Literatură

Cazurile misterioase si inexplicabile – sau cu greu explicabile -, prezente in aceasta carte, au o baza reala. Pasajele citate din Biblie, precum si interpretarile biblice si alte texte referitoare la Diavol, exista; dupa cum sunt exacte si fragmentele din textele apocrife, condamnate de Biserica. Numarul 616 este atribuit, initial, in Apocalipsa Sfantului Ioan, Fiarei, adica lui Lucifer incarnat.

Istoria lui Isus e una dintre acele narațiuni universale a căror fascinație crește odată cu trecerea timpului. Prin Omul din Nazaret, Anthony Burgess se alãtură grupului select de artiști care au îmbogățit colecția de reprezentări ale personajului biblic. Cu harul lui de povestitor, cu stilul lui de o mare îndrãzneală și un rafinament rar, a dat o operă literară emoþionantă și copleșitoare.

Apărut în 1979, la nici trei ani după scenariul pe care Burgess l-a scris pentru miniserialul de televiziune Isus din Nazaret, în regia lui Franco Zeffirelli, romanul reconstituie parcursul lui Isus într-un dialog permanent cu Scripturile — recunoaștem personajele, precum și o mare parte din întâmplări, dar intervin și elemente noi, explicații ce par sã submineze narațiunea canonicã. Cum sugerează chiar titlul, accentul cade pe omul din Nazaret, pe dimensiunea umană a lui Isus, pentru care divinul pare nu arareori o povară. Aceastã preaomenească esență constituie aspectul cel mai convingător al romanului.

Pe copertã: Carl Bloch, Patimile lui Isus (detaliu)

Traducere de Justina Bandol

Colson Whitehead, al cărui roman Ruta subterană, încununat cu Pulitzer Prize, e tradus în peste 40 de țări, a avut un debut fulminant, ingenios și de o originalitate izbitoare. Romanul Intuiționista a apărut în 1999 și a fost comparat cu Catch-22 de Joseph Heller, V de Thomas Pynchon și Ochiul cel mai albastru de Toni Morrison. A primit Quality Paperback Book Club New Voices Award și a fost finalist la PEN/Hemingway Award.

Provocator, de un umor subversiv livrat cu maximă gravitate, Intuiționista îi are ca protagoniști pe inspectorii de ascensoare dintr-un oraș american semănând cu New Yorkul, într-o perioadă nedefinită. Alegorie a rasei, a societății moderne, sau pur și simplu a naturii umane, cartea jonglează cu procedee stilistice și structurale ale romanului noir, ale genului detectivistic, ale criticii sociale naturaliste, chiar ale distopiei. Whitehead creează o lume perfect credibilă pornind de la elemente aparent neverosimile, un fel de labirint borgesian în care strălucește Lila Mae Watson, una dintre cele mai fascinante eroine din ficțiunea contemporană.

O carte nu-i altceva decât o înșiruire de cuvinte, de paragrafe, de întâmplări din viețile altora, fie ei adevărați, în carne și oase, fie închipuiți, iar cuvintele și paragrafele și oamenii ăștia sau zebrele sau pinguinii nu fac altceva decât să pozeze, să înregistreze ceva ce există undeva în stimatul cititor și depinde de el dacă e acasă sau nu pentru o carte sau alta, depinde de el dacă-i deschide ușa și o lasă să-i înregistreze sau nu consumul de energie electrică, depinde de el dacă în timp ce citește i se zbârlește părul pe mâini dintr-o cauză sau din alta ori dacă își zice ia mai lasă-mă, frate, cu prostiile astea ori dacă își aduce aminte de mirosul pielii bunicii atunci când se apleca pe deasupra lui să mai îndese bucățica de cașcaval în marginea mămăligii ori dacă citind își proiectează un viitor fericit cu femeia sau cu bărbatul cu care în urmă cu trei zile a împărțit o conservă de ton în ulei și o bere.

Premiul Chamisso al Academiei Bavareze, 2002

„Un roman picaresc modern, al cărui erou visător, Alin, este un frate mai mic al piticului Oskar Matzerath din Toba de tinichea.“ — Frankfurter Allgemeine Zeitung

„În Vremea minunilor, scriitorul elvețian de origine română Cătălin Dorian Florescu creează din amintirile sale despre țara natală și despre călătoria în Italia și America un mozaic narativ dens și plin de viață. Romanul este o școală a iubirii și a vieții.“ — CHARLES LINSMAYER

„O relatare nepretențioasă și realistă a unei maturități timpurii, ce-și dă măsura în detaliile observate cu precizie și în gesturile mici; prin urmare, cu atât mai autentică.“ — Frankfurter Rundschau

„Acest debut face dovada unui povestitor original, foarte talentat, cu o voce autentică, dinamic și plin de umor, debordând de imagini și idei, pe care ne-ar plăcea să-l ascultăm povestind încă în multe pagini de-acum înainte.“ — Der Bund

„Cătălin Dorian Florescu este Ian McEwan în tinerețe, dar cu mult mai mult umor, cu ironie, cu mai multă sare și piper.“ — New Books in German

„Vremea minunilor este, în același timp, un elogiu adus tatălui, dar și lumii părăsite de autor în plină adolescență. Este o lume din care a ieșit gata înarmat pentru lupta scrisului.“ — MIRCEA MIHĂIEŞ

Matei Caragiale poate fi privit,metaforic vorbind,ca unul din acei constructori de viori ai veacurilor trecute,inzestrati cu o infinita rabdare,detinatori ai unor taine ce pier odata cu ei,dovada stiintei lor secrete facand-o pentru generatii dupa generatii rezonanta unica si inefabila a celor catorva instrumente perfecte pe care le-au mestesugit in ani,cu o truda delicata si pasionala.Un sunet de o asemenea puritate inchide in el misterul unei exitente,vibratia nobila a unei abnegatii.

Basile Carlasse este un regizor de teatru celebru în Franţa. Fiind de origine română – cu numele neaoş Vasile Cârlice –, se întoarce în România post-revoluţionară pentru a pune în scenă o alegorie a sistemului comunist. Însă odată cu amintirile şi nostalgiile iese la iveală Gelu.

Autoare laureată a Premiului  Pulitzer

Bestseller național 2021 în Statele Unite • Roman finalist la American Library in Paris Book Award 2021

„Indiferent dacă veți aborda acest roman ca pe o fabulă sau o alegorie, ca pe o carte de aventuri sau ca pe un studiu despre bunătate, ba chiar și ca pe o imagine magică a Parisului, veți descoperi o scriitură și o artă de a povesti de mâna întâi. Mulți critici au descris Perestroika la Paris ca pe un antidot la timpurile neliniștite pe care le trăim. Au dreptate. Citind acest roman, cei mai mulți nu se vor putea sustrage unei înalte stări de bine de la prima pagină până la sfârșitul inevitabil.“ — New York Journal of Books

Perestroika, sau Paras, pentru cei care ajung să o cunoască mai bine, este numele pe care i l-au dat oamenii, căci oamenii, după cum ea însăși o spune, nu se prea pricep să recunoască un cal, în tot cazul nu așa cum se recunosc caii între ei. Nici chiar atunci când vine vorba despre un cal de curse ca ea, premiat și îndrăgit. Inocentă, ar putea-o descrie noii ei prieteni din Paris – Frida, bracul german care o învață regulile traiului pe străzile Orașului Luminilor, Raoul, corbul mândru și sfătos, cu un pedigree cel puțin la fel de lustruit ca al lui Paras, sau cuplul gălăgios de rațe Sid și Nancy –, plină de nerv și isteață, ar eticheta-o antrenorii. Poate că toate acestea laolaltă au făcut-o să părăsească hipodromul și să pornească într-o aventură prin Paris, o aventură care celebrează curiozitatea, ingenuitatea și dorința oricărei făpturi de a trăi în libertate și în armonie cu lumea.

„Un tribut absolut extraordinar adus Parisului.“ — National Public Radio

„După ce a scris cea mai strălucitoare și feroce literatură din ultimii patruzeci de ani, Jane Smiley se îndreaptă, cu Perestroika la Paris, spre o tonalitate mai blândă. Un ton genial și mai pătrunzător ca niciodată. […] Dincolo de umorul debordant al romanului răzbate o atmosferă de singurătate, o tânjire după compania semenilor, resimțite de oameni și animale deopotrivă.“ — Boston Globe

„O fabulă elegantă, pe cât de captivantă, pe atât de surprinzătoare.“ — The Mail on Sunday

„Este cu adevărat un dar, într-o epocă asaltată de polarizări și chiar de tribalism agresiv, să descoperi un roman în care personajele, din specii diferite, cu dorințe și instincte diferite, construiesc împreună o comunitate.“ — Los Angeles Times

„Am trait astfel singur, fara a avea pe cineva cu care sa stau de vorba cu adevarat, pana ce am avut o pana in desertul Sahara, acum sase ani. Se stricase ceva la motor. Si cum n-aveam cu mine nici mecanic, nici pasageri, ma pregateam sa incerc sa fac, de unul singur, o reparatie dificila. Era pentru mine o problema de viata si de moarte. Abia mai aveam apa de baut pentru opt zile. In prima seara am adormit pe nisip, la o mie de mile de orice tinut locuit. Eram mult mai izolat decat un naufragiat pe o pluta in mijlocul oceanului.

Va inchipuiti atunci surpriza mea, in zori, cand m-a trezit un glas firav si ciudat. Zicea: - Te rog... deseneaza-mi o oaie! - Poftim? - Deseneaza-mi o oaie... Am sarit in picioare de parca as fi fost lovit de trasnet. M-am frecat la ochi. M-am uitat cu atentie. Si am vazut un prichindel cu totul extraordinar care ma privea cu gravitate. (...) M-am uitat asadar la acea aparitie facand ochii mari de uimire. Nu uitati ca ma gaseam la o mie de mile de orice tinut locuit.

Or, omuletul meu nu mi se parea a fi nici ratacit, nici mort de oboseala, nici mort de foame, nici mort de sete, nici mort de frica. Nu avea deloc infatisarea unui copil pierdut in mijlocul desertului, la o mie de mile de orice tinut locuit. Cand am izbutit in cele din urma sa vorbesc, i-am spus: - Dar... ce faci aici? Iar atunci el imi repeta, foarte bland, ca pe un lucru foarte serios: - Te rog... deseneaza-mi o oaie... (...) Si asa am facut cunostinta cu micul print.“  - Antoine de Saint-Exupery

O carte masurata in lingurite de cafea 

Volum de amintiri atipic, "Trenul M" este, in esenta, o poveste despre curgerea vietii, relatata de o legenda a muzicii punk rock americane. Fie ca vorbeste despre rutina ei newyorkeza sau despre legaturile cu artisti precum William Burroughs sau Paul Bowles, Patti Smith rememoreaza pentru a ințelege, in acordurile unei melancolii temperate, ale unui umor subtil. Proza ei impleteste realitatea cu visul si incearca sa le descifreze rostul amindurora; tinjeste dupa cafeneaua perfecta si dupa sotul ei decedat; merge pe urmele marilor artisti care i-au marcat existenta, in cautarea unui adevar profund; sustine concerte si conferinte, scrie, bea mereu cafea – drogul ei declarat – si are vise obsesive. Dar ceea ce captiveaza in primul rind in acest volum este personalitatea complexa a autoarei, ce reuseste sa isi apropie cititorul si sa il faca partas la cautarile, intrebarile si raspunsurile ei, care definesc umanitatea. 

„Ce inseamna sa fii femeie si sa fii singura? Aceasta intrebare este esenta volumului "Trenul M", alaturi de vesnica interogatie: unde gasesti cea mai buna cafea? "Trenul M" e un jurnal al calatoriilor alimentate cu cafeina, imaginativ, emotionant, transgresiv si de o stranietate incintatoare, care te face sa ratacesti si in care te pierzi, doar ca sa descoperi apoi esenta adevarului si a comuniunii in propria ta fiinta.” (Los Angeles Review of Books)

„Proza lui Patti Smith penduleaza fara efort intre prezentul si trecutul ei, dar si al savantilor si artistilor ce au inspirat-o si de care se simte apropiata: regizorul japonez Akira Kurosawa, poetul Arthur Rimbaud sau Alfred Wegener, primul om de stiinta care a avansat ipoteza derivei continentelor.” (Miami Herald) 

„Chiar si atunci cind sta singura pe treptele locuintei sale din New York si se uita la petrecaretii beti, Patti Smith reuseste sa dea senzatia ca in lume nu exista nimic mai fermecator.” (Financial Times)

„Eva" este povestea unei pasiuni coplesitoare si, in egala masura, un portret splendid al celei mai extravagante femei-copil, o carte facuta din plamada din care apar marile romane de dragoste si care nu ezita sa dezvaluie fata intunecata a sentimentelor. E un roman intortocheat si nelinistitor, care tulbura cititorul, fiindca pretinsa lui eleganta rafinata nu e decit o fatada menita sa ascunda fragilitatea celor ce se iubesc.” (L’Express)

O descoperire aparent banala facuta de doi politisti din München ia treptat proportiile unui eveniment crucial pentru intreaga omenire. In Marienplatz, in zorii unei zile ca oricare alta, agentii de ordine publica gasesc la baza monumentului Mariensaule un individ ranit, inconstient, infasurat intr-o pinza patata de singe. Lucrurile se complica, fiindca pinza se dovedeste a fi impletita cu o tehnica si din materiale disparute de aproape doua milenii, iar personajul, dupa toate aparentele biciuit si apoi rastignit, are un genom diferit de al occidentalilor din timpurile noastre si, mai mult, vorbeste o limba necunoscuta. De aici porneste o cursa intre serviciile statului, Biserica si mass-media, fiecare dorind sa traga foloase de pe urma lui. Sa fie vorba despre a doua venire a Mintuitorului printre noi sau despre una dintre cele mai mari farse din istorie? "Adevarata cronica a mortii lui Yesua Ha-Nozri" ne pune fata in fata cu un eveniment la care viseaza milioane de oameni, dar despre care putini cred ca ar putea fi si real. O intrebare ramine totusi: „Ce-ar fi daca...?”

„Un splendid roman de aventuri, o descriere fascinanta a Alaskai.” (Publishers Weekly)
 
In iarna anului 1885, colonelul Allen Forrester, erou de razboi, conduce un mic grup intr-o expeditie considerata imposibila: explorarea imensului si salbaticului Teritoriu Alaska. Allen isi consemneaza minutios experientele extraordinare in speranta ca jurnalele sale vor ajunge la Sophie, sotia sa insarcinata, ramasa acasa, in cazul in care el nu va supravietui. Colonelul si oamenii sai se aventureaza in amonte pe riul Wolverine, descoperind o lume de o frumusete incredibila, dar si infruntind primejdii pe care nu si le-ar fi putut inchipui. Pe masura ce cartografiaza teritoriul si aduna informatii de la triburile de indieni, sfidind mereu pericolul de a muri de foame, exploratorii nu reusesc sa scape de sentimentul ca o forta superioara, misterioasa le ameninta permanent existenta.
 
„O poveste minunat scrisa, ampla, plina de compasiune. Eowyn Ivey a plasmuit o lume deopotriva frumoasa si primejdioasa, aducatoare de necazuri, dar si de bucurii, totul intr-un roman pe care cititorii nu-l vor uita prea curind.” (The Miami Herald)
 
„Un roman chiar mai bun decit Copila de zapada.” (Library Journal)
 
„O poveste de proportii epice in traditia lui Melville, impartasind anvergura si ambitia acestuia de a transfigura literar infruntarea mitologica a omului cu natura.” (The Chicago Tribune) 

O aventura fascinanta, o poveste de dragoste, un manuscris pierdut ...
 
Poporul cartii povesteste periplul unui vechi manuscris cu anluminuri, care a supravietuit de-a lungul citorva secole de exil, epurari si razboaie gratie devotamentului si sacrificiului unor oameni de toate confesiunile – evrei, musulmani si crestini. O fericita impletire de fapte reale si de fictiune duce cartea, din miinile Hannei Heath, restauratoare contemporana de manuscrise medievale, inapoi in timp, la creatorul anluminurilor. Putem urmari astfel parcursul ei din Sevilla anului 1480 in bagajul evreilor expulzati din Spania in 1492, apoi in miinile inchizitorului Venetiei, care a salvat-o in 1609, in ale celui care i-a refacut legaturile in Viena anului 1894 si asistam la disparitia ei in perioada ocupatiei naziste din Sarajevo si la reaparitia in acelasi oras, brazdat acum de cicatricele conflictelor interetnice.
 
„Relatia lui Geraldine Brooks cu lumea in care traieste e ca o poveste de dragoste, iar scrisul ei este pe cit de dinamic, pe atit de inteligent si rational.” (The Boston Globe)
 
„Inteligent, scris cu gratie si original… Geraldine Brooks spune o poveste credibila si antrenanta.” (The Washington Post)
 
„Poporul cartii, precum March, romanul lui Geraldine Brooks laureat cu Premiul Pulitzer, este un tur de forta, o lectie pe care istoria ne-o da prin suferinta.” (San Francisco Chronicle)
 
„Un roman in care minunatul discurs narativ e ca un labirint cu un capat legat de lumea contemporana si cu celalalt prins in itele incilcite ale framintatei istorii a Europei, cu razboaie si urzelile Inchizitiei, cu tragedia marilor familii nobiliare, totul ajutind la constructia unei aventuri pline de suspans, minunat povestita.” (The Dallas Morning News)

Lumea lui Sandru, un fiu de crai cam alintat si delasator, se prabuseste cind afla ca nu el va fi mostenitorul tronului, ba mai mult, ca nici macar nu se stie cine ii sint parintii. Cutremurat, hotaraste sa lase in urma curtea domneasca si sa plece in lume, ca sa afle de unde se trage si cine este. Inarmat doar cu o sabie veche si un cutit cu daruri ascunse, gasit intr-un loc unde oamenii se fereau sa puna piciorul, cu merinde si haine putine, dar hotarit sa infrunte orice i-ar aduce soarta, porneste intr-o aventura fabuloasa. Lui i se alatura prieteni vechi si noi si impreuna traverseaza cimpii sterpe, munti inalti si un codru fermecat, unde putine lucruri sint ceea ce par a fi. Calatoria nu e usoara, in cale ii ies spiridusi inaripati, musati, vrajitori, sburatori, oameni si fiare, si putini dintre ei ii doresc binele. Cu incrincenare neabatuta, trece peste toate greutatile si pericolele, hotarit sa se opreasca doar atunci cind isi va atinge telul, insa pretul pe care il plateste se va dovedi a fi cumplit de mare. Cautarea lui Sandru devine astfel o fascinanta poveste despre prietenie si tradare, despre lungul drum catre aflarea radacinilor si a adevarului.

National Book Critics Circle Award 2007 si Premiul Pulitzer 2008 

Oscar Wao este un dominican supraponderal, tocilar de ghetou si impatimit de jocuri video si romane SF. In casa lui din New Jersey, unde locuieste cu mama de moda veche si cu sora rebela, Oscar viseaza ca va deveni un J.R.R. Tolkien postcolonial si, mai ales, ca va descoperi dragostea. Dar asta s-ar putea sa nu se intimple niciodata, din cauza blestemului fuku, o nenorocire care urmareste familia lui Oscar de generatii intregi, condamnindu-i pe membrii acesteia la inchisoare, tortura, accidente tragice sau iubiri nefericite. Si daca nu fuku este vinovat de atitea rele, atunci probabil e vorba de tentaculele dictatoriale ale lui Trujillo, impinzind infernal si absurd o lume intreaga, chiar si dincolo de mormint. Iar Oscar, inca asteptind primul sarut, este doar cea mai recenta victima a... vietii. Viata despre care Diaz scrie cu o tandrete si o energie uluitoare, ilustrind, prin aceasta experienta dominicano-americana, capacitatea nesecata, profund umana de a persevera in fata chinului si durerii.

In plina Epoca de Aur, unul dintre mai-marii tirgului S. si directorul scolii uneltesc pentru a elibera un post la gradinita ce ar urma sa fie ocupat de fiica unei cunostinte. Ocazia perfecta le-o ofera Anisoara Proca, o tinara educatoare, cind se afiseaza goala pusca la fereastra locuintei sale, in urma unei seri de pomina.
Lucrurile se incurca insa cind Anisoara se dovedeste a fi indaratnica si se opune cu toate fortele acestei mutari, ba mai mult, are si o relatie amoroasa cu fiul directorului. In paralel se desfasoara si povestea lui Codreanu, profesor repartizat in S., dar care vrea sa-si aranjeze un transfer intr-un oras mare, pentru a fi alaturi de sotia lui, Silvia, proaspata absolventa de Electrotehnica.

Romanul lui Emil Iordache, recent regasit, este o fresca a unui orasel de provincie in comunism, loc unde totul se bazeaza pe relatii si influente, unde orice este posibil, cu conditia sa cunosti pe cine trebuie, iar numai cei cu un curaj nebun indraznesc sa stea impotriva valului.

„Roderick Duddle este un mare roman-foileton contemporan, emotionant, amuzant, infricosator si entuziasmant.” (Corriere del Veneto)

„Blestemul tilharului mustacios, avind in prim-plan destinul complicat al clanului Marinescu, nu este un roman de familie traditional, ci o disputa apriga intre generatii, cu accente jucause, nebunesti, cu mult comic al situatiilor, cu personaje tipice – aproape in maniera Commedia dell’arte – si cu un limbaj cu totul original.” (Spiegel Online)

„Harald si luna verde este un roman foarte diferit de celelalte romane pe care le-am scris si publicat. Fiind o cronica de familie care se intinde pe trei generatii, exista personaje foarte bine conturate, are o actiune puternica, iar teza generala a romanului este una politica, ceea ce pina acum mie nu mi s-a intimplat. Eu scriu o carte in care analizez mult mai de sus, fara sa individualizez neaparat o institutie. Am niste teorii pe care le dezvolt si, bineinteles, se bazeaza si pe o experienta personala...” (Nora Iuga)

„Un prozator extrem de talentat, pentru care literatura e mai mult decit o potrivire launtrica.” (Marius Mihet)

Roman care sta la baza filmului Ana, mon amour, in regia lui Calin Peter Netzer

Luminita si Cezar sint studenti la Litere, iar in seara in care se cunosc vorbesc ore in sir despre literatura, in camera lui de camin. La plecare, fata are un atac de panica, iar aceasta criza grabeste apropierea dintre cei doi. De altfel, afectiunea nervoasa a Luminitei va avea un rol de catalizator si va face ca toate reactiile din relatia de cuplu sa fie accelerate si augmentate. Cu timpul, Luminita ajunge sa dezvolte un intreg arsenal de fobii, iar cei doi vor apela la tot felul de solutii pe care le ofera lumea in care traim. Majoritatea, vindute drept retete de fericire. Vor reusi oare cei doi sa-si rezolve problema? Pe de alta parte, insanatosirea Luminitei va face ca relatia lor sa intre pe un fagas normal?

Milo, un copil care isi pierde tatal la nastere si mama inainte de a incepe sa vorbeasca, pare predestinat sa traiasca inconjurat de moarte. Ramine curind si fara matusa care l-a luat in grija, intr-o cocioaba de linga un crematoriu pentru saraci si o groapa de gunoi, ceea ce-i atrage si porecla funesta Exitus. Singur intr-o lume distrusa de ororile razboiului, reuseste totusi sa ramina in viata, printre oamenii neinsufletiti de la morga si avind drept profesori cartile si almanahurile gasite printre resturi. In pragul adolescentei, hotaraste sa iasa intre oamenii vii, dar descopera ca acestia sint de o cruzime fara margini si il expun mereu unor situatii extreme. Marii conflagratii i-a luat locul lupta pentru supravietuire si intre bande, pericolul pindeste la tot pasul, dar pe parcursul calatoriei lui spre maturitate rasare si speranta ca lumea se poate schimba. Uneori de o violenta de neinchipuit, alteori cu totul induiosator, Exitus ne arata fata urita a societatii macinate de razboi, in care civilizatia se transforma rapid si brutal in salbaticie si se recistiga apoi incet, cu fiecare act de umanitate ce aduce un licar acolo unde intunericul pare etern.

Joaca preferata este prima carte prin care celebrul cintaret Leonard Cohen se anunta ca romancier. Tipic prin elementele autobiografice, romanul iese din normele conventionale datorita modului in care autorul concepe „joaca” personajelor sale. Detalii reale compun circumstante fictive, figurile feminine si diverse alte obsesii care domina buna parte din versurile lui Cohen isi afla aici preistoria caleidoscopica. Pe de o parte, roman al despartirii de tinerete, al momentului in care memoria devine mai importanta decit increderea in nemurire, Joaca preferata depaseste, pe de alta parte, linearitatea printr-o viziune abisala, in care autorul isi priveste cu un umor sec si tandru ironicul personaj-scriitor-cintaret, vorbind despre sine la persoana a treia si scriind sau traind o proza parca bazata pe un jurnal lucid al obsesiilor si cautarilor poetului real si fictiv.