Literatură

În aceste 12 povestiri, Cehov se dovedește, cu inefabilul său amestec de luciditate tristă și umor lipsit de sarcasm, un maestru al nuanțelor și subtilităților dulci-amare ale sufletului, fără a scrie propriu-zis proză psihologică sau de idei.

Pentru Cehov, dragostea adevărată e departe de a fi ideală și lipsită de contradicții, deși inevitabil idealizează. În mod esențial, ea se întemeiază pe o comuniune – fie și iluzorie, în cazul celor amăgiți – de simțire și valori, pe sinceritate, constanță și devotament. Scriitorul are un ochi ager și infailibil pentru diferitele ipostaze ale iubirii – de la dragostea împărtășită la cea disprețuită, la neputința sau lipsa curajului de a iubi, la dragostea frustrată ori care nu rezistă încercărilor vieții, dar și la dragostea platonică, admiratoare – și pentru diferitele surogate ale iubirii – simpla atracție fizică, senzualitatea rece, mila, condescendența, rutina, nevoia egoistă de a plăcea, de siguranță ori statut. Nimic din ceea ce e omenesc nu scapă observației sale chirurgicale, și totuși profund înțelegătoare. În cele din urmă, în spiritul lui umanist, dragostea între un bărbat și o femeie este legată de un caracter bun și de credința în artă, știință ori în profesie – cu alte cuvinte, în latura nobilă a naturii umane.

Continuarea romanului „Si daca e adevarat…"

”Ea se abandonă momentului, în timp ce, în minte, îi rulau toate discuțiile auzite de la bunica și mama ei despre dragoste: dragostea doare, îmi ardea sufletul de fiecare dată când îl vedeam, dragostea este oarbă, l-am iubit prostește, m-am lăsat pe mine pentru el. Totul părea hipnotic, nu era sigură dacă ceea ce trăia se petrecea în vis sau în realitate. Se trezi goală, cu corpul conturat în lumina lunii. El o privi cu o dragoste imensă, atingând-o din ce în ce mai ușor, ca și cum era o amforă neprețuită. Rebeca îi mângâie ușor obrazul cu vârfurile degetelor, simțind acel moment din ce în ce mai ireal. Se așezară ușor, plutind, pe nisipul rece, lăsându-se pradă unei iubiri care se cerea de mult timp împlinită. Rămaseră îndelung pierduți unul în brațele celuilalt, nelăsând niciun cuvânt să spulbere magia.”

Antoine de Saint-Exupéry este unul dintre acei scriitori la care viața se împletește atât de strâns cu opera, încât e extrem de anevoios să le distingi una de cealaltă.

El întruchipează tipul „scriitorului aventurier“, iar cărțile sale, inspirate din viața de aviator, pot fi calificate, dintr-un punct de vedere, drept „romane ale experienței“.

Dar autorul Micului Prinț nu este doar un personaj aventuros, ci și un poet capabil să scrie admirabile pagini lirice, un spirit neliniștit, preocupat de rosturile mai adânci ale existenței.

Din această perspectivă, Pământ al oamenilor este o operă exemplară. Ea poate fi privită ca un memorial cu inserții eseistice, ca un roman al experienței, ca un poem dedicat vieții de aviator (iar într-un sens mai larg – omului însuși), ba chiar ca o versiune modernă a povestirilor filozofice din secolul al XVIII-lea, căci fiecare dintre episoadele cărții sunt menite să ilustreze adevăruri cu caracter general, desprinse din sistemul de valori al umanismului. - Octavian Soviany

„Pământul ne învață mai multe despre noi înșine decât orice carte. Pentru că ni se împotrivește. Omul se descoperă pe sine atunci când are de înfruntat un obstacol. Dar pentru a o scoate la capăt îi trebuie o unealtă, îi trebuie o rindea sau un plug. Lucrând pământul, țăranul smulge, puțin câte puțin, secretele naturii, iar adevărul pe care îl descoperă este universal. Tot așa avionul, unealta liniilor aeriene, pune dinaintea omului toate problemele vechi.“ - Antoine de Saint-Exupéry

Cartea Pământ al oamenilor a apărut în 1939 și a fost recompensată cu Marele Premiu pentru Roman al Academiei Franceze.

Suferind de o afecţiune musculară congenitală, Isawa Shaka are coloana vertebrală sever curbată, fiind nevoită să folosească un scaun cu rotile electric ca să se deplaseze şi un ventilator ca să respire. Mare parte din existenţa ei cotidiană este limitată la cei patru pereţi ai camerei sale dintr-un centru de îngrijire: urmează cursuri universitare la distanţă, scrie articole pe internet şi îşi donează veniturile pentru acţiuni caritabile (fiindcă a moştenit o avere imensă), postează povestiri pe un site de literatură erotică, precum şi tweeturi de pe un cont anonim. Lucrurile iau însă o întorsătură neaşteptată când îi cere noului îngrijitor să fie donatorul ei de spermă în schimbul unei sume considerabile. Un roman tulburător, care oferă o perspectivă importantă asupra dificultăţilor fizice şi sociale întâmpinate de persoanele cu dizabilităţi, precum şi asupra furiei şi dorinţelor surprinzătoare ale unei femei care se confruntă cu constrângerile societăţii, Cocoşata a zguduit lumea literară japoneză.

„Fenomen literar în Japonia, Cocoşata este un extraordinar şi tulburător roman despre sex, dizabilitate şi putere.” (Juriul International Booker Prize)

„De neuitat! Un thriller în care personajul principal este corpul.” (The New York Times Book Review)

„O capodoperă. Ichikawa ne îndeamnă să vedem dizabilitatea cu ochi mult mai empatici.” (Booklist)

„O carte importantă şi curajoasă.” (World Literature Today)

În același timp confesiune, jurnal intim curajos și reflecție profundă asupra condiției umane și feminine, O moarte foarte ușoară, pe care Sartre o considera cea mai bună scriere a lui Simone de Beauvoir, consemnează minuțios declinul brusc și neașteptat al mamei autoarei, al cărei portret cu lumini și umbre devine o efigie a demnității pe drumul către deznodământul inexorabil. Metafizică și mundană, tandră și necruțătoare, revoltată și împăcată, privirea fiicei descoperă în sfârșit, în clipa despărțirii, ființa complexă a mamei.

Internată cu o fractură de col femural, mama lui Simone de Beauvoir primește, după acest prim diagnostic, vag îngrijorător, altul, implacabil, care o condamnă la agonie. Cu o precizie chirurgicală care nu exclude o imensă sensibilitate, fiica descrie declinul și neputința mamei, meandrele reacțiilor acesteia în fața bolii, pendularea între curaj și teroare, demnitatea păstrată în ciuda suferinței. Dar și solidaritatea dintre autoare și sora ei, devotamentul, tandrețea și compasiunea față de mama pe care abia acum o descoperă în întreaga ei vulnerabilitate.

Acesta este, de fapt, și un moment de reflecție și de reconsiderare a relației conflictuale cu mama, căreia Simone de Beauvoir îi reproșase constant moralitatea burgheză și religiozitatea, în timp ce ea, la rândul ei, era blamată de mamă pentru libertinaj și ateism, defecte care îi diminuau incontestabila valoare intelectuală. În aceste clipe în care sunt permanent alături, între ele survine o înțelegere profundă, iar armistițiul lor lasă loc păcii depline.

„În paginile acestea o vedem pe Simone de Beauvoir în ipostaza cea mai intimă, cea mai spontană, cea mai nealterată de filozofie... O carte frumoasă, sinceră și sensibilă.“ — Le Monde

„O carte de o mare forță emoțională, abordând probleme care ne frământă dintotdeauna: suferința fizică, tratamentul agresiv, raportul cu corpul, eutanasia, vinovăția celor apropiați, dilema spunerii adevărului... Într-un stil dezbrăcat de podoabe, Simone de Beauvoir observă cum se produce iremediabilul, consemnează fără tabu desfășurarea evenimentelor, analizează întreaga paletă de emoții și sentimente care o copleșesc.“ — France Info

Povestea amuletei (Trilogia Samiadei, volumul III)

Aventura celor patru frați mai mari continuă imediat ce regăsesc samiada, care îi conduce către o amuletă specială.

Citește cartea și vei afla unde ajung să călătorească ei, cu ce personajeistorice deosebite se întâlnesc, motivul pentru care zi de zi sunt în cu totul altă parte și mai ales care sunt puterile amuletei. La ce concluzie ajung copiii? Care este dorința lor finală?

Ce au învățat ei din aceste călătorii? Răspunsul îl vei găsi în paginile celui de-al treilea volum (și ultimul) din trilogie.

Povestea amuletei a apărut în anul 1906, fiind un roman fantasy, al treilea (și ultimul) din Trilogia samiadei. De-a lungul timpului, au fost realizate mai multe adaptări, cea mai importantă fiind cea de la BBC Radio.

Edith Nesbit (1858–1924) a fost o scriitoare și o poetă engleză. Publicând mai bine de 60 de titluri de-a lungul vieții, este considerată prima scriitoare modernă de literatură pentru copii. A influențat mulți scriitori, printre care Pamela Lyndon Travers (Mary Poppins), C.S. Lewis (Cronicile din Narnia) sau J.K. Rowling (Harry Potter).

„Mă identific cu E. Nesbit mai mult decât cu oricare alt scriitor.“ - J.K. Rowling

După „Bucuria de a nu fi perfectă”, cartea de memorii apărută în 2016, Riri Sylvia Manor debutează, iată, la peste 85 de ani, ca romancieră și, împletind cu mult har firele timpului, ficțiunii și confesiunii, scrie o poveste cuceritoare despre Goya, punând într-o lumină aparte, originală, viața și arta acestui pictor de geniu.

Fotografia de pe copertă: autoarea la 18 ani; din arhiva personală

Cele zece povestiri sunt scrise intr-un stil evaziv, cultivand ambiguitatea, si sunt plasate la granita dintre fantastic si enigmatic. Un soi de angoasa, de neliniste, curge ca o apa subterana prin toate aceste povestiri. Scriitorul se joaca voit cu antitezele: de-a intalnirea/de-a neintalnirea; de-a iubirea/de-a tradarea; de-a iluzia/de-a deziluzia; de-a Eros/de-a Thanatos. Visatorul din volumul de fata izbuteste sa intreteasa cu maiestrie zece microreflectii onirice pe teme ce tin de conditia umana: dragostea, ura, tradarea, viata, moartea, iluzia, creatia, jocul perceptiei, paradoxul, credinta, ispita, invitandu-l pe cititor sa-si urzeasca propriile intrebari si raspunsuri. - Raluca Nicolae, traducatoarea povestirilor

Adolescent fiind, Radu Mănăilă s-a îndrăgostit, printr-un ciudat joc al sorții, chiar de fiica celui care i-a ucis tatăl, frumoasa Ingrid. După fuga din țară a iubitei, viața lui Radu a fost bântuită de amintirea acesteia. Așa se face că, mai târziu, când maiorul Mănăilă a devenit tată, i-a dat propriei fiice numele fostei iubite.

Cum ajung cele două, micuța Ingrid și iubita tatălui ei, să se întâlnească, de ce a revenit Ingrid-cea-mare în țara din Occident, cum arată întâlnirea dintre ea și Radu Mănăilă și cât de tragic se finalizează ea, totul se ascunde într-o cheie feminină care nu este alta decât „Doamna în mov".

Theodor Constantin a fost un prozator român. El a scris poezii, nuvele, proză fantastică, scenarii de film, piese de teatru, memorii de călătorie și cărți pentru copii, fiind însă cunoscut ca autor de romane polițiste

Într-o cameră ticsită de cărți, unde razele soarelui dansează pe copertele prăfuite, o fetiță descoperă farmecul poveștilor. Acea fetiță era Eleanor Farjeon, iar din iubirea ei pentru lectură s-a născut Cămăruța cu cărți, o colecție de basme culte pline de magie și înțelepciune.

În paginile acestei cărți, oamenii simpli îndrăznesc să se măsoare cu regi capricioși, un zgârcit, inspirat de celebrul personaj Scrooge, devine cel mai darnic om de pe pământ, iar un peștișor de aur visează să se însoare cu Luna. Eleanor Farjeon reinterpretează basmele tradiționale cu prospețime și originalitate, insufl ându-le o nouă viață.

Distinsă cu prestigioasa Medalie Carnegie, această colecție de basme amintește de opera lui Hans Christian Andersen și este o lectură de neratat pentru toți cei care cred în puterea magică a poveștilor.

„În casa copilăriei mele exista un loc numit «cămăruța cu cărți». […] Acea cameră prăfuită, cu ferestre care nu se deschideau niciodată, prin ale căror geamuri soarele verii trimitea câte o rază spălăcită în care dansau și luceau fire de aur, îmi deschidea canate fermecate prin care să privesc la alte lumi și alte epoci decât cele în care trăiam: lumi pline de poezie, proză, fapte și fantezie.“ - Eleanor Farjeon

Când mă apucasem de lucru, eram convins că voi lua în vizor doar anul 1994, și strict acel 1994 al meu – anul fugii mele din Constanța natală și începutul unui exil (jovial, inocent, aproape inconștient) în capitală, unde-am descoperit boema neo-hippie și am trăit pe străzi, prin subsoluri sau mansarde infecte, în care era să-mi pierd viața de 3 ori. Am căzut și m-am ridicat și iar am căzut și-apoi m-am adunat din bucăți, încercând să-mi câștig identitatea și independența, în timp ce „istoria mare” trecea pe lângă mine, sau chiar peste mine, și poate tot ce făceam în închipuitul meu escapism era, de fapt, doar să evit să fiu strivit de ea.

Mugur Grosu

Capacitatea lui Mugur Grosu de a transfigura în proză latențele poetice ale experiențelor sale, umane și artistice, garantează o lectură substanțială. Ca transilvănean – cunoscător și apreciator al inestimabilelor valențe ale Dobrogei, întru definirea specificității noastre de națiune carpato-pontică –, îmi permit să salut apariția unei asemenea mărturii literare, de intensă autenticitate, despre cum e să te naști și să crești, la distanță de două milenii, în provincia unde fu exilat poetul latin al Artei Amorului.

 Virgil Mihaiu

Muzică amestecată cu râsete. O fată frumoasă și greu de atins. Un ruj rostogolit. O fisură în prietenie. Un băiat care se încăpățânează să respire în afara marelui plămân colectiv. Teroare și fericire. Multă tandrețe. O carte de care nu vrei să te desparți.

Pasărea Phoenix și covorul fermecat (Trilogia Samiadei, volumul II)

Aventura celor cinci frați continuă imediat ce mama le cumpără un nou covor, care se pare că ascunde două secrete.

Citește cartea și vei afla de ce a fost nevoie de un alt covor, cum ajung copiii să o revadă pe samiadă, dar și cu cine pornesc ei în următoarele aventuri.

Ce învață de data asta frații? Ce ajung să își dorească ei în final? Crezi că s-au distrat? Răspunsul îl vei găsi în paginile celui de-al doilea volum din trilogie.

Pasărea Phoenix și covorul fermecat a apărut în anul 1904, fiind un roman fantasy, al doilea din Trilogia samiadei. De-a lungul timpului, au fost realizate mai multe adaptări atât pentru diferite serii TV, cât și pentru marele ecran.

Edith Nesbit (1858–1924) a fost o scriitoare și o poetă engleză. Publicând mai bine de 60 de titluri de-a lungul vieții, este considerată prima scriitoare modernă de literatură pentru copii. A influențat mulți scriitori, printre care Pamela Lyndon Travers (Mary Poppins), C.S. Lewis (Cronicile din Narnia) sau J.K. Rowling (Harry Potter).

„Mă identific cu E. Nesbit mai mult decât cu oricare alt scriitor.“ - J.K. Rowling

Lacy Stoltz este investigator pentru Baroul din Florida. E avocată, nu poliţistă, iar sarcina ei este să preia cazurile care se referă la abaterile judiciare. După nouă ani în cadrul Baroului, ea își dă seama că totuși cele mai multe probleme sunt cauzate de incompetenţă și mai puţin de corupţie. Lacy Stoltz nu s-a așteptat să nimerească în raza gloanţelor. Jobul ei este să investigheze abaterile judecătorilor din statul Florida, dar, până acum, cazurile ei n-au prezentat niciun fel de risc, decât riscul de plictiseală. Lucrurile se schimbă când Greg Myers, un avocat care și-a pierdut dreptul de a profesa, îi aduce la cunoștinţă detaliile unui caz cu potenţial. Myers reprezintă interesele unui informator care cunoaște dedesubturile unei înţelegeri dintre un judecător și un cartel de crimă organizată. Judecătorul corupt împreună cu asociaţii săi au facilitat construirea unui cazinou pe pământul unui trib amerindian. Două persoane și-au pierdut viaţa pentru că s-au opus proiectului, iar cea de-a treia este în închisoare pentru uciderea primilor doi, o crimă înscenată. De la construcţia cazinoului, judecătoarea s-a îmbogăţit subit. Nimeni nu o bănuiește de nimic... până acum. Va reuși Lacy să o demaște pe cea mai coruptă judecătoare din istoria americană?

Cinci copii și-o creatură (Trilogia Samiadei, volumul I)

Cinci frați, rămași acasă doar cu servitorii, pornesc în căutare de noi distracții. Din momentul în care dau peste creatura din nisip, viața lor se schimbă total.

Citește cartea și vei afla cum arată creatura, ce puteri are, cât de greu e să-ți pui dorințe, dar și ce dificil e să găsești unele care să nu te bage în bucluc, așa cum pățesc frățiorii vreme de nouă zile.

Ce învață ei din această aventură? Ce se întâmplă cu creatura? Dispare magia după cele nouă zile? Răspunsul îl vei găsi în paginile primului volum din trilogie.

Cinci copii și-o creatură a apărut în anul 1902, fiind un roman fantasy, primul din Trilogia samiadei. De-a lungul timpului, au fost realizate mai multe adaptări pentru diferite serii TV, pentru marele ecran, musicaluri pentru teatru, dar și benzi desenate.

Edith Nesbit (1858–1924) a fost o scriitoare și o poetă engleză. Publicând mai bine de 60 de titluri de-a lungul vieții, este considerată prima scriitoare modernă de literatură pentru copii. A influențat mulți scriitori, printre care Pamela Lyndon Travers (Mary Poppins), C.S. Lewis (Cronicile din Narnia) sau J.K. Rowling (Harry Potter).

„Mă identific cu E. Nesbit mai mult decât cu oricare alt scriitor.“ - J.K. Rowling

Fragment din cartea "Familia Penderwick: Poveste de vara cu patru surori, doi iepuri si un baiat foarte interesant" de Jeanne Birdsall:

"Casuta Arundel nu numai ca era galbena, era cel mai catifelat si mai untos galben pe care il vazusera vreodata cei din familia Penderwick. Arata exact asa cum trebuie sa fie o casuta de tara, mica si tihnita, cu veranda in fata, trandafiri agatatori roz si multi copaci umbrosi.

Meg Murry este ingrijorata: fratele ei mai mic ii spune ca a vazut dragoni in gradina. Hipersensibil si foarte inteligent, Charles Wallace intotdeauna a fost diferit, numai ca Meg stie ca el are acum de luptat cu o boala enigmatica si periculoasa iar dragonii sunt un semn - si un ajutor.

Meg si Calvin, prietenul lor, au de infruntat un rau cosmic care nu-l ameninta doar pe Charles Wallace, ci intreg universul. Au de calatorit in spatiul intergalactic si in universul microscopic al mitocondriilor, unde nimic nu functioneaza ca in lumea obisnuita: nici cuvintele, nici orientarea in spatiu, nici vazul. Ca sa-l salveze pe Charles, a carui inima bate o data la un deceniu, e nevoie de o putere imensa, ca cea a vantului, pentru ca au de luptat cu neantul cel intunecat si friguros.

Artemis Fowl are doisprezece ani. E milionar si genial, dar inainte de toate e un infractor periculos. Dar nici macar el nu stie in ce se baga atunci cand rapeste o zana -  capitanul Holly Short, care face parte din Divizia de elita a Politiei Elementelor Subterane. Din acel moment, Fowl are de infruntat situatii dintre cele mai periculoase, cu rasturnari la tot pasul, si isi da seama ca magia si zanele sunt doua lucruri care in realitate nu au nimic de-aface cu ceea ce ne invata de obicei povestile. 

     Fragment din romanul "Artemis Fowl" de Eoin Colfer: