Literatură

Traducere de Mariana Vorona, revăzută de Jean Grosu

„Această carte este în totalitatea ei un roman în formă de variaţiuni. În succesiunea lor, fiecare capitol constituie o etapă diferită a unei călătorii ce duce în interiorul unei teme, în interiorul unei idei, în interiorul unei situaţii unice, a cărei înţelegere se pierde pentru mine în nemărginire.
E un roman despre Tamina şi, din clipa în care Tamina părăseşte scena, devine un roman pentru Tamina.Ea este personajul principal şi principalul ascultător, toate celelalte întâmplări fiind o variaţiune a propriei sale poveşti, ce se unesc în viaţa ei ca într-o oglindă. E un roman despre râs şi despre uitare, despre uitare şi despre Praga, despre Praga şi despre îngeri.“ (MILAN KUNDERA)

In povestile de dragoste exista intotdeauna ceva care ne apropie de eternitate si de esenta vietii, pentru ca ele contin toate tainele lumii.

Așteptându-i pe barbari a rămas în conștiința publică ca unul dintre romanele majore ale lui J.M. Coetzee, influențând alte forme ale artei, cum ar fi opera omonimă, din 2005, a compozitorului Philip Glass și ecranizarea lui Ciro Guerra din 2020, după scenariul autorului, cu Johnny Depp, Mark Rylance și Robert Pattison. A fost încununat cu James Tait Black Memorial Prize, Geoffrey Faber Memorial Prize și Central News Agency Prize. După ce J.M. Coetzee a câștigat Premiul Nobel pentru literatură în 2003, acest roman a fost inclus de Penguin Books în prestigioasa serie „Great Books of the 20th Century“.

Slujitor devotat al Imperiului, magistratul vegetează într-un oraș de frontieră, dincolo de ale cărui ziduri de apărare se întinde deșertul. Amenințarea surdă a unei invazii barbare plutește mereu în aer. Numai că psihoza și frica sunt de fapt armele prin care Imperiul își convinge supușii să accepte sau chiar să comită atrocități ce depășesc definiția barbariei.

„Viziunea lui J.M. Coetzee sondează adâncul ființei omenești. Ceea ce află el acolo este dincolo de ce își pot imagina oamenii că știu despre ei înșiși, iar Coetzee transformă totul în literatură cu o strălucită eleganță și măiestrie a redării tensiunii dramatice.“ — NADINE GORDIMER, laureată a Premiului Nobel pentru literatură

Autoarea Anna Sewell a scris povestea frumosului armăsar negru în ultimii ani ai vieţii şi a murit la cinci luni de la publicarea acesteia. Cu toate astea, a apucat să vadă succesul de care s-a bucurat povestea lui Black Beauty încă de la publicare. Astăzi, cu cinci milioane de exemplare vândute, Black Beauty este una dintre cele mai de succes cărţi din toate timpurile.

„Una dintre cele mai sensibile minţi şi imaginaţii care au reuşit să inoveze, în mod fericit, romanul englez.“ (Jorge Luis Borges)

Romanul (intitulat iniţial Orele) urmăreşte întâmplările în care sunt implicate câteva personaje, de-a lungul unei zile de iunie, în Londra. Asemenea lui Stephen Dedalus, personajul alter-ego al lui James Joyce, în drumul său prin inima oraşului, Clarissa Dalloway înregistrează diverse senzaţii vizuale, auditive, olfactive, impresii ce reconstituie universul strălucitor al zilei de vară. Măruntele întâmplări ale vieţii cotidiene camuflează de fapt drame personale, iar sub aparentul aer inofensiv şi sărbătoresc al zilei se întrezăreşte adevărata faţă a vieţii, cu tristeţea şi dezamăgirile sale. În vreme ce Septimus Warren Smith (un „dublu“ al doamnei Dalloway, după afirmaţiile autoarei) se cufundă în deznădejde şi, pradă unei depresii provocate de moartea unui camarad de luptă, se sinucide, Peter Walsh, iubitul din tinereţe al Clarissei, se întoarce din India, tulburând pregătirile uneia dintre faimoasele serate ale acesteia şi declanşându-i o serie de dileme morale. Pe parcursul zilei, destinele personajelor se întretaie în mod surprinzător, aparent fără continuitate sau legătură, dând la iveală trăiri şi mici revelaţii neaşteptate: Richard Dalloway descoperă că motivul fericirii sale zilnice este iubirea încă vie pentru soţia sa, care, la rândul ei, îşi clarifică sentimente mai vechi pentru prietena sa din tinereţe, Sally Seton, şi fostul iubit, Peter Walsh. Naraţiunea fragmentară, urmând tehnica fluxului conştiinţei, face din Doamna Dalloway unul dintre cele mai importante romane moderne, consacrând totodată stilul inconfundabil al Virginiei Woolf.

La originea romanului se află o istorie semnificativă. Într-un anticariat din Nisa, partenera de o viaţă a autorului face o adevărată pasiune pentru un tablou: "Orgie" de Chrysis Jungbluth, datat cca 1925. Înainte de a fi răpusă de boală, Jim Fergus îi cumpără tabloul. Imaginând povestea acestuia, romanul propune un univers în care normalitatea provine din cumulul tiparelor insolite: infernul tranșeelor, viziunea unui Montparnasse ca inimă a creaţiei și a pierzaniei, recrutarea modelelor pictorilor, viaţa trepidantă de la cafeneaua "Le Select".

În primăvara anului 1916, Bogart Lambert, supranumit „Bogey“, un tânăr cowboy din Colorado, vine în Europa să se înroleze în Legiunea Străină și să lupte împotriva nemţilor în Marele Război. Rănile fizice, dar și cele sufletești provocate de război îl vor maturiza înainte de vreme pe Bogey, care va alege să plece la Paris, și nu să se întoarcă la ferma părintească. În orașul invadat de o boemă colorată, formată din scriitori, artiști plastici și muzicieni, o va întâlni pe Chrysis Jungbluth. Tânără pictoriţă aflată la început de carieră, ea înfruntă o societate și o lume a artei în care bărbaţii se bucură încă de toate privilegiile. Ziua, studentă talentată și pasionată la École des Beaux-Arts, Chrysis cea lipsită de prejudecăţi și avidă de experienţe noi își petrece nopţile pierzându-se în plăcerile senzuale oferite de Montparnasse, unde totul pare permis. Întâlnirea cu Bogey dă însă naștere unei iubiri neașteptate, trăită cu intensitate de amândoi.

Connor Fitzgerald este un profesionist, decorat cu Medalia de Onoare și om de familie devotat. Însă și cea mai eficientă armă mortală a CIA. Dar de 28 de ani el duce o viață dublă, și cu doar câteva zile înainte să se pensioneze, dă peste cel mai periculos dușman pe care l-a înfruntat vreodată. Inamicul este chiar șeful lui și are un singur scop: să-l distrugă. Între timp, Statele Unite se confruntă cu un dușman la fel de redutabil: un nou președinte rus, hotărât să forțeze o confruntare militară între cele două superputeri. De la Biroul Oval al Casei Albe până la ascunzătoarea luxoasă a unui șef al mafiei ruse de lângă Sankt Petersburg, A unsprezecea poruncă a stabilit noi standarde pentru thrillerul secolului XXI.

Traducere de Marin Mălaicu-Hondrari

Cel mai nou roman al lui Mario Vargas Llosa, Cinci Colţuri (Cinco Esquinas), deja la a treia ediţie în limba spaniolă, a fost publicat în martie 2016 – an care marchează pentru autor o dublă aniversare: împlinirea vârstei de 80 de ani şi sărbătorirea a 60 de ani de la publicarea primei sale povestiri.

Peru, sfârşitul secolului XX, ultimele luni de dictatură a lui Alberto Fujimori şi a omului său de încredere, „Doctorul“ Vladimiro Montesinos – şeful serviciilor secrete. Quique Cárdenas Sommerville, un respectat om de afaceri, trăieşte fericit cu soţia sa, Marisa, care pe neaşteptate începe o aventură erotică împreună cu Chabela, prietena ei cea mai bună. Viaţa lui se complică periculos când Rolando Garro, directorul unui săptămânal de scandal condus din umbră de „Doctor“, încearcă să-i distrugă reputaţia publicând fotografii compromiţătoare. Nici un ingredient nu lipseşte pentru ca romanul Cinci Colţuri să poată fi citit, aşa cum Vargas Llosa însuşi îl consideră, ca o frescă a societăţii peruane în vremuri tulburi: terorism, manipulare şi şantaj, politică murdară în care presa e controlată de puterea abuzivă, o societate paralizată de spaimă şi aflată în derivă morală, un oraş şi o ţară în care tot ce se-ntâmplă pare dominat de corupţie, nesiguranţă şi neprevăzut.

„Mi s-a părut interesant să intitulez povestea aceasta Cinci Colţuri, de la numele unui cartier emblematic, într-un fel, pentru Lima, pentru Peru şi deopotrivă pentru perioada în care se petrece acţiunea romanului. Tema care impregnează întreaga poveste este jurnalismul, mai ales jurnalismul senzaţionalist, [...] dar şi celălalt chip al lui: acela de instrument al eliberării şi de pavăză morală şi civică a unei societăţi.“ (Mario VARGAS LLOSA)

Vocile taranilor lui Rebreanu se aud distinct, vorbind pe teme asociate, insa cu oarecare individualizare a discursului. Astfel, Trifon Guju, Petre Petre sau Matei Dulmanu, Marin Stan sunt parte dintr-o voce colectiva, dar personajele pe care le reprezinta rezista si scoase din gloata revoltata. O sugestie interesanta are Nicolae Cretu care face disocieri necesare intre taranii lui Creanga, Sadoveanu, Marin Preda si rasculatii lui Rebreanu. In cazul Rascoalei, materialul general uman pus in ecuatie stabila si cazuistica particulara a luptei pentru pamant se amalgameaza fericit, reusind un dozaj ce a adus canonizarea academica a romanului. In Rascoala, lumea este vazuta cu luciditate, cu obiectivitate, Rascoala de la 1907 fiind doar un pretext istoric pentru constructia epica facuta din fragmente ale caror mesaj si expresivitate intra in atmosfera sugerata subversiv. Lucian Pricop

DANIELA KRIEN s-a născut la Neu-Kaliß, în Germania de Est, în 1975. În 1999 s-a mutat la Leipzig, unde locuiește și în prezent cu cele două fiice ale sale. A studiat la Leipzig comunicarea și mass-media, audiind și cursuri de studii culturale. Din 2010 se dedică în exclusivitate scrisului. Romanul ei de debut, Irgendwann werden wir uns alles erzählen (Cândva ne vom povesti totul), din 2011, a fost tradus în 15 limbi și a fost ecranizat de Emily Atef. În 2014 îi apare volumul de povestiri Muldental. În 2015 a primit Premiul pentru debut Nicolaus Born. În 2020 i s-a decernat Sächsischer Literaturpreis pentru scrierile sale în proză. Romanul Iubirea în caz de urgență (Die Liebe im Ernstfall; Humanitas Fiction, 2021), publicat în 2019, a fost finalist al Premiului pentru literatură „Text & Sprache“ des Kulturkreises der deutschen Wirtschaft. În 2019 a ajuns numărul 1 pe lista bestsellerurilor Der Spiegel timp de trei săptămâni și drepturile lui de traducere sunt vândute în peste 25 de țări.

Experiment este romanul lui Constantin Abaluta, asa cum in buna masura sunt toate cartile lui. In primul rand, aici, dar si in unele volume de poezie, conventia limbajului literar este rupta. Si nu doar prin coexistenta scripturalului cu graficul, ci mai ales prin conversia de limbaj, care devine vizual si spectaculos. Scrisul produce vizual, prozatorul stiind ca noua lege este imaginea. Daca eram obisnuiti cu sugestia, cu metafora, cu alegoria, "imaginarizarea" limbajului nu tine de retorica. Suntem in lumea inchipuita de Cesar Aira in "El juego de los mundos", o constructie SF in care literatura dispare pentru a fi tradusa total in imagini, un taram in care a citi inseamna a vedea o succesiune de imagini.

Luptându-se cu ciudata epidemie de sinucideri căreia i-a căzut victimă soțul ei, agenta FBI răzvrătită Jane Hawk a devenit o fugară vânată fără oprire nu doar de guvern, dar și de cabala ocultă din spatele conspirației criminale care amenință libertatea și conștiința a milioane de oameni. Jane ajunge din sudul Californiei până pe versanții înzăpeziți de la Lake Tahoe, pentru a se confrunta direct cu forțele aliate împotriva ei. Dar nimic nu o poate pregăti pentru adevărul sinistru care o așteaptă când coboară pe scara strâmbă în locul întunecat și îngrozitor unde s-a născut coșmarul pe care îl trăiește.

Prefață de Dana Crăciun

Din Drumcondra la Canal Bridge şi de pe Henry Street în Temple Bar, ploaia şi soarele spală obrajii ridaţi ai Dublinului. Oamenii de aici trăiesc în ritmul propriilor obsesii, spaime şi năzuinţe. Unul vrea să-şi regăsească iubirea exilată într-un pliu al memoriei, altul se visează pilot de raliu. Unul simte iminenţa sfârşitului, altul cere următorul pahar. Sunt oameni obişnuiţi, prinşi dezordonat în insectarul vieţii. Portretul Dublinului se compune din bucuriile, deznădejdile, renunţările şi elanurile celor care-l populează: reverendul Flynn rămas amintire în mintea unui copil, necunoscutul care vorbeşte ciudat, fata care nu ştie să scape de acasă, tinerii burlaci Corley şi Lenehan, locatarii din Pensiunea Mooney, ratatul Farrington, Gabriel Conroy şi, in final, ninsoarea „peste toţi cei vii şi cei morţi“.

"Oamenii lui Smiley", ultimul roman din trilogia PE URMELE LUI KARLA,
alături de "Cârtiţa" şi "Premiantul", reprezintă una dintre cărţile clasice despre Războiul Rece, iar personajul principal, George Smiley, este deja celebru în literatura de spionaj.
Acţionând într-o lume ascunsă, violentă şi complicată, George Smiley, şeful Serviciului Secret britanic, are misiunea să îngroape crimele, nu să le rezolve, în timp ce desfăşoară propria bătălie internaţională, de la Londra la Paris şi Hamburg, în ultimul duel cu adversarul său numărul 1, un spion cu numele de cod Karla.
"O reuşită a genului, de o mare subtilitate şi forţă, de care puţini romancieri ar fi capabili" - Chicago Tribune

O carte, 17 povestiri care te țin captiv în universurile create de autoare cu rafinament și talent narativ. De la drumurile prăfuite ale unui cătun rupt de lume din Brazilia, până la sălile de conferință sofisticate din Dubai; de la malul marii Negre ce adăpostește secrete, până la țărmul unui ocean învolburat de promisiuni nerostite; de la realitate, până la fantezie; de la confortul căminului, până la rumoarea unei intersecții foarte circulate; această colecție de povestiri investighează cu succes natură umană și etalează complexitatea emoțiilor față in față cu răsturnările de situație care îndeamnă personajele la o adâncă reflexie asupra vieții. Nu poți să nu îndrăgești poveștile Monicăi Tonea sau să te identifici pe alocuri cu personajele bine creionate care își urmează destinul dincolo de penița scriitoarei.

Un thriller captivant despre dragoste și secrete, care, oricât de bine ai crede că sunt păzite, tot ies la iveală, în ciuda timpului care s-a așternut peste ele, având puterea să distrugă tot ce iubești.
O crimă petrecută la celălalt capăt al lumii îi spulberă liniștea Annei Blackwell. O femeie a fost ucisă, iar ea știe cine este criminalul. Știe că trecutul a ajuns-o din urmă. Ce nu știe este dacă îi va veni și ei rândul.
Pentru a se proteja pe ea și pe soțul ei, Will, Anna trebuie să-și dezvăluie toate secretele, dar pe măsură ce o face, ea realizează că nu este singura care a trăit o minciună.

Un roman tulburător, inspirat de povestea reală, relatată în 2009 de revista Time, a japonezului Yukio Shige, care a salvat de la sinucidere aproape 700 de persoane.

„Un ceai la capătul lumii, ca și alte romane ale catalanului  Francesc Miralles – unele scrise în colaborare, cum este și cazul de față, coautoare fiind Ángeles Doñate –, invită la reflecție și introspecție, oferind cititorului o viziune asupra vieții, asupra valorii vieții, de o mare frumusețe și profunzime, prin exemplara ei generozitate. Venerabilul Kosei-San, «gardianul abisului», este un emoționant model de bunătate, înțelegere și solidaritate umană: își dedică ultimii ani de viață unui ideal nobil, acela de a salva sufletele rătăcite care, ajunse în pragul abisului, cred că singura soluție este sinuciderea. Autorii reușesc să creeze un echilibru perfect al firelor narațiunii – istoria tristei vieți a lui Kosei-San, ale cărei împrejurări vitrege i-au impus să-și sacrifice iubirea, relatările captivantelor experiențe de salvare a multor ființe disperate, povestea de dragoste dintre Toni, protagonistul narator, și fermecătoarea și misterioasa Esmeralda, reflecții filozofice existențiale –, într-un stil cuceritor prin claritate, culoare și forță sugestivă. Pe scurt, o carte-lecție de viață, care emană speranță și lumină.“ — TUDORA ȘANDRU MEHEDINȚI

Veronika pare sa aiba tot ce si-ar putea dori. Frecventeaza localuri de noapte cunoscute, intalneste barbati atragatori, si totusi nu e fericita. Ceva lipseste din viata ei. Iata de ce, in dimineata zilei de 11 noiembrie 1997, Veronika se hotaraste sa moara. Dupa ce ia o supradoza, i se spune ca nu mai are de trait decat cateva zile. Romanul o urmareste pe parcursul acestor zile intense in care, spre surprinderea ei, se trezeste atrasa in lumea inchisa a spitalului unde se afla. In aceasta stare de surescitare, ea descopera lucruri pe care nu-si permisese de fapt sa le simta niciodata: ura, teama, curiozitate, dragoste – pana si implinirea sexuala. Experientele ei o fac treptat sa-si dea seama ca fiecare secunda a existentei este o alegere intre viata si moarte. Cartea lui Paulo Coelho vorbeste despre cei care nu intra in tiparele considerate normale de catre societate. Vorbeste despre nebunie si despre nevoia de a descoperi un alt mod de viata a oamenilor care, gandind diferit, se confrunta cu prejudecatile celorlalti.

Selecție, traducere din portugheză, prefață și note de Dinu Flămând

Drama statică Marinarul, scrisă de Fernando Pessoa în 1913, care dă titlul acestei antologii, este prima sa capodoperă și unul dintre cele mai provocatoare texte ale marii literaturi din secolul XX. Teatrul static al lui Pessoa atinge teme fundamentale, precum misterul, realitatea ocultă, visarea, marele Dincolo; scrisă exclusiv în proză, dramaturgia pessoană aspiră către un minimalism a cărui intenție e sublimarea limbajului poetic, iar personajele sale aparțin unei lumi în care magia semnelor și a simbolurilor face parte din cotidian.

Marinarul este singurul text dramatic publicat de Pessoa în timpul vieții, în revista Orpheu, în 1915. Pe lângă acesta, volumul de față, al șaptelea din seria de autor coordonată de Dinu Flămând la Editura Humanitas Fiction, mai cuprinde alte douăsprezece drame statice, alături de câteva scenarii de film – de puțină vreme publicate și în Portugalia –, prin care Fernando Pessoa provoacă vitala noastră „neliniștire“ existențială în creații ce oscilează de la dramă interioară la poem filozofic sau la înscenarea unor situații enigmatice.

„Suntem în fața unui teatru în teatru, într-o succesiune de planuri diferit articulate, în care propriile personaje își pierd semnificația: totul se concentrează în limbaj, și în limbaj totul este insuficient, de vreme ce viața nu poate fi reprezentată.“ — FILIPA DE FREITAS, PATRICIO FERRARI

„În toate aceste texte, scenografiile extazului sunt mai degrabă niște arte poetice, și nicidecum rostirea oraculară a vreunui mag modern care să‑și grupeze adepții la altarul vreunei secte. E vorba de o superbă victorie a metaforei, ca o lumină ce curge «șiroind pe obrajii lui Dumnezeu», nu de transmiterea ezoterică a cine știe cărui mister ocult rezervat doar câtorva aleși. Iar dacă există vreun ales privilegiat în acest caz, de bună seamă că el este Poetul!“ — DINU FLĂMÂND

Bărbaţii vin de pe Marte, femeile de la coafor este urmarea best-sellerului Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut. Ambele volume s-au născut în paginile săptămânalului satiric Caţavencii. Deşi pare că e vorba de un "război între sexe", în realitate, autorii n-au dus niciodată un război, ci un dialog. Rând pe rând, toate stereotipurile care circulă despre viaţa de cuplu au fost puse într-o lumină umoristică, eliberatoare. Primul volum s-a bucurat de o primire extraordinară din partea publicului, atingând în mai puţin de doi ani de la lansare un tiraj de aproape 20.000 de exemplare. Ne face plăcere să vă oferim acum continuarea lui, constând într-o nouă colecţie de texte pline de umor, inteligenţă şi autoironie.

Absolventă de Litere la Universitatea Bucureşti, Simona Tache a intrat în presă ca senior editor la Tabu, apoi a spart embargoul din cazarma Academiei Caţavencu de pe vremuri, devenind prima femeie cu statut şi drepturi de "caţaveancă". A ţinut, timp de 5 ani, cronică TV în Cotidianul, a mai semnat texte în Dilema, Playboy, Maxim şi Unica. Şi-a făcut auzită vocea la matinalul de la Radio Guerrilla, iar actualmente scrie în Caţavencii şi postează zilnic pe unul dintre cele mai cunoscute bloguri de la noi, simonatache.ro.

Absolvent de Filozofie la Universitatea Al. I Cuza din Iaşi, Mihai Radu a lucrat mai întâi ca profesor, după care a intrat în presă. După câţiva ani la Aspirina Săracului şi Plai cu Boi, s-a alăturat redacţiei Academiei Caţavencu, devenită între timp Caţavencii. A publicat volumul de proză scurtă Hobby şi alte povestiri şi romanul Sebastian, ceilalţi şi-un câine. În momentul de faţă, semnează texte în Caţavencii şi este scenarist la emisiunea Starea Naţiei.

Cea mai cunoscuta si mai premiata autoare austriaca pentru copii, Christine Nostlinger, ne ofera si de aceasta data o adevarata nestemata literara. E vorba de un roman autobiografic ce ne prezinta copilaria sa traita in vremuri inimaginabil de grele, in Viena de dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial.

Descoperim un oras plin de ruine si incercat de foamete, lipsuri de tot felul si drame cutremuratoare. Si totusi, dincolo de ranile razboiului prezente la tot pasul, vedem cum totusi copilaria isi intinde aripile sale delicate si zboara dincolo de tot ce e urat si trist.
Facem cunostinta cu o fetita de noua ani, care ne invata zambind printre lacrimi lectia prieteniei, a curajului, a umanismului, intr-o lume ce pare sa fi uitat ce inseamna a fi uman.

– Vrei taxi? a repetat el.

A ridicat brațul drept [...].

Am pașit spre el, ca și cum aș fi intenționat sa-i trec prin dreapta. Mi-a zambit, un zambet care ar fi trebuit sa fie prietenos, dar care pentru mine era cel puțin pe jumatate de pradator.

Am zambit la randul meu, intr-o expresie de felul „Ești draguț sa ma ajuți, fiindca sunt complet pierdut pe-aici”. Thailandezul a aprobat din cap, liniștit ca va fi simplu.

Dar n-avea sa fie simplu. N-avea sa fie deloc simplu.

Cu o clipa inainte de a ajunge in dreptul lui, i-am inhațat brusc incheietura dreapta cu mana mea stanga și i-am smucit brațul spre dreapta mea, prinzandu-i tricepsul și tragandu-l cu totul pe langa mine. [...]

Am intins mana stanga in jurul taliei lui și i-am prins incheietura dreapta. L-am strans apoi violent, tragandu-l spre mine și a icnit, cand o parte din aer i-a parasit brusc plamanii. Acum amandoi eram cu fețele spre bar.

Imposibila intoarcere este, in fapt, un jurnal de idei morale si sociale in care analiza fenomenului social se uneste cu confesiunea. Subiectele variaza, intr-un loc e vorba de psihologia etnica, in alta parte de diferenta dintre orasean si taran (tema mai veche in cultura romaneasca). Remarcabil in aceste texte este modul liber de a gandi cateva aspecte ale civilizatiei actuale si de a da sugestii clare si profunde acolo unde altii cu mai multa stiinta, dar cu o mai mica intuitie a sensului existentei, se incurca in subtilitati. In fond, Marin Preda gandeste social si vede existential. Pentru el, civilizatia este o notiune ce nu are niciun sens in afara conditiei umane. Fata de istorie el are o atitudine din care lipsesc sentimentul de flatare, dar si cel de resemnare. Eugen Simion La prestigiul recunoscut al prozatorului s-a adaugat si cel, previzibil, al cugetatorului obsedat de problemele vitale ale timpului sau: volumul Imposibila intoarcere, culegere aparent eterogena, cuprinzand insemnari memorialistice, confesiuni de atelier, comentarii literare, opinii si atitudini in legatura cu evolutia societatii actuale si cu viitorul ei, reflectii in marginea unor fapte diverse investite cu o valoare simbolica, era de fapt o carte de mare unitate interioara, dezvaluind o gandire puternica si originala, familiarizata intim cu cele mai subtile idei ale timpului nostru. Rezultatele sunt dintre cele mai inalte, facand din Imposibila intoarcere o carte unica in literatura romana; dezbaterea intelectuala este insotita de implicarea unei profunde constiinte morale si expusa cu o mare forta expresiva. Scriitorul se defineste ca un spirit lucid si nelinistit, atras cu o putere irezistibila de marile teme ale vietii contemporane; dar cartea poate fi citita si ca un jurnal disimulat. Mircea Iorgulescu

Un roman care reuşeşte să facă o paralelă între viziunea orientală şi cea occidentală asupra vieţii. Personajul experimentează, la fel ca autorul însuşi, cele două moduri de viaţă şi, la sfârşit, trage concluziile...

Dhan Gopal Mukerji (1890-1936) este considerat primul indian care a reuşit o carieră literară de succes în America. Născut într-un sat din apropierea Calcuttei şi crescut în tradiţiile castei brahmanilor, a fost educat în şcolile unor misiuni protestante, unde şi-a însuşit de foarte timpuriu cunoaşterea englezei vorbite şi scrise. După studii începute la Universitatea din Calcutta, întrerupte de o perioadă de implicare în activitatea revoluţionară anticolonială la care aderase sub influenţa fratelui său mai mare Jadu și, după o scurtă trecere prin Japonia, în 1910, ajunge în America, unde începe să scrie pentru a putea studia la Universitatea Californiei şi la Universitatea Stanford, unde, patru ani mai târziu, îşi va lua diploma în filosofie. De-a lungul carierei sale strălucite şi tragice, a publicat circa douăzeci şi cinci de volume de poezie, dramă, ficţiune, filosofie, publicistică socială şi traduceri din literatura religioasă a Indiei, dintre care, cele mai cunoscute, de mult traduse în principalele limbi ale lumii, sunt cele două romane autobiografice Caste and Outcast (1923, oferit acum publicului românesc sub titlul Brahman și Paria) şi My Brother's Face (1924), biografia lui Ramakrishna The Face of Silence (1926), și povestirile pentru copii Kari the Elephant (1922), Gay Neck: The Story of a Pigeon (1927).

Atât în scrierile sale, cât şi în numeroase turnee de conferinţe ţinute în America şi Europa, Mukerji şi-a asumat rolul de interpret al religiei şi filosofiei indiene, în încercarea de a oferi Occidentului sufocat de materialism alternativa unităţii spirituale a tuturor lucrurilor şi refacerea raportului cu natura şi cu Dumnezeu. Din acest punct de vedere, acţiunea lui poate fi privită ca o continuare a celei începute de turneul american al lui Vivekananda din 1899-1900, soldat cu înfiinţarea la New York a vestitei Ramakrishna Mission, cu al cărui conducător din acea vreme, Swami Nikhilandanda, s-a şi aflat în raporturi apropiate. Fără să-şi renege niciodată calitatea de aparţinător al celei mai înalte caste a tradiţiei indiene, el vede în ea o  responsabilitate, nu un privilegiu, manifestând în romanele lui cea mai profundă simpatie şi dragoste pentru cei mai umili reprezentanţi ai celorlalte caste şi plasându-se astfel la antipodul scrierii pamfletului Katherinei Mayo Mother India (1927) căruia s-a şi simţit obligat să-i dea replica intitulată A Son of Mother India Answers (1928).

Roman vândut în peste 2 milioane de exemplare, publicat în peste 20 de limbi, ecranizat în 2016 în Japonia și în curs de adaptare hollywoodiană, Dacă pisicile ar dispărea din lume este o mică bijuterie de umanitate, plină de umor, deopotrivă luminoasă și melancolică.

La 42 de ani, Simon Shaw, om de publicitate, este un tip bogat, de succes, de curând divorţat şi cam plictisit. Tânjind după o viaţă fără complicaţii, el evadează în ţinutul pitoresc şi rural al regiunii Provence. Aici,încurajat de încântătoarea Nicole şi de către inimitabilul lui majordom Ernest, Simon transformă cu entuziasm sediul jandarmeriei din BrassiÉre-les-Deux-Églises în Hotel Pastis, un mic colţ de rai pentru cei bogaţi şi celebri. Dar când în peisaj îşi fac apariţia Ambrose Crouch, un jurnalist englez alcoolic, Enrico, sinistrul gangster din Marseille şi spărgătorul de bănci Jojo şi acoliţii lui din puşcărie, se pare că Simon este doar la un pas de a-şi începe criza de la jumătatea vieţii...

Acest nou roman graffiti al lui Constantin Abaluta suprapune elemente de viziune becketiana, textul in progresia sa acumuland permanent noi situatii imprevizibile. Gustul pentru oniric, macabru, proiectiile vagi ale dialecticii Eros/Thanatos sustin tensiunea estetica. Desi prozator cu origini suprarealiste, Abaluta provoaca literatura la o lectura ce mizeaza pe elementul neconventional, pe producerea replicii in retorta dicteului automat, pe decorul capabil sa ia orice contur, in esenta, pe doctrina unui autentic creator de proza. "Grafferul din Suedia. Roman graffiti acompaniat de portrete fanteziste si constructii la fel de fanteziste (obiecte imposibile)" poate fi citit si ca un fel de (re)formulare intr-un alt areal geografic a "Grafferului din lift".

Cum ar fi dacă ai avea un cec în alb pentru a lupta împotriva răului? Nu te-ar reține nimic, ai avea totul la dispoziție. Ce ai face atunci? De zeci de ani lumea se luptă cu cartelurile drogurilor și pierde, deoarece miliardele de dolari făcute de acestea pe piața neagră le transformă în unele dintre cele mai puternice și distructive organizații de pe pământ. Asta până când un președinte american și un premier britanic își unesc forțele pentru a pune capăt traficului internațional de cocaină. Un bărbat este rugat să preia conducerea grupului operativ. Numele lui: Cobra. Poate cere orice, poate face tot ce consideră necesar. Fără limite, fără reguli, fără întrebări. Începe războiul și nimeni nu poate spune cine va ieși câștigător...

Într-un cătun idilic din Franţa, o respectabilă doamnă în vârstă pe care justiţia a exonerat-o de orice vină este pe punctul de a-şi mărturisi vina. În mijlocul oceanului, un marinar taciturn află că şi-a pierdut o fiică. Telegrama cea crudă nu îi spune însă care din cele patru. Oare inima de tată îi va şopti ceva? Destinele a doi tineri muzicieni sunt frânte de o crimă. Însă cine este mai vinovat: cel care a cedat o clipă, sau cel care a răspândit în jurul lui ură ani de zile? Se va folosi prima doamnă a Franţei de un secret abominabil pentru a se răzbuna pe cel care nu o mai iubeşte?

NIKOS KAZANTZAKIS s-a născut pe 18 februarie 1883 la Iraklion, în insula Creta, unde a și fost înmormântat. Între 1902 și 1906 a urmat dreptul la Universitatea din Atena, apoi, timp de doi ani, și-a continuat studiile la Paris, unde a audiat cursurile filozofului Henri Bergson. A străbătut lumea în lung și în lat, călătorind până în ultimele luni de viață. Aflat veșnic în conflict cu autoritățile din Grecia pentru opiniile sale (asemenea prietenului său Panait Istrati, era atașat ideilor de stânga), deși a îndeplinit o vreme și funcții publice, a găsit mai multă audiență în străinătate decât în propria patrie, fiind nominalizat de câteva ori la Premiul Nobel. S-a bucurat de celebritate, deținând recordul de traduceri: în peste 100 de țări. A primit, în 1956, la Viena, Premiul pentru Pace. În jumătatea de secol dăruită literaturii, a fost creatorul unei opere de dimensiuni impresionante: poezie – Odiseea. O continuare modernă din 1938 conține 33 333 de versuri; romane – Grădina de piatră (Le Jardin des rochers, 1936, publicat în 1959; Humanitas Fiction, 2018), Viața și peripețiile lui Alexis Zorbas (1946; Humanitas Fiction, 2011, 2016), Ascensiunea (1946, publicat mai întâi în Franța și apoi în Grecia, 2021; Humanitas Fiction, 2021), Hristos răstignit din nou (1948, publicat în Grecia în 1954, după ce cunoscuse un mare succes în Occident; Humanitas Fiction, 2008), Căpitanul Mihalis. Libertate sau Moarte (1950, publicat în 1953; Humanitas Fiction, 2014), Ultima ispită a lui Hristos (1951, publicat în 1955; Humanitas Fiction, 2011), Sărăcuțul lui Dumnezeu (1954, publicat în 1956; Humanitas Fiction, 2016), Fratricizii (1954, publicat postum, în 1963; Humanitas Fiction, 2017); dramaturgie și lucrări de memorialistică – între care volumul autobiografic Raport către El Greco (scris în 1956 și publicat postum, în 1961; Humanitas Fiction, 2012), Jurnal de călătorie: Italia, Egipt, Sinai, Ierusalim, Cipru, Moreea (1926–1927; Humanitas, 2013), Jurnal de călătorie: Rusia (1928; Humanitas, 2015), Jurnal de călătorie: Japonia, China (1935; Humanitas, 2018); eseuri și traduceri (Divina Comedie, Iliada, Odiseea etc.). S-a stins din viață pe 26 octombrie 1957 la Freiburg im Breisgau, în Germania.