Literatură

Roman câștigător al Sushila Devi Book Award 2022 • Finalist la Tata Book of the Year Award for Fiction 2022 și la Rabindranath Tagore Literary Prize 2022 • Printre cele mai bune titluri de ficțiune ale anului 2022 în The Guardian, The Hindu, GQ, The Telegraph, Outlook.

Sara, studentă la o universitate din Marea Britanie, își spune povestea, regândind anii copilăriei trăiți în India natală, marcați de pierderea tatălui și de exilul lui Elango, olarul care o inițiază în tainele meșteșugului moștenit din generație în generație. Calul în flăcări, visat de Elango într-o noapte, devine calul de lut, mărturie a unei iubiri interzise ce anulează echilibrul precar al comunității în care trăiesc. Romanul propune o călătorie în timp și spațiu, alături de personaje ale căror vieți aduc în prim-plan suferința, iubirea, vinovăția, actul artistic. Pendulând între prezent și trecut, între două continente, „Calul de lut” este un roman-evantai, ce oferă multiple paliere de interpretare a călătoriilor identitare țesute în jurul traumei și pierderii, dar și a condiției artistului într-o lume în care puterii cathartice a artei i se opune intoleranța religioasă. Cartea mai spune o poveste – cea a lui Chinna, câinele care unește oameni și destine.

Ianuarie 1958: cea mai mare speranta a Americii in cursa spatiala – satelitul Explorer I – se afla pe rampa de lansare de la Cape Canaveral. Iar in dimineata urmatoare un barbat se trezeste si descopera uimit ca memoria i-a fost stearsa si ca viata ii este in pericol. Singura cale prin care-si poate redobandi identitatea – si sa afle cine i-a facut asta – e de a-si aminti teribilul secret prin care cei vinovati de inducerea amneziei l-au fortat sa uite tot. Un secret care ar putea distruge Explorer I si chiar viitorul Americii.

Două gemene adorabile văd lumina zilei într-un sat idilic, dar viața lor nu se va dovedi atât de feerică pe cât o prevestea povestea nașterii lor: la început nedespărțite, vor ajunge rivale, dacă nu chiar dușmance de moarte. Un bancher versat și cinic, mereu răsfățat de soartă, învață, de la o mamă dispusă să renunțe la tot pentru fiul ei, lecția sacrificiului și a iertării. Un criminal în serie închis pe viața este chemat săptămânal la vorbitor, dar nu de mama lui, ci de cea a cărei fiică a ucis-o cu bestialitate. Ce urmărește îndurerata Elise? L-a iertat pe monstru, sau vrea să-i alunge liniștea? Zilele tihnite ale lui Werner von Breslau, un nonagenar retras, fost pilot de vânătoare reconvertit în grădinar pasionat, se îmbogățesc cu imprevizibilele vizite ale lui Daphne, o fetiță din vecini, alături de care bătrânul taciturn va descoperi calea spre inocență. Maestru al nuvelei (gen literar care i-a adus un Premiu Goncourt în 2010), Schmitt le oferă cititorilor săi, cu acest nou volum, patru texte surprinzătoare și tot atâtea ipostaze ale volatilei relații dintre vinovăție și iertare.

Undeva în Transilvania este un roman inspirat în întregime din fapte reale. Mirel Taloș reconstruiește, cu personaje memorabile, firescul conviețuirii dintre români și evrei în cele două localități salajene. Războiul și ocuparea Transilvaniei de Nord de către Ungaria bulversează o lume așezată și produce rupturi profunde, pe care autorul le descrie mai ales prin ochii unor copii. Prietenia dintre fetița română Măriuca și evreica Gittel este axul romanului, relația lor fiind permanent modelată de împrejurările istorice. În primăvara anului 1944, evreii din Sălaj sunt deportați la Auschwitz, iar romanul “Undeva în Transilvania” prezintă desfășurarea acestei operațiuni ca pe o smulgere din rădăcini a acestei comunități. Sunt scene de un dramatism tulburător. Romanul este o frântură din istoria evreilor ardeleni, o istorie tragic împărtășită cu vecinii lor.

Povestirile din acest volum descriu cei zece ani petrecuți de Dazai la Tokyo și surprind cele două căsnicii, tentativele sale de suicid, arestul din motive politice, infidelitatea soției, boala și dependența de morfină, urmate de internarea forțată într-un spital de psihiatrie, precum și singurătatea scriitorului, bârfit și ocolit de toți. Human Lost descrie experiența de o lună a lui Osamu Dazai într-un spital de psihiatrie, în toamna anului 1936, din cauza dependenței sale de Pabinal, un anestezic pe bază de morfină. Aici, are crize de sevraj violente, își rupe hainele de pe el, sparge ferestrele salonului, delirează, țipă la medici și la asistente, însă, chiar și așa, continuă să scrie pe bucățile mici de hârtie în care îi sunt date medicamentele și scrijelește pe pereții salonului.

Cartea a doua din seria John Puller

Noi aventuri ale personajului John Puller, agentul special din Comandamentul Armatei SUA, care este implicat într-un caz complicat cu legături personale. Este unul dintre cei mai buni soldaţi pentru soluţionarea unor cazuri deosebit de spinoase, dar de această dată va trebui să se confrunte cu o anchetă care priveşte moartea unei rude. Mătuşa lui Puller moare în Paradise, un orăşel din Florida plin de turişti şi de localnici în vârstă. Poliţia locală a clasificat cazul ca un accident, însă mătuşa îi scrisese tatălui lui John, cu puţin timp înainte de a muri, mărturisind că în Paradise nu era totul liniştit şi plăcut şi că oraşul ascundea mai multe secrete.

Comisarul Soneri merge într-o binemeritată vacanță pe meleagurile natale, la Montelupo. Dar mica localitate se află într-o perioadă tulbure.

Fabrica de mezeluri a familiei Rodolfi, locul în jurul căruia orbitează toate afacerile din sat, cinstite și dubioase deopotrivă, e lovită de un scandal financiar care îi afectează pe toți locuitorii. Mai mult, bătrânul Palmiro Rodolfi, vicleanul patriarh al întreprinderii, dispărut în mod misterios, apare pe neașteptate doar pentru ca a doua zi să fie găsit spânzurat. Fiul său, Paride, un „om nou” care a vrut să se desprindă de sat, e descoperit la rândul lui mort în pădure.

Fără tragere de inimă, Soneri pornește o anchetă neoficială care îl poartă pe drumul dureros al amintirilor despre tatăl lui, o cale bătătorită de istorii cu fasciști și comuniști și de conflicte între generații. Satul idilic al copilăriei își leapădă farmecul, pe măsură ce caracterului legendar al poveștilor locale i se suprapune realitatea dură a prezentului.

Iar în umbra încețoșatului vârf Montelupo pândește o forță descătușată a naturii…

Traducere de Jean Grosu

 

„Primul roman al lui Milan Kundera publicat după stabilirea în Franţa, în 1975, este o scriere la fel de «muzicală» pe cât o indică titlul şi pe cât cititorul, familiarizat deja cu lucrările marelui scriitor de origine cehă, se aşteaptă să fie. Personajul principal spune «adio» atât ţării sale, căreia îi sunt consacrate, de fapt, toate gândurile lui, cât şi iluziilor sale politice din tinereţe. Şi, în ciuda graţiei şi muzicalităţii sale, din romanul lui Kundera emană întreaga amărăciune, tristeţe şi luciditate a cuiva care ştie că «la intervale rare istoria supune umanitatea la încercări» şi că «acelor încercări nimeni nu le rezistă». Una dintre aceste încercări este utopia distrugătoare care i-a bântuit ţara. Iubiri frivole, ură, delaţiune, vinovăţie, răspundere, întrebări şi răspunsuri pasionante privitoare la condiţia umană şi la «ismele» pe care din când în când, criminal, umanitatea le îmbrăţişează se împletesc în această carte, una dintre cele mai dense epic şi ideatic ale celebrului romancier. Cititorul român are prilejul să intre într-o lume în chip straniu cunoscută, deşi aproape uitată, pe care, lipsită de vehemenţă şi încrâncenare, ironia strălucitului romancier o transformă într-una palpitantă, debordând de viaţă, idei şi tandreţe. — ALAIN FINKIELKRAUT

Stendhal – pseudonimul lui Marie-Henri Beyle – a fost unul dintre cei mai mari romancieri francezi ai secolului al XIX-lea. Rosu si negru, povestea lui Julien, un tanar ambitios dintr-un orasel care este executat pentru faptul ca isi impuscase amanta bogata, este considerata drept unul dintre cele mai originale si indraznete texte romanesti ale fictiunii europene. In Rosu si negru, Stendhal face un portret profund al societatii franceze si al politicii anilor 1820, ultimii ani ai restauratiei Monarhiei de Bourbon. (Lucian Pricop)

Marele singuratic a fost o carte indelung elaborata, chiar daca nu constient, problematica ei a fost gandita de autor cu un sentiment de participare inca neintalnit in opera sa. […] Importanta acestui roman in intreaga creatie a lui Marin Preda poate fi estimata prin imprejurarea incontestabila ca tot ciclul a devenit imposibil de inteles in afara lui, ca arunca o lumina esentiala asupra volumelor din Morometii. […] De asemenea, Marele singuratic trebuie parcurs cu toate cartile lui Preda pe masa, ponderea lui si toata plasa de antinomii din constiinta lui Niculae, diferitele motive, enuntate uneori succint, ramase neexplicate, isi gasesc sensurile numai in contextul intregii opere. Asa stand lucrurile, critica noastra va trebui sa se obisnuiasca: Marin Preda a incetat de a mai fi obiect de cronica literara, cartile lui nu mai pot fi discutate independent. Ca orice autor cu univers artistic constituit, el se preteaza numai la dezbateri mai ample si mai bogate in consecinte pentru toata lumea. […]

NICK BRADLEY s-a născut în Germania în 1982 și a copilărit în Marea Britanie, în Bath. După ce și-a luat masterul în literatură, a plecat în Japonia – „doar pentru un an“ –, pentru a preda limba engleză prin programul Japan Exchange and Teaching. După un periplu japonez în care a fost profesor de engleză și japoneză, a lucrat ca traducător de jocuri video pentru companii precum Nintendo, ca jurnalist de călătorie și fotograf, s-a întors în Anglia zece ani mai târziu și s-a înscris la cursurile de masterat ale Universității East Anglia, absolvind, în 2016, cu o diplomă în scriere creativă. În 2020 își încheie studiile doctorale la aceeași universitate, cu o teză despre imaginea pisicii în literatura japoneză. În septembrie 2020 publică romanul său de debut Pisica și orașul (The Cat and the City; Humanitas Fiction, 2021), care ajunge la scurtă vreme de la lansare BBC Radio 2 Book Club Pick și este numit de Independent unul dintre cele mai bune debuturi ale anului 2020. A fost nominalizat, tot în 2020, la Not the Booker Prize și în 2021 la Dublin Literary Award. Este tradus în peste zece limbi.

„Urmărind de-a lungul anilor scrisul lui Daniel Vighi și al lui Viorel Marineasa, m-am trezit meditând: greu nu e să ai proiecte, greu e să le duci la capăt. Cei doi autori timișoreni au trecut cu brio această probă, desfășurată pe parcursul a mulți ani. Variantă sui-generis, central-europeană și fantastă, a cuplului Ilf și Petrov, Vighi și Marineasa scutură «colbuitele pagini» ale trecutului (mai apropiat sau mai îndepărtat) pentru a le îmbrăca în hainele, când ironice, când nostalgice, ale unei proze viguroase, pline de culoare și forță, care încântă și instruiește în același timp. Aventura lor în doi e un demers exemplar, în care competența intelectuală și talentul artistic alcătuiesc un aliaj indestructibil.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ

„Sunt doi. Doi prieteni vechi, doi scriitori. Fiecare cu proza lui, cu stilul lui de a trăi, de a păşi prin literatură, de a povesti. Şi, până la un punct, fiecare cu volumele lui. Dar, la un moment dat, au fost îndemnaţi să se întâlnească în pagină şi să compună la patru mâini. Sau să păşească în doi, ca într-un balet. Îşi dau teme, personaje, locuri, lucruri, despre care deapănă amintiri, fiecare pe limba lui, cu stilul lui. Vighi, cu neastâmpărul său unic, de copil mare, mereu uimit de cum arată lumea, mereu ghiduş, cu frazele de neoprit. Marineasa, cu ticăitul lui de ceas nemţesc, ba chiar cu o anume ticăială de meşteşugar desăvârşit, un copil mare, mereu ştiutor şi sfătos, plin de umor bine strunit. Daniel şi Viorel. Un fel de Lolek şi Bolek de pe Bega. Scriu despre tot ce le cade sub ochi sau bat neobosiţi străzile Timişoarei şi Lipovei. Iar la sfârşit, după multe peripeţii, cei doi poznaşi găsesc calea de a scoate povestea la liman. Şi atunci ni se dezvăluie, în toată frumuseţea şi bogăţia lui, acel pas de deux minunat: proza pe care o scriu împreună.“ — ADRIANA BABEȚI

RADU PARASCHIVESCU (n. 1960, Bucureşti) trăieşte în Balta Albă şi se visează la Roma. E mefient faţă de avioane, reptile şi sfaturile medicilor. Croieşte articole pentru ziare şi reviste, traduce romane, se ocupă cu hermeneutica ofsaidului în emisiuni de analiză fotbalistică şi – mai rar decât i-ar plăcea – scrie cărţi. Are câţiva prieteni francezi de nădejde (Millefeuilles, Plaisir Sucré, Macaron etc.), fără să-şi fi trădat prima iubită: ciocolata de casă. Se îmbată cu vocea lui David Gilmour şi chitara lui Mark Knopfler. La Humanitas, domiciliul lui profesional, publică nişte cărţi de „Râsul lumii“. Se îndrăgosteşte repede şi-i trece greu. Detestă clişeele, laptele şi broccoli. A scris despre nesimţiţi, Inès de Castro, Maradona şi Caravaggio.

Cărţi: Efemeriada (2000, Libra); Balul fantomelor (2000, RAO, reeditare Humanitas, 2009); Bazar bizar (2004, Maşina de scris, reeditare Humanitas, 2007); Fanionul roşu (2005, Humanitas, Premiul Ioan Chirilă pentru cea mai bună carte de sport a anului); Ghidul nesimţitului (Humanitas, 2006); Fie-ne tranziţia uşoară. Mici rostiri cu tâlc (Humanitas, 2006); Mi-e rău la cap, mă doare mintea. Noi perle de tranziţie (Humanitas, 2007); Cu inima smulsă din piept (Humanitas, 2008); Răcani, pifani şi veterani (coord., Humanitas, 2008); Dintre sute de clişee. Aşchii dintr-o limbă tare (Humanitas, 2009); Fluturele negru (Humanitas, 2010); Toamna decanei. Convorbiri cu Antoaneta Ralian (Humanitas, 2011), Astăzi este mâinele de care te-ai temut ieri (Humanitas, 2012), Maimuţa carpatină (Humanitas, 2013), Muşte pe parbrizul vieţii. Nou catalog de perle (Humanitas, 2014), Noi vorbim, nu gândim. Nouă colecţie de perle româneşti (Humanitas, 2015), Poveşti de dragoste la prima vedere (coautor, alături de Ioana Pârvulescu, Gabriel Liiceanu, Ana Blandiana şi Adriana Bittel – Humanitas, 2015), România în 7 gesturi (Humanitas, 2015), Aștept să crăpi (de astăzi, în prime-time) (Humanitas, 2016), Cum gândesc politicienii (Cum? Gândesc politicienii?) (Humanitas, 2016), Am fost cândva femeie de onoare și alte povestiri (Humanitas, 2017), Cartea râsului și a cercetării (Humanitas, 2017), Două mături stau de vorbă. Scene românești (Humanitas, 2018), Orice om îi este teamă (Humanitas, 2018), În lume nu-s mai multe Românii (planetei noastre asta i-ar lipsi) (Humanitas, 2019), Omul care mută norii (Humanitas, 2019), Recviem vesel pentru tata (Humanitas, 2020).

 

Fotografie de Radu Sandovici

Lungul drum către apă spune două povești tulburătoare despre supraviețuire și determinare, chiar și în locurile în care s-ar părea că nu mai există nici urmă de speranță. Romanul istoric conține poveștile alternante a doi copii: Nya (2008) și Salva (1985), amândoi din Sudan.

Romancier, dramaturg și scenarist, David Foenkinos este considerat un autor important al generației sale. Romanele lui s-au tradus în peste 40 de limbi, toate sunt bestselleruri, iar unele dintre ele au fost ecranizate. În Familia Martin, David Foenkinos lansează o adevărată provocare pentru cititor, jucându-se cu granița care separă realul de ficțiune.

Naratorul, un autor în pană de inspirație, se hotărăște să iasă în stradă și să facă din prima persoană care-i apare în cale subiectul viitoarei sale cărți. Pentru a pătrunde în viața acesteia, devine el însuși personaj, bulversând traiectorii personale și destine. Familia Martin este o carte ludică, chiar dacă abordează subiecte sensibile precum singurătatea în cuplu, provocările adolescenței, hărțuirea la locul de muncă sau anxietățile inerente bătrâneții.

„Pornesc de la ideea că orice viață, chiar și cea mai banală, poate fi interesantă.“ — DAVID FOENKINOS

Un roman al sfârşitului civilizaţiei, al coşmarului colectiv, dar şi al credinţei şi speranţei, Drumul are suspansul unei poveşti de aventuri, însemnătatea unei pilde şi stranietatea unui western filtrat prin frazele lui Faulkner.

Traducere și note de Daniel Nicolescu

 

„Gary a fost un povestitor extraordinar și un născocitor de personaje, într-o vreme, «epoca suspiciunii», în care aceste noțiuni, povestea, personajul, erau considerate perimate. Punerea în abis din Educație europeană, polifonia din Rădăcinile cerului, dimensiunea autoficțională din Promisiunea zorilor nu sunt deloc semne ale supunerii față de romanul moștenit din secolul al XIX-lea.“ — MIREILLE SACOTTE, Introducere la ediția Romain Gary, Romane și povestiri, „Biblioteca Pléiade“, Gallimard, 2019

 

În iarna lui 1942, în timp ce bătălia de la Stalingrad a început, adolescentul Janek Twardowski este trimis de tatăl său să se ascundă în pădure, pentru a nu avea aceeași soartă cu cei doi frați mai mari uciși în luptă. Recuperat de un grup pestriț de partizani, el devine om de legătură, furișându-se prin sate și orașe ai căror locuitori încearcă să supraviețuiască. Janek are astfel ocazia să descopere o Polonie (de fapt, o Europă și o umanitate) împărțită între trădare și eroism, între iubire și ură, între viață și moarte. 

„Una dintre cele mai mai artistice, mai limpezi și mai memorabile cărți pe care le-am citit în ultima vreme este Cartea caselor, romanul cunoscutului scriitor italian Andrea Bajani. Nu știi ce să admiri mai întâi la lectura acestei scrieri: precizia chirurgicală a frazelor, descripțiile amănunțite ale zonelor citadine și-ale numeroaselor case în care-a locuit Io, personajul central, finețea și empatia cu care autorul înfățișează psihodramele ce se petrec în crustele de calcar, oțel și lemn ale caselor, poezia intensă ce luminează din loc în loc austeritatea cărții. Hipnotizat de ritualul dezghiocării, mereu și mereu, a altor ziduri, a altor glasuri și-a altor încăperi, ai uneori sentimentul că te afli într-un roman de Alain Robbe-Grillet, alteori că trăiești într-un oraș imaginar din colecția lui Italo Calvino, dar Andrea Bajani rămâne cu toate acestea profund original prin aerul stoic, de tristețe sobră, ce învăluie romanul. Casele sale sunt tot atâtea carapace de broască țestoasă, fragmente de eternitate înșiruite, asemeni vertebrelor, de-a lungul coloanei vertebrale a personajului. Roman tulburător și de neuitat, Cartea caselor aduce un aer de noutate în experiența de lectură a oricărui cititor.“ — MIRCEA CĂRTĂRESCU

O tanara americana din Boston se retrage pentru o vreme la Florenta, fara sa cunoasca pe nimeni si vorbind italiana doar foarte putin. Dar Hannah este izolata intr-un mod mult mai profund: ea e instrainata de propria identitate dupa o lunga perioada de infometare, care i-a ruinat trupul si i-a distrus viata.

Kazu e mort. Născut la Fukushima în 1933, în același an ca împăratul Japoniei, viața sa este legată printr-o serie de coincidențe de familia imperială și influențată la fiecare pas de istoria modernă a Japoniei. Însă povestea sa este marcată, de asemenea, de un șir de tragedii, iar acum, după moarte, nu-și găsește odihna, fiind condamnat să bântuie parcul de lângă gara Ueno. Aici a început și s-a încheiat viața lui la Tokyo, venind să lucreze pentru Olimpiada din 1964 și sfârșind în vastele comunități de oameni ai străzii din parc, traumatizat de distrugerile provocate de tsunamiul din 2011 și înfuriat de anunțul legat de organizarea Olimpiadei din 2020.

În fiecare an, cu ocazia sărbătorii Mi-Carême, are loc foarte bizarul bal al nebunelor. Toată lumea bună a Parisului se întovărășește pentru o seară, în acorduri de polca și vals, cu femei deghizate în colombine, țigănci, zuavi și muschetari. Împărțit în două săli – de-o parte idioatele și epilepticele; de cealaltă, istericele, nebunele și maniacele –, balul este, în realitate, unul dintre ultimele experimente ale doctorului Charcot, dornic să le transforme pe bolnavele de la spitalul Salpêtrière în femei ca oricare altele. Printre ele, Eugénie, Louise și Geneviève, al căror parcurs aventuros este reconstituit de Victoria Mas în romanul său, care scoate la lumină condiția femeii în secolul al XIX-lea.

Un roman scris într-un stil extrem de sobru, în care se întâlnesc spiritismul, sadismul și sexualitatea. Poveștii „istericelor" închise la Salpêtrière la finele secolului al XIX-lea, Balul nebunelor îi adaugă portretul unei femei care vorbește cu morții, un „sport" foarte în vogă în acea epocă. Libération

Romanul Victoriei Mas pledează cu însuflețire cauza unor paria, condamnând respingerea și opresiunea carcerală la care sunt supuse femeile epocii. Livres Hebdo

Acest bal grotesc, unde în mod evident indecența nu este a nebuniei, ci a burghezilor veniți să flirteze cu nebunele și să rătăcească prin azilul lor carceral, este punctul central al romanului istoric scris de Victoria Mas. Cu un stil limpede, elegant, tânăra romanciera stigmatizează machismul triumfător și face auzit tulburătorul glas al celor care au fost reduse la tăcere, înăbușite, hipnotizate. L’Obs

E limpede că şi adulţii au nevoie de poveşti. Numai că zânele lor şi-au scurtat rochiile, şi-au tăiat părul care le ajungea cândva la călcâie şi au învăţat să fie femei, ceea ce e mult mai complicat şi mai periculos decât meseria de zână.Un mănunchi de istorii cu femei aşadar, spuse simplu, captivant, de un povestaş a cărui viaţă seamănă ca două picături de rouă cu a lui Mircea Cărtărescu. În fiecare poveste e un sâmbure de neobişnuit care stă ascuns în carnea obişnuitului, în „ordinar" o sămânţă de extraordinar care dă rod epic.Un omagiu (adesea în sensul cel mai concret, erotic, al cuvântului) adus femeilor „pentru că sunt femei“.Întrebările criticului: Cine spunea că scriitorul român a uitat să povestească? Cine spunea că e misogin?

Pierre Ménat ne propune în acest excelent roman intelectual de spionaj o dezbatere filosofică și ficțională asupra conceptului de așteptare. Concept dezbătut de-a lungul vremii de autori foarte diferiți, ca Proust, Beckett, Gracq, Ionesco, Buzzati sau Winnicott, Așteptarea, în domenii intime, amoroase și chiar profesionale, caracterizează specia umană. Nici personalitățile lumilor diplomatice nu sunt ferite de așteptare, cu toată viteza accentuată și intensitatea la care se desfășoară existența lor. A ști să aștepți (până la moarte?) și a ști să trăiești din plin această așteptare este una dintre calitățile cele mai importante ale lui Luigi di Scossa, proaspăt ambasador al Luxemburgului în România și personajul plin de surprize al acestei cărți.

Un grup de copii scapă cu viaţă din catastrofa prăbuşirii unui avion şi încearcă să supravieţuiască pe o insulă pustie din mijlocul Pacificului. Însă ceea ce ar putea fi aventura vieţii lor, o nouă robinsoniadă departe de adulţi şi de regulile acestora, se transformă într-un coşmar ucigător de vise: ura ia locul inocenţei şi crima se înstăpâneşte peste o lume care-şi rătăceste busola. O parabolă de o forţă incredibilă care ne oferă un răspuns deopotrivă crud şi realist la întrebarea: este libertatea absolută calea spre paradis?

GONÇALO M. TAVARES s-a născut în 1970, în Luanda. Este scriitor și profesor universitar, în prezent predând epistemologie la Universitatea din Lisabona. A publicat volume de poezii (Livro da dança, 2001; 1, 2004; Investigaçoes geométricas, 2005), proză scurtă (Biblioteca, 2004; Água, cao, cavalo, cabeça, 2006, distins cu Grande Prémio de Conto „Camilo Castelo Branco” da Associação Portuguesa de Escritores; Histórias falsas, 2014), piese de teatru (A colher de Samuel Beckett e outros textos, 2002; O homem ou é tonto, ou é mulher, 2003) și eseuri (Atlas do corpo e da imaginaçao, 2013). Printre romanele sale se numără, alături de titluri ca Matteo perdeu o emprego (2010) sau Uma viagem a Índia (2010, distins, printre altele, cu Prémio Literário Fernando Namora și Grande Prémio de Romance e Novela da Associação Portuguesa de Escritores în 2011), volumele din seria O reino (Regatul): A máquina de Joseph Walser (2003), Um homem: Klaus Klump (2003), Jerusalém (2004, distins cu Prémio Ler/Millennium-BCP în 2004, Prémio José Saramago în 2005 și Prémio Portugal Telecom de Literatura în 2007), Aprender a rezar na era da técnica (2007). Unele dintre scrierile sale, cum ar fi A perna esquerda de Paris seguido de Roland Barthes e Robert Musil (2004) sau seria O Bairro (Cartierul), cuprinzând titlurile O Senhor Valéry (2002), O Senhor Henri (2003), O Senhor Brecht (2004), O Senhor Juarroz (2004), O Senhor Calvino (2005), O Senhor Kraus (2005), O Senhor Walser (2006), O Senhor Breton (2008), O Senhor Swedenborg (2009) și O Senhor Eliot (2010), îmbină elemente ale mai multor genuri literare, aflându-se adesea la granița dintre narativ și liric sau dintre ficțiune și aforism. Cărțile sale au fost traduse în aproape 50 de limbi.

În toamna anului 1914, orașul Lille este sub asediu. Refuzând să asiste neputincioasă la cruzimile războiului, Adèle, o tânără de șaisprezece ani, se hotărăște să ajute armata franceză. În toiul bombardamentelor, se duce la spital și se oferă să lucreze ca infirmieră pentru soldații răniți pe front. Curând însă, începe să i se pară că face prea puțin și, prin intermediul unui prieten, este cooptată în rețeaua de spionaj condusă de misterioasa Louise de B. Sarcinile care îi sunt încredințate acum o fac să se simtă tot mai utilă, dar, pe măsură ce mizele cresc, și misiunile devin din ce în ce mai primejdioase.

Ane Riel este o scriitoare daneză. A studiat istoria artei la Universitatea Aarhus și a dezvoltat, în paralel, o pasiune pentru jazz. În 1996 s-a mutat la Copenhaga ca să urmeze cursuri de ilustrație la Școala de Arte. A scris mai multe cărți pentru copii.
Primul ei roman, Slagteren i Liseleje (Măcelarul din Liseleje), a apărut în 2013 și a fost răsplătit cu premiul pentru debut al Academiei Daneze de Literatură Polițistă.
Al doilea ei roman, Harpiks (Rășină), a primit cele mai importante patru premii scandinave pentru mystery & thriller: The Glass Key, The Golden Bullet, Premiul Harald Morgensen și premiul Academiei Suedeze a Scriitorilor de Literatură Polițistă pentru cel mai bun roman.

Romanul „Parfumul” a fost tradus în 47 de limbi, vândut în peste 16 milioane de exemplare şi ecranizat în 2006 de Tom Twyker, cu Ben Whishaw şi Dustin Hoffman în rolurile principale.

În Provenţa secolului al XVIII-lea, viaţa locuitorilor din oraşul Grasse se scurge în ritmul dictat de cele mai înmiresmate flori: iasomia, lavanda, tuberoza şi trandafirul. Până când, într-o vară, dimineţile parfumate încep să fie prilejul unor descoperiri macabre: trupurile goale ale unor fete nubile, ucise cu o lovitură în moalele capului. Nimeni nu ştie cine e criminalul, nici adevăratul motiv ce îl împinge să le ia viaţa acestor tinere. Pentru Jean-Baptiste Grenouille, căci umilul ucenic parfumeur al văduvei Arnulfi, este vinovatul, frumuseţea de-abia îmbobocită a victimelor sale este asemenea unei flori rarissime, care împrăştie în jurul ei efluvii preţioase. Din aceste efluvii sublime, Grenouille va distila cel mai primejdios parfum din lume.

Leonardo Padura (n. 1955, Havana) este un scriitor cubanez multi-premiat, faimos pe plan internațional datorită cvartetului Havanei, pentru care a câștigat prestigiosul Premiu Hammett în Spania. În 2015, a fost desemnat laureat al Premiului Prințesa Asturiei pentru întreaga carieră, care este considerat Premiul Nobel al Spaniei (primit de scriitori precum Philip Roth, Margaret Atwood, Ismail Kadare).