Literatură

La mijlocul secolului al XIX-lea, Manjiro, un baiat japonez, este prins de furtuna si salvat de niste mateloti americani. Cum Japonia nu ii primeste inapoi pe cei odata plecati de pe teritoriul ei, Manjiro se vede nevoit sa ramâna pe vasul american. Dintr-un biet pescar, el se transforma intr-un marinar curajos, alaturându-se vânatorilor de balene. Isi masoara fortele cu stihiile naturii, ia parte la goana dupa aur din California si devine cunoscut ca primul japonez care a pus piciorul in America. Dar adevarata provocare a vietii sale va fi alta: navigând intre doua lumi despartite de prejudecati mai adânci decât oceanul, va reusi el sa intinda o punte intre America si Japonia?

„Pentru forţa morală cu care a continuat marea tradiţie a literaturii ruse.“  Motivaţia juriului Premiului Nobel

Maria Weston a disparut in noaptea petrecerii de absolvire a liceului si toata lumea crede ca a murit. Peste 27 de ani, Louise Williams primeste o cerere de prietenie pe Facebook de la nimeni alta decat maria si simte ca se sufoca. Ceva s-a intamplat atunci, in 1989, lucruri pe care Louise nu le vrea dezgropate pentru ca ar afecta nu doar viata ei construita cu grija, ci si vietile altora. Este doar o gluma proasta, sau ceva mult mai sinistru? Oare este chiar Maria, sau cineva care vrea sa se razbune?

E limpede că şi adulţii au nevoie de poveşti. Numai că zânele lor şi-au scurtat rochiile, şi-au tăiat părul care le ajungea cândva la călcâie şi au învăţat să fie femei, ceea ce e mult mai complicat şi mai periculos decât meseria de zână. Un mănunchi de istorii cu femei aşadar, spuse simplu, captivant, de un povestaş a cărui viaţă seamănă ca două picături de rouă cu a lui Mircea Cărtărescu. În fiecare poveste e un sâmbure de neobişnuit care stă ascuns în carnea obişnuitului, în „ordinar" o sămânţă de extraordinar care dă rod epic. Un omagiu (adesea în sensul cel mai concret, erotic, al cuvântului) adus femeilor „pentru că sunt femei“.

Premiul Nobel pentru literatură

Povestea lui Jan Andersson și a iubirii lui necondiţionate pentru singura lui fiică, Klara Gulla, este un minunat roman al dragostei paterne care transcende timpul, rațiunea şi condiţia de muritor. Pentru tatăl abandonat de copila pe care o divinizează, refugiul în nebunie e singura soluţie suportabilă. Plecată în lume ca să adune bani pentru părinţii pe cale să-şi piardă coliba, Klara se pierde în vârtejul vieţii de la oraş. A devenit împărăteasa Portugaliei şi cârmuieşte un popor fericit, îşi spune Jan. Cine altceva ar putea fi el, aşadar, dacă nu împăratul Portugaliei?
Selma Lagerlöf reconstruieşte în acest roman atmosfera asprelor ţinuturi nordice, în care oameni simpli şi oneşti îşi trăiesc tăcut dramele. O poveste plină de învăţăminte pentru copii şi părinţi.

Chiar daca ti-am aratat o mutrisoara ingrozita, am facut-o doar asa, ca sa-ti fac placere. Ca sa-ti magulesc orgoliul. De fapt, furiile tale m-au amuzat intotdeauna, chiar si cand imi puneai in vedere sa nu-ti mai calc pragul niciodata, iubitule. Vroiai s-o faci pe durul cu mine. Foarte bine! Vroiai sa ma vezi ca ma fac mica si ma prefac intr-o baltoaca de lacrimi. Si ma scurg prin gura de canal, asta vroiai. Ca sa nu-ti mai stau in cale. Ei, afla, iubitule, ca pe dinauntru ma pufnea rasul de fiecare data cand imi strigai: Dispari! sa nu te mai vad!... Ai jucat teatru pe un fond de... cum sa zic... de realitate. Emploi, parca asa am auzit ca se cheama, in teatru, chestia asta. Cat oi fi eu de inculta, tot imi mai ajunge din cand in cand cate ceva la ureche. Si bag la cap, am memorie buna... Nu, n-ai inchis? Inseamna ca totusi a invins curiozitatea. Ti-oi fi zis: Ia sa vedem cat de departe poate s-ajunga tipa asta cu neobrazarea!... - Fragment din proza scurta Flori presate

Un manuscris de demult cuprinde secretul vietii noastre.
Traieste clipa pentru a-ti pastra sufletul viu!

Convinsi de dragostea neabatuta a locuitorilor din Florida pentru clatite, patronii companiei La Mama Paula lucreaza de zor la ridicarea unui nou restaurant in linistitul orasel Coconut Cove. Toate bune si frumoase, numai ca pe santier traieste o specie rara de bufnite de vizuina. Patronii fac eforturi sa tina povestea departe de ochii presei, dar bufnitele au cativa aliati nesperati: niste serpi, niste aligatori si trei copii cu multa, multa imaginatie.

„Un roman cu un puternic mesaj ecologic, in care cititorii vor regasi excentricitatea si umorul savuros pentru care Carl Hiaasen este atat de indragit.” Publishers Weekly

Varsta Recomandata: 11+

Pe când locuiam în Montréal, mă tot întrebam cum mi-aș putea cumpăra o casă. Dar cu ce? Tot ce aveam mai de soi era o agrafă roşie de birou. Şi-atunci mi-a venit o idee trăsnet: pe agrafa asta îmi voi lua o casă! Am dat la schimb agrafa roșie pe un stilou, o camionetă pe un contract de înregistrare... Încetul cu încetul, folosindu-mi toată energia pentru a-mi atinge scopul, mi-am văzut visul cu ochii: o casă! Dar ceea ce mi-a ieşit cel mai bine, într-un final, a fost nu atât realizarea idealului, cât mai degrabă călătoria până acolo... N-aş fi crezut vreodată că poţi obţine tot ce-ţi pui în gând cu singura condiţie să crezi cu adevărat că e posibil. Şi nici că, dacă banii n-aduc fericirea, trocul cu siguranţă că da!

Traducere de Adriana Gliga

 

Tradus în peste treizeci de țări, romanul M-am hotărât să devin prost s-a vândut până în prezent în peste o jumătate de milion de exemplare și a fost încununat cu prestigiosul Euregio-Schüler-Literaturpreis.

 

A devenit lumea noastră atât de anapoda, încât justa concluzie a oricărui om cu cap să fie „prea multă minte strică“? Sunt oare rutina, automatismele, clișeele, conformismul soluția unei vieți fără griji? În acest caz, originalitatea și creativitatea ajung o piedică insurmontabilă, iar inteligența nu poate decât să-și impună să capituleze pentru ca posesorul ei să-și găsească fericirea. Acesta va fi și pariul lui Antoine, un Candide modern a cărui odisee comică a făcut din M-am hotărât să devin prost un roman-cult.

 

„În cazul romanului M-am hotărât să devin prost, ideea mi-a venit citind Biblia. În Ecclesiastul există o frază foarte frumoasă, care sună așa: «…cel ce își înmulțește știința își sporește suferința», cu alte cuvinte, cu cât studiezi mai mult, cu atât devii mai inteligent, și deci mai nefericit. Poate că mă simțeam foarte aproape de acest gând.“ — MARTIN PAGE

Ascult, caut, gândesc, visez, greșesc, învăț.

Într-un cuvânt trăiesc, activ și atent: să pătrund un sens, să indentific o similitudine, să intuiesc un adevăr, să înțeleg.

Îmi formez propria viziune despre esența vieții, dincolo de timpuri, dincolo de reguli.

Adun cunoaștere din cărți, școli, cursuri, oameni, de oriunde.

Trăiesc și interpretez propriile experiențe

Cunoașterea și experiențele trăite sunt cele două căi pe care le-am ales pentru construirea unei imagini complete a ce contează, ce merită și ce rămâne dintr-o viață de om.

Scris la patru mâini de Care Santos și Francesc Miralles, romanul Cel mai frumos loc din lume e chiar aici, tradus deja în 20 de țări, emană gândire pozitivă și poezie.

Salvată în ultimul moment de la sinucidere de o întâmplare neașteptată, Iris pornește într-o aventură care îi va schimba modul de a vedea viața. După moartea părinților ei într-un accident de mașină, dezorientată și fără nici o perspectivă, ea va fi nevoită să ia lucrurile de la capăt. Iar revizitarea trecutului poate fi o experiență dureroasă și plină de pericole, dar și una aducătoare de fericire, mai ales când lui Iris îi apar în caledoi „iluminați“.

„În Cel mai frumos loc din lume e chiar aici am vrut să exprimăm neliniștile, iluziile, nemulțumirile și bucuriile oamenilor de astăzi, totul învăluit în puțină magie cotidiană, pentru că, uneori, în lume se întâmplă lucruri fabuloase, dar noi, din cauza problemelor și grijilor zilnice, nu ne dăm seama de farmecul vieții, care ne e atât de la îndemână.“ (Francesc MIRALLES)

"Or, ceea ce a dat naştere Europei noi, cea de după Imperiul Roman, a fost Istoria în mişcare, au fost valurile succesive care, pornite din adâncul Asiei, i-au împins rând pe rând pe huni, care au pus în mişcare popoarele germanice, acestea, la rândul lor, i-au împins pe slăvi, iar în urmă au venit celelalte mari valuri turanice, avarii, bulgării, maghiarii, pecenegii, uzii, cumanii...

Voievodatele româneşti sunt rezultatul indirect al ultimului val, cel cuman, lovit şi alungat, la rândul lui, de valul mongol din 1241.Când încercăm să înţelegem geneza tuturor noilor state din Europa medievală - tocmai din acest punct de vedere, al barbarilor migratori, trebuie să privim, nu din perspectiva vechilor populaţii sedentare!" (Neagu Djuvara)

„Dacă mi-ar fi spus cineva că voi avea ocazia să experimentez iubirea, s-o simt prin toți porii, să mă umple de fericire, de liniște, de patimă, de nesomn, de crize, de disperare, de sticle sparte, de zâmbete, de îmbrățișări, de căldură, de fugă, de frustrare, de calmul nebun al brațelor care mă înconjoară, în timp ce buzele mă caută flămânde. Așadar, dacă mi s-ar fi spus că te voi întâlni, că întâlnirea noastră va fi absolut (de)limitată în timp (bine, în timpul ăsta, al nostru, al pământenilor), că va fi presărată cu trăiri, experiențe și sentimente la limită, că vom fi doi nebuni, când nebuni frumoși, când nebuni nebuni, dar întotdeauna gata de aroganțe, și că apoi tu îți vei lua brusc și definitiv rămas-bun de la mine în această viață, dacă aș fi știut toate acestea dinainte, aș mai fi vrut să ne întâlnim?” (CRISTINA PODOREANU)

La început se aude doar muzica:
„Din depărtare
Se vede călare
La malul mării
O haită de lupi.”

Pe drumul către mare nu se vede nimic. Încă. După ceva timp, apare Goldwingul argintiu. Gata. A ajuns. Giani Glonț, cunoscut și ca Lup Nebun, oprește motorul și se îndreaptă spre noi. Bine ai revenit, frate lup!  (SEAWOLVES MC)

„Dragii mei cititori, n-am plecat încă pe lumea cealaltă, așa cum s-a crezut, ci am avut o boală – greu suportabilă – timp de un an. La vârsta mea înaintată era normal să consider această boală drept ultima, dar dorința de a mai scrie povești de tot felul a fost mai puternică. Iată, deci, o nouă carte poate mai scurtă ca de obicei, dar cu povestiri noi. Prima, Frații siamezi povestește întreaga viață a doi buni prieteni, născuți în aceiași zi. Cea de a doua, Șefa, este viața unei vânzătoare de copii, care a trăit o viață întreagă din furtul copiilor – băieți și fete – de trei-patru ani, și comercializarea lor în străinătate. Ultima poveste, Contesa este viața unei contese, iubitoare de sex, dar nu de copii. Optimismul care m-a condus toată viața îmi promite alte povești pe care – dacă reușesc – vi le voi prezenta, ca de obicei. Iar, dacă nu reușesc, păstrați cele din bibliotecă drept ultimele dovezi ale unei vieți împlinite.” Alcaz

Un batran care ia cu el in mormant un secret intunecat. Un baiat care gaseste intr-un caiet ingalbenit de vreme indicii despre o conspiratie. Si o fata care vrea sa stie ce se afla in spatele unor povesti de familie stravechi. Astfel incepe cautarea legendarului inel de sange al lui Timur Lenk pe strazile cele mai intunecate ale Barcelonei – o cautare pe viata si pe moarte.

Karine Lambert, o fotografa pasionata de adevarurile esentiale pe care le poate dezvalui o imagine, s-a lasat prinsa si in jocul de-a scrisul. Femeile care au renuntat la barbati este primul sau roman, in care vorbeste cu emotie, umor si gravitate despre dificultatea de a iubi, despre framantarile fiintelor umane si setea lor de fericire.

Un inel misterios: Un roman captivant în care se împletesc întâmplări de demult şi din prezent Melody ajunge la un cerc de pietre din cele mai vechi timpuri. Aici găseşte o piatră ciudată – care se dovedeşte a fi un ou de grifon. Curând, apare Agravain, jumătate leu, jumătate vultur. Animalul miracol nu numai că se dezvoltă rapid, dar poate şi vorbi cu Melody în gând. Din păcate, figuri sinistre din trecut s-au agăţat de ghearele lui Agravain. Şi vor fi în curând un pericol pentru amândoi.

Dupa ce a petrecut o lunga perioada de timp pe Riviera, impreuna cu o comunitate americana expatriata, Kate Clephane decide sa se intoarca la New York, unde prezenta ii fusese multa vreme refuzata de catre inalta societate, pentru vina de a-si fi abandonat sotul si fetita de trei ani. Cea care ii doreste intoarcerea este fiica sa Anne, care vrea ca mama ei sa ii fie alaturi la nunta cu Chris Fenno, erou de razboi, dar, in acelasi timp, om fara talente deosebite si arivist de profesie. Kate e insa prea putin interesata de adevaratele intentii ale lui Chris fata de fiica ei, pentru ca, in trecut, barbatul i-a fost amant, iar ea este inca indragostita de el. Dilema morala a femeii (sa-i marturiseasca fiicei sale secretul sau sa taca?) si drama care va urma conduc spre un final care a scandalizat societatea americana la vremea aparitiei cartii.

Jafuri, comploturi, crime – pentru toate trebuie să existe un ţap ispăşitor

În "Mama Léo", Léocadie Samayoux o ajută pe Valentine, o tânără crescută la circ faţă de care nutreşte sentimente materne, să continue opera fratelui ei, Remy d’Arx, de identificare şi pedepsire a Fracurilor Negre, conduse de Tatăl-Tuturor. În acelaşi timp, Valentine, mama Léo şi Échalot, un prieten al acesteia, încearcă prin orice mijloace eliberarea din închisoare a iubitului fetei, care a fost acuzat de o crimă comisă de Fracurile Negre.

Jafuri, comploturi, crime – pentru toate trebuie sa existe un tap ispasitor. Saladin, „fiul“ lui Echalot si al lui Similor, a crescut in cadrul circului doamnei Samayoux. Mostenitor al firii ticaloase a tatalui sau, el a devenit un neispravit. In 1852, Saladin rapeste o fetita, Justine, si o incredinteaza mamei Leo si lui Echalot, casatoriti acum, pretinzand ca a gasit-o. Mama copilei, Lily, o tanara fata din popor pe care iubitul a abandonat-o, disperata din cauza ca nu si-a putut gasi fiica, se marita cu bogatul duce de Chaves, cu scopul de a continua cautarile, folosindu-se de averea lui.

 

 Jafuri, comploturi, crime - pentru toate trebuie sa existe un tap ispasitor

    In "Banda Cadet", roman a carui intriga se desfasoara in anul 1853, cautarii faimosului tezaur i se adauga o noua actiune a Fracurilor Negre indreptata impotriva familiei de Clare, pentru a obtine fabuloasa avere detinuta de aceasta. Asistem deopotriva la deghizari si substituiri de persoana complicate si pline de inventivitate care conduc la un final plin de surprize.
     Fragment din romanul "Fracurile Negre Vol. 8 Banda Cated" de Paul Feval:

    “A intrebat cu un aer ingrijorat: „Ce s-a intamplat, prieteni? S-a intamplat ceva?" Prin cealalta portiera care s-a deschis, am fost aruncata, in trasura, si Ciungul a disparut. In trasura m-am trezit intre bunul Jaffret si contesa Marguerite, care intrebau, la fel de uimiti: „Ce-nseamn-a toate astea?"
    „Asasinul! Asasinul!" strigau in acelasi timp cincizeci de glasuri, caci curtea era plina. Desi domnul Jaffret ma tinea strans, m-am aruncat spre portiera. Imi si imaginam fata palida a lui Albert in mijlocul oamenilor politiei, care-l legau ca pe un criminal, si mi-am adunat toate fortele sa strig: „E nevinovat!", cu tot riscul a ceea ce ar fi putut urma. Dar, inainte sa apuc sa vorbesc, voci din multime au adaugat:
    „E Ciungul! Clement-Ciungul! Nu e la prima incercare!"
    Am fost aproape bucuroasa. De data asta politia o nimerise.
    M-am intors catre matusa Adele, crezand c-o vad ingrozita, dar ma inselam: in spatele ingrijorarii prefacute era un zambet plin de rautate si spunea cu voce tare: „Nenorocitul, are o mutra de talhar primejdios! Dar pe cine o fi asasinat?"
    Pe cuvant ca, auzind-o vorbind asa, aproape ca ma indoiam. Nu mai puteam crede ceea ce vazusem cu ochii mei adineauri. In spatele trasurii s-a facut mare vanzoleala mare, si parca o lumina orbitoare mi-a trecut prin fata ochilor. Era criminalul, condus, mai degraba purtat de vreo sase agenti, care il inghionteau. Gloata venea in urma lui injurandu-l, si am recunoscut-o in multime pe servitoare, care striga mai tare decat toti, frecandu-se la ochi cu batista.
    Daca ar fi cautat-o, i-ar fi gasit in buzunar pretul sangelui.
    De atunci nu te-am mai vazut, printe, mi-ai putea explica de ce?
    Este adevarat, cel pe care agentii l-au luat prizonier nu era Albert, dar nu era nici hidosul care m-a insotit in fuga mea.
    Prin ce mister te aflai acolo, fie in locul unuia, fie al altuia, caci erai chiar tu, nu-i asa?
    Tu, deghizat in muncitor si fara acest brat, o minune a artei, care-ti ascunde acum perfect nenorocirea. Te rog, raspunde-mi!
    - Eu eram, spuse Georges dupa o tacere: daca as nega, tot nu m-ai crede.”

Ironia lui Jane Austen e insotita de o intuitie desavarsita. Nici un alt scriitor nu a folosit cu mai multa abilitate simtul valorilor umane. – VIRGINIA WOOLF

[…]cata gingasie in zugravirea sentimentelor! Nici un demon superior nu o bantuie pe Jane Austen; in schimb, o intelegere a altuia, niciodata gresita, niciodata slabita. Partea de satira e excelenta si dintre cele mai fin nuantate. Totul se desfasoara in dialoguri, iar acestea sunt cat se poate de bune. Unele capitole sunt de o arta desavarsita. – ANDRE GIDE

Structura romanului, in sine, reprezinta o incercare de dezvaluire si dezvoltare a caracterelor lui Elinor si Marianne, puse in fata unor dileme si enigme care trebuie rezolvate.– JOSEPH WIESENFARTH

În Alexandria anului 30 î.Hr., iubirea dintre Cleopatra și Marc Antoniu cunoaște un sfârșit tragic: învinși de dușmani, ei aleg să-și pună singuri capăt zilelor. Cei trei copii ai lor, rămași orfani, sunt duși în lanțuri la Roma, dar numai doi – gemenii Selene și Alexandru, în vârstă de zece ani – supraviețuiesc călătoriei pe mare. Crescuți timp de câțiva ani în familia împăratului Octavian, cei doi sunt prinși în vârtejul intrigilor politice, fără a-și pierde speranța că, într-o zi, se vor întoarce pe tronul Egiptului. Deși viața le este amenințată la orice pas, cei doi descoperă frumusețile Cetății Eterne, dar și primii fiori ai iubirii.

Un adevărat maestru al senzualității, Rafael Whitbourne, duce de Candover, și-a căpătat reputația de cuceritor în budoarele elegante ale aristocratelor din Anglia, fără însă să-și dăruiască vreodată inima sau libertatea. Pe neașteptate, o misiune vitală pentru un prieten îl duce la Paris, unde trebuie să colaboreze cu contesa Magda Janos, „cea mai frumoasă spioană din Europa“.

Spre uluirea lui, fermecătoarea femeie nu este deloc o contesă adevărată, ci prostituata care l-a trădat cu mulți ani în urmă – singura femeie pe care a iubit-o cu adevărat și, totodată, singura pe care a urât-o din toată inima. Margot Ashton, cunoscută acum de toată lumea bună drept contesa Janos, nu-și dorește decât să uite trecutul dureros și pe bărbatul care, cu cruzime, a nedreptățit-o.

Pe fundalul intrigilor și al comploturilor care pot arunca un întreg continent în război, un vârtej pasional de sentimente contradictorii îi atrage pe cei doi într-o poveste de dragoste căreia nici unul nu i se poate împotrivi.

... roman al conştiinţei, "Pădurea spânzuraţilor" nu este numaidecât şi unul psihologic. Interiorizarea viziunii este un element esenţial, dar nu singurul hotărâtor; iar caracterul ieşit din comun al evenimentelor de conştiinţă prilejuieşte de obicei autorului anchetarea unor „cazuri“ în care psihologia este doar un pretext pentru o morală. - Nicolae Manolescu

Jafuri, comploturi, crime – pentru toate trebuie să existe un ţap ispăşitor

Acţiunea din "Arma nevăzută" se concentrează pe lupta pe care o duce tânărul magistrat Remy d’Arx împotriva Fracurilor Negre, conduse personal de colonelul Bozzo. Pentru a-l învinge pe Remy d’Arx, colonelul foloseşte „arma nevăzută“, o armă psihologică: îl face să se îndrăgostească de Fleurette, o tânără cu origine necunoscută, crescută printre circari, care nutreşte sentimente filiale faţă de dresoarea Léocadie Samayoux, numită mama Léo.

 

Jafuri, comploturi, crime - pentru toate trebuie sa existe un tap ispasitor

    In "Cavalerii Tezaurului" sunt intretesute doua fire narative: cautarea frenetica a tezaurului Fracurilor Negre, ascuns de colonelul Bozzo, si Iupta privind succesiunea sangeroasa a familiei Bozzo, al carei stramos este Fra Diavolo: fiul trebuie sa-si ucida tatal pentru a-i succeda, cu exceptia cazului in care tatal nu isi ucide el fiul. Arhitectul Vincent Carpentier, care a construit ascunzatoarea tezaurului pentru colonelul Bozzo, este urmarit de obsesia de a o regasi. Lucrurile se complica insa atunci cand fiul sau adoptiv, tanarul pictor Reynier, descopera accidental ca este nepotul colonelului Bozzo... 


     Fragment din romanul "Fracurile Negre. Vol. 7 Cavalerii tezaurului" de Paul Feval:

    “In timp ce el tragea scara care era inauntru, eu mi-am schimbat tinuta, ciufulindu-mi parul si deschizandu-mi bluza. Norocul meu ca sunt rosie la fata la fel ca regina Lampion. Si m-am catarat, gemand usor, caci pe ea o chinuie reumatismele.
    „Un paharel pentru osteneala mea", mi-a zis omul de pe zid.
    „Ce proasta sunt!" am facut eu. „Mi-am uitat traista la Grand-Depart, dar iti aduc doua paharele in loc de unul, umflatule, dupa ce imi astampar curiozitatea."
    Luna tocmai era acoperita de un nor negru ca cerneala.
    „Ia te uita! Ce te-ai mai implinit coana Lampion!" facu portarul meu.
    Am trecut dincolo. M-am dus direct spre copacii care inconjurau mormantul si m-am ascuns intr-un crang de chiparosi.
    Cineva vorbea. Eu o credeam pe Marguerite in camera domnisoarei dar ea se mutase, si tot teatrul jucat cu dumneata, copila, nu avea alt scop decat sa te expedieze la palatul de Clare. Domnul Reynier se afla deja acolo, cel putin asa credea dumneaei. Erau luate toate masurile ca arhitectul, intampinat la sosirea diligentei de un om al ei, sa fie si el condus la palat. Am auzit toate amanuntele planului din spatele chiparosilor.
    Asa, toata familia avea sa fie prinsa in plasa si, odata toti cei trei pesti in navod, Cavalerii Tezaurului contau sa-i smulga secretul lui taica Vincent cu forta sau prin dibacie...
    Vincent isi lasa capul in piept si murmura:
    - Nu am nici un secret. Nu stiu nimic, absolut nimic. Nu exista nici un tezaur.
    - Bun, facu doamna Canada. Nebunii au si ei momentele lor de viclenie...
    Se intrerupse brusc, ca sa traga cu urechea. Din nou pasii traversau palierul. 
    - Unde naiba s-a putut duce? intreba o voce de afara. Camera lui e goala.
    - E vocea doctorului Samuel, facu incet dresoarea.
    Aceeasi voce de afara intreba chiar de cealalta parte a usii lor:
    - Aici cine locuieste?
    - Unul, Canada, si nevasta-sa, i se raspunse.”