Literatură

Stilul publicistic din cartea de debut a lui George Orwell difera de stilul romanelor ulterioare. Scriitor politic si socialist radical, Orwell a preluat din presa tonul urgent si l-a condimentat cu eruditie, animandu-l cu un veritabil stil artistic, cu efect comic surprinzator. Accentul pus pe miscare – al chelnerilor si al vagabonzilor – este unul dintre aspectele principale care confera naratiunii dinamism. In acest context, bogatia limbajului contrasteaza cu precaritatea vietii personajelor, autorul mizand pe stilurile unora ca Emile Zola, Jack London si Francois Villon, autori pe care ii si mentioneaza en passant.

Totusi, prin ce Down and Out in Paris and London (Hoinar prin Paris si Londra) este de citit ca o carte autobiografica si de interpretat ca (auto)fictiune? Iata cateva aspecte care sustin perspectiva autobiografica: experiente personale (sunt aici propriile experiente de viata in Paris si Londra, descriind conditiile de trai, intalnirile cu diverse personaje si observatii asupra societatii, iar prezenta abundenta a detaliilor crediteaza ideea ca de fapt sunt realitati prin care a trecut chiar scriitorul); reflectii asupra identitatii (prozatorul exploreaza teme legate de identitatea sa, de locul sau in societate si isi analizeaza gandurile si sentimentele, oferind o privire din interior asupra propriei vieti); context istoric (experientele naratorului sunt puse in contextul istoric si social al vremii, oferind o descriere detaliata a Parisului si Londrei interbelice, ceea ce adauga un strat de autenticitate).  

Monica Manolachi

Publicată inițial în 1973, Femeie în punctul zero a fost tradusă în peste 35 de limbi și reeditată de nenumărate ori. Cartea spune povestea lui Firdaus, o deținută din penitenciarul de femei din Qanatir, consemnată de Saadawi în urma unei conversații din ultima zi de viață a acestei femei extraordinare. În celula sa, acuzată de crimă și condamnată la moarte, Firdaus vorbește despre viața ei, privind condamnarea ca pe o ușurare, ca pe o eliberare. Născută într-o familie dintr-un sat egiptean, Firdaus se confruntă cu nepăsarea și cruzimea în copilărie. Dorința ei de a avea acces la educație îi este ignorată de familie, și viața ei ia o altă turnură. 

Felul în care Saadawi expune direct și neșlefuit tratamentul brutal al societății față de femei este la fel de răsunător și de rezonant și astăzi. Acest roman clasic a devenit de-a lungul anilor o sursă de inspirație pentru nenumărate persoane din întreaga lume.

„După 40 de ani, rămâne la fel de actuală, de puternică și de necesară ca la data publicării. Firdaus este condamnată la moarte pentru crimă. Mândră și aparținându-și pe deplin, în ciuda necontenitei dureri și a trădărilor repetate, își povestește viața cu o zi înainte de a fi spânzurată. Textul este incredibil de vizual, ca un film expresionist în cuvinte. [...] Deși contextul ar putea părea specific societăților arabe, nucleul cărții are ecou dincolo de timp și de culturi.” The Guardian

„Când eram în închisoare, gardianul mi-a spus: «Dacă aș găsi un creion și o foaie de hârtie în celula ta ar fi mai periculos decât dacă aș găsi o armă». Nu-mi mai e frică de moarte, nu-mi mai e frică de închisoare.” declara Nawal El Saadawi pentru Reuters în 2018

Nawal El Saadawi a fost scriitoare, romancieră și luptătoare pentru drepturile femeilor, în Egipt și în afara granițelor. Născută în 1931, într-un sat de lângă Cairo, a scris primul roman la vârsta de 13 ani. După ce a absolvit Facultatea de Medicină din Cairo în 1955, cu specializarea în psihiatrie, a lucrat ca medic timp de doi ani. Din 1963 până în 1972, Saadawi a lucrat în guvernul egiptean ca Director General al Departamentului de Sănătate Publică. În această perioadă, a studiat la Columbia University, New York, unde a făcut un masterat în sănătate publică, finalizat în 1966. În 1972, însă, și-a pierdut slujba din cadrul guvernului în urma presiunilor politice, ca urmare a publicării cărții والجنــس املــرأة (Femeia și sexul). Revista Sănătatea, pe care a fondat-o și pe care a condus-o mai bine de trei ani, a fost și ea închisă. Din 1973 până în 1978, Saadawi a lucrat la Institutul pentru Literatură și Știință, concentrându-se pe opresiunea femeilor din lumea arabă. Cel mai cunoscut roman al său, Femeie în punctul zero a fost publicat în 1973 la Beirut.
În 1981, în urma criticilor aduse public regimului opresiv al președintelui Anwar Sadat, a fost arestată și închisă, fiind eliberată la o lună după asasinarea lui Sadat. În 1982 a înființat Asociația pentru Solidaritatea Femeilor Arabe, scoasă în afara legii în 1991. Cartea sa de memorii, النســا ســجن يف مذكــرات, (Memorii din penitenciarul de femei) a fost publicată în 1983. Timp de câțiva ani, în timpul regimului Mubarak, Saadawi a trăit în exil, predând la universități din Statele Unite și din Europa. S-a întors în Egipt în 1996. În 2004, a candidat la alegerile prezidențiale din Egipt cu o platformă electorală bazată pe drepturile omului și, cu precădere, o mai mare libertate a femeilor. Însă în iulie 2005 a fost nevoită să-și retragă candidatura din cauza persecuțiilor din partea guvernului.
Cărțile ei au fost traduse în peste 40 de limbi și sunt studiate la universități din întreaga lume. Nawal el Saadawi a încetat din viață pe 21 martie 2021.

In Zile birmaneze, Orwell critica Imperiul Britanic si expune discrepantele dintre idealul de civilizatie europeana si efectele dezastruoase ale colonialismului asupra comunitatilor locale.

Issabela Cotelin creeaza o complexitate de situatii ce decurg firesc, in care omul apare raportat la macrocosmos, dar nu reuseste sa evadeze. De fapt, in centrul romanului sau este femeia. Construit pe doua planuri paralele (...), iubirea dubla a Iuliei Apostol se desfasoara in "spatiul laborator" creat de autoare, in colturi dintr-un univers prefigurat, retoric, metaforic. Perspectiva narativa, in care din iubirea fireasca apare o alta, o "complementaritate", cum ea insasi o defineste in roman, aduce cu sine "sentimente ce nu-mi pareau omenesti, ce ieseau navalnic din mine, necunoscute". Si totusi intoarcerea la realismul obiectiv, lipsit de magia descoperita, vine tot firesc cand descopera acea stea nebanuita si o margareta printre florile primite.

Vârtejuri de vânt. Solomonari. Frați. Povești care se întretaie și se completează una pe cealaltă în decorul dulce-suav al unui oraș românesc în care casele au ochi anume zămisliți cât să ascundă toate tainele lumii, acelea pe care doar un anume istoric ar putea să le vadă, la timpul potrivit. Povestea Solomonarilor din transilvanul și atemporalul Sibiu, unul dintre miturile românești prea puțin cunoscute, se împletește în romanul autoarei cu un caz de crimă la rezolvarea căreia contribuie cu efervescență aproape toate personajele cărții și cu siguranță cel principal, uneori chiar împotriva inspectorului Rareș Mărăscu, cel care se ocupă de soluționarea acestuia. (…) O poveste pe cât de spumoasă, pe atât de vizuală și de frumoasă la capătul căreia parcă aștepți să vezi ce se va mai întâmpla. Un condei extrem de vizual și de încărcat de simboluri al autoarei pe care sunt onorată că am putut s-o citesc înainte de apariția acestei minunate cărți. (psi)

Cunoscuta drept Psi in lumea bloggerilor, Camelia Sima este o prezenta consistenta pe scena literaturii romanesti contemporane, o za esentiala intr-o inlantuire fireasca de scrieri menite sa dainuie. Faptul ca acum a decis sa debuteze este doar "o intamplare a fiintei", cum ar zice poetul. Nu are nimic de-a face cu maturitatea ei stilistica, pentru ca scriitoarea si-a muncit condeiul, l-a ascutit, l-a condamnat, l-a inaltat, l-a sfintit cu inghet si cu foc. L-a facut cutit insangerat, floare de primavara ori fulg de nea. Truda i-a fost altar, iar rezultatul este absolut coplesitor.

Dupa douazeci si unu de ani, Solange, vocea narativa a romanului, ne dezvaluie teribilul secret care a dus la destramarea grupului.

Ce poate să facă un tată dacă fiica lui este ademenită în străinătate de traficanți de ființe umane? Cei mai mulți nu au altă variantă decît să aștepte ca autoritățile să-și facă datoria. Nu este și cazul lui Albert, care, după ce și-a pierdut soția, apoi a fost închis o perioadă, nu mai are nimic de pierdut, în afară de Mara, fata lui. Cînd aceasta dispare și toată indiciile conduc spre o rețea de trafic de persoane, începe o cursă nebună prin cele mai sordide și mai periculoase locuri din București, Istanbul și Kurdistanul turc. O va găsi la timp pe Mara? Va reuși să o salveze? Va reveni viața lor la normal? Pe toate acestea le aflați din Cerberus, un roman care îl ține pe cititor cu sufletul la gură pînă la ultima pagină.

„Deși numele acestui roman trimite cu gîndul la mitologia greacă, povestea lui Marius Albert Neguț este una cît se poate de actuală și posibilă. Cu precizie și vădită aplecare spre detaliu, autorul ne arată o lume ale cărei caverne par să înghită tot ceea ce înseamnă puritate, inocență, naivitate. Astfel, cel mai negru scenariu pe care și-l poate imagina un părinte prinde viață și, odată declanșat, lasă porțile Hadesului larg căscate. Însă iubirea părintească n-are limite și transcende timpul și spațiul, pornind într-o misiune de salvare ce pune întregul univers în mișcare. Cerberus este o călătorie în Infern la capătul căreia rămîi cu spaima unei amenințări ce va plana mereu deasupra lumii.” (Camelia Cavadia)

Un roman controversat interzis de Ministerul Educatiei din Israel
Romanul "Viata dincolo de granita", tulburatoarea poveste de dragoste a unei israeliene cu un palestinian, a atras inca de la aparitie atentia oficialitatilor israeliene. Mai multi profesori din Israel au propus introducerea cartii in programa scolara, insa, din pricina subiectului acesteia, Ministerul Educatiei a respins propunerea, invocind argumentul ca „relatiile intime dintre evrei si neevrei ameninta identitatea nationala”.
 
Intr-o zi friguroasa de toamna newyorkeza, tinara Liat il intilneste intimplator pe Hilmi. Ea e israeliana din Tel Aviv, iar el, palestinian nascut in Hebron. Acolo, in America, departe de conflictele dintre popoarele lor, dar si de soarele cald al Orientului, la care viseaza necontenit, cei doi se indragostesc unul de altul. Isi traiesc iubirea pe termen scurt intr-un timp suspendat si intr-un univers doar al lor, cu o inflacarare deznadajduita, stiind ca nu vor putea ramine impreuna. Din cind in cind, stereotipul etnic si umbra conflictului de acasa se strecoara intre ei. Dar cind Liat revine in Tel Aviv, cu sentimentul despartirii definitive, afla ca si Hilmi urmeaza sa se intoarca pentru o vreme acasa, in Ramallah. Dincolo de filonul autobiografic si de controversele politice pe care le-a declansat in Israel, Viata dincolo de granita este un roman de o mare complexitate psihologica despre forta nestavilita a iubirii, dar si despre prejudecatile ce caracterizeaza societatea contemporana.
 
„Iata o carte care m-a impresionat... Nici macar tragedia celor doua popoare nu umbreste povestea de dragoste din roman, construita cu eleganta, cu precizie, cu o remarcabila finete.” (Amos Oz)
 
„Viata dincolo de granita a fost mai intii subiectul unor polemici si controverse indirjite, apoi un simbol al libertatii si progresului, dupa care, iata, a devenit un bestseller.” (The New York Times)
 
„Rabinyan este o scriitoare generoasa, iar la ea personajele sint mai importante decit orice altceva. E, evident, foarte meticuloasa, insa nimic din scrisul sau nu pare fortat, ceea ce o diferentiaza de autorii pentru care scrisul nu inseamna decit mestesug.” (Haaretz)

Intr-un orasel de coasta al Normandiei, unde zvonurile umbla in voie si brutaria tine loc de ziar local, pina si copiii cunosc povestea luminilor ce plutesc pe ape, linga tarm, in zilele lui septembrie. Irene, adolescenta venita de la Paris, o afla si ea repede, dar are si cumplita ocazie de a vedea si de a simti cum povestea e adevarata. In Luminile din septembrie se amesteca umbre diabolice si razbunatoare, automate ce par jucarii, dar nu-s, diafane povesti de dragoste adolescentina si evanescente peisaje marine. Totul intr-o lume ce-si traieste ultimele clipe de liniste in 1937, inainte de dezlantuirea razboiului.

În viitor, nu mai există boală. Nu mai există război. Nu mai există nemulțumire. Toți cetățenii sunt membri supuși ai Guvernării Globale. Însă o singură vară este pe cale să schimbe totul. Keeva Tee tocmai a împlinit cincisprezece ani. Este pe punctul de a pleca în multașteptata excursie la Tabăra Monarch, pentru a primi imprimarea celui care i-a fost desemnat partener de viață. Dar în clipele fericite și lipsite de griji petrecute în Comunitatea Oceanică a auzit și zvonurile de temut despre “anomalii” – cetățeni care nu pot fi imprimați. Iar când Keeva ajunge la Tabăra Monarch, cel mai întunecat coșmar al ei devine realitate – este și ea o anomalie. Din acel moment, începe să se îndoiască de toate convingerile din trecut. Dacă libertatea și individualitatea au fost sacrificate de dragul siguranței? Găsind un avertisment scrijelit sub patul din tabără, Keeva începe să înțeleagă: revolta va fi pedepsită, dezacordul nu este o opțiune, iar răzvrătiții vor fi anihilați.

 

„O carte vibrantă” (Russel Brand)

„O aventură amețitoare” (Max Beesley)

„O poveste cu un ritm alert și captivant care confirmă că trebuie să luptăm pentru ceea ce ne face pe fiecare dintre noi speciali și unici.” (Randy Jackson)

Galben de Crome, primul roman al lui Huxley, aparut in 1921, este o satira sociala rafinata, de un umor subtil, care ia in deridere modele si snobismul „lumii bune” britanice, cu toanele, pretiozitatea si superficialitatea ei. Personajul central al cartii, tinarul poet Denis Stone, soseste intr-o vizita la conacul Crome al familiei Wimbush. Aici intilneste o intreaga societate venita sa se destinda. Astfel, romanul exploreaza o retea de relatii si raporturi sociale din cele mai diverse, caci fiecare personaj are cite o obsesie ce-l marcheaza. Henry Wimbush, proprietarul domeniului Crome, un aristocrat bonom si rupt de realitate, scrie o istorie a familiei, ceea ce-i permite lui Huxley sa insereze citeva pagini de un umor savuros din acea prezumtiva istorie. Sotia lui Henry, Priscilla, pariaza maniacal la curse si la meciuri de fotbal pe baza horoscoapelor. Mary Bracegirdle e obsedata de „reprimarile” sexuale si cade in plasa unui cuceritor de profesie. Domnul Scogan, un mizantrop ratat si cinic, isi expune tuturor teoriile despre omenire. Denis insusi, indragostit fara speranta de tinara Anne, compune in minte versuri care sa-i defineasca starile, dar amina mereu orice decizie. Intreaga lume descrisa aici de prozatorul britanic are un aer mecanic si ridicol, fara a fi lipsita de umanitate, iar ironia si sarja comica sint omniprezente.

„Iata o carte mult prea ironica pentru a fi numita satira si mult prea sarcastica pentru a fi considerata ironica. E genul de roman care ii va infuria pe cei ce iau in serios totul, inclusiv pe ei insisi.” (F. Scott Fitzgerald)

„Iti vine greu sa-ti infrinezi entuziasmul in fata romanului Galben de Crome. E irezistibil de comic si de penetrant in critica sa asupra vietii cotidiene.” (Daily Express)

„Tonalitatea naratiunii lui Huxley e foarte potrivita cu titlul: de un galben aprins, un galben puternic, ce sugereaza stralucirea insufletitoare a verii.” (Times Literary Supplement)

„Galben de Crome nu este doar amuzanta si ingenioasa in sine... ci si o mostra de observatie extrem de precisa. Exact acesta e stilul in care vorbesc tinerii, iar reactiile lor fata de diversele categorii de batrini sint redate admirabil. E o carte cuceritoare.” (The Spectator)

Viata, in acest roman, se traieste intre brutalitate si suferinta – rarele momente de dragoste aduc o bucurie impalidata. Naratiunea, ce migreaza de la o voce la alta – verosimil si convingator –, e intretaiata de o precizie poetica inimitabila, de o vibratie de rara puritate. Supa de la miezul noptii este un roman tulburat de originalitatea tragica a felului cum destinele personajelor se intersecteaza si, in cele din urma, se distrug. Intre tragicul moment al ultimei supe si placerea dejunului pe iarba se strecoara, din adincuri, stralucirea de argint viu a ironiei. Caci asa se intimpla uneori in viata literaturii: ironia sublimeaza tragicul. Oare si inversul e posibil, e verosimil? ne putem intreba, la sfirsitul lecturii...- Gelu Ionescu

Daca volumul de poeme al Martei Petreu Asta nu este viata mea se lumineaza – exact cum se intimpla si in relatia dintre poeziile lui Iuri Jivago si epica Doctorului Jivago al lui Boris Pasternak – prin romanul Acasa, pe Cimpia Armaghedonului, in cazul Supei de la miezul noptii poemele din Apocalipsa dupa Marta (integrala poeziei ei de pina in 2011) lumineaza deplin sensul celui de-al doilea roman. Asta nu inseamna deloc ca acest ultim roman nu poate fi citit si inteles de sine statator, ci numai ca poezia si proza Martei Petreu fac un tot organic.
Desi cu o materie epica foarte concreta, Supa de la miezul noptii este, de fapt, un roman mitic, ce impleteste inextricabil tema mitului numai aparent profan al lui Don Juan cu aceea sacra a insului-tabu pentru ca atins de zeu. Insusi numele eroinei principale, Todora, adica «darul lui Dumnezeu», ne pune pe urmele unui destin in care omul este jucaria unui transcendent ludic si plin de cruzime. De aceea, papusa inaripata din deznodamint imi aminteste de ingerasul care scoate limba intr-un tablou mistic al lui Baldung Grien. - Ion Vartic

Hangiţa îl privea parcă visătoare. Privirea aceea îl reţinu pe K. mai mult decît ar fi vrut. Acum mai şi zîmbea uşor şi îşi dădu seama oarecum abia cînd zări uimirea de pe faţa lui K., parcă ar fi aşteptat un răspuns la zîmbetul ei şi acum, că nu-l primise, se trezea.

— Mi se pare că ieri ai avut impertinenţa să spui ceva despre rochia mea. K. nu-şi amintea.

— Nu-ţi aminteşti? Mai adaugi la obrăznicie şi laşitatea.

K. se scuză, punînd totul pe seama oboselii lui din ziua trecută, se prea poate să fi trăncănit ceva, dar zău că nu-şi mai amintea. Şi ce-ar fi putut să spună despre veşmintele doamnei hangiţe? Că erau atît de frumoase, cum nu mai văzuse. În orice caz, nu mai văzuse altă hangiţă lucrînd în astfel de haine.

— Lasă observaţiile astea, zise repede hangiţa. O vorbă să nu mai aud despre hainele mele. Hainele mele nu-s treaba ta. Ţi-o interzic o dată pentru totdeauna.

K. se mai înclină o dată şi o porni spre uşă.

— Cum adică n-ai mai văzut o hangiţă lucrînd în astfel de haine, ce vrei să zici? strigă hangiţa după el. Ce fel de observaţii fără rost sînt astea? N-are nici un sens. Ce vrei să zici?

Poveştile ne plac atunci cînd conţin enigme. Sau tîlcuri (cuvintele vechi au uneori o înţelepciune care stă la pîndă, este cazul cuvîntului tîlc). Acest roman doldora de poveşti aparent disparate este unul care s-a scris aproape singur. Iniţial am vrut să merg pe un singur fir, pe urmele iubirii mele pentru cuvînt şi pentru teatru, pentru gest şi pentru ceremonie. Cartea s-a transformat într-o călătorie, altfel spus, m-a dus singură dinspre centrul lumii (de la Rădăuţi, oraşul în care m-am născut) spre periferii, adică spre Paris şi Avignon (mari capitale ale teatrului). Reţineţi că, dacă vă place călătoria, nimeni nu vă obligă să vă mai întoarceţi din ea…. Matei Vişniec

"Invierea" este ultimul roman al lui Tolstoi, la care a lucrat cu intreruperi un deceniu intreg. 
Povestea este inspirata de un caz real din epoca. Pe cind isi face datoria ca jurat intr-un proces dificil, printul Nehliudov o recunoaste in prostituata acuzata de crima si jaf pe slujnica nevinovata de care se indragostise in adolescenta si pe care a sedus-o ceva mai tirziu. Atunci cind femeia devine victima unei erori judiciare stupide, Nehliudov nu-si mai poate urma traiul luxos si lipsit de griji, ci decide sa renunte la tot si s-o urmeze, pentru a o salva cu orice pret, potolindu-si astfel chinuitorul sentiment de vinovatie pentru soarta ei tragica. "Invierea" este un tablou vast al Rusiei de sfirsit de secol XIX, in care imaginea celulelor mizere de inchisoare se suprapune cu bogatia stralucitoarelor palate nobiliare; romanul reprezinta in acelasi timp o critica plina de indignare la adresa sistemului de guvernamint, a justitiei si a Bisericii.

În cîte feluri poţi să uiţi un om? Imaginea unei statui dintr-o reclamă la un muzeu subacvatic aduce în memoria Andei o veche dragoste şi un uitat sentiment de vinovăţie. Foile unui jurnal găsit întîmplător de două eleve scot la lumină o poveste neterminată în care se împletesc parfumul de epocă şi ororile unui trecut aproape uitat. Enigmaticele foi rămîn apoi ani de zile într-un sertar, ca să ajungă în final în mîinile unui sculptor care urmează să plece într-o aventură subacvatică. O încrengătură de poveşti ce îl au în centru pe Tibi Vreme, veşnicul cuceritor, amuzant şi blazat, care în adolescenţă avea două dorinţe: să ajungă regizor şi să plece din ţară; şi care la treizeci de ani, cantonat între munca de inginer şi o căsnicie menţinută din inerţie, îşi omoară timpul scormonind în trecut şi imaginînd plecări.
O carte despre urmele pe care le lasă iubirea, despre memorie şi despre absenţă.

Unul dintre cei mai bine vinduti autori ai Editurii Polirom 

In volumul sau de povestiri, care, poate nu intimplator, imprumuta titlul celui de-al doilea volum de proza scurta al lui Ernest Hemingway, Haruki Murakami deseneaza relieful interior al unor barbati care fie au pierdut, fie n-au avut nicicind pe cineva. Fara ezitari, abil si nuantat, Murakami exploreaza peisajul lucrurilor care ii unesc sau ii despart pe barbati de femei, vorbind despre singuratatea barbatului, sexualitate si excentricitate, despre pierderi, regasiri si efectele devastatoare ale unor evenimente aparent minore; personajele lui sint minate in lupta de permanenta cautare a unui echilibru, a unui adevar si a unui fel de a-ti trai viata care sa impace sinele tau adevarat cu asteptarile celorlalti.

„Prin complexitatea lui, prin umanitatea analitica si in intregime lipsita de sentimente, prin observarea dramei domestice si a evenimentelor mondiale, Corectii se afla in compania romanelor Casa Buddenbrook si Zgomotul alb.” (Michael Cunningham)

Ne aflam in Calcutta, in anul 1916. E o noapte intunecata si orasul e acoperit de furtuna. Tinarul locotenent Peake incearca sa salveze de o amenintare inimaginabila doi gemeni abia veniti pe lume. In ciuda vijeliei ingrozitoare si a pericolului teribil care pindeste la fiecare colt de strada, locotenentul reuseste sa-i aduca la adapost, insa cu pretul propriei vieti. Multi ani mai tirziu, in ajunul zilei de nastere a celor doi gemeni, amenintarea misterioasa revine in vietile lor. Acesta e subiectul unuia din primele romane ale lui Carlos Ruiz Zafon, o istorie fantezista, indrazneata si scrisa cu un mare talent de povestitor.

Tandru si cinic, vulgar, sensibil, ironic si empatic, Charles Bukowski ofera in Povesti despre nebunia obisnuita o panorama a vietii din ghetourile si mahalalele Los Angelesului postbelic, o lume aspra, cu propriile ei repere, pe care scriitorul o prezinta cu un umor sec si un farmec greu de egalat. Alcoolici, jefuitori, puscariasi, violatori si nebuni traiesc intr-o lume a lor, paupera si dura, in care subzista si specia ciudata a scriitorilor si poetilor, descrisa cu sarcasm si, in acelasi timp, cu intelegere de Bukowski, el insusi personaj al propriei lumi, poet, parior la curse, alcoolic si afemeiat. Un tata iubitor care isi intretine familia din jafuri, o nunta zen usor caraghioasa, o patura vie, care vrea sa-l sugrume pe Bukowski in somn, un viol ambiguu, ucigasi psihopati, poeti rautaciosi si adesea ridicoli – toate istorisirile si toate personajele construiesc un univers aparte, in care cultura inalta si cultura populara, muzica clasica, prostituatele, poezia si cursele de cai ajung sa coexiste firesc, intr-o succesiune de scene de viata autentica.

„Daca renunt sa scriu, sint un om mort. Si doar atunci renunt: cind mor.” (Charles Bukowski)

„Bukowski, scandalagiul profesionist si laureatul lumii interlope din Los Angeles, afirma cu o insistenta de un romantism nebunesc ca infrintii sint mult mai autentici decit invingatorii si scrie cu o compasiune incrincenata pentru toate sufletele pierdute.” (Newsweek)

„Charles Bukowski a fost Charles Baudelaire al dezmostenitilor sortii, marele poet al mahalalelor, omul care stia sa descopere tandretea si frumusetea in locurile cele mai mizere si, in acelasi timp, sa anestezieze pe cit posibil durerea de a trai printr-un exces de sex si alcool.” (Pif Magazine)

Aleksei Sokolov, agent rus, este trimis sub acoperire in inghetatul Oimiakon, la capatul Rusiei, pentru a-i lua urma lui Znaiuski, ideologul din spatele celebrului joc fatal Balena Albastra. Departe de familie, intr-un loc izolat, in care temperatura nu depaseste minus cincizeci de grade, Aleksei trebuie sa se integreze in peisaj, sa se amestece cu localnicii si sa incerce sa identifice persoane de interes care sa-l conduca la cel mai cautat raufacator al momentului. Drumul spre tinta este insa lung, cu asteptari apasatoare, cu obstacole neprevazute, cu aliante neasteptate si dusmani ascunsi, dar totodata un bun prilej de autodescoperire si reflectie. In Balena Albastra rasturnarile de situatie abunda, iar adevarul are numeroase fete, totul pe fondul unui joc de-a soarecele si pisica in care nu se stie cine urmareste pe cine.

"Fiecare cuvint e amintirea arderii unui neg de tus. Si-n fiecare carte un sacerdot rotofei oficiaza beat mariajul cu iluzia eternitatii. Cind ma satur de minciuna vietii, scriu despre cealalta viata. E singura garantie ca nu scriu eu, ca nu las asa nobila indeletnicire in seama mea, pacatosul." (Sebastian Lazaroiu)

Premiul Nobel pentru Literatura 2017. In anul 1986, romanul a fost distins cu prestigiosul premiu Whitbread si a fost nominalizat la Booker Prize.

Aflat la virsta senectutii, pictorul si profesorul de arta Ono Masuji porneste intr-o odisee de recuperare a biografiei personale si artistice, silit de schimbarile radicale dintr-o Japonie abia iesita din ruinele celui de-al Doilea Razboi Mondial care incearca sa-si exorcizeze trecutul militarist si sa-si construiasca un alt fel de viitor. Pictor manufacturier, artist al lumii trecatoare, al figurilor melancolice de gheisa, apoi maestru influent si artist militant integrat propagandei expansioniste, Ono Masuji se vede acum cazut in dizgratie, respins de generatia postbelica dornica sa rupa cu trecutul indezirabil. Scris intr-un stil limpede, dar plin de subtilitate, alcatuit din tonuri calme si delicate, Un artist al lumii trecatoare este un roman despre maestri si discipoli, parinti si copii, principii si tradari.

„Unul dintre cele mai bune romane ale anilor ’80.” - Malcolm Bradbury

„Un exemplu de rafinament si precizie... Pe masura ce povestea se desfasoara, cititorul devine prizonierul lumii pe cale de disparitie a artistului, invatind sa-i admire structura splendid elaborata.” - The Los Angeles Times

„Un artist al lumii trecatoare reuseste sa transpuna cu un acut simt al realitatii virtutile istoriei personale a unui batrin artist...” - The Daily Telegraph

„O opera de arta de o eleganta sobra, subtila si concisa.” - The Sunday Times

Povestirile din Muzica de belele descriu partea intunecata a Los Angelesului, lumea mahalalelor, a declasatilor si a ratatilor de profesie: vagabonzi, dezaxati, femei usoare, cupluri cinice sau violente, scriitori alcoolici. Printre ei se amesteca uneori si alter ego-ul scriitorului, Henry Chinaski, cind implicat, cind simplu martor la spectacolul acestei lumi decazute, pe care o priveste cu intelegere si ironie. Istorisiri extrem de crude, de la incercarea repetata a unei sotii de a-si impusca sotul pina la un act de canibalism modern, alterneaza cu schite de un umor nebun sau cu scene de viata oarecum tihnita in mizeria si promiscuitatea lor. Farmecul prozelor lui Bukowski consta de fapt in capacitatea de a prezenta cu o aparenta simplitate, ce arata un mare rafinament al privirii, acest univers lipsit de speranta si stralucire, dar profund uman.

Povestirile din antologia lui Bukowski arata nu doar ce poate face lumea din oameni, ci si ce ii pot face oamenii lumii din jur cu cruzimea si depravarea lor. Franchetea dura a acestor proze e reflectata inclusiv de brutalitatea cu care curge textul in Muzica de belele. The Culture Trip

Bukowski a trait in Los Angeles si tot ce a scris el acolo, tot ce a simtit, conceptia lui despre lume si viata, toate reflecta capriciile orasului si propria sa viata dezordonata, in special problemele pe care le-a avut cu alcoolul, femeile si scrisul. Cineva l-a intrebat odata: Cum faci asta? Cum scrii, cum creezi?. El a raspuns: Nu o faci... Nu te zbati. Asta-i foarte important: sa nu te zbati nici pentru Cadillacuri, nici pentru creatie sau nemurire. Astepti, iar daca nu se intimpla nimic, mai astepti o vreme. Portland Book Review

Bukowski este singurul scriitor american important de dupa al Doilea Razboi Mondial care a negat eficacitatea Visului American. Russell Harrison

„Cristian Tudor Popescu a debutat cu un volum de proze S.F. in 1987, a continuat cu proza, in linii mari, realista dupa 1989 si s-a facut remarcat in mod deosebit cu editorialele din Adevarul, veritabile pamflete politice, intr-un stil transant si savuros. "Viata si Opera" e o culegere de proze scurte, in mare parte, care s-ar fi putut intitula, daca nu era atit de potrivit titlul ironic pus de autorul insusi pe coperta, "Momente si schite", gratie unui spirit fundamental caragialian. Semnificativa este si deosebirea dintre lumea lui Caragiale si aceea a lui C.T.P. Locul micilor si mijlociilor burghezi Mitica si compania il iau personaje din stratul de jos al societatii, atit aceea dinainte de 1989, cit si aceea de dupa. Oameni banali, cei mai multi, niste amariti, citiva mahari facuti din mucavaua tranzitiei, vorbind fiecare pe limba lui, care ii caracterizeaza la fel de bine precum ii caracteriza limba lor pe Miticii lui Caragiale. Sint in culegere si amintiri, nu tocmai duioase, mizind pe un inteles simbolic, reportaje pline de haz, chiar daca avind subiecte deloc vesele, portrete in tuse puternice, ba chiar si recenzii literare, bunaoara, nimicitoarea analiza a poeziei cu efect sporitor de drojdie a unui fost prim-ministru sau aproape socanta radiografie a scrisorilor adresate Veronicai Micle de catre Eminescu, in care C.T.P vede un personaj curat caragialian, la fel cu acelea din Momente, dar fara a-l lua in deriziune, ci privindu-l ca si cum ar juca in mod constient acest rol. 
De cit talent si cit umor are C.T.P. in prozele scrise de peste doua decenii incoace, unele inedite, cititorii isi vor da singuri seama, citindu-l. Lectura placuta!” (Nicolae Manolescu)

Lângă un conac impresionant se află o grădină.

În această grădină cresc flori luxuriante, arbori seculari și… o colecție de prețioși fluturi: tinere femei care au fost răpite și atent tatuate pentru a semăna cu noile lor nume date. Supraveghetor este Grădinarul, un bărbat aspru, delirant și întunecat, obsedat cu capturarea și păstrarea specimenelor sale atât de prețioase.

Atunci când este descoperită grădina, o supraviețuitoare este adusă pentru interogatoriu. Agenții FBI Victor Hanoverian și Brandon Eddison sunt însărcinați cu descurcarea ițelor unuia dintre cele mai lugubre cazuri din întreaga lor carieră. Însă fata, cunoscută doar sub numele de Maya, este ea însăși un puzzle care trebuie descifrat.

Pe măsură ce povestea ei avansează, aruncând lumină asupra vieții în Grădina cu Fluturi, Maya dezvăluie vechi dușmănii, noi izbăviri și faptele tulburătoare ale unui bărbat care nu pregetă cu nimic în a-și proteja propria sa versiune asupra frumuseții. Iar cu cât mai multe detalii ies la suprafață prin povestea fetei, cu atât mai mult agenții se gândesc la ce încă oare le mai ascunde ea…

Devenita bestseller, Lumina dintre oceane a fost desemnata cea mai buna carte a lunii august 2012 de Amazon.com, unanim considerata un debut spectaculos al scriitoarei de origine australiana M.L. Stedman. Acum si pe marile ecrane.

Dupa patru ani de cosmar petrecuti pe fronturile Primului Razboi Mondial, Tom Sherbourne se intoarce in tara natala, Australia, angajindu-se paznic de far pe Ianus Rock, o insula aflata la distanta de o jumatate de zi de coasta. Izolati de restul lumii, Tom si frumoasa lui sotie, Isabel, incearca zadarnic sa devina parinti. Cind orice speranta parea pierduta, pe tarm esueaza o barca ducind un cadavru si un nou-nascut. Incalcindu-si principiile, Tom si Isabel decid sa pastreze copilul, considerindu-l un dar de la Dumnezeu. Dupa doi ani, cind se intorc pe continent, descopera ca hotarirea luata le-a schimbat iremediabil destinele. 

„Iata un roman in care salvarea unui personaj aduce cu sine pierderea tragica a altuia, desi noi, cititorii, am vrea cu disperare sa nu moara nimeni. Lectura romanului Lumina dintre oceane este o experienta halucinanta, dramatica.” (Monica Ali) 

„O minunata poveste a iubirii si a pierderii, a dreptatii si a raului, a ceea ce oricare dintre noi ar face pentru cel iubit.” (The Boston Globe) 

„Descrierile labirintice ale salbaticei coaste a Australiei sint fascinante, cum fascinanta este si usurinta cu care scriitoarea stapineste vechile povesti ale locului. Pe masura ce cuplul de la far este atras in imprejurari din ce in ce mai tragice, cele doua stranii destine devin cumva apropiate, familiare.” (The New Yorker)

Autorul romanului Middlesex, distins în 2003 cu Premiul Pulitzer

O femeie de carieră la patruzeci de ani care îşi doreşte cu disperare un copil organizează o „petrecere de inseminare”, unde bărbaţii sînt încurajaţi să doneze spermă. Un poet ratat pune la cale escrocheria menită să îi asigure o viaţă liniştită într-un paradis fiscal. O elevă de liceu încearcă să se sustragă căsătoriei aranjate de familia ei de imigranţi. Toate personajele Marelui Experiment, primul volum de proză scurtă al lui Jeffrey Eugenides, se află   în pragul unei crize, urmarea firească a propriilor decizii neinspirate şi a imaturităţii, tot ce (li) se întîmplă are legătură cu o enormă urgenţă universală. Scrise frumos, convingător, pline de idei neaşteptate, dar nelipsite de graţie, aceste povestiri marchează maturitatea unui mare scriitor american.

„În David Copperfield, domnul Micawber îi dă eroului lui Dickens o formulă după care ar trebui să trăiască mulţumitor: «Venit anual, douăzeci de lire; cheltuieli anuale, nouăsprezece lire şi şase şilingi. Rezultat: fericire. Venit anual, douăzeci de lire; cheltuieli anuale, douăzeci de lire şi şase şilingi. Rezultat: nefericire». Oricare ar fi venitul lor anual, multe dintre personajele lui Eugenides cheltuiesc cel puţin cu şase şilingi mai mult decît limita lui Micawber.” (The Guardian)

„Umorul în povestirile lui Eugenides vine din faptul că nici un personaj nu e pregătit să se descurce în lumea în care trăieşte, sau cel puţin nu în ce a devenit lumea. Peste tot, inocenţa este călcată în picioare.” (The New York Times)

„Cele mai bune povestiri din Marele Experiment arată cum memoria distorsionează perspectiva asupra trecutului şi cît de orbi sîntem în privinţa viitorului.” (The Washington Post)