Literatură

Ramasa orfana de mama la nastere, Marta este crescuta de fosta ei doica si de tatal ei. Jeronimo, tanarul pretendent al protagonistei, este marea sansa a fetei de a evada de sub tutela apasatoare a parintelui, un barbat extrem de patimas care este atras in mod incestuos de fiica sa. De-a lungul povestii cu puternice tente psihologice si erotice, Nelida Pinon contureaza, cu o desavarsita finete a observatiei, personalitatea Martei, explorandu-i conflictele launtrice, frustrarile si pasiunile intr-un joc fictional care apropie cititorul de personaje.

Distins cu Premiul Yamamoto Shūgorō în anul 1988, romanul Străini stă la baza a două ecranizări: prima, The Discarnates, în 1988, regia Obayashi Nobuhiko, iar cea de-a doua, All of Us Strangers, în 2023, regia Andrew Haigh, cu Andrew Scott, Paul Mescal, Claire Foy și Jamie Bell.

Într-o metropolă devenită un sufocant labirint de trupuri și povești, Hideo Harada, scenarist de succes, se hotărăște să facă o plimbare pe străzile cartierului copilăriei sale, în Asakusa, la Tōkyō. Într-o sală de spectacole, întâlnește un bărbat care pare a fi dublul perfect al tatălui său, mort în urmă cu treizeci de ani într-un teribil accident. Din acest punct al romanului, supranaturalul urban preia comanda cu o dezinvoltură tipică literaturii japoneze: în loc să descindă solemn ca două apariții cețoase, părinții morți ai lui Hideo urmăresc meciuri de baseball și se entuziasmează la jocuri de cărți; în loc de voci guturale și scârțâit de podele, se aude huruitul neîncetat al traficului din marele oraș. Cei doi nu pot fi decât o crudă halucinație. Deși începe să sufere de o misterioasă boală ale cărei semne le sunt limpezi doar celorlalți, iar iubita lui îl imploră să se rupă din mrejele acestei fascinații morbide, Hideo nu-și poate înfrâna dorința de a le sta alături părinților săi din altă lume.

„O carte lucidă și plină de spirit despre irealitatea imediată, care te urmărește mult timp după ce ai dat ultima pagină.“ — David Mitchell

„Un roman hipnotic, plin de suspans, semnat de unul dintre cei mai buni scriitori japonezi contemporani.“ — Bret Easton Ellis

„O poveste sobră și emoționantă, de o uluitoare profunzime psihologică.“ — Daily Telegraph 

Pentru multă lume, Ioan Cordoș este doctorul. Pentru puțini cunoscători, el este și un scriitor-povestitor. Prima lui carte, În câmpul cel cu flori, apărută în 1998, a trecut prea puțin observată, deși beneficia de o generoasă prezentare pe coperta 4 a marelui prozator Ștefan Bănulescu. A trecut peste un sfert de secol și romancierul ce se anunța nu a revenit în spațiul literar. O face acum cu același stil direct, cu economie de mijloace stilistice, în spații diverse aproape mitice, cu personaje complexe în simplitatea lor, cu inserții textuale și paratextuale ce par postmoderne, într-o construcție narativă tradițională. E un flux al memoriei, nu ca terapie, ci ca retrăire a momentelor, așa cum mărturisește: „M-am abținut cu greu, dar memoria – nu”. Mama și alte istorisiri nu trăiește din autoreflexivitate, ci din ceea ce am putea numi ființele memoriei și nu ale ficțiunii. - Ioan Cristescu

Traducere de Mihai Cantuniari

În Istoria lui Mayta, ancheta unui scriitor care încearcă să reconstituie povestea troțkistului Alejandro Mayta și a revoluției sale eșuate pe povârnișurile Anzilor în anul 1958 devine, sub ochii cititorului, o frescă amară a unei țări divizate și antagonizate. Adolescent idealist (și catolic fervent), apoi tânăr intelectual autodidact cochetând cu ideile stângii radicale, oscilând în viața personală între conformism și transgresiune, terorist fără voie, judecat și condamnat pentru greșeli pe care se pare că nu le-a comis, Mayta este descris contradictoriu și evocat inconsecvent de cei intervievați de narator. La fel ca portretul marginalului Mayta, și Istoria este construită din ficțiunile personale ale celor care se pretind martori sau victime (niciodată călăi), iar nu din marea ficțiune a ideologiei răsfrânte tragicomic în gesturile disperat-eroice și ratate ale revoluționarilor peruani.

 

Prozele Alinei Cobzac încep în realitatea cotidiană și alunecă, încet-încet, înspre straniu. Motorul îl reprezintă fenomene psihologice sau sociale bine-cunoscute – de la relații de familie subtil disfuncționale, la corupție sau senzaționalismul crimei – forțe ce deformează limitele posibilului, uneori discret, alteori (când realitatea în sine e șocantă) aproape imperceptibil. O familie rămâne să aibă grijă de morți după ce tot satul pleacă în Italia, un copil se împrietenește cu puiul crescut pentru supă, o studentă în anul I la Litere încearcă să salveze oameni bătrâni invizibili, un director de centru de plasament din provincie încearcă să-l distreze pe deputatul venit de la București. Într-un univers cu accente patologice, Alina Cobzac reușește să arate duioșie, compasiune și o sete de dreptate. Un volum bine scris, cu o voce narativă inconfundabilă. – Cristina Chira

Alina Cobzac scrie despre o realitate ascunsă. Poveștile ei curg molcom sau vioi, țin tonul și ritmul la cântec și dau impresia cititorului că undeva, cândva, a mai văzut / auzit / trăit întâmplările ei. Până și personajele îi par cunoscute: vecinul, mătușa, colegul, părintele. Dacă s-ar strădui, chiar ar putea să le numească pe numele lor adevărat, care îi stă pe limbă din debutul fiecărei povestiri. „Unde am mai întâlnit eu asta?“ Numai că, înaintând printre atîtea figuri familiare, deodată, de nu se știe unde și nici cum, pătrunde printre rânduri un fior de gheață. E realitatea cealaltă, cea despre care nu vorbim niciodată. Intimitatea crimei, răsfățul vinovăției, rușinea nerușinată. Alina deschide trusa cu efecte speciale și operează în liniște, fără să-i tremure mâna. Un volum fermecător și neliniștitor. – Florin Iaru

Alina Cobzac (n. 1981) a urmat cursurile Facultății de Litere din București și a lucrat ca producător TV pentru diferite case de producție. A participat la atelierele Creative Writing Sundays organizate de Revista de Povestiri și la cursul de scriere creativă sub îndrumarea lui Florin Iaru și a lui Marius Chivu. Textele ei au apărut în iocan, Revista de Povestiri, Nesemnate și Liternautica.

Condiții noi este cartea sa de debut.

O misterioasă navă neagră apare noaptea în Golful Napoli, vasul părând să plutească la suprafața apei. Ca într-un raport întocmit de un carabinier sârguincios și plictisit, mărturiile riveranilor, pe care enigma îi paralizează și îi înspăimântă, sunt consemnate cu lux de amănunte. Însă aceasta este doar una dintr-un lung șir de întâmplări stranii ce le bulversează viețile napolitanilor, captivi în angrenajul mașinăriei birocratice și al existențelor rutiniere. O vrajă pare să învăluie obiectele cotidiene – agende de birou ce refuză să se conformeze timpului convențional, ziare care prevestesc, în timp real, moartea cititorului etc. –, peste toate planând teroarea sfârșitului, amenințătoare și insidioasă, dar și nostalgia începuturilor, blândă și dulce. Urmând fluxul conștiinței personajelor care curge impetuos, o topografie onirică a frumosului oraș se țese în pagini de o forță poetică tulburătoare, în care tușele de realism magic amintind de Cortázar se amestecă cu lirismul sumbru și măiestria expresivă, aceleași care consacraseră capodopera Malacqua, publicată în 1977 la Einaudi.

Născut în 1944 la Milano, Nicola Pugliese a lucrat o bună parte din viață ca jurnalist la Napoli. Descoperit de Italo Calvino în calitatea acestuia de editor la Einaudi, a devenit celebru pentru capodopera sa Malacqua (1977) (Vellant, 2022), o parabolă sumbră, rafinată, ce denunța corupția din instituțiile infiltrate de Camorra. În mod paradoxal, în ciuda succesului fulminant de care s-a bucurat romanul, în mai puțin de doi ani de la publicare a solicitat în mod expres retragerea acestuia de pe piață și totodată a renunțat la jurnalism, izolându-se într-un orășel din Campania.

În 2008, după lungi insistențe, este convins să publice la mica editură napolitană Compagnia dei Trovatori culegerea de povestiri La Nave Nera, care pare să funcționeze ca o coda la Malacqua și în care, cu același fler de cronicar, Pugliese consemnează cu minuție vocile și stările de spirit de pe străzile și din cartierele napolitane, reconstituind zile fatidice din viața locuitorilor aflați în permanență în așteptarea unui eveniment extraordinar care le va bulversa existențele aparent lipsite de însemnătate șiimortalizând orașul care pulsează de viață, dar mai ales de moarte.

S-a stins din viață în 2012, la vârsta de 68 de ani.

Poveștile încapsulate în noi ies la iveală în momentele de răscruce ale existenței. Atunci anamneza, introspecția sau visele ne ghidează către pieile identitare pe care credem că le-am lepădat de-a lungul cărărilor sinuoase ale devenirii noastre. Privindu-le cu atenție, de la o anumită distanță critică, înțelegem că fiecare a avut un rol în construcția chipului pe care-l purtăm în prezent. Cartea semnată de Anița Vulcan Grigoriu surprinde treptele și pragurile unui destin, care adună laolaltă firele vieții unui personaj (fata cu alunița) și ale unei comunități (din Țara Pădurilor Albe). Sensul ultim al acestui Bildungsroman este acela că nu suntem niciodată doar individualități, ci părți dintr-un întreg, unite prin sentimentul apartenenței la un loc și o istorie anume. Felul în care deconstruiește și reconstruiește autoarea tradiții, practici și comportamente colective din universul arhaic și mereu nou al tărâmului copilăriei atestă credința că viața nu poate începe fără o întoarcere autentică înspre rădăcinile zborului. Darul de a naște este primit simultan cu cel de a renaște înspre cel ce ai fost dintotdeauna plăsmuit să fii. Iar dragostea, ce nu poate fi nicicând explicată pe deplin, este liantul care lămurește și străluminează totul. - Cristina Bogdan

Martin Kumamoto ne propune Camera de studiu în primul rând ca pe o scriitură gen terapie, un fascinant experiment de lectură, dar cu siguranță și pentru a desluși substratul unui roman care va deveni în scurt timp bestseller. Dialogurile sunt sublimate de imagini puternice, de sentimente contradictorii și mai ales de o introspecție care ne duce cu gândul la romanele japonezului Ishiguro. Forma captivantă prin care se succed evenimentele din Camera de studiu, personajele, erotismul, interconectările dintre lumi diferite induc pofta de lectură cu o apetență pe care prea puține cărți pe care le-am citit în ultimii ani au reușit să o facă. O garsonieră din Osaka în care Martin experimentează trăirile unei depresii absurde, pe care viața ne-o așterne inevitabil printre alte mizerii cotidiene, devine o citadelă de studiu în care Maria are un loc aparte, privilegiat. Tentativa de schimbare totală aduce însă cu sine o nouă provocare. Vă doresc lectură plăcută, iar lui Martin Kumamoto îi doresc mult succes cu acest splendid roman. - Gelu Vlasin

Scris intre 1956 si 1957 si publicat pentru prima data inn 1961, Colonelului n-are cine sa-i scrie este povestea unui veteran scapatat al Razboiului de O Mie de Zile. Acesta inca nadajduieste ca-si va primi pensia care i-a fost promisa cu cincisprezece ani in urma si, prin urmare, in fiecare vineri, merge la posta. Actiunea se petrece in perioada "Violentei", cand in Columbia fusese instituita legea martiala. Colonelul si sotia sa astmatica traiesc in saracie, si-au pierdut fiul in timpul represiunii politice, nutrind speranta ca vor putea vinde cocosul de lupte ramas de la fiul lor. Cateva teme importante ale marilor romane ale lui Marquez se regasesc in acesta bijuterie literara din perioada de inceput a carierei sale de scriitor.

Dragostea și violența indirectă sunt sinonime în intriga dură, lipsită de nuanțe a celui mai recent roman al Arianei Harwicz a cărui protagonistă, o mamă rămasă fără custodia copiilor, își răpește gemenii după ce dă foc apartamentului fostului soț. Ostracizată în satul francez unde locuiește alături de acesta, umilită de rudele prin alianță și, în fine, trădată de avocata din oficiu, naratoarea recurge la o serie întreagă de gesturi disperate, teza cu care operează romanciera fiind aceea că suntem toți la un singur viraj greșit distanță de a deveni infractori. Răpirea celor mici atrage după sine o urmărire amețitoare, prilej de introspecție și de rememorare a pasiunii dezlănțuite care a unit odinioară cuplul, rezultatul fiind o construcție de tip road movie extrem de palpitantă, dar și o critică dură la adresa sistemului judiciar.

Bazat pe experiențele personale ale autoarei, precum și pe o serie de cazuri de violență domestică, Pierderea judecății explorează teme de maximă actualitate precum problema imigranților, politica internațională, identitatea religioasă, dar și un subiect extrem de spinos, cel al divorțului marcat de acuzații de abuz.

Traducere și note de Ioana Petridean

Roman distins în Israel cu Premiul de Aur și Premiul de Platină ale Asociației Editorilor și Premiul ACUM. Inclus în prestigioasa listă „Cele mai bune 20 de romane din ultimii 40 de ani“ din Der Spiegel. Bestseller internațional, tradus în peste 30 de țări și ecranizat în 2007, în regia Mariei Schrader, Viața amoroasă este anatomia unei obsesii redate într-un stil provocator și liric.

Din prima clipă în care îl întâlnește pe Arie, un prieten al tatălui ei, Yaarah este atrasă irezistibil de bărbatul în vârstă. Adulter începe să rimeze cu autodistrugere, căci toate reperele vechii sale existențe îi scapă printre degete. Până în momentul în care descoperă o cutie cu fotografii erotice și-și dă seama că cel care a subjugat-o sexual poate urmări o răzbunare peste timp. O carte senzuală și reflexivă, torențială și purificatoare, prin cufundarea deplină într-o conștiință – pe alocuri străină, pe alocuri familiară – aflată în plin zbucium.

Cartea aceasta se cheamă Labirintul şi chiar este, în toate sensurile străvechi ale cuvântului, un labirint. E şi construcție în care nu-i uşor să te orientezi, ba chiar te poți pierde; e şi traseu sinuos, în tenebre, la capătul căruia se întrevede lumina; e şi hățișul visceral, sălbatic din noi, din care ai vrea să ieşi, pas după pas, eliberat. Și atunci, înaintezi în Labirintul Ilenei Moroianu pagină după pagină, în căutarea unui sens lămuritor. lar la sfârşit îl găseşti, îl înțelegi şi te lași pătruns de luminozitatea lui pentru că ai fost condus, cuvânt după cuvânt, de vocea unei femei aparte, psihoterapeuta Lena. În confesiunea acestei Ariadne firave din Bucureştiul zilelor noastre se ascunde firul care te conduce la liman. Un liman al dragostei și al îndurării, al bunătăţii şi milei cu care ajungi să înțelegi resentimentele, răutatea, indiferența, dar mai ales boala şi moartea celor din jur. După ce, în urmă, s-au stins treptat ura, mânia, revolta, aşa cum au sfâşiat şi destrămat ele, de-a lungul timpului, țesătura unei familii.

Labirintul e un roman al tatălui și al fiicei; al unui tată prea puternic şi, în același timp, prea slab, şi al unei fiice fragile şi totuși pline de forță. E un roman despre părinți și copii, prinşi cu toții în pânza unei istorii româneşti rele, nefaste. Din mijlocul ei se decupează povestea tragică a unei familii, transcrisă sensibil, cu acuitate și alertețe. E cartea unui psiholog autentic. Și, în egală măsură, cartea unui prozator adevărat.

Marius Albert Neguț (n. 22 ian. 1976) - romancier și poet.
A debutat în anul 2016, la editura brașoveană Libris, cu romanul „Îngeri rătăciți” - roman distins în anul 2017 cu Premiul Special al Concursului Național de Creație Literară „Vasile Voiculescu”. Al doilea roman al autorului - „Inocența păcatului”, a apărut în anul 2017, la aceeași editură - Libris. În 2018, Marius Albert Neguț a publicat romanul „Din altă viață - Jurnal de copil”, roman urmat, în 2019, de „Din altă viață - C.V. de golan”. În 2020, la editura Polirom, a apărut romanul „Cerberus”. În același an, la editura Creator - fostă Libris -, a apărut „Din altă viață - Teleleu”.

Shayna tocmai a absolvit gimnaziul. O așteaptă o vacanță de vară lungă și plină de incertitudini în sufocantul cartier de locuințe sociale de la periferia Marsiliei. Profesoara de franceză o încurajează să-și depună dosarul pentru o bursă, ca să poată să-și continue studiile la liceu, dar mama ei o presează să se angajeze și să-și facă mai repede un rost în viață. Shayna trebuie să-și aleagă viitorul, iar decizia nu e deloc ușoară.

Stefan Mitroi scrie scurt, precis, cu infuzie lirica despre orice; despre trecerea timpului, despre marea Istorie, dar, mai cu seama, despre istoria sufletelor, despre dragoste si moarte, abolind, prin magma fabulatorie, hotarul dintre lumi. Vom conchide ca avem in Stefan Mitroi un insingurat meditativ, sentimental, vibratil si confesiv, prefirand, ca povestitor al sufletului, notatii dense, cu iz aforistic. El, survoland toate genurile, are o Opera, chiar daca n-a ajuns (inca) scriitorul care viseaza sa fie, cum deseori marturisea. Sau ca, fugind de la tara, si-ar fi ales o viata gresita. Comuniunea de altadata, risipita, e recastigata prin cartile sale, acolo unde vom descoperi, cu incantare, cum observase Rodica Lazarescu, fulguratii lirice mustind de tristete. - Adrian Dinu Rachieru

Romanele-haiku pulsând între copertele acestei cărți parabolă-pamflet-poem sunt tot atâtea reacții ale unei conștiințe ultragiate de formele înșelătoare pe care le îmbracă adevărul – fie el cel filozofic, fie el cel religios, fie el cel literar, fie el cel moral...

Oameni și nisipuri este un debut de excepție care face dovada unei depline maturități de prozator. Atmosfera României profunde se concentrează într-o așezare rurală cu nume premonitoriu, dând tonul unei desfășurări narative sofisticate și, deopotrivă, sugestive: Nisipuri. Oamenii din satul Nisipuri sunt pândiți, copleșiți și, într-un târziu, chiar uciși de detaliul fantastic-magic al poveștii, extrem de ingenios manevrat: valurile și furtunile de nisip anunțate, în răstimpuri, la radio. Aura fantastică a furtunilor de nisip devine viabilă în atmosfera satului dobrogean din centrul romanului. De la Marin Preda încoace, a fost tot mai greu la noi să se scrie roman cu țărani care să aspire la autenticitate. Mi se pare un act de curaj că Ruxandra Manea încearcă și reușește, prin Oameni și nisipuri, zugrăvirea unei fresce a României profunde, cu specificul ei care, pe măsură ce se adâncește, geografic și sociologic, este tot mai slab reprezentată literar. - Radu Aldulescu

Cartea Povesti teleportate e o capsula de viata cotidiana spusa cu umor, tandrete si o ironie care nu raneste, ci vindeca. De la biroul unei companii de telecomunicatii, unde realitatea romaneasca se da zilnic in spectacol, autoarea prinde din zbor conversatii, ticuri, accente si trairi autentice, oameni veniti cu facturi, intrebari, drame, glume sau singuratati. Totul trece prin filtrul unei voci narative care observa cu rabdare si cu o doza de duioasa neincredere in absurdul lumii.

Când o studentă la arheologie face o descoperire uluitoare care i-ar putea confirma atât teoriile proprii, cât și legendele sumbre care circulă printre localnici, echilibrul și așa îndoielnic al unei familii este distrus. Să fie pură coincidență? Atmosfera claustrofobică este nemiloasă cu nervii tuturor. Bănuielile și acuzațiile nerostite atârnă tot mai greu. Oamenii încep să vorbească despre răzbunarea unui norvegian care luase parte la operațiunea Autobuzul de Shetland care, în Al Doilea Război Mondial, făcea legătura între insule, Scoția și Norvegia ocupată de naziști. Jimmy Perez și Sandy Wilson trebuie să rezolve cazul cât mai repede pentru că lațul se strânge în jurul comunității. Dar cum cu toții sunt suspicioși, închiși și retrași, la fel ca bucata de pământ pe care trăiesc, ancheta e îngreunată la fiecare pas. Iar în ceața care cade peste Shetland stă la pândă un criminal…

Una dintre cele mai de succes voci ale literaturii africane contemporane. Gregoire Nakobomayo, antieroul povestii lui Mabanckou, se viseaza ucigasul perfect si planuieste mai multe crime ce i-ar putea aduce notorietatea. De departe cel mai obsedant "proiect" al sau este uciderea propriei iubite, plan pe care il pregateste in detaliu, atat psihologic, cat si logistic. Odata patrunsi in mintea personajului, descoperim un univers construit din traume, prejudecati, obsesii si delir macabru, toate cu un efect comic, de vreme ce Gregoire supraanalizeaza totul pana la manie.

În cursul unei misiuni CIA în România, la sfârșitul anilor ’70, Al Totila, un agent american, veteran al războiului din Vietnam și unul dintre cei mai bogați oameni ai lumii, se îndrăgostește de o tânără româncă. Securitatea intervine violent, încercând să distrugă idila. Americanul trebuie să găsească un mod de a anihila acțiunile autorităților pentru a-și salva iubita și a-și îndeplini misiunea.

Volumul de fata se deschide generos ca un evantai ofertant, cu proze scurte si alerte, in care inceputurile abrupte anticipeaza nelinistile interioare generate de lupta cu sine si de bataliile cu ceilalti si cu vremurile nu intotdeauna prietenoase, ce au tendinta de a acapara destine si de a le schimba, pentru totdeauna, traiectul existential.[...] Trecutul amprentand drumul devenirii unor personaje cu portrete puternice in altorelief, autorul colectionand interesante istorii personale, fatete ale unui mozaic puternic aglutinat, cel al unei parti din zona Campulungului de Bucovina, a carui ebosa istorica o contureaza cu precizie si finete. - Mihaela Gradinariu

La doi ani după căsătoria cu Al, viața Andrei decurge în mod miraculos. Nu doar că trăiește într-un superb castel medieval, dar, datorită nou-dobânditului ei sta­tut aristocratic, este invitată la tot soiul de manifestări și evenimente organizate de elita valenciană.

Povestirile adunate în volumul de față îmbină, în stilul inconfundabil al lui Cortázar, realul și fantasticul, dând naștere unor intense conflicte emoționale, suspansului, jocului - atât de indispensabil acestui scriitor argentinian - și, în definitiv, literaturii în forma ei cea mai pură.

„Fără îndoială, Cioran e o referință plauzibilă și pentru disperările personajelor, și pentru privirea cu care Ilinski, într-un amestec de scepticism, catastrofism jovial și bunăvoință caustică, sondează detaliile fine ale Apocalipsei. Împreună cu franco-polono-românocanadianul autor, ne delectăm sorbind vinurile din pivnița uriașă a lui Doppiatore, ne lăsăm zăpăciți de peisajul Marelui Nord yukonez, inhalăm parfumul antagonic al Montréal-ului și pătrundem în mințile unor români scoși în afara istoriei, care vor să instaureze altă istorie, după fantasmele lor. Povestirile anapoda sunt explozii de grotesc, grotescul autentic, palpabil, deloc exagerat, al lumii noastre, dar, așa cum Cioran e un îndulcitor amărui pentru pulsiunile suicidare, Ilinski ne invită să degustăm cu umor și rafinament din Apocalipsele care se înghesuie la orizont.“

Vlad Zografi

„Dacă se va scrie cândva o istorie literară onestă a interminabilei perioade zise „de tranziție”, în al cărei tunel aerodinamic România bâjbâie cu obstinație frenetică de ceva vreme în căutarea unei ipotetice luminițe amintind de studiile doctorului Raymond Moody despre Viața de după viață, un loc de seamă i s-ar cuveni fără doar și poate scriitorului teleormănean Gheorghe Filip.” Mădălin Roșioru

„Nici Gheorghe Filip, nici cărțile sale nu au reputația pe care ar merita-o dacă acestea ar avea circulația normală, iar critica, tot mai sectară, ar citi cu nepărtinire și egală îngăduință literatura de oriunde s-ar scrie ea.” Mircea Dinutz

Și elevii de azi pot deveni mâine profesori! Dacă viața de licean „lăzărist” în perioada interbelică, așa cum o evocă Grigore Băjenaru în Cișmigiu & Comp., se dovedește a fi fascinantă și efervescentă, nici viața de profesor din prima parte a secolului XX nu este mai prejos. Autorul își continuă memoriile în Bună dimineața, băieți!, de această dată în ipostaza de dascăl față în față cu elevii săi, nu diferiți de liceanul care fusese și el odinioară. Povestea profesoratului lui Grigore Băjenaru este presărată cu întâmplări de un comic înduioșător, cu dezvăluiri ale stratagemelor sale pedagogice și cu pățanii de tot soiul care îi pun la încercare abilitățile și flerul. De o valoare incontestabilă rămân relatările despre marile personalități ale vremii, cum ar fi Iacob Negruzzi – membru fondator al Junimii, prieten cu Eminescu și director timp de 28 de ani al revistei Convorbiri literare –, cu care a avut șansa să stea de vorbă într-o întâlnire memorabilă redată în această carte. Nu lipsesc nici figuri precum Camil Petrescu, Liviu Rebreanu și mari profesori ai vremii, portretizați în ipostaze ce nu au mai fost relatate niciodată.