Literatură

„Ar trebui să mă ridic acum din pat și să mă duc acasă, dar mintea mă trage înapoi. Acasă e aici, strigă ea, e subsolul acesta în care ai visat cel mai mult. E oglinda veche, în care ai fost frumoasă. Între pereții aceștia roșii, care mă sufocă, viața mea se desface în trei, ca triumo-ul lăcuit al Rozei: copil, femeie, epavă. Am cincizeci de ani, sunt terminată; patruzeci și cinci, femeia lui Haim o să moară repede; treizeci și opt, Malik e viu, încă mai pot naște; douăzeci și cinci, tata e în putere, din nou împreună, le ucidem pe Audrey și pe Donna și le îngropăm sub castan; doisprezece, viața e un film, iar eu la piciorul ei.” (Tatiana Țîbuleac)

„Tatiana Țîbuleac a reușit un tur de forță cu acest prim roman al ei. Începutul, un overflow de imagini furioase și hipnotice, aduce bine cu Portocala mecanică de la un punct încolo, furia începe să se domolească, înlocuită de o visătorie paranoidă coagulată în jurul figurii mamei, generând la foc continuu fraze cu nimic mai prejos decât cele ale Aglajei Veteranyi; iar ultima treime a romanului, în care o mamă bolnavă de cancer și un fiu așteaptă moartea împreună – ei bine, pentru intensitatea ei atât de particulară nu îi pot găsi Tatianei Țîbuleac vreun corespondent. Scurt și intens, romanul ei splendid impune o prozatoare de la care am cele mai mari așteptări. (Radu Vancu)

„Despre trup știm mult mai multe decât despre suflet. Nimeni nu poate desena o hartă a sufletului. Doar zona de hotar poate fi uneori sesizată. Acolo, pe măsură ce te apropii de această fâșie îngustă, se stârnesc niște vibrații, se dezvăluie niște detalii subtile, despre care este cu neputință până și să vorbim în limba noastră minunată, dar mărginită. E o apropiere riscantă, chiar periculoasă. Dar, cu cât trăiești mai mult, cu atât această zonă te atrage mai puternic spre ea.“ — LUDMILA ULIȚKAIA

Unsprezece povestiri despre poezia existenței, chiar și în iminența morții, însoțite de umorul adesea negru care este o particularitate atrăgătoare a stilului Ludmilei Ulițkaia. Un univers singular, datorită privirii atât de umane a autoarei asupra personajelor sale, cu intensitatea și bogăția emoțiilor lor sugerate prin doar câteva detalii, și care, într-un fel sau altul, își arată iubirea. Manifestându-se sub varii chipuri, fie că este vorba de atracție fizică, de devotament matern, de adorație sau pur și simplu de loialitate, forța iubirii se dovedește salvatoare și ne face pe noi, cititorii, să percepem ceea ce scriitoarea numește cu atâta delicatețe „trupul sufletului“.

„Adevărate minunății de economie narativă și de răsturnări de situație, fiecare povestire din acest volum este un tur de forță memorabil.“ — Kirkus Reviews

LUDMILA ULIȚKAIA, una dintre cele mai importante și apreciate voci ale literaturii contemporane, s-a născut într-un sat din Urali în 1943. După ce își ia licența în biologie la Universitatea din Moscova, lucrează în cadrul Institutului de Genetică. La sfârșitul anilor ’70 se angajează consilier la Teatrul Evreiesc din Moscova și scrie scenarii de film. Primul său roman, Soniecika (1995; Humanitas, 2004; Humanitas Fiction, 2019), îi aduce instantaneu notorietatea, fiind nominalizat pe lista scurtă la Premiul Booker pentru Literatura Rusă și recompensat cu premiile Médicis étranger și Giuseppe Acerbi. Următorul roman, Medeea și copiii ei (1996; Humanitas Fiction, 2019), îi sporește renumele cu o nouă nominalizare la Premiul Booker, pe care și-l adjudecă în 2001 pentru Cazul doctorului Kukoțki, roman încununat și cu Premiul Penne (2006; Humanitas Fiction, 2020). Înmormântare veselă (1997; Humanitas, 2005; Humanitas Fiction, 2019), unul dintre cele mai apreciate romane ale autoarei, este tradus în peste douăzeci de limbi. De același succes se bucură volumele de povestiri Fetițele (2002; Humanitas Fiction, 2013) și Oamenii țarului nostru (2005; Humanitas Fiction, 2023), distins cu Premiul Kniga Goda (Cartea Anului) în 2005, Trupul sufletului (2019; Humanitas Fiction, 2025), precum și romanele Minciunile femeilor (2003; Humanitas, 2005; Humanitas Fiction, 2019) și Al dumneavoastră sincer, Șurik (2003; Humanitas, 2008, Humanitas Fiction, 2019), câștigător a mai multe premii: Romanul anului 2004 în Rusia, Premiul Național pentru Literatură în China (2005) și Grinzane Cavour în Italia (2008). Daniel Stein, traducător (2006; Humanitas Fiction, 2011) a fost încununat cu premiile: Bolșaia Kniga (Marea Carte), Părintele Alexandru (Germania, 2008) și Simone de Beauvoir pentru libertatea femeilor (Franța, 2011). În 2010, Ulițkaia publică bestsellerul Imago / Cortul verde (Humanitas Fiction, 2016), în 2015, Scara lui Iakov (Humanitas Fiction, 2018), iar în 2020, A fost doar ciumă (Humanitas Fiction, 2021). Cărțile Ludmilei Ulițkaia s-au vândut până în prezent în peste trei milioane de exemplare. În 2013 i s-a acordat distincția Officier de la Légion d’honneur, în 2014, Premiul de Stat al Austriei pentru Literatură Europeană și în 2020, Premiul Siegfried Lenz, în 2022 Premiul Formentor, iar în 2023 Premiul pentru Pace Eric Maria Remarque. Din martie 2022, scriitoarea s-a exilat la Berlin.

„Despre ideea diferenței, a imposibilității comunicării dar și, ca supratemă, despre despărțirea (relativă) de lume scrie Mariana Codruț în volumul Femeia care nu se mai uită la cer. E mult de brodat aici în vremi ale nimicului și mai ales ale unui foarte prost mascat anticomunism care încă mai bântuie literatura română, însă prozele ei evită tema cu grație și rămân în ceea ce în linii mari putem numi umanism. Lumea e așa cum e și nu istoria, la rândul său discurs, o va schimba.
E o carte stranie, îți dă senzația de irealitate, de altă lume, generată de simpla poziționare în spațiul literar. Uneori, asta se întâmplă : literatura modifică realitatea în moduri imperceptibile și o transpune într-un soi de spațiu magic neprecizat pe care îl numim povestire, dar căruia ar trebui să-i găsim alt nume.
Refuzând să-și politizeze textele, Mariana Codruț scrie despre noi. Și asta e minunat.” (Cristian FULAȘ)

„Citești proza scurtă a Marianei Codruț ca să cunoști oameni. Ai de la început sentimentul acut că îi știi de-o viață, și totuși secvența pe care scriitoarea o șlefuiește preț de câteva pagini e de fiecare dată o surpriză, în sens uman și în sens literar.
„Mirosea a mâncare caldă și a rufe geruite” în apartamentul unui șofer și al unei bucătărese cu trei copii. O flanea de bărbat, smulsă de vânt din balconul de deasupra, ajunge la ei. Mariana Codruț ne introduce incognito în casa oamenilor, vorbele și gesturile lor devin ale noastre, fără să știm încotro vor duce. Îți stă inima o clipă și duioșia răsare când nu te aștepți.
Toată galeria de personaje din volumul de povestiri Femeia care nu se mai uită la cer arată o mare empatie, dar, în mod paradoxal, și o detașare de… entomolog, care își urmărește ființele sub o lupă fină, calibrată cu acuitate psihologică și un nemaipomenit simț al limbii.” (Cristina HERMEZIU)

„…după parcurgerea unui calvar zis calea migrației, purtând sigiliul acestui fenomen, Lilia Bicec-Zanardelli a fost «impusă» de situație să scrie (altfel n-ar fi rezistat!), dar să revină la travaliul scrisului într-o altă manieră și într-o nouă ipostază. E cert, cuvântul este o unealtă mult mai sigură, mai salvatoare, e ca un remediu contra celor mai grave maladii și suplicii umane. Ferice de acei care, atunci când sunt flagelați de soartă, dar mai și aflându-se departe de casă și de cei dragi, se regăsesc în Cuvântul-salvator. Este și cazul Liliei Bicec-Zanardelli.” (Claudia PARTOLE)

Tatiana Țîbuleac revine, în forță, într-un alt context și la un alt nivel, la tema maternă, a copilului iubit/neiubit, a consecințelor tragice ale „neiubirii“, a remușcării, într-o carte la fel de tulburătoare ca și Vara în care mama a avut ochii verzi. Orfana care descoperă un Chișinău multicultural a fost înfiată dintr-un orfelinat sătesc de o femeie singură și ambițioasă, care vrea să-i ofere un viitor prosper ori poate cumpărată ca mână de lucru și exploatată la fel de nemilos ca în romanele lui Dickens? Întrebările te urmăresc și după lectura pasionantă a acestui roman de formație a unei fete care crește între două limbi și două culturi, în anii când se schimbă frontierele și sistemele politice. Grădina de sticlă reconfirmă intrarea în literatura de azi a unei scriitoare pe cât de talentate, pe atât de inteligente, care știe să alieze cruzimea observației și compasiunea față de suferință, scoțând la iveală tragedia destinelor și frumusețea vieții. Gabriela Adameșteanu

Tatiana Țîbuleac e o povestașă paradoxală. Ea știe, ca foarte puține scriitoare române contemporane, că „o poveste nu lasă niciodată lucrurile nerezolvate“. Mai știe că atunci când exiști „între coastele moi și fermecate ale poveștii“, adică între povestitor și eroul povestirii, ajungi să te împaci „cu răul și cu durerea, cu bolile și cu trădările“. Dacă în Vara în care mama a avut ochii verzi Tatiana Țîbuleac exorciza o lume a cruzimii dintr-o perspectivă fragil-masculină, în noul său roman ea povestește o lume aflată pe granița mișcătoare dintre coagulare și dezagregare, dintre Rusia și Europa, dintre luptă și fatalitate. Grădina de sticlă este, în mai multe feluri, romanul unei întregi generații feminine și al unei povestitoare pe cât de autentice, pe atât de surprinzătoare. Simona Sora

„Fecioarele despletite se prezintă ca o operă de valoare sub raportul analizei sufletești și al compunerii și constituie un mare pas înainte în ogorul romanului psihologic românesc.” (Constantin ȘĂINEANU, Adevărul, noiembrie 1925)

„O carte de dna H.P. Bengescu este așteptată ca un eveniment literar. Cel puțin critica a fost unanimă în aprecierea marelui său talent, chiar dacă prețuirea sa publică este foarte restrânsă, iar lectorului mijlociu de-a dreptul indiferent sau ostil. Romanele sale ciclice, Fecioarele despletite, admirabilul Concert din muzică de Bach și Drumul ascuns înseamnă un capitol distinct în proza noastră contemporană, iar meritele sale în direcția psihologismului și urbanizării epicii noastre naționale sunt atât de mari, încât îi conferă una din cele mai autentice victorii.” (Pompiliu CONSTANTINESCU, Vremea, aprilie 1935)

Hortensia PAPADAT-BENGESCU (8 decembrie 1876, Iveşti, jud. Tecuci/Galaţi – 5 martie 1955, Bucureşti) este prozatoare şi autoare dramatică. Fiică a Zoei Ştefănescu, profesoară, şi a lui Dimitrie Bengescu, ofiţer, frate cu generalul Gheorghe Bengescu-Dabija (dramaturg şi traducător), urmează, între 1887 și 1894, ca elevă internă, cursurile Institutului de domnişoare „Dimitrie Bolintineanu” din Bucureşti. La vârsta de 20 de ani, se căsătorește cu magistratul Nicolae N. Papadat, mariaj din care s-au născut, în perioada 1898-1906, cinci copii.
Debutează publicistic în 1912, în ziarul conservator „La Politique”, cu articolul Sur la mort de Petre Liciu, semnat cu pseudonimul Loys. Peste un an, îi apare în revista „Viața românească” proza poematică Viziune. În 1919, susținută de George Topîrceanu, publică volumul de proză Ape adânci. Întreține o corespondență bogată cu G. Ibrăileanu. Frecventează cenaclul lui E. Lovinescu Sburătorul și este prezentă cu texte în revista cu același titlu.
După debutul cu Ape adânci, publică volumele de proză: Sfinxul (1920), Femeia în fața oglinzei (1921), Balaurul (1923), Romanță provincială (1925), Desenuri tragice (1927), Logodnicul (1935). Este autoarea pieselor de teatru Povârnișul (1915) și Bătrânul (1920). Începând cu anul 1925, publică romanele ciclului Hallipa – Fecioarele despletite (1925), Concert din muzică de Bach (1927), Drumul ascuns (1932), Rădăcini (1938) –, care „alcătuiesc a doua noastră cronică de familie, după aceea a lui Duiliu Zamfirescu, și trebuie considerate împreună” (Nicolae Manolescu). În același ciclu va fi încadrat și romanul Străina, scris între 1942 și 1955, pierdut, apoi reconstituit de Gabriela Omăt și publicat în 2013.
Hortensia Papadat-Bengescu a fost membră a Societății Scriitorilor Români (din 1921) și a Societății Autorilor Dramatici Români (din 1923). În 1936, a primit Marele Premiu al Societăţii Scriitorilor Români.

A young girl’s is instructed by her mother to hide their alien heritage. A clock falls in love with its owner. A nameless character, forgotten by his author, now seeks meaning. Enter READER is a collection of eleven short stories revolving around the many forms escapism takes, penned as a form of bibliotherapy by a lost writer and subjective observer of the world.

Each story tackles a different reason and way to escape, from seeking religious reassurance, to fighting for the protection of books during an authoritarian regime. Some of them touch on a still niche topic in literature, fandom behaviors in the digital age, and the relationship between fans and the stories they love. The approach of looking at modern niche internet communities in the era of social media through the lens of literary speculative fiction has remained an uncharted territory, or rather, one that’s rarely been taken seriously. Thus, a hungry audience is being starved of intimate understanding of their existence and experiences. Still, the book is not limited to just one function, nor should other types of readers feel unwelcomed. All it asks is that you, the reader, no matter your background and previous associations with fiction, let yourself be open towards experiencing this book in full and pondering the questions it poses.

Escapism is an act we all partake in, knowingly or not; it surrounds us like oxygen in the air. It is crucial that people stop seeing escapism, specifically through engaging with fiction, merely as a way to spend time passively, but as an activity that can help shape who we are. As homo narrans (storytelling humans), we create stories to construct ourselves as protagonists of the world we see, to understand others, and to overall cope with life; our minds are intrinsically wired to seek and create tales. By observing how the characters in this book approach life, aided by the narratives they surround themselves with, it is the author’s hope that each reader can reflect on their own coping mechanisms and relationship with fiction.

Câștigător al International Dylan Thomas Prize, al Europese Literatuurprijs și al BAMB Readers’ Award Acum, într- o ecranizare de excepție, în regia lui Dylan Southern, cu Benedict Cumberbatch în rolul tatălui. Într-un apartament din Londra, doi băieți se confruntă cu insuportabila durere provocată de moartea fulgerătoare a mamei. Tatăl lor, expert în opera lui Ted Hughes şi romantic dezorientat, îşi imaginează un viitor pustiu, lipsit de sens. În acest moment de disperare, primesc o vizită de la Kra – vindecătoare, şarlatană, șaman, dușmană și dădacă. Atrasă de familia îndoliată, această pasăre „sentimentală“ amenință că va rămâne până când nu vor mai avea nevoie de ea. Şi aşa se şi întâmplă: lunile trec, durerea cedează locul amintirilor, iar mica familie începe să se vindece.

Povestea urmareste prietenia dintre Ana si Timeea si vietile lor pe parcursul anilor, de la adolescenta pana la maturitate. Cele doua prietene au parte de conflicte si trairi interioare, iubiri intense, tradari dureroase, bucurii si suferinta, drame mari si mici, revelatii despre ce conteaza cu adevarat in viata, inceputuri si sfarsituri.

Romanul vorbeste despre oameni care vin si pleaca si impactul lasat in urma lor, situatiile cu care se confrunta fetele, situatii prin care poate trece oricare dintre noi, deciziile luate si schimbarile pe care le aduc aceste decizii.

Vorbeste despre prietenie sincera si dragoste in toate formele ei: cea de mama, fata de un prieten sau partener, pentru animalul de companie care da culoare vietii noastre sau pentru meseria aleasa.

Vorbeste despre puterea de a te ridica si de a merge mai departe, atunci cand drumul e plin de incercari si provocari, vorbeste despre fragilitatea dar si forta oamenilor, despre speranta si vise ascunse in suflete.

„Vreau să mă pregătesc de cele veșnice, pentru că, dacă mi-am trăit viața fără niciun Dumnezeu, e timpul ca spre sfârșit să mă întorc la drumul cel drept și să încerc să-l parcurg până la capăt, așa cum a hotărât Dumnezeu în prima lui hotărâre. Nu știu dacă am să reușesc. În orice caz, vreau să las în urma mea o amintire plină de… nici nu știu de ce… De fapte mai mult sau mai puțin bune, de hotărâri mai mult sau mai puțin idioate, de tot ceea ce este viața unui om, la urma urmei.

(…) vă doresc să fiți sănătoși, să fiți dârji, bravi, să luați cele mai potrivite hotărâri, pentru că cea mai măruntă hotărâre îți poate întoarce viața în altă direcție. Și nu uitați să vă iubiți, pentru că dragostea este cea mai frumoasă parte a vieții, și unde nu este dragoste, nu este nimic. Să trăiți, să fiți sănătoși și să fiți întotdeauna îndrăgostiți.” (Fragment din discursul lui Aureliu Busuioc, rostit la lansarea romanului Și a fost noapte…, pe 17 mai 2012, la Librăria din Centru din Chișinău.)”

„Liuba Rusnac construiește o distopie a interiorității în mijlocul capitalismului digital care pătrunde până în fibrele biologice ale individului. O viață structurată în jurul muncii, monitorizării și consumului, în care existența însăși devine o sumă de metri pătrați, procente, grafice și randamente; o lume în care spațiul este parcelat, timpul este monitorizat, iar fiecare milimetru pătrat din corp are o cotă de piață. Cât mai costă o viață? Un roman poetic, neliniștitor și lucid despre fragilitate și limite, povestea unei generații care a învățat să se măsoare pe sine înainte de a învăța să trăiască.” (Cosmin Perța)

„Liuba Rusnac ne introduce, printr-un stil confesiv, brutal de sincer, într-o lume distopică în care oamenii sunt doar angajați care trebuie să aducă profit, locul de muncă reprezintă singurul deziderat, iar Instituția e cea care controlează totul. Departamentul de Resurse Umane a devenit Forța Umană, timpul personal e un lux inutil, iar două minute de întârziere pot face diferența între a rămâne sau nu în Sistem. (Totul se petrece într-un spațiu urban arid, anonim, traversat de trenuri care duc angajații la serviciu, la ore fixe, apoi îi transportă spre locuri meschine pe care ei le numesc “acasă”. ) E o lume familiară, în care ne regăsim cei mai mulți dintre noi, dezumanizantă și conflictuală, o frescă autentică a societății de acum și de mâine, iar Liuba Rusnac demonstrează încă din romanul ei de debut că este o voce puternică a literaturii contemporane.” (Adina Popescu)

Petruța Petre este profesor de limba și literatura română, iubește copiii și este fascinată de lectură – evadarea ei din cotidian. Cărțile citite au prins rod în mintea și imaginația ei, astfel că a început să inventeze povești, să le crească mari și să le publice. Așa s-au născut cărțile semnate cu numele ei.
A debutat cu romanul El și ea, adică noi, apoi a publicat seria de cărți pentru copii Întâmplări cu puști, literatura pentru cei mici „fiind un refugiu în lumea magică a copilăriei, dar și o dorință de-a aduce în fața copiilor povești educative și distractive în egală măsură,” afirmă scriitoarea. Au urmat apoi trei volume de poezie: În numele iubirii, Pașii iubirii și De-ale iubirii… și o nouă carte pentru copii: Puterea prieteniei.
De asemenea, a participat și participă activ cu proză și poezie în diverse publicații și antologii.
Pe lângă laborioasa activitate literară, scriitoarea a adunat, în calitate de coordonator, alături de elevii ei, premii valoroase la nivel național și internațional, de care este foarte mândră.

Atunci cand o tanara si frumoasa scriitoare aspiranta intra in libraria din New York in care lucreaza Joe Goldberg, el face ceea ce ar face oricine in situatia lui: ii cauta pe Google numele pe care l-a aflat de pe cartea de credit.

Este doar o singura Guinevere Beck in intreaga metropola. Ea are un profil public de Facebook si posteaza pe Twitter neincetat, dezvaluindu-i lui Joe tot ce ar avea nevoie sa stie: se recomanda pur si simplu Beck, pentru prietenii ei, a urmat cursurile la Universitatea Brown, locuieste pe Bank Street si va fi la un bar din Brooklyn diseara – locul perfect pentru o intalnire “intamplatoare”.

Pe masura ce Joe capata in mod invizibil si obsesiv controlul asupra vietii lui Beck, el orchestreaza o serie de evenimente pentru a se asigura ca Beck nimereste in bratele lui primitoare. Trecand de la statutul de hartuitor din umbra la cel de iubit oficial, Joe se transforma in barbatul visurilor lui Beck, totul in timp ce, pe tacute, inlatura orice obstacol care i-ar putea sta in cale. Chiar daca asta ar insemna sa ucida.

Continuarea îndelung așteptată a thrillerului despre care vorbește toată lumea, bestseller-ul New York Times Unul dintre noi minte! Acum există un nou mister de rezolvat la Liceul Bayview și un set complet nou de reguli.

---

Haide, Bayview, știi că ți-a lipsit asta.

O mulțime de aplicații dedicate bârfelor au răsărit una după alta de la moartea lui Simon, dar în anul care a trecut de când Cei patru din Bayview și-au demonstrat nevinovăția nimeni nu a reușit cu adevărat să învârtă caruselul zvonurilor răutăcioase așa cum o făcea el. Problema este că nimeni nu cunoaște secretele tuturor, cele mai ascunse dintre ele.

Până acum.

De data aceasta nu e o aplicație – este un joc.

Adevăr sau provocare.

Phoebe devine prima țintă. Dacă alegi să nu joci, implicit ai ales Adevăr. Iar al ei se dovedește șocant.

Urmează Maeve, iar ea ar trebui să știe deja – mereu e indicat să alegi Provocare.

Cam pe când Knox e și el luat în vizor, lucrurile au devenit deja periculoase. Provocările sunt mortale, iar Maeve a aflat un lucru important de la Bronwyn în urmă cu un an: nu te poți baza niciodată pe poliție. Nu îți va oferi ajutorul, nu te va proteja.

Simon e de mult ieșit din peisaj, dar altcineva din Liceul Bayview este hotărât să-i ducă moștenirea mai departe. De data asta, cu un set nou de reguli.

---

“Puțini reușesc să stăpânească arta suspansului așa cum o face McManus.” (Entertainment Weekly)

“Un thriller de la unul dintre cei mai buni autori de cărți de suspans pentru adolescenți, Unul dintre noi urmează îți aduce surprize șocante și răsturnări de situație la care nu te-ai fi așteptat niciodată.” (PASTE)

Dacă vreţi să-l cunoaşteţi mai bine pe Tudor Chirilă, citiţi-i textele adunate în volum. Veţi descoperi un scriitor surprinzător, care se exprima cu aceeaşi uşurinţă în proza sau în versuri şi ale cărui rânduri trădează o sensibilitate pe care puţini i-o bănuiesc. Tudor Chirilă scrie dulce-amar despre dragoste, pasionat despre filme, teatru şi cărţi, nostalgic despre oameni dragi dispăruţi, ironic despre locuitorii României de azi. Mesajul lui? Cel mai important e să iubeşti. Şi să fii liber.

„Din Grecia în Delta Dunării şi de la feţele copiilor din nisip până la elogiul amar al risului că «pedeapsa capitală a românilor», Tudor alege să participe la viaţa prin a fi normal în raport cu oamenii din jur. Textele lui se aştern firesc în carte, că o revanşă amicală a literei scrise în faţa lumii digitale. Înainte de a fi blogger, înainte de a fi cântăreţ, înainte de a fi actor, Tudor Chirilă a fost un copil care adormea cu paginile cărţii înghesuite în colţul pernei. Nu lectura l-a învăţat, desigur, să trăiască nestingherit şi egal cu el, dar poate că acele cărţi ale copilăriei l-au împins să ne picure alfabetul albastru de cerneală al unei vieţi libere.” (Cătălin Tolontan)

Fragment: " 4.03.2009

Noi am pierdut. Dar voi, voi mai aveţi o şansă. Noi am fost fericiţi că am descoperit Coca-Cola şi bananele şi am crezut că dacă noi citim şi ei vor citi. Si că toţi vom progresa, iar ţara va avea scăpare. Ne-am înşelat. Unii dintre noi au plecat de aici. Câştigă bani acolo şi tânjesc după oraşul ăsta împuţit. Voi însă, voi aveţi o şansă. Voi aveţi şansa.

Nu vă gândiţi la furat. E calea cea mai simplă. Ştiu că aţi aflat că aşa te îmbogăţeşti - dacă ai pământ sau dacă faci afaceri cu statul. Ştiţi voi ceva despre tva şi cum ai putea să-l furi, dar nu vă e încă foarte clar. Nu ăsta e drumul. Cu cât se va fura mai mult, cu atât se va construi mai puţin, iar copiii copiilor noştri vor moşteni un imperiu de cenuşă. Sunteţi tineri şi totuşi habar n-aveţi ce înseamnă un Bucureşti în care se circulă normal. Dacă voi habar n-aveţi şi dacă ei continuă să fure, gândiţi-vă la copiii noştri. Nu e nicio şansă.

Citiţi. Citiţi mult. Citiţi tot ce vă pică în mână. Nu-i mai ascultaţi doar pe profesori. Citiţi orice, fără discernământ. Nimic nu e mai important ca lectura, acum. Apoi, căutaţi-vă între voi. Vedeţi care citiţi aceleaşi lucruri şi înhăitaţi-vă. Numai în haite de oameni deştepţi veţi reuşi. Singuri, veţi fi mâncaţi;  zece însă, s-ar putea să reuşiţi. Gândiţi-vă de pe acum sa-i înlocuiţi. Timpul lor trebuie să se termine. Trebuie să-i dominaţi. Dar nu cu gândul că veţi fura mai mult decât ei. Asta e calea simplă care vă va sufoca moştenitorii. Ce-o să faceţi cu milioanele într-un oraş mort? Ce-o să cumpăraţi cu banii gramezi? La ce-ţi foloseşte un Lamborghini când n-ai autostradă? De ce să. ai o vilă într-un cartier sufocat de inundaţii? 

Nu vă duşmăniţi profesorii. Sunt oameni amărâţi, din ale căror drame puteţi învăţa. Işi dau priceperea pe un salariu de nimic şi vă învaţă carte. Nu vă bateţi joc de ei. Au muncit, şi nu e vina lor că părinţii vostri s-au descurcat mai bine. N-aveţi niciun drept să-i dispreţuiţi. Nu le sunteţi superiori. Banii părinţilor voştri nu vă reprezintă. Vă reprezintă doar ceea ce puteţi scoate pe gură. Aveţi grijă ce scoateţi pe gură. Vremea pumnului şi a bodyguarzilor a trecut. O să călătoriţi, lar copiii francezi invaţă carte, englezii la fel. Vă confruntaţi cu o Iume care acum e mai deschisă ca oricând. Hoţii de la putere nu sunt in stare să vă spună cine este Delacroix sau Chagall. Nici Duchamp. Nu vă pot spune care e influenţa lui Schopenhauer în Sarmanul Dionis şi nici de ce este Eminescu un romantic întârziat. Foarte puţini au să vă spună cine a pictat Cina cea de taină şi de ce Visconti a ales romanul lui Thomas Mann ca să facă un mare film. Ei vor şti doar să vă înveţe să. furaţi. Iar calea asta, mai devreme sau mai târziu, se va înfunda şi ne va asfixia copiii.

Nu vă mai luaţi după. ziare - nu înţelegeţi că nu dau doi bani pe generaţia voastră? Pentru ei, cu cât sunteţi mai proşti, cu atât le va fi mai uşor să vă vândă orice căcat. Iar căcatul pe care îl veţi curnpăra va fi obţinut de la proşti, plătiţi pe măsură. Adică prost. Eleva porno este un exemplu. Nu citiţi ziarele. Citiţi câteva, cele care vă informează. Nu vă lăsaţi ademeniţi de orice promoţie. Fiţi mai selectivi.

Nu fumaţi iarbă şi nu vă daţi în cap cu alcool, cu orice preţ. O să le daţi apă la moară inculţilor şi hoţilor de la putere. Le va fi mai simplu să vă catalogheze drept o generaţie de distruşi, iar banii destinaţi salvării voastre îi vor fura. E timp şi pentru iarbă, e timp şi pentru tequila. Acum insă trebuie să învăţaţi pentru că în curând nu va mai fi timp pentru asta, căci veţi intra în viaţă adânc de tot, şi e mai rău ca in junglă. Animalele au reguli nescrise. Oamenii au legi scrise.

Nu alergaţi după bani cu orice preţ. Banii trebuie să vă fie doar mijloc, nu scop. Scopul vostru trebuie să fie cunoaşterea. Cu cât veţi şti mai multe, cu atât veţi fi mai inalţi. Orice carte citită, orice lecţie învăţată se va aseza sub voi si va va ridica deasupra celorlalti. Veti domina cu mintea. "

Premiul Nobel pentru Literatură 2006. Această carte a fost publicata cu sprijinul Ministerului Culturii si Turismului din Turcia, în cadrul programului TEDA.

Oare prima experienţă erotică poate să ne hotărască întreaga viaţă? Sau destinul ne este trasat doar de forţa istoriei şi a legendelor?

În noaptea aceea am făcut pentru prima oară dragoste cu o femeie. A fost teribil de răscolitor şi la fel de minunat. Toate ideile pe care le nutream înainte cu privire la viaţă, la femei şi la mine însumi s-au schimbat într-o clipă: Femeia cu Părul Roşu m-a învăţat să mă cunosc şi m-a învăţat, totodată, sensul fericirii… 

„Aceasta este o carte a paradoxurilor, cu simplitatea şi dificultăţile ei, cu seninătăţile şi grosolăniile ei. Totul are rezonanţă, totul are înţelesuri.” (The Washington Post)

Romanul Sfintul nebuniilor incipiente spune povestea unui grup de prieteni, cu nesfirsitele lor incercari de a-si indeplini visurile, menirea sau pur si simplu de-a nu-si pierde mintile. Omer, Abed si Piyu sint colegi de camera, veniti de putin timp in Statele Unite. Omer este din Istanbul, urmeaza un doctorat in stiinte politice si e indragostit de o feminista americana, care se simte straina in tara ei, are o multime de obsesii si tendinte sinucigase. Abed isi continua studiile in biotehnologie si e in permanenta ingrijorat – din cauza modului scrintit de viata al lui Omer, de o vizita neasteptata din partea propriei mame sau de prejudecatile americanilor impotriva arabilor. Iar Piyu e spaniol si isi doreste sa devina dentist, in ciuda fobiei lui acute fata de obiectele ascutite. Fiecare personaj este dezorientat intr-un fel sau altul, iar monologurile lor sint o incercare de a descoperi ce-si doresc in viata si, eventual, de la cine. O abordare contemporana a unor teme majore precum iubirea, prietenia, cultura, nationalitatea, exilul si nevoia de a apartine cuiva, undeva.

Când Ella Longfield surprinde doi tineri atrăgători flirtând cu două adolescente într-un tren, nu-și bate prea mult capul cu asta – până în clipa în care află că băieții tocmai au ieșit din închisoare, iar instinctul ei matern o pune în stare de alertă. Dar chiar în momentul în care vrea să ceară ajutor, ceva o oprește. În dimineața următoare află vestea că una dintre adolescente – Anna Ballard, o frumusețe cu ochii verzi – a dispărut. Un an mai târziu, Anna tot nu a fost găsită. Ella este devastată de vina că nu a intervenit, și nu e singura care nu poate uita. Cineva îi trimite scrisori de amenințare, care o fac să se teamă pentru propria viață. Apoi, o întâmplare dezvăluie faptul că familia și prietenii Annei ar putea avea ceva de ascuns. Prietena ei cea mai bună, Sarah, nu a spus tot adevărul în legătură cu ce s-a întâmplat în acea seară – iar părinții, de asemenea, au la rândul lor secrete. Cineva știe unde se află Anna – și nu vor să spună. Dar sunt cu ochii pe Ella.

Cum ar fi fost România dacă la sfîrșitul celui de-al Doilea Război Mondial nu ar fi fost ocupată de Uniunea Sovietică? Ce ar fi discutat Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Emil Cioran, Petre Țuțea și Mircea Vulcănescu într-o frumoasă dimineață a anului 1971, la o cafea și o bere rece în Grădina Cișmigiului? Există oare vreun motiv pentru care România ar putea fi numită Grădina Maicii Domnului?

„Eliadesc, scris cu pasiune, romanul lui Eugen Cadaru pare o continuare firească a prozei interbelice, în care se întîlnesc personaje reale și ficționale și marile teme legate de timp, trecere, ritualuri. Atmosfera interbelică, reconstituită riguros în anii ’70 ai unui trecut alternativ, face ca personajele să fie foarte veridice. Eliade, Cioran, Ionescu, Țuțea și Vulcănescu prind viață în discuții care evocă operele lor sau în plimbări tihnite printr-un București idealizat. Scris cu implicare și cu talent, Cișmigienii lui Cadaru este un roman cu temă nostalgică și aspirații înnoitoare, construit atent și fermecător, cu eleganță estetică.” (Doina Ruști)

„Eugen Cadaru face o figură singulară între scriitorii de fantastică ai celei mai recente generații prin felul în care introduce ruptura de sorginte fantastică în realitatea ficțională, abstractul «marii taine» fiind înlocuit de concretul exemplelor de interferență a neobișnuitului magic cu realitatea cotidiană. O sursă pentru efectul estetic cu semnătura «Eugen Cadaru» este aceea că salvarea raționalității nu se poate face fără acceptarea datului irațional, «magic», realitatea completă neputînd fi redată decît prin realism magic. Dacă îmi permiteți jocul de cuvinte, cel puțin în cadrul generației sale, Eugen Cadaru este singurul cu acces magic la realitate.” (Cătălin Badea-Gheracostea, Observator cultural)

Cesare Pavese, unul dintre cei mai mari scriitori italieni ai secolului trecut, este autorul romanului Femei singure, o capodopera a realismului italian.

E noaptea Sfintului Rocco, o noapte fierbinte, senzuala, cu povesti amare si triste, in care spiritele se dezlantuie. Muzica sarbatorii strabate intunericul, ii face pe oameni sa danseze si sa cinte. Undeva, acordurile rasunatoare tin treaz un preot care blestema ispitele noptii, dar le supravietuieste, un profesor care descopera binecuvintata liniste a beznei pe cale sa se stinga si un tinar care e gata sa-si uite orice farima de umanitate si sa omoare pentru iluzia libertatii.

Publicate dupa moartea autorului lor, povestirile si nuvelele lui Pavese contin toate subiectele regasite in romane: singuratatea amara a detinutului, farmecul primitiv al vietii de la tara si un intreg univers pigmentat de detaliile periferiei orasului, aspiratiile esuate ale intelectualilor si angoasele lumii burgheze. Fundalul acestor proze poate deveni realitatea dureroasa a conditiei umane, lasind in acelasi timp loc naivitatii si sperantelor iluzorii.

„Singura placere pe care-o gasesc in aceasta viata este aceea de a fi viu. Restul e suferinta.” (Cesare Pavese)

„Prozele lui Pavese construiesc cel mai dens, cel mai dramatic, cel mai omogen ciclu fictional inspirat din Italia moderna. Mediul lor este o combinatie intre cronica sociala si comedia umana.” (Italo Calvino)

„Pavese a facut o incercare eroica – si reusita – de a cuprinde in prozele lui o dimensiune nationala si sociala… Este cel mai important prozator din perioada neorealismului italian.” (The New York Review of Books)

In ziua in care se interneaza in sanatoriu pentru a-si depasi tulburarile de anxietate si pentru a se impaca odata pentru totdeauna cu o trauma din trecut, Anei nici nu-i trece prin cap ca se va indragosti fulgerator de un tanar misterios si fascinant, dar cu care nu poate fi impreuna. In timp ce vara se apropie de sfarsit, in decorul uneori idilic, alteori gotic al sanatoriului, Ana se vede prinsa intr-un vartej sofisticat si indraznet, care va deveni si mai tulburator odata cu evenimentul tragic care le schimba tuturor vietile. O scriitoare depresiva cu tendinte de sinucidere, un fotomodel narcisist, o adolescenta bipolara, un pusti rebel si… Ana, care nu-si doreste decat sa se regaseasca. Impreuna sunt Invingatorii.
***
“Stiu ca o sa mai am obsesii. Stiu ca foarte probabil o sa mai am si depresii. Stiu ca anxietatea va fi mereu acolo, gata sa sara in fata oricand si sa incerce sa preia controlul, numai pentru ca e convinsa ca poate. Stiu ca atacurile de panica vor ramane pentru mine ca niste colegi de scoala primara; ne vom mai vizita din cand in cand, sau ne vom intalni pe strada, si ne vom minuna de cat de tare ne-am schimbat cu totii si, in acelasi timp, ceva din noi a ramas la fel si asa va fi pentru totdeauna. Stiu ca ma voi mai simti defecta pana in ultima fibra, si fara vindecare.
Stiu si ca, dincolo de astea, vor mai fi si multe alte sentimente. Stiu ca am sa mai fiu fericita.
Stiu ca am sa ma mai pierd, pentru ca nu se poate altfel. Dar stiu la fel de bine si ca am sa ma regasesc dupa momentele de ratacire. Intreaga si vie, la fel ca intotdeauna.
Iar asta, azi, acum, imi este de ajuns.”

Roman castigator al National Book Critics Circle Award for Fiction

Poate cel mai bun roman al lui Philip Roth - James Wood.
O capodopera a literaturii postmoderne, un roman de o complexitate impresionanta! - Martin Amis
O carte uluitoare! - Harold Bloom
Niciodata Roth nu a scris mai meticulos si cu mai multa caldura. - John Updike
Un roman magnific, splendid. Un adevarat triumf. - The New York Times Book Review

Gala și Salvador Dalí au fost protagoniștii unei povești de dragoste ieșite din comun, printre cele mai atipice și mai lungi din istorie. Carmen Domingo oferă un portret complex, profund din punct de vedere psihologic, al Elenei Dimitrievna Diakonova, cunoscută drept Gala — femeie dominatoare, amantă senzuală și muză misterioasă. Gala-Dalí, primul roman bazat pe fascinanta viață a Galei, pune sub lupă un personaj seducător și contradictoriu, singura femeie mitologică din vremea sa, așa cum a numit-o Dalí.

„Gala a fost întotdeauna un mister. Și-a condus viața după intuiții și premoniții, tot ceea ce era ezoteric a fost pasiunea ei, în special tarotul, pe care îl consulta zilnic. Romanul scriitoarei și jurnalistei Carmen Domingo reflectă toate acestea, sondând viața sentimentală agitată și personalitatea puțin cunoscută a rusoaicei care i-a captivat pe Paul Éluard și Salvador Dalí, printre mulți alții.“ (La Razón)

„Este extraordinar cum a reușit autoarea să pună pe hârtie personalitatea unei femei atât de obsedate de control, de hotărâte și de încrezătoare în sine. Cu Gala mereu în prim-plan, Carmen Domingo ne poartă prin anii boemei franceze, ai suprarealismului, pe plajele de la Cadaqués și prin Europa celui de-al Doilea Război Mondial. Gala a fost stăpână pe propria viață și a știut în fiecare moment cu cine să fie și cum să-i facă pe bărbații cu care a trăit să se bucure de succes, în așa fel încât ea însăși să poată avea succes. Mereu obsedată de bani, de propriul trup și de bărbații care i-au plăcut, Gala este o figură feminină dominatoare, care se mișcă într-o perioadă în care femeile se dedicau mai ales treburilor domestice și închideau ochii la aventurile soților lor. Gala nu putea fi mai departe de acest tip de femeie, după cum excentrică a fost și arta acelor ani.“ (librosyliteratura.es)

O mare povestitoare a secolului XX, nominalizata de doua ori la Premiul Nobel pentru literatura, Karen Blixen (pseudonim literar Isak Dinesen) este cunoscuta in lume mai ales ca autoarea volumului autobiografic Din inima Africii, inclus de Modern Library in „Cele mai bune 100 de carti de nonfictiune din toate timpurile“. In 1985, volumul a fost transpus intr-un film multipremiat, Out of Africa, purtand semnatura regizorului Sydney Pollack, cu Meryl Streep, Robert Redford si Klaus Maria Brandauer in rolurile principale. 

Traducere și note de Justina Bandol

Romanul Ruta subterană de Colson Whitehead a fost considerat atât de critica internațională, cât și de public cea mai bună carte de ficțiune a anului 2016. Mărturie stau prestigioasele distincții primite în 2016, printre care National Book Award și Andrew Carnegie Medal for Excellence, încununate în 2017 cu Pulitzer Prize for Fiction și Arthur C. Clarke Award. Cartea a atins primul loc în cele mai importante topuri de carte americane: bestseller New York Times, bestseller The Washington Post, bestseller Barnes&Noble, bestseller Amazon.com – Cartea anului 2016 (Best Book of the Year), bestseller The New York Times Book Review – Cel mai bun roman al anului. Scriitorul american a fost desemnat autorul anului 2016 de publicația USA Today. Ruta subterană este pe prima poziție în topurile de vânzări din Belgia și Olanda, iar Amazon a finalizat negocierile pentru adaptarea cărții pentru micul ecran, în regia deținătorului premiului Oscar 2017 pentru pelicula Moonlight, Barry Jenkins. Romanul a fost publicat sau se află în curs de publicare în peste 40 de țări.

„Descoperirea Americii” – aşa s-ar mai fi putut numi această carte, o odisee programatică în căutarea unei Americi care se dovedeşte iluzorie. Cora, protagonista cărţii, este o tânără sclavă neagră evadată, care, visând să ajungă în Nord, e sortită să străbată mare parte din Statele Unite într-o călătorie cu adevărat iniţiatică. Autorul îmbină adevărul istoric şi fantezia pentru a pune în lumină, într-o amplă metaforă, nu doar obsesiile unei ţări, ci şi avatarurile naturii umane şi, mai ales, relaţiile dintre oameni într-o societate întemeiată, contrar Declaraţiei de Independenţă, pe injustiţie şi varii inginerii sociale. În ciuda faptului că vorbeşte din perspectiva rasei sale, Cora este o voce universală.

Romanul Unsprezece minute este povestea Mariei, o fată dintr-un sat brazilian, ale cărei prime întâlniri inocente cu dragostea o lasă cu inima frântă. La o vârstă fragedă, ea se convinge că nu va găsi niciodată iubirea adevărată, crezând în schimb că „dragostea este un lucru cumplit, care te face să suferi...“. O întâlnire întâmplătoare în Rio de Janeiro o determină să plece la Geneva, unde visează să găsească faimă şi bogăţie, dar sfârşeşte în stradă, ca prostituată.
În Geneva, Maria se îndepărtează tot mai mult de iubire, devenind tot mai fascinată de sex. În cele din urmă, concepţia ei lipsită de speranţă despre dragoste este pusă la încercare când cunoaşte un tânăr şi chipeş pictor. În această odisee a descoperirii de sine, Maria are de ales între a urma o cale 
a întunericului – plăcerea sexuală de dragul plăcerii sexuale – sau a risca totul pentru a găsi „lumina lăuntrică“ şi potenţialităţile sexului sacru, ale sexului în contextul dragostei. 
În acest palpitant şi îndrăzneţ roman, Paulo Coelho analizează cu sensibilitate natura spirituală a sexului şi a iubirii şi ne invită să ne confruntăm cu propriile prejudecăţi, cu propriii demoni, să ne aflăm propria „lumină lăuntrică“.