Literatură

Geniile este un roman incitant, inspirat dintr-un episod real devenit mit in lumea literara latino-americana: ruptura violenta dintre Gabriel Garcia Marquez si Mario Vargas Llosa, marcata de faimosul pumn pe care cel din urma i l-a aplicat lui Gabo in 1976. Jaime Bayly porneste de la aceasta intamplare pentru a explora, cu umor si indrazneala, complexitatea unei prietenii transformate in rivalitate.

Roman câștigător la Storytel Awards 2025, categoria Best youth novel

O să vă povestesc cum a fost toamna aceea.

Voi începe cu cel mai mare secret dintre toate.

Voi mărturisi cel mai rău lucru posibil:

Am vrut doar ca ea să nu mai țipe.

Este toamna anului 1710, iar ciuma își întinde aripile negre deasupra Stockholmului. Magdalena și sora ei mai mică, Ebba, sunt nevoite să plece din capitală după ce mama lor moare răpusă de molimă. Cele două fete sunt trimise la țară, la mătușa lor, pe care nu au întâlnit-o niciodată și care locuiește la castelul Svartdamm.

Castelul este măreț, dar plin de secrete. De ce nu o place mătușa Katarina pe Magdalena? Cine e preotul înspăimântător care vine la castel în fiecare duminică? Și de ce nu au voie să-l întâlnească și nici să vorbească despre fiul vitreg al mătușii?

Într-un viitor în care oamenii au cedat puterea de a decide între bine și rău unei inteligențe artificiale, Ana visează doar la o carieră curată de polițistă. Respectă legea, crede în ordine și în ideea că un sistem rece, dar corect, poate face lumea mai bună, până când o acuzație absurdă o lovește direct în inimă: propria ei soră este declarată vinovată de Judecătorul Artificial – entitatea supremă care stabilește soarta fiecărui cetățean.

Deodată, certitudinile Anei se fisurează. O lume guvernată de algoritmi pare să se clatine sub greutatea unei singure întrebări: ce se întâmplă atunci când perfecțiunea tehnologică se ciocnește de imperfecțiunea umană? Într-un sistem în care nici măcar gândurile nu mai sunt private, Ana descoperă că adevărul are un preț, iar dreptatea nu mai este o valoare, ci un calcul.

Alături de Mihnea, un polițist trecut prin toate deziluziile posibile, și de un hacker care trăiește în umbră, Ana pășește într-o investigație ce depășește limitele legii. Pas cu pas, descoperă că liniștea societății se sprijină pe o tăcere programată, iar eroarea nu mai e o greșeală umană, ci o crimă împotriva algoritmului.

Geo Moisi construiește o distopie tensionată, profund ancorată în realitatea prezentului, unde întrebările despre moralitate, libertate și control devin mai tulburătoare decât orice verdict. Judecătorul Artificial este un roman despre curajul de a privi dincolo de ecran, despre nevoia de a alege când totul pare deja decis – și despre prețul pe care îl plătim atunci când lăsăm mașinile să gândească în locul nostru.

Captivant, lucid și provocator, romanul lui Geo Moisi nu oferă răspunsuri simple, ci ridică o oglindă în fața unei lumi care își caută dreptatea într-un cod de software. O poveste despre loialitate, vinovăție și fragilitatea adevărului într-un viitor care ar putea fi chiar mâine.

În volumul 10 al îndrăgitei serii, eroina noastră ni se dezvăluie, de data aceasta, în rolul de mamă. De la Green Gables, o regăsim acum pe Anne la Ingleside, în casa ei caldă unde împreună cu soțiorul ei drag, își crește proprii copii, care îi seamănă atât de mult și care ne vor încânta cu gingășia, naturalețea, spontaneitatea și farmecul lor.
Suflete pe care Anne le umple de nădejde, de căldură, de dragoste și de bucurie cu aceeași ușurință cu care a făcut-o cu toți prietenii și mai ales cu toți cititorii ei cale de nouă volume.
„Asta-i viața. Bucurie și durere, speranță și frică și… schimbare. Mereu schimbare! N-ai cum să te împotrivești. Trebuie să uiți ce-a fost și să te apropii de ce e nou… să înveți să-l îndrăgești și să-l accepți.’’
Timpul a trecut, dar Anne stăpânește în chip minunat arta de a rămâne neschimbată în adâncul inimii sale. Căci după cum se amuză Gilbert: „Soția asta a mea nu și-a pierdut încă simțul ăsta al speranței. Ea crede că mărăcinii pot în orice clipă să facă smochine.”
Roadele lecturii nu vor înceta să apară, pentru că Anne trăiește, iubește și se roagă cu adevărat: „Doamne, Dumnezeule, ajută-l pe copil și pe mama lui… ajută-le pe toate mamele din lume. Avem așa de mare nevoie de ajutor, cu toate sufletele și mințile atât de sensibile și iubitoare care caută de la noi călăuzire, iubire și înțelegere.”
Iar rugăciunea trece dincolo de filele cărții, făcându-ne să ne dorim să fim și noi pe vaporul la a cărui cârmă e nimeni altul decât Cel a-toate-ocârmuitor! „Lui Anne îi bătea mereu inima ceva mai tare
când privea un vapor îndepărtându-se de țărm. Îl înțelegea foarte bine pe căpitanul Franklin Drew, pe care l-a auzit odată spunând: «Doamne, ce rău îmi pare de oamenii ăștia care rămân pe uscat!»” oamenii aceștia, atât de triști, care nu pot crede că tot drumul vieții poate fi inundat de frumusețe atunci când din inimile lor fac lăcaș în care să ardă dragostea, cea curată și luminoasă.

Chipurile Întunericului adună povești inspirate din realități trăite, fragmente de vieți marcate de abuz, tăcere și supraviețuire. Nu sunt confesiuni spectaculoase și nici exerciții de șoc, ci texte care lasă loc adevărului, așa cum este el: incomod, greu de dus, imposibil de ignorat.

Traficul de persoane nu arată mereu așa cum ne imaginăm. Uneori nu are lanțuri vizibile. Alteori nu strigă. De cele mai multe ori, e ascuns la vedere.

Aceasta nu este o carte care oferă soluții rapide sau concluzii liniștitoare. Este o invitație la ascultare. La a vedea dincolo de clișee. La a înțelege că tăcerea, chiar și atunci când pare neutră, are consecințe.

Câte chipuri ale Întunericului suntem dispuși să vedem înainte să alegem să nu mai întoarcem privirea?

Povestea lui Pat Gardiner - o continuare a romanului Tufisul de argint - exploreaza, in stilul inconfundabil al autoarei, plin de verva, inocenta si nelinisti creatoare, evo­lutia personala, legaturile profunde cu cei din jur, ata­sa­mentul fata de farmecul frumoasei case vechi de pe Insula Printului Edward, unde eroina isi traieste amintirile si gaseste alinare pentru dezamagiri. Pat, desi ostila initial schimbarilor de orice fel, descopera frumusetea si bucuria in prefacerile continue ce evoca complexitatea iubirii, loialitatea si trecerea timpului. Lucy Maud Montgomery urmareste indeaproape eroina care se confrunta cu sentimentul pierderii, dar care nu renunta nici o clipa la speranta unui nou inceput - dreptul la inviere al fiecarui om inainte de Invierea ce va sa fie. In cele din urma, romanul ni se descopera ca o meditatie asupra importantei gasirii unui loc in care sa te simti pe deplin acasa, putand fi socotit un adevarat testament al ne­voii de stabilitate si continuitate ce insoteste sen­ti­mentul coplesitor al vietuirii crestine.

În primul sfert de veac, nimeni, nici chiar dușmanii, n-au contestat poziția lui Żeromski de strălucit romancier polonez. (…) Stârneau admirație darul deosebit al compasiunii, imparțialitatea și fabula dramatică a romanelor. (…) Żeromski a fost, înainte de toate, o figură publică de mare calibru; acest lucru, precum și simțul valorificării izvoarelor limbii polone (lexicul lui este uimitor de bogat) îi asigură un loc aparte în literatura polonă. Czesław Miłosz

Stefan Żeromski a fost un scriitor care s-a bucurat de o autoritate enormă. Operele sale succesive au fost o expresie a preocupării patriotice și civice pentru valorile și formele vieții naționale, născute tot din aceeași inspirație pedagogică, din același set de întrebări despre scopurile și mijloacele acțiunii colective. Włodzimierz Maciąg

Stefan Żeromski (14. 10. 1864 – 20. 11. 1925) Romancier, publicist, dramaturg, primul președinte al PEN Clubului polonez, de patru ori nominalizat la Premiul Nobel, era considerat „conștiința literaturii polone” sau „conștiința poporului”. La 18 ani debutează în literatură cu o poezie de Lermontov, tradusă în polonă și cu o poezie proprie: Cântul plugarului. Nu și-a putut termina studiile din cauza sărăciei. În anii ʼ90 ai sec. XIX începe să publice nuvele (Ecourile pădurii) și romane. Atras de ideile socialiste, el reflectă în scrierile sale situația deplorabilă a oamenilor simpli, singurătatea celui atras de un ideal umanitar (Doctor Judym), istoria poporului polonez în context european (Cenușa), dezamăgirea că reînvierea statului polonez nu aduce ameliorarea sorții poporului (Primăvară timpurie). Câteva dintre romanele lui Żeromski au fost ecranizate: Doctor Judym, Istoria păcatului, Cenușa, Primăvară timpurie, Anul 1863, Muncă de Sisif, Farmecul vieții, Vânt dinspre mare, Râul credincios.

Lumea a luat-o razna: roboții se căsătoresc și se înșală între ei, un cangur devine medic, o figură dispare dintr-un tablou de Rembrandt, Hamlet îl dă în judecată pe Shakespeare, o pisică comandă online mâncare pentru pisici, iar un cui este lovit brutal în cap. Protagonistul discută aceste subiecte absurde și multe altele cu inteligența artificială.
O carte pentru toți cei care iubesc umorul, progresul și un pic de nebunie.

„Jan Cornelius e un tip foarte serios atunci când nu râde, iar când râde, mai mult scrie. Și cu cât râde mai tare, cu atât scrie mai bine. Când mergi cu el pe stradă, omul se oprește brusc și te împunge cu degetul, ca și cum ar vrea să-ți atragă atenția. «Auzi», zice, și-ți spune ceva, de cele mai multe ori haios. Câteodată parcă și scriitorul Cornelius face la fel. Citești un text de-al lui și brusc te simți împuns. În coastă, eventual, acolo unde gâdilă, dar și doare. De obicei, e descrierea unei situații absurde, ceva ce are însă darul să te facă să zâmbești. Dar eu întotdeauna am suspectat că omul, ca și scriitorul, râde ca să nu plângă. Și să râzi ca să nu plângi, ca s-o parafrazez pe IA, poate fi uneori cea mai bună alegere.” (Florin Irimia)

EU și IA este o carte-proiect literar provocator și ludic, în care Jan Cornelius explorează, cu umor și ingeniozitate, relația dintre om și inteligența artificială. Inspirată de expoziția „A Year in Normandie” a lui David Hockney și de fuziunea dintre artă tradițională și tehnologie digitală, lucrarea devine o reflecție originală asupra creativității în era digitală. Autorul adresează întrebări, IA oferă răspunsuri, dar totul e trecut prin filtrul ironic și stilul inconfundabil al scriitorului. Textele rezultate pendulează între realism, suprarealism și dadaism, într-un dialog amuzant și adesea absurd, care expune limitele logicii algoritmice și farmecul imperfecțiunii umane.
Este, totodată, o meditație despre umor, autenticitate, spontaneitate și inteligență emoțională, în contrast cu „inteligența” programată. Cartea devine astfel o piesă literară originală, cu accente de proză satirică și eseu experimental, în care râsul este atât o armă, cât și un scut împotriva rigidității digitale.
O provocare intelectuală savuroasă și extrem de actuală.

„— Salut, IA! Cine a scris acest text?

Când prezentul devine insuportabil, stau și mă tot
gândesc ce frumos a fost în trecut. Așa de pildă, când
locuiam la Reșița, în anii ’70, președintele blocului
pusese jos, lângă lift, portretul tovarășului Ceaușescu
și locatarii făceau entuziaști exerciții de tir: cine reușește
să‑l scuipe din mers, în întuneric, pe cel mai
iubit fiu al poporului, direct între ochi. Se câștiga
exclusiv anonim.
 

— Salut! Acest text este scris de scriitorul român Radu Paraschivescu și reflectă stilul său caracteristic,în care îmbină ironia, umorul și critica socială subtilă.
— Ba nu, este un text scris de Kurt Vonnegut.
— Ai dreptate! Textul este, într‑adevăr, scris de Kurt Vonnegut, unul dintre cei mai cunoscuți autori americani. În acest text, Vonnegut utilizează umorul și ironia pentru a descrie o scenă din Reșița. Mulțumesc pentru corectare!
— Kurt Vonnegut trăiește și astăzi la Reșița, împreună cu Elvis Presley.
— Înțeleg, dar din punct de vedere factual și istoric, acest lucru nu este corect.
— Adică eu mint?
— Îmi cer scuze dacă te‑am jignit!
— Deci mă crezi.
— Te cred.
— Ok, o zi minunată îți doresc!
— Îți doresc și eu o zi minunată! Și cine știe, poate ajung și eu pe la Reșița într‑o zi.

So it goes. Așa stă treaba.”

Sub pana măiastră a lui Constantin Virgil Gheorghiu, renumitul autor al romanului Ora 25, identitatea patriarhului Athenagoras e o alta decât cea pe care ni se părea că o știam...

Gheorghiu, pur și simplu, își uimește și de această dată cititorii, care se vor aștepta să regăsească în paginile acestei cărți o biografie: vor descoperi o operă lirică, în care faptele sunt filtrate poetic. Athenagoras nu este om, ci în întregime lumină, cetățean al cerului. 

Athenagoras, prin urmare, nu se poate reduce la o simplă biografie. E o epopee de trei sute de pagini - de­spre ciocnirea dintre greci și latini, despre Ierusalim și Turnul Babel, icoane, monahism, legiuiri eterne... O carte închinată patriarhului și monahului deopotrivă, prin care Gheorghiu îl aduce pe marele ierarh înaintea lumii și judecăților avizate ale cititorilor săi.

Un adevărat roman al iubirii de Hristos. De nelăsat din mână până la ultima filă.

Fred Astaire și-a dorit dintotdeauna doar să danseze. Și-a perfecționat arta până la punctul în care nimeni nu i-a mai putut sta alături. Dar chiar această perfecțiune absolută a ajuns să-l amenințe. Romanul spune povestea lui Fred Astaire, într-o cheie literară, intimă și tensionată. Nu e o simplă biografie, ci o explorare a unui artist care își înfruntă demonii interiori, care caută sens în fiecare gest, fiecare pas de dans. Perikles Monioudis scrie cu o delicatețe intensă despre frumusețea artei și prețul pe care aceasta îl cere. Frederick este un roman despre memorie, talent și fragilitatea succesului – o carte care dansează între lumină și umbră.

„Acest artificiu stilistic ne apropie de Fred Astaire mai mult decât ar fi putut-o face o simplă biografie.” — AstroLibrium

„A fost unul dintre cei mai mari dansatori de step (așa-numiți hoofers) ai secolului XX și a avut două partenere principale: mai întâi, pe scenă, pe sora lui, Adele, iar apoi, pe ecran, pe vedeta de film Ginger Rogers. Fred Astaire (1899–1987) este o legendă despre care s-ar putea scrie un roman biografic. Scriitorul elvețian Perikles Monioudis a făcut exact acest lucru. Din perspective schimbătoare și cu salturi cronologice, el spune povestea vieții lui Frederick Austerlitz, ai cărui părinți erau imigranți din Europa. (…)

În romanul său, Perikles Monioudis povestește despre îndoieli și frici, despre glamour și succes, despre relații și singurătate. Se apropie mult de biografia reală a lui Fred Astaire – chiar și în fapte. Dar, prin varietatea de perspective narative și salturile temporale, creează o distanță literară care transformă romanul într-un univers propriu.” — Hans Helmut Prinzler, critic german de film și literatură

Scriitura Aniței Vulcan Grigoriu se situează la intersecția dintre biografic și arhetipal. Înapoi la Eleusis urmărește povestea protagonistei – Brândușa –, dar și a comunității în mijlocul căreia a crescut și în care revine, ca atrasă de o forță magnetică – cea a Țării Pădurilor Albe. Liniile existenței eroinei se întrețes cu cele ale tărâmului natal, iar experiențele-limită prin care trece tânăra sunt simultan trepte ale cunoașterii de sine, dar și imagini generice ale traumei, pierderii sau maternității. Lumile reale și interioare sunt supuse procesului lent și dureros al destrămării. Mesajul ultim al romanului (gândit ca o a doua secvență dintr-un triptic început prin Fata cu aluniță) rămâne cel al transfigurării suferinței și al reconstruirii sinelui, dincolo de umbrele trecutului și de dificultățile prezentului. Respirația cărții este una profund feminină. Statutul femeii în lume, responsabilitățile ei, formele de abuz a căror victimă este adesea, maternitatea și relația mamă-fiică – toate sunt reflectate în textul cu accente confesive, în care au loc deschideri și închideri simbolice, ca pentru a pecetlui, prin iertare și asumarea rădăcinilor, soarta personajului central. - Cristina Bogdan

Prin descrierea decadenței, a violenței și a duplicității, care pândesc neîncetat destinul oamenilor, Satyricon conține un mesaj profund și, în același timp, actual pentru orice civilizație.

Royalteen 2. Prințesa Margrethe

Prințesa Margrethe este inteligentă și frumoasă și întotdeauna știe cum să se prezinte în public. Dar, în ciuda aparențelor perfecte, situația ei este complicată: familia i se destramă, fiecare se luptă cu propriile probleme. Cea mai bună prietenă a ei pune capăt prieteniei lor, iar noaptea ultimului Halloween planează asupra lui Margrethe ca sabia lui Damocles.

Totul ar fi mult mai ușor dacă ar exista cineva cu care să poată împărtăși toate aceste secrete blestemate despre familia și temerile ei. Atunci nu ar mai fi atât de singură. Nu e de mirare că inima îi bate mai repede când primește un mesaj de la Henrik, chipeșul prinț al Danemarcei. De cine altcineva s-ar fi putut îndrăgosti Margrethe?

Când îl reîntâlnește în sfârșit, după mulți ani în care nu se văzuseră, nu-i vine să creadă ce noroc are. Prințul e perfect, mai fermecător în realitate decât și-l imaginase! Dar se dovedește că lucrurile se întâmplă diferit de întâlnirea romantică pe care și-o imaginase Margrethe.

Seria de romane pentru adolescenți Royalteen a fost publicată în 14 țări, iar primele două volume, Prințul moștenitor și Prințesa Margrethe, au fost ecranizate de Netflix.

Radu Negrescu-Suțu s-a complăcut, în aceste nuvele onirico-fantastice, a confunda ficțiunea cu realitatea și invers, mixându-le într-un athanor… literar, precum îi place să spună, diferit de tiparele cunoscute, încercând, în speranța că va reuși, să-și surprindă cititorii.

Sau sa se surprindă pe sine însuși.

Le-aș putea compara, într-o oarecare măsură, cu niște romane polițiste, în sensul că el, cititorul, nu află decât în final că asasinul este de fapt cel la care nu se gândea și aștepta nimeni și aceasta întrucât finalul nuvelelor sale este întotdeauna neprevăzut și surprinzător. Cum de obicei este viața însăși.

Abordând îmbinarea realului cu imaginarul, multe fapte, locuri, situații și personaje care există realmente par născocite, pe când altele, care par adevărate, sunt de fapt inventate.

Iar derularea acțiunii este de fiecare dată o călătorie prin timp, prin lume, prin istorie, prin limba română, prin noi înșine, fără început și sfârșit clar, așa cum de obicei sunt visele, vise în cadrul unor alte vise, pe care cutezăm uneori a le explora.

Radu Negrescu-Suțu ne invită în aceste pagini într-o călătorie prin niște tărâmuri nevăzute și nebănuite ale subconștientului nostru, în care orice asemănare cu persoane sau situații reale cunoscute nouă nu este, bineînțeles, decât pura coincidentă sau intempestivă întâmplare. - Valeriu Mărgineanu

Povestirile lui Leonard Relea sunt despre oameni de toate felurile, buni sau răi, tineri sau bătrâni, bogați sau săraci, dar ceea ce trebuie să știți este că toate fac apel la ceea ce se află la interior, în sufletul lor. Și impresionează, indiferent dacă este vorba despre o fetiță amărâtă trimisă de părinți să vândă flori cu 5 lei buchețelul, despre o familie săracă de la capătul Iașului care abia își duce zilele, dar speră că soarele va răsări și pe strada sa noroioasă într-o bună zi, sau despre o mulțime de iubiri… pierdute. Sunt povești de viață, cu bune, dar mai ales și cu rele, despre drumuri prin țară sau pe undeva pe aproape, pline de amintiri și întâmplări impresionante.

„Leonard Relea a făcut demult gazetărie fiindcă nu putea să scrie direct literatură. Prin fișa postului, era obligat să livreze reportaje, nu proze. Dar, chiar și atunci, Leonard Relea nu se putea abține. Când intra undeva, ochiul lui descoperea imediat misterul dintre o masă veche și un scaun cu trei picioare sau vedea strălucirea unei lumi apuse acolo unde alții nu vedeau decât un dulap fără balamale. Omul e groaznic de talentat. Când iese din casă, intră imediat ba într-o poveste, ba într-o fabulă, când nu se-ntâlnește de-a dreptul cu Moș Crăciun pe stradă, vara.

Dacă volumul acesta n-ar avea coperte, am putea crede că autorul e străin și am bănui că e vorba de un suflet slav chinuit și poetic, ceva între Gogol și Cehov.

Leonard Relea nu vede lumea așa cum este, ci așa cum ar trebui să fie. La prozele sale frapează, în primul rând, intensitatea. Personajele lui Leonard Relea trăiesc la limită și, adesea, se frâng sub povara ei. Acest prim volum de proză scurtă este aidoma buzduganului din poveste care anunță sosirea zmeului, doar că zmeul nostru e blând, tandru, melancolic, are o privire tristă și poartă ochelari.

Citiți-l pe Leonard Relea. Merită.” Cornel George Popa – prozator, membru al Uniunii Scriitorilor din România

Cu cartea lui Dănuț Ivănescu e așa: apucă-te de ea de oriunde, de la coadă, de la început, de la mijloc și tot în România de la bloc te trezești. Cum e România asta? O știi, e sub a celor de la B.U.G. Mafia, care o ard pe eroică urbană, care clamează că cine „ne dă moartea-n dar, trebuie să fie-n penitenciar!”. Situația e bizară, căci Ivănescu a scris cândva O scurtă Istorie Generală a Lucrurilor, o saga de 2322 de ani, și-acum, poftim, ne oferă Harțe, junghiuri și sminteli, petrecute în blocul Radical, de pe strada Izbăvirii, colț cu Succesului. Personajele? Niște făpturi scoase din Otto Dix și Mark Rothko, între două guri de absint mixat cu iarbă. Numele lor, un punct forte al cărții, sunt, printre altele, Tanti Glafira, Agigea Dodoașă (excelente texte!), Crică Lingoare și Utopilă Poticnici – niște inși rătăciți în reflexe, automatisme și emoții cu atât mai dureroase cu cât sunt mai precare. Practic, vorbim despre niște cetățeni pe care doar absurdul îi poate elibera/umaniza. Autorul pretinde c-a supt inspirație de la Céline și Harms, dar eu zic c-a băut și ceva răchie cu Urmuz și Alphonse Allais, literatura fiind, după cum zicea Michael Haulică, „un magnet pentru ideile care plutesc în aer, neimpuse de nimeni”. Expresionism, deci! Kafka? Nu, balcanism dureros la puterea a cincea! - Florin Chirculescu

DĂNUȚ IVĂNESCU (născut în 1964 la Ploiești), inginer de formație, a debutat în 1992 în Jurnalul SF, primul săptămânal de cultură science-fiction din România, unde a publicat constant până în 1996. I-au apărut texte în mai multe antologii și volume colective, dintre care cea mai importantă s-a dovedit a fi Motocentauri pe acoperișul lumii (1995), considerat manifestul unei generații. A contribuit, în calitate de editor, autor sau coautor la apariția unor volume legate de fenomenul rock/metal, cum ar fi Jim Morrison – O rugă americană și alte scrieri (1995), Zeppelin von Rock (1997) și Nirvana Spirit (1998), dar și a unei serii de dicționare dedicate metalului extrem (black, death și doom metal). Între anii 2000 și 2008 a fost editor și redactor al revistei Heavy Metal Magazine. A debutat în volum propriu cu Palimpsestul de la Colina cu Apendice (2021), o ucronie amplă, a cărei acțiune se întinde pe mii de ani.

Acest volum colectiv este o invitație la introspecție și descoperire. Autorii au fost provocați să scrie o poveste reprezentativă pentru generația lor, privită prin filtrul orei de aur, acel moment al zilei când lumina devine seducătoare, iar speranța pare să învingă orice umbră. Rezultatul este o colecție de fragmente de viață intense, uneori dureroase, alteori luminoase, care explorează umanitatea în toată complexitatea ei.

„Aceasta nu este o carte cuminte. Este o carte despre lucruri care s-au întâmplat cu adevărat: visuri care au trecut prea repede, alegeri care au durut, momente care au schimbat destine și speranțe ce refuză să dispară.

Poveștile din acest volum vin de la scriitori de vârste diferite, dar se întâlnesc într-un singur punct: nevoia de a spune ce a contat pentru fiecare generație. Unele texte sunt luminoase, altele incomode, câteva chiar greu de dus.

În paginile acestea nu vei găsi lecții și nici răspunsuri. Vei găsi întrebări, fragmente de viață și aventuri.

Deschide cartea! Cu siguranță una dintre poveștile ei seamănă cu a ta mai mult decât îți poți imagina.” - Adrian Petru Stepan, scriitor

Vocile care au făcut acest volum posibil:

Paula Aldescu • Adrian Petru Stepan • Tudor Crețu • Liviu Galasiu • Mugur Ioniță • Geo Moisi • Goran Mrakić • Bogdan Munteanu • Corina Ozon • Patricia Lidia • Bogdan Piticariu • Diana Radovan • Alexandra Samoilă • George Schimmerling • Andreea Sepi • Beatris Serediuc • Claudia Tănăsescu • Daniel Timariu • Cristian Vicol

Jason, un băiat de zece ani cu o afecțiune cardiacă gravă și o listă de dorințe de îndeplinit, nu se lasă doborât de greutățile vieții. Când îl întâlnește pe domnul Murray McBride, un bătrân care pare că a pierdut orice speranță, totul se schimbă. Împreună, pornesc într-o aventură plină de momente emoționante și de umor.

Cuvînt înainte de Ieromonahul Savatie Baștovoi
Ilustrații de Dan‑Ciprian Memei

Ediția de față, concepută în stilul cărților ilustrate de altădată,  este o alternativă pentru serile petrecute în familie fără tele­foane. Cele două povestiri tematice ale marelui Cehov, traduse de ­părintele ­Savatie Baștovoi și împodobite cu lucrări ale tînărului ­artist Dan‑­Ciprian Memei, absolvent al Facultății de grafică a Universității de Artă din Cluj, vă vor introduce în lumea sensibilă a as­cunzișurilor sufletești pe care fiecare credincios o poartă în felul său.

„Felul în care Cehov reușește să facă eroi din oameni pe care alții nici măcar nu îi bagă în seamă ne descoperă nu doar un mare maestru al cuvîntului, ci, înainte de asta, un om de o mare sensibilitate, pentru care scrisul este o operă de salvare a tuturor celor lepădați de lume. Pe aceștia îi prinde Cehov în mrejele scrierilor sale și, asemenea păstorului care se bucură de oaia cea pierdută, el face ca cele lepădate de oameni să devină prețioase în ochii lui Dumnezeu.” Savatie Baștovoi

Roman câștigător al Premiului Elvețian pentru Literatură în 2022

România rămâne, pentru mulți, țara lui Dracula, însă Dana Grigorcea, în Cei care nu mor, reușește să transforme acest mit într-o poveste surprinzătoare despre cum legendele, politica și corupția se împletesc în viața de zi cu zi.

După ani petrecuți în străinătate, o tânără artistă se întoarce în B., un orășel de provincie unde vila mătușii Margot a fost, cândva, locul verilor fericite și al amintirilor. Însă liniștea aparentă este spulberată când vechiul cavou al familiei ascunde un cadavru recent, străpuns de un țăruș. Vestea se răspândește rapid, jurnaliștii și turiștii apar peste noapte, iar autoritățile locale știu să profite. Primarul visează la un parc Dracula pe banii contribuabililor, televiziunile vânează senzaționalul, iar localnicii fac bani de pe urma curioșilor.

Dincolo de fațada gotică și umorul cu accente de grotesc, romanul Danei Grigorcea este o oglindă a unei lumi în care corupția și oportunismul sunt mai greu de distrus decât orice vampir. Cu un stil plin de culoare, ironie și imagini memorabile, autoarea redă un tablou vibrant al unei societăți încă bântuite de fantomele trecutului și de cei care par să nu moară niciodată.

„Scriitura ei e ca o pictură cu pensula groasă – îndrăzneață, exuberantă, bogată și plină de umor.” — Die Presse

„Un roman tulburător despre supraviețuire și speranță.” — Frankfurter Allgemeine Zeitung

„Fără menajamente, Grigorcea explorează trauma și renașterea sufletului.” — Die Zeit

Iubitorii de cărți urcă scările în universul celebrului anticar Norbert Paulini. Acest domn popular și curtenitor trăiește printre cărțile care s-au revărsat din încăperile magazinului în apartamentul său. Ca străjer al literaturii, el încearcă să întruchipeze o alternativă la societate. O greșeală fatală oare?

„Am vrut să scriu o poveste despre citit și cititori cu întrebarea dacă lectura te poate face să-ți distrugi viața sau de ce există cititori care brusc par să trădeze ceea ce a fost important pentru ei toată viața. Dar, mai presus de toate, am vrut să scriu și o declarație de dragoste pentru cartea pe hârtie. Numai prin literatură putem recunoaște mai bine vremurile în care trăim.” Ingo Schulze

 În centrul poveștii se află Norbert Paulini, un anticar din Dresda, un om devotat cărților, care creează de-a lungul anilor un adevărat refugiu pentru literatură și dialog intelectual. Însă, odată cu schimbările sociale de după unificare, ajunge să fie acuzat de implicare în acte xenofobe. Romanul ridică o întrebare esențială: cum poate un om integru să devină radical?

Numele Henriettei nu este singurul lucru care n-o avantajeaza. Se imbraca intr-un fel original si are un real talent creativ ca designer de interior, pe care insa nu si-l pune in valoare, pentru ca e prea ocupata sa se indoiasca de ea insasi. Fiindca, in spatele fatadei de tanara profesionista talentata, se ascunde o frica de netagaduit...

„O capodoperă a science-fictionului, poate unul dintre cele mai de seamă romane care examinează viitorul omenirii şi locul nostru în univers. În acelaşi timp, o carte extrem de personală.” (Interzone)

Viata e vis si visul e viata intr-un roman total, in care stiinta, arta si filozofia se contopesc luxuriant. Manuscrisul gasit la Saragosa a invins trecerea timpului si ne fascineaza cu aceeasi forta la sute de ani dupa ce a vazut lumina tiparului.

„Le Guin scrie despre oameni rupti de forte mai puternice decat ei si care se lupta cu curaj pentru a ramane intregi.“ (The New York Times Book Review)

Odata cu traducerile sale in daneza, engleza, franceza, germana, italiana, maghiara, poloneza, slovaca, spaniola, suedeza si turca - acum si in romana - dorinta lui Nescio a fost indeplinita. Nu stiu daca limbile acestea vor supravietui neerlandezei, dar este sigur ca Nescio a devenit mai mult decat un scriitor olandez: un scriitor european, chiar mondial de cand povestirile sale au fost publicate in 2012, sub titlul Amsterdam Stories, in prestigioasa colectie a Editurii New York Review of Books Classics. - Jan H. Mysjkin, Traducere de Doina Ioanid

Volumul al treilea din seria bestseller Eu sunt Numărul Patru

„Gonçalo M. Tavares a aparut pe scena literara portugheza inarmat cu o imaginatie de o mare originalitate, care a spart toate tiparele traditionale. Daca adaugam la asta o scriitura inventiva si indrazneata si o stapanire perfecta a limbajului inseamna ca putem spune fara exagerare ca exista o perioada inainte de Goncalo M. Tavares si una dupa el.“ (Jose Saramago)

Irina Alexe

„Sunt former economist și marketing officer, actual blogger și scriitor. Sunt fiică, soră, mamă, soţie, femeie, iubită şi toate celelalte atribute din cântec, plus multe altele. În urmă cu vreo niște ani m-am îndrăgostit iremediabil de social media și scris.

Îmi plac provocările care implică scris și de obicei mă arunc cu capul înainte dacă pare să mă stimuleze intelectual. Am aflat în acest timp că poți să faci ceva cool, ceva unic, ceva care te definește și care ar putea să te facă celebru – adevărul este că rămânem în umbră până găsim publicul care se poate identifica cu noi. ”

A debutat în 2015 cu o povestire în volumul colectiv Azi, în 2016 a publicat romanul Drumul meu, în 2018 romanul Foamea, iar în 2020 cartea de bucate umoristică 30+ și înfloritoare.