Literatură

Romanul Chemarea străbunilor (1903) a deschis seria poveştilor lui London despre sălbăticie şi îl are în prim-plan pe Buck, un câine vândut pentru a fi înhămat la sania căutătorilor de aur. Buck învaţă regulile unei vieţi noi, fără bucurii, dar plină de greutăţi, înfometare şi muncă până la epuizare. Şi mai descoperă rolul bătăii. Descrierile sunt foarte reuşite şi realizezi că nu este vorba de imaginaţia autorului, ci dimpotrivă, că el a trăit întâmplările despre care povesteşte. Dezamăgit de oamenii pe care îi întâlneşte, Buck decide să abandoneze civilizaţia, răspunzând chemării sălbăticiei.

Romanul Colţ Alb, apărut în 1906, s-a născut din experienţa tânărului Jack London în Alaska, îndreptăţindu-i pe critici să-l considere un excelent creator de literatură inspirată din viaţa animalelor. Cartea este povestea unui pui de lup deosebit de fraţii și surorile sale — din tot culcușul, el era singurul prinţ cenușiu. Colţ Alb se deprinde cu viaţa dură din sălbăticie, apoi cunoaște oamenii. Se apropie de cei pe care îi consideră zei din necesitate, dar ajunge să ţină cu adevărat doar la Weedon Scott, pe care îl însoţește la San Francisco, în civilizaţia atât de străină lui.

În dreptul scării principale, zeul acela străin zăbovi pentru a trage cu urechea, iar Colţ Alb rămase stană de piatră, pândind şi aşteptând. Scara ducea sus, la dascălul iubirii şi la fiinţele şi bunurile care îi erau cele mai scumpe. Colţ Alb se zburli, dar rămase în aşteptare. Zeul străin ridică un picior. Se apucă să urce scara.

În acel moment, Colţ Alb îl atacă. Se năpusti fără veste, fără ca măcar să mârâie înainte. Tâşni în sus şi, dintr-un salt, ajunse în spinarea zeului străin. Cu labele din faţă se prinse de umerii necunoscutului şi în acelaşi timp îşi înfipse colţii în ceafa lui. Rămase agăţat de el preţ de o clipă, suficient pentru a-l prăvăli pe spate. Ajunseră amândoi pe podea. Colţ Alb sări într-o parte şi, în timp ce omul încerca să se ridice, se repezi iarăşi la el, să-l sfârtece cu colţii.

Liviu G. Stan s-a născut pe 8 martie 1987 în Brăila. Este jurnalist freelancer. A publicat interviuri, editoriale, eseuri, reportaje, cronici literare, antropologie urbană, politologie, proză în Obiectiv Cultural, Orizont, Cultura, Tiuk, Europa, Timpul, Antares, Viaţa Românească, Revista de suspans,Observator Cultural, Discobol, LaPunkt etc. Cărţi publicate: Yima, Ed. Brumar, 2008, Sânge de pasăre pe haine, Ed. Herg Benet, 2014. Casele vor uita, de Liviu G. Stan, apare în Literatură română contemporană: Proză contemporană – harmalină, Editura frACTalia, 2016

 

„Liviu G. Stan reprezintă, în opinia mea, un tip de prozator tot mai rar întâlnit în literatura noastră actuală. El nu se mulțumește să exploreze realitatea. Merge mai departe, o inventează. Cadrul real, inclusiv în sens geografic, e lăsat în urmă, fără să fie anulat, fiind umplut, încărcat, uneori până la preaplin, cu produsele textuale ale unei imaginații stilate, beletriste în cel mai bun sens al termenului. Liviu G. Stan nu aleargă după cititor cu formule anecdotice și psihologice prizate astăzi. Preferă să-i propună acestuia ficțiuni lucrate cu minuție și cu vervă.” – (Dumitru Bădița)

„Camera de filmat fără trup a lui Liviu G. Stan înregistrează metodic o lume brăileană veche, misterioasă şi ameninţătoare, ori doar derizorie. Împletirea unor tehnici narative hibride creează decorul bulversa(n)t, în care se pot reconsidera concepte şi structuri. Monologul sudat cu interviul, metaromanul şi scanarea astrocitelor cu predispoziţii artistice conturează o lume-insectar, autoscopică şi teribil de literaturizată. Noroc cu ghiduşiile şi inserţiile multiculturale de spaţiu levantin. Când se ajunge la miniexpuneri despre comunism şi detalieri ale lumii postcomuniste, ruinate şi bălărite, începem să degustăm atât partea eseistică, cât şi vâltorile vieţii dunărene ale lui Andrei Viman şi ale Marei. În pofida intertextualităţii pretenţioase, Casele vor uita e un roman plin de viaţă melancolică, de inteligenţă regizorală şi de originalitate analitică.” – (Felix Nicolau).

"Ce legătură există între Adolf Hitler, iubit nebunește de o femeie, dar frustrat că nu i se vinde cartea, și Vadim Tudor, obligat să se expatrieze? Câți copii a avut Hitler și cine a fost mama lor? E Argentina refugiul ideal? Canibal e o poveste tragică despre nazism și comunism, o ficțiune istorică întinsă pe mai multe zeci de ani și care ne oferă de toate: iubire, aventuri pe două continente, onoare și trădare. Citind romanul Canibal mi-am amintit iarăși și iarăși de cuvintele lui James Joyce din Ulise: „istoria e un coșmar din care tot încerc să mă trezesc”." (Marin Mălaicu-Hondrari)

Micropoemele lui Yurkievich respiră un aer neo-dadaist, dar grefat pe o senzualitate plenară, care le încarcă de gusturi, arome și culori, desprinse, toate, dintr-o intimă fuziune cu natura. Foșnete, zboruri de libelulă, pași de gîze, clipoceli, umbre, ecoul unei fanfare, frunzișuri în vînt, dialoguri animale, suite de cuvinte înșiruite muzical, notaţii rapide de atmosfere evanescente: sînt stări înregistrate lapidar, aproape schiţat, pentru a nu li se pierde complet haloul și unicitatea. Cheia viselor ferecate e tocmai această notă scurtă, sintetică, înainte de disiparea trăirii, indiferent dacă e onirică sau diurnă. Poezia lui Yurkievich de aici debordează de vitalitate, în consonanţă perfectă cu desenele lui Julio Silva. Secretul pictorului, în ceea ce îl privește, este lupta continuă cu clișeele și deformările culturale, în speranţa redescoperirii unui fond infantil mustind de creativitate.

Am ajuns la Universitate, la Facultatea de Litere, după ce-am urcat scările alea de metrou ca-n filmul lui Liviu Ciulei, făcut după „Prea tîrziu”, carte pe care mi-a cumpărat-o tata din librăria Uniunii Scriitorilor, de la Chişinău, am intrat la secretariat, secretara a zis să mă duc la decan, să-l aştept, că trebuie să vină. Decanul a zis să mă duc la rectorat, că la ei nu e nici o informaţie despre mine. Rectorul a zis să mă duc la prorector, prorectorul – să mă duc la Ministerul Învăţămîntului. La Ministerul Învăţămîntului mi-au spus să vin mîine, că e cam tîrziu. În autobuz o femeie îmbrăcată cu stil şi destul de frumos, aş fi putut să pariez că e profesoară, ţipa încontinuu: „Nebuno!”, a urlat „Nebuno! Nebuno! Nebuno!” de sute de ori, „Îmi sari în spate, nebuno?”, „Femei de bulevard şi toate nebune din Constanţa!”, „Eu vi-s poliţia, vă omor, nebunelor care sînteţi!”

Mă cam zaibisem, cheltuisem şi o groază de bani pe troleibuze şi metrouri, mă dureau şi picioarele, tălpile, că de la rectorat la minister nu prea ai cum să ajungi doar cu metroul-troleibuzul-autobuzul, apoi mai aveam şi geanta, aveam şi altele pe cap, iar Ana nu mai era la fel de vorbăreaţă ca-n Chişinău... Asfaltul din Bucureşti e mai zgrunţuros decît cel chişinăuian, iar funcţionarii – mult mai nesuferiţi, mai nesimţiţi, cum zic ei, dacă nu le duci ceva, măcar o ciocolată, un cartuş de ţigări sau o cutie de cafea. Iar dacă află că eşti basa – îţi cer bomboane Bucuria şi vinuri moldoveneşti. Şi acum ce fac? Nu doar că n-am loc la cămin, dar nici nu ştiu dacă sînt sau nu „pe listă”. Aşa te obişnuiesc ăştia să vrei să fii... pe listă... Ana a zis să merg la ea, că stă în apartamentul unui unchi, care s-a însurat cu sora mamei ei şi s-a mutat într-un sat, lăsîndu-i ei apartamentul. După vreo oră de mers, cu autobuzul, de la Rosetti, apoi de la Iancului cu tramvaiul 34, am ajuns într-o piaţă plină de ţaţe şi tuciurii, care aşa se şi numea, Piaţa Sudului, apoi am mai mers vreo 10-15 minute pe jos şi-am ajuns la un bloc jerpelit, care se mărginea c-un cîmp cît vedeai cu ochii, iar la intrare băieţii scuipau coji de seminţe, fumau şi te mîncau din ochi, stînd grămadă în faţa uşii, aşteptînd să-i rogi să se dea într-o parte ca să poţi înainta. „Vere, ai o ţigare?” – „Nu fumez”, şi mi-am făcut loc cu umărul printre ei. La Chişinău aşa ceva e de neînchipuit. Acolo sînt rockerii care se bat cu metaliştii, care, de fapt, sînt tot rockeri, doar că mai duri, şi luptele lor mi s-au părut mereu ciudate, cum să se bată rockerii cu rockerii? Hip-hop-iştii cu raperii? Şi erau şi gopnicii, care-i băteau şi pe rockeri, şi pe metalişti, şi pe hip-hop-işti, şi pe raperi, şi pe menţi, şi pe ceilalţi. Mai există mafie, „hoţii în lege” şi rackeţii, dar ăştia sînt cu totul altceva. Poate că băieţii de cartier ar avea, totuşi, ceva şanse, dar nici aşa ceva nu există la Chişinău, pe cînd la Bucureşti nu-ţi dau pace să respiri... băieţii de bloc, de scară a blocului. Aici nu există bloc care să nu aibă băieţii lui şi nu există om care să nu aibă istorii cu băieţii de la bloc.

Claudiu Soare s-a născut pe 24 martie 1969, la Ploieşti. În 1994 obţine licenţa în limba şi literatura hindi, la Universitatea Bucureşti, cu lucrareaSânniasa Upanisad – psihologia renunţării; doi ani mai tîrziu, în 1996, îşi încheie studiile de indianistică la Institutul Naţional de Limbi şi Literaturi Orientale din Paris, cu lucrarea "Le réalisme mystique dans la littérature de Nagarjun". Nu va mai da curs niciodată acestei orientări spirituale. A publicat volumele de versuri "Melancolia", 2013 (Tracus Arte), "Neantul îndrăgostit", 2009, "Jurnalul unui crocodil ratat", 2006, "Frica de a trăi din nou", 2004, "Metafizica Bambara", 2001, "Psalmii Maimuţei", 1998 (Vinea). La editura Cartea Românească îi apare în 2010 romanul fantastic "Nimeni sau Fumătorul de pipă". În 2011 publică la Humanitas "Singurătatea lui Adam (despre neîmplinire şi alte regrete)", iar în 2014 "Tratament împotriva revoltei şi Extaz. Jurnal ingrat". A tradus din literatura franceză texte semnate Céline, Sade, Philaret Chasles, Charles Nodier, Jean Genet, Baudelaire, Artaud, Casanova, Michel Onfray, Henri Michaux etc. Periculoasa blândețe a vieții, de Claudiu Soare, apare în Literatură română contemporană: Proză contemporană – harmalină, Editura frACTalia, 2016.

„Claudiu Soare practică un fel de pragmatism al naraţiunii. Autorul îşi asumă un subiect dificil şi controversat, Revoluţia română şi realitatea postdecembristă. Interesant e faptul că realitatea ne e livrată cu totul altfel decât o cunoaştem din istoria recentă. Scriitorul pur şi simplu rescrie firul evenimentelor, le dă un cu totul alt curs. Pe scurt, o carte despre vinovăţie şi laşitate, despre asumare şi neasumare, despre răul aparent şi, fireşte, despre binele aparent. Ritmul alert al naraţiunii funcţionează ca o substanţă de contrast pentru meditaţia neguroasă asupra unui viitor deja anihilat de tarele trecutului.” – (Şerban Axinte)

"Ca întotdeauna, proza lui Claudiu Soare se manifestă nervos, ironic-contestatar şi pitoresc. Periculoasa blândeţe a vieţii pare o parafrază acidă laInsuportabila uşurătate a fiinţei. În sfârşit, încep să fie promovate cărţi acerbe despre comunism, Revoluţie şi post-comunism. „Studentul la Filologie nu face revoluţii, le comentează, le înfloreşte, profită de ele şi se împlineşte.” Criza literaturii române explicată cuprinzător în 16 cuvinte… Instantaneele se sudează într-un desen animat al istoriei române din ultimii zeci de ani. Centrul de greutate este Piaţa Universităţii, iar spiţele roţii sociale învârtesc: mineri, legionari, pe Iliescu, pe Coposu şi multe altele. Totul vizual, inteligent şi alert, fără teribilisme. O excepţie care confirmă regula: diaspora poate vedea mai clar, îşi poate aduce aminte mai bine şi depune mărturie mai acut. "– (Felix Nicolau)

 

In primavara anului 1487, Leonardo da Vinci era un tanar artist fara lucrari notabile, care locuia la Milano si se afla in slujba ducelui Lodovico Sforza, iar Stefan cel Mare era un barbat matur, de multi ani domnitorul Tarii Moldovei. Cateva luni mai tarziu, vietile celor doi se intersecteaza dramatic.
Persoana care face legatura intre Leonardo si Stefan este o tanara moldoveanca, trimisa de Stefan la Milano cu o misiune secreta. Tanara, deghizata in baiat, ajunge in orasul italian si devine elevul preferat al lui Leonardo, chiar in atelierul acestuia. Si de-aici incepe o poveste zguduitoare si fascinanta in egala masura – povestea unei culori, albastrul de Voronet.
Numele acestei tinere cu origini grecesti, fata educata si vorbitoare de limbi straine?
Anula.

Volumul Scene moscovite oferă o amplă selecţie de foiletoane, schiţe, povestiri şi scenete publicate de Bulgakov în presa sovietică din anii 1922-1926.

Dupa Toate numele, Editura Polirom publica un alt roman celebru al scriitorului portughez Jose Saramago, cu un subiect la fel de incitant: o fisura inexplicabila in Pirinei trezeste interesul oamenilor de stiinta.

In eseul sau din 1946, Politics and the English Language, Orwell prezentase ideea corelatiei care exista intre limba si minte. In 1984, Newspeak (noulimba), in acord cu interesele Partidului, sufera un proces de saracire, de reducție. Newspeak este destinat sa distrugă rationamentul prin amputarea limbii, astfel incat sa ramana doar cuvintele domesticite, spre folosința unor roboti. Prin urmare, totul este planificat si pus in opera in asa fel incat sa se elimine sistematic, intr-un mod mai eficient decat tortura, crimele prin gandire si orice alta forma de erezie.

Pentru Orwell, situatia politica reflecta limbajul, dar si reciproca este valabila. Asadar, daca politicul este corupt si limbajul va fi corupt, dar si viceversa, un limbaj deposedat, din proprie initiativa, de atributul libertătii poate corupe politicul. Orwell face, pornind de la constructiile limbii engleze, o demonstratie privind modul in care limba este utilizata in politica pentru a crea un fals sentiment de securitate, pentru a seda individul, pentru a-l convinge sa aleaga deliberat inactiunea, spiritul necritic.

1984 este, in esenta, centrat pe controlul psihologic al persoanei, chiar daca tortura fizica este prezenta, controlul mintii este prioritatea Partidului, iar manipularea mintala, care are loc in principal prin limbaj, este atat de subtil distilata in inconstient incat indivizii nici macar nu constientizeaza indoctrinarea. - Lucian Pricop

Cartea de fata este dedicata Dianei Sorescu (1987-2013), o talentata jurnalista, plecata dintre noi prea devreme, la doar 26 de ani. Nu putini au fost cei profund impresionati de destinul ei tragic, atat apropiati, cat si cei care nu o cunosteau, dar care au auzit de povestea ei.

Reintalnirea intamplatoare dintre doi barbati de varsta mijlocie, dupa mai bine de treizeci de ani, declanseaza un vartej de amintiri despre prietenia care‑i legase in copilarie si adolescenta, dar si despre traumele ale caror efecte nu inceteaza sa se manifeste in viata lor de adulti, totul in de acum binecunoscutul stil evocator al lui Per Petterson.

     Fragment din roman:

Cincisprezece adolescenti si preadolescenti sunt suprinsi de furtuna în timp ce dormeau în portul Auckland. Naufragiaza pe o insula pustie, precum în povestea lui Robinson. Doar ca sun copii si sunt multi. Acest context este prilej pentru Jules Verne sa-si puna în valoare talentul de analist al formarii relatiilor de dragoste între foarte tinerii copii (englezi, un american, doi francezi si un negru). In plus, enciclopedismul sfarsitului de secol, elogiul pozitivismului si patriotismul specific veacului al XIX-lea dau savoare povestii.

„Spatiul din textele lui Creanga angreneaza o serie intreaga de personaje, aproape toate purtand emblema unui motiv general-uman, de unde si diagnoza sociala a timpului evocat (sfarsit de secol al XIX-lea). In aceste conditii, prototipuri precum copilul, preotul, mama, prostul, lenesul, omul rau isi vor face cunoscute intentiile intr-un mediu tipic rural, dar mai ales intr-un limbaj specific recreat de autor in acord cu cadrul unei geografii umane romanesti.” Lucian Pricop

„Pacala, Nica, tusa Marioara, mos Ion Roata sau mos Nichifor Cotcariul, Harap-Alb sau Spanul nu sunt doar manifestari umane tipice, purtatoare ale unei fizionomii istorice, mitologice, ci caractere general-umane, ce revin sistematic in peisajul fiintei noastre romanesti.[...] Lumea lui Creanga se construieste, prin acest destin asumat, ca o lume a terapiei inversului, prin substituirea anormalului cu normalul. Prin urmare, legea este instaurata prin caricatura, prin limbaj, deci, prin text. In interiorul povestilor, dar si al Amintirilor din copilarie, se poate vorbi despre o retorica demonstrativa, argumentativa personala.” Lucian Pricop

Paginile acestei cărţi s-au născut dintr-o idee simplă: fiecare om îşi alcătuieşte de-a lungul vieţii un edificiu afectiv. Măsura în care el este e dată de consistenţa acestui edificiu, de mâna aceea de oameni - ei nu pot fi mulţi - pe care i-a preluat în el şi pe care i-a iubit fără rest, fără umbră, şi împotriva cărora spiritul critic, chiar dacă a fost prezent, a rămas neputincios.

Suntem în a o mie doua noapte arabă. Vizirul Dandan tocmai a aflat că şireata sa fiică Şeherezada a reuşit să-şi salveze viaţa. Puterile magice ale poveştii au izbutit, ca întotdeauna, să purifice conştiinţa umană. Dar oare cât durează efectul acestui miraculos antidot? se întreabă cu tristeţe Şeherezada, îndoindu-se de perfecta curăţenie morală a soţului său.

Povestea unui tânăr beduin, inocent şi netrecut prin experienţele majore ale vieţii, care devine terorist pentru a-şi răzbuna tatăl umilit.

Poveştile personale din roman sunt puse în lumină, prin contrapunct, de eseuri, ca în muzica lui Bach atât de dragă lui „Señor C“, alter ego-ul lui J.M. Coetzee.

Cititorul român are prilejul să intre într-o lume în chip straniu cunoscută, deşi aproape uitată, pe care, lipsită de vehemenţă şi încrâncenare, ironia strălucitului romancier o transformă într-una palpitantă, debordând de viaţă, idei şi tandreţe.

Cititoarele in pragul adolescentei vor rade cu gura pana la urechi de peripetiile pustoaicei cu simtul umorului si picioare cam prea lungi...

O data la cateva decenii, apare o carte care schimba pentru totdeauna viata cititorilor sai. Alchimistul lui Paulo Coelho este o astfel de carte. Singura noastra obligatie este sa ne realizam destinul. Extraordinarul roman al lui Paulo Coelho a inspirat milioane de cititori din intreaga lume.

Adina Rosetti impresioneaza prin abilitatea de a varia tonurile: de la realism la umor si poezie, plus o irizare de fantastic pentru a pigmenta totul – un autor innascut! (Stéphanie Dupays, Le Monde des livres)

Ecranizarea din 2001 a romanului-cult Recviem pentru un vis, in regia lui Darren Aronofsky, cu Ellen Burstyn, Jared Leto si Jennifer Connely in rolurile principale, a primit doua nominalizari la premiile Oscar si Globul de Aur.

Palatul lunii

Despre Rolling Stones, de la începuturile lor până la concertul din Altamont.

O poveste de dragoste pentru bărbaţii care nu plâng niciodată.

Un roman in care erotismul se impleteste cu melancolia si resemnarea si care vorbeste, in fond, despre doua teme esentiale: Eros si Thanatos.

Reflecția metaliterara este o caracteristica majora a operei lui J.M. Coetzee, iar romanul de fața o ilustreaza stralucit. Aparut în anul în care scriitorului i s-a decernat Premiul Nobel pentru literatura, Elizabeth Costello exploreaza, într-un mod provocator și ludic, puterea și limitele ficțiunii în fața singuratații și morții.