Literatură

In timp ce soarele rasare pe tarmurile magice ale Marii Negre si isi raspandeste razele deasupra apei, Nora Teodoru se gandeste doar la visul ei de a deveni pictor si la dragostea ei pentru Gigi, prietenul ei din copilarie, din partea turca a orasului Mangalia. Dar norii de furtuna se aduna iar viata sub dictatorul Nicolae Ceasusescu devine din ce in ce mai insuportabila. Nora si Gigi fac planuri sa fuga in Turcia, dar nimic nu-i poate pregati pentru evenimentele care vor urma.

Cinci ani dupa revolutie, Nora este pe cont propriu in Paris incercand sa devina pictor. Dar Gigi reapare neasteptat in viata ei si amandoi trebuie sa faca fata socului descoperilor despre fiecare.

Nora realizeaza ca viata ei nu va mai fi niciodata la fel ...

JAMES MEEK s-a născut în 1962, la Londra, şi şi-a petrecut copilăria în Scoţia, la Dundee. Are un masterat în literatură engleză de la Edinburgh University şi unul în jurnalism de la City University din Londra. Şi-a început cariera jurnalistică în 1985, iar reportajele sale din cele mai fierbinţi zone ale globului i-au adus numeroase distincţii britanice şi internaţionale. Între 1991 şi 1994 a fost corespondent al ziarului Guardian la Kiev, unde a învăţat limba rusă, iar în 1994 s-a mutat la Moscova, unde a lucrat în biroul ziarului britanic, al cărui şef a devenit în 1998. În 1999 s-a întors la Londra, ocupând diferite poziţii în redacţia ziarului Guardian. În toamna lui 2001 a fost trimis de ziar în Afganistan, de unde a transmis reportaje despre războiul împotriva talibanilor şi eliberarea Kabulului. Au urmat reportaje incendiare din Irak şi de la Guantánamo Bay. În 2006 renunţă la cariera de jurnalist în favoarea scrisului. James Meek a publicat două volume de povestiri – Last Orders (1992), The Museum of Doubt (2000) – şi cinci romane: McFarlane Boils the Sea (1989), Drivetime(1995), Un gest de iubire (The People's Act of Love, 2005; Humanitas Fiction, 2007, 2011), recompensat în 2006 cu Scottish Arts Council Book of the Year Award, Royal Society of Literature Ondaatje Prize şi nominalizat la Booker Prize, Începem coborârea (We Are Now Beginning Our Descent, 2008; Humanitas Fiction, 2011), distins cu Premiul Prince Maurice şi Invaziile inimii (The Heart Broke In, 2012). | www.jamesmeek.net

foto: Caroline Gillet

Romanul Acorda-mi acest vals este mai mult decat o fictiune autobiografica. Este o parte dintr-un joc de oglinzi pe care Zelda si Scott Fitzgerald si le asaza unul in fata celuilalt si in care imaginile lor reflectate reciproc se pierd la infinit, tot asa cum in viata lor reala s-au pierdut intr-o spirala a excesului si nefericirii.

Scriitorul portughez António Lobo Antunes a primit peste douăzeci de premii şi distincţii literare internaţionale. În 2007 opera sa a fost recompensată cu Premiul Camões. Romanul Ordinea naturală a lucrurilor a fost tradus până în prezent în douăsprezece ţări şi este considerat unul dintre cele mai bune romane portugheze.

„Borges insusi n-ar fi putut s-o spuna mai frumos: «Nu exista paradis in absenta luminii». Dupa cum nu exista intreprindere mai delicata – si totodata aventura mai palpitanta – decat intoarcerea pe urmele propriilor pasi. Radu Sergiu Ruba face acest drum sprijinindu-se mai mult pe retina memoriei decat pe memoria retinei. Prozele lui deschid carari spre o lume populata de personaje asupra carora timpul si-a facut lucrarea dupa cum a poftit. Ruba extrage amintiri din malul trecutului, le spala in soarele unei zile de toamna si le asaza pe catifea, sub ochii nostri, ca pe niste tandari de pietre pretioase. Forta evocatoare si talentul confesiv fac din O vara ce nu mai apune pasaportul spre tinuturi si oameni din alt loc si din alt secol. Radu Sergiu Ruba scrie despre saradele vietii, despre farsele, descompunerile si recompunerile ei. Prozele lui stau la confluenta dintre istorie, geografie si biografie. Le citesti cu emotia elevului care, pe vremuri, astepta ca soarele sa prinda in raza lui picatura de cerneala suspendata in varful penitei. Apoi iti vine sa mangai paginile si sa multumesti celui care rastoarna miere peste crestetele noastre. Fiindca tocmai ai avut parte de ceva frumos si sfasietor." (Radu Paraschivescu)

Nume de rezonanta al literaturii franceze actuale, Lydie Salvayre a primit pentru romanele sale mai multe premii importante, culminand in 2014 cu Premiul Goncourt pentru Sa nu plangi. Opera sa este tradusa in peste douazeci de limbi.

O poveste incarcata de emotie, in care integritatea fiintei umane este supusa unui test cumplit. O comunitate devorata de lacomie, lasitate si frica. Un om persecutat de fantomele trecutului sau dureros. O tinara femeie in cautarea fericirii.

Un elogiu al senzualitatii.

„În CEI O SUTĂ, Gheorghe Schwartz a făcut un impresionant efort de documentare; las deoparte faptul că istoria e pasiunea dintotdeauna a prozatorilor, dar, în cazul său, lectura tratatului de istorie este una de identificare, miza cărţii fiind rescrierea istoriei, înţeleasă, deopotrivă, ca reconstituire şi redimensionare în ficţiune, urmărire a adevărului istoric cunoscut şi recreare a detaliului ascuns.“
Ioan HOLBAN

Romanele lui Martin Suter sunt traduse în peste douăzeci de limbi.

Bestseller international, aparut in peste 30 de tari, acum un film de succes, avand titlul Razboi in bucatarie (2014), cu Helen Mirren, Om Puri, Manish Dayal si Charlotte Le Bon, in regia lui Lasse Hallström, printre producatori numarandu-se Steven Spielberg si Oprah Winfrey.

Dupa rasunatorul succes international reputat de Confidentul, romanul ei de debut din 2010, Helene Gremillon publica in 2014 romanul Un tangou pentru Lisandra (La garconniere), „o noua revelatie“, aparut pana in prezent in 15 tari.

Exista momente inevitabile de nefericire care ne intrerup viata. Ele nu au loc insa fara motiv. Uneori lumea pare sa fi conspirat impotriva noastra, asa ca ne intrebam: "De ce trebuie sa mi se intimple tocmai mie?" Confruntati cu inevitabilul, unii dintre noi se descurajeaza; altii insa devin mai puternicisi intelegerea lor sporeste.

''Pe lângă lumea noastră mai există una. Sunt locuri pe unde poti trece dincolo.'' Motto

Ghepardul lui Giuseppe Tomasi di Lampedusa apare într-o nouă traducere, împreună cu prefaţa lui Gioacchino Lanza Tomasi, fiul adoptiv al autorului, dedicată metamorfozelor pe care le-a suferit celebrul roman, precum şi cu două fragmente inedite şi câteva poeme cuprinse în aşa-numitul „Canţonier al Casei Salina“.

Felix Nicolau este profesor universitar la Departamentul de Limbi Străine şi Comunicare al Universităţii Tehnice de Construcţii din Bucureşti. În 2003 şi-a susţinut teza de doctorat pe literatură comparată şi este autorul a cinci cărţi de poezie ("Kamceatka – time IS honey", 2014), a două romane ("Tandru şi rece şi Pe mâna femeilor") şi a opt cărţi de interpretare literară şi teoria comunicării: "Homo Imprudens" (2006), "Anticanonice", 2009, "Codul lui Eminescu", 2010, "Estetica inumană: de la Postmodernism la Facebook", 2013, "Cultural Communication: Approaches to Modernity and Postmodernity", 2014, "Comunicare şi creativitate. Interpretarea textului contemporan", 2014 şi "Take the Floor. Professional Communication Theoretically Contextualized", 2014. Este membru în consiliile editoriale ale revistelor Metaliteratură şi The Muse – an International Journal of Poetry. La capitolul pasiuni şi interese intră teoria traducerii, teoria comunicării, literatura comparată, studiile culturale, studiile britanice şi americane. Only Connect – A passage from Modernism to Postmodernism, de Felix Nicolau, apare în Scrieri teoretice, filosofice, eseisitice – formula lui Euler, Editura frACTalia, 2016.

"La modernité commence avec la recherche d’une littérature impossible." Roland Barthes, (Le Degré zéro de l’écriture)

 

“One of the best Ways of describing postmodernism as a philosophical movement would be as a form of scepticism – scepticism about authority, received wisdom, cultural and political norms, etc. – and that puts it into a long-running tradition in Western thought that stretches back to classical Greek philosophy. […] The technical term to describe such a style of philosophy is ‘antifoundational’”
Stuart Sim, (The Routledge Companion to Postmodernism)

 Cuprins:

Gravein O-Mie-de-Morţi putu distinge zeci şi zeci de siluete înalte, aproape uriaşe, şi deşi chipurile păreau să le fie învăluite în umbre, pielea lor de un albastru bolnav scânteia printre brazi alături de lamele lor încovoiate care zâmbeau malefic, în timp ce clănţănitul acelor dinţi metalici deveni asurzitor.

Instinctiv, O-Mie-de-Morţi se întoarse către Cerys. Ea îl privea deja de mult, se părea. Iar în ochii ei roşii ca sângele, Gravein nu văzu nici un soi de teamă,  doar tristeţe. Fata de la marginea pădurii. Suliţa în spinarea ei. Culmea muntelui. Apoi corbii râzând. Dar nu sunt corbi în preajmă. Poate doar unul…

Gravein mângâie uşor părul de sânge, apoi, strângând securea, dădu drumul urletului saxven de război şi, păşind înainte, îi zbură capul de pe umeri primei creaturi albastre care pătrunse în luminiş.

Freddie, cu ghetele mai mici decât piciorul și cu un maiou de corp, vine spre contemporaneitate, dintr-o epocă întunecată, privind fix spre bizarele noastre făpturi. O existență deformată, o realitate inversată, aproape ireală. Un trecut auster, cu întinse câmpii de noroi, cu viziuni care par mai aproape de un paradis SF, cu genii care nu foloseau aproape la nimic într-o societate ermetică, cu absurdități editoriale create numai din linii de forță, cu idealuri de autor prinse între limite neverosimile. În fapt, ca să citez în sens, coșmarul fiecăruia pe înțelesul tuturor!

„Zmeura de cimpie e – categoric! – un roman de mare originalitate. Cu o constructie ingenioasa, amuzanta, complexa, cartea propune nu doar foarte interesante explorari in istoria autohtona recenta ori relativ recenta, ci si o definitie incitanta a identitatii noastre inevitabil lacunare. Bogat ca materie epica, spectaculos prin scenariul sau narativ, dezvoltat in stilistica atit de placut-fluenta a lui Mircea Nedelciu, intotdeauna cuceritoare, romanul e o capodopera nonconformista, creatie a unui mare prozator.” - Ion Bogdan Lefter

Căţărarea în cer reuneşte o selecţie de proze scurte, scrise între martie 2012 şi octombrie 2016. Pastile efervescente, revigorante, fiecare dintre aceste proze funcţionează autonom, însă plasate în continuitate temporală şi dialog pseudobiografic se încheagă într-un volum ciclic şi obsesiv. Un veritabil roman autoficţional cu câteva personaje recurente, conturate cu delicateţe: tatăl ceferist, mama casnică, fetiţa aparent neajutorată (care întreţine realitatea şi o reclamă cu maximă responsabilitate) şi Pierre, acel Pierre măcinat de propriul ego, care priveşte cu ironie şi aparentă detaşare desfăşurarea unei vieţi al cărei sens se constituie pe parcurs din regrete, fragmente melancolice şi proiecţii ale unei resemnări livreşti, reunindu-se într-o fascinantă şi seducătoare reconstrucţie a unei realităţi sparte. O carte tulburătoare şi seducătoare, care vorbeşte cu multă fineţe despre memorie, moarte (moartea vine prin cancer), rupturile dintre generaţii, literatură rusă şi, mai ales, despre imposibilitatea misiunii de scriitor.

Cosmin Perţa

Nicolae Velimirovici s’a născut în sătucul Lelici, din Serbia apuseană, la 5 Ianuarie 1880. A urmat cursurile Seminarului Sfântul Sava din Belgrad, absolvind în 1905. A obţinut o bursă de doctorat la Universitatea din Berna (1908), publicându-şi teza în limba germană, în 1910; doctoratul în filosofie a fost pregătit la Oxford şi susţinut la Geneva, în franceză, pe tema „Filosofia lui Berkeley,” în 1909. La sfârşitul anului 1909 a fost tuns în monahism. În 1919, Arhimandritul Nicolae a fost hirotonit episcop al Jicei. În Aprilie 1915, în timpul Primului Război Mondial, a fost trimis de către guvernul Serbiei în Anglia şi America, unde a susţinut numeroase cuvântări, luptând pentru unitatea sârbilor şi a popoarelor Slave de miazăzi. La începutul lui 1919 se întoarce în Serbia, iar în 1920 este numit episcop al Ohridei. În perioada celui de-al Doilea Război Mondial, în 1941, Episcopul Nicolae este arestat de către Gestapo pe când se afla în Mănăstirea Jicea, fiind apoi închis în Mănăstirea Liubostinia. Mai târziu a fost transferat în Mănăstirea Voiloviţa (lângă Pancevo), unde a stat închis împreună cu Patriarhul sârb Gavriil (Dozici), până la sfârşitul lui 1944. La 14 Decembrie 1944, a fost trimis în lagărul de la Dahau, împreună cu Patriarhul Sârb Gavriil, unde a avut parte de un tratament deosebit de aspru. După război imigrează în Statele Unite ale Americii. Aici va începe să predea în cadrul câtorva seminarii Creştine ortodoxe, precum Seminarul Ortodox Sârb Sfântul Sava din Libertyville, Illinois, Seminarul Theologic Ortodox Sfântul Tihon, din South Canaan, Pennsylvania şi Seminarul Theologic Ortodox Sfântul Vladimir, din Crestwood, New York. A trecut la Domnul pe 18 Martie 1956. La 19 Mai 2003, Sfântul Sinod al episcopilor Bisericii Ortodoxe Sârbe a hotărât, în unanimitate, trecerea Episcopului Nicolae (Velimirovici) al Ohridei şi Jicei în sinaxarul sfintei noastre Biserici Ortodoxe. Sfântul Ioan Maximovici, Arhiepiscopul Rus al San Francisco-ului, care a fost o vreme profesor la Seminarul Ortodox din Bitolia, spunea despre el că este „un mare sfânt, un Hrisostom al zilelor noastre, a cărui însemnătate pentru Ortodoxia contemporană poate fi comparată doar cu cea a Mitropolitului Antonie (Hrapoviţki)… Amândoi au fost dascăli soborniceşti ai Bisericii Ortodoxe.”

Carmen Firan este poetă, prozatoare, autoare de piese de teatru şi scenarii de film. Din 2000 s-a stabilit la New York. A publicat peste 30 de volume de poeme, nuvele, povestiri şi eseuri, în România şi în Statele Unite ale Americii.

Membră a Uniunii Scriitorilor din România, a Societăţii Poeţilor Americani şi PEN American Center din New York. Între 1997-2002 a fost director de programe la Institutul Cultural Român din New York. Este co-editor al antologiei de poezie americană contemporană Locul Nimănui (Cartea Românească) şi antologiei de poezie română modernă şi contemporană Născut în Utopia (Talisman Publishers) SUA, 2006, precum şi co-editor al antologiei Străin acasă. Poezie contemporană americană cu accent (Numina Press, Los Angeles, 2008). Opera sa apare în traducere în reviste, antologii sau în volum în Franţa, Anglia, Irlanda, Polonia, Israel, Canada, Germania, Suedia. Susţine conferinţe şi lecturi literare la universităţi americane şi la colocvii internaţionale din Statele Unite ale Americii şi Europa.

„Un mister existențial forțează o femeie să-și înțeleagă rostul vieții. Pe parcursul acestei aventuri ea pătrunde pe vrute sau nevrute într-o Terra Incognita, în interiorul vieții bărbaților pe care i-a iubit, rănit, și, în sfârșit, acceptat. Împăcarea prin ieșirea din sine este posibilă.

Mimi este un personaj memorabil, construit cu măiestrie, care se dezvoltă într-o lume ce se infantilizează. Succes și bani trecuți prin sita unor observații acute schițează portretul unui exil complex. Am devorat traseul acestei eroine: nu am bănuit nici ce i se va întâmpla, nici ce va reuși să înțeleagă. Singurătatea bărbaților este un roman perfect. Scris cu sensibilitate și o sagacitate rară, această carte conține un veac de înțelepciune despre timp, vârstă, dragoste și soartă, creând un gen de suspans rar azi în literatură.”

Andrei Codrescu

„Singurătatea bărbaților – un dosar cu pagini albe, în jurul căruia se (re)scrie drumul unei femei. O poveste alertă ca un film polițist, subtilă ca un buchet de simboluri care leagă atent trecutul de prezent.

Temele predilecte ale autoarei – evadare/emigrare și căutare, succes/bogăție și ratare, creație și pasiune/procreație, dez-echilibru, culpă și împăcare – se întrepătrund într-o construcție rotundă și plină de înțelesuri. Pentru că arta (ca și relația de cuplu) poate fi, deopotrivă, libertate și încătușare, nebunie și terapie, iluzie a tinereții fără bătrânețe și spaimă a dispariției numelui după trecerea în neființă…”

Elena Ștefoi   

„Un roman care are multe calități, dar mai ales una foarte rară în proza românească: faptul că se citește ușor, deși e complex și plin de umanitate.”

Mircea Cărtărescu

„O poveste în stil clasic cu un ritm modern, despre șansele și neșansele emigrației, viață și literatură, femei în lumea bărbaților, răsturnări de situație și mister care prind cititorul – în ambianța cotidianului american al zilei, privit la firul ierbii.”

 Ioana Ieronim

Prozator. De asemenea, eseist, publicist. S-a născut la 12 noiembrie 1950 în comuna Fundulea (jud. Ilfov). A absolvit în 1973 Facultatea de Filologie (secția română - franceză) a Universitătii București. A decedat la 12 iulie 1999 în București. În perioada studenției și după absolvire a fost membru activ al cenaclului "Junimea" condus de criticul și profesorul Ovid S. Crohmălniceanu. Între 1970-1973 a făcut parte din grupul de prozatori și poeți de la Facultatea de Limba și Literatura Română a Universității București (Gheorghe Crăciun, Ioan Flora, Gheorghe Ene, Sorin Preda, Gheorghe Iova, Constantin Stan și Ioan Lăcustă) care a editat revista de perete "Noii". A colaborat cu proze scurte, fragmente de roman, texte teoretice, critică literară și articole de opinie la majoritatea revistelor literare și culturale din țară și la publicații din Franța, Ungaria, Polonia, Rusia, Germania. A debutat în 1979 cu volumul de proză scurtă "Aventuri într-o curte interioară". A mai publicat volumele: "Efectul de ecou controlat" (proză scurtă, 1981); "Amendament la instinctul proprietății" (proză scurtă, 1983); "Zmeura de câmpie" (roman, 1984); "Tratament fabulatoriu" (roman, 1986; editia a II-a, 1996); "Și ieri va fi o zi" (proză scurtă, 1989); "Femeia în roșu", roman scris împreună cu Adriana Babeți și Mircea Mihăieș (1990; editia a II-a, 1997); "Povestea poveștilor generației `80" (1998); "Aventuri într-o curte interioară" (integrala prozei scurte, Editura Paralela 45, 1999). Postum și apare romanul "Zodia scafandrului" (2000).

Eugen Negrici (n. 1941, Râmnicu Vâlcea) este critic, istoric literar, stilistician şi profesor de literatură română contemporană la Facultatea de Litere, Universitatea din Bucureşti.

A publicat următoarele volume: Antim. Logos şi personalitate (1971), Naraţiunea în cronicile lui Grigore Ureche şi Miron Costin (ed. I, 1972; ed. a II-a, 1998; ed. a III-a, 2016), Expresivitatea involuntară (1977), Figura spiritului creator (ed. I, 1978; ed. a II-a, 2013;

Premiul Uniunii Scriitorilor din România), Imanenţa literaturii (ed. I, 1981; ed. a II-a, 2009), Introducere în poezia contemporană (1985; Premiul Uniunii Scriitorilor din România; Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti), Sistematica poeziei (1988), Poezia medievală în limba română (ed. I, 1996; ed. a II-a, 2004; Premiul Uniunii Scriitorilor din România; Premiul Soros), Literature and Propaganda in Communist Romania (1999), Literatura română sub comunism. Proza (2002), Literatura română sub comunism. Poezia (2003), Iluziile literaturii române (2008; Cartea Anului 2008, desemnată de România literară şi Fundaţia Anonimul; Premiul Manuscriptum; Premiul pentru critică/istorie literară al revistei Observator cultural; Premiul de excelenţă al revistei Convorbiri literare), Literatura română sub comunism. 1948-1964 (2010), Simulacrele normalităţii (2011) şi Emanciparea privirii. Despre binefacerile infidelităţii (2014; Premiul pentru eseu al Uniunii Scriitorilor din România).

Cititorii – îndrăznesc să spun cititorii mei – deprinşi, cum au fost, să aştepte „contribuţii”, eventual noi „contribuţii teoretice”, vor fi poate surprinşi de subiectul şi stilul acestei cărţulii. Ea face parte din categoria – rareori, din păcate, ilustrată – a datoriilor morale cărora s-ar cuveni să le dăm, cu orice preţ, curs, apelând fie şi la puţinele rezerve de energie ce ne-au rămas. De ceva vreme mă urmăreşte gândul că scriitorii noştri, că noi de fapt, nu ne-am făcut datoria faţă de istoria prea puţin luminoasă a acestui popor şi că vaste capitole ale acesteia au rămas neconsemnate sau au fost tratate superficial, stângaci (precum în vremea romantismului) ori în spirit greţos-partinic ca mai târziu, după un secol. (…)

Un scenariu, sau, mai bine zis, un pre-scenariu, în care comentariul şi divagaţia sunt absente, te fereşte de derapaje sentimental-eroice şi de păguboasa stilistică a efectelor (cu excepţia, poate, a efectului de ansamblu).

Eugen Negrici

"Cunoscator al sufletului copiilor si adolescentilor, printre care stie sa distinga si sa invie temperamentele individuale, evocand o lume idilica si patriarhala, in care nu exista decat caractere "simpatice", un mediu social de stricte si consimtite ierarhii, cu oameni care cultiva deliciile sentimentului, prinsi exclusiv in momentele lor de destindere, in lungi si fericite vacante, Ionel Teodoreanu este un pictor de scene gratioase, creatorul unui adevarat rococo moldovenesc, ramas pana mai tarziu lumea caracteristica a romanelor sale." (Tudor Vianu)

„Am scris o poveste de dragoste care schimbă legile vieții. Într-un moment de criză, la cumpăna vremii, la fel ca la cumpăna apelor, deși viața curge înainte, timpul unei femei o ia înapoi.  Timpul e personaj, unul atât de limpede, încât s-ar putea spune aproape că romanul este chiar despre dragostea femeii – a oricărei femei – cu timpul. Iar dincolo de partea fantastică a poveștii (dar, la urma urmei, care dragoste, privită din interior, nu îngăduie și o parte fantastică?) este acest tulbure secol 21 și viața noastră, cu regulile ei necruțătoare și cu lupta pentru – si l’amour existe encore… – supraviețuirea sentimentelor.“ — IOANA PÂRVULESCU

O poveste plină de surprize, în care un bărbat și un motan, destul de asemănători, stau în preajma aceleiași femei. Veți găsi, în această carte, umorul și jocul, pe de o parte, iar pe de altă parte, melancolia și o nedezmințită înțelegere a omenescului cu toate suferințele lui, adică a celor care cad în viață ca într-o imensă capcană.

„Fiecare poveste de dragoste poartă în ea pariul veşniciei. Fiecare îndrăgostit vrea ca iubirea lui să treacă dincolo de toţi şi de toate. Şi fiecare îşi preţuieşte aleasa după cum se pricepe, după cum poate şi după cum crede de cuviinţă. Unul îi ridică un palat, altul îi scrie o poezie. Unul o îngroapă în flori, altul îi dăruieşte inele. Unul îi face zece declaraţii pe zi, altul o adoră mut, cu ochii mari. Unul regândeşte lumea de dragul ei, altul ucide. Dar nici unul nu acceptă că ar putea să existe pe lume poveste mai intensă sau mai vie decât a lui.“ — RADU  PARASCHIVESCU

„Când scrie proză, Radu Paraschivescu e un fel de arteziană ficțională. Are o capacitate de autopunere în scenă năucitoare. Istoriile sunt ingenioase, arborescente, complicate. Au mereu nevoie de un challenge cultural, cât mai surprinzător cu putință, frizează reconstituirea istorică, biografia literară, dar nu se țin de gen, ci merg acolo unde-l duce pe autor plăcerea scrisului, slujită până la performanțe de nivel digital. Sunt aproape convinsă că ar scrie la fel de bine în orice manieră, pe orice subiect, oricât de încărcat cultural, istoric și textual, pentru că s-a născut cu o genă de iluzionist, pe care – înțelept și nemilos cu sine – și-o dresează prin literatură.“ – TANIA RADU

„Fluturele negru este romanul unei predestinări în care fiecare amănunt – copilăria chinuită, maes¬trul iubit, dar aflat într-o altă vârstă a picturii, amorul novelesc pentru o femeie pierdută, dar mai ales spectrul morţii-prietene, viziunea fluturelui negru în fiecare gest, vis, întâmplare – îşi are rolul său. Nu există scăpare din universul negru al lui Caravaggio – pare a ne spune povestitorul din alt timp –, nu există scăpare în afara scurtului moment în care, printr-un tertip (de ordinul creaţiei din nimic), artistul ne obligă să privim altfel figurile sale ambivalente, concupiscente sau suave, fructele sale pline de o sevă artificială, «cinele de taină» necanonice şi neconvenţionale.“ – SIMONA SORA

Pe copertă: Caravaggio, Copil muşcat de guşter (detaliu)

Îl cheamă Brian Spencer și se numără printre ultimii romantici ai Europei. În biografia lui apar războiul, Churchill, Stalin, Tito, Balcanii, împărțirea Europei, Bosnia, Ucraina. Destinul lui e să dea un sens întâmplărilor și năpastelor, plecând în ultima misiune a vieții. Bazat pe povestea reală a unui fost pilot britanic, acest roman e o pledoarie pentru libertate, curaj și speranță, în vremuri politice tulburi și periculoase.

„Englezul din Gara de Nord readuce la viață trecutul prezentat prin ochii personajului principal, cu migăloasă fidelitate și atâta vervă, încât ajungi să citești romanul pe nerăsuflate. Tatiana Niculescu ne invită să revizităm evenimente care au marcat și continuă să marcheze lumea de azi. Un roman viu ca viața, care evoluează în funcție de ea. Deosebit de semnificative sunt paginile care prezintă notoriul acord de «procentaj» pe care Winston Churchill l-a semnat cu Iosif Stalin în octombrie 1944, prin care cel din urmă, prin forță și denaturare, a impus la putere în spațiul est-european câte o minoritate comunistă. Încă mai trăim consecințele acestui act.“ — DENNIS DELETANT