Literatură

Bestseller New York Times · Finalist National Book Award · Finalist Orange Prize 2011 · Câştigător ABA Indies Choice Honor Award in Fiction 2011 l Câştigător Anisfield-Wolf Award 2011 · BEST BOOK OF THE YEAR în New York Times, Seattle Times, San Francisco Chronicle, The Atlantic, St. Louis Post Dispatch şi pe site-urile Barnes & Noble, Amazon, The Oregonian, Book Page ·

Roman tradus în treizeci de ţări

In timp ce soarele rasare pe tarmurile magice ale Marii Negre si isi raspandeste razele deasupra apei, Nora Teodoru se gandeste doar la visul ei de a deveni pictor si la dragostea ei pentru Gigi, prietenul ei din copilarie, din partea turca a orasului Mangalia. Dar norii de furtuna se aduna iar viata sub dictatorul Nicolae Ceasusescu devine din ce in ce mai insuportabila. Nora si Gigi fac planuri sa fuga in Turcia, dar nimic nu-i poate pregati pentru evenimentele care vor urma.

Cinci ani dupa revolutie, Nora este pe cont propriu in Paris incercand sa devina pictor. Dar Gigi reapare neasteptat in viata ei si amandoi trebuie sa faca fata socului descoperilor despre fiecare.

Nora realizeaza ca viata ei nu va mai fi niciodata la fel ...

Romanele lui Martin Suter sunt traduse în peste douăzeci de limbi.

JAMES MEEK s-a născut în 1962, la Londra, şi şi-a petrecut copilăria în Scoţia, la Dundee. Are un masterat în literatură engleză de la Edinburgh University şi unul în jurnalism de la City University din Londra. Şi-a început cariera jurnalistică în 1985, iar reportajele sale din cele mai fierbinţi zone ale globului i-au adus numeroase distincţii britanice şi internaţionale. Între 1991 şi 1994 a fost corespondent al ziarului Guardian la Kiev, unde a învăţat limba rusă, iar în 1994 s-a mutat la Moscova, unde a lucrat în biroul ziarului britanic, al cărui şef a devenit în 1998. În 1999 s-a întors la Londra, ocupând diferite poziţii în redacţia ziarului Guardian. În toamna lui 2001 a fost trimis de ziar în Afganistan, de unde a transmis reportaje despre războiul împotriva talibanilor şi eliberarea Kabulului. Au urmat reportaje incendiare din Irak şi de la Guantánamo Bay. În 2006 renunţă la cariera de jurnalist în favoarea scrisului. James Meek a publicat două volume de povestiri – Last Orders (1992), The Museum of Doubt (2000) – şi cinci romane: McFarlane Boils the Sea (1989), Drivetime(1995), Un gest de iubire (The People's Act of Love, 2005; Humanitas Fiction, 2007, 2011), recompensat în 2006 cu Scottish Arts Council Book of the Year Award, Royal Society of Literature Ondaatje Prize şi nominalizat la Booker Prize, Începem coborârea (We Are Now Beginning Our Descent, 2008; Humanitas Fiction, 2011), distins cu Premiul Prince Maurice şi Invaziile inimii (The Heart Broke In, 2012). | www.jamesmeek.net

foto: Caroline Gillet

Romanul Acorda-mi acest vals este mai mult decat o fictiune autobiografica. Este o parte dintr-un joc de oglinzi pe care Zelda si Scott Fitzgerald si le asaza unul in fata celuilalt si in care imaginile lor reflectate reciproc se pierd la infinit, tot asa cum in viata lor reala s-au pierdut intr-o spirala a excesului si nefericirii.

Scriitorul portughez António Lobo Antunes a primit peste douăzeci de premii şi distincţii literare internaţionale. În 2007 opera sa a fost recompensată cu Premiul Camões. Romanul Ordinea naturală a lucrurilor a fost tradus până în prezent în douăsprezece ţări şi este considerat unul dintre cele mai bune romane portugheze.

„Borges insusi n-ar fi putut s-o spuna mai frumos: «Nu exista paradis in absenta luminii». Dupa cum nu exista intreprindere mai delicata – si totodata aventura mai palpitanta – decat intoarcerea pe urmele propriilor pasi. Radu Sergiu Ruba face acest drum sprijinindu-se mai mult pe retina memoriei decat pe memoria retinei. Prozele lui deschid carari spre o lume populata de personaje asupra carora timpul si-a facut lucrarea dupa cum a poftit. Ruba extrage amintiri din malul trecutului, le spala in soarele unei zile de toamna si le asaza pe catifea, sub ochii nostri, ca pe niste tandari de pietre pretioase. Forta evocatoare si talentul confesiv fac din O vara ce nu mai apune pasaportul spre tinuturi si oameni din alt loc si din alt secol. Radu Sergiu Ruba scrie despre saradele vietii, despre farsele, descompunerile si recompunerile ei. Prozele lui stau la confluenta dintre istorie, geografie si biografie. Le citesti cu emotia elevului care, pe vremuri, astepta ca soarele sa prinda in raza lui picatura de cerneala suspendata in varful penitei. Apoi iti vine sa mangai paginile si sa multumesti celui care rastoarna miere peste crestetele noastre. Fiindca tocmai ai avut parte de ceva frumos si sfasietor." (Radu Paraschivescu)

„În CEI O SUTĂ, Gheorghe Schwartz a făcut un impresionant efort de documentare; las deoparte faptul că istoria e pasiunea dintotdeauna a prozatorilor, dar, în cazul său, lectura tratatului de istorie este una de identificare, miza cărţii fiind rescrierea istoriei, înţeleasă, deopotrivă, ca reconstituire şi redimensionare în ficţiune, urmărire a adevărului istoric cunoscut şi recreare a detaliului ascuns.“
Ioan HOLBAN

KAUI HART HEMMINGS s-a născut în Hawaii şi a studiat la Colorado College. Este autoarea unui volum de proză scurtă bine primit de critică, House of Thieves. Povestirile ei au apărut în publicaţii precum în Zoetrope, Best American New Voices şi Best American Nonrequired Reading.

„Cea mai lungă şi mai fermecătoare scrisoare de dragoste din literatură.“ (Nigel Nicolson)

Bestseller international, aparut in peste 30 de tari, acum un film de succes, avand titlul Razboi in bucatarie (2014), cu Helen Mirren, Om Puri, Manish Dayal si Charlotte Le Bon, in regia lui Lasse Hallström, printre producatori numarandu-se Steven Spielberg si Oprah Winfrey.

Felix Nicolau este profesor universitar la Departamentul de Limbi Străine şi Comunicare al Universităţii Tehnice de Construcţii din Bucureşti. În 2003 şi-a susţinut teza de doctorat pe literatură comparată şi este autorul a cinci cărţi de poezie ("Kamceatka – time IS honey", 2014), a două romane ("Tandru şi rece şi Pe mâna femeilor") şi a opt cărţi de interpretare literară şi teoria comunicării: "Homo Imprudens" (2006), "Anticanonice", 2009, "Codul lui Eminescu", 2010, "Estetica inumană: de la Postmodernism la Facebook", 2013, "Cultural Communication: Approaches to Modernity and Postmodernity", 2014, "Comunicare şi creativitate. Interpretarea textului contemporan", 2014 şi "Take the Floor. Professional Communication Theoretically Contextualized", 2014. Este membru în consiliile editoriale ale revistelor Metaliteratură şi The Muse – an International Journal of Poetry. La capitolul pasiuni şi interese intră teoria traducerii, teoria comunicării, literatura comparată, studiile culturale, studiile britanice şi americane. Only Connect – A passage from Modernism to Postmodernism, de Felix Nicolau, apare în Scrieri teoretice, filosofice, eseisitice – formula lui Euler, Editura frACTalia, 2016.

"La modernité commence avec la recherche d’une littérature impossible." Roland Barthes, (Le Degré zéro de l’écriture)

 

“One of the best Ways of describing postmodernism as a philosophical movement would be as a form of scepticism – scepticism about authority, received wisdom, cultural and political norms, etc. – and that puts it into a long-running tradition in Western thought that stretches back to classical Greek philosophy. […] The technical term to describe such a style of philosophy is ‘antifoundational’”
Stuart Sim, (The Routledge Companion to Postmodernism)

 Cuprins:

Freddie, cu ghetele mai mici decât piciorul și cu un maiou de corp, vine spre contemporaneitate, dintr-o epocă întunecată, privind fix spre bizarele noastre făpturi. O existență deformată, o realitate inversată, aproape ireală. Un trecut auster, cu întinse câmpii de noroi, cu viziuni care par mai aproape de un paradis SF, cu genii care nu foloseau aproape la nimic într-o societate ermetică, cu absurdități editoriale create numai din linii de forță, cu idealuri de autor prinse între limite neverosimile. În fapt, ca să citez în sens, coșmarul fiecăruia pe înțelesul tuturor!

„Zmeura de cimpie e – categoric! – un roman de mare originalitate. Cu o constructie ingenioasa, amuzanta, complexa, cartea propune nu doar foarte interesante explorari in istoria autohtona recenta ori relativ recenta, ci si o definitie incitanta a identitatii noastre inevitabil lacunare. Bogat ca materie epica, spectaculos prin scenariul sau narativ, dezvoltat in stilistica atit de placut-fluenta a lui Mircea Nedelciu, intotdeauna cuceritoare, romanul e o capodopera nonconformista, creatie a unui mare prozator.” - Ion Bogdan Lefter

Căţărarea în cer reuneşte o selecţie de proze scurte, scrise între martie 2012 şi octombrie 2016. Pastile efervescente, revigorante, fiecare dintre aceste proze funcţionează autonom, însă plasate în continuitate temporală şi dialog pseudobiografic se încheagă într-un volum ciclic şi obsesiv. Un veritabil roman autoficţional cu câteva personaje recurente, conturate cu delicateţe: tatăl ceferist, mama casnică, fetiţa aparent neajutorată (care întreţine realitatea şi o reclamă cu maximă responsabilitate) şi Pierre, acel Pierre măcinat de propriul ego, care priveşte cu ironie şi aparentă detaşare desfăşurarea unei vieţi al cărei sens se constituie pe parcurs din regrete, fragmente melancolice şi proiecţii ale unei resemnări livreşti, reunindu-se într-o fascinantă şi seducătoare reconstrucţie a unei realităţi sparte. O carte tulburătoare şi seducătoare, care vorbeşte cu multă fineţe despre memorie, moarte (moartea vine prin cancer), rupturile dintre generaţii, literatură rusă şi, mai ales, despre imposibilitatea misiunii de scriitor.

Cosmin Perţa

Prozator. De asemenea, eseist, publicist. S-a născut la 12 noiembrie 1950 în comuna Fundulea (jud. Ilfov). A absolvit în 1973 Facultatea de Filologie (secția română - franceză) a Universitătii București. A decedat la 12 iulie 1999 în București. În perioada studenției și după absolvire a fost membru activ al cenaclului "Junimea" condus de criticul și profesorul Ovid S. Crohmălniceanu. Între 1970-1973 a făcut parte din grupul de prozatori și poeți de la Facultatea de Limba și Literatura Română a Universității București (Gheorghe Crăciun, Ioan Flora, Gheorghe Ene, Sorin Preda, Gheorghe Iova, Constantin Stan și Ioan Lăcustă) care a editat revista de perete "Noii". A colaborat cu proze scurte, fragmente de roman, texte teoretice, critică literară și articole de opinie la majoritatea revistelor literare și culturale din țară și la publicații din Franța, Ungaria, Polonia, Rusia, Germania. A debutat în 1979 cu volumul de proză scurtă "Aventuri într-o curte interioară". A mai publicat volumele: "Efectul de ecou controlat" (proză scurtă, 1981); "Amendament la instinctul proprietății" (proză scurtă, 1983); "Zmeura de câmpie" (roman, 1984); "Tratament fabulatoriu" (roman, 1986; editia a II-a, 1996); "Și ieri va fi o zi" (proză scurtă, 1989); "Femeia în roșu", roman scris împreună cu Adriana Babeți și Mircea Mihăieș (1990; editia a II-a, 1997); "Povestea poveștilor generației `80" (1998); "Aventuri într-o curte interioară" (integrala prozei scurte, Editura Paralela 45, 1999). Postum și apare romanul "Zodia scafandrului" (2000).

Eugen Negrici (n. 1941, Râmnicu Vâlcea) este critic, istoric literar, stilistician şi profesor de literatură română contemporană la Facultatea de Litere, Universitatea din Bucureşti.

A publicat următoarele volume: Antim. Logos şi personalitate (1971), Naraţiunea în cronicile lui Grigore Ureche şi Miron Costin (ed. I, 1972; ed. a II-a, 1998; ed. a III-a, 2016), Expresivitatea involuntară (1977), Figura spiritului creator (ed. I, 1978; ed. a II-a, 2013;

Premiul Uniunii Scriitorilor din România), Imanenţa literaturii (ed. I, 1981; ed. a II-a, 2009), Introducere în poezia contemporană (1985; Premiul Uniunii Scriitorilor din România; Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti), Sistematica poeziei (1988), Poezia medievală în limba română (ed. I, 1996; ed. a II-a, 2004; Premiul Uniunii Scriitorilor din România; Premiul Soros), Literature and Propaganda in Communist Romania (1999), Literatura română sub comunism. Proza (2002), Literatura română sub comunism. Poezia (2003), Iluziile literaturii române (2008; Cartea Anului 2008, desemnată de România literară şi Fundaţia Anonimul; Premiul Manuscriptum; Premiul pentru critică/istorie literară al revistei Observator cultural; Premiul de excelenţă al revistei Convorbiri literare), Literatura română sub comunism. 1948-1964 (2010), Simulacrele normalităţii (2011) şi Emanciparea privirii. Despre binefacerile infidelităţii (2014; Premiul pentru eseu al Uniunii Scriitorilor din România).

Cititorii – îndrăznesc să spun cititorii mei – deprinşi, cum au fost, să aştepte „contribuţii”, eventual noi „contribuţii teoretice”, vor fi poate surprinşi de subiectul şi stilul acestei cărţulii. Ea face parte din categoria – rareori, din păcate, ilustrată – a datoriilor morale cărora s-ar cuveni să le dăm, cu orice preţ, curs, apelând fie şi la puţinele rezerve de energie ce ne-au rămas. De ceva vreme mă urmăreşte gândul că scriitorii noştri, că noi de fapt, nu ne-am făcut datoria faţă de istoria prea puţin luminoasă a acestui popor şi că vaste capitole ale acesteia au rămas neconsemnate sau au fost tratate superficial, stângaci (precum în vremea romantismului) ori în spirit greţos-partinic ca mai târziu, după un secol. (…)

Un scenariu, sau, mai bine zis, un pre-scenariu, în care comentariul şi divagaţia sunt absente, te fereşte de derapaje sentimental-eroice şi de păguboasa stilistică a efectelor (cu excepţia, poate, a efectului de ansamblu).

Eugen Negrici

Gravein O-Mie-de-Morţi putu distinge zeci şi zeci de siluete înalte, aproape uriaşe, şi deşi chipurile păreau să le fie învăluite în umbre, pielea lor de un albastru bolnav scânteia printre brazi alături de lamele lor încovoiate care zâmbeau malefic, în timp ce clănţănitul acelor dinţi metalici deveni asurzitor.

Instinctiv, O-Mie-de-Morţi se întoarse către Cerys. Ea îl privea deja de mult, se părea. Iar în ochii ei roşii ca sângele, Gravein nu văzu nici un soi de teamă,  doar tristeţe. Fata de la marginea pădurii. Suliţa în spinarea ei. Culmea muntelui. Apoi corbii râzând. Dar nu sunt corbi în preajmă. Poate doar unul…

Gravein mângâie uşor părul de sânge, apoi, strângând securea, dădu drumul urletului saxven de război şi, păşind înainte, îi zbură capul de pe umeri primei creaturi albastre care pătrunse în luminiş.

Nicolae Velimirovici s’a născut în sătucul Lelici, din Serbia apuseană, la 5 Ianuarie 1880. A urmat cursurile Seminarului Sfântul Sava din Belgrad, absolvind în 1905. A obţinut o bursă de doctorat la Universitatea din Berna (1908), publicându-şi teza în limba germană, în 1910; doctoratul în filosofie a fost pregătit la Oxford şi susţinut la Geneva, în franceză, pe tema „Filosofia lui Berkeley,” în 1909. La sfârşitul anului 1909 a fost tuns în monahism. În 1919, Arhimandritul Nicolae a fost hirotonit episcop al Jicei. În Aprilie 1915, în timpul Primului Război Mondial, a fost trimis de către guvernul Serbiei în Anglia şi America, unde a susţinut numeroase cuvântări, luptând pentru unitatea sârbilor şi a popoarelor Slave de miazăzi. La începutul lui 1919 se întoarce în Serbia, iar în 1920 este numit episcop al Ohridei. În perioada celui de-al Doilea Război Mondial, în 1941, Episcopul Nicolae este arestat de către Gestapo pe când se afla în Mănăstirea Jicea, fiind apoi închis în Mănăstirea Liubostinia. Mai târziu a fost transferat în Mănăstirea Voiloviţa (lângă Pancevo), unde a stat închis împreună cu Patriarhul sârb Gavriil (Dozici), până la sfârşitul lui 1944. La 14 Decembrie 1944, a fost trimis în lagărul de la Dahau, împreună cu Patriarhul Sârb Gavriil, unde a avut parte de un tratament deosebit de aspru. După război imigrează în Statele Unite ale Americii. Aici va începe să predea în cadrul câtorva seminarii Creştine ortodoxe, precum Seminarul Ortodox Sârb Sfântul Sava din Libertyville, Illinois, Seminarul Theologic Ortodox Sfântul Tihon, din South Canaan, Pennsylvania şi Seminarul Theologic Ortodox Sfântul Vladimir, din Crestwood, New York. A trecut la Domnul pe 18 Martie 1956. La 19 Mai 2003, Sfântul Sinod al episcopilor Bisericii Ortodoxe Sârbe a hotărât, în unanimitate, trecerea Episcopului Nicolae (Velimirovici) al Ohridei şi Jicei în sinaxarul sfintei noastre Biserici Ortodoxe. Sfântul Ioan Maximovici, Arhiepiscopul Rus al San Francisco-ului, care a fost o vreme profesor la Seminarul Ortodox din Bitolia, spunea despre el că este „un mare sfânt, un Hrisostom al zilelor noastre, a cărui însemnătate pentru Ortodoxia contemporană poate fi comparată doar cu cea a Mitropolitului Antonie (Hrapoviţki)… Amândoi au fost dascăli soborniceşti ai Bisericii Ortodoxe.”

Carmen Firan este poetă, prozatoare, autoare de piese de teatru şi scenarii de film. Din 2000 s-a stabilit la New York. A publicat peste 30 de volume de poeme, nuvele, povestiri şi eseuri, în România şi în Statele Unite ale Americii.

Membră a Uniunii Scriitorilor din România, a Societăţii Poeţilor Americani şi PEN American Center din New York. Între 1997-2002 a fost director de programe la Institutul Cultural Român din New York. Este co-editor al antologiei de poezie americană contemporană Locul Nimănui (Cartea Românească) şi antologiei de poezie română modernă şi contemporană Născut în Utopia (Talisman Publishers) SUA, 2006, precum şi co-editor al antologiei Străin acasă. Poezie contemporană americană cu accent (Numina Press, Los Angeles, 2008). Opera sa apare în traducere în reviste, antologii sau în volum în Franţa, Anglia, Irlanda, Polonia, Israel, Canada, Germania, Suedia. Susţine conferinţe şi lecturi literare la universităţi americane şi la colocvii internaţionale din Statele Unite ale Americii şi Europa.

„Un mister existențial forțează o femeie să-și înțeleagă rostul vieții. Pe parcursul acestei aventuri ea pătrunde pe vrute sau nevrute într-o Terra Incognita, în interiorul vieții bărbaților pe care i-a iubit, rănit, și, în sfârșit, acceptat. Împăcarea prin ieșirea din sine este posibilă.

Mimi este un personaj memorabil, construit cu măiestrie, care se dezvoltă într-o lume ce se infantilizează. Succes și bani trecuți prin sita unor observații acute schițează portretul unui exil complex. Am devorat traseul acestei eroine: nu am bănuit nici ce i se va întâmpla, nici ce va reuși să înțeleagă. Singurătatea bărbaților este un roman perfect. Scris cu sensibilitate și o sagacitate rară, această carte conține un veac de înțelepciune despre timp, vârstă, dragoste și soartă, creând un gen de suspans rar azi în literatură.”

Andrei Codrescu

„Singurătatea bărbaților – un dosar cu pagini albe, în jurul căruia se (re)scrie drumul unei femei. O poveste alertă ca un film polițist, subtilă ca un buchet de simboluri care leagă atent trecutul de prezent.

Temele predilecte ale autoarei – evadare/emigrare și căutare, succes/bogăție și ratare, creație și pasiune/procreație, dez-echilibru, culpă și împăcare – se întrepătrund într-o construcție rotundă și plină de înțelesuri. Pentru că arta (ca și relația de cuplu) poate fi, deopotrivă, libertate și încătușare, nebunie și terapie, iluzie a tinereții fără bătrânețe și spaimă a dispariției numelui după trecerea în neființă…”

Elena Ștefoi   

„Un roman care are multe calități, dar mai ales una foarte rară în proza românească: faptul că se citește ușor, deși e complex și plin de umanitate.”

Mircea Cărtărescu

„O poveste în stil clasic cu un ritm modern, despre șansele și neșansele emigrației, viață și literatură, femei în lumea bărbaților, răsturnări de situație și mister care prind cititorul – în ambianța cotidianului american al zilei, privit la firul ierbii.”

 Ioana Ieronim

"Cunoscator al sufletului copiilor si adolescentilor, printre care stie sa distinga si sa invie temperamentele individuale, evocand o lume idilica si patriarhala, in care nu exista decat caractere "simpatice", un mediu social de stricte si consimtite ierarhii, cu oameni care cultiva deliciile sentimentului, prinsi exclusiv in momentele lor de destindere, in lungi si fericite vacante, Ionel Teodoreanu este un pictor de scene gratioase, creatorul unui adevarat rococo moldovenesc, ramas pana mai tarziu lumea caracteristica a romanelor sale." (Tudor Vianu)

Cartea de faţă pleacă de la obiceiul multora de-a crede tot ce li se spune şi li se arată: un borcănel plin cu un lichid miraculos, o posibilitate de îmbogăţire urgentă, o conspiraţie menită să ne facă robii unei puteri malefice, o carte doldora de aberaţii prezentate drept adevăruri ştiinţifice. Peste tot în lume, nu doar în România, fluviul credulităţii are trei afluenţi: sărăcia, boala şi disperarea. Oamenii care se scaldă în apele lor văd o barcă de salvare în orice frunză plutind la întâmplare. Buna informare pierde teren în faţa deznădejdii. A spaimei. A indigenţei. Şi chiar dacă nu toţi cei înfăţişaţi în cele patru capitole ale cărţii sunt şarlatani, cu toţii profită de naivitatea altora, de neputinţa celor mai săraci cu şcoala de-a deosebi adevărul de scorneală. Unul încearcă să convingă lumea că dacii i-au învăţat latină pe romani, altul susţine că plata cu cardul te face ostaticul tehnologic al lui Bill Gates. Unul crede că virusul SARS-COV 2 dispare după o gură de ţuică, altul îi neagă existenţa. Unul înfiinţează o academie de slăbit, altul ştie că festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Londra conţine indicii la vederea cărora secta care ne controlează pe toţi primeşte undă verde să pună gheara pe planetă. Unul acreditează teza că Isus s-a născut în Ardeal, altul exaltă virtuţile curative ale argilei albastre.

Din toate aceste motive, Vitrina cu şarlatani este o încercare de repunere în drepturi a discernământului. A informării corecte, din surse credibile. A recursului la argument şi la logică.

Nesimţirea e un virus redutabil, cu instalare rapidă şi efecte demolatoare. Ea se instalează în aproapele anonim, dar îi afectează mai mult pe cei din jur. Nesimţitul devine pe zi ce trece o prezenţă constantă, greu de evitat şi imposibil de strunit. În tren sau la operă, în autobuz sau la biserică, în parc sau la teatru, în Parlament sau la bloc, reprezentanţii acestei categorii fondează un cult volatil, fără agendă şi fără orizont. Religia lor e sfidarea celorlalţi. Nesimţitul nu are un cod de reguli, dar se comportă ca şi cum l-ar avea. E invaziv până la ubicuitate, pisălog până la nevroză şi vociferant până la delir. Îl vezi unde nu te aştepţi, îl auzi peste tot, îl adulmeci la fiecare colţ de stradă şi pe fiecare culoar de vagon. Însă nici măcar el nu deţine toate pârghiile meşteşugului. E imperfect şi are nevoie de îndrumări. Exact asta face Ghidul nesimţitului – furnizează reglajele necesare celor ispitiţi de performanţa în domeniu. Sigur, miza lui formativă şi informativă e o glumă. Ghidul nesimţitului vrea în primul rând să amuze. Numai că în spatele tonului ironic al cărţii răsar fapte, întâmplări şi buclucuri de care foarte mulţi dintre noi au avut parte. Şi peste care n-au putut trece doar cu un duş, o casetă cu muzică de relaxare sau o înjurătură bine ţintită.

Avantajele eşecului şi importanţa imaginaţiei

 

O scriere inedită a legendarei J.K. Rowling, autoarea serie „Harry Potter“

 

Intreab-o pe Alice este povestea fascinanta si in acelasi timp terifianta a unei adolescente care se confrunta cu problemele obisnuite ale varstei: isi doreste sa fie populara, sa aiba un prieten, i se pare ca ar trebui sa tina o cura de slabire etc. Dar viata i se schimba radical in momentul in care incepe sa consume droguri. Emotionant si sensibil, jurnalul ei este marturia cutremuratoare a luptei cu dependenta, care o pune in situatii dintre cele mai periculoase. Tanara va infrunta viata pe strada, violenta, ospiciul, anturajul periculos - totul, paradoxal, numai din dorinta de a duce o viata normala.

S. E. Hinton s-a născut în 22 iulie 1948 şi a devenit cunoscută ca scriitoare odată cu publicarea romanului Proscrişii, în 1967, scris pe când autoarea avea doar 15 ani. Inspirat de lupta între două bande de tineri de la liceul Will Rogers din Oklahoma, romanul s-a impus ca una dintre cele mai bune scrieri pentru adolescenţi. Autoarea a publicat sub iniţialele S. E. (Susan Eloise) la sugestia editorului, pentru a evita discriminările sexiste ale cronicilor vremii, dar chiar şi după succesul înregistat cu această carte, Hinton şi-a păstrat semnătura sub care a devenit cunoscută publicului. Următorul titlu, That Was Then, This Is Now, a venit după trei ani de pauză. I-au urmat apoi Rumble Fish şi Tex. 

După succesul înregistrat cu primul său roman, au urmat şi adaptările cinematografice – Proscrişii, în regia lui Francis Ford Coppola, având, ca şi cartea, un impact răsunător. 

În 1988 S. E. Hinton a primit distincţia Margaret Edwards Award pentru contribuţia la literatura pentru tineri şi adolescenţi.

„Cu umorul ei negru, cartea te prinde din prima si nu te mai lasa s o inchizi. Nu se intampla des ca o carte sa fie atat de buna... daca vrei ceva special, fuga la librarie sa ti o cumperi, pentru ca ti se lipeste cu adevarat de suflet si e atat, atat de amuzanta.” (The Evening Herald)

• Autoare castigatoare a doua premii Newbery Dorinta cea mai profunda a lui Matty este sa devina Mesager intre satele crude, razbunatoare si adesea irationale din jurul asezarii sale. Numai ca o parte din nebunia lor infecteaza si propriul lui sat, care isi pierde curand caracterul idilic. Sfatuit de tatal Kirei - "Fauritoarea de albastru" -, baiatul pleaca s-o gaseasca pe aceasta si sa o aduca inapoi inainte de a fi prea tarziu. Dar va descoperi in curand ca este posibil sa nu se mai intoarca niciodata.