Literatură

Autoarea renunta la stilul diaristic si trece intr-un alt registru creativ. Sinuciderea, ca forma finala de traire existentiala, plagierea si aspectele puterii care creeaza dependenta sunt temele abordate. Fiecare din chinuitoarele manifestari socioumane sunt atasate unui personaj devenit aproape caricatural prin exacerbarea lor literara. Pornind de la un scandal real in care numele lui Dante este legat artificial de o locatie cu iz politic, cele trei personaje principale sunt privite necrutator de ochiul autoarei. Ea le prezinta dezgolite, dar purtand la gat insemnele specifice fiecaruia: unul - deprimarea ajunsa la exasperarea gestului final, altul - inconstienta cu care isi aproprie neavenit un titlu academic, al treilea - un comportament in care mania puterii ii dicteaza manifestarile cotidiene. Pe de alta parte, ele exhiba, intr-un permanent soliloc, si ganduri, emotii, nelinisti prin care umanitatea lor devianta si deviata isi face, totusi, aparitia. Politica, mediul academic, dar si scene imaginate din viata reginei Elisabeta a II-a si a doctorandului in neuropsihiatrie, devenit

Asculta cu atentie toate suntele minunate ale anotimpurilor, de la sfaraitul soarelui pe nisipul incins pana la scartaitul pasilor pe zapada inghetata. 
Incearca sa inventezi si tu niste sunete!

O reeditare a celebrului roman de aventuri al lui Jules Verne, 20.000 de leghe sub mari, tradus din limba franceza de Brebeanu Alina Loredana, cu o coperta realizata de Daniel Tutunel. Aceasta prezinta un fel de calatorie initiatica, in care se impletesc elemente didactice, aventurile, imaginarul si confruntarea cu necunoscutul. Autorul anticipeaza tehnologia submarinului, ale carui modele primitive existau deja la data publicarii romanului.

Aceasta minunata carte in imagini, fara prea multe cuvinte, urmareste prietenia care se naste intre o fetita si o albina si le arata copiilor ca natura si mediul urban pot coexista.

Un fals tratat de „poliritmie social-urbană” este cartea pe care o aveţi acum în mînă! Cincisprezece scriitori români şi străini reconstruiesc fragmente dintr-un oraş polimorf, în ţesutul căruia coexistă solidar mizeria şi splendoarea, trecutul şi prezentul, Occidentul şi Orientul, vitalitatea şi descompunerea. Inedită monografie ficţională a unui spaţiu în egală măsură istoric, fantasmatic şi real, antologia de faţă reuneşte textele unor autori contemporani – prozatori, poeţi, critici şi teoreticieni literari – români şi străini, pentru care Bucureştiul este un spaţiu mitic, ce ascunde în sine nenumărate universuri paralele. Surprinzătoare în acest caleidoscop urban, în care Bucureştiul devine personaj central, este diversitatea: diversitatea autorilor convocaţi, dar şi a formulelor discursive la care au recurs pentru a pune în scenă un oraş cu o mie de chipuri. Aşa se face că impresiile, amintirile, reprezentările ficţionale sau reconstituirile istorice pe care le veţi citi în paginile acestei antologii nu seamănă cîtuşi de puţin unele cu celelalte, că de la reportaj la memorialistică şi de la ficţiune la abordarea teoretică a ţesutului urban, toate textele incluse în acest volum spun poveştile unor întîlniri singulare cu ipostaze imaginare sau dureros de reale ale oraşului nostru. Proteic şi stimulînd imaginaţia celor ce-l străbat, Bucureştiul se cere explorat, descoperit şi interiorizat, iubit cu pasiune sau, dimpotrivă, detestat cu metodă.

Cartea de faţă, deşi cronică fictivă a unor „amintiri imaginare”, are în spate un sfert de veac de interacţiune cu tot ce înseamnă, bun sau rău, natura umană, sursă de inspiraţie din care a fost extrasă esenţa multor întâmplări şi personaje. Lângă acestea se află şi alte motive, fie istorice, fie legate de cotidian, ce întăresc convingerea că autorul poate scrie aproape orice. Este, mai presus de toate, un volum la fel de eterogen ca omul Septimiu Pan, scris cu pasiune, sinceritate, obstinaţie şi cu credinţa că lectura lui va îmbogăţi viaţa cititorilor.

Un model semiotic al cunoașterii este un model extins, el poate să explice ce este cunoașterea, atât la nivel zoologic,cît și antropologic, atât individual-gnoseologic, cât si colectiv-epistemologic. Plecând de la semn - în esență o relație, mai precis o relație de semnificare, putem vedea că modul de a fi în lume, atât al nostru, cât și al celorlalte viețuitoare, se manifestă prin semn, prin ceea ce semnifică lumea penru noi sau pentru celelalte ființe vii. Dacă restul viețuitoarelor trăiesc in monada Umwelt-ului lor, fără să conștientizeze că ea are limite si că există o diferență între Obiectul Imediat si Obiectul Dinamic al experienței lor, omul a conștientizat aceste limite si existența uneii relații de semnificare. Pe această relație de semnificare în care se află cu tot ce-l inconjoară, a extras-o si a folosit-o pentru a-si construi Lebenswelt-ul, pentru a elabora cel mai complex sistem de semne, limbaDin acest motiv limba este mai întâi un sistem de modelare ce are ca scop adaptarea si cunoașterea lumii si,apoi, comunicarea.. Ceea ce am urmărit noi în acest demers a fost tocmai identificarea acestor elemente prin care se poate fomula acest model semiotic al cunoașterii.

Zece povești fantastice, în care firescul se pierde pe neașteptate, întrupând lumi noi, aproape magice sau chiar supranaturale.

Cartea conține ilustrațiile pictorului Dragoș Bojin.

    Eliberat de convingerea ca obiectele din realitatea aparenta sunt reale, ma simt mereu complet, vazand lumea ca pe un vis frumos aparut in lumina minunata a constiintei, adica a mea. Pentru mine dorintele nu mai provoaca teama ca nu voi obtine ceea ce doresc. Eu am intotdeauna totul, pentru ca plenitudinea este chiar natura mea. Fiind permanent identificat cu constiinta, asumandu-mi identitatea reala, nu mai actionez avand sentimentul ca sunt un faptuitor. Accept orice rezultat ar aparea in urma aparentei actiuni, pentru ca stiu ca nu am nimic de castigat sau de pierdut.
    Cartea Copilul marii este o autobiografie fictionalizata a autorului, o poveste de viata, care ca orice alta poveste, merita povestita. Lectura ne poarta prin drama parasirii locului  copilariei si la gasirea ulterioara a unei noi perspective asupra vietii. Ajungem la adolescenta si implicit la prima iubire si trecem prin transformari majore odata cu fiecare constientizare a personajului principal.
    Aventura descoperirii de sine ne cuprinde si pe noi si ne imbogatim launtric cu fiecare metoda practica descrisa in carte, iar in final, perspectiva noastra se transforma radical prin prisma tuturor acestor invataturi specifice sistemului non-dualist advaita vedanta.

    Fragment din volumul "Copilul marii" de Marius Mihai Lungu:

    Nu numai ca ii transmisesem gandurile mele, si imaginea locului meu preferat. Asta insem ca, comunicarea din vis era un lucru real si foa eficient. M-am apropiat si i-am pus mainilr ochi. A izbucnit in ras, spunandu-mi amuzata s-a speriat foarte tare. Stiuse ca vin cu cateva cll inainte sa ii pun mainile la ochi, insa nu a vrut se intoarca.
Ne-am asezat amandoi pe pietrele de pe dig si am inceput sa schimbam impresii despre noul nostru mod de a comunica. Si ei, si mie ni se parea a fi unul dintre cele mai eficiente moduri de comunicare, pentru ca puteam sa ne lamurim intrebarile, fara sa mai asteptam sa fim fata in fata. I-am citit tot ce notasem despre primul vis si mi-a confirmat ca in general cam acelea fusesera ideile pe care voia sa mi le transmita, pentru ca citise ceva asemanator intr-o carte a unui discipol de-al lui Ramana Maharishi. Tot acolo citise si despre tipul de discriminare pe care il folosise si de tehnica introspectiei pe care o practicase, dar nu explicase si in ce consta introspectia. Doar sa iti pui singur o intrebare si sa astepti un raspuns parea a fi un lucru prostesc, pentru ca singura care ti-ar fi putut raspunde ar fi fost mintea, iar mintea nu ar fi putut sa iti spuna adevarul. Daca mintea ar fi stiut adevarul, nu am mai fi cautat iluminarea.
    Am inceput sa ma gandesc cum ar fi trebuit facuta o introspectie care sa plece de la intrebarea „Cine sunt eu?". Am intors intrebarea si implicatiile ei pe toate partile, dar nu am reusit sa inteleg cum ar putea fi facuta o introspectie pornind de la aceasta intrebare. De atata efort mintea obosise, si m-am trezit privind in gol, cu fata incalzita de soarele bland de iarna calduta si cu ochii scaldati de valurile mici, dar inspumate, ale marii.
     „Nu ati inteles ca toate lucrurile simple sunt cat se poate de usor de aplicat?"
    Era vocea pe care o auzeam de obicei, dar, de data aceasta, vorbea la plural. M-am uitat la Maria si ii citeam mirarea in ochi. Era clar ca si ea auzise vocea. I-am zambit complice, i-am facut semn sa taca si mi-am reorientat atentia catre vocea marii.

Pendulând între dezamăgire și nesiguranță, între debusolare și dezabuzare, între suferință și disperare, între vis și realitate, fata din roman, Ileana, nu prea are între ce să aleagă. Pentru că orice ar alege e rău și orice ar face e și mai rău. De aceea e și condamnată la inacțiune, devenind prizoniera unui destin nemilos. De care nu e capabilă să se rupă și pe care nu poate să-l schimbe, cu toate că face câteva încercări în acest sens, adevărat că timide. După ce eșuează în câteva tentative de a-și recăpăta libertatea, personajul – narator preferă să aștepte. Să aștepte ca drama pe care o trăiește să ia (de la sine) o altă turnură, poate nu neapărat una fericită, dar o altă turnură. Dar asta nu se întâmplă și atunci durerea mocnită se transformă în suferință, iar drama, într-o tragedie.

Începutul oniric și finalul realist al romanului sunt ca două paranteze între care Ileana își conștientizează abandonul. Ceea ce se anunța a fi un roman realist sau post-realist se transformă într-o narațiune alegorică. Situat între Carlos Fuentes și Ovidiu Nimigean, romanul Valentinei Șcerbani redă, într-un limbaj îmbibat de poezie, povestea unei pierderi. Un roman pur și simplu răscolitor. – Dumitru CRUDU

Proveniti din lumi diferite, britanicul Ted Mundy si misteriosul Sasha, spionul din Germania de Est, reusesc sa lege o prietenie ce va dainui peste jumatate de veac. Destinul lor se va intersecta intr-o lume framantata de conflicte, in timpul studentiei din Berlinul de Vest, apoi in sumbra epoca a Razboiului Rece si, in final, in epoca actuala, sfasiata de terorism si de razboiul minciunilor.

"Niciun cititor, indiferent de viziunea sa politica, nu ar ramane nemiscat de pasiunea si inteligenta acestui titlu al lui le Carre. Pentru aceia care ii impartasesc sentimentele cu privire la razboi si la consecintele sale, cartea aceasta va fi un dar special." - Publishers Weekly

Adrian Pârvu (n. 1952) face parte din prima generație de jurnaliști a presei libere, de după 1989. A lucrat la publicații precum Baricada, Zig-Zag, Cotidianul, Cațavencu, a fost unul dintre oamenii care a pus bazele corespondenților din țară Mediafax, apoi a coordonat nenumărat reviste de home & deco ale trustului Hiparion. După activitatea prodigioasă jurnalistică s-a dedicat în totalitate scrisului, publicând patru volume de poezie și devenind unul dintre cei mai apreciați scriitori din țară. „Sângele apă nu se face” reprezintă debutul în proză pentru Adrian Pârvu, un roman fascinant despre rădăcinile noastre și felul în care ele ne ghidează mai mult sau mai puțin viața, un mix de povești autentice și personaje memorabile, la limita dintre realitate și ficțiune, traversând diferite zone geografice și istorice, în special „ruta” București – Giurgiu și anii comunismului în raport cu schimbarea de după Revoluție. Un roman despre tradiție și familie pe de o parte, despre curaj și răzvrătătire pe de alta.

Alexander Cold, 15 ani, se alătură unei expediţii în Amazon, cu misiunea de a documenta existenţa Fiarelor, făpturi fabuloase pe care nimeni n-a reuşit să le vadă vreodată. În inima junglei, unde timpul curge altfel, tânărul îşi găseşte animalul totemic, jaguarul, o cunoaşte pe Nadia, fata de culoarea mierii, înzestrată cu agerimea acvilei, şi împreună descoperă deopotrivă secretele unei civilizaţii străvechi şi abisul inimii omeneşti.

La primirea unei vizite neasteptate din partea unui mielut, batranul si flamandul lup incepe sa viseze la o delicioasa tocanita de miel. Dar mielul nu vrea sa devina cina lupului, el vrea sa-i fie prieten…

Nu simțea nimic. Auzea în jurul ei voci, pași, chemări, dar totul surd și cenușiu, ca un fel de pastă sonoră, din care numai uneori se distingea cu subită claritate un clopot de tramvai sau un strigăt, pentru ca imediat să reintre în aceeași rumoare stinsă. ”Vasăzică, un accident”, gândi ea foarte calm, aproape cu indiferență.

„O carte in care ea revine asupra lunilor pe care le-a petrecut la Elisee si nu ezita sa dezvaluie culisele lumii politice pe care a cunoscut-o indeaproape.“ - People

Tu ce vezi atunci cand te uiti la luna? Copiii care locuiesc in Europa si Statele Unite ale Americii isi imagineaza ca vad un om atunci cand privesc luna. Copiii din Japonia si India vad un iepure, iar copiii din Australia vad un pisoias. Dar toti copiii, indiferent de tara in care locuiesc, privesc luna cu aceeasi mirare. Luna este alcatuita, in principal, din roci, cu un nucleu mic din fier. Nu emana lumina ei proprie, ci reflecta lumina soarelui. Forma lunii pare sa se schimbe pe durata unei luni calendaristice, deoarece lumina soarelui cade asupra ei din unghiuri diferite, pe masura ce se deplaseaza in spatiu. Aceste forme se numesc faze. Iata cateva dintre fazele lunii: Luna noua, primul patrar in crestere, ultimul patrar, ultimul patrar in descrestere, luna plina. Cand luna pare mai mare pe cer, spunem ca se afla in crestere. Cand devine mai mica, spunem ca descreste. Luna a fost mereu un instrument important de masurare a timpului pentru toti locuitorii planetei.

Copilărie dulce. Era ora 12. Personajele noastre principale, Rick și Morty, se pregăteau să iasă în grădina bunicilor. Era o primăvară târzie. Rick a deschis ușa cu zăvorul. Bunicul zicea că acel zăvor avea peste 100 de ani. Când Rick a deschis ușa alături de Morty, ambii copii au surâs. Era o fericire inexplicabilă. S-au jucat, au căzut, s-au certat, au copilărit. Era cam 8 jumătate. Copiii erau puțin răniți, murdari. Peste 70 de ani, bărbați acum, erau despărțiți. Și-au amintit acele timpuri. Câteva lacrimi s-au prelins pe fața lor. Și-au amintit unul de altul. – Ștefan Caraman Jr. (10 ani) –

Oare poate ziua de maine sa fie la fel de frumoasa ca cea de ieri? Un baietel nu crede acest lucru, asa ca folosindu-si toate cunostiintele lui, incearca diferite experimente pentru a da timpul inapoi.
Bunicul lui il convinge ca ziua de maine il asteapta cu alte experiente minunate care vor deveni niste amintiri pretioase!

Da, e criză, dar noi avem sămânţa veşniciei, să stăm în alb de nea în noaptea privegherii, să alegem bobul crestat cu „Tatăl nostru” şi El va da cunună anului ce vine, cu ploi line, cu ape ce-l fac să rodească însutit. Ana a reuşit să înmulţească bobul uscat cu căldura apei din lacrima pocăinţei, nici nouă nu ne este străină: rugaţi-L pe Cel ce s-a născut din năstrapa rodirii Sale, să lumineze acest veac pentru ca toţi să vadă sensul eshatologic al existenţei, unicul sens, care nu se măsoară în lichidităţi, ci în smerenie, răbdare, ascultare şi priveghere pentru toţi cei care şi-au închis urechile lor şi nu mai aud nici susurul de sus, dar acum nici zornăitul de jos. Să ne rugăm ca lumea să dobândească oameni şi nu „dominus ac deus”. Caut un om, ce frumos! Iată, se găteşte peştera, ieslea îşi schimbă paiele şi ei îşi îngrămădesc ziduri. Fiţi buni! Rugăciunea trece peste ziduri şi dacă e multă le dărâmă şi acesta este sensul existenţei noastre: să ne rugăm ca sfârşitul să nu ne găsească dormind, ci priveghind şi cântând Celui care atunci când e de trebuinţă şi spre mântuire, ne trimite pâine din cer şi apă din stâncă seacă, nu făcută cu minuni, ci din izvorul nestricăciunii – Hristos – sensul existenței tuturor

Eu va las in grija mare,
Idealul meu cel sfant-
Sa stati straja la hotare,
Sa paziti acest pamant!

Am scris aceasta carte din dorinta de a recupera lipsa de informatie, persistenta deocamdata, despre viata si faptele de vitejie ale personalitatii fara seaman a neamului nostru — voievodul Stefan cel Mare si Sfant. Am scris-o cu luciditatea pe care o da distanta in timp, incercand sa umplem cat de putin imensul gol de informatie despre trecutul nostru glorios, pe care regimul totalitar comunist a incercat sa-l condamne la uitare. Si faptul ca volumul vede lumina tiparului acum, cand sarbatorim donazeci de ani de independenta, este cu mult mai semnificativ, daca ne gandim ca Marele Voievod a luptat din prima pana in ultima zi de domnie pentru independenta si libertate, a aparat Moldova, cum spunea si Maria sa in scrisoarea catre Dogele venetian, „cand cu cuvantul", fiind un excelent diplomat, „cand cu sabia". De fapt, mai mult cu sabia, deoarece, asezata „"in calea tuturor relelor", cum scrie cronicarul, Moldova era jinduita nu numai de vecini, dar si de neamuri de mai departe, pentru clima calda si pamanturile sale manoase. Stefan cel Mare s-a sprijinit in anii de domnie, in temei, pe clasa de mijloc a societatii, dar mai ales pe tarani, deoarece boierii, de cele mai multe ori, il tradau, gandindu-se cum sa-si protejeze si sa-si mareasca averile... - Autorul

Aflat într-o criză acută de inspirație, scriitorul german Uli Dorfmeister organizează la Berlin un workshop gratuit de creative writing pentru un grup de emigranți, majoritatea din Estul Europei, având ca temă prostituția. Un an mai târziu, emigranții vor afla că Uli s-a folosit de textele lor, publicându-le sub numele lui într-un nou volum de povestiri. Pentru a se răzbuna, scriitorii decid ca fiecare dintre ei să publice în țara sa o antologie cu textele create la „whoreshop”. Aceasta este ediția românească, coordonată de Jean-Lorin Sterian.

45 de clasici răstălmăciți în românește de Octavian Soviany: Compiuta Donzella Fiorentina, Dante Aligheri, Charles d’Orléans, François Villon, Clément Marot, Garcilaso de la Vega, Joachim du Bellay, Pierre Ronsard, Louise Labé, François de Malherbe, Luis de Góngora y Argote, Tristan L’Hermite, Pierre Corneille, Jean de La Fontaine, Molière, Marceline Deborde-Valmore, Alphonse de Lamartine, Alfred de Vigny, Heinrich Heine, Victor Hugo, Gérard de Nerval, Alfred de Musset, Théophile Gautier, Charles-Marie Leconte de Lisle, Charles Baudelaire, Théodore de Banville, Catulle Mendès, José Maria de Heredia, Stéphane Mallarmé, Charles Cros, Paul Verlaine, Arthur Rimbaud, Jean Moréas, Albert Samain, Jules Laforgue, Tristan Corbière, Pierre-Jean Toulet, Paul Claudel, Francis Jammes, André Gide, Paul Valéry, Alfred Jarry, H. J.- M. Levet, Guillaume Apollinaire, Delmira Agustini.

Dupa ce Afaris descopera corpul mutilat si neinsufletit al unei Nimfe in timpul unei drumetii, Saraf, tatal sau si liderul Aorienilor realizeaza ca profetia sa este inevitabila. Razboiul va incepe in curand intre Aorieni si magnificile Nimfe. 

Temerea sa devine si mai mare atunci cand afla de aparitia unor noi puturi energetice pe Aora, care rasar de nicaieri si emana o energie mistica si malefica, corupand mintile celor care ii cad prada, transformandu-i in nebuni, insetati de sange. Astfel, pune la cale un plan diplomatic de a preveni razboiul, dar, totodata, ii pregateste pe oameni pentru ce e mai rau. Afaris incepe un antrenament special cu tatal sau, sporindu-si puterile, dincolo de orice imaginatie, devenind o arma vie, cu scopul de a juca un rol vital in viitorul razboi.

Dupa ce razboiul incepe intr-un tarziu, locuitorii Aorei sunt separati in mai multe tabere. Unii sunt cuprinsi de o energie neagra, vanandu-i pe ceilalti, altii incearca sa supravietuiasca. Unii incearca sa castige razboiul, iar altii incearca sa restabileasca pacea pe Aora. Dar nimic nu este ce pare a fi, asa cum a spus Pandora: 

„Adevaratul inamic se ascunde in umbre". 

Chisinau, 1903. Cateva saptamani pana la pogromul evreilor. Platon, un jurnalist corupt, de la care invatam ca fake news-ul nu este o inventie a mass-mediei moderne, orchestreaza alaturi de seful politiei, de ministrul de interne si de mitropolit evenimentele sangeroase care aveau sa socheze opinia publica internationala. In fundal se desfasoara intrigi, se devoaleaza caractere si se reliefeaza o societate decadenta, istovita de conflicte mocnite, de lupte pentru control absolut politic si economic, care penduleaza intre New York si Odessa, intre o nobilime pe cale de extinctie si o noua patura sociala, interlopa, ambitioasa si fara scrupule.

"Actorii ne dăruiesc generos gânduri despre viaţa pe care şi ei o trăiesc ca orice oameni, cu necazuri şi bucurii. Alexandru Arşinel – fiind definit în timp de Marele Public drept o valoare artistică naţională – se destăinuie acum, cu privire la drumul parcurs din satul de baştină Dolhasca până pe Calea Victoriei..."

                                                                                                                                                                                                                                                                         Ileana Lucaciu