Literatură

Povestea unei prietenii neobisnuite dintre o fetita si un leu

Intr-o zi, o fetita pe nume Patricia, care traieste alaturi de familia ei intr-una dintre rezervatiile naturale din Kenya, intilneste printre gazele, antilope gnu, zebre, rinoceri, bivoli si elefanti un pui de leu. Incepe sa il ingrijeasca si, pe masura ce trece timpul, leutul devine prietenul ei cel mai bun. Numai ca prietenia lor e pindita de o primejdie nebanuita: viata lui King, devenit un leu infricosator, care-i inspaiminta pina si pe vitejii masai, e pusa in pericol de un dusman inca si mai vechi decit zapezile ce stralucesc in departari, pe muntele Kilimanjaro.


Virsta recomandata: 12+

În Vergo se petrec o seamă de lucruri care bulversează halucinant traiul locuitorilor. Dintr-odată, în oraş nu mai moare nimeni. Şi nici nu se mai naşte nimeni. Căutarea unor explicaţii logice nu duce la nici un rezultat. În lipsa acestora, aproape toată suflarea urbei alege o cale dezinhibatoare: petrecerile şi dezmăţul. Cutumele, ordinea, chiar şi credinţa intră în disoluţie. Oraşul devine, oximoronic zis, un iad paradiziac. Un personaj cu o malformaţie anatomică fără precedent în cazuistica medicală, Tiber, este, se pare, cel care a generat haosul din Vergo. Un alt personaj, marchizul, o minte sistematică, încearcă să pună într-o ecuaţie existenţială elementele care marchează noua condiţie umană a vergonilor. Nu izbuteşte, dar conturează în viziune proprie o anume stare viitoare a lucrurilor. La rîndul său, autorul nu propune nici o rezolvare, pentru că scopul său a fost să formuleze probleme, nu să dea răspunsuri. Cititorii însă vor încerca să găsească unele.

Roman ecranizat în 1987, în regia lui James Ivory, cu Hugh Grant, Rupert Graves şi James Wilby în rolurile principale

Scris la începutul secolului trecut, imediat după Howards End, şi publicat abia în 1971, Maurice a mers înaintea timpului său prin temă şi prin ideea că dragostea dintre doi bărbaţi poate exista. Petrecîndu-se într-o elegantă lume edwardiană, povestea lui Maurice începe cînd personajul are paisprezece ani. Acţiunea îl urmăreşte în perioada în care e elev de liceu, apoi student la Cambridge şi, în final, angajat la firma familiei. Într-o societate împărţită riguros în clase sociale, personajul principal al romanului e un tînăr obişnuit, convenţional, care se integrează perfect, însă această aparenţă ascunde o realitate cu totul diferită: Maurice e homosexual. Între dorinţa de a se vindeca de această „boală de care suferă nefericiţi ca Oscar Wilde” şi aceea de a-şi asuma adevărata identitate, Maurice parcurge etapa negării, a constrîngerilor religioase şi sociale, a despărţirii şi geloziei. Pe fundalul poveştii de dragoste şi al conştientizării homosexualităţii, Maurice se distinge de celelalte romane ale lui Forster prin caracterul intimist şi exprimarea radicală a libertăţii individuale.

Maurice este acum citit şi predat în universităţi din toată lumea. Romanul e remarcabil nu numai pentru frumuseţea scriiturii, ci şi pentru curajul său… pentru faptul că în el se întrevede un soi de generozitate melancolică: bărbaţii care iubesc alţi bărbaţi n-aveau cum să fie fericiţi în lumea în care trăia Forster, aşa că i-a lăsat în grija fanteziei. The New Yorker

Deşi romanul lui Forster urmăreşte eforturile lui Maurice de a-şi ascunde homosexualitatea, de a se «vindeca» de ea şi, pînă la urmă, de a şi-o accepta, personajul său cheie este de fapt cameleonicul Clive, care-şi închipuie că propriile sentimente pentru alţi bărbaţi sînt un moft. Clive întrupează conservatorismul, conformismul, ca să nu mai amintim toate dorinţele ascunse, pe care Forster le-a văzut reprimate de societatea engleză a zilelor sale. The New York Times

Romanul lui Forster luptă pentru o anumită discreţie, pentru un spaţiu personal, fizic şi psihic, aflat dincolo de bătaia oricărui ochi indiscret. La un secol de cînd a fost scris, Maurice pare la fel de actual. The Guardian

Traducere din limba engleză de Ariadna Ponta

Creatorul celebrului serial Mad Men şi producătorul executiv al serialului Clanul Soprano

Mark şi Karen Breakstone formează un cuplu tipic din clasa înstărită newyorkeză. Cei doi duc o viaţă liniştită, prosperă şi destul de ternă pînă în momentul cînd li se naşte unicul copil, Heather, o fată de o frumuseţe şi o inteligenţă ieşite din comun. La vîrsta adolescenţei, Heather ajunge să vadă fragilitatea şi superficialitatea legăturii dintre părinţii ei. În acelaşi timp, într-un orăşel din New Jersey se naşte şi creşte Bobby Klasky, fiul unei mame dependente de droguri şi al unui tată necunoscut. Crescut printre sticle de băutură, droguri şi scrumiere pline de chiştoace, Bobby pare sortit unei vieţi sordide, în ghetou sau chiar în puşcărie. Nici el, nici Heather nu au habar că destinele lor se vor intersecta. Scris cu mînă sigură, Heather, cu totul ilustrează cu o remarcabilă economie de mijloace o realitate contemporană sumbră, concentrată într-o poveste cu puţine personaje şi multă forţă emoţională, al cărei final are o puternică încărcătură simbolică.

„Un roman straniu, cutremurător, neliniştitor şi tulburător de captivant.” (USA Today)

„Weiner redă bizareria schimbărilor produse în viaţa de zi cu zi şi ne înfioară reamintindu-ne cît de instabil e pămîntul ce pare ferm şi solid sub picioarele noastre.” (NPR)

„În Heather... îl recunoaştem pe creatorul serialului Mad Men în viziunea profundă şi complexă asupra personajelor. Atenţia lui Weiner pentru micile detalii specifice transformă stereotipul ilustrat iniţial de fiecare personaj într-o făptură umană reală.” (The Millions)

Romanul-momentului in intreaga lume – cartea apare in aceasta toamna in 31 de tari concomitent.

Bunny Munro, un comis-voiajor de produse cosmetice, obsedat de sex si fascinat de pantalonii scurti aurii ai lui Kylie Minogue, incearca sa faca fata unei realitati in destramare. Dupa sinuciderea sotiei sale, eroul romanului isi ia fiul, un baietas care il idolatrizeaza, pornind impreuna cu el pe traseul sau comercial si, in acelasi timp, erotic, intr-o goana nebuneasca spre neant. Spectrul sotiei sale si imaginea unui diavol ce bintuie orasul il insotesc pe Bunny in calatoria sa tot mai bizara. Atmosfera fantastica, ironia si umorul negru, omniprezente in roman, fac din Moartea lui Bunny Munro o lectura captivanta si incitanta, ce poarta marca specifica a lui Nick Cave.

„E limpede ca Nick Cave va trai vesnic – si asta fiindca diavolul se teme de el.” (Rolling Stone)

„Daca i-am pune pe Cormac McCarthy, Franz Kafka si Benny Hill sa stea impreuna pe litoral, intr-o casa de oaspeti din Brighton, rezultatul ar putea fi exact Bunny Munro. Este o lectura cuceritoare, in care se regasesc umanismul si fiorul de teroare ce constituie marca specifica a lui Nick Cave. „ (Irvine Welsh)

„Moartea lui Bunny Munro e mai mult decit o lectura superba. E, in acelasi timp, si o lectura sfisietoare. Cave isi scrie romanele asa cum isi scrie versurile melodiilor: cu eruptii de singe, pucioasa si fulgere. El reuseste sa ajunga la mintea si la inima cititorului si e in stare sa ii inmoaie genunchii.” (Neil Labute)

„Acest roman alert, intretesut cu scene uimitoare si replici extravagante, reprezinta o lectura captivanta. Este o scriere de mare forta, cu un nivel al abominabilului comparabil cu cel din romanul lui Bret Easton Ellis American Psycho.” (West Australian)

Vila de pe colină este povestea frumoasei Mary Panton, curtată de un gentleman a cărui cerere în căsătorie ezită s-o accepte, deşi cîntăreşte la rece toate avantajele care ar decurge de aici. Şi asta pentru că Mary are şi o latură romantică, visînd la gesturi de dăruire faţă de cineva care o poate aprecia la adevărata ei valoare. Întîlnirea cu un străin misterios şi nefericit pare ocazia perfectă să-şi pună în practică această idee neobişnuită. Străinul este un refugiat de război sărac şi disperat, iar gestul ei altruist îl marchează dincolo de orice aşteptări. Înainte de revărsatul zorilor, Mary se vede confruntată cu acte de o cumplită violenţă, silită să ceară ajutorul unui bărbat dubios şi să accepte că viaţa ei nu va mai fi niciodată la fel.

În 1944, un număr impresionant de evrei din Transilvania sînt îmbarcaţi de autorităţile horthyste în trenuri şi trimişi spre „cuptoarele morţii” de la Auschwitz. Printre ei se află şi o fetiţă de zece ani, Hannya Moscovici, deportată împreună cu tatăl ei şi care nu prea înţelege ce i se întîmplă, dar simte că soarta ei tocmai a luat o turnură îngrozitoare. Prin urmare, îşi creează un refugiu în Limelfia, un tărîm fantastic în care nimic rău nu o poate atinge, populat cu fiinţe supranaturale, de o veselie molipsitoare, dar aceste escapade nu o pot feri de experimentele monstruoase ale lui Mengele. În jurul ei se desfăşoară poveştile inimaginabile ale adulţilor, cărora încearcă să le aline suferinţa invitîndu-i în lumea ei de basm, însă infernul lagărului nazist transformă oamenii şi aceştia devin capabili de orice în lupta lor disperată pentru supravieţuire. Convoiul mieilor împleteşte naivitatea copilăriei cu brutalitatea adulţilor, fantasticul cu realitatea, puritatea cu o cruzime greu de închipuit, totul pe fundalul celei mai mari tragedii din istoria umanităţii.

Ediţie definitivă însoţită de un mappamond şi de notele autorului intitulate Oameni, fapte, vorbe, locuri, întîmplări adevărate

Romanul lui Nicolae Strâmbeanu prezintă în detaliu lumea secolului al XVI-lea. Sperînd să găsească Insula Fericirii, Araña porneşte într-o călătorie pe mare şi pe uscat plină de peripeţii, îşi face pe parcurs prieteni şi duşmani, scapă la un moment dat chiar de pedeapsa cu moartea şi descoperă părţi ale lumii la care nici nu visa. Evanghelia după Araña este o carte a întoarcerilor ciclice la arhipelagul din fiecare cititor, scrisă cu mînă sigură şi multă atenţie la detalii, în care aventura şi răsturnările de situaţie abundă.

„Nicolae Strâmbeanu ştie să scrie. Are umor, e sarcastic, patetic sau, după necesităţi, poetic, cunoaşte artificiile narative, respectă perfect convenţiile, naraţiunea lui are măsură şi ritm, în condiţiile unui material infernal.” (Marius Chivu)

„Pentru cititorii sătui de inflaţia mizerabilismului cool, de minimalisme fără relief, de microrealisme aptere şi de actualităţi ieftine, Evanghelia după Araña aduce o gură de aer proaspăt din altă lume, făcînd diferenţa: un tratament fabulatoriu, de care proza noastră avea nevoie. Cartea de «călătorii pe mările de poveşti» a lui Nicolae Strâmbeanu are meritul de a (re)deschide o cale regală a ficţiunii capabile să re-încînte, să desfete şi să cucerească.” (Paul Cernat)

Roman cîștigător al National Book Award 2017

Avînd ecouri din cărţile lui Toni Morrison sau William Faulkner, din Odiseea ori din Vechiul Testament, Cîntec pentru cei neîngropaţi este deopotrivă un portret de familie şi o poveste despre luptă şi speranţă. Jojo are treisprezece ani şi încearcă să înţeleagă ce înseamnă să fii bărbat. Leonie, mama lui, e într-un veşnic conflict cu sine însăşi şi cu cei din jur. Este o femeie de culoare, în timp ce Michael, tatăl copiilor ei, e alb. Luptîndu-se cu realitatea brutală a condiţiei şi situaţiei în care se află, încearcă să fie o mamă mai bună, dar nu reuşeşte să-şi pună copiii înaintea propriilor nevoi, în special a consumului de droguri. Cînd Michael este eliberat din închisoare, Leonie, însoţită de copii şi de o prietenă, se urcă în maşină şi pornesc la drum spre nord, spre Ferma Parchman, Penitenciarul Statului Mississippi. Aici se mai află un băiat, fantoma unui deţinut mort care poartă, în rătăcirile lui, întreaga istorie urîtă a Sudului. Şi el are cîte ceva să-l înveţe pe Jojo despre taţi şi copii, despre moşteniri, despre violenţă, despre iubire.

„O lectură care nu trebuie ratată.” (Margaret Atwood)

„Legăturile dintre nedreptăţile trecutului şi disperarea prezentului sunt limpede zugrăvite în acest roman care trasează graniţele dintre vii şi morţi, dintre îndrăgostiţi şi nefericiţi. Cîntec pentru cei neîngropaţi demonstrează că Jesmyn Ward este unul dintre cei mai importanţi scriitori ai Americii zilelor noastre.” (Ann Patchett)

„Cîntec pentru cei neîngropaţi este deopotrivă road novel, epopeea concisă a trei generaţii şi a fantomelor care le bîntuie, precum şi portretul unor oameni obişnuiţi aflaţi la ananghie, care, poate asemenea nouă, tuturor, nu renunţă la anumite principii în încercarea de a depăşi toate greutăţile.” (The New York Times Book Review)

„Un roman magnific. Jesmyn Ward ştie că istoria e un coşmar. Dar unul din care, insistă ea, ne putem trezi şi cînta.” (Chicago Tribune)

Andrei Toma, literat, tinar ziarist local si artist amator, descopera intimplator un schelet de urias, pe malul apei, in timpul unei partide de pescuit. Incercarea de a rezolva misterul il confrunta cu evenimente stranii, care ii schimba radical cursul vietii. Prietenia cu un prospector exotic, chemat sa aduca la zi infatisarea Orasului, ambiguizeaza si mai mult lucrurile, cu reverberatii foarte extinse in timp. Dincolo de variatele istorii pe care le spune toata lumea, in roman, marea necunoscuta ramine uriasul ce a redimensionat un loc. Zeppelin. Stampe si istorii apocrife surprinde evenimentele prin care trece orasul de munte in intervalul 1910-1912. Circumscris geografic de repere identificabile pe harta Romaniei, el este proiectat epic ca un spatiu reprezentativ pentru promitatorul inceput de secol XX, cind avansul ratiunii nu a inlaturat definitiv fantasmele de tot felul. Acest spatiu reproduce, in mic, imprevizibilitatea uneori violenta a istoriei umane moderne. Amestec de istorii reale si fantastice, povestea e, deopotriva, evenimentiala si vizuala, aventura mistery si fresca Belle Epoque. Cit e fundal de stampa vintage, cit divan al istoriilor impletite ramine la decizia cititorilor.

„Eu ştiu, va fi o vreme cînd oamenii vor avea admiraţie unul pentru altul, cînd fiecare va fi ca o stea în faţa celorlalţi! Vor fi pe pămînt oameni liberi, măreţi prin libertatea lor, toţi vor merge cu sufletul deschis, nici o inimă nu va mai şti ce e invidia, nimeni nu va mai şti

ce e răutatea. Atunci viaţa va fi în slujba omului, imagi-nea omului va fi la înălţime... Atunci se va trăi în ade-văr şi în libertate, pentru frumuseţe, şi cei mai buni vor fi socotiţi aceia care vor cuprinde cît mai mult lumea cu inima lor, care o vor iubi mai profund, cei mai buni vor fi cei mai liberi —în ei sălăşluieşte mai multă frumuseţe! Această viaţă va avea oameni măreţi...”

Dupa ce abia si-a ratat sinuciderea, Andrew Bankson, antropolog englez aflat pe urmele tribului Kiona, se reintilneste in timpul unei calatorii cu un vechi confrate, cindva coleg de facultate. Impreuna cu Nell, sotia sa, Fen se afla in cautarea unui nou trib pe care sa-l studieze. Nell Stone este savanta razbatatoare si respectata, iar Fen, un barbat carismatic umbrit de succesul perechii sale. Cind eforturile lor de a straluci in lumea stiintei par zadarnice, Bankson ii ajuta sa-si gaseasca tribul, o societate primitiva cu indeletniciri artistice dominata de femei: Tam. Pasiunea pentru antropologie a lui Nell si prietenia lui Fen il ajuta pe Bankson sa uite de gindul sinuciderii. Numai ca legatura dintre Nell si Bankson se transforma pe nesimtite in altceva, apropierea lor nascind sentimente care vor pune in primejdie tot ce i-a legat pina atunci. Inspirat din viata celebrei cercetatoare Margaret Mead, romanul Euforia este povestea extraordinarei aventuri a trei tineri prinsi intre valul propriilor pasiuni si un neasteptat triunghi amoros care le ameninta prietenia si cariera, poate chiar viata.

„O povestire cu viata proprie, incitanta, care te provoaca sa-i descoperi sursele... Lily King construieste intre cele trei personaje o relatie intensa, seducatoare, marcata in permanenta de tensiune sexuala si intelectuala.” (San Francisco Chronicle)

„Iata un roman recomandat iubitorilor de carti-cult despre explorarea de noi teritorii si conflictul dintre culturi, de la Inima intunericului a lui Joseph Conrad pina la O lume se destrama de Chinua Achebe.” (Library Journal)

„De o frumusete stranie, plin de senzualitate si de imagini uimitoare de la un capat la altul, Euforia este un tur de forta, un roman care te incita cu fiecare pagina.” (NPR.com)

Traducere din limba engleza si note de Sinziana Dragos. Roman finalist la National Book Critics Circle Awards 2014 

„Din echipa de aur a Opiniei studenţeşti, revista ieşeană  cu faimă naţională după  decembrie ’89, făcea parte şi o zgîtie de fată, cam fragilă pentru o meserie practicată în vremuri atît de tulburi. Aparenţele erau înşelătoare. Zgîtia s-a ţinut scai de minerii care plantau flori, cu bîta, în Piaţa Universităţii, fără să ia bătaie. O lună mai tîrziu se afla în Valea Jiului, înnopta în casa unui miner şi intra în abataj, să vadă   cum trăiesc minerii. În gaşca aia de golani, cum ar fi zis Ion Iliescu, toţi talentaţi, inteligenţi şi hotărîţi să termine cu trecutul, scrisul ei avea câteva date clare. Orice temă ar fi abordat, intra în subiect direct, simplu, fără   fasoane, fără inhibiţii. Lucru şi mai neobişnuit, punea punct articolelor la fel de brusc, cam pieziş, cam şui, acolo unde considera că orice cuvînt în plus nu-şi avea rostul. Apoi, ştia să facă personaje din oamenii, vestiţi sau iluştri necunoscuţi, despre care vorbea. În fine, mai avea şi darul de a povesti cu umor şi cu olecuţă de autoironie, cît să facă   suportabilă viaţa la vreme de restrişte. Toate acestea m-au făcut să-mi zic că în tînăra domniţă doarme un scriitor. Aşa că nu m-am mirat că pînă la urmă chiar a scris o carte. Asta pe care o aveţi în mînă. Şi care, deloc întîmplător, se cheamă Râsul. Cu douăsprezece povestiri rupte din viaţă. Dorina Rusu îmi pare un povestaş plin de farmec. Povestaş în sensul alegoriei prin care Mario Vargas Llosa desemna scriitorul. Adică un om cu darul de a duce şi de a aduce veştile şi poveştile cu oameni şi despre oameni. De citit.” (Neculai Constantin Munteanu)

Roman finalist la International Prize for Arabic Fiction 2017

Adam Dannun imigrează la New York încercînd să fugă de o dragoste distrusă de traumele psihologice provocate de ocupaţia israeliană. Lucrează într-un restaurant unde prepară falafel şi începe să scrie un roman de dragoste al cărui protagonist este Waddah al-Yaman, un celebru poet arab din vremuri apuse. Dar odată ce firul poveştii se desfăşoară, îşi fac apariţia întîmplări mai vechi din copilărie, din ghetourile pe care armata israeliană, după ce a evacuat mare parte din Lod, le-a construit pentru cei rămaşi în oraş. Personajele din poveste devin oameni din lumea reală, iar istoria dramei trăite în ghetourile palestiniene se contopeşte cu încercările naratorului de a se elibera de o identitate care nu mai e doar a lui. 

„Elias Khoury e un artist care dă glas exilurilor cu rădăcini adînci şi refugiaţilor fără scăpare, graniţelor frînte, identităţilor în schimbare şi durerilor care nu mai pot aştepta.” (Edward Said) 

„O carte plină de forţă, o proză frumos construită, cu un ritm numai al ei.” (The Independent)

„Elias Khoury a scris un roman monumental, într-un anume sens, deschizător de drumuri.” (The Guardian)

Traducere din limba japoneză de Florentina Toma

Roman ecranizat în 2016 în regia lui Martin Scorsese

O carte despre credinţă şi îndoială, Tăcere descrie persecuţiile la care erau supuşi creştinii în Japonia secolului al XVII-lea, în timpul shogunatului Tokugawa. Trimis să verifice zvonurile despre apostazia mentorului său, Cristóvão Ferreira, unul dintre cei mai de seamă membri ai misiunii iezuite din Japonia, preotul Sebastian Rodrigues descoperă în această ţară mai multe comunităţi clandestine de creştini. Asistînd neputincios la martiriul acestora, Rodrigues îşi vede propria credinţă pusă la încercare şi începe să se îndoiască de un Dumnezeu care răspunde la suferinţele credincioşilor săi doar printr-o tăcere indiferentă. Vîndut la rîndul lui autorităţilor, supus la torturi cumplite şi silit să se dezică de credinţa sa, Rodrigues are conştiinţa dureroasă a eşecului, dar şi revelaţia faptului că Dumnezeu este prezent întotdeauna, chiar şi în tăcere.

Una dintre cele mai originale voci ale literaturii latinoamericane contemporane. (Mario Vargas Llosa)

În 2014, un bărbat este arestat în Bogotá pentru că a încercat să fure din vitrină costumul găurit de gloanţe al lui Jorge Eliécer Gaitán, unul dintre cei mai charismatici politicieni din istoria Columbiei, asasinat în plină glorie, în timpul campaniei prezidenţiale din 1948. Juan Gabriel Vásquez, devenit narator şi mai tîrziu investigator, povesteşte cum a ajuns să-l cunoască pe acest bărbat, Carlos Carballo, şi să fie atras încetul cu încetul în obsesia lui pentru trecutul violent al ţării şi în universul tenebros al teoriilor conspiraţioniste. Astfel descoperă nu numai o legătură misterioasă între asasinarea, în 1914, a politicianului Rafael Uribe Uribe – cel care l-a inspirat pe García Márquez în crearea personajului Aureliano Buendía din Un veac de singurătate – şi uciderea liderului liberal Jorge Eliécer Gaitán, ci şi o faţă pînă atunci necunoscută a istoriei. Un policier nuanţat, cu puternice accente shakespeariene şi numeroase detalii autobiografice, Forma ruinelor este cel mai ambiţios şi mai provocator roman de pînă acum al scriitorului columbian.

Pentru cine a citit întreaga operă a lui Gabriel García Márquez şi se află în căutarea unui nou romancier columbian, Juan Gabriel Vásquez este o descoperire pasionantă. Colm Tóibín

Printr-o împletire de realitate şi ficţiune, Vásquez se reinventează ca narator şi, într-un fel, ca investigator al crimelor din roman. El Periódico de Catalunya

Scriitorul columbian exorcizează în Forma ruinelor propriii demoni şi pe cei ai ţării sale, bîntuită încă de violenţe şi de teroarea semănată de cartelurile de droguri. El Norte de Castilla

Investigaţia lui Anzola este absolut hipnotică, o mostră de scriitură tensionată, agilă, inteligentă.  El Mundo

Construite dramatic pe principiul monologului interior, povestirile din volumul lui Mircea Daneliuc constituie adevărate recitaluri actoriceşti pentru cele şase personaje principale. Prinşi în lumi diferite – unii chiar în zona inefabilă dintre viaţă şi moarte –, protagoniştii evoluează natural în tumultul vieţii cotidiene, afectaţi de toate tarele societăţii contemporane, dar şi de cele din relaţiile interumane. Astfel aflăm povestea unei familii de pensionari bucureşteni care deţine o mică plantaţie de marijuana la subsolul blocului, a tatălui unui adolescent care duce o grenadă la şcoală ori a unei femei care asistă neputincioasă la spectacolul propriei dispariţii. În ultima povestire, autorul reuşeşte să distribuie în rolul principal un personaj stupefiant: mirosul pestilenţial, pe cale să cucerească teritorii noi, un inamic irespirabil, născut şi crescut pe resturile prosperităţii actuale, imposibil de capturat, imposibil de dovedit. Povestirile din Cele mai tîmpite momente sînt o oglindă a realităţii în care trăim, cu bune şi rele, cu adevăruri pe care de multe ori preferăm să le ignorăm, oferindu-i cititorului posibilitatea de a-şi recunoaşte unele dintre cele mai ascunse temeri şi obsesii.

Trintius, un hacker anarhist, îndrăgostit nebuneşte de o victimă a lui, Ema, este recrutat în închisoare de serviciile secrete. După mai multe şedinţe de psihoterapie, Trintius îşi scrie memoriile camuflate într-o şaradă de întîmplări extraordinare, divers localizate în timp şi spaţiu, din Patagonia lui Magellan în Cuba lui Che Guevara, din Barbaria corsarilor în Coreea de Nord contemporană. Dar este Ema ceea ce pretinde? Ajunge personajul principal să controleze jocul sau trăieşte doar o iluzie? Răspunsurile se găsesc în memoriile lui Trintius – o colecţie de întîmplări cu personaje aflate în situaţii teribile de viaţă la extrema realităţii. Aparent autonome, poveştile capătă neaşteptat coerenţa intimă a traumelor unui hacker hăituit de propriile fantasme. Ca să-l înţelegi, trebuie să înveţi să priveşti prin ochiul unei libelule, un „ochi format din mii de alţi ochi, numiţi omatidii, ca nişte lentile, fiecare aplecată asupra unui detaliu. Şi din toate adîncimile perspectivei, ochiul cel mare reconstituie întreaga imagine”.

Cele mai bune marturii si surse de cunoastere a istoriei sint epistolele. Acestea pot oferi o imagine foarte limpede a unor vremuri demult apuse, pot delimita teritorii si pot reflecta in detaliu viata oamenilor de acolo, cu bucuriile si nevoile, cu temerile si sperantele lor. In romanul sau epistolar, o mostra de istorie contrafactuala, Ovidiu Pecican reuseste sa reconstruiasca Moldova veacului al XVII-lea, o alta lume, diferita de cea despre care citim in cartile de istorie, si totusi extrem de familiara. Scrisori din focul luptei, solicitari oficiale la domnie, dar si corespondenta personala, din care nu lipsesc ibovnice, tamaduitoare, hatmani, cronicari, stareti si multe alte personaje ce devin nemuritoare prin ravase. Fidel graiului moldovenesc din secolul al XVII-lea, autorul zugraveste o fresca in epistole a unei lumi care n-a fost, dar asteapta sa fie descoperita.

Romanul Detonarea începe chiar din 1918, anul Marii Uniri, şi se sfîrşeşte în zilele noastre, urmărind povestea a patru generaţii ale unei familii, de-a lungul unui secol de transformări radicale pentru destinul României. Reprezentantul fiecărei generaţii are cîte un mentor, o călăuză care intervine decisiv în viaţa lui, dar întîlnirile ce par la început providenţiale se dovedesc de cele mai multe ori a fi fatale. Apar astfel nume importante ale istoriei, scriitori, gazetari sau politicieni, iar tabloul general este acela al unei împletiri între bune intenţii şi perfidie, între naivitate şi ticăloşie, între idealism şi cinism. Străbunicul, bunicul, tatăl şi fiica, deşi foarte diferiţi între ei, construiesc, pe rînd, cîte o bucăţică din destinul tragic al întregii familii, care îşi urmează cursul decadă după decadă.

„Am încercat să evit tentaţia unei fresce minuţioase şi chiar plictisitoare şi să pun în prim-plan esenţele, subscriind la ceea ce spunea Cioran, că vom ajunge într-o vreme cînd nu vom mai citi decît telegrame şi rugăciuni. Romanul acesta este aşadar o contopire a rugăciunii cu telegrama...” (Dan Stanca)

Philippa Gregory este cea mai iubită autoare de romane istorice din Marea Britanie, cunoscută în întreaga lume datorită bestsellerului Surorile Boleyn.

Fiica eminenţei cenuşii, al patrulea roman din ciclul dedicat Războiului celor Două Roze, aduce în prim-plan una dintre reginele mai puţin cunoscute ale istoriei: Anne Neville. Folosită din copilărie ca pion în jocurile politice ambiţioase ale tatălui ei şi aruncată necontenit între cele două tabere rivale din celebrul Război, Casa de Lancaster şi Casa de York, Anne Neville cunoaşte din plin suişurile şi coborîşurile roţii destinului. Văduvă şi orfană la doar paisprezece ani, hotărăşte să-şi ia viaţa în propriile mîini, căsătorindu-se cu Richard, ducele de Gloucester şi fratele regelui Edward al IV-lea. Această alianţă îi va aduce cele mai înalte onoruri – tronul Angliei, la care a visat tatăl ei –, dar şi cele mai mari nenorociri, duşmănii şi, în cele din urmă, moartea.

Viorica Raduta ne aduce in fata romanul unui oras – Rimnicu Sarat – in care a existat o celebra inchisoare comunista. Cartea debuteaza cu procesul unui tortionar, Comandantul Visinoiu, imaginat de Mihaita – un batrin sarac cu duhul, a carui adolescenta s-a petrecut in teribila inchisoare. Diagnosticat cu sindrom confuziv de detentie, personajul retraieste fiecare fragment de real ca pe un moment petrecut intre zidurile celulei. Istoria se reface din dialogurile lui Mihaita cu sine sau cu spiritul detinutului politic Ion Mihalache, mort in 1963 in acest penitenciar. Cealalta voce a romanului, Ilinca, este mesagerul istoriei perioadei ceausiste, cind, in febra sistematizarii, orasul interbelic se transforma si isi pierde culoarea. Prin tehnica fotografierii, laitmotiv al cartii, se refac detalii ale orasului – muzeu in aer liber, in care binele si raul convietuiesc intr-o vinovatie resimtita tacit de victime, nu de tortionari.

„Ca si Fagarasul meu natal, a carui cetate a fost transformata de catre comunisti intr-un sinistru loc de detentie, Rimnicu Sarat al Vioricai Raduta e cicatrizat de inchisoarea care i-a umbrit destinul modern, devenind un reper de tacere si de plumb pentru localnici. Ce sens poate avea un oras, daca in centrul sau se afla o tacere? Ce menire pot avea niste oameni obisnuiti, neeroici, dar onesti pina la cinism fata de ei insisi si fata de ceilalti, daca ei devin captivii unui timp politic uniformizant si inertial, pentru a fi dusi intr-o directie preponderent atroce? Romanul Vioricai Raduta e construit pe lo-gica inelelor concentrice, lipsa de libertate a inchisorii repercutindu-se, in exterior, in libertatea ca resemnare sau indiferenta pe care o traiesc oamenii. Cele doua destine care structureaza volu-mul, unul masculin si unul feminin, nu se vor intilni cu adevarat niciodata, soarta lor fiind aceea de a evolua ca linii paralele. Insa radiografierea a ceea ce se afla intre aceste doua linii confera calitate maiestriei de romancier a Vioricai Raduta, fiindca e foarte greu sa duci pina la capat un roman facut doar din nuante de alb, gri si negru. Citeodata, fotografii «orasului inchis» ajuta la fixarea unor instante, asa cum o fac memoria sau documentele inserate in text. Isi mai aminteste cineva ca generalul Grigore Gheba, autorul culegerilor noastre de matematica, a fost prefect de Rimnicu Sarat?” (Stefan Borbely)

Un intelectual ratat, un scriitor aspirant şi un tînăr politician gravitează în mod misterios în jurul unei tinere studente, prostituată solitară, cu toţii fiind puşi în mişcare de legi necunoscute, contrapunctice. Destinele, ca tot atîtea linii melodice, se intersectează doar pentru a se îndepărta din nou, însă vieţile lor ascund un înţeles profund, care se cere descoperit. Urmărind parcursul individual al fiecărui personaj, romanul conturează peisajul moravurilor româneşti înainte şi după evenimentele din 1989, punînd în lumină arivismul, sterilitatea intelectuală şi cinismul specifice unei societăţi în derivă. Bişniţarul devenit revoluţionar şi apoi deputat, profesorul universitar lasciv care abuzează de încrederea viitoarelor studente sau tînăra vulnerabilă, victimă a dramelor familiale, sunt doar cîteva figuri din acest tablou al unei societăţi care obligă la compromis şi promiscuitate morală.

Un roman de dragoste, o poveste despre supravietuire in tumultuoasa lume a gheturilor

Cistigatoare a numeroase distinctii literare, Catherine Poulain s-a aflat in 2016 printre finalistii prestigiosului Premiu Goncourt.

Nu-i usor sa fii femeie pe un vas de pescuit: dormi pe punte, in frig si umezeala, iti intra sare in ranile din palme, unde te-au ros fringhiile navoadelor, iar marinarii se uita strimb la tine, fiindca aduci ghinion. Macar cu ei ajungi sa te descurci: te adopta dupa ce, in port, colindati cot la cot prin baruri, spelunci si moteluri mizere. In viata asta aspra si nesigura de pe un pescador ce pleaca din portul Kodiak, Lili, eroina povestii din Marele marinar, se trezeste, nici ea nu stie cum, indragostita – si obligata sa aleaga intre propria libertate si barbatul misterios si impunator care i-a zapacit mintea. Romanul, care foloseste insemnarile facute de Catherine Poulain in perioada cit a lucrat pe un pescador in Alaska, i-a adus autoarei sale, aproape peste noapte, o celebritate neasteptata si o recunoastere deplina.

O colectie de povestiri ca niste sentimentalisme urbane, cind ironice, cind triste, uneori cu accente grotesti, in care se regasesc tineri casatoriti si cupluri blazate, adolescente confuze si vecine curioase, oameni ai strazii, corporatisti, un sculptor in gheata, o fata cu parul de culoarea coniacului vazut in soare, o clasa de elevi care a pierdut un ochi de iepure, un postas pensionar care vrea sa-si schimbe numele.

Acest volum de povestiri panorameaza scurt o Romanie contemporana si propune o galerie de personaje recognoscibile, imprumutate din realitatea imediata, surprinse in situatii de viata cotidiana, insa nelipsita de extraordinar, redate adesea in tuse sentimentale triste, uneori si cu multa ironie si umor. - Marius Chivu

In 1859, dupa ce a fost dat afara pe nedrept din armata, Patrick Sumner nu are alta alegere decit sa devina medic la bordul unei baleniere aflate in drum spre cercul polar. Dar cind, in mijlocul calatoriei, unul dintre musi este sodomizat si ucis cu brutalitate, Sumner devine fara voia sa detectiv. Curind va infrunta un rau mult mai mare decit intilnise in timpul asediului orasului Delhi: pe Henry Drax, harponier, sodomist, ucigas cu singe-rece, intruchiparea raului absolut. De fapt, nici unul dintre membrii echipajului de pe Volunteer nu este ceea ce pare, nici macar medicul nostru. Fiecare are secretele si intrigile lui, ii banuieste pe toti cei din preajma, iar expeditia de vinatoare se dovedeste, in realitate, o fatada pentru afaceri sinistre.

„Fascinant si sclipitor prin enigmele sale, Apele Nordului pare rezultatul intilnirii dintre Joseph Conrad si Cormac McCarthy intr-un port prapadit, in timp ce se saluta cu o inclinare ursuza din cap.” (Colm Toibin)

„Proza lui McGuire este plina de viata si prospetime, iar romanul sau incinta prin atmosfera de mister si prin originalitate. Poate ca la suprafata e scaldat in singe, insa in profunzime este strabatut de un curent de frumusete intunecata si inaltatoare.” (The Spectator)

„Apele Nordului vorbeste despre legaturile dintre personaje, dar si despre relatia lor cu pustietatea arctica. Atunci cind nu se mai sprijina unii pe altii, marinarii de pe baleniera isi pierd puterea in lupta cu necuprinsa nepasare polara. In fata peisajului, ei isi vad neputinta, viata marunta, stapinita de demonul violentei.” (The Guardian)

„Un roman care ne aduce aminte de limitele omului.” (Martin Amis)

Traducere din limba engleza si note de Alexandra Fusoi. Finalist la Man Booker Prize 2016.

Un șahist imbatabil transformă un oraș într-o imensă tablă de șah, iar locuitorii lui devin regi, regine, nebuni, cai, pioni, într-o competiție absurdă care macină destinele tuturor. Un scriitor dispare din mediul său, atras de mirajul depărtărilor, de chemarea iubirii, a „tinereții fără bătrînețe”. Cînd se întoarce, după mai bine de 40 de ani, descoperă că misterul dispariției sale îl propulsase între clasicii literaturii din țara sa natală și pe lista pentru Premiul Nobel. Un individ primește moștenire o bibliotecă fabuloasă, o „casă a vîntului“, care îl ia captiv și îl transformă în ficțiune. Un critic literar este răpit de autorii mediocri pe care îi desființează și este constrîns, într-un text de un comic savuros, să-și schimbe discursul critic pentru a deveni poetically correct. Un prunc se naște cu darul de a înfuleca și a secătui de viață tot ce iubește, altul are darul de a potoli foamea celor care doar îi rostesc nu-mele. De la Facerea lumii, fiecare nume are în spate o istorie, demonstrează Adrian Alui Gheorghe, iar fiecare ființă de pe pă-mînt are o rădăcină fantastică din care se poate naște, din fantezia unui povestaș inspirat, o nouă poveste.

„Rămas fără o slujbă certă, am fost angajat să spun povești unui om care se împotmolise în orizontul patului de suferință. O suferință mută pe care povestea o putea atenua, o făcea suportabilă. Astfel am văzut cum acționează cuvîntul asupra minții, inimii și sufletului omenesc, ca un fel de neurohormon al fericirii, care se insinuează în creier. De asta, nu vă îndemn să vă îndepărtați de realitatea imediată, care vă asigură echilibrul pe planetă, dar vă îndemn să nu vă îndepărtați mai ales de poveste, de literatură, care vă asigură echilibrul în univers. Fiecare om e o poveste cu final previzibil, numai că pînă la final sînt o mulțime de imprevizibilități. Asta e literatura, de fapt. În poveste viața fiecăruia capătă sens, în afara ei e mai mult un element statistic. Vorba cuiva: sîntem ceea ce citim. Dar, dacă nu citim, cine sîntem?“ (Adrian Alui Gheorghe)

Claudio Bianchi trăieşte singur la ferma lui din sudul idilic al Italiei. Un bătrîn tipicar şi încăpăţînat care nu renunţă la tabieturile lui, Claudio se împotriveşte vieţii moderne, strîmbă din nas la apropierea cunoscuţilor şi preferă o viaţă simplă, în care îşi vede de treburile de la fermă şi le citeşte poezii bătrînului ţap Cherubino, cîinelui Garibaldi şi celor trei vaci. Într-o dimineaţă, un vizitator nebănuit îşi face apariţia în grădina sa – o licornă de o frumuseţe stranie, al cărei secret îi va schimba cu totul viaţa retrasă. Cu ajutorul neaşteptat al poştaşului şi al năvalnicei lui surori, Claudio trebuie să-i ţină departe de oaspetele său pe toţi vînătorii de unicorni, pe turiştii atît de curioşi, pe reporterii amatori de senzaţional şi pe monstrul care se prezintă drept om de afaceri. Unul dintre cei mai iubiţi povestitori contemporani americani, Peter S. Beagle alcătuieşte prin romanul În Calabria o istorie a unor vremuri complicate, o înşiruire de aventuri care apropie fantezia de cotidianul cel mai banal.

Cu farmecul său de povestitor, Peter S. Beagle face să strălucească subiecte atît de banale precum fantomele, unicornii sau vîrcolacii. Ani de zile, cititorii pasionaţi l-au văzut ca pe un specialist în frămîntările inimii, pe care mintea nu le poate pricepe. Ursula K. Le Guin

Singurul dintre scriitorii contemporani care ne aminteşte de Tolkien. Booklist

Unul dintre cei mai mari scriitori, demn de compania lui Márquez, Allende şi chiar Borges. The American Culture

Apocalipsa, următorul roman din trilogia halucinantă despre viaţa de apoi şi sfîrşitul lumii ce începe cu Blestemaţi, continuă povestea lui Madison Spencer, fetiţa moartă la treisprezece ani şi condamnată să-şi petreacă veşnicia în compania unei găşti pestriţe de demoni şi suflete proscrise. Ratînd ora stingerii în noaptea de Halloween, Maddy rămîne să bîntuie pe pămînt, chinuită de vinovăţie din cauza întîmplărilor de coşmar care i-au adus damnarea şi urmărită de un vînător de fantome drogat, angajat de părinţii ei miliardari. Madison află cu groază că părinţii ei au pus bazele unei religii universale pornind de la sfaturi date de ea în glumă de pe lumea cealaltă şi au construit un continent de un alb imaculat din deşeurile aglutinate ce plutesc în Marele Vortex din Pacific. Strînşi cu toţii acolo, prozeliţii se roagă la Templul lui Madison, în aşteptarea sfîrşitului lumii, care va veni cu siguranţă cînd Madlantida cea albă, propulsată de iahturi de lux, va lovi America de Nord şi celelalte continente. Damnarea sau mîntuirea întregii omeniri par să atîrne numai de micuţa Maddy, năucită de vorbele unui Dumnezeu intransigent şi de ale unui Diavol deghizat în şofer de taxi, care se pretind amîndoi a-i fi creatori.