Literatură

Agentul special FBI Aloysus Pendergast a avut multi adversari de-a lungul timpului, iar unul dintre cei mai mari este chiar fiul sau, Alban. Cand acesta este lasat mort in fata casei agentului,Pendergast stie ca nu are de ales si trebuie sa descopere asasinul. Un turcoaz rar descoperit in stomacul lui Alban il trimite pe agent intr-o mina parasita in California, unde insa il asteapta o capcana intinsa cu grija de un geniu care vrea sa se razbune in intreaga familie Pendergast pentru o faradelege comisa de unul dintre stramosi. O alta crima este comisa in Muzeul de Istorie Naturala, iar cele doua sunt legate. Si asa incepe devoalarea unei conspiratii care incepe cu patentarea unui
medicament si se incheie cu lupte bizare ce implica acid triflic si sageti otravite.

Am petrecut ore intregi cufundat in cartea cu animale. Mi-a placut sa invat despre vietatile de pe Pamant. Mi se par extrem de ciudate. De exemplu, girafele. Cum de nu se rastoarna din cauza acelui gat lung? Sau serpii. Cum se misca daca nu au picioare? Si pinguinii. Chiar pot sta pe bucati de gheata plutitoare? Dar leii sunt preferatii mei. Cum sa nu iubesti aceste pisici imense? Sunt fiinte sociale si traiesc in grupuri numite familii. Se ajuta intre ei si isi cresc puii impreuna. Seamana cu noi. Toti adultii nostri ne-au crescut laolalta. Dar o fraza mi-a atras atentia: Leii respinsi de familie nu supravietuiesc multa vreme.

„În odaia Lui, care este universul întreg, cu infernul și paradisul cu tot, stau de-a valma bunii și răii, viii și morții, fiecare cu existența lui și cu amintirea a ceea ce a fost, deposedați de sens sau de viață, absurzi precum spațiul în care au fost depozitați, inutili ca niște jucării de care te-ai plictisit sau pe care le-ai stricat și nu mai merită efortul de a le repara. Numai cine ar ieși un pic din odaie ar putea desluși rostul vechiturilor printre care s-a aflat vremelnic.“


Radu Gabriel Pârvu este scriitor, scenarist, traducător, profesor universitar de Comunicare și Filosofie. A scris, printre altele, cărți despre Dilthey, Noica și Cioran, a tradus opere fundamentale din Kant, Fichte, Schelling, Hegel, Schopenhauer, Liszt, Nietzsche, Scheler, Kafka, Jung, Ruppert etc.

O bucată de pâine albă fără sare – darul pe care un scriitor bătrân îl face câinilor lui, tată şi fiu, ca un fel de împărtăşanie după ce la cină o discuţie aprinsă a împărţit lumea în două: iubitorii de câini şi cei de pisici. Plimbându-se cu credincioşii lui prieteni pe splendida stradă romană cu lumini pe cale să se stingă la ferestre unde norocul i-a surâs să locuiască, bătrânul scriitor îşi aminteşte cum a ajuns la Roma ca jurnalist entuziast în anii 1960, slujbele mărunte pe care le-a avut pentru a supravieţui, strania lume a cinemaului, boema plină de fum şi de culoare a lumii artistice italiene, cafenelele din Piazza del Popolo, întâlnirile cruciale din Piazza Navona cu fabuloasa ei fântână, zile de vacanţă în Sicilia, un poet trădat, o scriitoare uriaşă care l-a ajutat să publice primul roman şi o viaţă întreagă în mrejele unui oraş care te copleşeşte cu frumuseţea lui. Un oraş de poveste în care prietenii dispar, iubirile se pierd în noapte, iar la sfârşit nu mai rămâne decât aşteptarea.

Autobiografia împletește realitatea cu ficțiunea într-un joc al oglinzilor ce pune față-n față doi mari scriitori: José Saramago și José Luís Peixoto

În Lisabona anilor ’90, drumul unui tânăr scriitor aflat în plină criză existențială – similară celei pe care a trăit-o Peixoto însuși – se intersectează cu cel al unui mare scriitor mai vârstnic: José Saramago. Din relația celor doi se naște această poveste, în care granițele dintre ficțiune și autobiografie se diluează până la dispariție. José Luís Peixoto explorează în acest joc de oglinzi absolut unic creația literară și frontiera translucidă dintre viață și literatură. În același timp, își sondează propriile obsesii într-o proză plină de detalii și de lirism ce a marcat literatura contemporană portugheză.

José Luís Peixoto este una dintre revelațiile cele mai surprinzătoare ale literaturii portugheze. José Saramago

Viața mea s-a schimbat radical după ce l-am cunoscut pe José Saramago. E foarte greu să-mi imaginez povestea vieții mele în afara prezenței lui. Romanul aceasta este dovada recunoștinței pe care i-o port. În același timp, este o reflecție asupra influenței literare, asupra paternității, o temă foarte prezentă în cărțile mele. Și, bineînțeles, asupra scrisului. Scrisul este viața. José Luís Peixoto

Peixoto are o percepție extraordinară asupra realității, pe care o fructifică prin folosirea absolut originală a limbajului și a imaginilor. Times Literary Supplement

Patosul evocărilor lui Peixoto este temperat doar de simțul lui ascuțit pentru detectarea absurdului. Financial Times

José Luís Peixoto s-a născut în 1974, într-un sat din sudul Portugaliei, în regiunea numită Alentejo. Este licențiat în limbi și literaturi germanice al Universidade Nova de Lisboa. Înainte de a se dedica scrisului, a predat timp de un an. A scris poezie, proză, teatru și critică literară. A primit premiul Jovens Criadores (Tineri creatori) în 1997, 1998 și 2000. În 2001, primul său roman, Nici o privire, a primit Premiul José Saramago. Au urmat alte două romane, Uma Casa na Escuridão (2002) și Cimitirul pianelor (2006). În 2003, într-un proiect fără precedent, Peixoto și-a unit forțele cu membrii formației Moonspell, lansând, în același timp, un album și un mic roman fantastic. A mai publicat romanele Livro (2010) și Galveias (2014). Autobiografia este cel mai recent roman al său.

Premiul Iasnaia Poliana 2016

O lume în care personajele și întâmplările conturează o realitate simbolică, extrasă din amănuntele vieții de zi cu zi, o iubire târzie care salvează lumea, un sat de piatră aflat pe vârful unui munte armean, unde magia și misterul și-au păstrat neatinse puterile. Cu o somptuoasă imaginație și o atenție deosebită pentru detaliile cele mai fine, Narine Abgarian construiește un univers în care cititorul își dorește să zăbovească mult după ce povestea s-a sfârșit.

În Maran, viața este suspendată între realitate și basm, într-un timp care prinde contur încet-încet, luând dureros forma istoriei. Războiul și dezastrele naturale au zdruncinat în nenumărate rânduri pacea fragilă a oamenilor. Anatolia, a cărei viață, nu mai puțin decât a celorlalți, a fost marcată de suferință, moarte, luptă și îndârjire, dar și de evenimente providențiale și semne inexplicabile, este, la 58 de ani, cea mai tânără locuitoare a micii așezări din vârf de munte. Și crede că viața ei, ca și a satului, se apropie de sfârșit, fără să știe că va fi, de fapt, purtătoarea miracolului care va face totul să renască. Iar timpul este învins.

„Am vrut să scriu o carte al cărei sfârșit să ofere speranță. Omenirea are mare nevoie de speranță, de povești despre bine.“ — NARINE ABGARIAN

„Citiţi acest roman. Este balsam pentru suflet.“ — Ludmila Uliţkaia

„Un murmur blând, ușor nedeslușit, te atrage ca o vrajă în interiorul acestui spațiu, unde este atât de bine, cald și liniște, încât până și evenimentele triste (deloc puține în Maran) par ceva organic, care nu stârnește nici o împotrivire interioară.“ — Galina Iuzefovici

„Un roman încântator, cu personaje ale căror ciudățenii sunt uneori amuzante, alteori sfâșietoare. O poveste plină de duioșie despre familie, prietenie și comunitate.“ — Foreword Reviews

Piercing îl are ca „erou” pe Kawashima Masayuki, un tată care se vede confruntat cu impulsul iraţional din ce în ce mai puternic de a-şi înjunghia copilul, recreând astfel un episod traumatic din propria adolescenţă. Când aceste fantasme violente încep să pună stăpânire pe conştiinţa lui, Kawashima hotărăşte să caute o victimă anonimă, o pradă uşoară, pentru a-şi defula impulsul criminal, protejându-şi astfel propria familie. După o planificare meticuloasă, interesul i se fixează asupra unei tinere prostituate cu aer vulnerabil, cu care îşi programează o întâlnire şi trece la acţiune. Faptul că potenţiala victimă practică sado-masochismul este însă un indiciu că în scenariul ucigaş ar putea interveni anumite întorsături de situaţie. Piercing este un roman captivant, un amestec bizar de comedie neagră şi horror care se citeşte cu sufletul la gură.

Cele unsprezece povestiri din volumul Trupul sufletului alcătuiesc o carte poetică și emoționantă, care investighează granița dintre trup și suflet. Urmărindu-și personajele în momente cruciale ale vieții, Ludmila Ulițkaia ne provoacă să punem sub semnul  întrebării limitele impuse de societate, de obiceiuri, uneori de noi înșine, pentru a găsi curajul de a da o definiție singurului sentiment capabil să șteargă distanțele dintre oameni: iubirea. Manifestându-se sub cele mai variate chipuri, fie că este vorba de atracție fizică, de devotament matern, de adorație sau pur și simplu de loialitate, forța sa îi salvează pe protagoniștii acestor povestiri și le schimbă destinul.

„Despre trup știm mult mai multe decât despre suflet. Nimeni nu poate desena o hartă a sufletului. Doar zona de hotar poate fi uneori sesizată. Acolo, pe măsură ce te apropii de această graniță, se stârnesc niște vibrații, se dezvăluie niște detalii subtile, despre care este aproape cu neputință până și să vorbim în limba noastră minunată, dar limitată. E o apropiere riscantă, periculoasă aproape. Dar, cu cât trăiești mai mult, cu atât această zonă te atrage mai puternic spre ea.“ —  LUDMILA ULIȚKAIA

,,O carte foarte colorată, ca veșmintele și obiectele africanilor, o carte prin care mergi desculț în nisipul fierbinte, simți rănile robilor tineri, rușinea și neputința sufletelor smulse din inocența lumii lor pentru a fi aruncate în iadul lumii noi, venită cu corăbii și arme de foc, cu zgomot de lanțuri și duhnire de alcool sub steaguri cu cruce. O carte diafană ca vîntul care duce în noapte cîntecul de jale al Africii. O nucă de cocos plină cu lapte rece întinsă de un copil negru unei papalități care a contribuit vreme de sute de ani la comerțul cu robi." Ieromonah Savatie Baștovoi

Theodor Constantin își face debutul în romanul "Casa cu neguri", o lucrare publicată în 1946, marcând o continuare a atmosferei enigmatice și pline de suspans pe care a explorat-o inițial în volumul său de debut, "Vrăjitoarea", din 1939.

Această operă literară ne poartă prin străzile pline de mister ale Brailei din copilăria autorului, unde întâmplările inexplicabile și întunecate se desfășoară cu o intensitate dramatică: de la un atentat misterios la povești de iubire pătimașe și tragice între un bărbat și două surori, de la gelozie mortală la sinucideri dramatice. În acest decor, Constantin îmbină elemente de thriller psihologic cu nuanțe de horror, creând o narativă captivantă ce transcende simpla poveste de dragoste sau mister.

Romanul, cu bogatele sale elemente narative – de la pasiuni fatale, gelozii ce sfârșesc tragic, până la intrigile complexe și călătorii care duc personajele până la Paris –, își propune să exploreze adâncimile sufletului uman și întunecimile care se ascund în spatele fațadelor aparent banale.

Prin această operă, Constantin nu numai că își afirmă maestria narativă, dar reușește să creeze un univers în care realitatea se întrepătrunde cu fantezia, iar cititorul este ademenit într-un labirint al emoțiilor și al suspansului.

Lansarea "Casei cu neguri" într-o perioadă de schimbări dramatice pentru România, imediat după răsturnarea ordinii politice și culturale prin impunerea realismului socialist, a făcut ca această capodoperă să rămână, pentru un timp, în umbră. Cu toate acestea, calitățile sale literare o resuscitează ca pe un monument al prozei fantastice, o mărturie a rafinamentului și profunzimii cu care Theodor Constantin a explorat psihicul uman și labirinturile inimii."

Publicat la centenarul morții lui Marcel Proust, pe care îl omagiază, romanul „Clara citește Proust” a fost distins cu Prix Albert Bichot 2022, „Livres en Vignes“, Prix du Cercle Littéraire Proustien 2022, Prix @ttitude 2022, Prix littéraire des Rotary clubs de langue française 2022.

„Proust. Înainte, acest nume mitic era pentru ea ca acela al anumitor orașe – Capri, Sankt‑Petersburg… – unde părea de la sine înțeles că nu va pune piciorul niciodată.“

Clara este angajata doamnei Habib și lucrează într-un coafor obscur dintr-un orășel din Saône-et-Loire. Are doar 23 de ani, dar viața ei e o rutină nesfârșită, punctată monoton de remarcile melancolice ale patroanei, confesiunile clientelor, înstrăinarea de un iubit chipeș ca un prinț din universul Disney și indiferența unui motan care nu se lasă mângâiat. Doar versurile cântecelor difuzate la radio o mai fac să viseze. Sau vizita unui client necunoscut, care îi oferă Clarei șansa unei întâlniri improbabile cu bărbatul care îi va schimba viața: Marcel Proust.

Selma Lagerlöf – prima femeie care a primit Premiul Nobel pentru Literatura.  

Dintre femeile de mare talent sau geniale, nici una, in opinia mea, nu o depaseste pe Selma Lagerlöf. - Marguerite Yourcenar                           

Stiu bine ca pe vremuri se gaseau, in lumea larga, numerosi barbati care nu stiau ce inseamna frica. Ma intreb totusi daca macar vreunul din acestia ar fi avut destul curaj sa-si puna pe deget teribilul inel ce apartinuse odinioara batranului general Löwensköld din Hedeby. - Selma Lagerlöf

Un inel misterios de aur ornat cu un agat superb, un dar regal furat de pe degetul unui mort, trezeste pasiuni, dorinte si lacomie, atata imaginatia si provoaca o serie de nenorociri si crime. Fantoma generalului va urmari cu inversunare, generatii dupa generatii, atat pe faptuitori, cat si pe cei care au ghinionul sa fie in posesia inelului fara sa stie.   

O calatorie in spatiu si timp, o poveste pasionanta, care dovedeste exceptionala arta narativa  a autoarei, inspirata din legendele si istoria meleagurilor sale natale. 

Un controlor de tren pe ruta Focșani-Panciu… Un tăietor de lemne din industria forestieră din Finlanda… Destinele lor se încrucișează pe Facebook și Skype. Ciocnind virtual pahar după pahar, fiecare visează pătimaș la fericirea sau nefericirea celuilalt. Gelu se află pe culmile disperării în România. În plin proces de divorț cu patroana unui salon de cosmetică, disprețuit de toți pentru slujba lui modestă, pleacă în Finlanda să descopere rețeta fericirii prietenului său virtual. Se întoarce de acolo dezamăgit în urma unor experiențe și aventuri traumatizante. Onni duce aparent liniștit o viață fără de probleme în țara celor mai fericiți oameni. Tentat de culoarea locală, îi întoarce vizita prietenului său și se avântă inconștient și entuziast în vibranta societate de tranziție a orașului de pe malul Milcovului. Aici află că nefericirile prietenului său se pot metamorfoza în împliniri neașteptate. La întoarcere, va lua cu el în Finlanda nu numai aromele de mici și țuică ale Crăciunului românesc, dar și un cadou otrăvit din țara nefericiților urmași ai lui Dracula. Un roman despre mentalități și conexiuni interculturale într-o Europă fără granițe, despre prietenie, dragoste și diferențe, toate adunate într-un fir narativ care leagă înghețatul nord arctic finlandez de vâlvătaia pasiunilor românești.

Roman distins cu Premiul pentru Literatură al Uniunii Europene

Nu există viață și moarte, doar fluxul necontenit al timpului, în care dăinuie tot ce a trăit cândva sau trăiește acum – natură, oameni, animale, creații umane. Omul nu este nici singur, nici centrul universului, ci doar o instanță a eternității „de zi cu zi“. Tradus în peste 30 de țări și încununat cu Premiul pentru Literatură al Uniunii Europene în 2020, romanul Eu cânt și muntele dansează al scriitoarei catalane Irene Solà sparge canoanele genului și țese din voci umane și nonumane o tapiserie hipnotică.

În Spania, unde a figurat doi ani pe listele de bestselleruri, cartea a primit, în 2019, mai multe premii, printre care: Premi Llibres Anagrama de Novel.la, Premi Omniùm a la Mejor Novela del Año, Premio Cálamo Otra Mirada, Premi Núvol • Finalistă la National Book Critics Circle ‒ the Greg Barrios Book in Translation Prize și la Oxford-Weidenfeld Translation Prize în 2022 • Kirkus Best Book 2022 și The Guardian Best Fiction of 2022.

Proaspăt ieşit la pensie, Harry Bosch nu se gândeşte decât la recondiţionarea motocicletei sale Harley-Davidson. Asta, până în clipa în care fratele său vitreg, celebrul „avocat din limuzină“ Mickey Haller, îi cere ajutorul într-un caz teribil de complicat. Clientul lui Haller, Da’Quan Foster, fost membru al unei bande de cartier, este acuzat că a ucis cu bestialitate o femeie. Sarcina celor doi fraţi este să îl scape pe Foster de închisoare, deşi toate probele, inclusiv cele biologice, îl incriminează. Misiunea pare imposibilă în condiţiile în care adversarii echipei Bosch-Haller sunt unşi cu toate alifiile şi nu se sfiesc să ucidă. Vor reuşi cei doi fraţi să scoată adevărul la iveală?

Christian e un tânăr ambițios, în plină ascensiune. Tot ce-și dorește pe lume sunt banii care i-ar putea oferi un statut social și fericirea. Și este pe punctul de a-i obține, ca urmare a unei tranzacții imobiliare pe care o pregătise minuțios. Pe nepusă masă, însă, începe să găsească o serie de bilețele cu mesaje ce-i sunt adresate – încurajări, sau pur și simplu poezii. Odată cu ele, în viața lui Christian apare Joshua, un motănel roșcat aparținând unei lumi de care s-a îndepărtat de prea mult timp. Pentru a dezlega misterul bilețelelor, Christian, însoțit de Joshua, se va aventura în inima naturii, uitând pentru o vreme de constrângerile sociale, și va descoperi că fericirea e posibilă și arată cu totul altfel decât își închipuise el.

Povestea aduce in prim-planul prezentului o ipostaza istorica uimitoare: faraonul Tamose este ranit mortal, iar orasul Luxor este inconjurat de hicsosi intr-un asediu fara precedent. Toate par pierdute in acest moment crucial pentru Egipt, iar Taita, generalul ostirilor lui Tamose, se pregateste pentru infrangerea finala. Insa, odata cu aparitia unui vechi aliat, sansele se intorc de partea armatei egiptene, iar inamicul se retrage. In ciuda victoriei, la intoarcerea in Luxor, Taita este arestat, caci o noua epoca tocmai a inceput: noul faraon este Utteric, un tanar slab si crud, care se simte amenintat de influenta lui Taita in interiorul palatului – in special de prietenia acestuia cu fratele sau mai mic, Ramses. Ce este de facut pentru eliberarea Egiptului de sub tirania lui Utteric si pentru eliberarea lui Taita? Ramses nu sta pe ganduri, caci nu pare sa aiba de ales.

O întâlnire convențională între un pianist polonez și o doamnă din lumea bună a Barcelonei devine punctul de plecare al unei idile ciudate, a cărei definiție le scapă până și protagoniștilor. Delicat și sobru construită, povestea imaginată de Coetzee analizează misterul sentimentelor, al căror adevăr este mereu falsificat de neputința cuvintelor.

„Ca toate cărțile lui Coetzee, Polonezul este un caleidoscop textual, trimițând la Dante, Don Quijote, George Sand și chiar la romanul Dezonoare, dar nu este niciodată eclipsat de toate aceste aluzii. Iute, abil, provocator, minimalist, dar incredibil de emoționant, Polonezul e opera unui creator care poate compune o melodie din doar câteva note.“ — Wall Street Journal

„Coetzee este unul dintre marii maeștri ai nespusului și aluziei.“ — New York Review of Books

„De câteva decenii, Coetzee ne dă lecții despre frumusețe […] Polonezul ne demonstrează că, la 83 de ani, talentul lui este neștirbit.“ — The Guardian

„Polonezul are nenumărate straturi – nu e doar o carte despre cei vii, ci și despre cei dispăruți. Coetzee vrea să ne întrebăm ce este iubirea și ce mângâiere ne pot aduce amintirile – pieritoare la rândul lor.“ — Los Angeles Times

Celebra fotografă suprarealistă Dora Maar, pe numele ei real Henriette Theodora Markovitch, a murit în 1997. Printre însemnările făcute în limba franceză, în apartamentul său a fost găsit și un carnet scris în croată, limba tatălui, pe care o vorbea perfect. Viața Dorei alături de Picasso, așa cum reiese din însemnări, și consecințele traumatizante pe care le-a avut despărțirea lor asupra ei dezvăluie relația tumultuoasă a două personalități creatoare, dintre care una este zdrobitor de dominatoare.

Slavenka Drakulić este o scriitoare și o jurnalistă a cărei voce aparține lumii întregi. Gloria Steinem

Îmi dau seama că tot ceea ce am sunt cuvintele și că, din când în când, dacă le strâng în brațe mă simt mai puțin singură. Slavenka Drakulić

Stilul Slavenkăi Drakulić are poeticitatea austeră a scriiturii lui Marguerite Duras. The Guardian

Romanele Slavenkăi Drakulić sunt opera unei prozatoare foarte talentate care folosește toate șiretlicurile imaginabile, ba chiar și unele inimaginabile, pentru a ne transporta în trecutul nu foarte îndepărtat. Timothy Snyder

Slavenka Drakulić s-a născut în Croația (fosta Iugoslavie) în 1949. A publicat șapte romane și cinci cărți de eseuri. Este colaboratoare permanentă la The Nation, iar eseurile ei au apărut în The New Republic, The New York Times Magazine, The New York Review of Books, Süddeutsche Zeitung, Internazionale, Dagens Nyheter, The Guardian, Eurozine ș.a. În 2004 a primit prestigiosul The Leipzig Book Award For European Understanding. În 2010, în cadrul Reuniunii Internaționale a Scriitorilor care a avut loc la Praga, a fost numită drept una dintre cele mai influente scriitoare europene a vremurilor noastre. În prezent, își împarte viața între Suedia, Austria și Croația, alături de soțul ei, scriitorul și jurnalistul Richard Swartz.

Un roman de o duiosie rara, iata ce va propune editura noastra, prin Motl, baiatul cantorului. Autorul, Salom Alehem, mai putin cunoscut cititorilor din Romania, s-a bucurat de un success imens, la inceput de secol XX, in Europa si Statele Unite. A fost comparat cu Mark Twain, si pe buna dreptate: aidoma celebrului scriitor american, Salom Alehem reuseste sa patrunda in lumea nevinovata a copilariei si sa ne povesteasca viata, asa cum se vede de acolo, prin ochii unui baietel istet si inimos!

Născut în 1975 la Bâle (mama, de origine franceză, tatăl – slovac), Pascal Janovjak a studiat literatura comparată şi istoria artei la Strasbourg, a predat în Orientul Apropiat şi a condus Alianţa franceză de la Dhaka (Bangladesh), a predat literatură în Palestina, unde a început să-şi scrie primele cărţi. După obţinerea unei burse de rezident la Institutul elveţian din Roma, în 2011, se instalează în capitala italiană, unde locuieşte şi azi, şi unde se naşte ideea cărţii Un zoo la Roma. Mai multe  premii – printre care Premiul elveţian de literatură, premiul publicului RTS, cât şi premiul „Michel Dentan” – i-au recompensat activitatea de până acum. A mai publica: Coléoptères, culegere de poeme în proză, éditions Samizdat, Geneva, 2007; L’Invisible, roman, BuchetChastel, Paris, 2009; À toi, povestiri încrucişate, în colaborare cu Kim Thúy, Editura Librex, Montréal, 2011.

O mărturie din iadul de sârmă ghimpată, singura carte scrisă la Auschwitz încă din timpul războiului, recuperată după aproape 75 de ani de la prima ediție și aflată în curs de apariție în peste 30 de țări.

Auschwitz, ultima stație. Povestea mea din lagăr, 1943–1945 este o relatare copleșitoare, în care se regăsesc atrocități, suferință, degradare fizică și morală, dar și solidaritate și încredere, consemnată aproape în timp real, cu sclipiri de iubire și speranță ce luminează, fie și pentru o clipă, unul dintre cele mai cumplite locuri cunoscute, sinonim cu infernul. Scoțând la iveală și ceea ce este mai rău, și ceea ce este mai bun în ființa omenească, povestea lui Eddy de Wind este o lecție unică, mereu de actualitate, mereu citită ca un avertisment.

În 1943, tânărul medic Eddy de Wind se oferă voluntar pentru a merge să lucreze în lagărul de tranzit de la Westerbork, în care ajung toți evreii din estul Olandei. Are motive să creadă că își va găsi acolo mama. Dar ea a fost deja trimisă la Auschwitz. La Westerbork se îndrăgostește de Friedel, iar în scurt timp sunt și ei trimiși la Auschwitz. Eddy este repartizat în Blocul 9, unde face parte din personalul medical, iar Friedel în Blocul 10, cumplitul Experimentenblock, de unde își alege victimele Josef Mengele. Eddy și Friedel supraviețuiesc, dar nu reușesc să rămână împreună. În încercarea de a-și șterge urmele, naziștii vor să golească rapid lagărul, iar Friedel pornește într-unul dintre „marșurile morții“. Eddy rămâne încă o vreme în lagărul eliberat pentru a-i îngriji pe bolnavi, și atunci își scrie povestea. Pe de o parte, se teme că manuscrisul său ar putea cădea în mâini nepotrivite; pe de altă parte, oroarea și povara celor trăite la Auschwitz îi produc atâta suferință, încât nu găsește putere să scrie la persoana întâi, ci la persoana a treia, folosindu-se de un personaj inventat.

„Pentru mine, aceasta e mărturia supremă despre Holocaust.“ — HEATHER MORRIS, autoarea bestsellerului Tatuatorul de la Auschwitz

Un volum de povestiri aflate la limita realismului fantastic, pline de un inconfundabil umor presărat pe alocuri cu nostalgii incurabile. O colecție de povești inspirate dintr-o realitate ludică, plămădită de un adevărat visător, care transformă cu ușurință simple cuvinte în poeme în proză, lesne de citit. Pe alocuri, proza dezvăluie un nobil apetit pentru cugetare sau fabule cu final și morală neașteptate. Înclinația spre visare și răstălmăcire a realității este evidentă, iar efectul obținut este o carte care te face să nu te poți opri din citit. Amintirile de acasă, din vremuri de demult sau mai recente sunt, în același timp motorul și pretextul unor rânduri bântuite de o rară și aleasă sinceritate.

Pentru fanii romanului Dezumanizat, o nuvelă fascinantă despre micile izbăviri ale unui scriitor nefericit și demn de milă. 

Un scriitor fictiv trecut de treizeci de ani, pe nume Osamu Dazai, tocmai i-a trimis editorului său un manuscris groaznic, care îl umple de spaimă și rușine. Hoinărind de-a lungul unui râu, într-un parc de la marginea Tokyoului, întâlnește un licean care s-a lăsat de școală, iar cei doi se lansează într-o ceartă intelectuală. În cele din urmă, Dazai acceptă, încă din acea noapte, să ia locul băiatului ca narator al unei proiecții de film.

Așa începe aventura nebunească din Studentul cerșetor, unde există extravaganță în sărăcie și sclipiri de adevăr în duelul intelectual. Doldora de decoruri desprinse din îndrăgitul anime Bungo Stray Dogs și având teme preluate din Dezumanizat, această nuvelă usturătoare îl surprinde pe celebrul scriitor japonez la apogeul sarcasmului său.

Unul dintre cele mai cunoscute romane ale lui Mishima, „Templul de aur” a fost ecranizat de trei ori: în 1958 sub titlul „Enjō” (Conflagrația), în regia lui Kon Ichikawa, în 1976, cu titlul original „Kinkakuji”, în regia lui Yoichi Takabayashi, și în 1985 ca parte a filmului „Mishima: A Life in Four Chapters”, regizat de Paul Schrader și produs de Francis Ford Coppola și George Lucas.

În luna iulie a anului 1950, un tânăr preot budist dă foc templului Kinkakuji. În fața instanței, acuzatul declară că urăște frumusețea. Fascinat de fapta și de justificarea nemaiauzite, Mishima încearcă să înțeleagă ce se ascunde în spatele acestui răspuns: frumusețea imuabilă a templului vechi de secole aruncă în derizoriu fericirea efemeră și imperfectă a muritorilor, amintindu-le că lumea trecătoare nu le poate oferi nimic pe măsura năzuințelor lor.

BESTSELLER GAUDEAMUS 2022

Roman vândut în peste 2 milioane de exemplare, publicat în peste 20 de limbi, ecranizat în 2016 în Japonia și în curs de adaptare hollywoodiană, Dacă pisicile ar dispărea din lume este o mică bijuterie de umanitate, plină de umor, deopotrivă luminoasă și melancolică.

Când Diavolul și un motan se întâlnesc în literatură urmează aproape sigur un târg și o lecție de viață. Motanul, pe nume Varză, este al unui tânăr poștaș care află că mai are foarte puțin de trăit, poate o zi, poate o săptămână. O ocazie pentru Diavol să intre în scenă, fluturându-i pe la nas un târg de nerefuzat: câte o zi de viață în plus, pentru câte un lucru care să dispară din lume. Cu fiecare dispariție, poștașul își rememorează momente din trecut și, redându-le în mici fragmente, redescoperă de fapt lucrurile importante pe care oamenii ajung cu greu să le recunoască și să și le asume. Dacă pisicile ar dispărea din lume este o scrisoare de dragoste adresată vieții și lucrurilor care contează cu adevărat. 

„O meditație despre viață, iubire, înstrăinarea familiilor și despre ce rămâne după ce murim, scrisă cu optimism și multă emoție. Mesajul lui Genki Kawamura este cât se poate de clar, fără a deveni didactic: privește în jurul tău, bucură-te de cei care te iubesc și profită de viață.“ — The Guardian

Pe Bruno l-ați mai citit, în sute de editoriale igloo, crâncene sau vesele, și-i recunoașteți stilul frust și alert, gustul pentru ironie și ludic. Aceeași expresivitate sprintenă, aceleași idei tăioase străbat și noua sa carte, filtrate acum prin exercițiul ficțiunii. Volumul cuprinde 10 povestiri cu grad variabil de plauzibilitate, cu personaje și imagini memorabile. 10 povestiri bizare despre lâncezeala în propriile mărunte infernuri ale vieții de zi cu zi. Cu ilustrații de Zamfira Andreșoiu.

Constantin Virgil Gheorghiu (1916‑1992) ne propune prin Tinerețea doctorului Luther un adevărat roman al Veșniciei, în care timpul pare a fi ignorat complet. Deloc autonom, mecanic și independent de om, timpul ca viață are drept unitate de măsură Veșnicia. În Orbis Christianus, creștinul nu are conștiința timpului, clopotele bisericilor invitându‑l să‑l ignore, să se ridice deasupra lui, să ia aminte la Împărăția cea fără de sfârșit.

Lumința Rusu reinventează un stil literar, realismul, aducând forma artistică foarte aproape de cititor și de ceea ce trăiește el în fiecare zi fără să realizeze acest lucru. Naturalețea scriturii devine însăși vocea celui care citește, astfel încât nici nu-și dă seama că se transformă în personaj, devenind parte din acțiune și din răspuns.

Cu un cuvânt de întâmpinare de Andrei Pleșu și cu un prolog în versuri de Șerban Foarță

Nesimţirea e un virus redutabil, cu instalare rapidă şi efecte demolatoare. Ea se instalează în aproapele anonim, dar îi afectează mai mult pe cei din jur. Nesimţitul devine pe zi ce trece o prezenţă constantă, greu de evitat şi imposibil de strunit. În tren sau la operă, în autobuz sau la biserică, în parc sau la teatru, în Parlament sau la bloc, reprezentanţii acestei categorii fondează un cult volatil, fără agendă şi fără orizont. Religia lor e sfidarea celorlalţi. Nesimţitul nu are un cod de reguli, dar se comportă ca şi cum l-ar avea. E invaziv până la ubicuitate, pisălog până la nevroză şi vociferant până la delir. Îl vezi unde nu te aştepţi, îl auzi peste tot, îl adulmeci la fiecare colţ de stradă şi pe fiecare culoar de vagon. Însă nici măcar el nu deţine toate pârghiile meşteşugului. E imperfect şi are nevoie de îndrumări. Exact asta face „Ghidul nesimţitului” – furnizează reglajele necesare celor ispitiţi de performanţa în domeniu. Sigur, miza lui formativă şi informativă e o glumă. „Ghidul nesimţitului” vrea în primul rând să amuze. Numai că în spatele tonului ironic al cărţii răsar fapte, întâmplări şi buclucuri de care foarte mulţi dintre noi au avut parte. Şi peste care n-au putut trece doar cu un duş, o casetă cu muzică de relaxare sau o înjurătură bine ţintită.