Literatură

Grilă Listă
Setați descendent

Articolele 4021-4050 din 15232

  • Moartea in Camargue
    40.00 LEI
    Moartea in Camargue - al doilea caz al capitanului Roger Blanc in Provence. Moartea in Camargue reprezinta continuarea captivanta a atmosferei dense si plina de suspans create in Mistralul ucigas.
  • Vodca rosie. O dusca de necurat
    25.00 LEI
    Vodca rosie. O dusca de necurat - scurte povestiri horror Volumul Vodca rosie. O dusca de necurat este a doua parte a unei antologii de povestiri gandita sa poarte cititorul intr-un tur complet in "tunelul spaimei", prin Balcani, dupa Expresul negru, cu povestiri publicate inclusiv intr-una dintre marile antologii de horror din SUA.
  • Înțelepciunea părintelui Brown
    39.96 LEI
    Traduse pentru prima data in Romania, cele cinci nuvele scot la lumina unul dintre personajele celebre ale autorului britanic Gilbert K. Chesterton. Parintele Brown, un personaj fictiv - asemanator cu personajul Miss Marple al Agathei Christie - intruchipeaza un preot romano-catolic, dar in acelasi timp si un detectiv amator, scund de statura, intr-o tinuta simpla, naiv la prima vedere si cu o pozitie neimportanta, nedezlipit de umbrela sa de dimensiuni apreciabile, acesta poseda o profunda intelegere a comportamentului uman, ascunzand, de fapt, o inteligenta deosebita, iesita din comun precum si un puternic simt al observatiei.
  • Mos Teaca cel Nou, ciuca batailor lui Klaun Imparat
    51.80 LEI
    Dupa Minciuna lui Michelangelo, Igor Bergler te invita sa dezlegi cel mai mare mister dintre toate: care este secretul succesului in politica? Aceasta carte nu iti ofera raspunsul irevocabil, e doar un pamflet, o oglinda de balci in care se reflecta Ronania, un tinut indepartat unde nici latrinele nu pot fi desfundate fara infiintarea unei comisii de specialitate. Iti suna cunoscut? Ei, nici vorba! In aceasta tara, Klaun Imparat este conducator suprem. E diferit!
  • Calatorul singuratic
    15.00 LEI
    Calatorul singuratic este o colectie de texte nonfictionale, eseuri si note de jurnal, scrise de Jack Kerouac in stilul sau poetic inconfundabil, de-a lungul mai multor ani. Unele dintre cele opt texte care alcatuiesc volumul au fost publicate si separat, in diferite reviste americane. Ele trateaza teme si subiecte intalnite in toata opera scriitorului, insa contureaza mai clar imaginea acestuia de ratacitor indragostit de oamenii pe care i-a intalnit si de locurile prin care a trecut – diverse zone din SUA, Mexic, Maroc, Marea Britanie si Franta.
  • Inventarea sunetului
    42.24 LEI
    Gates Foster si-a pierdut fiica, pe Lucinda, in urma cu saptesprezece ani. Nu a incetat nici o clipa s-o caute. Brusc, un eveniment socant ii ofera lui Gates un prim indiciu serios dupa mai bine de un deceniu si in sfarsit pare pe punctul de a descoperi teribilul adevar. In tot acest timp, Mitzi Ives si-a construit o cariera de ilustratoare sonora, creand acele sunete captivante ce le ofera filmelor de la Hollywood autenticitatea. Recurgand la aceeasi tehnica secreta la care apela si tatal ei si inducandu-si amnezia cu o combinatie de alcool si pastile, Mitzi a devenit o experta de top in sunetele din spectrul violentei si al groazei, creand adevarate capodopere sonore, tipete atat de infioratoare, incat par reale. In scurt timp, traiectoriile lui Foster si Ives se vor intersecta, iar intalnirea lor ameninta sa dea in vileag violenta din spatele fatadei stralucitoare a Hollywoodului.
  • Ultimii regi magi
    15.86 LEI
    Intr-o comunitate saraca din Antile, o familie venereaza un stramos de seama, regele exilat al Dahomey-ului, care a tinut piept colonistilor francezi. Fotografia lui troneaza in sufragerie de trei generatii, iar urmasii lui antilezi, rataciti in aburii alcoolului si ai povestilor despre maretia Africii pierdute din ticalosia albilor, l-au transformat intr-un cult, cinstindu-i memoria dupa randuieli ancestrale. Insa astazi, dupa aproape un secol, Spero, emigrat in SUA, priveste cu detasare povestea asta despre origini nobile care inaintasilor le-a adus numai amaraciune si batjocura, iar lui Debbie, sotia lui intelectuala din burghezia neagra a sudului american, inca un motiv sa-l dispretuiasca, reprosandu-i ca nu il intereseaza istoria nedreapta a fratilor negri si lupta sociala cu care sunt datori. Macinat de luptele lui interioare – ratarea ca artist, ca sot, ca tata –, Spero se refugiaza in bautura si relatii pasagere, asistand neputincios la prabusirea propriei vieti. Printr-o tesatura de povesti care se intrepatrund sub pana vrajita a lui Conde, Ultimii regi magi exploreaza, cu ironie si tandrete, ranile neconsemnate de istorie ale rasismului si colonialismului intr-un roman carnavalesc despre memorie, identitate si puterea tulburatoare a povestilor.
  • Micul erou si alte proze de tinerete
    36.95 LEI
    Adevarate bijuterii literare, cele sase proze selectate dintre scrierile de tinerete ale lui Dostoievski dezvaluie, cum spune chiar autorul, „fatete ale personalitatii si egoismului omului”, incercand sa arate „ca printre noi e mai multa ambitie decat demnitate umana autentica”. In cautarea misterului din om, scriitorul se cufunda in lumea functionarilor marunti pentru a-i zugravi pe pacatosul avar intr-o lumina oarecum mistica, pe sfantul nebun frant din cauza trairii prea intense a unei fericiri reale si pe sarlatanul pacalit de un sarlatan si mai ticalos decat el. Intr-o alta povestire cu accente de vodevil il intalnim pe barbatul gelos intr-o adevarata comedie a erorilor, dupa care autorul ne invita la o petrecere de Craciun si o nunta pentru a urmari soarta copilei folosite ca mijloc de imbogatire de un arivist josnic. Inocenta si altruismul cavaleresc ale primei iubiri se impletesc, in proza care incheie volumul, cu intuirea de catre naratorul-copil a dezacordului dintre el insusi si lumea falsa ce il inconjoara.
  • Cantecul marii
    41.23 LEI
    Epuizat din stoc
    Un roman dictat de urgențe: dureros, dar, în același timp, luminos, împărțit între o proză poetică și transparența unui eseu. De pe poziția unei ambiguități inteligente, el abordează istoria care lipsește și despre care trebuie spuse atâtea, istoria Europei Centrale, cu frontierele ei rănite și privirea încă rătăcită într-un orizont necunoscut. E un roman viu, cu dialoguri profunde, deși adesea situate parcă dincolo de speranță. Cartea ne oferă o lectură generoasă, produs al unui istoric sensibil, dar și al unui poet îndrăgostit de rădăcinile multiculturalității mitteleuropene, care se hrănesc din solul unei memorii încă vii, dar și din niște vise, care ne ating și ne reasigură timid că suntem datori să clădim un viitor continuu. -  Marco Lucchesi
  • Harry Potter și Pocalul de Foc (Harry Potter #4) (ediție ilustrată)
    Preț special 141.00 LEI Preț standard 188.00 LEI
    Cu talentul lui inimitabil, Jim Kay, câștigător al Medaliei Kate Greenaway, transpune scene impresionante și personaje memorabile în această spectaculoasă ediție ilustrată a celei de-a patra cărți din îndrăgita serie a lui J.K.Rowling.
  • Vara in care mama a avut ochii verzi
    34.89 LEI
    Epuizat din stoc
    Tatiana Tibuleac a reusit un tur de forta cu acest prim roman al ei. Inceputul, un overflow de imagini furioase si hipnotice, aduce bine cu Portocala mecanica de la un punct incolo, furia incepe sa se domoleasca, inlocuita de o visatorie paranoida coagulata in jurul figurii mamei, generand la foc continuu fraze cu nimic mai prejos decat cele ale Aglajei Veteranyi; iar ultima treime a romanului, in care o mama bolnava de cancer si un fiu asteapta moartea impreuna - ei bine, pentru intensitatea ei atat de particulara nu ii pot gasi Tatianei Tibuleac vreun corespondent. Scurt si intens, romanul ei splendid impune o prozatoare de la care am cele mai mari asteptari. - Radu Vancu
  • Mă găseşti când vrei
    26.37 LEI
    Epuizat din stoc

    Premiul Sofia Nădejde pentru Literatură Scrisă de Femei, ediția 2022, la categoria Proză

    Într-un aeroport se întâlnesc un bărbat şi o femeie care descoperă, întâmplător, că au aceeaşi destinaţie. După călătorie, scânteia atracţiei pe care au simţit-o unul faţă de celălalt îi împinge rapid într-o relaţie intensă, dar în scurt timp apar şi problemele. Este o relaţie din care ea va evada de câteva ori, iar el o va aduce înapoi de fiecare dată, făcând-o încetul cu încetul să devină dependentă de el. Însă cum ar putea să funcţioneze lucrurile între un bărbat atât de sigur pe el şi învăluit în mister, ce pare să vină de nicăieri, şi o femeie ce poartă mereu cu sine eşecul tuturor relaţiilor la care a fost martoră, începând cu cea a părinţilor ei?

    „Tânăra româncă scrie diferit şi revigorant, înţepător, curajos, limpede.” (Annette König, Die BuchKönig bloggt)

    „Una dintre cele mai puternice voci ale literaturii tinere româneşti.” (Medana Weident, Deutsche Welle)

  • Geometria dragostei. Povestiri (vol. II)
    42.24 LEI

    Premiul Pulitzer

    National Book Critics Circle Award

    American Book Award

    Povestirile lui John Cheever se numără printre cele mai iscusite realizări ale prozei scurte din secolul XX. Ademenite de capcanele bogăţiei, la voia întâmplării în deşertăciunea prosperităţii americane, personajele lui se trezesc în mijlocul unor drame care, oricât de comice, ridică întrebări profunde despre conformism şi clasă, plăcere şi decenţă sau despre direcţia şi sensul unei vieţi individuale. În acelaşi timp, povestirile dezvăluie faptul că autorul lor este un maestru a cărui proză e deopotrivă precisă şi senzuală şi al cărui ochi ager pentru detaliul social este dublat de o sensibilitate lirică faţă de lume în ansamblu.

    „John Cheever se află, în literatura americană, undeva între Scott Fitzgerald şi John Updike. El scrie în povestirile lui despre dragoste şi nefericire, într-o lume în care trecătoarele momente de frumuseţe sunt înghiţite de haosul istoriei.” (Malcolm Bradbury)

  • Simetria dorințelor
    44.40 LEI

    Roman încununat cu Premiul ADEI-WIZO în Italia și finalist la Kritikerpreis der Jury der Jungen Kritik în Austria, „Simetria dorințelor” a fost tradus în mai multe limbi, devenind bestseller în Israel, Germania, Italia, Spania și Marea Britanie.

    Patru bărbați tineri, buni prieteni, au obiceiul de a se întâlni pentru a urmări împreună finala Campionatului Mondial de Fotbal, obicei respectat cu sfințenie încă de pe vremea când erau elevi. Desigur, meciurile de fotbal nu reprezintă decât un pretext, așa cum se întâmplă și în cazul finalei din 1998. Doar că acum unul dintre ei are o idee: fiecare să scrie pe o bucățică de hârtie câte trei dorințe pe care le vrea împlinite până la meciul final al următorului Campionat Mondial, când vor vedea ce anume au reușit să realizeze și ce nu. Această secvență din deschiderea romanului marchează momentul în care Nevo începe să exploreze culisele vieților și trăirilor cele mai intime ale celor patru tineri, cartografiind o prietenie care ni se dezvăluie în toată forța ei covârșitoare, în ciuda trădărilor, a violenței, a resentimentelor și chiar a morții.

  • Poveste despre dragoste şi întuneric
    68.71 LEI

    Traducere de Dana Ligia Ilin după versiunea semnată de Nicholas de Lange

    Opera lui Amos Oz este tradusă în peste patruzeci de limbi. Poveste despre dragoste şi întuneric a primit zece distincţii literare internaţionale, printre care Premiul France Culture în 2004, Premiul Goethe în 2005 și National Jewish Book Award în 2006. În 2015, Natalie Portman regizează o adaptare cinematografică a cărții în care joacă unul dintre rolurile principale.

    Dragostea şi întunericul sunt cele două forţe care dau viaţă extraordinarei poveşti a lui Amos Oz. Scriitorul ne poartă într-o călătorie insolită şi seducătoare prin copilăria şi adolescenţa lui petrecute pe străzile toropite de căldură din Ierusalimul anilor '40-'50, prin istoria neaşezată a Israelului aflat la răscrucea vremurilor şi prin tumultul vieţii de familie alături de o mamă romantică şi visătoare şi de un tată logic şi sobru, antrenaţi în nesfârşite discuţii intelectuale. Prins între cele două lumi, cea dinăuntrul şi cea din afara căminului părintesc, copilul Amos simte greutatea trecutului şi a prezentului apăsându-i umerii, iar prin ochii lui de martor inocent şi curios luăm parte la naşterea unei naţiuni.

  • Oameni din Dublin
    33.83 LEI

    Prefață de Dana Crăciun

    Din Drumcondra la Canal Bridge şi de pe Henry Street în Temple Bar, ploaia şi soarele spală obrajii ridaţi ai Dublinului. Oamenii de aici trăiesc în ritmul propriilor obsesii, spaime şi năzuinţe. Unul vrea să-şi regăsească iubirea exilată într-un pliu al memoriei, altul se visează pilot de raliu. Unul simte iminenţa sfârşitului, altul cere următorul pahar. Sunt oameni obişnuiţi, prinşi dezordonat în insectarul vieţii. Portretul Dublinului se compune din bucuriile, deznădejdile, renunţările şi elanurile celor care-l populează: reverendul Flynn rămas amintire în mintea unui copil, necunoscutul care vorbeşte ciudat, fata care nu ştie să scape de acasă, tinerii burlaci Corley şi Lenehan, locatarii din Pensiunea Mooney, ratatul Farrington, Gabriel Conroy şi, in final, ninsoarea „peste toţi cei vii şi cei morţi“.

  • Blândeţea nopţii
    58.14 LEI

    Prefață de Mihaela Anghelescu Irimia

    Publicat în 1934, romanul „Blândețea nopții” (Tender Is the Night) l-a ridicat pe F. Scott Fitzgerald, așa cum au remarcat criticii, la înălțimea unui „Orfeu modern“. În 1998, Modern Library l-a inclus pe lista celor mai bune 100 de romane în limba engleză ale secolului XX. A fost ecranizat în 1962, cu Jason Robards, Jennifer Jones și Joan Fontaine în rolurile principale, iar în 1985 BBC a lansat o miniserie cu Peter Strauss și Mary Steenburgen. În 1995, The Fountain Theatre din Los Angeles a dramatizat romanul, adaptarea pentru scenă câștigând PEN Literary Award.

    Dick Diver este un strălucit psihiatru american, cu o personalitate captivantă, căsătorit cu fosta sa pacientă, Nicole, fermecătoare, bogată, dar cu un grav dezechilibru emoțional. Rosemary, o tânără actriță fascinată de Nicole și îndrăgostită iremediabil de soțul acesteia, se avântă în noua idilă orbește, cu intensitate, la fel cum vânează roluri care să-i aducă celebritatea mult visată. Prinși în vâltoarea evenimentelor tumultuoase din viața lor, dar și a epocii de după Primul Război Mondial, când America nu mai crede în nimic, Dick și Nicole inițiază un periculos pas de deux pe granița dintre nebunie și normalitate, dintre iubire și moarte.

  • O familie de mincinoși
    58.14 LEI
    Povestea unei alte veri, a unei alte generatii - si secretele care o vor bantui vreme de decenii. O insula privata batuta de vanturi, din largul coastei Massachusetts. Un ocean flamand, clocotind de secrete si tristete. O mostenitoare temperamentala, dependenta. Un baiat irezistibil, imprevizibil. O vara plina de tradari de neiertat si de greseli teribile. Bine ai revenit in familia Sinclair. Au fost mereu niste mincinosi.
  • Sfarsit de veac in Bucuresti
    49.00 LEI
    La Ion Marin Sadoveanu, pentru intaia oara, romanul nu se intoarce in satira impotriva parvenitismului si in elegie pentru reprezentantii crepusculari ai marii proprietati rurale. D-sa contureaza fizionomiile, pune oamenii sa faptuiasca, ii lasa apoi sa actioneze potrivit logicii interioare individuale si nu intervine in nici un fel ca sa-si tradeze preferinta pentru vreunul sau altul. N-am citit poate de la Ion de Liviu Rebreanu un roman romanesc asa de obiectiv ca Sfarsit de veac in Bucuresti.
  • O mie de corabii
    51.80 LEI
    Creusa se trezeste la miezul noptii intr-o cetate, Troia, mistuita de flacari. Dupa zece ani de lupte in care aheii si troienii aproape ca au uitat ce i-a manat pe campul de batalie, primii a iesit victoriosi, iar ultimii si-au vazut cetatea redusa la cenusa in cateva ceasuri. Urmarile ingrozitoare ale infruntarii se intind de la Muntele Olimp pana la Muntele Ida, din Troia pana la indepartatele insule grecesti, ele ii cutremura pe oameni si zei deopotriva. O mie de corabii nu este doar romanul unui razboi, el e urzit cu povestile femeilor prinse intr-un conflict legendar si istorisit prin vocea muritoarelor, dar si a zeitelor, un roman inspirat, printre altele, de Iliada, "una dintre operele fundamentale pe tema razboiului si a razboinicilor, a barbatilor si a masculinitatii".
  • Femeile din Troia
    58.14 LEI
    Troia a cazut, iar aheii, victoriosi, sunt nerabdatori sa se intoarca acasa cu prada unui razboi care parea ca nu se mai sfarseste. Ca sa poata pleca inapoi, pe mare, ei asteapta un vant prielnic, insa zeii, jigniti de indrazneala razboinicilor, se impotrivesc. Trupul neinsufletit al regelui Priam zace pe pamant, iar razboinicii sunt si ei parasiti in tabara adapostita in umbrele unui oras in ruina. Pe masura ce asteptarea creste, vechi dusmanii ies la suprafata, iar gandurile potrivnice dintre oameni, femei si barbati, nu-si gasesc astampar. Regina Briseis, candva sclava a lui Ahile, urmareste in tacere framantarea celor refuzati de vanturile marii si se aliaza cu Hecuba, vaduva regelui Priam, incercand sa se razbune pe invingatori. Un roman al razboiului care macina o civilizatie, Femeile din Troia vede prin ochii unei femei grozavia unei povesti homerice care va marca pentru milenii istoria lumii.
  • Razboiul nasturilor
    Preț special 37.12 LEI Preț standard 49.49 LEI
    Razboiul nasturilor. O poveste din timpul Marelui Razboi Am scris o poveste despre niste baieti care, cu inocenta si fara sa-si dea seama, oglindesc in joaca lor nebunia cruda si distructiva a lumii adulte din jur. - Avi
  • Viata ca un rau
    64.99 LEI
    O poveste tragica si plina de speranta despre iubire si pierdere, familie si supravietuire. Victoria Nash are saptesprezece ani si se ocupa de livada de piersici a familiei sale, aflata la marginea unui orasel din Colorado. Wilson Moon este un hoinar cu un trecut misterios, hotarat sa-si traiasca viata dupa regulile lui. Torie il intalneste intamplator pe Wil la un colt de strada, o intalnire care le va schimba profund vietile. Cand loveste tragedia, fata paraseste singurul camin pe care l-a cunoscut vreodata si fuge in munti, unde se lupta sa supravietuiasca in salbaticie fara nici o idee clara despre ceea ce ii va aduce viitorul. Pe masura ce anotimpurile se schimba, Torie constientizeaza, de asemenea, schimbarile din ea insasi, gasind in peisajul de o frumusete salbatica sensul si puterea de a merge mai departe si de a reconstrui tot ce a pierdut. Combinand personaje de neuitat si un decor natural care-ti taie respiratia, Viata ca un rau este o poveste zguduitoare despre supravietuire si o drama pasionanta despre maturizare, adevar, soarta si cele mai profunde mistere ale iubirii.
  • Simon
    47.57 LEI
    Epuizat din stoc

    Roman câștigător al Bolșaia Kniga 2021 – Premiul cititorilor

    Într-un orășel din Armenia, moare zidarul Simon. A avut o viață lungă, s-a bucurat de respect, dar a fost cunoscut și pentru numeroasele aventuri amoroase. La înmormântare se adună toate femeile pe care le-a iubit cândva: Susanna, prima iubire, fata cu o copilărie bântuită de tenebre, Eliza, modestă, iubitoare, trădată de propriul soț, Sofia, frivolă și plină de viață, dar marcată de suferința numeroaselor sarcini pierdute, Silvia, internată cândva abuziv într-un spital de psihiatrie, fără dreptul de a-și mai vedea copilul... Pentru ele, iubirea lui Simon va fi vraja care le va schimba complet viața. Și să nu uităm de Melania, soția care învață cu timpul să se resemneze cu aventurile lui, dar nu pregetă să pună la cale din când în când câte-un scandal cu țipete și veselă spartă, pentru a-și păstra demnitatea, sau de Sașia Vardanuș, personajul aproape magic, care însoțește ca un fel de cor antic fiecare poveste.

  • Feed
    Preț special 36.75 LEI Preț standard 49.00 LEI
    Cum ar fi dacă internetul s-ar afla la un clic mintal distanță? Titus, un adolescent dintr-o Americă futuristă, și amicii lui ți-ar spune că-i cea mai grozavă creație a omenirii. Desigur, feedul vine și cu dezavantaje, pe care însă tinerii sunt dispuși să le ignore în schimbul unei vieți extrem de comode. Dar nu toată lumea rămâne indiferentă la declinul civilizației și la efectele nocive ale feedului. Violet, o tânără inteligentă al cărei drum se intersectează cu al lui Titus, devine vocea realității într-o lume în plină prăbușire.
  • Secera
    Preț special 36.75 LEI Preț standard 49.00 LEI
    Această lume a viitorului pare una ideală: foametea și sărăcia au fost eradicate, la fel și bolile și războaiele, grație tehnologiei. Nemurirea oamenilor însă are un preț: în prezent, Secerile reprezintă o clasă specială, singurii oameni care pot lua viața altora. Și e nevoie să facă asta, pentru a ține populația sub control. Citra și Rowan sunt doi adolescenți aleși drept ucenici ai unei Secere. E un rol pe care nu și-l dorește niciunul dintre ei. A lua viața unui om presupune compasiune, dar și un talent anume, pentru a îndeplini sarcina cât mai nedureros. Cum se vor descurca cei doi? Secera ne arată că nicio lume nu e perfectă, nici măcar aceea în care omul a cucerit moartea.
  • Treș
    15.86 LEI
    Cu un titlu în cea mai bună descendență mizerabilistă, Treș ne propune două texte autoreferențiale magnetice, dense emoțional, foarte bine strunite stilistic. Cei doi Dani din Botoșani își fac de cap literar, spre deliciul cititorilor. Dan Naciu este imploziv, timid, contorsionat, ventriloc, în timp ce Dan Sociu are o privire cu rază medie de acțiune, imprevizibilă, de o cruzime bine temperată, de o sinceritate programatică, de o luciditate fără miză declarată. Ambele personaje par analfabete empatic și cu sentimente anesteziate local, ceea ce le face să ne livreze detalii surprinzătoare, sordide sau dureroase cu multă dezinvoltură. Dan Naciu ne propune un mizerabilism 2.0, next generation, în timp ce la Sociu subrealismul contondent alunecă în eseu ori în episoade suprarealiste.
  • Absolut tot
    Preț special 36.75 LEI Preț standard 49.00 LEI
    Bestseller internațional // Dragoste imposibilă & Dramă complexă de familie
  • Dintre sute de catarge
    34.78 LEI
    Dintre sute de catarge este o poveste despre lupta pentru supravietuire, despre ganduri, mustrari de constiinta, sacrificiul de sine pentru binele celorlalti, despre manie, disciplina, sau lipsa ei. Pe un platou de pe muntele Giumalau, cincisprezece partizani din grupul „Stanca“, specializati in aruncarea in aer a esaloanelor militare hitleriste, fac ultimele pregatiri pentru a trece la indeplinirea unei misiuni grele... poate ultima, caci, asa cum arata evenimentele, razboiul se apropie de sfarsit. Sunt insa tradati, iar nemtii vin pe urmele lor. Reusesc sa iasa din incercuire, nu fara pierderi de vieti omenesti, si asa incepe un mars istovitor, prin codrii desi si intunecosi din muntii Calimanului, despre care niciunul dintre ei nu stie unde, cand si cum are sa se termine.
  • Revelion '45
    31.61 LEI
    In 1944-1945, timp de 80 de zile, Corpul 7 armata a dus o ofensiva neintrerupta pe teritoriul Ungariei. Revelion ’45 recompune evenimentele petrecute in cele 15 zile si nopti ale actiunilor din cadrul operatiei „Budapesta“, care s-au soldat cu 11 000 de morti, raniti si disparuti. Revelion ’45 nu este doar o insiruire de documente, asa cum Haralamb Zinca ne-a obisnuit. De data aceasta, amintirile, memoriile, sintezele sunt invelite intr-o aura de poveste, cu personaje de fictiune care povestesc despre faptele eroice ale ostasilor romani. Scriitorul Corneliu Cara, alter ego-ul lui Haralamb Zinca, reapare pentru a convinge un participant la luptele pentru Budapesta sa-si rememoreze acest moment prin dialoguri cu fostii sai camarazi, lasand generatiilor viitoare o fila de istorie.
Filter by

Categorie

Preț

Voce audiobook

Editura