Literatură

Traducere din limba engleză și note de Dan Croitoru

Acţiunea noului roman al lui Ian McEwan, Maşinării ca mine, se desfăşoară într-o Londră alternativă din anii 1980. Marea Britanie a pierdut Războiul din Insulele Falkland, Margaret Thatcher se luptă cu Tony Benn pentru putere, iar Alan Turing a făcut o descoperire crucială în domeniul inteligenţei artificiale. Într-o lume nu tocmai ca a noastră, Charlie, un tînăr care se lasă dus de valurile vieţii, se îndrăgosteşte de Miranda, o fată eminentă, dar care ascunde un secret teribil. Cînd Charlie primeşte o moştenire, îl achiziţionează pe Adam, una dintre primele „fiinţe artificiale” recent apărute pe piaţă, şi, împreună cu Miranda, îi configurează personalitatea. În scurtă vreme, cei trei se văd confruntaţi cu o dilemă morală profundă. Subversiv şi extrem de captivant, noul roman al lui Ian McEwan pune întrebări fundamentale: faptele noastre sau vieţile interioare ne fac umani? Poate o maşinărie să înţeleagă sufletul omenesc?

Adriana e ca vântul, intră pe neaşteptate în viaţa surorii sale mai mari, iar intrarea ei are de fiecare dată forţa unei revelaţii. Când erau mici, cele două erau răzvrătite şi unite. Adulte, trăiesc departe una de alta, dar ambele duc povara unei grele moşteniri: cea a cuvintelor nerostite şi a lipsei de afecţiune şi atenţie. Fiecare trăieşte în felul ei o poveste de dragoste absolută, însă zdruncinată şi, în final, nimicită ireparabil. Numai că uneori durerea trăită deplin, până la ultima picătură, ne poate ajuta să pătrundem în cele mai ascunse unghere ale sufletului. Astfel ne putem construi propriul scut de apărare în faţa sentimentelor, prin acceptarea lor şi ocrotirea legăturilor intime pe care ne-am construit devenirea. Asta pare să ne transmită Donatella Di Pietrantonio, cu înţelepciunea şi naturaleţea marilor scriitori. Ea ne oferă un buchet multicolor de emoţii rostite în şoaptă, care ne va stărui multă vreme în memorie. Romanul Borgo Sud, unde autoarea merge pe firul poveştii începute în Cea care se întoarce, a fost nominalizat la Premiul Strega (2021), cel mai prestigios premiu literar din Italia.

„Cititorii romanului Cea care se întoarce al Donatellei Di Pietrantonio se vor bucura să o regăsească pe Adriana, sora mai mică, «o floare neaşteptată, crescută pe o mână de pământ, pe-o stâncă»... Celor care încep călătoria cu acest roman nou şi complet autonom le vor rămâne în minte cele două femei pline de dezamăgiri şi speranţe noi, care au întipărite în fiinţa lor ura şi dragostea pentru satul din Abruzzo ce le-a crescut sălbatic şi le-a făcut să plece departe: una să studieze, să profite de şansa unei schimbări în viaţă, iar cealaltă să plece pur şi simplu, să trăiască, să evadeze, să iubească.” (Il Foglio)

„A şti că viaţa implică o atrocitate iremediabilă nu înseamnă a ceda în faţa acelei atrocităţi. Este lecţia oferită de marea literatură italiană a secolului XX, de la Elsa Morante la Primo Levi. Borgo Sud reflectă pe deplin această tragică efemeritate.” (la Repubblica)

„Cu stilul ei concis, Di Pietrantonio se numără printre autorii care nu se tem să privească durerea în faţă, să o atingă, să o arate aşa cum este... Poate de aceea paginile ei pătrund în conştiinţa cititorului mai întâi ca nişte spini înfipţi în piept şi apoi ca semne ale unei posibile mântuiri.” (il Fatto Quotidiano)

Pornind de la un element autobiografic (cartea despre rolul tractoarelor în istoria Ucrainei moderne scrisă de tatăl ei), autoarea construieşte povestea lui Nikolai, un văduv ucrainean în vârstă de optzeci şi patru de ani, cetăţean britanic naturalizat, un ins excentric, trăsnit, egoist, care gândeşte logic doar atunci când e vorba de combustia internă. După moartea soţiei, rătăcit într-o mare de zile şi nopţi solitare, el redescoperă iubirea în persoana oportunistei Valentina, o ucraineancă blondă de treizeci şi şase de ani, divorţată, care doreşte să obţină drept de rezidenţă în Anglia şi se instalează, cu „sânii ei superiori, botticellieni”, în casa şi în viaţa bătrânului, explodând ca „o grenadă trandafirie şi zulufată” în familia lui. Cele două fiice ale lui Nikolai se dau peste cap să-l extragă din hăţişul amoros şi juridic în care s-a afundat şi, în cursul luptei împotriva duşmanului comun, surorile – care nu se iubeau mai deloc – se apropie, învaţă să se cunoască şi află, împreună cu cititorul, episoade tragice din istoria familiei şi a ţării lor de origine. Scris cu vervă şi duioşie, ingenios şi plin de umor, romanul Scurtă istorie a tractoarelor în limba ucraineană îşi captivează cititorii până la ultima pagină.

Acţiunea romanului Mikael Karvajalka este plasată în secolul al XVI‑lea, marcat de procesele Inchiziţiei, de războaiele lui Carol al V‑lea şi de apariţia protestantismului. Tânărul Mikael pleacă să studieze la Paris împreună cu prietenul său Antti Kallenpoika, fierarul care mai apoi îl va însoţi peste tot. Din aventură în aventură, străbate o Europă sfâşiată de conflicte politice, sociale şi religioase. Ajuns în inima unei păduri germane, Mikael întâlneşte o „vindecătoare”, care îl va vrăji definitiv. Dar suntem în anul 1520, când nimic nu mişcă fără ştirea Vaticanului, iar tânărului îi va fi dat să descopere chipul cel mai crud al Bisericii. Dezgustat de metodele barbare ale Romei, Mikael se alătură ţăranilor germani răsculaţi, îl cunoaşte pe Martin Luther şi asistă, în calitate de martor privilegiat al istoriei, la naşterea creştinismului protestant.

Batrinul care citea romane de dragoste a fost ecranizat in anul 2001, in regia lui Rolf de Heer, cu Richard Dreyfuss in rolul principal.
 
Antonio Jose Bolívar, ramas vaduv inca de tinar, isi cauta linistea intr-un sat indepartat din padurea ecuatoriala, El Idilio. Isi petrece timpul la vinatoare si, pe masura ce inainteaza in virsta, cauta alinarea in lectura. Citeste romane de dragoste aduse de amicul sau, un dentist care, la randu-i, le ia de la una dintre prostituatele pe care le frecventeaza. Impartit intre viata normala pe care a lasat-o in urma si jungla pe care vrea fara succes s-o cunoasca, intre siguranta civilizatiei si intelepciunea traditiei, intre solitudine si chemarea semenilor, Antonio nu-si vede viata implinita, caci nu poate urma pe deplin nici una dintre caile pe care le alege. 

Cu Drumul spre Wigan Pier, un volum-reportaj apărut în 1937, Orwell îşi cucereşte notorietatea ca scriitor, dovedindu-şi extraordinarele calităţi de observator al realităţii contemporane. Aici, îşi relatează experienţele din timpul şederii în sumbrele zone industriale din Yorkshire şi Lancashire, în nordul Angliei, unde mineritul reprezenta principala sursă de venit – şi, adesea, de supravieţuire – pentru majoritatea oamenilor din clasa muncitoare. Implicat fără a-şi pierde obiectivitatea, Orwell oferă un set de imagini şi poveşti impresionante despre viaţa minerilor, a şomerilor şi a oamenilor rămaşi pe drumuri într-o lume întunecată şi o epocă aspră, între Marea Criză interbelică şi al Doilea Război Mondial. Sensibil la soarta săracilor Angliei, autorul, în ciuda orientării politice de stînga, nu îşi pierde bunul-simţ şi face o pledoarie pentru socialism, deşi, concomitent, ridiculizează socialiştii de budoar ai epocii. Drumul spre Wigan Pier, carte care a impresionat la vremea ei publicul britanic, rămîne o lectură fascinantă, căci dilemele ei sînt şi cele ale lumii contemporane.

„O călătorie literară devenită clasică, considerată de critici cuceritoare, dar şi tulburătoare... Astăzi această carte devine surprinzător de relevantă pentru vremurile noastre agitate. Dacă ar mai trăi şi şi-ar reitera acum călătoria în nord, Orwell ar descoperi că timpul şi spaţiul converg, iar trecutul îl copleşeşte.” (The Guardian)

„Un adevărat geniu… toată furia şi frustrarea lui Orwell şi-au găsit în Drumul spre Wigan Pier o cale de expresie.” (Peter Ackroyd)

„E foarte uşor să înţelegi de ce Drumul spre Wigan Pier a avut şi încă mai are un impact atît de puternic. Sinceritatea, prospeţimea şi vigoarea ei sînt excepţionale... Mai presus de toate, cartea este un studiu despre sărăcie şi, mai mult, despre durabilitatea diferenţelor de clasă.” (Richard Hoggart) 

Unul dintre cele mai citite romane ale secolului XX, O calatorie in India se inspira din momentele de glorie ale expansiunii coloniale britanice, dar si din tensiunile rasiale ce marcheaza fiecare moment al vietii in colonii. Pe acest fundal, Adela Quested si prietena ei, doamna Moore, turiste britanice in Chandrapore, descopera ca, in ciuda legaturilor puternice cu comunitatea coloniala locala, isi doresc sa se apropie mai mult de savoarea si de povestile nestiute ale Indiei. Dar, cind destinul le aduce alaturi de Cyril Fielding si de prietenul lui din partea locului, doctorul Aziz, spiritele comunitatii din Chandrapore isi pierd linistea si vietile tuturor, colonist sau colonizator, isi schimba dramatic ritmul.

 

Povestea celor care plecau din Romania in anii ’90 peste Atlantic „doar pentru citiva ani” lipsea pina acum din peisajul literaturii contemporane. Romanul Avalon. Secretele emigrantilor fericiti propune o istorie de inspiratie autobiografica, relatind cu umor si ironie povestea unui tinar care urmeaza un doctorat in matematica la Michigan State University. Protagonistul trece prin incercari la care nu se asteptase si care-l determina sa se adapteze cerintelor unei universitati ce functioneaza diferit de scoala romaneasca, precum si la provocarile competitiei acerbe de pe piata muncii universitare nord-americane. Relatia cu „patria” ramasa in urma e prilej de tensiune si nostalgie pe masura ce se apropie momentul cind protagonistul povestii va trebui sa aleaga. Cit de mult l-au schimbat experientele departarii? Cit de diferit a devenit dupa sase ani dincolo de Atlantic? Care sunt valorile dupa care se ghideaza cind ia o hotarire? Avalon. Secretele emigrantilor fericiti abordeaza o tema de reflectie pentru toti cei interesati de ce se intimpla cind te muti, temporar sau definitiv, in alta tara.

Romanul a fost ecranizat în 2017, în regia lui Richard Eyre, cu Emma Thompson, Stanley Tucci şi Fionn Whitehead în rolurile principale.

O nouă poveste de dragoste înscrisă într-un triunghi sentimental, un nou roman marca Françoise Sagan, în care pasiunea se dezlănţuie şi supravieţuieşte timp de trei anotimpuri – primăvară, vară, toamnă – într-un Paris care se oferă cu generozitate îndrăgostiţilor şi burgheziei pariziene, dar cu parcimonie vieţii şi muncii de zi cu zi. Lucile este o tânără care trăieşte clipa, refuzând orice proiect de viitor. Este întreţinută de Charles – un bărbat matur şi bogat, care iubeşte necondiţionat la această femeie-copil iresponsabilă, adesea cinică, tocmai felul ei de a fi. Apariţia în scenă a tânărului Antoine, un intelectual seducător, cu venituri modeste, tulbură pacea aparentă care domneşte în lumea mondenă a seratelor luxoase, a premierelor, a vernisajelor. Întâlnirea dintre Lucile şi Antoine nu va duce la o aventură oarecare, ci la decizii radicale. Dar, oare, iubirea îşi este suficientă sieşi? Părăsit, lui Charles nu îi rămâne decât să aştepte răpăitul tobelor care anunţă capitularea lui Lucile. Romanul a fost ecranizat, în regia lui Alain Cavalier, cu Catherine Deneuve, Michel Piccoli şi Roger Van Hool în rolurile principale.

„Cu o construcţie abilă şi bine orchestrată, Capitularea este probabil unul dintre cele mai reuşite romane ale lui Françoise Sagan. Pe lângă reflecţia asupra cuplului şi a ceea ce stă la baza alegerilor în dragoste şi în viaţă în general, romanul excelează prin fineţea psihologică a personajelor... Departe de a fi un simplu roman sentimental, Capitularea oferă o profunzime şi o complexitate psihologică ce ne invită la reflecţie, în timp ce ne prezintă portretul unei femei nonconformiste corespunzător «vieţii visate» despre care vorbea Sagan.” (buzz-littéraire.com)

„Pentru o inimă copleşită de emoţie şi teamă, ce recunoaşte capitularea, fericirea este ca un infarct. Ne aruncăm în braţele cuiva, suntem nebuni de fericire. Fericirea ne loveşte ca un fulger, fericirea nu este un peisaj idilic.” (Françoise Sagan)

Ilustraţii de Edward Bettison

Dacă ai zărit la orizont velele pătrate ale drakkarelor, pregăteşte-te să dai piept cu cei mai de temut năvălitori din istorie şi să iei parte la aventurile din epoca vikingilor, unul dintre episoadele cele mai neobişnuite, mai captivante şi mai sângeroase din întreaga istorie. O călătorie extraordinară ce porneşte de la începuturile lumii şi crearea celor nouă tărâmuri ale universului şi te poartă nu doar prin fiordurile îngheţate şi pădurile dese ale Scandinaviei, ci şi prin regatele din apusul Europei, în munţii stranii ai Islandei, pe ţărmurile Groenlandei şi Americii de Nord şi pe râurile şi fluviile Rusiei, tocmai până la strălucitorul Constantinopol şi mai departe. Te vei întâlni cu zei şi uriaşi, elfi şi vrăjitoare, regi şi fecioare războinice, luptători cruzi şi neînfricaţi şi navigatori ce au ajuns unde nu mai îndrăznise nimeni înaintea lor. Căci nimic nu le stă în cale oamenilor nordului…

Pare să fie jurnalul unei femei. Dacă ar fi să o credem pe autoarea poveștii-jurnal, e fiica unui scriitor cunoscut și, copilă fiind, a fost martora unor întâmplări de la Vila scriitorilor din Neptun, în vara lui ’83. Dacă ar fi să o credem, a existat un timp în care scriitorii se adunau într-o vilă de la Neptun în vacanțele de vară. Nichita voia să scrie un roman despre tinerețe, iar Ioan Alexandru și un căpitan de miliție discutau pe plajă despre posibilitatea demonstrării existenței lui Dumnezeu printr-o combinație de algebră și geometrie optică. Cezar Ivănescu, aterizat intempestiv într-o noapte la Vilă, încerca să elucideze circumstanțele suspecte ale morții lui Marin Preda din urmă cu trei ani. Oamenii de știință ai momentului aveau și ei un loc de întâlnire pe litoral, pe malul lacului Limanu, unde discutau despre bătrânețe, moarte și incertitudinea unui nou răsărit de soare.

Romanul Harta si teritoriul (2010), distins cu Premiul Goncourt, este o imagine in raspar a lumii artei contemporane si a caracterului profund comercial al productiilor sale, ce-si vehiculeaza la nesfarsit amalgamul de clisee. Deopotriva clasic si modern, Harta si teritoriul este romanul scriitorului la maturitate, care mediteaza cu o detasare ironic-melancolica asupra starii lumii si a fiintelor ce o populeaza. Naratiunea urmareste parcursul biografic si creativ al lui Jed Martin, un artist mizantrop care devine faimos in intreaga lume datorita fotografiilor de harti realizate pentru Ghidurile Michelin si ciclului sau de portrete inspirate de diverse meserii. Contrar tuturor asteptarilor, arta sa conceptuala, lipsita de orice suflu cultural, se dovedeste a fi un mare succes comercial. Printr-o magistrala punere in abis, povestea ia o intorsatura insolita cand Michel Houellebecq, care ii pozeaza lui Jed pentru portretul meseriei de scriitor, devine personaj al propriului roman si este omorat chiar in casa lui din Loiret.

Noul volum al Florinei Ilis este, precum cartea lui Moise, un „recensamint” al unui popor aflat pe drumul prin pustiul adesea ostil al unei istorii potrivnice. Construit pe structura Numerilor – carte despre ascultare si razvratire, despre pocainta si binecuvintare –, romanul este o sinecdoca a destinului Romaniei, ambitionindu-se sa cuprinda cit mai multe evenimente cruciale ale secolului XX si sa sintetizeze o etno-istorie perfect verosimila. Printr-o tehnica insolita, naratorul isi provoaca personajele sa-si depene amintirile pentru a reconstitui un arbore genealogic secular, adinc infipt in pamint, plasmuit din imaginatie, pe ramuri cu nume pe care istoria nu le-a inregistrat, cu destine intersectate, aflate sub semnul iubirii, al bucuriei, al nasterii si al mortii, dar si al tradarii, al minciunii si compromisului. Nonconformista fata de rigorile epicului traditional, puterea de seductie a Cartii numerilor sta in varietatea personajelor si a intimplarilor in care oricine poate identifica profiluri, personalitati si experiente din istoria personala.

Daca, din lipsa de documente scrise, date fiind imprejurarile, voi imagina acolo unde informatiile prea putine nu-mi ajung, cititorul, ingaduitor, ma va ierta, fiindca in cartea numelor, pentru ca numele sa nu se topeasca in uitare, devenind asemeni crucilor innegrite de timp, strimbe si mute, m-am straduit sa iscodesc oamenii si lucrurile, facind din nimic si citeva metafore mai mult si, sporind cu toate cite le-am auzit si le-am crezut, voi face ca si putinul despre neamul meu si despre neamul nostru sa nu se piarda si sa nu fie de paguba celor ce vin. Fara a uita totusi ca nu fac altceva decit literatura, voi apela la cercetare si documente doar cit sa nu omor povestea si, pentru a inainta putin cite putin in trecutul care nu-mi da pace, ma voi lasa in voia placerii de a povesti si ma voi servi de amintirile tuturor, nadajduind sa aflu cit mai mult, toate detaliile, chiar corelatiile nevazute, secrete, care exista intre lucruri si pe care, la o privire prea grabita sau numai obiectiva, nu le observam. - Florina Ilis

Fragment din cartea "Cartea numerilor", de Florina Ilis

"Pe tata nu l-au arestat totusi din cauza strabunicului. E adevarat ca o astfel de pata la dosar se sterge greu sau deloc. Totusi. Eu Eusebiu, fiul lui Titus Illea - cred ca ceea ce a contribuit cu adevarat la arestarea tatalui meu a fost numai si numai caracterul lui. Avea (are) o fire reactionara. Reactioneaza la orice. Turbulent chiar si fara motiv. Orice ar face, este vesnic in opozitie cu restul. Fiindca are principii, se justifica el in chip orgolios. Imi inchipui ca asa trebuie sa fi fost si ca student. Adica pe vremea cand l-au arestat. Principial si reactionar. In loc sa stea cuminte, sa astepte sa se limpezeasca lucrurile si sa aiba grija de sotia lui, gravida, el s-a ridicat la o sedinta pe facultate si a spus ca nu este de acord cu reverificarea dosarelor studentilor. Era imediat dupa revoltele din Ungaria. Ca nu i se pare principial ca un student, odata declarat admis, sa fie verificat din nou! Aceasta fraza (respectiv cuvantul principial) l-a costat teribil. Dosarul lui a fost reverificat printre primele, dovedindu-se ca mintise la chestionarul cu situatia familiala. Probabil ca, si daca ar fi tacut, soarta lui ar fi fost aceeasi. In inchisoare s-a facut rapid cunoscut ca unul care avea principii. Ba, tu ala cu principii, il strigau gardienii, reclamatiile tale cu conditiile din inchisoare au ajuns la Geneva. Se sterg americanii la cur cu ele! Ha, ha, ha! Vrei sa le vezi?! Ti le-au trimis inapoi, cu stampila de cacat post-restant! De aceea, intr-una din inchisorile prin care a trecut (la Gherla), ca sa-l enerveze (sau sa-l testeze) pe tata, care era (este) un barbat cu principii, il izolau, la subsol, in celula inundata de apa, alaturi de un barbat fara principii. Unul era crestin (tata), celalalt ateu (fost comunist ilegalist), marxist si agitator. Unul era intelectual (tata), celalalt proletar si, in ciuda mult trambitatei stergeri a diferentelor de clasa (tarani, muncitori, intelectuali), antagonismele ieseau la lumina acolo unde nu te asteptai (in inchisoare, de pilda). Toate astea le-am aflat mult mai tarziu, cand, la cincisprezece ani dupa revolutie, tata si-a publicat cartea de memorii din inchisoare. L-au incuiat, scrie tata, si in celula neagra, unde era complet bezna, un loc atat de stramt incat abia putea sa se miste un singur individ, dar el, chiar si aici, dezvolta o discutie filosofica cu Celalalt. Presupun ca imaginara, de vreme ce celula neagra era pentru izolare."

Morcoveata este un roman despre copilarie, simplitate. Este un roman despre acea perioada a copilariei cand fiecare are un mecanism de aparare in fata adultilor atunci cand vine vorba despre rautati.

Scrisorile "divinei marchize" ocupă un loc cu totul particular printre capodoperele clasicismului francez. Autoarea lor nu e scriitoare şi nu are conştiinţă scriitoricească.

In Sevilla Secolului de Aur, pana si stralucirea bogatiilor pe care le aduc corabiile din Lumea Noua paleste la umbra amenintatoare a Inchizitiei. In aceste vremuri pline de nesiguranta, Don Juan, un caballero pentru care viata nu merita traita in absenta iubirii patimase, sfideaza moartea cu fiecare noua aventura pe care o consemneaza intr-un jurnal secret.

Publicat în peste zece tari, Sunt aiurită şi se ia a câştigat Romantic Times Book Reviews Award, fiind desemnat cel mai bun roman chick lit al anului 2006.

Viaţa lui Tsuneo Kasama, un ofiţer al Oficiului pentru Imigraţie, nu pare să aibă nimic ieşit din comun. Prins în angrenajul cutumelor japoneze încă vii în societatea modernă, Tsuneo îşi face datoria şi caută să întemeieze o familie cu ajutorul "peţitorilor" şi face planuri de logodnă cu banala Yoshie.

"În romanul Exclusa, Pirandello descrie paradoxul creat de legile ce guvernează viaţa socială, nepăsătoare în privinţa adevărului şi atente doar la compoziţia formală a conflictelor." (Pierluigi Adami)

Leviathan este un coşmar de dragoste pe fondul unei frumuseţi urâţite - o carte în care rulează un film cu "personaje goale, bărbaţi şi femei, pe care un călău le goneşte din urmă cu lovituri de bici".

Paris, 1878. Franţa este şocată de o crimă oribilă: excentricul lord Littleby şi nouă dintre servitorii săi sunt ucişi cu sânge rece în vila din rue de Grenelle. De ce? Mister.

Bestseller internaţional publicat în peste douăzeci de ţări şi distins cu Premiul Libris

Amsterdam, 1758. Galathee, celebra curtezana al cărei chip rămâne mereu acoperit de un val, îi aprinde simţurile cavalerului de Seingalt.

"Am găsit un bărbat care ne dădea speranţă. I-am legat mâinile şi picioarele cu bucăţi de funii blonde şi brunete. L-am torturat pe artist. L-am torturat bine. Şi i-am vândut suferinţa la Hollywood."
Într-o Americă în pană de capodopere, desprinsă parcă din filmele lui Tarantino, arta e o marfă pe taraba divertismentului.

Suntem in anul 2026. Jimmy Wood, ingrijitor de piscine din Connecticut, ar putea fi clona lui Cristos. Unde e adevarul? Unde e mistificarea? Un roman iconoclast, "Evanghelia dupa Jimmy" propune cititorului un exercitiu de imaginatie pe cat de curajos, pe atat de important ca miza etica: daca Giulgiul din Torino ar contine cu adevarat ADN-ul Mantuitorului, atunci printre noi s-ar putea plimba nestingherita o clona a lui Isus Cristos.

Autor laureat al premiilor Anthony si Macavity. Japonia, 1603. Tara isi revine cu greu dupa razboiul sangeros incheiat cu instaurarea shogunatului Tokugawa. Undeva in munti, langa satucul Suzaka, roninul Matsuyama Kaze descopera la o rascruce cadavrul unui negustor ucis cu o sageata. Un incident aparent neinsemnat intr-o epoca sangeroasa, dar Kaze vede dincolo de aparente.

Morţii incomozi a fost distins cu Premiul marelui public la ediţia din 2009 a Salonului de Carte de la Paris, care a avut ca temă centrală literatura mexicană.

„Adevăraţii cunoscători de literatură vor da din cap şi vor zâmbi complice în faţa acestui extraordinar melanj de tramă poliţistă şi metaficţiune.“ (Publishers Weekly)

Vară toridă la Roma. Liniştea din Biblioteca Vaticanului este spulberată de apariţia unui profesor respectabil, acum înarmat şi violent, care aruncă pe o masă dovada unei crime oribile. La câteva minute după ce Garda Elveţiană îl împuşcă, într-o biserică din apropiere sunt descoperite două cadavre.

ETGAR KERET s-a născut pe 20 august 1967, la Tel Aviv, în familia unor evrei supraviețuitori ai Holocaustului. Este unul dintre cei mai reprezentativi scriitori israelieni contemporani, scenarist, regizor și autor de benzi desenate. Povestirile sale au apărut în The New York Times, Le Monde, The New Yorker, The Guardian, The Paris Review și Zoetrope. A publicat mai multe volume de povestiri care au devenit bestselleruri, fiind traduse în 42 de limbi — Tzinorot (Conducte, 1992, 2004), Ga’aguay Le-Kissinjer (Mi-e dor de Kissinger, 1994), Ha-Kaytana Shel Kneller (Tabăra de vară a lui Kneller, 1998), Anihu (Eu sunt el, 2002), Și, deodată, cineva bate la ușă (Pitom Dfika Ba-Delet, 2010; Humanitas Fiction, 2018) și Haide, zboară odată (Takala Bi-Ketzeh Ha-Galaxia; Humanitas Fiction, 2021), cu care a câștigat în 2018 Premiul Sapir și National Jewish Book Award for Fiction. Keret este autorul câtorva cărți pentru copii și al volumului de memorii Șapte ani buni (Seven Good Years, 2015; Humanitas, 2018). A primit în 2016 Charles Bronfman Prize și English Pen Award și, în calitate de regizor, în 2007 a câștigat împreună cu soția sa, Shira Geffen, Caméra d’Or la Festivalul Internațional de Film de la Cannes pentru filmul Meduzot. În 2010, statul francez i-a acordat titlul de Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres. În prezent predă la Facultatea de Litere a Universității Ben-Gurion din Negev și la Facultatea de Cinematografie a Universității din Tel Aviv.

NORRIS VON SCHIRACH s-a născut în 1963 la München. A studiat științele sociale și economia la Universitatea din Konstanz, perioadă în care a lucrat la Lloyd’s la Londra și la New York. După terminarea studiilor a lucrat în domeniul comerțului cu materii prime, mai întâi zece ani în Rusia, apoi în Kazahstan și Australia. Cei mai frumoși ani din viața lui Anton (Blasse Helden) este primul său roman, apărut la Knaus Verlag în 2018 sub pseudonimul Isarin. Cel de-al doilea roman al său, Der Schneeleopard (Leopardul alb), va fi publicat de Penguin Random House în 2022. Norris von Schirach trăiește în prezent ca scriitor la București.