Literatură

Când Goriot a sosit la pensiunea doamnei Vauquer, bogăţia sa a provocat invidie, speculaţii şi un oarecare respect.

La 1819, momentul în care începe povestea, bătrânul trăie ște în condiții mizerabile, iar singurii săi vizitatori sunt două doamne fermecătoare, prea frumoase ca să fie şi bune, care vin rar şi ferindu-se de ochii lumii.

Sunt fiicele sale, pretinde Goriot, iar singurul locatar dispus să-i dea crezare este Rastignac, un tânăr student sărac, dar ambițios, a cărui țintă în viață este strălucitoarea societate din foburgul Saint-Germain.

Fără îndoială, unul dintre cele mai bune romane ale lui Balzac, Moş Goriot transformă dragostea părintească excesivă într-o tragedie devastatoare şi analizează în profunzime două obsesii epuizante: iubirea și banii.

Romanul Moș Goriot e capodopera care reunește toate marile calități ale geniului balzacian: putere de observație, pătrundere psihologică, viziune dramatică, imaginație suplă, vervă extraordinară. […] Ca operă care dezvăluie până în cutele cele mai ascunse dezumanizarea sub semnul banului, romanul constituie un document de epocă, un studiu de moravuri, o cronică nemuritoare. Constantin Ciopraga

Horia Tecuceanu s-a nascut la Iasi, pe 30 mai 1929. Dupa liceu, a lucrat ca lacatus si, intre 1950 si 1951 a urmat cursurile unei scoli militare de aviatie. O perioada a lucrat si ca economist. A debutat in 1969 cu romanul Capitanul Apostolescu ancheteaza, care a avut un mare succes de public, fiind bine receptat si de critica literara. A continuat sa scrie romane politiste dezvoltandu-si si rafinandu-si personajul de-a lungul a peste cincisprezece volume. A murit pe 2 noiembrie 1997, la Bucuresti. Cartile lui Horia Tecuceanu sunt si valoroase documente de epoca. Volumele sale documenteaza literar diferite aspecte ale perioadei comuniste – uneori spunand adevarul, alteori falsificand lucrurile (cel mai probabil la presiunile cenzurii) – oferindu-ne o imagine destul de cuprinzatoare a unei epoci care, incet-incet, se estompeaza in memoria noastra. De aceea, Editura Publisol a ales sa publice aceste carti fara sa elimine nimic din ele si fara sa le adapteze, considerand ca astfel s-ar pierde elementul documentar al textelor.

Într-un sătuc englezesc liniștit, doamna Ferrars, despre care se bârfește că și-ar fi omorât soțul, moare, la rândul său, în împrejurări neelucidate. Sinucidere sau otrăvire? Într-o ultimă scrisoare adresată presupusului ei iubit, Roger Ackroyd, ea îi dezvăluia că a fost victima unui înspăimântător șantaj. Atunci când este descoperit și cadavrul lui, nu este loc de îndoială: acesta a fost ucis. Dar de ce? O anchetă foarte dificilă pentru Hercule Poirot, care află că toată lumea – familie, servitori, vecini – pare să fi avut motiv să îl asasineze pe bogatul domn Ackroyd.

Din fericire, Poirot are un asistent, doctorul Sheppard. Romanul are unul dintre cele mai neașteptate și surprinzătoare finaluri din toată opera Agathei Christie.

GAM reprezintă – după CUIBUL VISURILOR, cu amprenta sa autobiografică vădită – un roman tezist, o încercare de a integra în desfăşurarea acţiunii o serie de probleme filosofice.
Confruntarea protagonistei feminine (de altfel, unica în romanele lui Remarque) cu diferite tipuri de bărbaţi şi modul în care Gam se regăseşte pe sine însăşi în final a fost proiectată de autor pe fundalul unui cadru exotic şi al unor filosofii exotice şi – cu excepţia episodului Fred – plasată în mediul oamenilor bogaţi, frumoşi şi elevaţi.
În corespondenţa cu Marlene Dietrich găsim, de altfel, singura referire la adresa romanului GAM; într-una din cele peste 300 de scrisori, Remarque o pomeneşte cu ironie pe protagonista GAM; în felul acesta, putem constata că romanul a avut în timpul vieţii autorului cel puţin un cititor, şi anume pe Marlene Dietrich.
GAM marcheză prima adevărată afirmare a lui Erich Maria Remarque ca romancier.

Aparut in 1927-1928 in foiletonul revistei berlineze „Sport im Bild”, POPAS LA ORIZONT a avut mult timp o soarta mastera, fiind ignorat de critica literara pentru care numele lui Erich Maria Remarque, unul dintre cei mai cititi scriitori germani, era mai ales sinonim cu celebrele NIMIC NOU PE FRONTUL DE VEST si TREI CAMARAZI. 

In volum, POPAS LA ORIZONT a fost primit ca o senzationala surpriza, atat pentru ca ramasese uitat, cat si pentru ca deschidea o mare bresa catre o mai buna intelegere a variatelor registre ale artei scriitorului, de care acum se poate usor convinge si cititorul roman.

Nu vreau sa adorm, o sa stau treaz ca sa o pot iubi constient. Cine iubeste nu doarme. Nu trebuie sa adorm. Trebuie sa fac cumva sa opresc timpul asta, sa-l incetinesc putin, citeva minute in plus, citeva secunde. Stiu, stiu ca e copilaresc sa imi doresc asta, si totusi, de ce nu pot opri senzatia ca e ultima oara cind o simt asa, abandonata in bratele mele, linistita, moale, calda, a mea? Ce e cu sentimentul asta straniu de pierdere, de ce simt ca nefericirea, concreta si sfisietoare, e la doar o noapte distanta?

„Dostoievski ne este indispensabil: satira lui, asemenea celei a lui Jonathan Swift, denunta egoismul, cruzimea, ipocriziile noastre si, mai presus de orice, aceasta infirmitate pe care o numim constiinta de sine. Acest Shakespeare al romancierilor isi inzestreaza personajele cu o intensitate a trairii pe care doar operele Marelui Will au atins-o si, in plus, le face sa poarte povara rusinii, un lucru pe care Shakespeare nu a fost capabil sa-l realizeze.” (Harold Bloom)

Cateva dintre calitatile pe care eu le apreciez cel mai mult la o carte sunt simplitatea scriiturii, lipsa de pretentii intelectuale (prin intermediul carora autorul ar vrea sa arate cat e el de destept) si naturaletea textului, adica autenticitatea. „#confuz” are toate aceste calitati. In plus, cartea mai beneficiaza de cateva atuuri foarte importante: povestea este una universala, plina de intamplari credibile, care se pot intampla oricarui om si care pot avea loc oriunde in lume, iar scriitura are o oralitate usor de identificat inca de la primele pagini. (Adrian Telespan)

„#confuz” nu e o carte despre homosexualitate. E o carte despre oameni. Despre drumul fiecaruia spre el insusi. Despre puterea de a accepta ce gasesti atunci cand ajungi la tine. Despre a nu te (mai) minti. Nu atunci cand esti singur si gol si te privesti in ochii sufletului. Pentru ca, atunci, nu ii vei mai minti nici pe altii. Iar asta e primul pas spre asumare. Si numai asa vei putea fi fericit. „#confuz” e o carte despre fericire. Copile, viata e prea scurta pentru a fi nefericit. Vrei sa fii o alta umbra care trece indiferenta prin viata? (Laura Nureldin)

Stiti melodiile alea pe care le auzi o singura data si te trezesti fredonandu-le o ora mai tarziu? E semn ca au intrat in tine. Cam asa e si cu cartea asta. Nu e Beethoven. E un cantec care pare nascut la o chitara, pe plaja, langa un foc de tabara, sub luna plina. Il asculti zambind si iti da o stare de plin. Iti ramane pe piele ca niste fire de nisip. Gandul nu iti fuge in alta parte. Esti acolo, asculti si admiri sinceritatea omului care improvizeaza la chitara fara sa incerce sa iti demonstreze nimic. Canta liber despre ceva-ul lui, timpul trece pe nesimtite, sadind in tine o senzatie de bine. Sa mai canti, Alex! Sa mai canti! (Natalie Ester)

Dincolo de suisuri si coborasuri, de momente-surpriza si certuri interminabile, de scene erotice pasionale si absurd cotidian, acest roman e un incredibil de reusit portret al energiei salbatice, al confuziei mascate in obstinatie, pe care numai la 20 de ani o poti trai. Si tu, draga cititorule, ai fost confuz odata. Si ce bine a fost. Lectura placuta. (Lorena Lupu)

X, un tanar de 21 de ani, o cunoaste pe Y, enigmatica, misterioasa si sofisticata. In scurt timp, X se indragosteste si Y devine centrul existentei lui. Isi face planurile de viitor in functie de ea, isi dezamageste parintii, joaca totul pe o carte… dar fata s-ar putea sa nu fie ceea ce isi imagineaza X.

Prin ce se defineste o mare iubire? Obsesia fetelor de a se casatori se naste din propria lor dorinta sau este inoculata de familie, de carti si de emisiunile TV? Cum esti privit in Romania daca esti single? Ceea ce ni se intimpla este pura intimplare sau destin prestabilit? Aurora Liiceanu incearca sa raspunda la aceste intrebari – si la multe altele – prin intermediul unor povesti de viata pline de tilc. Experientele personajelor ei ne ajuta sa rezolvam probleme cu care ne confruntam adesea, de la incertitudinile in dragoste la educatia copiilor, de la efortul de a arata cit mai tineri la modul in care putem lupta impotriva cliseelor impuse de societate.

Din cuprins:
Tristetea trecerii timpului;
Marea iubire: este adanca, este indelungata, este unica?;
Banul: vise, realitati, obiceiuri, legende;
Cand iubim? Si ce zic altii?;
Iubiri „inghetate“ si iubiri vinovate;
Amanuntul biografic: un inel;
Femeie sau mama?

Fragment din carte:

"Al doilea lucru este legat de alta lume, cea a imaginarului. Iubesti doar cu mintea, iubirea devine o obsesie, te tine toata viata, se impleteste cu trairile cotidiene, este ceva ce te insoteste cu o nemarginita loialitate a emotiei. Aceasta iubire nu se consuma, ci se sedimenteaza in timp, devine trainica, dar ramane doar in mintea si sufletul celui care iubeste. Este o iubire care creste in umbra realului, intr-o intimitate ascunsa si secreta si care plateste permanenta cu nerealizarea in real. Si oare mai este nevoie de asa ceva? Mai este nevoie sa te iubesti cu cineva „la propriu", cand libertatea imaginarului este infinita? Poti face ce vrei in imaginatia ta, poti depasi orice gest din real.
Adesea, parca intelegem ca cineva isi poate trai viata intr-un registru comun, relativ banal al ei, fara a refuza ceea ce ii ofera ea, dar care, paralel cu aceste experiente si trairi, undeva in minte fosneste cu incapatanare imaginea fantazata a unei mari iubiri. Este ca atunci cand mergi pe pamant, vezi multe lucruri care te inconjoara, dar deasupra capului, in vazduh, zboara o pasare. Ea este intangibila, dar exista. Uneori pasarea te vede, te stie, alteori ea isi vede de zbor, nestiind ca tu existi.
Poate ca iubirea, marea iubire, construita ca fictiune, ca „nebunie" a mintii, este cel mai usor de inteles daca ne gandim la Dulcinea del Toboso, iubita lui Don Quijote de la Mancha, personajul principal al cartii lui Miguel de Cervantes."

Publicata in Germania in anul 1929 (cu titlul Im Westen nichts Neues), Pe frontul de vest nimic nou va deveni „fara indoiala, cea mai buna poveste despre Primul Razboi Mondial”. In numai un an, romanul se vinde in peste un milion de exemplare, fiind tradus aproape imediat in douasprezece limbi si inspirind in 1930 un film de succes, cistigator a doua Premii Oscar. Dupa nici trei ani, cartea si filmul sint interzise de regimul nazist, sub pretextul ca ar aduce prejudicii natiunii germane.

Cuprins de entuziasmul de a deveni soldat, Paul Baumer vrea sa lupte alaturi de prietenii sai pe frontul Primului Razboi Mondial. Pentru generatia lui, razboiul e glorie, e scoala vietii unde baietii devin barbati, e eroism. Odata cu inceputul infruntarii si cu intrarea in transeele mortii, iluziile tinerilor se destrama. Pe masura ce razboiul se prelungeste, vazindu-si apropiatii doboriți de gloante unul cite unul, Paul incearca sa supravietuiasca imboldit de un singur gind: trebuie sa lupte impotriva unui principiu distructiv, care conduce la moarte tineri de aceeasi virsta, imbracati in uniformele unor armate potrivnice.

„Umbra razboiului pluteste asupra noastra mai ales cind incercam sa-l uitam. In clipa cind m-a izbit acest gind, am inceput sa scriu.” (Erich Maria Remarque)

„Pe frontul de vest nimic nou ramine o piesa esentiala in puzzle-ul istoriei umanitatii.” (The Telegraph)

„Prin Erich Maria Remarque, lumea a cistigat un mare scriitor. El este, neindoielnic, un maestru de prim rang, un om care poate imblinzi limbajul. Indiferent daca scrie despre oameni sau despre natura incremenita, fraza lui ramine plina de sensibilitate, ferma, hotarita.” (The New York Times Book Review)

O carte de dragoste şi aventură, o explorare psihologică a emigrantului între două vîrste prins între dileme identitare. Povestea unui cuplu de români stabiliţi la New York, un scriitor şi o bale-rină, care înfruntă cu intensităţi diferite provocările lumii noi. Un roman despre succes şi ratare, despre cum poţi să-ţi împlineşti visul american, dar şi despre capcanele şi anxietăţile oraşului, deopotrivă strălucitor şi devorator de energii.

„Carmen Firan a scris un roman de mare mister, săpînd adînc în relaţia dintre două personaje şi două lumi. Umbra pierdută e un thriller psihologic şi intelectual al zilelor noastre, admirabil scris, cu luciditate şi umor.” (Andrei Codrescu)

„Un roman fascinant despre seducţia visului american şi dilemele emigrantului, despre lumina orbitoare şi reflecţiile necruţătoare ale New Yorkului, o poveste universală în care fiecare se poate, într-un fel, regăsi.” (Isaiah Sheffer)

„Scriitor al lumii, Carmen Firan este o autoare prolifică, reflectînd în proza ei provocările lumii în care a crescut şi oferindu-ne o imagine tulburătoare, din alt unghi, a Americii.” (Midwest Book Review)

„Ambitia mea e sa scriu cea mai trista si mai comica poveste din lume. Nu cred ca mi-a iesit inca partea cu «din lume», nici cu «cea mai», dar o sa mai insist. Cartea de fata nu e despre sfirsitul lumii, ci despre cum continua ea sa existe, cu bune si rele, tinuta laolalta, ca sa nu se destrame, parca mai degraba de o frica omniprezenta decit de legile fizicii. Am incercat sa transpun in universul mic al unei agentii de publicitate problemele lumii contemporane, asa cum le resimt eu. - Bogdan Costin

21.12.2012. Probabil cel mai faimos sfirsit al lumii din istoria omenirii, datorat internetului. Totusi, putini au crezut ca acesta chiar va avea loc. Emil Pop, taciturnul IT-ist al unei agentii de publicitate, e unul dintre ei. Cu citeva zile inainte, el o va rapi pe Mariana, colega lui de la Contabilitate, si o va duce in buncarul sau. Zilele petrecute acolo, in asteptarea unei apocalipse putin probabile, ii vor aduce Marianei revelatii neasteptate, in timp ce lumea de la suprafata va deraia de la cursul ei firesc atunci cind cei care o cunosc vor constata disparitia sa. 

Noul roman al lui Bogdan Costin este o satira la adresa unei civilizatii pe cit de moderne si de avansate tehnologic, pe atit de dominate de frica, in toate formele ei. Nu atit de cea a extinctiei totale, cit de micile frici care ii tin captivi pe oameni in inconfortabilele buncare ce devin propriile lor vieti, odata cu deziluziile aduse de trecerea timpului. 

Aparitie pe scena mondiala: in Filip Florian poate fi descoperit un mare povestitor, iar romanul sau, Toate bufnitele, este o carte coplesitoare, una dedicata consolarii si disperarii in totalitarismul romanesc. […] Acesta este mirajul cartilor triste ale lui Filip Florian, exista priviri asupra realitatii care fac ca ea sa fie suportabila, exista sansa ca, macar in fictiune, la celalalt capat al tunelului inghetat sa se afle o fata zimbitoare. - Die Welt

Continuarea bestsellerului international "Un motan pe nume Bob"

In "Lumea vazuta de Bob", James Bowen continua povestea aventurilor sale alaturi de motanul Bob pe strazile Londrei. Fie ca e vinzator al revistei "The Big Issue", fie ca se intoarce la vechea sa indeletnicire, aceea de cintaret ambulant in Covent Garden, James este insotit pretutindeni de motanul roscat, care nu doar il ajuta sa isi refaca viata, ci il si salveaza – la propriu – din situatii periculoase. Incetul cu incetul, omul si motanul din statia de metrou Angel si din Covent Garden devin un fel de celebritati locale, apar in ziare, se intilnesc cu primarul Londrei sau cu Paul McCartney, dar viata lor ramine in continuare grea, apasatoare si plina de riscuri. Legatura strinsa dintre cei doi, toanele si temerile fiecaruia dintre ei, primejdiile prin care trec, dar si turnura radicala pe care o ia destinul lor dupa intilnirea cu o agenta literara sint relatate cind cu duiosie, cind cu un umor cuceritor, iar istoria acestei prietenii a devenit o sursa de inspiratie pentru nenumarati cititori din intreaga lume.

„Iata si a doua iesire in scena a unuia dintre cele mai indragite cupluri de artisti din nordul Londrei... Aceasta continuare, mult asteptata de public, reia povestea din locul unde s-a intrerupt in Un motan pe nume Bob, dezvaluindu-ne ce s-a mai intimplat cu inedita pereche dupa primul sau succes.” (Evening Standard)
„O poveste simpla si emotionanta despre o tovarasie de durata, intemeiata pe incredere si respect reciproc... care va deveni cu siguranta un nou bestseller.” (Kirkus Reviews)
„Amestecul inteligent si bine echilibrat de umor si duiosie face din Bowen un povestitor fermecator, asa ca nu-i deloc de mirare ca aceasta pereche a atras atit de multi fani, si pe Facebook, si in viata reala. Bowen a reusit sa creeze o continuare extraordinara a unei povesti uluitoare, aflata abia la inceput.” (Publishers Weekly)

„Cum spune chiar el, Remarque isi vede propriul timp sub semnul conflictului dintre «progresul tehnologiei si inapoierea culturala». Gindul ca spiritul stiintific, lipsit de umanitate, va triumfa si va aduce cu sine un nihilism crud il inspaiminta; n-are cum sa lupte cu el altfel decit refugiindu-se intr-o aproape desueta credinta in energia umanitatii. Se prea poate ca Paul Bäumer sa fi murit in ziua in care un raport sec anunta ca pe frontul de vest nu e nimic nou; in Noapte la Lisabonainsa, Joseph Schwarz traieste nutrind o noua speranta in valorile umaniste: dragostea, increderea si prietenia.” (The New York Times)

Fresca a razboiului civil din Rusia in 1918, Garda alba urmareste destinul familiei Turbin care, asemenea altor sustinatori ai tarului, este condamnata la dispa­ritie. „De la inaltimile de unde i se deschide intreaga «panorama» a vietii omenesti, Mihail Bulgakov ne pri­veste cu un suris cam rece si destul de trist. Neindoielnic, dintr‑o asemenea perspectiva rosul si albul nici nu se mai disting; ceea ce conteaza este tragedia atitor vieti omenesti distruse”. (Gheorghi Adamovici)

Punctul de plecare si nucleul „povestii” din Roman teatral il constituie tot romanul Garda alba, intitulat initial Crucea de la miezul noptii. In intentia scriitorului, aceasta trebuia sa fie prima parte a unei trilogii pe tema razboiului civil, ale carui orori le traise ca martor si participant si care‑l pusese in fata unor optiuni majore. „In cele doua romane cuprinse in volumul de fata, Garda alba si Roman teatral, materialul brut al realitatii este prelucrat diferit, cum diferita este si distantarea vocii auctoriale de amanuntul biografic. Rezultatul? Doua texte scrise in registre stilistice complet diferite. Daca in Garda alba experienta dura a razboiului civil este transpusa artistic, conform legitatilor romanului istoric (in cazul acesta Bulgakov impletind maniera traditionala à la Tolstoi cu experimentele literaturii din anii ’20), in Roman teatral experienta, nu mai putin dura, a scrierii primului sau roman, a destinului dramatizarii lui si, implicit, a celor zece ani petrecuti in ambianta faimosului Teatru Academic de Arta din Moscova (MHAT) se transforma intr-o satira plina de umor, dar si de amaraciune.” (Ana-Maria Brezuleanu)

„Impregnat de pasiunea pentru vechiul oras si pentru oamenii sai, Garda alba isi captiveaza cititorul prin intensitatea ei devastatoare. Datorita dimensiunii lor universale, personajele lui Bulgakov sint astazi, dupa mai bine de o jumatate de secol, mai vii ca oricind.” (The New York Times Book Review)

„Istoria operelor lui Bulgakov este istoria luptei lui Stalin pentru puterea politica absoluta.” (Ilona Kiss)

 

Mata Vinerii spune istoria unui retetar magic si a unei familii de adepti ai marelui Sator. Plasata in Bucurestiul fanariot si in epoca luminilor, la fel ca Manuscrisul fanariot – ultimul bestseller semnat Doina Rusti –, povestea trece pe nesimtite de la faptele reale din anul 1798 la misterele unui cult de magicieni, ale caror fabuloase retete culinare, notate cu acribie in Cartea bucatelor rele, scot la lumina gusturile vietii arhaice si rafinamentul unei bucatarii fermecate, din vremuri de mult uitate. Carabusii prajiti, crumilla cum animis, placintele de trandafiri, elixirele de iubire sau lichiorul formicosus sint numai citeva dintre mixturile vrajite ce condimenteaza peripetiile Mitei Vinerii.
 
„Noua carte a Doinei Rusti are toate datele unei povesti captivante: foarte multa fantezie, un fir epic impletit cu mina sigura a unui povestitor care stie cum sa te ademeneasca, o atmosfera atit de puternica, incit te urmareste multa vreme dupa ce ai inchis cartea si, nu in ultimul rind, un subtext ce te trimite spre tainele Lumii si ale Literaturii. Derulindu-si intimplarile – la limita dintre magic si fantastic – in decorul unui Bucuresti pitoresc din preajma anului 1800 (luat ca pretext, de fapt, pentru o naratiune ce transcende datele unui cadru istoric documentabil), Mita Vinerii traseaza, ca prin vis, limitele unui univers fictional in care se amesteca, in doze potrivite, ca in alambicul unui alchimist, substantele inselatoare ale realului si acelea, atit de pregnante, ale unei irealitati (sau suprarealitati), ce irump in plin cotidian. Negustori, vrajitori, spiritisti, bucatari de la Curtea Domneasca, indragostiti, domnisoare cu ifose, ambasadori de pe diferite meleaguri, arnauti, functionari ai Inaltei Porti, domni maziliti si domni proaspat inscaunati, uneltitori de tot felul, revolutionari, bonapartisti, scamatori si trimisi ai lui Sator populeaza spatiul carnavalesc al acestui roman fantast, cu subterane ce conduc pina departe, spre lumi abia banuite.” (Bianca Burta-Cernat)
 
„Scriitura Doinei Rusti are calitati literare exceptionale.” (Antonio J. Ubero, La Opinión de Murcia)
 
„Romanele Doinei Rusti au consistenta, mister si final neasteptat.” (Stato Quotidiano)

“In primele 12 numere, Revista de suspans a publicat 105 texte literare de gen. In acest volum puteti citi cele mai bune 16 dintre ele. Sunt incredintat ca veti gasi aici proze dintre cele mai interesante, cu subiecte variate si scrise in stiluri deja bine formate si stapanite. Literatura romaneasca de suspans, cu toate subdiviziunile ei, traieste o perioada fasta. Revista de suspans este doar o tribuna, un ecran pe care autorii sunt invitati sa-si proiecteze povestile pline de emotii puternice. Iar volumul de fata este prima editie a Galei de premiere la finalul unui an de proiectii festivaliere.” (Mircea Pricajan – editor)

Uneori e nevoie de noua vieti ca sa salvezi una. Acum si pe marile ecrane.
 
In primavara anului 2007, James Bowen gaseste intr-un adapost un motan portocaliu ranit; are grija de el, il boteaza Bob, iar cind acesta se insanatoseste, se asteapta sa nu-l mai vada vreodata. Cei doi vor deveni insa prieteni nedespartiti. Intervievat de jurnalistul Gary Jenkins, James Bowen isi spune povestea si astfel apare, in 2010, romanul autobiografic Un motan pe nume Bob, devenit bestseller si tradus in aproape treizeci de limbi. Cartea emotioneaza prin felul in care doua fiinte – un barbat si un pisoi – se gasesc una pe cealalta si reusesc sa-si redea speranta in viitor. Plina de umor, curaj si determinare, povestea inteligentului Bob descrie lumea celor care traiesc la limita supravietuirii si vorbeste despre decadere si singuratate, invinse atunci cind preocuparea fata de fericirea altcuiva devine un motiv pentru a-ti schimba in bine viata.
 
„Un motan pe nume Bob este o autobiografie-bestseller ce ne ofera povestea emotionanta a unei prietenii, dar si o imagine a vietii pe strazile londoneze. O pisica ratacita in nordul Londrei care, daca ar fi personaj de film, ar avea toate sansele sa ajunga pe culmile gloriei si sa sparga recordul de audienta in cinematografe.” (The Times)
„Am fost crescut in spiritul religiei, dar nu sint un crestin practicant. Nu sint nici agnostic sau ateu. Punctul meu de vedere este ca toti ar trebui sa luam cite o bucatica din fiecare religie, din fiecare filozofie de viata. Nu sint budist, insa imi plac ideile filozofiei budiste in mod special. Iti ofera o foarte buna structura in jurul careia sa-ti construiesti viata. De pilda, cu siguranta cred in karma, in ideea ca esti tratat asa cum ii tratezi pe altii. M-am intrebat daca nu cumva Bob e recompensa mea pentru ceva bun, ceva ce am facut cindva, in timpul vietii mele zbuciumate.” (James Bowen)

Cartea 1 din seria Invadatorii

Revenită în București după povestea dramatică trăită în satul V., Alexandra observă treptat că acele lucruri pe care le credea rămase în trecut o urmăresc. Viața ei este pe cale să se schimbe din temelii. Tot ce crezuse a fi doar legendă pare acum mai real ca niciodată. Singura care poate lămuri misterul este Aneke, care nu întârzie să reapară în viața Alexandrei, iar secretul tulburător pe care-l va afla adolescenta va fi punctul culminant al întregii ei aventuri în lumea fascinantei contese.

O poveste complicată și captivantă despre nemurire, iubire, prietenie, iertare, alegeri, sacrificii, în care personajele dezvăluie trăsături total neașteptate. Finalul trilogiei „Ultima vrăjitoare din Transilvania” te va ține cu sufletul la gură până la ultima pagină.

Două lumi distincte se întrepătrund: lumea adolescenților de azi, cu Facebook, concerte rock, tatuaje și pierce-uri, și lumea contesei dispărute, cu intrigi de curte și povești uitate. Un mistery romance în tonuri întunecate despre incest, superstiții, trădări, secrete, legende transmise peste veacuri.

Viaţa uniformă a funcţionarului corupt Nistor Polobok, şef la Primăria Chişinău, ia o turnură periculoasă din clipa în care o crăpătură apare în asfaltul de lîngă maiestuoasa lui vilă. Şi asta pentru că respectiva crăpătură, inițial inofensivă, se tot lărgeşte, transformîndu-se într-un adevărat crater care înghite tot ce prinde în cale, iar de vină ar fi un păcat al oficialului, de care doar o „damă de cupă” l-ar putea absolvi. În jurul gropii care înghite metodic case şi cartiere se ţes mai multe poveşti: un pensionar moare imediat după apariţia şi lărgirea crăpăturii, un alt pensionar, care a încercat ani de zile să obţină cetăţenia română, e înghiţit de groapa hulpavă chiar în momentul în care pleacă pentru totdeauna spre România, primarul corupt al Chişinăului ajunge în spital în stare gravă după ce oamenii rămaşi fără case iau cu asalt primăria, iar un bibliotecar speriat de cataclism se lasă păcălit de un politician escroc, fondator al Partidului Anti-Groapă. Dama de cupă este un roman tulburător, care intră în dedesubturile unui sistem corupt, arătîndu-ne fața ascunsă și urîtă a scenei politice.

„Chişinăul stă să se prăbuşească într-o groapă. Oraşul de pe Bîc riscă să fie înghiţit cu tot cu oameni, case şi instituţii ale statului. Funcţionari, jurnalişti, scriitori, pensionari, locatari – toţi constituie o bogată galerie de personaje ale tranziţiei. O istorie plină de suspans, de tensiune narativă, cu personaje bine conturate şi cu un fir epic structurat cu dexteritate. O carte care te pune pe gînduri. Şi te nelinişteşte.” (Maria Pilchin)

„Lumea «omulenilor» se izbeşte de teoria Găurii Negre. Din coliziune ţîşnesc viziuni cosmice ale Corupţiei de un umor nebun, singurul capabil să împiedice lipsa de speranţă să se transforme în disperare. Un text în care Gogol bea o cafea (şi nu numai...) cu Eugen Ionescu. O parabolă egal de relevantă pe ambele maluri ale Prutului.” (Caius Dobrescu)

Bucuresti. Romania. Secolul XXI. Ea, doctorita de succes, proprietara a unui camin de lux pentru batrini cu multi bani. El, chirurg faimos, venit dintr-o familie de medici foarte influenta. Un copil reusit. O casa splendida. Un grup de prieteni vechi, bine aranjati in viata. O existenta proiectata sa functioneze perfect pina la adinci batrineti. Doar ca, de nicaieri, apare un soc. Si totul se rupe – familie, prieteni, avere, pozitie sociala, relatii, siguranta –, iar personajele se trezesc singure in fata unei lumi cu care nu mai au nicio legatura, lumea reala – frica, neincredere, vinovatie, abuz, tacere. Bucuresti. Romania. Secolul XXI.

„Aici avem toate datele pentru o carte de succes: actiune palpitanta, suspans, personaje puternice care-si prezinta hotarite punctele de vedere, ironie si un final neasteptat. Dar este mai mult decit o naratiune antrenanta. Exista un plan de profunzime tulburator, o privire in abisul unei societati intocmite gresit, imprevizibila, capabila sa distruga vieti cu un cinism absolut. Un strat social, destinat aparent succesului, relaxat si superficial, traieste, fara s-o stie sau ignorind pericolul, pe muchia prapastiei. Libertate este unul dintre cele mai bune, dar si unul dintre cele mai nelinistitoare romane despre dilemele si riscurile existentei noastre fragile.” (Horia Garbea)


„Am fost intotdeauna interesat de felul in care se comporta individul pus fata in fata cu ceilalti, cei pe care ii cunoaste sau cei pe care nu-i cunoaste, dar este judecat de ei; cum se comporta individul acuzat de comunitatea sa ori de societate, fie ca se considera sau nu vinovat; cum se comporta individul adus in situatia de a se lupta cu forte mult superioare lui nu pentru un tel impresionant, ci doar pentru propria lui supravietuire si pentru reintoarcerea la normalitatea pierduta – reintoarcerea la viata din interiorul iluziei.” (Bogdan Teodorescu)

Primul roman al Veronicai D. Niculescu isi poarta cititorul printr-un labirint al oglinzilor deformante in care ratacesc mina in mina o realitate si o poveste, o printesa si o femeie a zilelor noastre.

„Am citit cartea într-o singură noapte, fără s-o mai las din mână. M-am revăzut în frânturi, în fiecare capitol din viaţa femeii care a trăit după «cum se cade». Îşi trăia viaţa ca la carte, dar filele cărţii ei erau goale, iar capitolele se repetau. Fiecare dintre noi se va regăsi în această poveste, numai că nu ştiu câţi vom avea curajul să recunoaştem că avem temeri, regrete, vise neîndeplinite şi o dorinţă secretă de a o lua de la început. De a face o schimbare. Această carte m-a răscolit, m-a făcut să plâng, m-a trimis să mă uit la reflexia mea în oglindă şi m-a determinat să-mi placă ceea ce văd în ea.

Scriitoarea Corina Ozon pătrunde adânc în subconştientul uman şi scoate la iveală ceea ce noi nu vrem să recunoaştem: «Eşti captiv într-o lume sigură, în care sentimentele se aşază în straturi, până formează perna pe care dormi (…) Până la urmă, important este ca măcar să încerci să intri în vis, oricât de târziu ai crede că este (…) Fericirea este un act de curaj».” (DANA SĂVUICĂ)