Literatură

Pe 23 iunie 1934, în atmosfera sumbră a Moscovei aflată sub teroare, Boris Pasternak primește un telefon în apartamenul său de pe strada Volhonka. Crede, mai întâi, că este o farsă cam nesărată a unui confrate. Dar se înșală. La celălalt capăt al firului este Kremlinul. Stalin cel temut ar dori să discute despre Osip Mandelștam. De răspunsul lui Pasternak pare să depindă soarta poetului exilat în Urali după ce a îndrăznit să-l ia în râs, în versurile sale, pe tiran. Patru ani mai târziu, Madelștam murea într-un lagăr de tranzit din Gulag.

Încercând să reconstituie, într-un amețitor joc al oglinzilor, o convorbire încețoșată de trecerea anilor și de rolul și miza fiecăruia dintre martorii direcți sau indirecți, cea mai recentă carte a lui Kadare devine o meditație asupra responsabilității și adevărului, asupra fragilității și curajului, scrisă de un maestru al nuanțelor și dilemelor etice.

Traducere și note de Mădălina Ghiu

O distopie virulentă, luxuriantă, lumea ei semănând din ce în ce mai mult cu a noastră, noul roman al lui Boualem Sansal avertizează asupra proliferării extremismului religios în zonele fragile ale societății actuale.

Erlingen este un orășel elegant, fief al înaltei burghezii germane, în care locuiește Ute von Ebert, ultima moștenitoare a unui puternic imperiu financiar. În corespondența cu fiica ei Hannah, aflată la Londra, pe un ton neconvențional și sarcastic, Ute o ține la curent cu ceea ce se întâmplă în orașul aflat sub asediul unor invadatori misterioși – „Slujitorii universali“ –, care au decis ca întreaga lume să se supună zeului lor. Populația așteaptă cu nerăbdare să fie evacuată de un ipotetic tren salvator care nu mai sosește. Povestea pare a fi creația lui Élisabeth Potier, o profesoară pensionară pariziană care, victimă a atentatului de la Bataclan, iese din comă și, sub această nouă identitate, încearcă să semnaleze astfel dezastrul produs de răspândirea unei religii sectare.

„Este greu să găsești titlul potrivit. La început m-am gândit la Metamorfoza lui Dumnezeu. Era prea pompos și mă deranja. Apoi m-am hotărât pentru Trenul de Erlingen. Prea prozaic, și el mă deranja. Împreună însă se potrivesc. Faptul că Erlingen duce cu gândul la Germania, iar trenul, la Shoah pune, într-un fel, problema lui Dumnezeu și a responsabilității aces­tuia. Iar asta rezumă bine cartea. […] Romanul meu critică totul, islamismul, mondializarea, capitalismul, politica de tergiversare, cultivarea fricii, ignoranța etc., pe scurt, tot ceea ce pune omul în situații de inferioritate și îl împinge să aștepte ajutorul de la altcineva, în loc să și-l dea singur. Prima rațiune a vieții este de a te apăra și de a-ți apăra libertatea.“ — BOUALEM SANSAL

Atenție: acest roman tratează teme sensibile și conține descrieri care vă pot afecta emoțional.

Un emigrant evreu, ajuns deja la o vârstă înaintată, trăiește liniștit într-o zonă rurală din Franța până într-o zi când jandarmeria se prezintă la el acasă pentru a-l aresta. Cu o virtuozitate stilistică incontestabilă, romanul reconstituie pledoaria finală a bărbatului dinaintea acuzatorilor săi, sondând intimitatea unei minți alienate. Propria moștenire genetică tenebroasă nu-l exonerează pe acuzat, dar creează premise pentru un monolog interior sinuos, halucinant.

Eludând orice lectură superficială, Degenerat este un roman sfâșietor ce dă glas unui discurs șocant, lugubru și captivant totodată.

„Ariana Harwicz nu slăbește frâiele nicio secundă. Totul este intensitate, un șir continuu de imagini frapante, de șocuri verbale. Și poezie, multă poezie...” Isaac Rosa

„Scriitoarea Ariana Harwicz suspendă orice posibilă lectură în cheie moralistă, fără a cădea, însă, în cinisme facile. Romanele sale găsesc tonul unui adevăr pe care cititorul trebuie treptat să-l accepte.” Martin Kohan

„Harwicz ne demonstrează că stranietatea limbajului este o opțiune politică.” Marta Sanz

Se spune că în 1899 a fost o cotitură a vremurilor, că în bezna ca melasa au început să apară fulgere întretăiate, fără legătură şi fără continuitate, intermitenţe interioare ale unor noi impulsuri şi vechi utopii. Socialişti utopici, bolşevici, narodnici, menşevici, aceşti purtători de noi-vechi impulsuri spre egalitate, fraternitate, libertate aveau să înainteze în anii premergători revoluţiei din 1917 printr-o lume care se schimba radical şi definitiv. Cum răzbăteau aceste frânturi de trecut digerat şi de viitor nesigur în conştiinţele unor tinere femei de atunci, precum Aleksandra Kollontai, prima femeie ministru (dar şi comisar) în guvernul lui Lenin, sau feminista Inessa Armand, iubita aceluiaşi Lenin? Cum se despărţeau acestea de reflexele mic-burgheze ale unei discipole liberale, de vechile obişnuinţe sentimentale ale iubirii conjugale, de deprinderile vieţii domestice ale unei mame şi soţii? Cum vedeau viaţa frustă a muncitorimii (inclusiv a muncitoarelor sexuale) pe care n-o ştiau şi câtă cunoaştere a naturii omeneşti, în genere, puteau avea ca tinere de familie bună, ţinute sub obroc? lată câteva întrebări complicate la care Paula Erizanu încearcă să răspundă, cu talent şi curaj, în acest prim volum al docudramei Ard pădurile. (Simona Sora)

La şaisprezece ani, Otoko se îndrăgosteşte de Oki, un scriitor de treizeci de ani, însurat, iar relaţia lor se sfârşeşte tragic. După o depresie îngrozitoare şi o tentativă de sinucidere, Otoko pare să-şi găsească liniştea. Îşi descoperă şi vocaţia de pictoriţă. Are succes, şi, după două decenii, o vedem ducând o viaţă liniştită, alături de Keiko, o ucenică uluitor de frumoasă, dar excentrică, în ale cărei tablouri abstracte desluşim o violenţă de neînţeles. Reîntâlnirea cu Oki, care o caută, tulbură echilibrul lui Otoko. Mai mult, va declanşa o nouă tragedie. Căci, dorind să o răzbune pe maestră (şi probabil geloasă, pentru că femeia matură încă pare ataşată de bărbatul care a distrus-o fără să vrea), Keiko începe un joc periculos, al seducţiei şi minciunii, al ademenirii şi respingerii, al dragostei şi al morţii.

„La început a fost dragostea: frumuseţea întâlnind frumuseţe. O poveste oarecare, cu o fată îndrăgostită de un scriitor căsătorit. Apoi, când frumuseţea se transformă în întristare, dragostea nu mai e ca oricare alta: devine carte, devine tablou. Romanul frumuseţii şi tristeţii lui se numeşte O fată de şaisprezece ani. Tabloul ei se numeşte Înălţarea nou-născutului la Ceruri. Când tânăra de şaisprezece ani ajunge o pictoriţă cunoscută, de patruzeci de ani, are loc revederea: tristeţea întâlnind tristeţe, în zvonul clopotelor de Anul Nou. Atunci apare o fată răzbunătoare, poate tristă sau poate doar frumoasă, care schimbă povestea. La sfârşit, dragostea s-a transformat pe neobservate din frumuseţe care întristează în tristeţe care înfrumuseţează. De aici strălucirea lacrimilor din ultima frază.“ (Ioana PÂRVULESCU)

Alexandra Christo este o autoare britanică ale cărei personaje sunt întodeauna mai amuzante și mai periculoase decât ea. A început să scrie la patru ani, după ce educatoarea i-a spus că nu poate fi zână, și refuză să-și țină în frâu imaginația. În prezent locuiește în Hertfordshire, înconjurată de prea multe cărți. Este autoarea romanului Să ucizi un regat, bestseller internațional, și a duologiei Into the Crooked Place.

AMOS OZ (1939–2018) este cel mai important prozator și eseist israelian. S-a născut la Ierusalim, părinții săi fiind originari din Polonia și Rusia. La 15 ani se stabilește în kibbutzul Hulda. După absolvirea Facultății de Filozofie a Universității Ebraice din Ierusalim revine în kibbutz, unde practică agricultura și predă la liceul local până în 1986, când se mută cu familia în orașul Arad. Primul său volum de povestiri, Acolo unde urlă șacalii, apare în 1965, fiind urmat de romanul Altundeva poate (1966). În 1967 luptă în Războiul de Șase Zile, iar în 1973 participă la Războiul de Yom Kippur. După succesul internațional al romanului Soțul meu, Michael (1968; Humanitas Fiction, 2013, 2017), scriitorul continuă să publice cărți de ficțiune: Până la moarte (1971), Atinge apa, atinge vântul (1973), Muntele Sfatului Rău (1976; Humanitas Fiction, 2012), Sumki (1978; Humanitas Fiction, 2014), Odihnă desăvârșită (1982; Humanitas Fiction, 2011), Cutia neagră (1987; Humanitas Fiction, 2012), Să cunoști o femeie (1989), Fima (1991), Să nu pronunți: noapte (1994; Humanitas Fiction, 2010), Pantera din subterană (1995; Humanitas Fiction, 2013), Aceeași mare (1999), Poveste despre dragoste și întuneric (2002; Humanitas Fiction, 2008), Deodată în adâncul pădurii (2005; Humanitas, 2010), Rime despre viață și moarte (2007; Humanitas Fiction, 2009), Scene de viață campestră (2009; Humanitas Fiction, 2011), Între prieteni (2012; Humanitas Fiction, 2014), Iuda (2014). Semnează eseuri literare, culturale și politice, cele mai cunoscute aflându-se în Cum să lecuiești un fanatic (2006; Humanitas Fiction, 2011), Dragi fanatici (2017; Humanitas Fiction, 2018). În 2012, publică împreună cu fiica sa, istoricul Fania Oz-Salzberger, eseul Evreii și cuvintele (Humanitas Fiction, 2015, 2018). Opera sa e tradusă în peste 40 de limbi. Printre cele peste 30 de premii și distincții primite de autor se numără: Premiul Păcii al Editorilor Germani (1992), Premiul Goethe (2005), Premiul Grinzane Cavour (2007), Premiul Príncipe de Asturias pentru literatură (2007), Premiul Heinrich Heine (2008), Premiul Franz Kafka (2013).

Interviu (Ana-Maria Onisei, Adevărul literar şi artistic, 2010)

Traducere de Marius Dobrescu

Cel mai cunoscut roman al lui Ismail Kadare, tradus în peste 40 de țări, Generalul armatei moarte este o cutremurătoare poveste atemporală despre vinovăție – personală și colectivă – și destin, definitorie pentru  întreaga opera a scriitorului albanez. În 1983, a fost ecranizat în regia lui Luciano Tovoli, avându-i în distribuție pe Marcello Mastroianni, Michel Piccoli și Anouk Aimée.

La 20 de ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, un general italian este trimis în Albania pentru a recupera și repatria rămășițele soldațiilor căzuți în luptă. Ajuns acolo, întâlnește un general german sosit într-o misiune similară. Călătoria, proiectată într-o atmosferă onirică, în timpul căreia încearcă să își îndeplinească sarcina – o datorie de onoare față de cei care și-au pierdut viața –, se transformă într-o explorare de sine și o coborâre în infern.

Jayneen Sanders este scriitoare, pedagog, mamă a trei copii și militantă pentru educarea copiilor prin discuții despre probleme sociale și emoționale, despre relații bazate pe respect și despre siguranța corporală.

Doua lucrari valoroase si importante pentru cei care doresc sa aiba o
imagine completa a lui Hesse ca autor, ambele publicate pentru prima
oara in limba romana.

Jayneen Sanders este scriitoare, pedagog, mamă a trei copii și militantă pentru educarea copiilor prin discuții despre probleme sociale și emoționale, despre relații bazate pe respect și despre siguranța corporală.

Traducere de Tudora Șandru Mehedinți și Lavinia Similaru

Francesc Miralles ne invită în viitor, într-o fascinantă aventură pe Lună, unde magnatul excentric Kumar întemeiază prima colonie umană, Exovillage, menită să devină un centru turistic pentru milionarii lumii. La Barcelona, Verne, filolog specialist în limba sanscrită, este îndrăgostit de ani de zile de Moira, care se află însă în Exovillage, responsabilă cu telecomunicațiile. Hotărât să încerce imposibilul pentru a câștiga inima Moirei, Verne se va înrola într-o aventură îndrăzneață, cu consecințe inimaginabile. Pentru că pe Lună legile pământene nu se mai aplică, și nici pământenii din Exovillage nu sunt singuri...

„Povestirile Marianei Codruţ instituie un univers aproape magic în care lumina şi întunericul îşi dispută întîietatea. Nimic artificial în aceste instantanee fluide ale trecerii timpului de o simplitate emoţionantă, melancolice dar pline de un umor discret. Lipsite de sentimentalism, de o francheţe tulburătoare, povestirile oferă o variată galerie de stări, de situaţii şi de personaje, explorînd cu eleganţă şi subtilitate faţetele diferite ale lumii şi pliurile din care e alcătuită memoria subiectivă. Intens, sobru din punct de vedere stilistic şi foarte puternic, volumul Era lumină, era vînt are sinceritatea şi rafinamentul unei proze de mare calitate." (Carmen Muşat)

„Aparenţele idilice, însemnînd lirism, nostalgie a copilăriei, oameni şi locuri în orizontul unui ethos patriarhal, camuflează, în Era lumină, era vînt, o vînă realistă inclementă, căreia nu-i scapă spectacolul slăbiciunilor inavuabile, al ipocriziilor travestite, al perversiunii şi ororii. Mănuşa de catifea ascunde un pumn de fier care te loveşte violent cînd nici nu te-aştepţi. Te loveşte ca să te trezească. Scrisul Marianei Codruţ, cunoscută publicului în primul rînd ca o excepţională poetă, îşi păstrează nealterată forţa cathartică şi în proză. Ceea ce ai impresia că începe ca Elena Farago se încheie în Carson McCullers." (0. Nimigean)

Traducere de Gabriela Ionescu

Dacă scenariile erotice din această carte nu-l fac să roșească nici pe cel mai pudic cititor nu este pentru că le-ar lipsi îndrăzneala. Ci pentru că Llosa le transformă în artă pură, în joc, în frumusețe. O deloc sfântă familie formată din don Rigoberto, tatăl, Alfonso, fiul puber, și dona Lucrecia, mama vitregă, pare să fi descoperit secretul fericirii. Fiecare își trăiește erotismul în forme multiple și mereu mai inventive, într-o casă unde totul este afrodiziac, până și aerul pe care-l respiră. Cititorul singur va decide dacă amoraşul, pajul cu chip de înger, Fonchito, e de fapt diavolul deghizat, aşa cum crede menajera Justiniana, o fată simplă şi nevinovată; are la îndemână un capitol despre o anume bunăvestire, poate cel mai plin de semnificaţii din tot romanul, şi care reprezintă una dintre cheile care descuie lacătul întregii poveşti.

Elogiu mamei vitrege rămâne, probabil, cel mai rafinat roman erotic contemporan. Şi, în acelaşi timp, o  usturătoare lecţie de viaţă, dincolo de binele şi răul moraliştilor.

Pe copertă: Agnolo Bronzino, Alegoria lui Venus și Cupidon (detaliu)

„Merişor parcă ar fi un extraterestru care învaţă comportamentul ciudat al oamenilor, consemnându-I cu scrupulozitate într-un jurnal de expediţie. Hipersensibil, el îşi trăieşte starea de graţie răpit de liniştea serii, atunci când se poate interioriza şi lăsa în voia contemplaţiei. Mirarea perpetuă a personajului narator este interesantă în sine, pentru că este «pură», nedeliberată... (...) Stuporile succesive ale eroului dau un puternic fond de autenticitate povestirii. De fapt, capacitatea de a se mira, de a nu ceda comodităţii convenţiilor sociale, care transformă prea curând stratul fertil al percepţiei copilului într-un teren bătătorit de reguli prestabilite, îl însingurează pe protagonist în mijlocul colegilor săi, conferă felului său de a fi datele unei filozofii in nuce. (...) Ultima mirare a protagonistului este legată de moarte, de care Merişor se apropie firesc, ca de un prag după care nu mai urmează nimic. Moartea e un fel de ecuaţie cu rezultatul ştiut dinainte. Senzaţia sfârşitului transpare in rânduri tulburătoare, ca atunci când realizezi că tot ce-ai învăţat în şcoală nu-ţi mai este de nici un folos...” Vitalie Ciobanu

,,Iar pe când soarele‑i sus,
Pe când șoimul sta ascuns,
Pe când umbra e scăzută
Și se face nevăzută,
Ghiță popa se oprea
Și pe rând el poposea
În mijlocul codrului,
Unde‑i larg voinicului.
În poiana înflorită
Cu frunzar acoperită,
Unde iarba se-mpletește
Și în vârf se-ngălbenește.
Vidra masa că-ntindea
Și la masă că ședea
Cu Ghiță alăturea.
Ei prânzea și veselea,
De nimeni grijă n‑avea.
Dar păcatul mi‑i păzea.“
Panait MACRI

Amos Oz scrutează pasiunile şi slăbiciunile omeneşti într-o mare carte despre singurătate. Între prieteni a primit în 2013 National Jewish Book Award USA. Opera lui Amos Oz este tradusă în peste patruzeci de limbi.

Între prieteni este „un roman din povestiri“ ce recompun universul dens şi apăsător al vieţii într-un kibbutz din anii '50 ai veacului trecut, în răstimpul dintre două războaie. Viaţa locuitorilor este aspră, guvernată de reguli inflexibile şi, uneori, absurde, iar personajele suferă, mai toate, de singurătate, cum ar fi tatăl care nu poate accepta faptul că trebuie să-şi culce fiul, noapte după noapte, într-un dormitor special, destinat copiilor din kibbutz, tânjind mereu după apropierea trupului mititel şi alimentându-şi zi după zi frustrarea. Întreaga comunitate vuieşte în clipa în care secretarul, un tânăr destoinic, întâiul copil născut în kibbutz, este bănuit a avea o relaţie secretă cu una dintre cele mai frumoase şi dorite femei – o tânără căsătorită, în mod inexplicabil, cu un bărbat lipsit de maniere, total nepotrivit pentru ea. Un cuplu se destramă din pricina infidelităţii soţului, însă un schimb de scrisori între soţie şi cea pentru care a fost părăsită dezvăluie viaţa monotonă şi neîmplinită a tinerilor care trăiesc în kibbutz. Părinţii îşi sacrifică relaţia cu propriii copii de dragul unor idealuri la care nu pot renunţa, iar copiii lor, odată deveniţi adulţi, caută instinctiv o fericire la care visează să ajungă în afara hotarelor kibbutzului.

„Între prieteni explorează strălucit relaţiile nesigure şi sensibile dintre bărbaţi şi femei, dintre părinţi şi copii, dintre prieteni şi duşmani, într-un limbaj care se potrivește perfect cu tonul laconic al naraţiunii.“ — Guardian

EDDY DE WIND s-a născut pe 6 februarie 1916 la Haga, într-o familie evreiască prosperă. Tatăl i-a murit pe când băiatul avea numai trei ani, dar a crescut într-o atmosferă stabilă, ocrotit de mama pentru care avea o mare afecțiune. Inteligent și tenace, Eddy a urmat medicina la Leiden și a fost un tânăr activ și vesel, cu o viață socială dinamică, cu prieteni atât evrei, cât și creștini, pasionat de bărci și muzică, fiind membru al trupei de jazz Rhythm Rascals. După ce ocupația germană a impus excluderea studenților evrei, Eddy a reușit, cu ajutorul profesorilor săi, să-și termine studiile mai devreme și să devină astfel ultimul evreu din Leiden care și-a luat diploma de absolvire. Și-a făcut rezidențiatul în psihanaliză în secret, la Amsterdam, și după o încercare ratată de a fugi în Elveția a mers voluntar în lagărul de tranzit de la Westerbork, unde spera să-și găsească mama; a aflat însă că fusese deja trimisă la Auschwitz. La Westerbork a întâlnit o tânără infirmieră, Friedel, de care s-a îndrăgostit și cu care s-a căsătorit, iar mai apoi au fost deportați împreună la Auschwitz. Deși pe toată perioada cumplită a detenției au reușit să păstreze legătura, în haosul ultimelor zile ale lagărului au fost despărțiti. Înainte chiar de eliberarea lagărului, la care a fost martor, el a început să noteze într-un caiet primele gânduri și impresii care vor constitui punctul de pornire al cărții de față. După eliberare, a rămas încă trei luni la Auschwitz, la cererea comandanților sovietici, lucrând ca medic. Acesta este răstimpul în care și-a consemnat în scris întreaga mărturie care avea să devină apoi cartea-document Auschwitz, ultima stație. Încă nesigur asupra sorții care îl aştepta, a atribuit toate întâmplările unui personaj pe care l-a numit Hans van Dam. La întoarcerea în Olanda, în 1946, a aflat că și Friedel a supraviețuit, și în același an a apărut prima ediție a cărții sale. În anii ce au urmat, Eddy de Wind s-a specializat în psihiatrie și psihanaliză și a scris despre sindromul KZ, sindromul vinii supraviețuitorului, și transmiterea transgenerațională a traumei, fiind unul dintre primii autori din lume care au abordat aceste teme în mod științific. A murit la 27 septembrie 1987, la vârsta de 71 de ani. Cei care au supraviețuit împreună cu Eddy de Wind au privit mereu mărturia sa ca pe una dintre cele mai importante cărți despre Auschwitz.

În cei peste 40 de ani de când comunic îndeaproape cu lumea artistică de la noi, e pentru prima oară când mi se întâmplă să întâlnesc un tânăr autor – Alexandru Bordian, reţineți acest nume pe care Casa mai multor primăveri îI scoate în faţă – ce refuză să ia cărţi cu împrumut, căutând să-şi facă rost, numai el ştie cum, de cele trebuincioase. Nu că romancierul nostru ar trăi într-o autarhie literară, din contra – istoric de formaţie, scrisul pare să-i fi intrat în sânge abia odată cu lecturile de mare clasă (Mario Vargas Llosa, Henry Miller, Milan Kundera ş.a.), pe care şi le-a apropriat au fur et â mesure „lucrându-şi grădina”, fără să meargă pe mâna niciunui maestru. Scriere alertă, cu personaje care mai de care mai excentrice prinse într-un soi de carusel narativ, dar şi parabolă a lumii ca vointă (de putere! căci „puterea este cel mai bun loc de putrezit”) şi reprezentare (caleidoscopică & de lanternă magică) conţinându-şi propria parodie; un cu totul altfel de roman cu moldovence („Aici stau moldovencele, tolănite pe saltele. Aici se doarme şi se pocneşte din degete.”) ca pentru a-i da cu tifla lui Houellebecq („la şi tu o moldoveancă…”); nu în ultimul rând, iată un domeniu proprietate privată bine conturat în inima căruia autorul a reuşit să înalţe o „casă somptuoasă” – Casa mai multor primăveri pe care scrie, „cu litere măşcate”: SI PARLA BORDIANO!

(Em. Galaicu-Păun)

Danny Roth este proprietarul mandru - si uneori ingamfat - al unei fantastice colectii de vinuri, provenind din cele mai bune recolte ale celor mai selecte podgorii din Bordeaux. El invita un jurnalist sa scrie un articol despre comoara din crama lui. La putin timp, are loc un jaf de proportii, executat cu maiestrie. Roth este devastat. Intra in scena Sam Levitt, fost avocat, specialist in vinuri si expert in infractiuni de inalt nivel. Sam investigheaza jaful la solicitarea companiei de asigurari a lui Roth. Indiciile il conduc mai intai la magnificele vinarii din Bordeaux, iar de aici in minunata Provence. De-a lungul drumului, este insotit de o frumoasa colega frantuzoaica. Solutionarea jafului ingenios este punctata de redarea seducatoare a deliciilor fratuzesti - de la cele mai fine vinuri de Bordeaux la supa bouillabaisse din Marsilia.

DAN ALEXE (n. 1961) este scriitor, cineast, jurnalist și traducător. A realizat filme documentare în Cecenia, Afganistan, Pakistan, Kosovo şi Asia Centrală. În România, a făcut parte ‒ împreună cu Dan Petrescu, Luca Pițu, Alexandru Călinescu, Sorin Antohi, Liviu Antonesei ‒ din așa-numitul „grup de la Iași“, care în anii ’80 a căutat să facă o opoziţie culturală structurată regimului comunist. A părăsit România în 1988, în momentul publicării în revista Agora de la Washington a piesei sale de teatru Rămăieni, despre ravagiile protocronismului, în care anticipa curentul „dacopat“. A participat la filmul documentar Dezastrul roșu (Belgia, 1988), care denunța regimul lui Ceaușescu. Stabilit în Belgia, a colaborat, ca ziarist freelance, cu BBC și Europa Liberă, iar ulterior cu publicațiile grupului german WAZ. A trăit lungi perioade în Caucaz, Balcani sau Afganistan, unde a predat jurnalismul; a cunoscut războaiele din Cecenia și Bosnia și a făcut un film despre cântărețul mistic pakistanez Nusrat Fateh Ali Khan. Specializat in islamul mistic contemporan, a participat la volumul colectiv Géopolitique du Caucase (Ed. La Découverte, Paris, 1996) cu capitolul despre islamul cecen și cel nord-caucazian. Anterior, activitatea lui publicistică inclusese traduceri din latina renascentistă (în volumul colectiv Poetica Renașterii, București, 1986) sau studii despre țigani și Joyce („Les Tsiganes et le jazz dans le Finnegans Wake“, în Etudes Tsiganes, Paris, 1989). Filmul său Howling for God / Iubiții Domnului, despre dervișii urlători din Balcani care practică un foarte violent ritual de yoga islamică, a obţinut Premiul Criticii Internaționale la Festivalul din Amsterdam (1998) și Premiul Ministerului Francez al Culturii la Festivalul Musée de l’Homme (Paris, 1998). Cu același film a participat la festivalurile de la Cannes şi Hollywood (1999). I s-a decernat Marele Premiu al Musée de l’Homme pentru Cabal in Kabul (2007), film despre ultimii evrei din Afganistan, urmat în același an de cele mai mari distincții la festivalurile Flahertiana din Rusia (Moscova și Perm, 2007), Astra (Sibiu, 2007) și de Premiul Publicului la Nyon (Elveția, 2008). A publicat teatru în volumul îngrijit de Luca Pițu, Lumea ca spoială și împovărare (Editura Opera Magna, Iași, 2012), povestiri (Miros de roşcată amară și alte povestiri scandaloase, Humanitas, 2014; În punctul lui rebbe G., Polirom, 2016), eseuri culturale (Dacopatia şi alte rătăciri româneşti, Humanitas, 2015) și un roman (Pantere parfumate, Polirom, 2017). Blogul său, Dan Alexe’s Flea Market (https://cabalinkabul.com), este foarte urmărit în mediile culturale din România.

Traducere și note de Raluca Nicolae

La începutul secolului XX, Ryūnosuke Akutagawa uimește lumea artistică japoneză cu imensul său talent literar, atrăgându-și titlul de „părintele prozei scurte japoneze moderne“. Volumul de față reunește douăzeci de povestiri cu o largă paletă tematică, traduse pentru prima dată în limba română, ce dovedesc geniul lui Akutagawa de a scrie literatură în filigran și de a se poziționa permanent în vecinătatea bizarului. Akutagawa, care reușește să creeze microcapodopere inspirate din tradiții literare diverse, își invită cititorul să pășească în Japonia medievală (Prințesa Roku no Miya, Kesa și Moritō, Nasul), în perioada Restaurației Meiji, când Orientul întâlnește Occidentul (Balul) și, nu în ultimul rând, în Japonia contemporană lui (Roți zimțate, O poveste ciudată).

„Dacă s-ar face un sondaj despre cei mai importanți zece scriitori japonezi de la începuturile perioadei moderne (1868) până în zilele noastre, Akutagawa s-ar număra, cu siguranță, printre ei. Sau, dacă ar fi să restrângem lista, cred că se înscrie printre primii cinci.“ – Haruki Murakami

„Extravaganța și oroarea sunt mereu prezente în opera lui Akutagawa, fără să-i contamineze stilul, care reușește să-și păstreze mereu limpezimea de cristal.“ ؘ– Jorge Luis Borges

Jayneen Sanders este scriitoare, pedagog, mamă a trei copii și militantă pentru educarea copiilor prin discuții despre probleme sociale și emoționale, despre relații bazate pe respect și despre siguranța corporală.

Traducere și note de Luminița Bălan

Yu Hua, autorul bestsellerurilor internaționale În viață și Cronica unui negustor de sânge, ne oferă un roman despre cea mai pură și mai înduioșătoare pietate filială, o meditație în registru când ludic, când poetic despre destin și moarte, un tablou necruțător al Chinei contemporane aflate între comunism și hipercapitalism.

Yang Fei, născut într-un tren și crescut de un tată adoptiv sărac, este personajul în jurul căruia se desfășoară această poveste tulburătoare. Ajuns la vârsta de mijloc, viața îi e curmată în mod neașteptat, într-o zi în care încerca să deslușească misterul dispariției tatălui său și să afle amănunte despre moartea recentă a fostei sale soții. Cum nu are un loc pentru odihna veșnică și nici pe cineva care să se ocupe de întreg ritualul funerar, sufletul lui rătăcește vreme de șapte zile – prilej de rememorare a unor episoade din mărunta lui existență și de reîntâlnire cu cei care au făcut parte din universul său. Călătoria lui Yang Fei între cele două lumi dezvăluie, uneori cu umor negru, alteori cu detașare, absurdul existenței în societatea chineză consumeristă, marcată de nedreptate, corupție și suferință. În contrast cu toate acestea sunt însă legăturile sufletești profunde, țesute între personajele romanului Ziua a șaptea, din paginile căruia transpare, ca de altfel din întreaga operă a lui Yu Hua, o extraordinară forță emoțională.

Jayneen Sanders este scriitoare, pedagog, mamă a trei copii și militantă pentru educarea copiilor prin discuții despre probleme sociale și emoționale, despre relații bazate pe respect și despre siguranța corporală.

Jet este primul volum al seriei cu acelaşi nume, în care Russell Blake relatează aventurile lui Maya. Personajul are numele de cod Jet şi este cel mai dur agent al Mossadului. După un timp, îşi regizează propria moarte pentru a scăpa de viaţa ei instituţională. Dar trecutul nu o iartă, şi nici duşmanii ei. Când noua ei viaţă pe o insulă liniştită este tulburată de un atac violent, Jet trebuie să se întoarcă la o existenţă clandestină de sălbăticie pentru a se salva pe ea şi pe cei pe care îi iubeşte.

Jayneen Sanders este scriitoare, pedagog, mamă a trei copii și militantă pentru educarea copiilor prin discuții despre probleme sociale și emoționale, despre relații bazate pe respect și despre siguranța corporală.

Când Alex și Diane se întâlnesc, ei simt instantaneu o atracție irezistibilă unul pentru celălalt. Ambii sunt părinți singuri care trăiesc în suburbii bogate, sunt independenți, foarte competenți și aparent au o viață confortabilă. Ea conduce o afacere de succes în catering. El este un hoț orientat spre detalii, care jefuiește bănci, cazinouri și magazine de bijuterii. Niciunul nu își dă însă seama inițial că viețile lor s-au intersectat cândva, în circumstanțe periculoase.

În curând, relația lor înfloritoare va amenința tot ceea ce iubesc. Alex este forțat să pună la cale un jaf spectaculos, la nivel internațional, pentru a-și salva familia. Și tocmai când credea că știe exact cine este Diane și de ce anume este capabilă, află că el nu e singurul care ascunde secrete întunecate și că și-a întâlnit în sfârșit perechea.

Ami locuiește cu mama ei pe o insulă unde marea e albastră precum cerul. E tot ce știe și iubește, dar sosirea oficialului guvernamental malițios, dl Zamora, îi schimbă lumea pentru totdeauna: insula ei va fi transformată într-o colonie de leproși. Luată de la mama ei și exilată peste mare, Ami se confruntă cu un viitor nesigur într-un orfelinat. Acolo întâlnește o fată cu ochi de miere și împreună cu aceasta descoperă un secret care o va conduce într-o casă a aventurilor. Ami trebuie să se întoarcă pe insula ei, la mama ei bolnavă, dar va ajunge la timp? Înrădăcinată în evenimente reale, dar plină de magie, Insula de la capătul lumii este o poveste despre prietenie și găsirea drumului spre casă.