Ilustrații de Adela Maria Calistru
Publicată în revista Convorbiri literare, la sfârşitul anului 1875, povestea Capra cu trei iezi aniversează 150 de ani în bibliotecile noastre.
„Era odată o capră care avea trei iezi. Iedul cel mare şi cu cel mijlociu dau prin băţ de obraznici ce erau; iară cel mic era harnic şi cuminte“ – aşa începe poate cea mai cunoscută poveste românească din toate timpurile. Inspirată de Fraţii Grimm, inclusă în manualele şcolare, adaptată pentru teatru şi film, Capra cu trei iezi are astăzi parfumul nostalgiei pentru generaţii întregi, care şi-au început cu aceste rânduri cariera de cititori.
Născut, după propria-i mărturisire dintr-un fragment de biografie, la 1 martie 1837 (sau la 10 iunie 1839, după un înscris oficial), ION CREANGĂ a fost primul dintre cei opt copii ai lui Ştefan a lui Petrea Ciubotariul din Humuleşti, Neamţ, şi ai soţiei sale Smaranda, născută Creangă. După ce urmează, pe rând, cursurile şcolilor din Humuleşti, Broşteni şi Târgu-Neamţ (1846–1853), apoi pe ale Şcolii Catihetice din Fălticeni (1854–1855), ajunge să studieze la Seminarul de la Socola (Iaşi). În 1859 se căsătoreşte cu Ileana Grigoriu şi este hirotonisit diacon. Un an mai târziu se naşte unicul său fiu, Constantin. După un parcurs întortocheat, care include printre altele înscrierea la Facultatea de Teologie, curând abandonată, şi la Şcoala Normală Vasiliană de la Trei Ierarhi, al cărei director era Titu Maiorescu, ocupă prin concurs, în 1864, postul de institutor la Şcoala primară de la Trei Ierarhi. În 1865 absolvă Şcoala Normală. Este apoi institutor şi diacon. Alcătuieşte manuale şcolare. În 1871, refuză să mai respecte cutuma şi apare în biserică tuns şi cu pălărie. Publică Învăţătoriul copiilor – carte de cetit în clasele primare de ambele sexe cu litere, slove şi buchi, cuprinzând învăţături morale şi instructive, alături de C. Grigorescu şi V. Răceanu; manualul avea să primească patru ani mai târziu, alături de Metoda noua de scriere şi cetire pentru uzul clasei I primare, avizul ministrului Titu Maiorescu pentru studierea în şcoli. În 1873 semnează câteva articole despre care se consideră că ar aduce atingere preoţimii şi este destituit din cler, pierzând totodată şi slujba de institutor. În acelaşi an obţine divorţul, după ce se retrăsese la „bojdeuca din Ţicău", împreună cu Tinca Vartic, alături de care îşi va petrece întreaga viaţă. În 1874 îşi primeşte înapoi postul de institutor. Îi sunt publicate câteva povestiri şi poezii. În 1875, îl cunoaşte pe Mihai Eminescu, numit într-o comisie de examinare a cărţilor didactice din Iaşi. Cu ajutorul lui ajunge în cercul Junimii şi începe să publice constant poveşti şi povestiri în Convorbiri Literare. Din 1880, la sfatul bunului său prieten Eminescu, începe să pună pe hârtie Amintiri din copilărie. În anii următori se implică în diverse proiecte de manuale, îşi vede tipărite primele trei părţi din Amintiri. Starea sa de sănătate se înrăutăţeşte. Vestea morţii lui Eminescu îl afectează foarte mult. După ani de suferinţă şi numeroase concedii de boală, Creangă se stinge în noaptea de 31 decembrie 1889, în urma unui atac cerebral. Partea a IV-a din Amintiri din copilărie va fi publicată postum, în anul 1892.