Literatură
-
Masurarea lumii51.80 LEIEpuizat din stocMasurarea lumii a fost tradus in peste patruzeci de limbi si este considerat unul dintre marile romane ale literaturii germane contemporane. Romanul senzational al lui Daniel Kehlmann reda alternativ povestea vietii celor doi titani ai iluminismului german: naturalistul si exploratorul Alexander von Humboldt si matematicianul si fizicianul Carl Friedrich Gauss. Amandoi pornesc in viata cu ambitia orgolioasa de a decela misterele lumii in care traiesc. Unul dintre ei va cuceri aceasta lume infruntandu-i la propriu vitregiile, urcand varfurile cele mai inalte, dand piept cu canibalii si urgiile, celalalt va crede in propriul geniu si in progresele tehnicii contemporane. Unul masoara lumea cu pasul, celalalt o face cu mintea si cu telescopul. Finalul, care-i aduce laolalta, pune insa una dintre cele mai triste si profunde intrebari posibile: care dintre ei a ramas acasa si care a colindat lumea?
-
Nimeni nu vorbeste despre asta47.57 LEITanara naratoare a acestui roman a cunoscut recent celebritatea datorita postarilor sale de pe internet, iar in prezent calatoreste in toata lumea pentru a-si intalni fanii. Pe fundalul unei astfel de existente sclipitoare revine insa gandul obsedant ca un cor de voci anonime ii dicteaza gandurile in timp ce navigheaza si-si intretine imaginea in ceea ce ea numeste ,,Portalul". Insa cand un eveniment tragic din lumea reala ii solicita cu totul prezenta, tanara va fi izbita de bunatatea, empatia si dreptatea ce exista in lume din abundenta, dar si de avalansa de dovezi contrare acestora. Fragmentar si omniscient, incisiv si onest, Nimeni nu vorbeste despre asta constituie o meditatie profunda asupra iubirii, limbajului si relatiilor interumane. Patricia Lockwood este, fara indoiala, o voce unica in literatura americana contemporana.
-
A fost odata un dulap58.14 LEI"Cum s-a nascut Narnia?" Raspunsul va schimba totul Megs Devonshire are un talent iesit din comun la calcule si ecuatii. Studiaza la Oxford si viseaza sa dezlege cele mai mari mistere ale fizicii. Crede in stiinta, cu o singura ezitare: fratele ei mai mic, pe care il iubeste nespus, nu mai are mult de trait, iar stiinta nu-l poate ajuta. Cand George devine fascinat de Leul, vrajitoarea si dulapul, o carte nou aparuta a faimosului autor C.S. Lewis, si o implora sa afle cum s-a nascut Narnia, Megs nu poate sa-l refuze. Desi la inceput sovaie, Megs se trezeste curand ca ia ceaiul cu profesorul de la Oxford si cu fratele acestuia, rugandu-i sa-i ofere niste raspunsuri. Dar tot ceea ce primeste sunt povesti din copilaria scriitorului, pe care fata i le va depana mai departe fratelui ei. De ce domnul Lewis nu-i spune direct ceea ce vrea George sa stie? Raspunsul ii va dezvalui lui Meg multe adevaruri pe care stiinta si matematica nu i le pot oferi, iar darul pe care si-a imaginat ca i-l face fratelui sau - povestea din spatele Narniei - se dovedeste in schimb a fi unul pe care George i-l face ei: speranta.
-
Infinitul într-o trestie72.94 LEIEpuizat din stoc
O carte fenomen. În curs de publicare în 30 de țări.
„Dragostea pentru cărți este aerul pe care-l respiră această capodoperă." Mario Vargas Llosa
Aceasta este o istorie a cărții. Este povestea vieții unui artefact fascinant pe care l-am inventat pentru ca vorbele noastre să pășească prin spațiu și prin timp. Este povestea acestei invenții, a feluritelor materiale pe care le-am folosit de-a lungul a aproape trei mii de ani: fum, piatră, lut, trestie, mătase, piele, lemn și, cel mai recent, plastic și lumină. Este, de asemenea, o carte a călătoriilor. Un traseu cu opriri pe câmpurile de luptă ale lui Alexandru cel Mare, la Vila Papirusurilor de la Herculaneum, în palatele Cleopatrei și pe locul unde a fost ucisă Hypatia, la primele biblioteci din lume și în atelierele copiștilor, la focurile în care au ars primele codexuri interzise, în Gulag, la biblioteca din Sarajevo și în labirintul subteran de la Oxford, în anii 2000.
-
Satantango59.00 LEIRoman ecranizat in 1994, in regia lui Bela Tarr Intr-un sat pustiit din Ungaria, intr-o atmosfera inecata in mucegai, rugina si putrefactie, personajele romanului Satantango incearca din rasputeri sa-si aleaga un drum in viata, sa gaseasca raspunsuri si sa supravietuiasca. "Stii, dansul e slabiciunea mea", spune unul dintre ele - si, dansand, uita cu totii de nenorocirea pe care o lasa in urma, de putregaiul care macina lucrurile, de cladirile care cad pe oameni. Totul e miscare, dans in Satantango: personajele, care-si parasesc casa in cautarea unei fantezii; natura, care ocupa cu repeziciune locul lasat gol de oameni si freamata nevazut; destinul, care ii tine pe toti intr-o asteptare nestatornica, ispitindu-i cu semnele salvarii; chiar si timpul are zvacniri neasteptate, ordonand materia dupa principii stranii. Si totul se petrece in virtutea unei asteptari al carei sfarsit nu se intrevede, al carei adevar e inca departe.
-
Fantoma68.71 LEIEpuizat din stocCând s-a mutat în Hong Kong, Harry Hole a crezut că scapă definitiv de traumele trăite în Oslo și de cariera de detectiv. Însă acum s-a întâmplat ceva ce părea de neconceput — Oleg, băiatul la creșterea căruia a dat și el o mână de ajutor, a fost arestat pentru omor. Harry nu poate să creadă că Oleg e un ucigaș, așa că se întoarce ca să-l găsească pe adevăratul făptaș.
-
Toti cei din familia mea au ucis pe cineva68.71 LEIToti sunt suspecti. Dar care e criminalul? Ma ingrozea reuniunea familiei Cunningham inca dinainte de prima crima. Dinainte sa ne inzapezim in statiunea montana. Ideea e ca in familia Cunningham nu ne prea intelegem intre noi. N-avem decat un singur lucru in comun: toti am ucis pe cate cineva. Fratele meu, sora mea vitrega, sotia mea, tata, mama, cumnata mea, unchiul meu, tatal meu vitreg, matusa mea. Chiar si eu. Cand e gasit in zapada primul cadavru, e clar ca doar un Cunningham ar fi putut comite crima - si eu trebuie sa dovedesc. In familia mea sunt multi criminali. Dar un singur ucigas...
-
Adevar sau provocare68.71 LEIToate crimele sunt legate intre ele, dar cine este papusarul? Un val de crime se abate peste oras si nimeni nu mai e in siguranta. Un incendiu la docuri. Un furt de masina care degenereaza. O crima intr-un parc. Care e legatura dintre crimele aparent fara motiv si in urma carora nu ramane niciun indiciu? Detectivul-inspector Helen Grace se confrunta cu numarul tot mai mare de cazuri care ameninta sa copleseasca orasul. Dar fiecare crima este doar o piesa de puzzle si trebuie sa-si gaseasca locul. Si cand devine clar cat de perversa si ingenioasa este plasa crimelor, Helen Grace isi da seama ca s-ar putea sa fie imposibil de oprit...
-
Studentul străinPreț special 14.27 LEI Preț standard 47.57 LEIProfund senzorial, mișcându-se între Sudul american și Coreea de Sud cu rafinamentul și fluiditatea unei teme cu variațiuni, „Studentul străin”, romanul de debut al scriitoarei americane Susan Choi, este o poveste despre traumele războiului, despre răni vizibile și invizibile, despre sexualitate, prietenie, iubire și prețul plătit pentru a supraviețui. În 1955, un student coreean sosește la o universitate din Tennessee. Chuck este timid, vorbește engleza cu nesiguranță, iar despre viața sa din țara natală nu spune mai nimic. În campus o întâlnește pe Katherine, o tânără frumoasă și ciudat de singuratică. Și ea e bântuită de trecut, iar în micul Sewanee pare tot o străină. Amândoi trăiesc parcă în amorțire, incapabili la prima vedere să decidă ceva în privința viitorului și, cu toate acestea, întâlnirea lor pare să le promită unul.
-
Mario și vrăjitorul. Povestiri 1919‒195383.52 LEIVolumul „Moartea la Veneția. Povestiri 1893‒1912”, apărut la Editura Humanitas Fiction în 2021, împreună cu cel de față, „Mario și vrăjitorul. Povestiri 1919‒1953”, alcătuesc integrala prozei scurte a lui Thomas Mann. Primul volum reunește povestirile de la debutul scriitorului până la capodopera „Moartea la Veneția”, iar în cel de-al doilea figurează textele de maturitate, între care și hipnotica „Mario și vrăjitorul”.
-
Ora cinci și șapte minute42.18 LEI
Ora cinci și șapte minute este ora la care a început războiul din Ucraina. Printr-o serie de proze de acută observație a realității, în care se întâlnesc tandrețea și absurdul, emoția și violența extremă, cartea surprinde spiritul războiului, al cruzimii și cinismului din spatele deciziilor care afectează viețile oamenilor obișnuiți, uneori distrugându-le pentru totdeauna. Cu prelungiri în istoria recentă sau mai îndepărtată a Republicii Moldova, „Ora cinci și șapte minute” e totodată un exercițiu eliberator și o cronică lucidă despre consecințele dintotdeauna ale războiului, camuflate sub forma restituirii existenței lui Alexandru, pasionat profesor de istorie, din copilăria sa de la Flutura până la moartea lui neașteptată.
„În prima dimineață de război, mi-a telefonat un prieten, speriat că Putin o să ne atace și pe noi. Îi tremura vocea și se bâlbâia la telefon. Nu știa ce să facă. Îmi spuse că toţi prietenii lui care aveau mașini au plecat deja spre vamă. Avea și el mașină, dar se temea că cei care fugeau cu mașinile vor fi lichidați primii. De asta, nici nu știa ce să facă. Dar nici să rămână nu voia. Amicul meu intrase în panică. Or rușii tocmai asta și urmăreau. Să bage frica în noi pentru a ne învinge mai uşor.
Plecăm? Te iau cu mine! mi-a zis. Nu, eu o să rămân. Și nu ți-e frică? Ba da, îmi este.
Opțiunea mea i se părea o nebunie. Cum să rămâi, când ai putea să fii ucis în orice clipă? Până spre seară, ajunsese la Budapesta, iar a doua zi era deja la Roma. Eu însă am rămas. Cât a călătorit pe drum, eu mi-am scris primele proze din carte. Scriindu-le, mi-am învins frica. De care el nu a putut să scape nici peste mări și țări. De asta îmi este atât de scumpă această carte: pentru că m-a ajutat să-mi înving frica.“
-
Dacă pisicile ar dispărea din lume33.83 LEIEpuizat din stoc
Roman vândut în peste 2 milioane de exemplare, publicat în peste 20 de limbi, ecranizat în 2016 în Japonia și în curs de adaptare hollywoodiană, Dacă pisicile ar dispărea din lume este o mică bijuterie de umanitate, plină de umor, deopotrivă luminoasă și melancolică.
-
Donnatela9.99 LEI
Ajunsă în pragul adolescenței, Donnatela își vede familia destrămându-se sub presiunea problemelor tipice pentru cartierele mărginașe ale orașelor românești din anii ‘90: șomaj, sărăcie, declasare, alcoolism. Salvarea ei din abjecția cotidianului stă în poezie, grație căreia trăiește scurte momente de evadare, când „se extrage din realitate”, înălțându-se deasupra ființelor și lucrurilor ce o înconjoară. În ziua în care mătușa sa și patroana familiei sale, Florentina, îi găsește „agenda muncitorească de scris poezii” și o ridiculizează, Donnatela își arde textele și devine o adolescentă rebelă care își va trăi, asemenea tuturor oamenilor, inițierea în viața pământească. Povestea ei seduce îndeosebi prin îmbinarea de candoare și brutalitate, de umor benign și ironie distrugătoare în zugrăvirea tribulațiilor eroinei ce-și caută propria cale în mijlocul unei lumi în derută.
-
Ce preferi?36.95 LEIEpuizat din stoc
Fragilitatea existenței este copleșitoare pentru oricine, indiferent de împrejurări sau de statut social. Cum gestionează o familie momentele de criză: prin hiperprotectivitate sau prin delăsare? Ce aduce împreună doi oameni: atracția fizică sau afinitățile? Ce se întâmplă când comunicarea e mai degrabă un impediment? Și, mai presus de toate, poate corpul să ofere soluții? Instinctul, vulnerabilitatea și dorința pot face front comun cu rațiunea, dar nimic nu garantează liniștea interioară. Senzuale, melancolice, mereu la granița dintre sensibilitate debordantă și luciditate iluzorie, povestirile din Ce preferi? explorează limitele vieților unor personaje mereu dependente de un „celălalt”, prezent sau absent. Iar când lucrurile par în sfârșit că se așază, intervine un factor care amplifică problema.
-
Mâna stângă a întunericuluiPreț special 39.64 LEI Preț standard 52.85 LEI
Roman câștigător al premiilor HUGO & NEBULA
Un sol uman este trimis de unul singur pe planeta Iarnă, o lume acoperită de gheață, lipsită de prejudecăți sexuale, populată de oameni cu genuri fluide. Scopul acestui sol este să înlesnească includerea Iernii într-o civilizație intergalactică aflată în continuă creștere. Dar, pentru a face acest lucru, el trebuie să împace diferențele dintre felul său de a vedea lumea și cel al culturii stranii, fascinante pe care o întâlnește.
Descriind cu finețe detalii psihologice, sociale, precum și emoțiile umane trăite pe o planetă extraterestră, Mâna stângă a întunericului este un punct de referință în literatura science-fiction.
-
Scrisoarea de CrăciunPreț special 45.00 LEI Preț standard 60.00 LEI
În fiecare decembrie, Josie le trimite o scrisoare părinților săi pe care i-a pierdut cu mult timp în urmă, într-o noapte de Crăciun.
Întodeauna le scrie aceleași cuvinte: „Mi-e dor de voi mereu.“
Numai că, anul acesta, călătoria către cutia poștală îi este întreruptă brutal, când se izbește cu bicicleta de un străin misterios, Max, care îi va schimba cursul vieții.
Josie a crezut tot timpul că e singura persoană care nu sărbătorește Crăciunul, dar descoperă că și Max are motive întemeiate să facă același lucru, iar cei doi ajung să petreacă împreună sărbătorile. Îndrăgostită până peste cap, Josie e convinsă că și-a descoperit iubirea vieții, până când Max dispare fără urmă și fără să-și ia măcar rămas-bun.
Soarta îi va aduce însă din nou laolaltă, tot înainte de Crăciun. Oare vor reuși să rămână împreună de această dată?
-
Imagini ascunsePreț special 47.56 LEI Preț standard 63.41 LEIEpuizat din stocMallory Quinn, abia ieșită dintr-un centru de dezintoxicare, se angajează ca babysitter pentru a avea grijă de Teddy, puștiul de cinci anișori al cuplului Ted și Caroline Maxwell. Tânăra descoperă că-i place nespus de mult noua ei slujbă, care-i oferă stabilitatea de care are atâta nevoie. În plus, ajunge să țină cu adevărat la băiețelul dulce și timid, care nu pleacă nicăieri fără creionul și caietul lui de schițe. Desenele lui sunt, la început, la fel ca ale oricărui alt puști: copăcei, iepurași și balonașe. Dar, într-o bună zi, copilul mâzgălește ceva cu totul neașteptat: un bărbat care târăște în pădure cadavrul unei femei. Încet, încet, imaginile pe care le așterne pe hârtie devin tot mai sinistre, iar personajele sale – din ce în ce mai pline de viață. Mallory ajunge să se întrebe dacă nu cumva sunt reprezentările unei crime sau dovada influenței unei forțe malefice supranaturale. Și, deși știe că totul s-ar putea să pară o nebunie, e hotărâtă să descifreze misterul imaginilor ascunse și să îl salveze pe Teddy.
-
Înălțarea dragonului. O istorie ilustrată a Dinastiei Targaryen (vol. I)Preț special 158.56 LEI Preț standard 211.42 LEI
Această fastuoasă cronică vizuală, care cuprinde peste 150 de imagini color, este o fascinantă prezentare a Casei Targaryen, familia care joacă rolul central în Casa Dragonului, prequelul serialului HBO Urzeala tronurilor.
Timp de secole, dinastia Targaryen a domnit pe Tronul de Fier din Westeros, în timp ce dragonii ei stăpâneau cerul. Tumultuoasa istorie a singurei familii de stăpâni ai dragonilor ce a supraviețuit Căderii Valyriei este alcătuită din pasiuni și intrigi politice, din alianțe și trădări, din acte de curaj, dar și de lașitate. Înălțarea Dragonului relatează ascensiunea Casei Targaryen începând cu debarcarea în Westeros a lui Aegon Cuceritorul și continuând cu infamul Dans al Dragonilor – sângerosul război civil care aproape că a distrus Casa Targaryen, o poveste evocată pentru prima dată în volumul lui George R.R. Martin Foc & Sânge.
Lorzii Targaryen și dragonii lor prind viață în această carte de colecție bogat ilustrată, perfectă atât pentru fanii universului CÂNTEC DE GHEAȚĂ ȘI FOC, cât și pentru cei care fac cunoștință cu membrii familiei Targaryen în serialul HBO Casa Dragonului. Înălțarea Dragonului zugrăvește o imagine de ansamblu binevenită pentru oricine dorește să afle mai multe despre cea mai puternică familie din cele Șapte Regate.
-
Eliberare63.43 LEIEpuizat din stoc
Iarna lui 1945. Germanii, hotărâți să-și impună „soluția finală“, au ocupat Ungaria. La rândul lor, rușii înconjoară Budapesta și între cele două armate izbucnește o încleștare violentă. Bombele cad și de o parte, și de cealaltă, iar supraviețuitorii se ascund în măruntaiele orașului, așteptând deznodământul unei lupte imprevizibile. Printre zecile de refugiați din subsolul unei clădiri cu locuințe de închiriat se află și Erzsébet, fiica unui savant renumit, opozant al nazismului. Zi după zi, în atmosfera apăsătoare a beciului imund, solidaritatea și curtoazia de la început lasă loc neîncrederii și agresivității: caracterele se vădesc, măștile cad. În vreme ce situația de afară escaladează, în ascunzătoare devine tot mai neclar cine e mai de temut: ultimii torționari naziști sau „eliberatorii“ ruși care îi încolțesc? Iar în cele din urmă, când ușile se vor deschide, va fi Erzsébet cu adevărat liberă?
-
O femeie iubită9.99 LEI
O femeie care trebuie iubită...
O femeie care trebuie apărată...
O femeie căreia bărbaţii i-au dorit trupul şi pe care au invidiat-o pentru puterea ei extraordinară. O femeie care încă trezeşte pasiuni: Ecaterina cea Mare. Şi o asemenea pasiune îl împinge pe tânărul regizor rus Oleg Erdmann să dezlege misterul care o înconjoară pe ţarina admirată de Voltaire, Cagliostro ori Casanova. Cine a fost cu adevărat Ecaterina cea Mare? O desfrânată cu tendinţe nimfomane? Sau un suveran luminat care a reformat Imperiul Rus, transformându-l într-o mare putere europeană? Dincolo de toate aceste clişee, investigaţiile lui Erdmann aduc la lumină dramele intime ale celebrului personaj istoric, constituindu-se într-un roman memorabil, care transcende biografia, revelând totodată libertatea de a trăi şi de a iubi. -
Disco Titanic10.56 LEI
Vlad Jivan e patronul unei edituri obscure din Timişoara anului 2011 şi erou al revoluţiei din 1989. Face afaceri profitabile cu un fost securist din Bucureşti, iar în timpul liber îi place să joace baschet şi să stea la bere cu prietenii. Discută pătimaş despre mafia ţigănească, despre „invazia” oltenilor care au distrus civilizaţia bănăţeană şi – doar pe jumătate în glumă – despre secesiunea Banatului. În trecutul său există însă câteva secrete pe care nu le dezvăluie nici măcar soţiei lui, Emilia, cel mai întunecat fiind legat de o excursie din 1989 cu părinţii în fosta Iugoslavie, în Split, pe litoralul Mării Adriatice. Iar când Emilia îl convinge să meargă în concediu în Croaţia, Vlad îşi redescoperă prietenii croaţi de odinioară, ce poartă cicatricile unui război secesionist, şi ajunge să se confrunte cu trecutul său tăinuit. Disco Titanic este un roman cu adolescenţi maturizaţi traumatic într-o lume copleşită de puseuri naţionaliste sau localiste, o carte despre tandreţea şi cruzimea care se ascund în fiecare dintre noi.
-
Copiii din miez de noapte39.95 LEI
Romanul Copiii din miez de noapte este povestea celor 1001 copii născuţi la miezul nopţii dintre 14 şi 15 august 1947, când India îşi proclama independenţa faţă de Marea Britanie. Toţi aceşti copii sunt înzestraţi cu puteri supranaturale, iar povestea urmăreşte îndeaproape vieţile a doi dintre ei: Saleem, fiul nelegitim al unei femei hinduse sărace, şi Shiva, singurul moştenitor al unei familii musulmane înstărite; cele două destine se încrucişează în chip straniu în clipa în care copiii sunt schimbaţi la naştere.
-
Grădina uitată51.80 LEIÎn ajunul Primului Război Mondial, o fetiță este găsită la bordul unui vas cu destinația Australia. O femeie misterioasă, supranumită Autoarea, ar fi trebuit să o aibă în grijă, dar aceasta a dispărut fără urmă. În noaptea în care împlinește douăzeci și unu de ani, Nell O’Connor află un secret care îi va marca destinul. Peste câteva zeci de ani, ea pornește în căutarea adevăratei sale identități, într-o călătorie având drept punct final un conac ciudat, despre care se crede că ar fi bântuit, Blackhurst, cândva proprietatea familiei aristocrate Mountrachet. La moartea lui Nell, nepoata ei, Cassandra, intră în posesia unei moșteniri neașteptate. Conacul Blackhurst și grădina sa uitată dezvăluie treptat secretele familiei Mountrachet, dând la iveală legătura dintre cele trei femei, aparținând unor generații diferite, ale căror destine excepționale se continuă unul pe celălalt.
-
Stăpânul și cuceritorul meu39.12 LEI
Marele premiu pentru roman al Academiei Franceze 2021
Titlul romanului „Stăpânul și cuceritorul meu” provine dintr-un vers al lui Paul Verlaine, dar este greu de imaginat că însuși poetul și pistolul cu care l-a împușcat pe Rimbaud joacă un rol esențial în povestea de dragoste interzisă dintre Tina și Vasco, unde prețioasa casetă cu inima lui Voltaire, furată de la Biblioteca Națională a Franței, devine cadou de aniversare, iar arma lui Verlaine, cumpărată la licitație, alături de un caiet cu sonete și haikuuri ajung probe incriminatoare pe masa judecătorului de instrucție. Eșecul relației amoroase dintre cei doi protagoniști, surprins cu ironie fină de vocea uneori melancolică, alteori tăioasă a naratorului chemat la tribunal să depună mărturie, se declină cu toate culorile pasiunii oarbe, de la gesturile necugetate în frumusețea lor ale îndrăgostirii până la străfulgerările de luciditate din final.
Într-un interviu, François-Henri Désérable declara: „Am trăit cu pasiune o poveste de dragoste, rațiunea s-a predat, a depus armele, iar eu nu am putut scrie altceva pe acest subiect. Mi s-a părut necesar să încerc să reconstitui sentimentele care mă animaseră într-o ficțiune ce se învârte în jurul poeziei.“ Ironia și liricul se întrepătrund într-un elogiu adus cărților și iubirii, chiar și atunci când aceasta ne face să ne pierdem capul.
-
Povestiri din garajPreț special 31.71 LEI Preț standard 42.28 LEIEpuizat din stocPovestiri din garaj. Un remix timisorean punk al vietii dinainte si dupa '89. Povestirile din garaj sunt tipice tranzitiei de tip balcanic, traita in Timisoara inainte si dupa '90: veri in care timpul se dilata, asa cum doar in vacantele scolare o poate face, muzici interzise, trase pe casete, baruri locale animate de legende de cartier, romani, sarbi, svabi si maghiari, Poli Timisoara, huligani, batai, ecouri ale primelor revolte care au declansat Revolutia din decembrie '89, afaceri stranii, crime, rauri de bere, scriitori si artisti de tot soiul, scene din viata de zi cu zi, intamplari adolescentine si rememorari nostalgice. Toate desfasurate printre betoane si Bega.
-
Un cal intr-o mare de lebedePreț special 31.71 LEI Preț standard 42.28 LEIEpuizat din stocRosalyn are 24 de ani si este studenta la Londra. Cu un corp invadat de o boala ciudata, cu o poveste amoroasa complicata si o familie disfunctionala, la capatul puterilor, ea decide sa plece cu o bursa de un an la Tokio, pentru a studia limba japoneza. Intalnirea socanta cu o cultura impresionanta va functiona ca o oglinda necrutatoare, care o va ajuta sa se desprinda de trecut si sa se vindece.
-
Vremuri interesante42.18 LEIRoman de debut fulminant tradus în peste 20 de limbi, „Vremuri interesante” a fost nominalizat, în 2021, la Women’s Prize, Comedy Women in Print Prize și International Dylan Thomas Prize. În 2020, a fost finalist la Sunday Times Young Writer of the Year Award și la Waterstones Book of the Year. Roman recomandat de: The New York Times Book Review • Vogue • Time • Marie Claire • Elle • O, the Oprah Magazine • The Washington Post • Esquire • Harper's Bazaar • Bustle • PopSugar • Refinery 29 • LitHub • Debutiful. Bestseller Sunday Times și Irish Times. „Vremuri interesante” va fi ecranizat de Amazon Studios, cu Phoebe Dynevor în rolul principal.
-
Istoria apelor44.40 LEITraduse în peste cincizeci de țări, cărțile scriitoarei norvegiene Maja Lunde s-au vândut în peste trei milioane de exemplare. În 2020 a primit două prestigioase premii, Peer Gynt-prisen și Bjørnsonprisen. Asemenea bestsellerului internațional „Istoria albinelor”, al doilea său roman, „Istoria apelor”, este hipnotic, emoționant, inspirator și se concentrează asupra puterii naturii și a spiritului uman.
-
SolomonarulPreț special 55.50 LEI Preț standard 73.99 LEIRomanul unei revoluții fără început și sfârșit. Două planuri, unul din secolul al XIX-lea, celălalt din prezentul secolului al XXI-lea, se împletesc în niște circumstanțe extra-ordinare. Emin și Max Murgescu, zis Macu, un soi de afacerist obsedat de Eminescu, se caută continuu prin timp și spațiu. Iar strașnica jurnalistă Louise e centrul de greutate în această tatonare fără sfârșit. Coincidențele răsar parcă de nicăieri, contextele istorice și socio-politice capătă profunzime, crizele și corupțiile se adâncesc, măștile cad încet-încet, iar solomonarul nu face decât să strângă menghina și mai puternic.
-
Podul DiavoluluiPreț special 38.06 LEI Preț standard 47.57 LEI
În multe colţuri de rai se ascund sâmburii iadului. Un asemenea colţ este Saint-Cirq-Lapopie, o aşezare atârnată deasupra râului Lot şi onorată cândva de prezenţa unui mare poet. Numai că farmecul sub care cad turiştii de cum pun piciorul în acest loc începe să se fisureze când coaja aparenţelor crapă şi afişul pitoresc se vede străpuns de nelinişti, întrebări şi secrete de demult. Ce ascund unul sau altul dintre localnici? Ce întâmplări le-au marcat trecutul şi revin ca să le bântuie prezentul? Şi mai ales ce legătură este între vieţile lor prinse în vârtej şi Pont Valentré din Cahors, ridicat cu peste şapte sute de ani în urmă în oraşul străbătut cândva de muschetarii lui Dumas? Se spune, de altfel, că fiecare pod are blestemul lui. Pentru unii, enunţul e un clişeu sau un cârlig de marketing. Pentru alţii, de exemplu pentru o cercetătoare septuagenară, un prilej de analiză amănunţită. Să fie oare adevărat că Pont Valentré stă sub un blestem iscat din încălcarea pactului cu diavolul? Şi să fie cu putinţă ca un justiţiar din umbră să plivească buruienile umane din Saint-Cirq-Lapopie, manevrat de o confrerie cu un nume straniu?
Podul Diavolului este o aventură rural-urbană cu viraje, mistere şi surprize. În acelaşi timp, romanul lui Radu Paraschivescu îl plimbă pe cititor prin culorile şi aromele din Périgord, indiferent dacă e vorba de o peşteră preistorică, un restaurant Michelin, o cetate străveche sau conacul unui baron ciudat, care îşi ia paharele de acasă când trebuie să bea ceva în oraş.