Literatură

Autofictiune al carei personaj central este chiar Marius Oprea, romanul prezinta un „oras al nebunilor” intr-o lume a nebunilor, cu eroi dintre cei mai stranii, in special nebuni, dar si personaje cunoscute, precum preotul Corogeanu din Tanacu. Nu lipsesc nici figurile de politicieni, mereu in mijlocul controverselor. Uneori iubiti, alteori contestati, sint persoane cu o imensa notorietate, care de multe ori se intoarce impotriva lor. Iar locuitorii „orasului nebunilor” pregatesc o preluare a puterii si infiintarea unui nou stat. Cu o doza necesara de ironie, un adaos de realitate cotidiana si mult umor, Turma pastorului mut schiteaza tabloul unei lumi in aparenta normale, insa populata de idei si scene dintre cele mai absurde. O lume pe care multi dintre noi o recunoastem din viata de zi cu zi, care uneori ne infurie, alteori ne distreaza, dar care ramine mereu aceeasi.

„Prin acest roman, romancierul Marius Oprea se ia la trinta cu istoricul Marius Oprea. Lupta n-are un invingator, desi tare ma tem ca romancierul e mai iertator decit istoricul. Mai «de gasca». Mai simtitor. Mai de-ai nostri, cu bune si cu rele. Marius Oprea a fost, la baza, poet. De-un leat cu alte vlastare viguroase, Simona Popescu, Caius Dobrescu si Andrei Bodiu, vegheate parinteste de Gheorghe Craciun si de Alexandru Musina. Acum isi cauta axa lumii, gasind-o la Spitalul Socola din Iasi, si pe ramurelele ei a pus povesti. Intortocheate. Fascinante. Macabre. Sumbre. Amuzante. Purificatoare. Eliberatoare.” (Ovidiu Simonca)

„In cartea lui Marius Oprea, orice imagine vizuala e trecuta prin filtrul gindului: «puii de vrabie vor zbura peste aceeasi iarba, cu ochii atintiti peste alte intimplari». Sau, din nou, obsesia timpului: «M-am indepartat de marginea usii, mergind cu spatele; de parca fusesem martor la ceva ce nu trebuia sa vad. Ar fi trebuit sa merg cu spatele pina la capatul lumii». Reflectii de poet sau de filosof te surprind la tot pasul. Un roman de exceptie, greu de incadrat in proza noastra actuala, care nu prea se incumeta sa exploreze adincurile... Iata un extras dintr-o scrisoare trimisa din «iad»: «Nu vreau sa-mi pierd speranta, dar generatiile viitoare, cind vor citi istoria adevarata a suferintelor acestui neam, nu vor putea crede ceea ce a fost». Si din sala de festivitati a spitalului de nebuni se auzea un strigat, repetat pe mai multe voci: Traiasca Republica Libera Socola!” (Nora Iuga)

„Pe vremea fluviului Amur e un portret al artistului ca tinar salbatic, un baiat cu caciula si haina de blana mirosind a fum de cedru. Sensibilitatea literara a acestui roman este rara intr-o tara care, in lungii ani de dictatura sovietica, era un simbol al disperarii umane.” (The New York Times)

Andrei Makine isi incepe romanul cu o scena in care personajele parca apartin unei alte lumi: tarimul albului fara sfirsit de pe malul fluviului Amur. Un mic sat siberian in care uneori esti silit sa iesi dintr-o izba ingropata in zapada sapind un tunel spre lumina. In aceste locuri peste care domneste tacerea, viata s-ar putea confunda pur si simplu cu bataile inimii daca orice miscare a sufletului nu ar aduce o revelatie. Atunci se naste dorinta, din senzualitatea trupurilor, dar si din comuniunea cu natura ce se ofera privirilor. Iubirea are mireasma zapezilor virgine din inima taigalei. Dintr-odata, totul e bulversat. „Fabulosul nostru Occident” isi face simtita prezenta prin felurite semne. Mai intii un tren care trece, miticul Transsiberian. Apoi un film francez, viziune a unei existente orbitoare, chemare populata de fapte mari si creaturi sublime. Vertijul unei alte istorii nascute pe malul fluviului Amur, in anii adolescentei. 

„Trupul ei, cristal topit si fierbinte pe teava unui suflator de sticla… Ma auzi, Utkin? Aceea pe care‑o evoc in discutia noastra nocturna de peste Atlantic va inflori sub pana ta febrila. Trupul ei, cristal cu luciu cald de rubin, va deveni mat. Sinii i se vor intari colorindu‑se intr‑un roziu laptos. Pe solduri va avea un roi de alunite –urmele degetelor tale nerabdatoare... Vorbeste despre ea, Utkin!”

„Pentru mine, Rusia e ca o iubita de altadata. Am in minte o imagine a ei, a felului in care arata si a ceea ce insemna pentru mine si mi-e teama sa distrug aceasta Rusie din launtrul meu.” (Andrei Makine)

Introducere, comentarii, traduceri din limba araba de Grete Tartler

Volumul pune sub lentila rolul umorului in recitirea celor mai vestiti prozatori arabi din primele secole ale islamului. De la fina ironie la farsa, de la surisul datorat bucuriei intelectuale la risul sarcastic, primejdie de «asprire» a inimii, de la implicatiile etice la jucausa parodiere a unor discursuri solemne, diferitele abordari ale umorului de care dau dovada anticonventionalul al-Gahiz sau virtuozii prozei rimate si ritmate al-Hamadani si al-Hariri vadesc elocventa, preocupare pentru stil, pentru echilibru: «Lumea nu zice nimic rau despre ris, despre saga, decit daca se intrece masura; dar, daca saga aduce voiosia pentru care a fost nascocita si, prin urmare, folos, atunci poate fi socotita un lucru aducator de prestigiu si foarte serios» (al-Gahiz). Ridem de zgirciti si risipitori, de falsii tamaduitori si nascocitori, de mincai si palavragii, de laudarosi si de mincinosi, de personajele cliseizate in maqamat (poeti, oratori, ghicitori, specialisti in probleme de gramatica si de fiqh, hoti, cersetori, beduini caravanieri, dezmatati, negustori ambulanti, hangii, dregatori, cadii, pietari), dar admiram desavirsirea stilistica, gluma rafinata, ironia cultivata a acestor trei maestri care au ramas neintrecuti in literatura araba. - Grete Tartler

Ranit intr-o ambuscada, Toma paraseste Baza de Operatiuni Speciale FOB Tagab-Kutschbach, Afganistan, unde a fost detasat alaturi de Fortele Speciale din 2009, si se intoarce in Celei, satul de bastina. Peste cateva luni e decorat de presedintele Traian Basescu, insa statutul de erou in lupta impotriva terorismului il resimte incongruent cu situatia personala – nevasta lui intre timp s-a incurcat cu un politist si se hotaraste sa plece cu el in Italia, amintirea prietenului sau care a murit pe front il urmareste pretutindeni, satul e cuprins de paralizie. Simptomele de PTSD isi fac loc progresiv in viata lui Toma. Singurii oameni cu care reuseste sa se conecteze cu adevarat acum sunt baietelul lui de sapte ani, un tigan cu care a stat in banca in scoala generala si vaduva prietenului sau, cu care incepe o relatie pur sexuala. Flashbackuri din zona de conflict armat se insereaza in viata de zi cu zi, alaturi de antidotul lor – memoria copilariei. Prima parte din Trilogia H, Schije este un roman despre violenta, constiinta, masculinitate, memorie si timp. Este un roman despre clisee institutionalizate, psihologia maselor, dizolvarea identitatii personale. Si despre supravietuire.

Cîştigătorul Concursului de Debut al Editurii Polirom, ediţia 2017

„Mihai Marinescu, de profesie copywriter şi de vocaţie cîrtitor, iese de sub tirania termenelor de predare şi se apucă de taximetrie. El face, altfel spus, un pas înapoi. O mişcare de downshifting, cum i se spune în branşă. Mihai are în bagaj un noian de nemulţumiri şi cîteva vise. Printre acestea din urmă, un cîştig la loto şi publicarea unui roman. Scăpat de brief-uri şi pitch-uri, fără să ştie că ele îl pîndesc la o cotitură a sorţii ca să-l reia în primire, omul îşi face timp să observe cît de trăşcălie e lumea în care se învîrte. De ce? Fiindcă în drumurile lui Mihai Marinescu dă peste autori de «literatură insuflată» (Căzut din accelerat, o carte cu un titlu, hm, personal şi cu un succes, nu-i aşa?, rapid) şi căpetenii interlope cu experienţe extracorporale, în plină transă mistică. Peste alţi downshifteri care ar vrea să picteze biserici, pentru ca pînă la urmă să orneze pereţii unei vile ţigăneşti cît un transatlantic. Peste editori care îşi tarifează prefeţele la cuvînt: cincisprezece euro cuvîntul ultraelogios, zece euro cel elogios şi cinci euro cel pozitiv-neutru. Peste conferinţe despre paranormal la care te umflă rîsul. Peste un weekend al porţilor deschise în comuna Buzescu, unde ţigodele rromilor devin obiect de interes mediatic planetar. Nu în ultimul rînd, peste amintirea lui Mircea Eliade, a cărui evocare provoacă mereu episoade şi reacţii imprevizibile.
În cîteva vorbe, asta e povestea din Downshifting. O poveste cu zvîc şi poantă. La prima lui carte, Alexandru Done dă impresia că scrie fără efort, din poignet, cu un control dezinvolt al acţiunii, al frazelor şi al efectelor speciale. Salut în el un talent care face explozie acum şi care e aşteptat, ca toţi debutanţii, să confirme la a doua apariţie.” (Radu Paraschivescu)

 Laureat al Premiului Nobel pentru Literatura in anul 2000

     Fragment din volumul "O undita pentru bunicul meu" de Gao Xingjian:

Romanul Mirii nemuririi a fost distins cu Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române pe anul 2006.

Dacă există o marginalitate interesantă, aceea a devianţilor, a infractorilor, a boemilor, a lumii interlope, care a atras dintotdeauna privirea artei şi a presei, Radu Aldulescu ne atrage atenţia asupra umanităţii umile – „mirii nemuririi” –, de rang secund, care vieţuieşte dintotdeauna în marginea istoriei, dar, ase-menea speciilor invizibile, aparent minore, este cea care perpetuează atît specia şi pătura de excluşi ai societăţii, cît şi valorile simple, de bază, alfabetul umanului. Vieţi simple, drame etern umane, existenţe fără istorie, de care romanul, în goana sa după senzaţional şi atipic, nu s-a mai interesat consistent de la Zola încoace. Mirii nemuririi trăiesc în afara timpului.

„Radu Aldulescu este, după părerea mea, cel mai puternic prozator, omul cu filonul narativ cel mai viril din proza noastră apărută după ’89. Mirii nemuririi este un roman greu de înghiţit, dar vă asigur că toată această mîzgă, toată această existenţă pestilenţială ştie să se alchimizeze şi are şi ea doza ei de sublim.” (Dan C. Mihăilescu)

La inceputul secolului al XIX-lea, Mary Anning, eroina romanului Fapturi uluitoare, descopera fosilele unor creaturi necunoscute pe o plaja din apropierea casei sale si porneste o dezbatere despre creationism si inceputurile omului care va zgudui comunitatea oamenilor de stiinta ai vremii. Insa, in acest teritoriu dominat pina atunci de barbati, Mary se va confrunta cu prejudecatile sexiste din lumea academica, birfa rautacioasa a vecinilor si durerea dragostei interzise. Din fericire, Mary va cistiga o aliata neobisnuita in persoana lui Elizabeth Philpot, o fata batrina inteligenta, dificila si obsedata de fosile. In ciuda diferentelor de virsta si mediu, cele doua femei descopera ca, in lupta lor pentru recunoastere, prietenia este arma cea mai redutabila.

Tudor Klein şi Irina, logodnica lui, pleacă pe o insulă cu puţinii bani pe care reuşesc să-i pună împreună deoparte, plănuind să trăiască modest o perioadă cît mai lungă. Cum arată o vacanţă de cîteva luni? Ce se-ntîmplă după cele şapte zile de euforie pe care le cunoaştem cu toţii? Ultraviolenţă, ultima parte a trilogiei Poker, este o analiză de cuplu – un roman despre singurătate şi dragoste.

„Scriind Ultraviolenţă, m-a interesat un singur aspect: cum sună romanul pe care vrei să-l iei cu tine la plajă într-o vacanţă în care n-ai venit să citeşti?” (Bogdan Coşa)

Plasate in Coreea de Nord a sfirsitului de secol XX, in perioada conducerii lui Kim Il-sung si Kim Jong-il, cele sapte proze cuprinse in Acuzatia spun povestea unor oameni ce traiesc sub un straniu si ingrozitor regim dictatorial. Personajele acestor povestiri provin din medii sociale foarte diferite: o mama care traieste printre privilegiatii din capitala Pyongyang, dar al carei fiu are o conduita nepotrivita fata de Partid in perioada desfasurarii ceremoniilor de Ziua Nationala, un erou de razboi al comunismului incipient ale carui iluzii sint spulberate cind Partidul ii ia ce are mai drag sau un miner care nu primeste permisul de calatorie ca sa-si poata vedea mama aflata pe patul de moarte… Indiferent de emotiile si trairile personajelor, e ceva ce atrage atentia in atmosfera fiecarei povestiri: teroarea, frica ineluctabila ca parte a existentei.

In fiecare proza, muncitorii nord-coreeni, oameni nevinovati a caror viata se reduce la a face ce li se spune, incalca intimplator regulile statului si-si pierd ultimele iluzii politice. Apoi fie sint arestati, fie evadeaza, mor sau isi pierd mintile, insa punctul culminant al fiecarei proze e momentul acela de revelatie cind realizeaza ca, in ciuda a tot ce li s-a spus, statul este nociv. E ca si cum ai trai in gradina raului, cum spune unul dintre personaje: cei ce traiesc acolo sint condusi de un demon si izolati de restul lumii prin ziduri inalte. - The Guardian

Scrisa cu sensibilitate si talent, Acuzatia e o descriere insufletita a unui stat condus de partidul unic, un testament plin de speranta pentru umanitatea si viata interioara intensa ce continua sa existe chiar si in conditii atit de inumane. - The New York Times

O antologie remarcabila. Puterea acestor povestiri vine din vocea apasata, aproape fara urma de inflorituri, ce istoriseste viata de zi cu zi sub capriciile unui regim care urmareste orice miscare, a celui mai neinsemnat om. O carte curajoasa care aminteste ca nu toate distopiile sint o fantezie. - The Wall Street Journal

Viorica Raduta ne aduce in fata romanul unui oras – Rimnicu Sarat – in care a existat o celebra inchisoare comunista. Cartea debuteaza cu procesul unui tortionar, Comandantul Visinoiu, imaginat de Mihaita – un batrin sarac cu duhul, a carui adolescenta s-a petrecut in teribila inchisoare. Diagnosticat cu sindrom confuziv de detentie, personajul retraieste fiecare fragment de real ca pe un moment petrecut intre zidurile celulei. Istoria se reface din dialogurile lui Mihaita cu sine sau cu spiritul detinutului politic Ion Mihalache, mort in 1963 in acest penitenciar. Cealalta voce a romanului, Ilinca, este mesagerul istoriei perioadei ceausiste, cind, in febra sistematizarii, orasul interbelic se transforma si isi pierde culoarea. Prin tehnica fotografierii, laitmotiv al cartii, se refac detalii ale orasului – muzeu in aer liber, in care binele si raul convietuiesc intr-o vinovatie resimtita tacit de victime, nu de tortionari.

„Ca si Fagarasul meu natal, a carui cetate a fost transformata de catre comunisti intr-un sinistru loc de detentie, Rimnicu Sarat al Vioricai Raduta e cicatrizat de inchisoarea care i-a umbrit destinul modern, devenind un reper de tacere si de plumb pentru localnici. Ce sens poate avea un oras, daca in centrul sau se afla o tacere? Ce menire pot avea niste oameni obisnuiti, neeroici, dar onesti pina la cinism fata de ei insisi si fata de ceilalti, daca ei devin captivii unui timp politic uniformizant si inertial, pentru a fi dusi intr-o directie preponderent atroce? Romanul Vioricai Raduta e construit pe lo-gica inelelor concentrice, lipsa de libertate a inchisorii repercutindu-se, in exterior, in libertatea ca resemnare sau indiferenta pe care o traiesc oamenii. Cele doua destine care structureaza volu-mul, unul masculin si unul feminin, nu se vor intilni cu adevarat niciodata, soarta lor fiind aceea de a evolua ca linii paralele. Insa radiografierea a ceea ce se afla intre aceste doua linii confera calitate maiestriei de romancier a Vioricai Raduta, fiindca e foarte greu sa duci pina la capat un roman facut doar din nuante de alb, gri si negru. Citeodata, fotografii «orasului inchis» ajuta la fixarea unor instante, asa cum o fac memoria sau documentele inserate in text. Isi mai aminteste cineva ca generalul Grigore Gheba, autorul culegerilor noastre de matematica, a fost prefect de Rimnicu Sarat?” (Stefan Borbely)

Foulsham, unul dintre cele mai mari depozite de gunoi ale Londrei, s-a umplut atît de mult, încît zidurile sale s-au prăbuşit, lăsînd mizeria să se reverse peste oraşul din care a fost adusă. În acest timp, Umbitt Iremonger, mînat de ura faţă de locuitorii Londrei, născoceşte o cale prin care obiectele de zi cu zi iau forma oamenilor, iar oamenii – forma obiectelor. Aruncată în întunecata Casă Heap, Lucy Pennant este salvată de o creatură înspăimîntătoare, Binadit Iremonger, care seamănă mai mult cu un animal decît cu un om. Toţi locuitorii oraşului sînt disperaţi. Singurul care ar avea puterea să-i scape de teribilul Umbitt este Clod. Dar el a fost transformat într-o monedă de aur şi, după ce a trecut din mînă în mînă, acum este de negăsit.

Un roman de dragoste, o poveste despre supravietuire in tumultuoasa lume a gheturilor

Cistigatoare a numeroase distinctii literare, Catherine Poulain s-a aflat in 2016 printre finalistii prestigiosului Premiu Goncourt.

Nu-i usor sa fii femeie pe un vas de pescuit: dormi pe punte, in frig si umezeala, iti intra sare in ranile din palme, unde te-au ros fringhiile navoadelor, iar marinarii se uita strimb la tine, fiindca aduci ghinion. Macar cu ei ajungi sa te descurci: te adopta dupa ce, in port, colindati cot la cot prin baruri, spelunci si moteluri mizere. In viata asta aspra si nesigura de pe un pescador ce pleaca din portul Kodiak, Lili, eroina povestii din Marele marinar, se trezeste, nici ea nu stie cum, indragostita – si obligata sa aleaga intre propria libertate si barbatul misterios si impunator care i-a zapacit mintea. Romanul, care foloseste insemnarile facute de Catherine Poulain in perioada cit a lucrat pe un pescador in Alaska, i-a adus autoarei sale, aproape peste noapte, o celebritate neasteptata si o recunoastere deplina.

Debutul literar al celebrului regizor sirb Emil Kusturica, o noua intilnire cu povestile si personajele sale pline de viata.

Ajuns la vîrsta de cincizeci şi doi de ani şi suspectat de o boală mortală, faimosul fotograf András Szabad se hotărăşte să-şi rememoreze viaţa, pentru a o înţelege mai bine el însuşi. Maturizat în Ungaria comunistă a lui János Kádár, cu o mamă pe care o adoră, dar care moare devreme, şi un tată fost deţinut politic, András se arată refractar la lumea din jur. Renunţă la şcoală, are o relaţie tensionată cu tatăl său, cu care locuieşte într-un apartament din Budapesta, şi îşi găseşte refugiul în arta fotografică. Face fotografii artistice, mai întîi pe cont propriu, iar apoi ca ucenic al unui fotograf bătrîn, care are un atelier pentru poze de legitimaţii. Inevitabil, pasiunea lui ajunge să se împletească, chiar foarte strîns, cu viaţa erotică. Pînă şi viitoarea sa carieră internaţională îşi are originea – într-un mod subtil şi imprevizibil – în fotografia făcută într-o seară, pe furiş, unui cuplu ce face dragoste într-un parc public. Relatînd povestea vieţii lui András Szabad, Bartis oferă în acelaşi timp o panoramă a vieţii din perioada comunistă, adesea cenuşie şi sordidă, dar şi stranie, absurdă, disperată. Privirea fotografică a protagonistului, detaşată pînă la limita autismului, reuşeşte să emoţioneze şi să tulbure, iar construcţia impecabilă a naraţiunii dovedeşte încă o dată calităţile de mare prozator european ale lui Attila Bartis.

„Povestea unui fotograf care… Nu, povestea unui bărbat care… Nu, povestea unei iubiri care… Mai bine zis, povestea mai multor iubiri care, împreună… Sau povestea unei ţări care… N-are rost să continuăm. Sfîrşitul ne oferă tot ce ne poate oferi un roman: adevăr, sinceritate, atmosferă, poveste. Şi, pe lîngă toate astea, un lucru cu care fanii lui Attila Bartis sînt deja obişnuiţi: o revărsare amplă de afecte, a cărei forţă te copleşeşte şi din care nu poţi evada. Indiferent dacă cititorul consideră că András Szabad e un obsedat sau îl îndrăgeşte, simte, fără doar şi poate, că nu merită să trăiască decît la fel ca el: cu cea mai mare intensitate. Fiindcă el este un adevărat erou principal. Pe care eşti nevoit să-l urmezi.” (István Kemény)

Pentru romanul "Virstele jocului. Strada Cetatii" Claudiu M. Florian a primit Premiul Uniunii Europene pentru Literatura, editia 2016. 

Un roman al jocului istoriei cu individul. Totodata un roman despre descoperirea lumii si a propriei identitati de catre un pusti de cinci-sase ani, intr-un colt multietnic de Transilvanie, in Romania anilor ’70. O continua pendulare, din perspectiva copilului, pe alocuri plina de umor, intre spatii, epoci si culturi diferite. Lumea ce se dezvaluie celui mic este una marcata de notiuni elementare si totusi contradictorii: totul se intimpla „aici”, dar multe ginduri se indreapta catre „Ingermania”; toti si toate sint „de-mai-multe-feluri”, mai putin copilul singur la parinti; rudele, fie ele oltenesti, sasesti sau malurene, sint altceva decit „astia”, executantii nevazuti ai unei vointe dominante; omuletii din televizor pot vorbi tare si nestingherit, pe cind cei din aparatul radio vorbesc doar intr-ascuns si pe soptite. Un roman despre origini si mentalitati, propaganda si realitati istorice, statornicie si emigrare, ocrotire si nesiguranta, integritate si compromis, intr-o tara evoluind sub semnul independentei in plan extern si al oprimarii interne.

Cel de-al treilea roman al lui John Williams, Augustus, este o rescriere ficţională a vieţii împăratului Caius Octavius, din anii primei tinereţi pînă la bătrîneţe. Construită într-o manieră originală, din scrisori, rapoarte oficiale şi declaraţii ce refac pas cu pas destinul acestui personaj fascinant, cartea reprezintă un adevărat tur de forţă şi virtuozitate narativă. De la inteligenta şi promiscua fiică a împăratului, Iulia, pînă la conducători militari faimoşi, precum Marcus Antonius, sau cărturari şi poeţi ca Strabon, Horaţiu şi Ovidiu, fiecare personaj îşi păstrează individualitatea şi se povesteşte în acelaşi timp pe sine însuşi. Departe de a fi un simplu roman istoric, Augustus este o naraţiune complexă a devenirii şi transformării unei fiinţe umane remarcabile. În acelaşi timp, cartea reface o epocă şi o lume, cu intrigi şi lupte pentru putere, patriotism şi loialitate, comploturi şi libertinism. 

„Romanul lui John Williams are două calităţi: amplitudinea şi o extraordinară atenţie asupra detaliului; nici una dintre ele nu este sacrificată pentru valorizarea celeilalte.” (Financial Times)

„John Williams a alcătuit o operă de ficţiune atrăgătoare, convingătoare psihologic, un portret elocvent şi bine închegat.” (The New York Times) 

„Geniul acestui uluitor scriitor american stă în faptul că ne arată cum nişte vieţi ce par complet străine pot semăna foarte bine cu propriile noastre vieţi.” (New Statesman) 

„Redescoperirea creaţiei lui Williams este ceva absolut încîntător: dă senzaţia că mai există un dram de dreptate într-o lume grav lipsită de aşa ceva – dreptate pentru un romancier profund, erudit, inteligent, care aproape că nu era în stare să scrie vreo propoziţie şchioapă.” (The Los Angeles Review of Books)

În arhipelagul Şantar, dincolo de Kolîma şi de Sahalin, unde taigaua se întinde nemărginită şi busolele nu mai arată nordul, cîţiva soldaţi ai Armatei sovietice pleacă în căutarea unui evadat din lagăr. Trebuie să-l aducă viu, aşa e ordinul mai-marelui de la Partid. Drumul nu e deloc uşor: taigaua ţine cu fugarul, popasurile sînt rare şi înaintarea plină de piedici. Rînd pe rînd, soldaţii abandonează vînătoarea de oameni; doar unul, năucit de oboseală şi hipnotizat de pradă, se încăpăţînează să meargă mai departe. Nici el nu-şi explică de ce – mai ales că, de-acum, ştie cine e cu adevărat fugarul şi bănuieşte că, alături de el, va ajunge să-şi învingă marile spaime de pînă atunci. 

„Se spune că în insulele Şantar, la marginea extrem-orientală a Rusiei, se înregistrează o anomalie magnetică: acul busolei se învîrte întruna, fără să indice nordul. Omul nu se mai poate orienta altfel decît prin puterile proprii. O imagine foarte potrivită pentru a rezuma romanul lui Andreï Makine: ce se poate alege, în Uniunea Sovietică a anilor 1950, de un om care se hotărăşte să trăiască, nu doar să supravieţuiască?” (Le Figaro)

„La începutul anilor 1950, Uniunea Sovietică se pregăteşte de al Treilea Război Mondial – unul atomic. În pustietăţile din Extremul Orient, soldaţii mobilizaţi fac exerciţii de tir şi marşuri forţate în combinezoane ca de astronaut. Pavel Garţev, veteran de război pe care superiorii nu-l prea au la inimă, primeşte ordinul de a pleca, alături de alţi militari, în căutarea unui prizonier evadat. E un agent capitalist? Un fost soldat al lui Hitler? Nimeni nu ştie nimic despre el – doar că se strecurase afară din lagăr şi acum străbătea neobosit taigaua, înarmat cu o puşcă. Cînd descoperă cine e cu adevărat deţinutul, Garţev ştie deja că viaţa nu va mai fi la fel.” (L’Express)

  „Grazia este un roman deopotriva spectaculos si profund, epic in sensul tare, dar si poetic, fictional, autofictional si mistifictional in acelasi timp. O carte bogata in referinte livresti menite sa stimuleze si sa amplifice perspectiva cititorului. Dintr-un fel de narcoza a iubirii se nasc cele patru povesti de dragoste – corespunzatoare capitolelor cartii –, cele patru gratii Iulia, Cezara, Alina si Rosa. Erotismul discret fuzioneaza cu pulsiunile onirice vii si seducatoare pentru a da nastere unei dimensiuni spatiale noi, greu de recunoscut, cu toate ca evenimentele povestite se petrec in orase precum Viena, Florenta, Iasi, Constanta si Roma. Grazia este contopirea fericita dintre grazie si gratie, dintre recunostinta si recunoastere a celor care, pentru a putea trai cu adevarat, trebuie sa se strecoare unii in mintea celorlalti. Aceasta carte scrisa si traita de Mircea Tuglea este, dupa stiinta mea, unul dintre putinele romane cu accente textualiste in masura sa se adreseze marelui public, nu doar celui deprins cu strategiile narative ale postmodernitatii.” (Serban Axinte)

     Fragment din romanul "Grazia" de Mircea Tuglea:

Roman ecranizat în 2016, în regia lui Sharon Maguire, cu Renée Zellweger, Colin Firth şi Patrick Dempsey în rolurile principale.

În Bridget Jones însărcinată, celebra protagonistă, terorizată de sfaturile celor din jur care‑o bat la cap cu ceasul ei biologic, care ticăie, rămîne gravidă. Îşi va descrie experienţa sarcinii aşa cum a făcut cu dragostea pentru domnul Darcy, cu umor, fără să‑şi ascundă defectele şi fără să plece urechea la gustul public. Adică nu va respecta sfaturile din reviste, va continua să mănînce junk food şi să mai tragă cîte‑un fum. Dincolo de aceste griji mărunte, rămîne însă veşnica întrebare: Cine e tatăl copilului? Să fie onorabilul, minunatul, umanul Darcy? Sau, poate, uneori descurajantul, alteori fermecătorul, şmecherul, cu‑totul‑ieşitul‑din‑comun Daniel Cleaver?

„Un roman de un comic sclipitor.” (Salman Rushdie)

„Romanul lui Helen Fielding e diferit de versiunea lui de pe marile ecrane. Spre deosebire de alte dăţi, Daniel Cleaver, «blegul» din viaţa lui Bridget, este acum eroul, centrul poveştii, salvatorul ei.” (The Financial Times)

„Cum poate un cititor să n-o iubească pe această femeie?” (The New York Times Book Review)

Vila de pe colină este povestea frumoasei Mary Panton, curtată de un gentleman a cărui cerere în căsătorie ezită s-o accepte, deşi cîntăreşte la rece toate avantajele care ar decurge de aici. Şi asta pentru că Mary are şi o latură romantică, visînd la gesturi de dăruire faţă de cineva care o poate aprecia la adevărata ei valoare. Întîlnirea cu un străin misterios şi nefericit pare ocazia perfectă să-şi pună în practică această idee neobişnuită. Străinul este un refugiat de război sărac şi disperat, iar gestul ei altruist îl marchează dincolo de orice aşteptări. Înainte de revărsatul zorilor, Mary se vede confruntată cu acte de o cumplită violenţă, silită să ceară ajutorul unui bărbat dubios şi să accepte că viaţa ei nu va mai fi niciodată la fel.

Sfirsit de decembrie 1989 in marunta localitate miniera Surulesti, unde inginerul Valer Negrea-Negrescu fusese detasat din Bucuresti, in urma deciziei luate de personajul malefic si omnipotent, nemuritorul Neculai Craciun. Detasarea sa este in realitate o forma acoperita de detentie politica, prin domiciliu fortat. Pretextul este acela de a ridica un zid la gura minei de uraniu, exploatata prin anii ’50 de prietenii de la Rasarit si parasita de ceva vreme. Inginerul participa la luarea cu asalt a Directiunii fostei mine si in urma acestei actiuni revolutionare se alege cu un bolovan greu si misterios, ascuns in seiful directorului minei. Este cadoul libertatii despre care nu stie nici cum, nici la ce foloseste, ca de altfel toti cei care au participat la Revolutie. E o pehblenda – oxid natural de uraniu – lucioasa si intunecata la culoare, de o radioactivitate extrema.

Permafrost reprezinta cheia fictionala, metafora revelatorie pentru saptamina care a urmat caderii regimului dictatorial comunist din Romania, o saptamina care trebuia sa fie una a alegerilor si a clarificarilor, dar care a fost una a confuziei si a jocului inselator de oglinzi. Nimic nu este ceea ce pare in acest spatiu si timp. Pentru ca permafrostul –pamintul vesnic inghetat – este cea mai rea dintre caile de supravietuire ale omului. Uneori e singura cale. Alteori, o chestiune de destin.

Ediţie definitivă însoţită de un mappamond şi de notele autorului intitulate Oameni, fapte, vorbe, locuri, întîmplări adevărate

Romanul lui Nicolae Strâmbeanu prezintă în detaliu lumea secolului al XVI-lea. Sperînd să găsească Insula Fericirii, Araña porneşte într-o călătorie pe mare şi pe uscat plină de peripeţii, îşi face pe parcurs prieteni şi duşmani, scapă la un moment dat chiar de pedeapsa cu moartea şi descoperă părţi ale lumii la care nici nu visa. Evanghelia după Araña este o carte a întoarcerilor ciclice la arhipelagul din fiecare cititor, scrisă cu mînă sigură şi multă atenţie la detalii, în care aventura şi răsturnările de situaţie abundă.

„Nicolae Strâmbeanu ştie să scrie. Are umor, e sarcastic, patetic sau, după necesităţi, poetic, cunoaşte artificiile narative, respectă perfect convenţiile, naraţiunea lui are măsură şi ritm, în condiţiile unui material infernal.” (Marius Chivu)

„Pentru cititorii sătui de inflaţia mizerabilismului cool, de minimalisme fără relief, de microrealisme aptere şi de actualităţi ieftine, Evanghelia după Araña aduce o gură de aer proaspăt din altă lume, făcînd diferenţa: un tratament fabulatoriu, de care proza noastră avea nevoie. Cartea de «călătorii pe mările de poveşti» a lui Nicolae Strâmbeanu are meritul de a (re)deschide o cale regală a ficţiunii capabile să re-încînte, să desfete şi să cucerească.” (Paul Cernat)

Claudio Bianchi trăieşte singur la ferma lui din sudul idilic al Italiei. Un bătrîn tipicar şi încăpăţînat care nu renunţă la tabieturile lui, Claudio se împotriveşte vieţii moderne, strîmbă din nas la apropierea cunoscuţilor şi preferă o viaţă simplă, în care îşi vede de treburile de la fermă şi le citeşte poezii bătrînului ţap Cherubino, cîinelui Garibaldi şi celor trei vaci. Într-o dimineaţă, un vizitator nebănuit îşi face apariţia în grădina sa – o licornă de o frumuseţe stranie, al cărei secret îi va schimba cu totul viaţa retrasă. Cu ajutorul neaşteptat al poştaşului şi al năvalnicei lui surori, Claudio trebuie să-i ţină departe de oaspetele său pe toţi vînătorii de unicorni, pe turiştii atît de curioşi, pe reporterii amatori de senzaţional şi pe monstrul care se prezintă drept om de afaceri. Unul dintre cei mai iubiţi povestitori contemporani americani, Peter S. Beagle alcătuieşte prin romanul În Calabria o istorie a unor vremuri complicate, o înşiruire de aventuri care apropie fantezia de cotidianul cel mai banal.

Cu farmecul său de povestitor, Peter S. Beagle face să strălucească subiecte atît de banale precum fantomele, unicornii sau vîrcolacii. Ani de zile, cititorii pasionaţi l-au văzut ca pe un specialist în frămîntările inimii, pe care mintea nu le poate pricepe. Ursula K. Le Guin

Singurul dintre scriitorii contemporani care ne aminteşte de Tolkien. Booklist

Unul dintre cei mai mari scriitori, demn de compania lui Márquez, Allende şi chiar Borges. The American Culture

La cei saizeci si cinci de ani ai lui, Suguro este apreciat de cititori, critici si colegi de breasla, desi exista voci care ii ironizeaza rigoarea morala si reticenta in privinta problemelor sexuale. Totul pare sa arate ca il asteapta o batrinete linistita alaturi de sotia sa, dar acest scenariu se spulbera in clipa in care o femeie il acuza ca felul cum traieste contrazice flagrant ideile pe care se intemeiaza scrierile sale, denuntindu-l drept un client asiduu al bordelurilor si sex-shopurilor din Tokyo. Amenintat de un ziarist razbunator cu declansarea unui adevarat scandal in presa, Suguro este nevoit sa dezlege misterul acestei acuzatii si descopera astfel existenta unui dublu al sau, un „geaman malefic” cu inclinatii sadomasochiste.

Romanul Mort in Patagonia este o parabola epica pe tema lecturii ca aventura. Inceputa in urma unui seminar din sala 201 a Facultatii de Litere din Timisoara, peregrinarea este o incursiune in istoria descoperirii Lumii Noi, avindu-i ca protagonisti pe Columb, Magellan si Pedro Sarmiento de Gamboa, la care se adauga o serie de conchistadori celebri carora lectura, ca incursiune in timp si geografii, le da viata. Romanul deplinge genocidul populatiei ona din Patagonia, al bastinasilor selknam, dar si moartea cumplita a colonistilor debarcati in lumea inospitaliera din Tierra del Fuego in anul 1555.

Prin actul magic al lecturii, citiva banateni sint parasutati de pe o strada timisoreana, dupa revolutie, in lumea secolului al XVI-lea. Efectele de umor si savoare lexicala rezultate din intilnirea aceasta sint irezistibile. Pornind de la celebrul roman Moby Dick, autorul imagineaza Biblioteca Centrala Universitara „Eugen Todoran” ca pe Oceanul Pacific, ducind mai departe viziunea lui Herman Melville. Alt reper-far al calatoriei este romanul Toate pinzele sus!, iar marele galion al literaturii universale – condus de Cervantes, sub pavilionul etern al cavalerului Don Quijote de la Mancha – deschide calea catre o poveste fantastica printr-o extraordinara desfasurare de jocuri culturale ale imaginatiei.