Literatură

Jocul de măști se apropie de final. Vor reuși Skye și Sin să-și salveze iubirea?

Înainte să-l întâlnească pe Sin, Skye era o tânără speriată, însă relația lor furtunoasă a forțat-o să se cunoască mai bine și să înțeleagă cât de puternică este de fapt. Iar, acum, când destinul se încăpățânează să o îi aducă din nou împreună, ea trebuie să decidă: merită iubirea lor o nouă șansă?

Drama personajelor lui Horațiu Mălăele se naște la intersecția dintre real și fantastic. Prin puterea imaginației sale prodigioase, autorul celor 3 povestiri transformă o boală misterioasă, o gară uitată de vreme și o bucată de tencuială însângerată în simboluri care îți rămân multă vreme în minte. În proza sa, nu există semnificații exacte, doar o infinitate de posibilități și interpretări. Eroii solitari conturați de Mălăele sunt prizonierii unei lumi în care domnește ambiguitatea, dezvăluindu-și secretele treptat, la fiecare nouă lectură. Artistul creează o adevărată bijuterie literară, concentrând un întreg univers plin de mister într-un volum de buzunar.

     Și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți… sau nu?
Tu ţi-ai apăra soțul dacă ar fi acuzat de uciderea amantei sale?

Viața lui Sarah părea perfectă. La doar 33 de ani, devenise partener la biroul de avocatură pentru care lucra, iar viitorul îi promitea o carieră de succes. Însă totul se schimbă pentru ea și pentru soțul ei, Adam, când o femeie este găsită moartă în casa lor de vacanță.

Shen este băiatul rău, personajul negativ în orice poveste. Tot ce își dorește este răzbunarea, să provoace suferință pentru a uita de propria lui durere, însă atunci când crede că jocul lui crud poate începe, iubirea îi strică planurile… Va reuși Sin să-l salveze de propriii demoni? 

Suspendată între visare și trezie, lumea în care Fulviu Friator, un tânăr solitar având stranii talente de ventriloc, plonjează odată cu moartea părinților săi este un abis al incongruențelor și al absurdului. Chinuit de apariții grotești și coșmaruri lipsite de logică, Fulviu o întâlnește pe Luiza Textoris, iar cei doi se văd aruncați în mijlocul unor drame de familie ce le reorientează destinele, riscând să-i aducă în pragul nebuniei. Nevoiți să-l înfrunte pe demonul viselor, să discearnă între real și închipuire și să învețe cum să controleze imaginile terifiante care îi bântuie, cei doi pornesc într-o călătorie de refacere a legăturilor cu trecutul familiei, descoperind, totodată, cine sunt cu adevărat. Totuși, nici măcar amintirile nu par să mai corespundă întâmplărilor evocate, întrucât devin prizonierele unui univers ale cărui planuri temporale sunt înghițite de malaxorul unor conștiințe fragmentate. Tulburător de lucidă chiar în delirul pe care îl înregistrează treptat, narațiunea se țese ca o plasă de întrebări fără sfârșit, alimentând angoasa devoratoare și reflectând, ca într-o oglindă crăpată, frânturi dintr-o realitate fisurată tocmai în punctele sale de convergență cu oniricul.

„Proza lui George Cornilă e o infirmare eclatantă a acelui clișeu care spune că proza română de după 2000 e musai autobiografistă și minimalistă. Dimpotrivă, în proza lui Cornilă nu transpare nimic fățiș autobiografic; iar mizele lui țin de temele maximaliste ale ficțiunii. Povestea de dragoste din prima proză, de pildă, pune în intertext nimic mai puțin decât Apocalipsa și Divina Comedie; iar proza care închide volumul trimite simultan înspre Poe și Tournier. E o enormă încredere în literatură în scrisul lui George Cornilă, în frumusețea ei – și în posibilitatea ei de a ne salva. Câtă vreme mai există scriitori tineri care cred astfel în literatură, viitorul ei e asigurat.” (Radu Vancu)

Romanul Întâlnirea a fost distins cu Premiul Ziarului de Iaşi (ex aequo) şi Premiul revistei Ateneu şi a fost tradus în SUA, Germania, Italia, Spania, Ungaria şi Bulgaria.

Premiul Chamisso al Academiei Bavareze, 2002

„Un roman picaresc modern, al cărui erou visător, Alin, este un frate mai mic al piticului Oskar Matzerath din Toba de tinichea.“ — Frankfurter Allgemeine Zeitung

„În Vremea minunilor, scriitorul elvețian de origine română Cătălin Dorian Florescu creează din amintirile sale despre țara natală și despre călătoria în Italia și America un mozaic narativ dens și plin de viață. Romanul este o școală a iubirii și a vieții.“ — CHARLES LINSMAYER

„O relatare nepretențioasă și realistă a unei maturități timpurii, ce-și dă măsura în detaliile observate cu precizie și în gesturile mici; prin urmare, cu atât mai autentică.“ — Frankfurter Rundschau

„Acest debut face dovada unui povestitor original, foarte talentat, cu o voce autentică, dinamic și plin de umor, debordând de imagini și idei, pe care ne-ar plăcea să-l ascultăm povestind încă în multe pagini de-acum înainte.“ — Der Bund

„Cătălin Dorian Florescu este Ian McEwan în tinerețe, dar cu mult mai mult umor, cu ironie, cu mai multă sare și piper.“ — New Books in German

„Vremea minunilor este, în același timp, un elogiu adus tatălui, dar și lumii părăsite de autor în plină adolescență. Este o lume din care a ieșit gata înarmat pentru lupta scrisului.“ — MIRCEA MIHĂIEŞ

Roman distins cu Swiss Book Prize

Ediția în limba germană s-a vândut în peste 80 000 de exemplare

„Romanul răspândeşte parfumul aspru al unei vieţi pline până la refuz cu orori îngrozitoare şi uimitoare frumuseţi, cu dezastre care îi schimbă cursul şi cu fericiri paşnice. Jacob se hotărăşte să iubească este o poveste ce are dimensiunile existenţei. Sunt unele romane care povestesc viaţa, şi asta e bine. Şi mai sunt altele care povestesc viaţa şi ne învaţă ce este umilinţa: în faţa bogăţiei, a stupidităţii şi a nebuniei vieţii, în faţa micilor lucruri mari de zi cu zi, un sac de cartofi, o noapte ploioasă, o naştere pe mormanul de gunoi. Un astfel de roman a scris Cătălin Dorian Florescu. Se citeşte incredibil de ușor, mai ales de către cei ce ştiu să preţuiască o proză suculent-senzorială.“ — Berliner Zeitung

„Cătălin Dorian Florescu este, fără nici un dubiu, din clasa celor mai mari povestitori ai generației lui.“ — Sächsische Zeitung

„Nu sunt mulți cei care povestesc cu atâta forţă, sensibilitate senzorială şi căldură, atât de amplu, cuprinzând secole, atât de calm şi fără teamă, ezitând la fel de puţin atât când se confruntă cu brutalitatea şi cruzimea, cât şi în faţa gingăşiei şi a tristeţii. Ce povestitor! Florescu e atent la fiecare detaliu, la fiecare nuanţă, şi lasă imaginea obiceiurilor rurale să învie, ca într-un tablou de Bruegel, cu toate grozăviile şi frumuseţile lor... A scris un roman impunător despre un secol brutal şi despreo viaţă lipsită de speranţă, un roman care însă nu se scufundă nicicând în deznădejde.“ — ELKE HEIDENREICH, Frankfurter Allgemeine Zeitung

„O epopee de familie limpede, concisă și alertă.“ — Der Spiegel

În Caracas, Venezuela, Adelaida Falcón îşi înmormântează mama – singura familie pe care a avut-o vreodată – şi se teme că, la lăsarea nopţii, hoţii vor jefui mormântul. Nici măcar morţii nu-şi pot afla liniştea aici. Adelaida a copilărit într-o Venezuelă prosperă, care primea imigranţi în căutarea unei vieţi mai bune, locuind împreună cu mama ei într-un apartament modest. Dar acum? În fiecare zi se aşază la coadă la pâine, care se termină invariabil înainte să ajungă la casă. În fiecare noapte îşi astupă ferestrele cu bandă adezivă ca să nu intre gazele lacrimogene împrăştiate de forţele de ordine asupra protestatarilor. Când nişte femei care se dau drept revoluţionare îi ocupă apartamentul, Adelaida se vede nevoită să ia o serie de decizii îngrozitoare pentru a putea supravieţui într-o ţară ce alunecă în anarhie, unde cetăţenii par tot mai învrăjbiţi unii împotriva altora. Dar cât de departe este dispusă să meargă? Romanul Karinei Sainz Borgo este o odă adusă poporului venezuelean şi un memento terifiant al felului în care lumea aşa cum o ştim se poate dezintegra într-o clipă sub ochii noştri.

„O poveste tulburătoare, scrisă cu mare forţă, pe cât de disperată, pe atât de actuală.” (Kirkus Reviews)

„Proza admirabilă a Karinei Sainz Borgo dezminte realitatea brutală a prăbuşirii societăţii civile pe care o dezvăluie în această puternică perspectivă literară asupra Venezuelei sfâşiate de conflicte.” (Booklist)

„O poveste universală… Cu o voce care păstrează un echilibru perfect între răceală şi melancolie, ca a unei jurnaliste care caută şi descoperă realitatea în ficţiune, Karina Sainz Borgo spune o poveste care nu mai este a ei, ci a devenit deja a noastră.” (la Repubblica)

„Vocea unei conştiinţe… Un roman scris într-un stil sobru, concis, direct, de o extraordinară forţă expresivă. Pur şi simplu magistral.” (Fernando Aramburu, El Mundo)

Adriana e ca vântul, intră pe neaşteptate în viaţa surorii sale mai mari, iar intrarea ei are de fiecare dată forţa unei revelaţii. Când erau mici, cele două erau răzvrătite şi unite. Adulte, trăiesc departe una de alta, dar ambele duc povara unei grele moşteniri: cea a cuvintelor nerostite şi a lipsei de afecţiune şi atenţie. Fiecare trăieşte în felul ei o poveste de dragoste absolută, însă zdruncinată şi, în final, nimicită ireparabil. Numai că uneori durerea trăită deplin, până la ultima picătură, ne poate ajuta să pătrundem în cele mai ascunse unghere ale sufletului. Astfel ne putem construi propriul scut de apărare în faţa sentimentelor, prin acceptarea lor şi ocrotirea legăturilor intime pe care ne-am construit devenirea. Asta pare să ne transmită Donatella Di Pietrantonio, cu înţelepciunea şi naturaleţea marilor scriitori. Ea ne oferă un buchet multicolor de emoţii rostite în şoaptă, care ne va stărui multă vreme în memorie. Romanul Borgo Sud, unde autoarea merge pe firul poveştii începute în Cea care se întoarce, a fost nominalizat la Premiul Strega (2021), cel mai prestigios premiu literar din Italia.

„Cititorii romanului Cea care se întoarce al Donatellei Di Pietrantonio se vor bucura să o regăsească pe Adriana, sora mai mică, «o floare neaşteptată, crescută pe o mână de pământ, pe-o stâncă»... Celor care încep călătoria cu acest roman nou şi complet autonom le vor rămâne în minte cele două femei pline de dezamăgiri şi speranţe noi, care au întipărite în fiinţa lor ura şi dragostea pentru satul din Abruzzo ce le-a crescut sălbatic şi le-a făcut să plece departe: una să studieze, să profite de şansa unei schimbări în viaţă, iar cealaltă să plece pur şi simplu, să trăiască, să evadeze, să iubească.” (Il Foglio)

„A şti că viaţa implică o atrocitate iremediabilă nu înseamnă a ceda în faţa acelei atrocităţi. Este lecţia oferită de marea literatură italiană a secolului XX, de la Elsa Morante la Primo Levi. Borgo Sud reflectă pe deplin această tragică efemeritate.” (la Repubblica)

„Cu stilul ei concis, Di Pietrantonio se numără printre autorii care nu se tem să privească durerea în faţă, să o atingă, să o arate aşa cum este... Poate de aceea paginile ei pătrund în conştiinţa cititorului mai întâi ca nişte spini înfipţi în piept şi apoi ca semne ale unei posibile mântuiri.” (il Fatto Quotidiano)

Cai în galop, cel de-al doilea roman din tetralogia Marea fertilităţii, apărut la un an după Zăpada de primăvară, a fost ecranizat în 1985 într-un episod din filmul inspirat din biografia şi opera scriitorului nipon – Mishima: o viaţă în patru capitole, regizat de Paul Schrader, printre producători aflându-se Francis Ford Coppola şi George Lucas.

Doamnelor, faceți cunoștință cu cartea servitoarei. Ea îți poate aduce fie căderea, fie mărirea.

Servitoarea îți vrea doar binele, binele de care ea n-a avut niciodată parte.

Te vede acolo jos, pe fundul prăpastiei,

Și coboară la tine, ca să te-ajute.

„Această carte incredibil de bine scrisă are o atmosferă misterioasă și mistică. O’Donoghue împletește cu iscusință lumea pe care o știm cu elemente supranaturale.” —BOOKLIST

Un thriller internațional zguduitor, cu ritm necruțător de alert, cu scene de acțiune și de luptă superb coregrafiate, în care sunt îmbinate scene de răpire, crimă, mutilare, tortură, sexualitate, care începe în munții Africii, continuă pe străzile Londrei și se termină în Rusia.

De la autorul bestsellerului Offline, o nouă provocare: 

Aplicația – Ei te cunosc. Ei știu unde ești

Ești pregătit pentru un thriller psihologic complex, în care autorul îmbină crimele clasice cu tehnologia modernă?

Torino, 1704

Există lucruri despre care nu se poate vorbi decât sub ocrotirea Sfinților, pentru că Omul Crucii este mereu la vânătoare de suflete și ar putea oricând să asculte. Prezențe misterioase cutreieră străzile când se lasă noaptea, iar cadavre mutilate sunt găsite în dimineața următoare.

Dar există cu adevărat Omul Cruce? Și ce este el: om, diavol sau doar o legendă?

Ajuns la vârsta senectuții, Adrian Doltu recurge la un insolit mod de analiză a propriei vieți. O viață care a traversat atât regimul comunist totalitar, cât și perioada de tranziție postdecembristă și care i-a fost influențată în mare măsură de întâmplările din propria familie. Cele douăzeci și una de scrisori pe care i le trimite fostei sale iubite constituie tot atâtea imersiuni în trecutul problematic al personajului, dar și prilejul unui examen sever al propriilor compromisuri. În cele din urmă, nemaiavând nimic de pierdut, constată că frica de viață l-a dedicat unui destin pasiv, iar prin raportare la istoria recentă, reflecțiile sale se extind asupra unei întregi generații. Cu un ușor subtext polemic, romanul Scrisori către Taisia pune în oglindă predestinarea și consecințele deciziilor personale, instinctul de supraviețuire și recuperarea prin jertfă a demnității umane.

Cuvintele nu sunt menite să rămână în noi.

Sunt făpturi libere și, dacă le zăvorăști, fac rău.

Roshar, o planetă cu o istorie unică și bogată... Deși aici trăiesc oameni, este un loc cu totul diferit de Pământ, neiertător, cu uragane care-l bântuie la fiecare câteva săptămâni, cu crustacee gigantice, cu floră ce și-a dezvoltat o rezistență încăpățânată înaintea naturii dezlănțuite. Un sistem de magie nemaintâlnit... Și trei personaje principale cu propriile lor dorințe și țeluri: Kaladin (fostul soldat, devenit sclav, devenit podar), Shallan (fiica unui nobil mort, care încearcă să-și salveze Casa) și Dalinar (un Înalt Prinț și unchi al regelui). Începutul unei capodopere epice...

Uneori trofeul nu merită prețul plătit. Căile prin care ajungem la victorie sunt uneori tot atât de importante ca victoria însăși. 

Animale fantastice și unde le poți găsi, debutul scenaristic al lui J.K. Rowling, autoarea mult îndrăgitelor cărți din seria Harry Potter, care au ajuns bestselleruri internaționale, a fost ecranizat și îl are în rolul lui Newt Scamander pe Eddie Redmayne, actor câștigător al unui premiu Oscar.

Newt Scamander, explorator și magizoolog, tocmai și-a încheiat turul în jurul lumii în căutarea celor mai rare și extraordinare creaturi magice. Ajunge și la New York, unde nu are de gând să stea prea mult. Însă își pierde geamantanul și unele dintre animalele fantastice dinăuntru scapă și cutreieră libere prin oraș. Ce urmează e o adevărată nebunie...

De peste două miliarde de ani, protomolecula lasă în drumul ei haos și moarte. După ce a pustiit Venus, ea a construit în apropierea lui Uranus o poartă imensă, deschisă spre necunoscut. James Holden și echipajul Rosinantei trebuie să descopere scopul construcției înainte ca ignoranța să ucidă omenirea. Holden însă nu bănuiește că, în timp ce se află pe urmele pericolului care se ascunde dincolo de poartă, va fi ajuns din urmă de un plan minuțios pregătit ce-i amenință viața.

„Tare greu i-a fost literaturii române să ajungă la romanul Ioanei Bradea, la titlul lui atât de violent provocator. Cartea tinerei prozatoare a făcut un salt disperat, prin care a reușit să corecteze căznitul și – până acum – tristul efort de deblocare a tabuurilor limbajului literar… Ioana Bradea este probabil singura din plutonul tinerilor scriitori care experimenteazã debutonarea limbajului care nu pune dorinþa de a epata înaintea nevoii de a scrie… Conversațiile nocturne reconstituite de Ioana Bradea sunt năucitoare. Aici e punctul tare al cărții, pentru că veridicitatea și puterea de impact ale acestor pagini sunt greu de egalat și par plătite cu topirea până la urmă voluntară în această magmă umană irespirabilă. O lume murdară, maculantă din lene, otrãvită din indolență, disperată din neputință se ridică dintre așternuturile jegoase ale prezentului și ne spune, extrem de brutal, unde suntem de fapt.“ – TANIA RADU

„Nu știu să existe mai adâncă plăcere decât aceea de a întrezări, a pipăi, a simți oamenii, faptele, clădirile, fragmentele de oraș, străzile, realitățile cu fantasme sau coșmaruri, clipele sau anotimpurile, pe care apoi să le reconstruiești din litere, să le traduci în cuvinte, să le îmbraci într-o construcție lingvistică – cum ar fi și Băgău, la o adică: o lume fragilă, parfumată sau gustoasă, imperfectă pe alocuri, șubrezită, diformă, căptușită cu spaime, complexe, bolnăvicioase obsesii, iluzorii proiecții, inutile stăruințe, tânjiri, sonorități și fluide gata să devină ruine... Nu știu să existe vreun miracol mai tulburător decât acela de a fi în stare să te bucuri de onoarea de a despica lumea în cuvinte, de a-i dezvălui din taine sau de a-i silabisi misterele… Poate doar dragostea cu care să îmbrățișăm toate acestea…“ – IOANA BRADEA

Alexandru Royce e un orfan angajat ca portar la conacul unui afacerist din orășelul Gimău, de lângă Cluj. Conacul e închiriat pentru petreceri cu circuit închis unor politicieni corupți, oameni de afaceri cu trecut obscur, bancheri etc. Enigmatic, fragil atât fizic, cât și emoțional, Alexandru e prototipul inocentului care se pierde în labirinturile unei lumi tulburi – o lume a afaceriștilor veroși, fără scrupule, a interlopilor, o lume unde chiar și grupurile de activiști antrenați în diferite proiecte de reconstrucție socială sunt ori abulici, ori ineficienți. Structurat ca o suită de mărturii ale unor personaje implicate într-un fel sau altul în „cazul“ Alexandru Royce și propunând o intrigă de policier, romanul vorbește de fapt despre numeroasele fețe ale adevărului pe care le poate ascunde un destin.

„Vocile atât de diverse, de contradictorii – resemnate ori agresive, implicate ori indiferente, calme ori turbulente – ale personajelor care compun mozaicul celor șapte fulgurante vieți ale lui Alexandru Royce m-au obsedat ani de zile: se iveau, se estompau, deveneau iarăși pregnante, se împleteau între ele, căzând de acord asupra unui aspect sau altul din existența, ea însăși fragmentată, a personajului principal, pentru ca imediat după aceea să se contrazică din nou. A durat câțiva ani buni până ce aceste voci, răsunând de departe sau din imediata proximitate a lui Alexandru Royce, să se strângă într-un mănunchi care a proiectat asupra istoriei sale aura a ceva ce părea să poată fi numit destin. Prins într-un vârtej al destinului, personajul acestei cărți își consumă până la ultima consecință fiecare dintre viețile care i s-au dat. Oare ultima viață a lui Alexandru Royce are darul de a da sens și celorlalte, rămase sub semnul echivocului? Oare ultima lui viață, chiar dacă nu-i explică enigma, va transforma toate celelalte vieți ale sale în trepte ale unui destin unic?“

Romancier, dramaturg și scenarist, David Foenkinos este considerat un autor important al generației sale. Romanele lui s-au tradus în peste 40 de limbi, toate sunt bestselleruri, iar unele dintre ele au fost ecranizate. În Familia Martin, David Foenkinos lansează o adevărată provocare pentru cititor, jucându-se cu granița care separă realul de ficțiune.

Naratorul, un autor în pană de inspirație, se hotărăște să iasă în stradă și să facă din prima persoană care-i apare în cale subiectul viitoarei sale cărți. Pentru a pătrunde în viața acesteia, devine el însuși personaj, bulversând traiectorii personale și destine. Familia Martin este o carte ludică, chiar dacă abordează subiecte sensibile precum singurătatea în cuplu, provocările adolescenței, hărțuirea la locul de muncă sau anxietățile inerente bătrâneții.

„Pornesc de la ideea că orice viață, chiar și cea mai banală, poate fi interesantă.“ — DAVID FOENKINOS

Bestseller internațional tradus în 33 de țări

Supraviețuitorii dezvăluie povestea a trei frați care se întorc la casa în care și-au petrecut verile pe când erau copii și unde, cu mai bine de 20 de ani în urmă, un accident devastator le-a schimbat viețile. Deși înstrăinați unul de celălalt, Benjamin, Pierre și Nils revin pentru a îndeplini ultima dorință a mamei, despre care află în seara dinaintea înmormântării sale: cenușa să-i fie împrăștiată la casa de lângă lac. Scris cu un farmec aparte și neliniștitor în felul în care dezvăluie treptat când copilăria fraților, când viața lor adultă, de o melancolie deopotrivă delicată și crudă, construit abil, pivotând între un fir narativ ce aparține trecutului și urcă spre finalul inimaginabil, și un altul care coboară dinspre momentul morții mamei către întâmplarea traumatizantă, Supraviețuitorii este un roman intens și profund senzorial despre copilărie, cu toate secretele și, mai cu seamă, cu dramele care lasă urme adânci.

Noul roman al lui Dan Lungu ne propune o incursiune la firul ierbii în lumea politico-interlopă postcomunistă, spre începuturile capitalismului autohton. Sergiu, Sergio sau Sergiulică este șofer, bodyguard, spărgător de lemne pentru grătar, secretar de stat, adică om bun la toate în preajma puterii. Povestea lui ne duce de la găștile de cartier până la ministere și locuri discrete unde se iau decizii și se pregătesc tunuri.
Cu o perspectivă postmodernă, implicit ironică, Șoferul din Oz combină povești de dragoste și de familie cu radiografia oblică a puterii și lupta personajului principal pentru cucerirea normalității în vremuri tulburi. O carte din care nu lipsesc umorul, duioșia și nici dimensiunea documentară.
Ca în majoritatea romanelor lui Dan Lungu, te amuzi, te emoționezi și afli o sumedenie de lucruri incredibile despre lumea în care trăiești.

E cunoscută drept soţia stearpă a unui rege puternic, dar în spatele acestei imagini se ascunde o poveste fascinantă. Katherine de Aragon este Infanta Spaniei, născută din stirpe de războinici, din părinţi cu sânge nobil. La nici patru ani e făgăduită Prinţului de Wales, Arthur Tudor, şi crescută ca viitoare Regină a Angliei. Nu are nici o îndoială că soarta o va duce la curtea unei ţări de la capătul lumii, o ţară rece şi uitată de Dumnezeu. Arthur este încă un copil când se întâlnesc, obiceiurile noii ei lumi sunt aspre, mâncarea e ciudată, ca şi oamenii, care o privesc cu răceală. Încet-încet îşi uită temerile şi viaţa devine mai uşoară; însă Arthur moare de timpuriu şi Katherine se trezeşte din nou în voia sorţii. Visul ei de a conduce un regat se întunecă iar. Salvarea va veni de la Henric, răsfăţatul şi mai tânărul frate al lui Arthur, cu care Katherine se va căsători. Curtea regală se împotriveşte, părinţii îi sunt prea puţin de ajutor, însă Katherine nu-şi dezminte stirpea războinică: va face orice să-şi împlinească visul, va minţi dacă va fi nevoie şi va muri minţind, dar va fi soţia viitorului Henric al VIII-lea şi Regina Angliei.

Selecție, prefață și note de Ioana Bot  •  Cronologie de Cătălin Cioabă

„Fără a cunoaște proza sa literară, imaginea pe care ne o putem face despre opera lui Eminescu ar fi, incontestabil, imperfectă. Cu toții am citit cândva Făt-Frumos din lacrimă, sau Sărmanul Dionis, dar aceste titluri nu acoperă decât o mică parte din tezaurul proiectelor de beletristică. Invocăm, adesea, marile reușite ale poeziei și prozei sale, fără să avem în minte continentele nebănuite care le susțin sau care s-au desprins, cândva, din același atelier, croindu-și drumul propriu. Cititorii vor descoperi scrieri de o admirabilă eterogenitate formală, într-un volum ce reunește atât bine-cunoscutele pagini în proză, cât și scrierile care, rămase în «lada cu manuscrise», au întârziat a-și face drum spre conștiința publicului. Această parte consistentă a scrierilor sale se aseamănă cu un aisberg, ale cărui profunzimi ascunse sunt insuficient cunoscute publicului larg.“ — IOANA BOT

Am pus în cartea asta cam tot ceea ce am eu mai bun. E și despre copilăria mea ca o minune dar și despre adulți țăndări. Am râs mult când am scris-o dar are și părți complicate și deloc confortabile. Am povestit lucruri pe care nu am mai îndrăznit să le povestesc vreodată. Sunt în ea câteva bucăți țepene și cel mai probabil prea crude din mine.

„Mereu a fost obsedat de soldaţi. Mereu i s‑a părut că şi poezia e o boală grea. Tot o condamnare la moarte. Soldatul îşi părăseşte viaţa şi pleacă pe front. Meseria lui e moartea. El îşi pune trupul în faţa glonţului ca să îi apere pe ceilalţi. Dar şi poetul îşi pune trupul în faţa morţii. Ca să ce? Tot ca să‑i apere pe ceilalţi. Ca să‑i apere de ei înşişi, poate. Nici poet nu poţi fi oricum. Poezia trebuie trăită până la capăt. Şi asumată, cu toată otrava ei. E pe viaţă şi pe moarte. Meseria soldatului este moartea de glonţ. Meseria poetului este moartea de sine însuşi. Poetul ca şi soldatul nu are viaţă personală. Nu e nici o metaforă. E cât se poate de concret. Nu ne pasă de viaţa lor personală. Unul trebuie să moară pentru ceilalţi, civilii. Celălalt trebuie să scrie pentru ceilalţi, nepoeţii. Şi scrisul e tot o formă de moarte. Laşi din tine tot mai mult, până nu mai rămâne mare lucru. Toţi visează la gloria poetului. Dar cine ar accepta să ducă viaţa poetului? Cine ar vrea să trăiască aşa cum a trăit el? Poezia înseamnă autodistrugere. Hybris. Intensitate. Altfel nu e poezie. Toţi ar vrea să aibă cărţile lui Dostoievski, dar cine ar accepta să fie condamnat la moarte? Toţi ar vrea să poată scrie ei poezia lui Eminescu, dar cine şi‑ar dori viaţa lui? Toţi ar vrea să aibă 11 elegii, dar cine şi‑ar da drumul în gol cum a făcut‑o el? Boala profesională a soldatului este moartea de glonţ. Vărsarea sângelui. Boala profesională a poetului este moartea de sine însuşi. El se lasă ucis de viaţa pe care trebuie să o ducă, pentru a‑şi putea scrie poezia. Sângele lui care împroaşcă peretele e ca sângele soldatului care se scurge în tranşee. Asta e moralitatea lui.”