Literatură

Pana acum, tanarul Caw a reusit sa invinga in lupta doua personaje de temut: pe sinistrul Spinning Man si pe malefica Mama a Mustelor. Dar un nou neimblanzit isi face aparitia in orasul lor. Cunoscut drept Vaduva Alba, acest neimblanzit-paianjen e hotarat sa-l distruga pe Caw si sa instaureze in Blackstone domnia fricii si a haosului. Acum, toti cei la care tine Caw sunt in pericol. Si, de data asta, baiatul-corb s-ar putea sa nu mai reuseasca sa-i protejeze.

Razbunarea Vaduvei Albe este volumul ce incheie seria Neimblanzitii, o trilogie fantasy plina de aventura si senzatii tari, a carei atmosfera aminteste atat de Batman, cat si de Cartea cimitirului, de Neil Gaiman.

„Povestile te fac sa gandesti si sa visezi; cartile te fac sa vrei sa pui intrebari.“ Michael Morpurgo

Ramas fara adapost si pierdut intr-o padure intunecata si amenintatoare, tanarul Robin este salvat de o banda pestrita de proscrisi. Dorinta lui cea mai mare e sa faca dreptate tuturor napastuitilor si sa puna capat o data pentru totdeauna tiraniei serifului de Nottingham. Iar alaturi de prietenii sai Robin gaseste curajul de a deveni un erou de legenda.

Michael Morpurgo este unul din cei mai talentati povestitori britanici contemporani. Farmecul romanelor sale consta atat in placerea de a povesti, cat si in usurinta cu care le deschide copiilor apetitul pentru aventura si cunoasterea unor lumi trecute sau exotice.

„Mi-a plăcut tare romanul lui Moni Stănilă, Al 4-lea, o poveste despre tot ce contează, fără pretențiile r(h)omanului, fără o singură notă falsă, o novelita care i-ar fi plăcut mult și lui Roberto Bolaño, atât de mult, că i-ar fi zis: !Moni, hija, enhorabuena!” (Simona Sora)

„Al 4-lea este o carte despre încredere și ezitare, despre (auto)exilare și eliberare, despre compasiune și pasiune, despre necunoaștere și inițiere. Un roman care are percutanța poeziei și elocvența unei omilii. O pledoarie pentru uman.” (Lucia Țurcanu)

„După mine, logica lucrurilor, a tuturor lucrurilor, e căutarea bucuriei. Iar scrisul, dincolo de tutun, de singurătate, de îndoieli, de prăbușiri, de învieri și de nervi măcinați, înseamnă o bucurie uriașă. E singurul meu criteriu.” (Filip Florian)

„Cititorul va găsi bucuria netulburată a unei proze strălucitoare, în care chiar și cea mai bizară descoperire rămîne demnă de a fi citită.” (Frankfurter Rundschau)

„În romanul său, Florian pune laolaltă mai multe fire narative, povești de război, moarte, alienare și politică, dar și miracole ciudate, totul într-o proză magnifică.” (Publishers Weekly)

„Degete mici, romanul lui Filip Florian, îmbină realitatea și ficțiunea cu măiestrie, umor, tragism și mister.” (La Repubblica)

„Pe deasupra marginii răsfrânte a gulerului, ea privea dincolo de tot și de toate, cu ochii ei cenușii de pe fața împietrită. Ceea ce va fi văzut părea înfricoșător, dacă nu chiar îngrozitor, terifiant. Nimic nu o irita, nici turiștii veniți de prin toate părțile care o fotografiau, nici oamenii tineri pe role sau pe skateboarduri care se învârteau în jurul ei, la o distanță respectuoasă, dar și provocator de agresiv. Un grup de japonezi și japoneze s‑a înclinat în mai multe rânduri în fața celei împietrite, pentru ca apoi întregul grup să se fotografieze cu ea.” (Günter Grass)

Rafael este un unchi atît de special, încît, atunci cînd poposește în casa nepoților săi, aceștia nu își amintesc să-l fi văzut vreodată. Pelaghia, stareța mănăstirii Aglăiești, nu pare o slujitoare prea devotată a Domnului, chiar dacă poartă veșmintele potrivite. Alina Olăcaru este o jurnalistă foarte talentată, ce reușește să găsească știri senzaționale și acolo unde nu e nimic. Acestea și multe alte personaje, dintre cele mai diverse, populează prozele reunite în Un drum cu Ceapă. Uneori triste sau chiar tragice, alteori debordînd de umor, povestirile lui Radu Pavel Gheo se citesc pe nerăsuflate, iar fiecare îți face mereu poftă de încă una.

„Povestirile lui Radu Pavel Gheo, un autor plin de talent, se mișcă lejer între Cehov și Caragiale. Autorul privește cînd tandru, cînd sarcastic lumea românească în care ne ducem zilele, fiecare cum poate. Prima calitate a lui Gheo e că știe să povestească în așa fel încît cititorii să nu se plictisească.” (Ștefan Agopian)

„Romanul ne descrie un timp când Rusia revine, şi astfel 25 iunie 2020 este 28 iunie 1940 repetat. În instituţiile principale apar tablourile cu preşedintele Rusiei. «Hoţii înscăunaţi la Chişinău încă în zorii tranziţiei erau debarcaţi fulgerător de bandiţii de la Tiraspol.» Conducerea, «liberalii occidentaloizi», va încerca să fugă şi ea cu o aeronavă, care va fi doborâtă de armata transnistreană, astfel fiind dat jos «jugul româno-occidental», după cum crede mare parte din populaţia rusofonă şi rusofilă din Basarabia. Totodată, autorul conturează un fundal istoric retrospectiv: foametea, prin care au trecut bunicii şi părinţii. Şi nu e întâmplător. Căci nu ştim ce va urma după acest 25 iunie...” (Maria Pilchin)

„Iulian Ciocan este un specialist în ilustrarea strivirii eului social.” (Marius Miheţ)

„Ciocan este un scriitor vizionar.” (Le Monde)

„Umorul muşcător şi claritatea îl fac pe Ciocan cel mai influent scriitor de limbă română din Moldova.” (ARTE TV, Franţa/Germania)

Cititorii îndrăgostiţi de rebela şi pasionala Darrielle din Istoria romanţată a unui safari vor găsi în acest roman o nouă poveste de iubire, iar cei care nu au cunoscut încă „vocea hipnotică de sirenă” din proza Danielei Zeca sunt puşi în faţa unei istorii noi despre pasiune, aur şi putere. „Am proiectat să scriu o trilogie orientală în care acest al doilea roman e o poveste a întâlnirii încordate dintre «eu» şi «celălalt», dintre femei şi bărbaţi deopotrivă – o odisee a celor trei feluri de eroi care vor construi întotdeauna, în orice literatură, istoriile care se ţin minte: Amantul, Stăpânul şi Profetul. Demonii vântului este cartea Stăpânului îndrăgostit.” (Daniela Zeca)

Primul roman al trilogiei fiordurilor, care mai cuprinde „Tristeţea îngerilor” şi „Inima omului”

Cu o sută de ani în urmă, pescarii Islandei ştiau prea bine ce se afla între cer şi pământ: Marea Îngheţată. De-aici încolo, lucrurile erau simple: îţi făceai cruce să nu te prindă furtuna, ieşeai pe mare într-o barcă de şase oameni, aruncai undiţele, aşteptai ca peştele să muşte, trăgeai de undiţe şi pe urmă la vâsle, te întorceai la mal, curăţai peştele, îl vindeai. Apoi aveai ce mânca şi cu ce plăti datoria la prăvălia din sat, aveai chiar bani pentru o sticlă de rachiu. Dar pe Bárður îl aşteaptă altă soartă, fiindcă în larg orice greşeală se plăteşte scump, iar flăcăul orbit de dragoste face cea mai prostească greşeală: uită să-şi ia pufoaica înainte să plece pe mare. Între cer şi pământ este deopotrivă cartea cerului plumburiu, a mării nemiloase şi a băiatului, celălalt personaj-cheie al romanului, care, marcat de durerea de a-şi fi pierdut cel mai bun prieten, încearcă să găsească un sens morţii – o experienţă de neînţeles când n-ai nici douăzeci de ani.

Dulgheri, înălțați grinda acoperișului (1963) continuă povestea familiei Glass și a celor șapte copii ai acestora: Seymour – poetul talentat, Buddy – scriitorul, Walker și Wakw, gemenii – unul ucis în război, celălalt preot, Boo Boo – fiica măritată convenabil și mezinii Franny și Zooey (care dau titlul cărții anterioare, din 1961). Cu toții au fost zguduiți de sinuciderea lui Seymour (povestită în nuvela „O zi desăvârșită pentru peștii banană” din volumul Nouă povestiri) și sunt obsedați de enigmele pe care acesta le-a luat cu el în mormânt. În Dulgheri, înălțați grinda acoperișului sunt relatate – din perspectiva naratorului Buddy – circumstanțele ridicole ale nunții lui Seymour, care prefera să fugă împreună cu logodnica lui, decât să participe la o ceremonie lipsită de sens și sofisticată. La rândul ei, „Seymour: o prezentare” excelează prin portretistică. După apariția cărții de față, J.D. Salinger s-a izolat aproape total.

Moartea părinţilor trezeşte în Margarita Kostenko amintiri de mult reprimate despre istoria tulburătoare a familiei. În casa părintească regăseşte, între filele unui jurnal, fotografia de grup a unor gardieni stând lângă o groapă comună din lagărul de la Treblinka, cu tatăl ei în mijlocul lor. Revoltată, Margarita simte nevoia acută să afle întregul adevăr despre părintele ei, iar căutările o aruncă într-un infern emoţional: cum mai poate să respecte a cincea poruncă biblică? De ce au păstrat părinţii fotografia? De ce mama nu i-a părăsit tatăl?

La începutul anilor ’90, în plină perioadă de destrămare a Uniunii Sovietice, Zoia Vangheli era elevă în Chișinău. Fiică de bibliotecară, va fi transferată de părinți la o școală cu predare în limba română. Între alte schimbări, va asista neputincioasă la dispariția cărților ce îi încântaseră copilăria și la spectacolul convertirii entuziaste la românism a celor care până atunci fuseseră lăudătorii comunismului sovietic. În noua școală, Zoia, sensibilă și serioasă, se va împrieteni cu o colegă, îndrăzneața Katia. Povestea prieteniei lor, cuceritoare prin franchețea și lipsa de false pudori cu care e spusă, se desfășoară pe fundalul convulsiilor sociale și politice din acei ani. Dincolo de o maturizare grăbită care nu împlinește promisiunile adolescenței, ea ne lasă să întrezărim povestea unei țări întregi în epoca postsovietică.

Roman distins cu Prix des Romancières (2021)

Naratorul romanului, în vârstă de 13 ani, trăieşte într-un orfelinat din Siberia la apusul URSS. În curtea şcolii, îi ia apărarea lui Vardan, un adolescent ale cărui maturitate şi fragilitate îl transformă în victima sigură a bătăuşilor. Naratorul îşi conduce prietenul acasă, în zona cunoscută drept „Fundătura Diavolului”. Aici este întâmpinat de o comunitate mică de familii armene, venite să aline vieţile celor apropiaţi care au fost transferaţi sau întemniţaţi în acest loc. Personaje extraordinare se revelează din aceste întâlniri. Prietenul armean este un magistral roman al formării, ce reconstituie un episod de neuitat din tinereţe, când, într-o lume de o incredibilă brutalitate, naratorul descoperă valoarea inegalabilă a umanităţii şi prieteniei.

Editia a III-a, Prefata de Alexandru Calinescu

Cristian Tudor Popescu are «punci», naratiunea sa trezeste indata interes prin nerv si forta percutanta. Ramine mereu un bun observator, care stie sa surprinda natura aparte din oameni si mai ales amprenta pe care o pune asupra lor timpul. Pina la un punct, Vremea Minzului Sec este o resuscitare originala a romanului picaresc, cu o ironie secreta intoarsa catre un timp al degradarii. - Ovid S. Crohmalniceanu

Vremea Minzului Sec exceleaza printr-o scriitura nervoasa, densa, dublata de o exceptionala capacitate de a propune imagini memorabile. Nu intimplator citeva dintre secventele romanului se intituleaza «Din imaginariu»: acolo primeaza oniricul, moartea se insinueaza amenintator, viziunea devine terifianta. - Alexandru Calinescu

Cristian Tudor Popescu este un Caragiale al timpului nostru care a mai citit, printre altii, pe Borges si pe Cioran. Literatura lui Cristian Tudor Popescu este o literatura document si va ramine, asa cum, in ciuda temerilor unor critici, intre care si marele E. Lovinescu, au ramas schitele, foarte la zi, ale lui Caragiale. - Ion Rotaru 

Cred ca prozatorului de idei, comentatorului politic, moralistului, polemistului, pamfletarului Cristian Tudor Popescu i s-ar potrivi urmatoarea memorabila confesiune a lui Nicolae Labis din 1956: "Sub zenit/ Am sa fiu fericit/ Cind cineva,/ Descifrindu-mi litera si inima mea,/ Va putea fi privit/ Rizind, ori rinjind,/ Ori plingind". - Mircea Martin

Realitatea adulților este complet diferită de realitatea copiilor – la asta se gândește Paul în ultima zi din noiembrie, în timp ce-și așteaptă tatăl în fața azilului „Conacul Speranței”, care urmează să fie închis. Faptul că este nevoit să-l ia acasă pe bătrânul diagnosticat cu demență nu este decât o altă provocare dintr-un lung șir: divorțul de Mădălina, pierderea mamei, legătura stranie cu fiica sa plecată în străinătate, relația paradoxală cu fosta lui soție, care îl roagă să-i recupereze cățelul ținut ostatic de iubitul pe care chiar ea l-a trădat.

Peste toate acestea, odată cu moartea tatălui său, Paul dezvăluie un secret din trecut care a tulburat viețile tuturor. Protagonistul încearcă din răsputeri să facă față tuturor acestor provocări, reușind în final să evadeze din capcana propriei moralități. Un roman sinuos, ce urmărește complexitățile interioare ale omului care își simte viața trecând pe lângă el, cu efecte profunde asupra cititorului.

„Schiop propune un personaj ingenuu, homosexual, complexat, inhibat, (semi-)ratat social. Textul său este un fel de proces-verbal al unui grup. Reţinem neapărat faptul că acest grup, alcătuit în bună parte din oameni obsedaţi de carte şi dependenţi de spleen intelectual, are drept scop evident violentarea tuturor prejudecăţilor despre cultura înaltă.
Tinerii din povestea lui Schiop îşi varsă amarul reinventând un limbaj al filozofiei «de stradă». Ei fac parte din acea generaţie care a fost hipnotizată de subcultura înaltă a anilor ’90: Nirvana şi cam tot ce mişca prin Seattle, Suede, BUG Mafia etc. Ei bine, se produce un melanj lingvistic pe alocuri irezistibil, uneori prea artificial, între hermeneutica suspiciunii tip Baudrillard şi revelaţii subculturale tip Tataee. Acest argou este principalul pariu al lui Adrian Schiop.” (C. Rogozanu)

„Apariţie pe scena mondială: în Filip Florian poate fi descoperit un mare povestitor, iar romanul său, Toate bufniţele, este o carte copleşitoare, una dedicată consolării şi disperării în totalitarismul românesc. Acesta este mirajul cărţilor triste ale lui Filip Florian, există priviri asupra realităţii care fac ca ea să fie suportabilă, există şansa ca, măcar în ficţiune, la celălalt capăt al tunelului îngheţat să se afle o fată zâmbitoare.” (Die Welt)

„Odată intrat în lumea acelui orăşel de munte în care se întâlnesc destinele celor doi eroi, odată prins în pânza de păianjen a acestui scriitor de o fineţe şi o măiestrie excepţionale (da, măiestrie, ştiu că urâţi termenul, însă câteodată nu poate fi înlocuit cu erzaţ teoretic), lectura se înfăşoară în jurul tău, se strânge, te sufocă fără a accepta împotrivire: empatizezi atât de puternic, alternativ, cu fiecare personaj, încât te irită trecerea în planul celuilalt. Cam vreo două rânduri, după care te strecori sub pielea lui.” (Bogdan-Alexandru Stănescu)

În decembrie 2016, cotidianul Die Welt a inclus romanul Toate bufniţele în topul celor mai bune zece cărţi din literatura internaţională ale anului.

„Cea mai amuzantă carte despre  sex scrisă vreodată.” (The Guardian)

„Un roman pe cît de emoţionant, pe atît de provocator.” (Alfred Kazin)

„Delicios, absurd şi exuberant, violent şi scandalos, Complexul lui Portnoy este o lectură uluitor de vie.” (The New York Times Book Review)

„Un monolog comic, delirant, care a adăugat deja un nou prototip literaturii americane. O lectură obligatorie pentru oricine îşi aminteşte de farsa umilitoare a maturizării şi de misterul ei plin de spaime.” (The Spectator)

„Ca să nu se aleagă praful de toate, Cosmin Perța îl inventează pe Samson. Puternic precum personajul biblic, pornind o adevărată vendetă, Samson se ia la trântă cu inegalitățile și nedreptățile unei lumi guvernate de zeii nemiloși ai tranziției românești. O forță care te va molipsi!” (Andrei Dósa)

„Prin acest microroman, Cosmin Perța introduce în proza română contemporană un personaj inedit, situat la granița subțire dintre antierou și supererou. Rezistent la orice tip de durere fizică, Samson pare condamnat la o suferință interioară continuă, un Sisif modern în România anilor ’90.” (Victor Cobuz)

„Incitant, alert, cu scene tari, demne de un video game sângeros, romanul lui Cosmin Perța revitalizează în mod strălucit ideea de antierou într-o lume abrutizată și incomodă.” (Dan-Liviu Boeriu)

„România anilor ’90. Eroul romanului, Samson, sunt eu, e Cosmin, e o întreagă generație care a supraviețuit celor mai ciudați ani din istoria recentă nu doar a României, ci a unei întregi regiuni aflate la periferia Europei, Statele Unite ale Violenței.” (Bogdan-Alexandru Stănescu)

,,«Viața mea e un roman», pare să spună Bogdan Perțache în cartea de față. E un roman al evadărilor imposibile, improbabile sau ratate. Citindu-l, mi-au venit în minte două filme: Vaca și prizonierul și Pâine și ciocolată. Aidoma eroilor din film, el și-a pus în minte să fugă în Canada/Eldorado și să rămână acolo. De ce Canada? Nu mă întrebați, numai Bogdan știe. Personajul lui aleargă, se cațără, minte, se îndrăgostește și dispare, se ascunde, suferă de foame, de sete și de frică. Dar are un vis, iar pârdalnicul de vis îi râde sistematic în nas, pe căi numai de vis știute. Proza lui e directă, aprigă, fără milă, ironică și tăioasă. În lumea lui forfotesc personaje de tot soiul, impecabil surprinse în câteva rânduri, iar lumea românească a deceniului zece, cu absurdul ei, e tăioasă ca un fierăstrău. Viața lui Bogdan Perțache e a unui om cântând la acest fierăstrău știrb. Și-o fi găsit liniștea? Nu bag mâna în foc." Florin Iaru

„Gabriel Macsim ar fi trebuit să fie, azi, la al doilea volum și să se bucure de o recunoaștere pe măsură, dar viața și pandemia au decis altfel. Păcat. E un prozator complet, insolit, neiertător, curios, surprinzător, care intrigă, seduce și pune probleme. Lumea lui e una privită la microscop, până la ultima celulă, până își pierde umanitatea, doar că nu știm niciodată cine e cel care privește. Abia la sfârșitul cărții simți că e vorba de un extraterestru. Altă explicație nu poate fi.” (Florin Iaru)

„Stranietatea dă farmecul povestirilor lui Gabriel Macsim, un prozator cu o preferință evidentă pentru întâmplări, situații și cazuri neobișnuite, la limita paranormalului cu fantezia. Uneori întunecate, cu implicații metafizice, parabolele și scenariile imaginate de Gabriel Macsim au un aftertaste prelung și neliniștitor. Mai ales proza titulară, un Blade Runner ortodoxist, distopie religioasă hi-tech, în care ecumenismul pansexual se refugiază, la propriu și la figurat, într-un stil de viață primordial, departe de catedralismul virtual, pentru a prezerva umanitatea de combo-ul religiei mercantile cu tehnologia hipnotică.” (Marius Chivu)

Aceasta traducere a fost publicata cu sprijinul Ministerului Educatiei, Culturii si Sportului, Spania. Un roman despre Ana Mladic, fiica generalului care a schimbat chipul Europei. Pentru "Fiica Estului", Clara Uson primeste Premiul Ciudad de Barcelona si prestigiosul Premio de la Critica, o recompensa literara acordata anual celui mai bun roman scris in limba spaniola din intreaga lume. 

Sase tineri, trei baieti si trei fete, stau de vorba intr-un McDonald’s din Moscova si ajung la o disputa aprinsa despre nationalism si manipulare politica. Sint studenti din Belgrad si se afla in Rusia intr-o excursie – un cadou de absolvire a facultatii, inaintea examenelor finale. Excursia aceasta va schimba destinul uneia dintre fete: Ana Mladic, personaj inspirat din realitatea cea mai crunta a fostei Iugoslavii, la inceputul anilor ’90, in timpul razboaielor sirbo-croat si sirbo-bosniac. Ana nu este altcineva decit fiica generalului Ratko Mladic, pe care ea il adora si il considera un adevarat erou al Serbiei, dar care avea sa fie repede cunoscut in toata lumea ca „macelarul din Balcani” si judecat la Haga pentru crime de razboi. Romanul Fiica Estului, care are in centru destinul tragic al Anei, a trezit un interes enorm, caci pare aproape de necrezut cum a reusit o tinara scriitoare din Spania sa se documenteze la fata locului, sa inteleaga si sa recreeze istoria – veche sau recenta – a unei regiuni din Europa ce pare uneori de neinteles chiar si pentru istorici.

„Fiica Estului e un text hibrid, unde realitatea si fictiunea se intrepatrund indisociabil si care trebuie citit ca o opera romanesca, nu ca un eseu ori o biografie.” (Clara Uson) 

„Un melanj fascinant de istorie si fictiune, in care Clara Uson povesteste extraordinara istorie a razboiului din fosta Iugoslavie.” (Javier Cercas) 

„Clara Uson uimeste prin precizia si ambitia proiectului ei romanesc. Nazuinte, ginduri, dialoguri, strigate sau soapte, nimic nu-i scapa, caci totul este recreat sub inspiratia realului.” (Livres Hebdo)

Chinuit de gelozie, Patrice Mersault hotărăşte să accepte invitaţia iubitei sale, Marthe, de a-l cunoaşte pe primul bărbat din viaţa ei, pe care ea îl mai vizitează din când în când, din milă. Bogat, inteligent şi excentric, însă acum infirm şi ţintuit într-un scaun cu rotile, Roland Zagreus consideră că fericirea trebuie să fie scopul vieţii oricărui om şi discută îndelung cu Mersault despre ce merită să faci pentru asta... poate chiar să ucizi? Moartea fericită este primul roman al lui Camus. Scriitorul a lucrat la el între anii 1936 şi 1938, însă cartea a fost publicată postum, abia în 1971. Autobiografic, bogat în descrieri luxuriante şi punctat de reflecţii profunde, care au devenit marca stilului camusian, romanul explorează tema căutării asidue a fericirii, pentru atingerea căreia nici un preţ nu este considerat prea mare.

Ocupat de trupele inamice, un orăşel liniştit ajunge să se confrunte, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, nu numai cu răul venit din afară, ci şi cu trădarea născută în sânul acestei comunităţi strânse. Steinbeck dă la iveală în acest roman adevăruri profunde, adesea tulburătoare, despre război, dar şi despre natura umană. Această „celebrare a durabilităţii democraţiei”, cum o descrie autorul însuşi, a avut un impact extraordinar ca propagandă a Aliaţilor în ţările ocupate de nazişti. În ciuda eforturilor Axei de a interzice romanul (în Italia fascistă până şi faptul de a te afla în posesia unui exemplar era pedepsit cu moartea), Luna a apus a fost tradus în secret în franceză, daneză, olandeză, suedeză, germană, italiană şi rusă, astfel că sute de mii de copii circulau în Europa, făcând din el de departe cel mai popular text de propagandă din timpul ocupaţiei. Puţine opere literare din epocă au demonstrat cu atâta succes puterea ideilor în faţa oţelului rece şi a forţei brute. Rolul jucat de roman în ridicarea moralului norvegienilor i-a adus lui Steinbeck numeroase elogii şi medalia Crucea Libertăţii Regele Haakon al VII-lea. Romanul a fost adaptat chiar de autor pentru scenă în 1942 şi ecranizat în 1943.

" Am scris aceste pagini asa cum se redacteaza o constatare sau un curriculum vitae, cu titlu documentar si, fara indoiala, pentru a sfarsi cu o viata care nu este a mea. Evenimentele pe care le-am evocat pana la varsta de 21 de ani le-am trait in transparenta - acest procedeu ce consta in a face sa defileze intr-un plan indepartat peisaje, in timp ce actorii raman nemiscati pe platourile studioului de filmare. As dori sa ilustrez aceasta impresie pe care multi altii au resimtit-o inaintea mea: totul se desfasura in transparenta si nu-mi puteam trai viata." (Patrick Modiano)

Dinu Sararu revine in atentia publicului cu o poveste-metafora care confirma de ce scriitorul a fost supranumit “cel mai mare romancier politic din Romania”. Ura din ochii vulpii este, asa cum dezvaluie chiar Dinu Sararu in deschiderea cartii, romanul unei mari dezamagiri. Cartea porneste de la evenimente reale, pe care scriitorul le transfigureaza cu bine-cunoscutul sau talent, dandu-le noi si noi valente. Astfel, cititorii au privilegiul de fi martorii experientei traite de autor putin inainte si dupa caderea comunismului, pe vremea cand era directorul Teatrului Mic.   Povestitor cu har, fin observator al naturii umane si portretist de o mare subtilitate, Dinu Sararu face o incursiune in viata culturala a acelor vremuri si ne ingaduie sa fim partasii unor intamplari tulburatoare.  Romanul este o meditatie  asupra conditiei artistului, dar si o cutremuratoare poveste despre dragoste, prietenie si tradare.

MOMENTE DIN VIATA ENIGMATICEI AURI
    Unul dintre cele mai misterioase personaje din trilogia Cronicile ucigasului de regi, din care fac parte "Numele vantului" si "Teama inteleptului", este subiectul principal al acestui roman. Va interesa ce mai face Auri? "Tainica iscodire" a celor tacute vine sa ne lamureasca. Volumul de fata spune povestea unei fete cu probleme care incearca sa traiasca intr-o lume, si ea, plina de probleme.

Bun venit în Wayward Pines, ultimul oraş de pe Pământ! Ajuns în idilicul orăşel Wayward Pines, agentul secret Ethan Burke descoperă o teribilă realitate - un secret care e pe cale să năvălească prin gardul împrejmuitor, pentru a şterge de pe faţa pământului până şi ultima rămăşiţă fragilă de umanitate. Populaţia se află sub controlul unui om nebun şi al armatei sale de adepţi. În acest oraş, oamenilor li se spune cu cine să se căsătorească, unde să locuiască şi unde să lucreze. Nu există televizoare, mail, Facebook, Twitter, iPhone sau iPad - oamenii sunt nevoiţi să interacţioneze aşa cum o făceau în secolul XX: faţă în faţă. Nu există niciun fel de conexiune cu lumea exterioară. Copiii sunt învăţaţi că David Pilcher, creatorul oraşului, este Dumnezeu. Nimeni nu are voie să plece, iar pentru o simplă întrebare poţi fi ucis. Va izbuti omenirea să supravieţuiască? Vor reuşi cei câţiva oameni din Wayward Pines să asigure perpetuarea speciei?

Un nou roman din seria dedicata lui Cotton Malone. Istoria, intriga politica si suspansul isi dau intalnire intr-un thriller pe care e imposibil sa il mai lasi din mana. Cotton Malone, un fost agent al Departamentului de Justitie din SUA, se vede prins in valtoarea unui scandal diplomatic cu implicatii pe ambele maluri ale Atlanticului. Eliberarea „din motive umanitare” a unui terorist libian, precum si disparitia propriului fiu il arunca pe Malone in mijlocul operatiunii CIA „King’s Deception”, care vizeaza descoperirea scanteii ce ar putea declansa un foc periculos: visul oricarui nationalist irlandez - separarea Marii Britanii de Irlanda de Nord.