Literatură

Traducere și note de Mihnea Gafița

Alo? Albert Einstein la telefon este povestea unei prietenii de ordinul fabulosului și a unei vieți memorabile. Acest roman plin de bună dispoziție, farmec și emoție acoperă aproape un secol de istorie a Europei și prezintă sub o altă lumină omul din spatele mitului Einstein.

În ziua în care împlinește șaptezeci și cinci de ani, pe 14 martie 1954, Albert Einstein răspunde la telefon, în locuința sa din Princeton, New Jersey. De la celălalt capăt al firului, o liceeană de șaptesprezece ani, Mimi Beaufort, își cere scuze - „Probabil c-am greșit numărul“. „Nu, deloc, n-ați greșit numărul“, îi răspunde Einstein. Din acest schimb de replici ia naștere o minunată prietenie, care durează până la moartea omului de geniu, survenită după un an. Este doar una dintre prieteniile evocate de R.J. Gadney în romanul de față.
Scriind la timpul prezent și făcând uz de corespondența și fotografiile lui Einstein, R.J. Gadney reușește perfect să contureze viața trecută a fizicianului, universul academic în care acesta se manifesta, să-i redea meditațiile cu privire la bomba atomică și la propriul rol în construirea ei și, desigur, căutările pentru a formula o lege aplicabilă întregului mecanism al universului. De asemenea, îi pune în valoare șarmul considerabil și tandrețea față de prieteni. Este o carte și savantă, și ușor de citit.

In anii treizeci ai secolului al XVI-lea, tanara Inés Suárez se hotaraste sa paraseasca Spania. Imbarcandu-se pe un vas ce se indreapta spre Lumea Noua, Inés nu stie insa ca ii sta scris in stele sa deseneze pe harta lumii, impreuna cu misteriosul Pedro de Valdivia, conturul unei tari.

Nimic nu parea sa o predestineze pe Inés Suárez, o croitoreasa spaniola frumusica si modesta, unei vieti iesite din comun. Insa Inés se hotaraste sa-si regaseasca sotul, plecat la razboi dincolo de Ocean, si astfel tanara ajunge in Americi, unde o asteapta o noua iubire, dar si o viata plina de lupte grele si rare momente de fericire. Alaturi de capitanul Pedro de Valdivia, aceasta eroina a Spaniei de care istoria s-a ocupat atat de putin ajunge adevarata intemeietoare a Regatului Chile. Povestea de iubire dintre Pedro si Inés, ce dureaza mai bine de treizeci de ani, e traita cu intreaga disperare si intensitate conferite de o existenta mereu primejduita de iminenta unui raz-boi cu indienii mapuche. Trecand prin toate primejdiile imaginabile, convertindu-se deopotriva in sfetnic, strateg, infirmiera improvizata, dar si in mama spirituala a colonistilor, Inés isi asuma un ultim rol, pe cel de cronicar al evenimentelor care au precedat intemeierea statului Chile, si isi relateaza povestea de dragoste si tradare.

Romanul Soloviov și Larionov semnat de Evgheni Vodolazkin, autorul bestsellerului Laur (tradus în 2014 în colecția „Raftul Denisei“), a fost finalist, în 2010, la premiile Bolșaia Kniga (Marea Carte) și Andrei Belîi, ca o recunoaștere a originalității cu care reconstituie un episod din trecutul Rusiei, îmbinat cu un prezent nu mai puțin pasionant.

Soloviov, tânăr cercetător în domeniul istoriei, studiază figura legendară a generalului Larionov, comandant în Armata Albă în timpul Războiului Civil din Rusia. Dar portretul pe care i-l face este unul pseudoistoric, contaminat de figuri proeminente din istoria Rusiei și chiar din familia lui Vodolazkin. Tema de cercetare prilejuiește incursiuni în timp și spațiu, în cele mai diferite medii, colorate pe alocuri cu o tentă detectivistică. Romanul abundă în considerații despre istorie, politică și morală, întruchipate într-o galerie de portrete memorabile, bazate pe jocul ironic al autorului cu sursele reale și cele inventate. O frumoasă și seducătoare poveste de dragoste întregește, cu umorul inconfundabil al scriitorului, gustat deja de cititorii români, acestă remarcabilă operă literară în care meditația asupra relativității lucrurilor – mai cu seamă a adevărului istoric – ocupă un loc central.

„A fost un război ciudat, un război al rușilor cu rușii, în care soldații luați prizonieri puteau lupta chiar de-a doua zi de partea dușmană. O făceau cu același devotament ca și înainte. Nu erau puțini cei care își făcuseră o obișnuință din a trece dintr-o tabără în alta. Pentru unii era unica posibilitate de a munci în condiții de război, pentru alții era un mod de viață, nu mai avea importanță pentru cine luptau. Într-o viață tihnită nu aveau parte de senzații tari. Îi îmbăta frăția de arme în fața morții. Trecerile în tabăra dușmană erau, de regulă, oprite de glonț. Sau de sabie. De fapt, nu prea aveai ce alege.“

„Spectator al vieții, descifrator de șarade, lipsit de sentimente, asemenea expresii folosește Pessoa pentru a se autodefini, iar noi le vom regăsi în descrierea lui Abílio Quaresma din aceste nuvele polițiste. Astfel personajul câștigă o individualitate care seamănă cu cea a unei personalități literare apropiate de creatorul ei.“ (Ana Maria FREITAS)

„Sunt doar câțiva ani de când editorii portughezi au reușit să descifreze, să grupeze și să publice majoritatea scrierilor polițiste ale lui Fernando Pessoa. Căci Pessoa a scris toată viața lui și proză polițistă. Iar apoi a creat un personaj demn de Panteonul unde și-au găsit locul detectivi celebri precum Sherlock Holmes, Hercule Poirot și Jules Maigret. E vorba despre doctorul portughez Abílio Fernandes Quaresma, un fel de întrupare a rațiunii pure rămas, evident, necunoscut, dar cu toate șansele de a face o strălucită carieră internațională postumă, ca mai toate scrierile din celebrul cufăr pessoan. El nu este «detectiv», este «descifrator», adică un raționalist spărgător de enigme din viața reală, care deslușește în faptele banale grupate în jurul unei crime tot ceea ce nimeni altcineva nu reușește să vadă. Simfonia deducțiilor sale este adevăratul suspans al acestor nuvele polițiste, pline de sugestii și de false piste prin care cititorul, antrenat și el în exercițiul descifrărilor, e invitat să se rătăcească. I s-a spus detectiv metafizic, și nu doar fiindcă, la un moment dat, recurge la Platon pentru lămurirea unei crime. Dar Quaresma este și un alter ego al lui Pessoa însuși, așa cum se voia sau se percepea el pe sine: un logician trist și destul de asocial, rece și mai degrabă placid, alcoolic timid, victorios numai asupra unei vieți fictive din care el reușește să extragă palpitul viu al dezordinii.“ (Dinu FLĂMÂND)

„Am încercat întotdeauna să fiu doar un spectator al vieții, fără să mă amestec în ea. [...] Față de viață, manifest numai interesul unui descifrator de şarade. Mă opresc, descifrez, apoi plec mai departe. Nu fac apel la nici un sentiment.“ (Fernando PESSOA)

Traducere şi note de Gabriela Lungu

Mâine poate am să rămân e o carte despre puterea de a alege între a pleca și a rămâne înfruntând adversitățile și încercând să faci din micul tău colțișor de lume un loc în care să merite să trăiești. Și atunci a rămâne înseamnă înainte de orice să-ți faci prieteni (indiferent dacă ei sunt oameni sau necuvântătoare), să te străduiești să vezi mereu jumătatea plină a paharului, să iubești, să fii puternic. Femeile sunt puternice; Luce Di Notte, protagonista romanului, este puternică, deși e mult mai ușor să fii slab. Pentru că atunci nu ai nimic altceva de făcut decât să-și încrucișezi brațele și să spui: Nu pot.

„Cu un realism halucinant, Mo Yan îmbină folclorul, istoria și contemporaneitatea.“ (Motivația juriului Nobel)

Această selecție de zece povestiri reflectă diversitatea de teme și abordări stilistice din proza scurtă a lui Mo Yan. Unele, precum "Frumoasa care trecea bulevardul Chang’an călare pe măgar" și "Femeia cu buchetul de flori", amintesc de tradiția prozei fantastice chineze și aduc în prim-plan personaje feminine, a căror frumusețe exercită o fascinație irezistibilă, la granița supranaturalului. Altele, cum ar fi "Bătălia din pădurea plopilor albi" sau "Cătușe la degetele mari", au în centru secvențe din realitate văzute prin ochii copiilor. „O copilărie nefericită este o sursa de inspirație inepuizabilă“, consideră Mo Yan, iar micii protagoniști îi oferă ocazia de a povesti, pendulând între realismul brutal și poezia sclipitoare, despre indiferență și cruzime. Elementele autobiografice își găsesc locul în "Bumbacul imaculat", dupa cum mărturisește autorul însuși.

„Poate că nu sunt un scriitor cu o formație teoretică solidă, dar am o imaginație fertilă. […] Pot depăna o poveste încântătoare, și această măiestrie am deprins-o de la bunicii mei, dar și de la numeroșii povestitori care se perindau prin sat.“ (Mo YAN)

Traducere de Jean Grosu

 

Alegând lozinca insurgenților Sorbonei din mai 1968 drept titlu al romanului său, Milan Kundera așază destinul unei întregi generații sub semnul eșecului. Eroul său nu este însă un tânăr al acelor locuri și vremuri, ci unul care-și trăiește dureroasa maturizare în epoca instaurării regimului comunist în Cehoslovacia. Adolescent vulnerabil, bântuit de teama de ridicol, dar de o extremă puritate, poetul Jaromil se simte atras de ideologia marxistă, care-i promite o iluzorie revanșă împotriva unei lumi ce nu-l poate cuprinde. Treptat, el devine prizonierul unui sistem care îi cere să renunțe la tot ce venerase în chipul cel mai curat cu putință și să intre în concertul platitudinilor care se dau drept singura literatură adevărată.

Puritatea lui ultragiată se transformă atunci de-a dreptul în abjecție, odată cu denunțul prin care Jaromil își trimite prietena la închisoare. Și dacă, așa cum se spune, viața poetului este exponențială, căderea lui Jaromil, pusă de autor față în față cu căderile atâtor mari poeți ai lumii, vorbește despre căderea tuturor celor prinși în vâltoarea istoriei. Iată de ce romanul său n-a putut apărea decât în afara granițelor Cehoslovaciei, în 1973, mai întâi în Franța, unde a primit Prix Médicis étranger.

 

„Alături de Don Quijote și Doamna Bovary, Viața e în altă parte este probabil opera cea mai dură care s-a scris vreodată despre poezie. Despre poezie ca ultim refugiu al lui Dumnezeu.“ — FRANÇOIS RICARD

Publicat în 2015, romanul La marginea apei a fost Numărul 1 pe listele de bestselleruri din New York Times și USA Today. Inclus pe Publishers Weekly Bestseller List și Indie Bestseller List. National Post Best Book of the Year. BookPage Top Pick in Fiction. Nominalizat pe lista scurtă la Goodreads Choice Award Best Historical Fiction și Romantic Novelists Association Historical Novel Award. Romanele semnate de Sara Gruen sunt traduse în peste 45 de limbi și s-au vândut până în prezent în peste 10 milioane de exemplare.

La începutul anului 1945, Maddie și Ellis Hyde, un tânăr cuplu american din înalta societate a Philadelphiei, hotărăsc să traverseze Atlanticul, în ciuda războiului care devasta Europa, cu intenția de a dovedi existența monstrului din Loch Ness și de a spăla astfel onoarea familiei, pătată cu zece ani în urmă, când colonelul Hyde, tatăl lui Ellis, falsificase câteva fotografii înfățișând faimoasa creatură ce făcuseră înconjurul lumii. În timp ce Ellis și bunul său prieten Hank Boyd se lansează într-o căutare frenetică, Maddie începe să descopere adevărul crud care a stat de fapt în spatele propriei căsătorii. Pusă acum fața în fața și cu realitatea războiului, tânăra femeie devine tot mai conștientă de vulnerabilitatea umană, iar lupta pe care o duce ca să se redefinească o apropie de o lume plină de mistere și superstiții aparținând unui spațiu de legendă.

CRISTINA CHEVEREȘAN este conferențiar doctor abilitat la Universitatea de Vest din Timișoara, unde predă cursuri de literatură, cultură și civilizație americană. Director al masteratului de Studii Americane, alumn și ambasador Fulbright, a fost visiting professor la Universitatea Ca’ Foscari din Veneția în 2019. A participat la cursuri de specializare la instituții prestigioase din străinătate precum Cornell University (School of Criticism and Theory), University College Dublin sau Salzburg Global Seminar. Seria de burse câștigate a culminat cu un stagiu de cercetare Fulbright Senior la Harvard University. A publicat opt cărți în limbile română și engleză și numeroase articole, recenzii și interviuri în reviste naționale și internaționale. A coordonat, editat și tradus o serie de alte volume. În 2020 a obținut premiul Cartea Anului pentru critică și istorie literară, eseu, acordat de filiala Timișoara a Uniunii Scriitorilor.

O bijuterie narativă ce combină armonios trama psihologică cu istoria recentă, Jumătate de viață are structura unei piese în două acte și urmărește destinele a cinci prietene, Olga, Marta, Lolita, Nina și Julia, surprinzându-le întâi adolescente, în timpul dictaturii franchiste, apoi în plină maturitate, în primii ani ai tranziției din Spania. Roman câștigător al Premiului Nadal în 2017.

În vara anului 1950, cinci fete de 14 ani, aflate în internatul unei mânăstiri catolice, joacă pentru ultima oară Adevăr sau provocare, căruia îi mai spun „jocul cu gajuri“. Două dintre ele, gemenele Viñó, se pregătească să înceapă o viață nouă. Nici una, însă, nu bănuiește că acea noapte le va pecetlui destinul pentru totdeauna, marcând sfârșitul inocenței lor. În iulie 1981, tot într-o noapte de vară, eroinele se reîntâlnesc în restaurantul Jumătate de viață din Barcelona și reiau jocul din adolescență. Secretele care ies la iveală sunt teribile, iar ele ajung să-și reconsidere convingerile despre prietenie, carieră, dragoste, maternitate, dar și pe cele despre propria sexualitate. Romanul lui Care Santos este, totodată, o poveste despre devenire și iertare, despre schimbarea personală și colectivă.

Romanul „Trei etaje”, bestseller în Israel de la publicare, în 2015, sondează abisurile relaţiilor umane, de la iubire la trădare, de la suspiciune la nevoia de apropiere, de la devotament la dependenţă. Eshkol Nevo, cea mai importantă voce a noii generații de scriitori israelieni, mărturisea că ideea de la care a pornit în roman i-a venit, pe de o parte, de la „Căderea” lui Albert Camus, iar pe altă parte de la celebra melodie a lui Phil Collins „In the Air Tonight”.

Traducere de Emanoil Marcu și Corina Neacșu

Un roman și trei povestiri de o imaginație debordantă, în care ingeniozitatea și concizia construcției sunt duse la perfecțiune.

În Roma anului 1933, unde strălucirea trecutului e copleșită de umbrele prezentului, o monedă de 10 lire trece, într-o singură zi, prin mâinile a nouă oameni – între care un pictor muribund, o prostituată, un parfumier nefericit și o tânără care vrea să îl ucidă pe Mussolini. Incapabile să comunice, atât de diferite le sunt firile, personajele din Obolul visului – împovărate de iubiri sau de iluzii deșarte și în stare de gesturi eroice sau trădări abjecte – își întretaie astfel drumurile și destinele.

În Poveste albastră, textul care dă titlul volumului postum apărut în 1993, o corabie plutește pe mări exotice în căutarea unei comori dincolo de închipuire. Dar cele mai mari minuni de pe insula safirelor nu sunt pietrele prețioase, ci femeile pline de mister ale căror chipuri și gesturi pot aduce mântuirea sau blestemul.

Atunci când Jack îl cunoaște pentru prima dată pe Joseph, fratele lui adoptiv, nu știe despre el decât că vine de la un centru de detenție juvenil și că are un copil pe care nu l-a văzut niciodată. Între cei doi băieți se leagă o strânsă prietenie, iar Jack va face totul pentru a-l ajuta pe Joseph să-și găsească fetița. Drumul spre Jupiter nu este doar drumul parcurs de un tată în căutarea copilului său, ci și un drum de-a lungul căruia cititorii acestei cărți vor descoperi valoarea prieteniei.

Traducere și note de Daniel Nicolescu

Roman autobiografic devenit celebru, publicat de Romain Gary în 1960, a cărui figură dominantă este Mina Kacew. Una dintre cele mai frumoase cărți despre dragostea maternă și, mai ales, despre relația mamă-fiu, cu toate ambiguitățile și consecințele care decurg din preaplinul acesteia. În 1970, Promisiunea zorilor a fost adaptat pentru marele ecran de Jules Dassin, cu Melina Mercouri în rolul principal. Ecranizarea din 2017, regizată de Éric Barbier, îi are ca protagoniști pe Charlotte Gainsbourg și Pierre Niney. Pentru interpretarea personajului Mina, Charlotte Gainsbourg a fost nominalizată la cel mai bun rol principal feminin în cadrul Premiilor César.

Cele trei părți ale romanului retrasează copilăria lui Gary la Vilnius, exilul la Nisa și odiseea războiului. Gary își extrage superbul său titlu metaforic Promisiunea zorilor din suma tuturor paradoxurilor relației de iubire dintre mamă și fiu, o relație de fuziune aproape magică, pe cât de galvanizantă, pe atât de sufocantă, pe cât de miraculoasă, pe atât de apăsătoare, pe cât de fierbinte, pe atât de ostenitoare. Un titlu pe care îl explică într-un pasaj faimos din roman: „Prin dragostea maternă, viața își face în zori o promisiune pe care nu o respectă nicicând“.

Traducere și note de Fiana Yuksel

Comparat cu Numele trandafirului, romanul istoric multipremiat Imperiul fără de sfârșit a fost vândut într-un milion de exemplare numai în Coreea de Sud și a fost ecranizat de Park Jong-won în 1995.

Romanul relatează, într-un tempo dramatic, evenimentele din cursul unei zile și al unei nopți de iarnă din anul 1800, la curtea regelui Jeongjo. Cărturarul Yi In-mong, custode al Bibliotecii Regale, este chemat să investigheze moartea subită a lui Jang Jong-o. A fost o crimă, sau o întâmplare nefericită? Pe măsură ce acesta deslușește sensul intrigilor, se conturează idealurile cărturarilor confucianiști, pentru care cunoașterea, adevărul și caracterul moral sunt mai presus chiar decât iubirea.

„Cartea deschide o fereastră către luptele pentru putere din regatul Joseon, în care diferențele de opinie puteau să aibă adesea consecințe fatale.“ – Donald Baker

Ilustrația copertei: Soare, Lună și cinci piscuri, autor necunoscut, sec. al XIX-lea (detaliu)

Povestea Mariei, o fata dintr-un sat brazilian, ale carei prime intalniri inocente cu dragostea o lasa cu inima franta. La o varsta frageda, ea se convinge ca nu va gasi niciodata dragostea adevarata, crezand in schimb ca "dragostea este un lucru cumplit care te face sa suferi...".

Traducere și note de Gabriela Lungu

PREMIUL EMILIO SALGARI 2018

Matteo Strukul este cel mai cunoscut autor italian de romane istorice, opera sa multipremiată fiind tradusă în peste 20 de limbi.

„De prea multe ori în viață am plătit dublu ceea ce credeam a‑mi fi oferit din prietenie.“ Însă pentru dragoste Casanova a plătit o singură dată. Soarta lui și a celei care i-a furat inima este hotărâtă într-un joc al intrigilor politice și al hazardului ce se desfășoară, pe rând, în luminile orbitoare ale unui palazzo somptuos, în clarobscurul unui canal cu gondole tremurându-i pe ape și în bezna unei temnițe unde Inchizitorul Negru își așteaptă victima.
Combinând elementele romanului istoric și de aventuri cu cele ale romanului libertin și apelând la o documentare solidă pentru a susține ficțiunea, Matteo Strukul îmbogățește cu tușe inedite portretul lui Giacomo Casanova, cel mai faimos seducător din istorie. Eroul său este un iubitor al cărților și teatrului, un călător, un alchimist, o figură extrem de complexă și de interesantă.

„Casanova, e adevărat, a fost protagonistul altor romane […], dar lipsea o narațiune modernă care să pună accentul pe un personaj ce merită să fie cunoscut. Casanova e un libertin, deci un seducător, dar și un rebel, un outsider, cum se spune azi, și un bărbat care făcea marketing pentru el însuși.“ – Matteo Strukul, interviu publicat în Il Mattino

Pe copertă: Pietro Longhi, Șarlatanul (detaliu; Francesco Guardi, Canal Grande la Podul Rialto (detaliu)

„Nimeni nu-si incredinteaza visurile in mainile celor care le pot distruge. Nimeni, cu exceptia Atenei.“ (Heron Ryan, ziarist)

Traducere şi note de Cornelia Rădulescu

Isabel Allende: 23 de cărți publicate, traduceri în peste 40 de limbi; peste 74 de milioane de exemplare vândute; 15 doctorate onorifice; peste 60 de premii în peste 15 țări; 2 filme de succes realizate după romanele sale. În 2018 a primit National Book Award, celebrându-se astfel pentru prima dată în S.U.A. o operă scrisă în limba spaniolă.

În august 1939 poetul Pablo Neruda organizează plecarea din portul Bordeaux a legendarei nave Winnipeg care va duce la Valparaiso peste 2 000 de refugiați spanioli. Pornind de la acest fapt istoric, dar și din propria experiență a exilului, Isabel Allende construiește povestea medicului Víctor Dalmau și a pianistei Roser Bruguera, nevoiți să fugă din calea trupelor franchiste. Primiți cu multă căldură în Chile, acea „lungă petală de mare, de vin și de zăpadă“, după cum a evocat-o Neruda, atât Victor, cât și Roser reușesc să se integreze, dar lovitura de stat încheiată cu moartea președintelui Salvador Allende îi va forța să părăsească și această țară. Puterea de a spera și de a rezista pe care au dobândit-o în Spania tinereții lor îi va salva încă o dată. O pledoarie impresionantă pentru solidaritate, toleranță și dragoste.

Publicat în 1955 în foileton într-un supliment al prestigioasei reviste Bungeishunjū, romanul Nobila doamnă din Yodo (Yodo-dono nikki) este o capodoperă care, îmbinând realismul sever cu lirismul dramatic, surprinde cu acuitate psihologică parcursul spectaculos și totodată tragic al concubinei seniorului Hideyoshi, personaj real, intrat în legendă.

Chacha, eroina din Castelul Yodo, a ajuns, din victimă aruncată într-o mizerie lucie, a doua soție a comandantului Hideyoshi, unul dintre cei mai curajoși seniori din Japonia. În ambele ipostaze, ea și-a rămas întotdeauna fidelă sieși, respectând parcă un cod personal al samurailor. Ecranizat în 2007 în regia lui Hajime Hashimoto, romanul vorbește despre Japonia zbuciumată a secolului al XVI-lea, despre bătălii și campanii militare, castele impunătoare și incendii magnifice, dueluri și seppuku, banchete fastuoase, intrigi, trădări și iubiri imposibile – toate zugrăvite de Inoue cu un veritabil talent de pictor care, dincolo de amplele panorame, cu mii de figuranți, așterne pe pânză, cu delicatețe, destine.

Traducere și note de Jana Balacciu Matei

 

Romanul Aroma timpului ne oferă o incursiune în fascinanta lume a parfumurilor, care ne face cunoscută una dintre cele mai pline de glamour perioade ale secolului XX.

 

„Parfumul ei trebuie să aibă miros de femeie. Nici de cocotă, nici de soție supusă. Nici de tânără, nici de bătrână. Nici de extravaganță, nici de discreție. Doar de femeie. Să fie parfumul feminității.“ De la Grasse, leagănul parfumeriei de înaltă clasă, la Barcelona de după războiul civil, trecând prin Parisul lui Coco Chanel, Aroma timpului povestește despre cine și cum face parfumurile și vorbește despre viața unui om care se construiește pe sine și ajunge în vârf, după ce depășește multele lovituri primite de la viață. Destinul lui Pablo, orfanul barcelonez devenit parfumier de excepție, este legat de Coco Chanel, al cărei renumit Chanel N° 5 va face istorie și va deveni legendă.

 

„Núria Pradas realizează echilibrul perfect între tramă, personaje și cadru, în timp ce îi dezvăluie cititorului partea cea mai ascunsă a lumii parfumurilor.“ — CARE SANTOS

„Acest elegant roman istoric al lui Kenichi Yamamoto îmbinǎ un talent literar impresionant cu o intrigǎ clasicǎ. Sub pretextul seppuku-ului marelui maestru de ceai Sen no Rikyū din februarie 1591, ordonat de cǎtre Toyotomi Hideyoshi (1536-1598), scriitorul reuşeşte o compoziţie savantǎ şi atractivǎ. Nǎscut în 1956, el se înscrie, într-o manierǎ proprie, în continuitatea unor mari contemporani ai literaturii, precum Yasushi Inoue (Maestrul de ceai), sau ai cinematografului, precum Kei Kumai (Moartea unui maestru de ceai, 1989). Cu multǎ abilitate, textul trece de la un personaj la altul, menţinîndu-se în sfera ceremoniei ceaiului şi oferindu-şi misterul mai mult simţirii decât înţelegerii. Dincolo de reconstituirea vechii Japonii, cititorul va putea aprecia personajele feminine, cronologia fluidǎ, alternanţa între lentoare aerianǎ şi intensitate.“ (Le monde)

Enigma seppuku ului lui Sen no Rikyū, cu substraturile sale politice, economice, estetice, dar şi de relaţii interpersonale, a frǎmîntat de secole mediile culturale japoneze, fǎrǎ a-şi gǎsi pânǎ acum un rǎspuns definitiv. Din lista mult mai lungǎ a celor care au încercat în epoca noastrǎ sǎ ofere ipoteze în literatura lor, putem menţiona pe Kaionji Chōgorō cu romanele Tenshō onna gassen (1936, premiul Naoki) şi Chadō Taikōki (1941), pe Kon Tōkō cu O-Gin-sama (1957, ecranizat în 1962 de Tanaka Kinuyo), pe Nogami Yaeko cu Hideyoshi to Rikyū (1964, ecranizat în 1989 de Teshigahara Hiroshi sub titlul Rikyū) sau pe Inoue Yasushi cu Honkakubō ibun (1981, tradus în românǎ ca Maestrul de ceai, ecranizat în 1989 cu titlul Rikyū – Honkakubō ibun de cǎtre Kumai Kei). La acestea putem adǎuga şi filmul independent O-Gin-sama regizat în 1978 de Kumai Kei.

Lea și Gabe merg la același curs de scriere creativă. Se uită la aceleași seriale, comandă același fel de mâncare și umblă prin aceleași locuri. Dar sunt atât de timizi, încât probabil că n-o să-și vorbească niciodată.

În afară de ei, toată lumea vede că sunt făcuți unul pentru altul și parcă întreg universul conspiră să-i aducă împreună.

Dar va fi oare de ajuns?

În 2016, în SUA: bestseller New York Times, Los Angeles Times, USA Today, Chicago Tribune, O: The Oprah Magazine, People Magazine, Harper's Bazaar; inclus în Entertainment Weekly’s Must List și Library Reads Top Ten Pick.

Admirabil scris, romanul Lebedele de pe Fifth Avenue, inspirat din fapte reale, oferă o plimbare ficțională într-o lume apusă, înalta societate newyorkeză a primelor decenii de după cel de-al Doilea Război Mondial, avându-i în prim-plan pe scriitorul Truman Capote, cu farmecul, duplicitatea, narcisismul și vulnerabilitatea lui, alături de muzele sale, dintre care se detașează Babe Paley, cu tragica ei splendoare.

„O întreagă epocă și aspectele ei sordide prind viață în această biju¬terie de roman.“ (O: The Oprah Magazine)

„Ciudata și fascinanta relație dintre Truman Capote și „lebedele“ sale — Babe, Slim, Gloria și celelalte stele ale perioadei ilustrând ca o radiografie lumea lor — este transfigurată și înfățișată cu măiestrie în acest roman, în care fiecare personaj are un comportament detestabil, deși nu lipsit de amuzament. Meritul lui Melanie Benjamin constă în faptul că reușește să stârnească empatia cititorilor atât pentru aceste femei care dețin putere, grație și frumusețe, cât și pentru Truman Capote.“ (Sara Gruen, autoarea romanelor Apă pentru elefanți și La marginea apei)

„Cei care apreciază splendorile vechiului New York vor savura acest prilej de a retrăi viața celor bogați și faimoși (chiar și pasiunile lor vestimentare!). Melanie Benjamin ne oferă portrete convingătoare ale unor personalități reale, într-o narațiune îmbibată de rumori ale vremii, cuceritoare și totodată de o mare profunzime emoțională.“ (Library Journal)

„Lectura Lebedelor de pe Fifth Avenue este asemenea unei participări la o petrecere unde se servește șampanie și, pe tavă, secretele somptuoase ale elitei newyorkeze, fără să fie nimic de plătit. Eleganța „lebedelor“ nu e întrecută decât de eleganța scrisului lui Melanie Benjamin, captivant prin simplitate și rafinament.“ (Vanessa Diffenbaugh, autoarea romanului Limbajul florilor)

Roman al devenirii și o sofisticată poveste de iubire, Iuda repune în discuție, din perspectivă etică, politică și istorică, figura trădătorului și conceptul de tradare. O realizare literară de proporțiile unei simfonii, Iuda îmbină un subiect pasionant cu reflecții îndrăznețe asupra evenimentelor istorice care au determinat, pe de o parte, relațiile dintre evrei și creștini și, pe de alta parte, cele dintre Israel și lumea arabă.

În decorul neprietenos al unui Ierusalim iernatic de la începutul anului 1960, tânărul Shmuel Asch înțelege ca viața lui are nevoie de o schimbare. Dezamăgit în urma unei povești de dragoste încheiate brusc și sclav al unei vieți studențești lipsite de satisfacții, el hotaraște să se izoleze în casa veche a unui batrân intelectual infirm, a carui nora îl angajează pentru a-i ține acestuia companie câteva ore în fiecare zi. Ceea ce nu știe Shmuel este ca traiul între zidurile groase ale casei de la marginea orașului vechi, alaturi de doi oameni aparținând parca altor vremuri, nu face decât sa-l reconecteze la viața, pregătindu-l pentru ceea ce-l așteaptă cu adevărat. El descopera treptat toate fațetele iubirii și ale sacrificiului, pe masură ce desface taina celor în casa cărora locuiește.

Trei femei, trei epoci. Ana traieste la Bruges in timpul Renasterii, Hanna, in Viena imperiala de la inceputul secolului XX, iar Anny, in Hollywoodul actual. Toate trei se simt profund diferite de contemporanii lor. Si daca ele reprezinta una si aceeasi femeie?

In secolul al XVI-lea, Anne, o tanara modesta din Bruges, fuge de acasa in ziua nuntii pentru a nu fi victima unui destin pe care nu si-l doreste. In Viena lui Freud, Hanna von Waldberg, rasfatata a lumii bune, isi paraseste sotul care o adora pentru a se descoperi pe sine cu ajutorul psihanalizei. Iar in zilele noastre, la Hollywood, Anny Lee, o actrita a carei frumusete nu e intrecuta decat de nevoia ei de a se autodistruge prin droguri si alcool, rupe tiparele industriei entertainment-ului si refuza stratagemele care ar transforma-o intr-un adevarat star. Trei epoci diferite, pe care le unesc insa ipostazele unei femei libere, nesupuse, aflate in cautarea adevarului si a iubirii.

 

Marele premiu pentru roman al Academiei Franceze 2021

Titlul romanului „Stăpânul și cuceritorul meu” provine dintr-un vers al lui Paul Verlaine, dar este greu de imaginat că însuși poetul și pistolul cu care l-a împușcat pe Rimbaud joacă un rol esențial în povestea de dragoste interzisă dintre Tina și Vasco, unde prețioasa casetă cu inima lui Voltaire, furată de la Biblioteca Națională a Franței, devine cadou de aniversare, iar arma lui Verlaine, cumpărată la licitație, alături de un caiet cu sonete și haikuuri ajung probe incriminatoare pe masa judecătorului de instrucție. Eșecul relației amoroase dintre cei doi protagoniști, surprins cu ironie fină de vocea uneori melancolică, alteori tăioasă a naratorului chemat la tribunal să depună mărturie, se declină cu toate culorile pasiunii oarbe, de la gesturile necugetate în frumusețea lor ale îndrăgostirii până la străfulgerările de luciditate din final.

Într-un interviu, François-Henri Désérable declara: „Am trăit cu pasiune o poveste de dragoste, rațiunea s-a predat, a depus armele, iar eu nu am putut scrie altceva pe acest subiect. Mi s-a părut necesar să încerc să reconstitui sentimentele care mă animaseră într-o ficțiune ce se învârte în jurul poeziei.“ Ironia și liricul se întrepătrund într-un elogiu adus cărților și iubirii, chiar și atunci când aceasta ne face să ne pierdem capul.

Selecţie, traducere din japoneză, note și glosar de Flavius Florea

Povestirile lui Kawabata oferă o viziune sublimată asupra vieții, și ele mai mult sugerează decât afirmă. Patru dintre povestiri, „Japoneza Anna“, „Mulțumesc“, „Bărbatul care nu râde“ și „Imortalitate“, au fost ecranizate chiar sub titlul acestui volum selectiv și prezentate la Festivalul Internaţional de Film de la Tōkyō în 2010.

Scrise între 1916 și 1964, pentru ediția în limba română a volumului Povestiri de ținut în palmă au fost alese o sută trei proze din cele o sută douăzeci și două din selecția considerată standard. Multe dintre ele sunt traduse pentru prima dată într-o limbă europeană. Povestirile acoperă un registru larg – amintiri din copilărie și adolescență, mici tablouri erotice aflate între vis și realitate, anecdote, istorii insolite, uneori alegorice ori fantastice – și reflectă in nuce toate temele majore ale lui Yasunari Kawabata: dragostea, singurătatea, relația omului cu natura, moartea, ritualurile Japoniei de altădată, calamitățile și conflagrația mondială.

După succesul romanului Memoriile unui motan călător, un adevărat fenomen internațional, vândut în peste 1 000 000 de exemplare, Hiro Arikawa revine cu șapte povestiri despre șapte pisici și stăpânii lor, șapte întâmplări pline de empatie, înțelepciune și gingășie despre provocările mai mari și mai mici de zi cu zi, despre frumusețea schimbării și legătura vindecătoare dintre feline și oameni.

Fie că învață un proaspăt părinte să-și înfrângă frica de viață sau un copil să comunice cu mama lui vitregă, fie că însoțesc până la maturitate stăpânul mult iubit, ajutându-l să-și găsească echilibrul, sau oferă unei familii numeroase lecția solidarității și-a pietății filiale, pisicile din volumul Motanul care și-a luat rămas-bun le dau oamenilor energie pozitivă, echilibru, afecțiune. O meditație asupra ciclului existenței și asupra felului în care un simplu gest de bunătate, precum acela de a salva un pisoi, poate schimba un destin.

Un roman despre trei generații de femei, surprinse în momente de criză ale vieții lor, Trilogia sexului rătăcitor e totodată povestea unei maturizări dure, descrise prin intermediul unei autoscopii necruțătoare, care propune, dincolo de narațiunea propriu-zisă, o poetică a corporalității și a visceralului, a organicului și a vieții instinctuale. Dincolo de portretele individuale ale femeilor și de istoriile lor personale se conturează însă imaginea unei Românii în timpul războiului, în comunism și apoi în perioada tranziției, o oglindă a unor epoci care își pun decisiv amprenta asupra celor care le trăiesc.

„Într-o primă etapă a scrierii cărții m-am lăsat ghidată de imaginea unui cor polifonic de voci feminine care povestesc momente-cheie din viața lor. În cazul fiecăreia, un anumit prag emoțional sau social este depășit în chip violent, cu multă suferință. Eram într-un metrou din Paris, când am scos telefonul din buzunar, l-am deschis, și așa au apărut primele fraze. Scenele și personajele provin din fapte imaginate, trăite, fantasmate și auzite. Când am adăugat punctul final, am înțeles că este o carte despre femei, despre femeie, despre om și copilarie, despre durerosul proces al maturizării.“ – Cristina Vremeș