Literatură

Roman cistigator al National Book Award for Fiction 1995

„Marin contempla de pe băncuţa din curtea bisericii gândul acesta al iubirilor împrăştiate pe faţa Pământului care se învârtea prin spaţiu cu o viteză uriaşă, dar în acelaşi timp cu o delicateţe ce le-ar fi permis oamenilor să îşi ducă iubirile în linişte şi pace. Cu toate astea, oamenii îşi trăiau vieţile ca şi când nu ar fi fost pământeni, ci nişte dumnezei războinici care trăiesc la infinit. El însuşi avea această impresie despre sine că, în ciuda ipohondriei şi a anxietăţilor care se înmulţeau, se comporta ca un zeu războinic şi morocănos. Îi lipsea iubirea.”

Romanul Musashi a inspirat sapte ecranizari celebre, doua seriale de televiziune si numeroase puneri in scena.

Vina Apsara, o interpretă celebră şi îndrăgită de public, dispare în timpul unui cutremur devastator. „Pământul de sub tălpile ei” (1999) este povestea acesteia şi a lui Ormus Cama, iubitul care o găseşte, o pierde, o caută şi o găseşte din nou, iar şi iar, de-a lungul unei extraordinare vieţi trăite sub zodia muzicii. Povestea lor de dragoste este spusă de fotograful Rai, prietenul din copilărie al lui Ormus şi, în câteva rânduri, iubitul Vinei. Aducându-ne dinainte istorii fabuloase, imagini vii, mituri, furie, înţelepciune, umor şi iubire, această uluitoare voce narativă pare să facă din Rai adevăratul erou al cărţii. „Pământul de sub tălpile ei” este, poate, cel mai captivant şi mai ambiţios roman scris de Salman Rushdie. Imaginaţia îndrăzneaţă a scriitorului îşi arată măsura în această carte care e simultan o perspectivă vizionară asupra timpurilor noastre, o confruntare cu tot ceea ce este, dar şi cu ceea ce ar putea să fie, o cronică a întâlnirilor profunde, dar şi tensionate dintre Orient şi Occident, o superbă repovestire a mitului lui Orfeu, dar şi o scriere în care se întrepătrund marile şi micile pasiuni, cultura universală şi cea provincială. E o poveste despre dragoste, moarte şi rock’n’roll spusă de unul dintre cei mai importanţi şi mai apreciaţi scriitori contemporani.

„Elif Shafak are talentul rar de a gasi scenele cele mai ascunse, mai tainice, ale Istanbulului, unde nenumarate ramasite ale culturii vechiului Imperiu Otoman rasar in arborele genealogic al oricarei familii turce.” (The New York Times Book Review)

Tadeu Hâjdeu se naşte pe 26 februarie 1838 la Cristineşti (Ucraina de astăzi) într-o familie de cărturari. În primii ani este dăscălit acasă şi la mai multe şcoli din Podolia şi Volînia, unde predă tatăl său. Se înscrie la liceul de băieţi din Chişinău, apoi la Facultatea de Drept a Universităţii din Harkov. Ca urmare a faptului că îşi rupe paşaportul rusesc şi îl trimite la Consulat, este judecat în lipsă, dezmoştenit de drepturile asupra posesiunilor basarabene şi condamnat la exil în Siberia. După ce se stabileşte la Iaşi, lucrează ca bibliotecar şi profesor de istorie, geografie şi statistică şi îşi schimbă numele în Bogdan Petriceicu Hasdeu. Din cauza unui scandal soldat cu un răsunător proces de presă, îşi pierde posturile. Se mută în Bucureşti, unde activează ca membru al Comisiei moşiilor mănăstireşti. Pe lângă munca la monumentalele proiecte istorice şi lingvistice, scrie poezii, fabule politice, schiţe satirice, piese de teatru şi romane istorice şi fondează mai multe ziare şi reviste, printre care România, Foiţa de istorie şi literatură, Lumina, Satyrul, Columna lui Traian, Revista nouă. Este ales deputat în două rânduri. Bănuit că s-ar fi implicat în Republica de la Ploieşti, în 1870 este arestat şi închis la Văcăreşti timp de nouă zile. În 1876 este numit director al Arhivelor Statului, iar un an mai târziu este primit în Societatea Academică Română. În 1888, fiica sa, Iulia, studentă la Sorbona, moare de tuberculoză, iar Hasdeu devine un adept înfocat al spiritismului. Fire polemică şi personalitate controversată, una dintre cele mai impresionante minţi ale epocii sale, Bogdan Petriceicu Hasdeu moare în 1907, singur, în Castelul din Câmpina.

„Du-te si pune un strajer ajunge la noi la momentul potrivit. Asa se intimpla cu toate operele de arta importante. Ajung la noi in clipa in care nu ne dam seama cita nevoie avem de ele.” (Chicago Tribune)

Premiul Pulitzer

National Book Critics Circle Award

American Book Award

Povestirile lui John Cheever se numără printre cele mai iscusite realizări ale prozei scurte din secolul XX. Ademenite de capcanele bogăţiei, la voia întâmplării în deşertăciunea prosperităţii americane, personajele lui se trezesc în mijlocul unor drame care, oricât de comice, ridică întrebări profunde despre conformism şi clasă, plăcere şi decenţă sau despre direcţia şi sensul unei vieţi individuale. În acelaşi timp, povestirile dezvăluie faptul că autorul lor este un maestru a cărui proză e deopotrivă precisă şi senzuală şi al cărui ochi ager pentru detaliul social este dublat de o sensibilitate lirică faţă de lume în ansamblu.

„John Cheever se află, în literatura americană, undeva între Scott Fitzgerald şi John Updike. El scrie în povestirile lui despre dragoste şi nefericire, într-o lume în care trecătoarele momente de frumuseţe sunt înghiţite de haosul istoriei.” (Malcolm Bradbury)

„Memorialul mânăstirii” are ca punct de plecare Portugalia secolului al XVIII-lea, un regat scăldat în bogăţii şi înţesat de biserici. Este perioada Inchiziţiei, a autodafeurilor, a epidemiilor de ciumă şi a marii expansiuni coloniale. Cele două personaje principale – Baltasar Şapte-Sori, un soldat abia întors de pe câmpul de luptă, şi Blimunda, o tânără care are darul clarviziunii – sunt alese de părintele Bartolomeu Lourenço să-l ajute la construirea „păsăroiului”, un aparat de zbor. Invenţia preotului se dovedeşte reuşită, însă va avea consecinţe dramatice asupra tuturor celor implicaţi în realizarea ei. Bazat pe evenimente reale, printre care se numără şi ridicarea uriaşei mânăstiri din Mafra, acest roman, ca toate cărţile lui Saramago, depăşeşte limitele istoriei, preschimbându-se într-o parabolă complexă a existenţei umane şi a eternei lupte pentru dragoste, cunoaştere şi putere.

Silvia Albu este o tînără librăreasă întoarsă de curînd în orașul natal, după o absență forțată de aproape cinci ani. Sîntem în România anului 1983. Mîncarea e raționalizată, nu se mai găsește aproape nimic în magazine, lumina se ia timp de o oră pe zi, avorturile sînt interzise și metodele de contracepție inexistente, dragostea vine laolaltă cu amenințarea morții. În cartierul de la marginea Piteștiului, Complexul este un întreg univers, planetele ce se rotesc în jurul propriilor axe sînt Alimentara, Măcelăria, Cofetăria, Merceria, Librăria, Ceasornicăria, Poșta. În viața librăresei, marcată de traumă pe cînd avea doar 17 ani mișună o mulțime de copii. De-a lungul verii, o idilă se înfiripă între ea și ceasornicar, un bărbat cu șapte ani mai în vîrstă. Apariție atrăgătoare, ceasornicarul pare să-i promită că o va duce cu el către alte orizonturi – dar poți să crezi în promisiuni sau totul e scînteiere fugară? Toți copiii librăresei este un cîntec al însingurării și-al dragostei care poate fi aducătoare de moarte, din vremurile trăite de cei ce-au fost tineri în anii ’80. Un cîntec pe-al cărui fundal este etalat un întreg evantai de povești cu copii.

Camellia Beauregard este o fată Belle. În lumea opulentă din Orléans, fetele Belles sunt venerate pentru că ele controlează Frumusețea, iar Frumusețea este un bun mai de preț decât orice. În Orléans, oamenii se nasc gri, se nasc damnați și numai cu ajutorul unei fete Belle și al harului său pot să fie transformați și să capete splendoare.

Însă pentru Camellia nu este suficient să fie o fată Belle. Ea își dorește să fie favorita – acea fată Belle aleasă de către regina din Orléans pentru a locui la palat, pentru a îngriji familia regală și curtea sa, recunoscută astfel drept cea mai importantă fată Belle din lume. Dar atunci când Camellia și surorile sale Belles ajung la curte, îi devine clar faptul că a fi favorita nu înseamnă tot ce a crezut ea înainte. În spatele strălucirii și luxului palatului se ascund secrete întunecate, iar Camellia află curând că însăși esența existenței sale este bazată pe o minciună – că puterile sale sunt cu mult mai mari și că pericolele pot fi cu mult mai înspăimântătoare decât și-ar fi imaginat. Atunci când regina îi cere Camelliei să își riște propria viață pentru a o salva pe prințesa cuprinsă de boală folosindu-și puterile Belles în moduri nepermise, Camellia se confruntă cu o decizie imposibilă.

Cu viitorul ținutului Orléans și al locuitorilor săi în joc, Camellia trebuie să aleagă: să se salveze pe sine, pe surorile sale și însăși tradiția fetelor Belles, sau să o readucă la viață pe prințesă, să se confrunte cu primejdii teribile și să schimbe pentru totdeauna mersul lumii ei.

---

“Magia fetelor Belles este o poveste amețitoare și atractivă despre ambiție, dorință și frumusețe neîmblânzită.” (Holly Black)

“Povestit într-un stil minunat, romanul lui Dhonielle Clayton atrage cititorul într-o lume fantastică, periculoasă, analizând aspru obsesia noastră pentru frumusețe. Nu-l ratați!” (Bookish.com)

“O lume luxuriantă și otrăvitoare, unde frumusețea înseamnă putere, iar întunericul pândește la fiecare colț.” (Kami Garcia)

“Magia fetelor Belles este plină de tensiune politică, intrigi de curte, personaje complexe și imperfecte, trădări mortale – ce altă poveste ar putea fi mai potrivită zilelor noastre? Lasă-te învăluit și sedus în această lume sălbatică a modei, magiei și crimei.” (Daniel Jose Older)

“Clayton evocă o lume care îți taie răsuflarea, frumoasă, dar și tulburătoare, populată de personaje puternice și sofisticate. Este o poveste care îți provoacă mintea și care stăruie.” (Marie Lu)

„Tensiunea și pericolul escaladează rapid. Termenii sunt interesanți și unici… Fanii genul fantasy vor aprecia intrigile de la curte, în care cei lipsiți de putere încearcă se să rupă de sub asuprirea conducătorilor. Toate personajele au motivații adânci.” (School Library Connection)

“M-am îndrăgostit până peste cap de lumea opulentă și întunecată din Magia fetelor Belles. O carte pe care s-o citești când vrei să fii purtat într-un loc periculos și frumos, unde nimic nu este ceea ce pare și unde secretele abundă.” (Megan Shepherd)

“Magia fetelor Belles problematizează puternic tema costului frumuseții și a sacrificiilor pe care suntem dispuși să le facem în numele ei. Dhonielle Clayton creează o lume pe cât de luxuriantă, pe atât de superbă, cu un stil așa de încântător încât veți savura fiecare cuvânt.” (Zoraida Cordova)

„Unul dintre cei mai implicaţi, incisivi, spirituali şi chinuiţi romancieri americani... Viaţa mea de bărbat este un exemplu superb, dureros şi unic al vechii teme literare a relaţiilor dintre bărbaţi şi femei.” (Newsday)

Ioan Petru Culianu (1950-1991) a fost profesor de istoria religiilor la University of Chicago, unde a colaborat cu Mircea Eliade. A publicat studii consacrate privind gnosticismul şi magia renascentistă. Dintre volumele publicate la Editura Polirom amintim: Cult, magie, erezii (2003, 2016), Eros şi magie în Renaştere. 1484 (2003, 2012), Dicţionar al religiilor (impreună cu Mircea Eliade, 2007), Iter in silvis (vol. I, 2012; vol. II, 2013).

''M-am hotărât să nu urmez nici o mişcare literară, nici o ideologie, nici un -ism. Toate m-au dezamăgit.'' (Haruki Murakami)

„Mereu a fost obsedat de soldaţi. Mereu i s‑a părut că şi poezia e o boală grea. Tot o condamnare la moarte. Soldatul îşi părăseşte viaţa şi pleacă pe front. Meseria lui e moartea. El îşi pune trupul în faţa glonţului ca să îi apere pe ceilalţi. Dar şi poetul îşi pune trupul în faţa morţii. Ca să ce? Tot ca să‑i apere pe ceilalţi. Ca să‑i apere de ei înşişi, poate. Nici poet nu poţi fi oricum. Poezia trebuie trăită până la capăt. Şi asumată, cu toată otrava ei. E pe viaţă şi pe moarte. Meseria soldatului este moartea de glonţ. Meseria poetului este moartea de sine însuşi. Poetul ca şi soldatul nu are viaţă personală. Nu e nici o metaforă. E cât se poate de concret. Nu ne pasă de viaţa lor personală. Unul trebuie să moară pentru ceilalţi, civilii. Celălalt trebuie să scrie pentru ceilalţi, nepoeţii. Şi scrisul e tot o formă de moarte. Laşi din tine tot mai mult, până nu mai rămâne mare lucru. Toţi visează la gloria poetului. Dar cine ar accepta să ducă viaţa poetului? Cine ar vrea să trăiască aşa cum a trăit el? Poezia înseamnă autodistrugere. Hybris. Intensitate. Altfel nu e poezie. Toţi ar vrea să aibă cărţile lui Dostoievski, dar cine ar accepta să fie condamnat la moarte? Toţi ar vrea să poată scrie ei poezia lui Eminescu, dar cine şi‑ar dori viaţa lui? Toţi ar vrea să aibă 11 elegii, dar cine şi‑ar da drumul în gol cum a făcut‑o el? Boala profesională a soldatului este moartea de glonţ. Vărsarea sângelui. Boala profesională a poetului este moartea de sine însuşi. El se lasă ucis de viaţa pe care trebuie să o ducă, pentru a‑şi putea scrie poezia. Sângele lui care împroaşcă peretele e ca sângele soldatului care se scurge în tranşee. Asta e moralitatea lui.”

Romanul Musashi a inspirat sapte ecranizari celebre, doua seriale de televiziune si numeroase puneri in scena.

„Uciderea Comandorului” este un roman despre singurătate, război şi artă, o carte uimitoare a unuia dintre cei mai îndrăgiţi scriitori contemporani, dar şi un omagiu adus capodoperei „Marele Gatsby”.

Premiul Pulitzer 2013

Uciderea Comandorului este un roman despre singurătate, război şi artă, o carte uimitoare a unuia dintre cei mai îndrăgiţi scriitori contemporani, dar şi un omagiu adus capodoperei Marele Gatsby.

Premiul Nobel pentru Literatură 2017

Kazuo Ishiguro este autorul romanului „Rămăşiţele zilei”, transpus cinematografic, în anul 1993, de regizorul James Ivory, într-un film de excepţie, avîndu-i ca protagonişti pe Anthony Hopkins şi Emma Thompson.

Prin „Uriaşul îngropat”, Kazuo Ishiguro alege să se aplece asupra unei ere de legendă, spunînd o poveste ce pare desprinsă din isprăvile Cavalerilor Mesei Rotunde. La cîţiva ani după moartea regelui Arthur, cel care i-a condus pe britoni la izbînda în faţa saxonilor invadatori, căpcăunii, dragonii şi zînele încă aprind imaginaţia oamenilor, într-o Anglie aflată în ruină. Dar cel puţin au încetat războaiele crunte care măcinaseră ţara ani de-a rîndul, întreţinute de ura înverşunată dintre cele două popoare. Peste toate pare să se fi pogorît ceaţa unei uitări stranii, iar trecutul tuturor şi al fiecăruia în parte se mai poate alcătui doar din zvonuri, presupuneri şi crîmpeie de amintiri. Pe acest fundal, doi bătrîni britoni, Axl şi Beatrice, pe care îi leagă o îndelungată şi trainică iubire, hotărăsc să plece în căutarea fiului lor de mult uitat. Pe drum îi întîlnesc pe iscusitul cavaler saxon Wistan, pe protejatul lui orfan şi pe bătrînul Sir Gawain, cavaler al lui Arthur, căutînd fiecare să-şi îndeplinească misiunea misterioasă, dar şi să dezlege iţele propriului trecut neguros. Călătoria lor prin acel ţinut al supranaturalului şi al uitării este transpusă într-o elegie emoţionantă despre memorie, înfrîngeri, loialitate şi răzbunare.

Romanul „Shalimar clovnul” brodează pe marginea poveştii dansatoarei hinduse Boonyi Kaul şi a iubitului ei musulman, Noman Sher Noman, cunoscut ca Shalimar clovnul. Cei doi se căsătoresc, dar Boonyi este sedusă de ambasadorul american în India, Max Ophuls, şi îşi părăseşte soţul, fiind la rândul ei abandonată şi dezonorată atunci când legătura extraconjugală a diplomatului nu mai poate fi ţinută secretă. Din acrobat şi dansator pe frânghie, Shalimar devine un temut terorist internaţional care, după ani de crime şi atentate, îşi urmăreşte în continuare vendeta.

Cu ilustrații de Sarah Watts

Traducere din limba engleză și note de Irina Iacob

Vîrsta recomandată: 12+

Profesorul Quisling pare să pună la cale ceva misterios, aşa că Emily şi prietenul ei James intră imediat în alertă. Pornind de la o notă fără sens pierdută de acesta la o lansare de carte, micii detectivi descoperă că profesorul primeşte mesaje cifrate în cărţile lui Mark Twain ascunse cu ajutorul jocului Vînătorii de cărți. Cînd îşi dau seama că fiecare mesaj are legătură cu un incendiu, Emily şi James încep să-l suspecteze pe domnul Quisling că este piromanul periculos. Curînd însă micii detectivi descoperă că profesorul e pe urmele unui puzzle istoric: Codul perfect. Aşa află povestea stranie a unui piroman care teroriza oraşul San Francisco în vremurile Goanei după aur şi care pare să fi reînviat dintr-odată. Acest nou mister este irezistibil şi cei doi prieteni se lansează într-o cursă contracronometru ca să-l dezlege, fiindcă lucrurile iau o întorsătură periculoasă şi incendiile se înmulţesc. Vor reuşi oare Emily şi James să spargă Codul perfect şi să afle cine e piromanul necunoscut?

25 de povestiri cu animale şi oameni

Cu aceste povestiri, în care personaje sunt oameni și animale, cupluri deznădăjduite în vremuri teribile, prieteni care se văd rar și vorbesc limbi diferite, copii și părinți, teckeli blânzi și cămile pierdute de la circ, dar și dragostea și disperarea, dulceața și amărăciunea insuportabilei ușurătăți a zilelor noastre, se naște o carte care vorbește despre neajunsul de-a trebui să trăiești atunci când simți că nu se mai poate trăi. Și, deloc paradoxal, despre frumusețea explozivă, copleșitoare a lumii, atunci când e ea mai chinuită și suferința ei e mai mare.

„De mult n-am mai citit, la un scriitor român contemporan, o frază mai frumoasă și mai bine articulată.” (Mihaela Ursa, PressOne)

„Încă mai există prozatori care scriu ca și cum ar trăi într-un poem. Cu imaginarul ei sinestezic, conectat la detalii volatile, Veronica D. Niculescu se găsește printre ei.” (Marius Miheț, România literară)

Basil Hallward pictează într-o bună zi portretul tulburător al lui Dorian Gray. Doar că, odată cu trecerea timpului, tînărul din tablou îmbătrîneşte, pe cînd modelul lui, Dorian, rămîne neschimbat. Fiecare faptă, fiecare an care trece lasă pe chipul pictat încă un semn, fără ca acest amănunt să fie cunoscut de ceilalţi; doar creatorul lui, Basil Hallward, ştie şi va lua secretul în mormînt. Dorian Gray va ajunge şi el la confruntarea fatală cu reflexia sa pictată şi va sfîrşi, îmbătrînit fără veste, victima misterioasă a imaginii din tabloul pe care atît l-a preţuit.

„Dorian merse distrat spre tablou şi se întoarse să‑l privească. Cînd îl văzu, se trase înapoi, iar obrajii i se îmbujorară de plăcere. În ochi îi apăru o expresie de bucurie, de parcă s‑ar fi recunoscut pentru prima oară. Stătu acolo nemişcat, extaziat, vag conştient de ce‑i spunea Hallward, dar fără să sesizeze sensul cuvintelor. Sensul propriei frumuseţi îi apăru ca o revelaţie. Nu o simţise înainte. Complimentele lui Basil Hallward îi păruseră doar exagerări fermecătoare venite din prietenie. Le ascultase, rîsese de ele şi le uitase apoi. Nu‑i influenţaseră firea. Apoi apăruse lordul Henry Wotton cu straniul lui panegiric despre tinereţe, avertismentul teribil despre scurtimea ei. Îl impresionaseră pe moment, iar acum, cum stătea privind la umbra propriei sale frumuseţi, îl străbătu întreaga realitate a descrierii. Da, va veni o zi în care faţa lui va fi ridată şi sfrijită, ochii goi şi incolori şi graţia figurii sale, distrusă şi deformată. Purpura buzelor se va stinge, iar auriul va dispărea din părul lui. Viaţa care va trece în sufletul lui îi va ruina trupul. Va deveni îngrozitor, hidos şi respingător.” (Oscar Wilde)

„Inamicul” cuprinde zece povestiri despre Primul Război Mondial văzut prin prisma destinelor unor soldaţi în timpul şi după marea conflagraţie, oameni care au scăpat din iadul tranşeelor şi care trebuie să se descurce, traumatizaţi, în normalitatea cotidiană postbelică. După succesul său internaţional cu romanul Pe frontul de vest nimic nou, Remarque a scris o parte a acestor povestiri pentru revista americană Collier’s Weekly. Publicate în Statele Unite ale Americii în 1930-1931, acestea au apărut doar postum în limba germană, şaizeci de ani mai târziu.

„Naraţiune comprimată, acţiune, relatare fără înflorituri şi fler pentru senzaţional – iată ce transformă povestirile lui Remarque într-o proză captivantă şi antrenantă, cu un mesaj pacifist care nu este niciodată insistent.” (Frankfurter Allgemeine Zeitung)

„Povestirile din Inamicul sunt considerate astăzi o completare importantă la zugrăvirea bine-cunoscută şi îndelung discutată a Primului Război Mondial din Pe frontul de vest nimic nou şi Întoarcerea din război.” (Thomas F. Schneider)

„În prim-planul acestor texte stau demascarea oricărui fals eroism şi experienţa reală a oamenilor afectaţi de furia războiului.” (Tim Westphalen)

Rămînem în 1Q84 sau există totuşi o portiţă înapoi spre 1984? Menit să ofere un final poveştii lui Tengo şi a lui Aomame, ultimul volum aduce o serie de complicaţii narative. Deşi continuă cu acelaşi suspans nebun din primele două volume, povestea trece acum într-un registru mai cald, mai protector. Optica se schimbă, miza se schimbă. Structura cărţii urmează acum nu două, ci trei fire narative, care tind tot mai mult să se inter-secteze. Se creează punţi, se oferă răspunsuri, dar sînt răspunsuri care doar deschid calea spre noi întrebări. Cine e încasatorul care nu sună niciodată la sonerie, ci bate insistent în uşă, cerînd să i se plătească taxa cuvenită? Cine se ascunde în noua crisalidă de aer? Se mai poate pleca din oraşul pisicilor?

„Te-ai aştepta ca, odată cu ultima pagină, o carte atît de mare să-şi încheie socotelile cu publicul său, să rezolve orice urmă de mister. Haruki Murakami respinge astfel de «mărunte» obligaţii şi lasă cîteva dintre răspunsurile la întrebări în seama imaginaţiei cititorului.” (The New York Times)

"Povestirile din Salcia oarbă, fata adormită, cu amestecul lor atent dozat de fantezie debordantă şi observaţie riguroasă, reuşesc să surprindă realitatea în cele mai mărunte detalii şi, în acelaşi timp, s-o submineze. Murakami face parte din acea specie rară de scriitori care izbutesc nu doar să creeze universuri neobişnuite şi fascinante, ci şi să-şi călăuzească cititorii în explorarea lor.” (Time Out New York)

Simona Antonescu s-a născut la Galaţi în anul 1969 şi a copilărit în localitatea Ţintea (judeţul Prahova). După absolvirea Liceului „Constantin Dobrogeanu-Gherea” (actualul Colegiu Naţional „Nichita Stănescu”) din Ploieşti, a urmat cursurile Facultăţii de Chimie din cadrul Institutului Politehnic Bucureşti. A debutat în anul 2015 cu Fotograful Curţii Regale, roman cîştigător al Concursului de Debut al Editurii Cartea Românească/Polirom şi al Premiului de Debut al Uniunii Scriitorilor din România. Acesta a fost finalist al Festival du Premier Roman de Chambéry şi a fost reeditat în 2016 în colecţia Top 10+ a Editurii Polirom. A mai publicat romanele Darul lui Serafim (2016), Hanul lui Manuc (2017), finalist la Premiul Naţional pentru Proză Ziarul de Iaşi, reeditat în colecţia Top 10+ a Editurii Polirom (2018), Ultima cruciadă (2019) şi Maria Tănase. O fîntînă pe un drum secetos (2019). Începînd din anul 2018 publică la Editura Nemi seria de cărţi Istoria povestită copiilor.