Literatură

Natalie duce o viață tradițională desăvârșită... iar urmăritorii ei de pe Instagram sunt plini de invidie. Casa ei de la țară este fermecătoare, soțul ei este un cowboy chipeș, iar fiecare pâine rotundă cu maia e mai apetisantă decât precedenta. Ce dacă în culise sunt dădace și producători și cuptoare profesionale! Ceea ce urmăritorii ei nu știu nu le poate dăuna.

Apoi, într-o dimineață, Natalie se trezește într-o versiune ciudată, oribilă a realității. Casa ei, soțul, copiii îi sunt familiari, dar ceva nu e în regulă. Să fie o farsă? Un reality-show? Oare Dumnezeu o pune la încercare? Natalie știe cu certitudine numai două lucruri: aceasta nu este viața ei perfectă și trebuie să evadeze prin orice mijloace.

Plină de umor negru, captivantă și bulversantă, O soție din alte vremuri analizează cu finețe chestiuni fundamentale precum tradiția, celebritatea, credința și spectacolul feminității.

 „O satiră îndrăzneață și tăioasă, O soție din alte vremuri examinează capacitatea rețelelor de socializare de a țese o minciună atât de complicată, încât transformă vestita «casă, dulce casă» într-o închisoare. Fascinant și revelator, acest portret caustic al «soției tradiționale» te va face să râzi și să-ți ții răsuflarea până la ultima pagină.“ NITA PROSE

„Un roman absolut dezlănțuit (în sensul bun) despre o influenceriță de lifestyle... Când spun că finalul e de-a dreptul nebunesc, chiar vreau să spun că finalul e de-a dreptul nebunesc.“ ROXANE GAY

O soție din alte vremuri este o ficțiune politică asumată, în tradiția Nevestelor perfecte sau a Poveștii slujitoarei... Exasperantă, palpitantă, adesea cu umorul sumbru al unei satire de calitate și totuși profund umană. În mod clar, una dintre favoritele mele anul acesta.“ HANNAH DEITCH

„Inteligentă, incisivă, irezistibilă, O soție din alte vremuri m-a obsedat de la prima pagină. Toată lumea va vorbi despre ea!“  JENNIE GODFREY

„Abia am putut lăsa cartea din mână. O disecție atât de iscusită a maternității, a credinței și a celebrității online. Extrem de original și absolut captivant.“ LOUISE O’NEILL

„Un roman extraordinar, de o prospețime înviorătoare, inteligent și incisiv. Mi-a amintit de Fata dispărută, cu naratorul său nesigur și profund antipatic, cu răsturnarea uluitoare de situație și observațiile de o precizie chirurgicală. Va fi un fenomen.“ STACEY HALLS

 „Diabolic de amuzantă, superb scrisă și înfricoșător de perspicace. Caro Claire Burke nu doar că dă în vileag dedesubturile impecabilelor postări pe Instagram ale unei soții tradiționale, ci demască și idealurile despre maternitate, căsătorie și America. De neuitat.“ ABIGAIL DEAN

 CARO CLAIRE BURKE a obținut titlul de master în artă narativă de la Bennington Writing Seminars, iar în prezent este gazda podcastului de politică și cultură Diabolical Lies. O soție din alte vremuri (Yesteryear) este primul ei roman.

O CĂSĂTORIE CLĂDITĂ PE MINCIUNĂ

UN DESTIN CLĂDIT PE SPERANȚĂ 

Sudul Chinei, 1923. Disperați să-i asigure un viitor, părinții lui Mei Ling îi aranjează o căsătorie cu un văduv din California. Pentru a intra în țară, ea trebuie să pretindă că este prima soție a soțului ei – o „soție pe hârtie“.

 În timpul călătoriei periculoase, Mei Ling o ia sub aripa ei pe o fetiță orfană pe nume Siew. Visul unei vieți mai bune în America îi dau lui Mei Ling puterea de a îndura călătoria periculoasă și detenția pe Insula Angel. Dar când ajunge în sfârșit la San Francisco, o așteaptă o surpriză. Soțul ei, Chinn Kai Li, este un servitor, nu un negustor de succes cum pretinsese că ar fi.

Mei Ling nu are niciun ban, este însărcinată și legată de un bărbat pe care nu-l cunoaște. Căsnicia ei fragilă este pusă la încercare și mai mult când descoperă că Siew va fi probabil forțată să aleagă calea prostituției. Disperată să o salveze pe Siew, ea trebuie să-și convingă soțul că merită să lupte pentru viața unei orfane.

 Va putea Mei Ling să găsească o cale de a-și construi o familie adevărată – chiar dacă aceasta este clădită pe o fundație de hârtie?

O iubire care a rezistat războiului.

O familie care ține, mai presus de orice, la propriul renume.

Secrete care ies la iveală și zdruncină viața de zi cu zi. 

Augsburg, 1920. Războiul s-a încheiat și, după o perioadă marcată de lipsuri, familia Melzer privește spre viitor cu mult optimism. Paul Melzer s-a întors din prizonieratul de război din Rusia și preia conducerea fabricii de țesături pentru a reda companiei strălucirea de odinioară. Împreună cu Ernst von Klippstein, el pune fabrica la punct și își transformă viziunea în realitate.

Sora lui, Elisabeth, se mută din nou în casa familiei, aducând cu ea o nouă iubire.

 Iar tânăra soție a lui Paul, Marie, vrea să își împlinească un vis pe care îl nutrea de mult: să aibă propriul ei atelier de modă. Creațiile sale se bucură de succes, însă, în timp ce atelierul prosperă și se dezvoltă, căsnicia ei suferă din cauza geloziei lui Paul și a necontenitelor certuri. Neînțelegerile dintre cei doi se accentuează, iar Paul îi dă soției sale un ultimatum cu urmări grave.

Când Marie părăsește Vila Secretelor împreună cu cei doi copii ai lor, destinul își urmează cursul implacabil...

Cartea a treia din Cronicile orașelor flămânde Cartea de Tinichea rămâne încă unul dintre nenumăratele mistere pe care ni le-au lăsat Anticii. Tot ce știm e că numele unui zeu străvechi apare de mai multe ori printre toate acele numere: Odin.

Robert Ersten a apărut la cursul de scriere creativă ținut de Ioana Nicolaie la Școala Germană Hermann Oberth. Elisa Merca, Andrei Droc, Cristian Mitrea, Catinca Nistor, Sara Zapodeanu, Matei Mustea, David Stavila și Gabriel Cărtărescu au ajutat la precizarea lui. Dora, Clara, Raul, Filip și Luca s-au pregătit pentru greutățile vieții de elev: și-au făcut o societate secretă, Reparabile Tempus.

Ultima bătălie e concluzia unei povești despre ținutul Narniei, unde trebuie să-ți iei rămas-bun și unde începe aventura. Premiată cu Carnegie Medal, Ultima bătălie e concluzia unei povești despre ținutul Narniei, unde trebuie să-ți iei rămas-bun și unde începe aventura. Inorogul spune că oamenii sunt aduși în Narnia când ținutul e frământat și tulbure. Iar acum Narnia se găsește la ananghie. Un fals Aslan cutreieră țara. Singura speranță este ca Jill și Eustace, vechi prieteni ai Narniei, să fie în stare să-l găsească pe adevăratul Aslan și, astfel, să readucă pacea în ținut. Sarcina lor e grea fiindcă, așa cum spune Centaurul, „Stelele nu mint niciodată, pe când Oamenii și Fiarele, da“.

O poveste în care devotamentul și dârzenia se împletesc cu simțul aventurii și curajul. Un nobil grup de prieteni, format din Jill, Eustace și Puddleglum, Omul-din-mlaștini, este trimis de Aslan să-l salveze pe Rilian, Prințul Narniei dispărut. Ca să-i călăuzească, Aslan îi dă lui Jill patru semne pe care trebuie să le țină bine minte, în ordinea în care i-au fost date. În căutarea lor, cei trei au de înfruntat pericole groaznice și de străbătut peșteri adânci și întunecate. Dar misiunea lor în Ținuturile Subpământene îi face să înfrunte un rău mai seducător și mai mortal decât și-ar fi închipuit vreodată.

Ediție revizuită și adăugită

Cu ilustrații de Andrei Moldovan

Blestemul nu e nemurirea, ci lumea întreagă.

Într-o lume sfâșiată de războaie, credințe și superstiții, Haiganu, un zeu decăzut, este osândit să trăiască printre muritori. În mintea lui curge necontenit Fluviul Șoaptelor: un torent de rugăciuni, blesteme și gânduri străine, un zgomot fără sfârșit format din toate vocile lumii. De veacuri, Haiganu rătăcește continuu între ură și dorința de răzbunare și încearcă zadarnic să găsească liniștea într-o lume care nu tace niciodată. Când, însă, din adâncul acestui haos, o voce de copil îl strigă, blestemul devine chemare. Zourazi, un băiat cu sânge de vrăjitor, fuge din mâinile lui Dekibalos, un stăpân care adună copii nu pentru a-i salva, ci pentru a-i transforma în arme, în jertfe sau în monștri.

Pe urmele lor se dezlănțuie nu doar oameni și fiare, ci și monștri născuți din disperare, zei și magie interzisă. Lumea însăși pare să se strângă în jurul acestei întâlniri, ca și cum ar presimți că echilibrul fragil dintre divin și uman este pe cale să se frângă.

Fluviul Șoaptelor nu mai este doar un blestem. Devine o chemare.

Pășește în Fluviul Șoaptelor, cartea întâi a trilogiei Haiganu, un loc în care zeii nu sunt milostivi, iar copiii nu au timp să viseze pentru că învață prea devreme cum se moare.

„Zei uitați și pribegi, magi și vrăjitoare, pietre vii, grifoni care dețin toată înțelepciunea lumii, cei mărunți, un război și o oaste zombi de copii-orfani, un tărâm imaginar plin de magie… Marian Coman reușește să creeze un univers fantastic unic în literatura română. Cu trimiteri la miturile tracice, dar și la folclorul românesc, în care regăsim supereroi și personaje (mai ales cele negative) impecabil conturate, trilogia nu este doar o bijuterie a genului, dar și cărți minunat scrise, care conțin nu doar povești și perspective care se suprapun, într-o țesătură narativă complexă, dar și multă poezie și filozofie. Cele trei romane se adresează tuturor vârstelor și oferă cititorilor, dincolo de Poveste, o parabolă tulburătoare a lumii în care trăim.“ Adina Popescu

„Marian Coman are o apetență ieșită din comun de a construi universuri întregi care nu seamănă cu nimic altceva, care rup bariere, care reimaginează lumile cu care am putea fi familiarizați. O face și-n cărțile lui anterioare (vă amintesc doar de Omulețul din perete și alte povestiri fantastice și Ultima carte, piese dintr-un puzzle care va căpăta alte și alte interpretări odată ce vom avea acces la el integral), dar și în trilogia de față. Seria Haiganu, începută în benzile desenate HAC!, înconjurată deja de propria mitologie, întinsă pe aproape o decadă și jumătate, este, fără tăgadă, încă o demonstrație în acest sens. Pentru că, pe o fundație solidă, desprinsă din scrierile lui Creangă, Marian Coman topește mituri și folclor, rugăciuni, bocete și letopisețe, toarnă erudiție și livresc, țese multiple planuri, se joacă cu limitele (sub)genurilor, mută basmul în secolul XXI, aduce în prim-plan personaje în straie noi, vine cu ritmuri alerte și dileme mai vechi decât timpul, adaugă nuanțe peste nuanțe. Și-și creează astfel un univers cu totul și cu totul al său. Și, deși atipice în parcursul scriitorului, cele trei romane care pot fi încadrate, la rigoare, în subgenul grimdark fantasy, se supun aceluiași crez nestrămutat în puterea poveștilor de a ne salva. Și sunt literatură în adevăratul sens al cuvântului.“ Eli Bădică, coordonatoarea imprintului n’autor

Ediție revizuită și adăugită

Cu ilustrații de Andrei Moldovan

Cine îndreaptă universul, când zeii se dezlănțuie?

Un copil a murit. Iar lumea nu a rămas aceeași.

Războiul se întinde ca o plagă: cetăți cad una după alta sub focul și cruzimea celor care au învățat să transforme oamenii în monștri. Dekibalos, Moroianu și Akarun nu mai cuceresc doar teritorii. Dezlănțuie ceva ce nu mai poate fi oprit. Dincolo de granițele lumii cunoscute, un mag proscris descoperă că există locuri în care nici zeii nu privesc. Iar acolo adevărurile nu aduc liniște.

Cea mai mare schimbare, însă, nu vine din război. Prins între vocile care nu tac și o lume care se destramă sub ochii lui, Haiganu ajunge la limita răbdării.

Furia Oarbă, al doilea volum al trilogiei Haiganu, este o poveste despre război, transformare și forțe care scapă de sub control într-un loc în care mila este rară, iar ceea ce pare un dar se dovedește a fi doar o altă formă de condamnare.

„Zei uitați și pribegi, magi și vrăjitoare, pietre vii, grifoni care dețin toată înțelepciunea lumii, cei mărunți, un război și o oaste zombi de copii-orfani, un tărâm imaginar plin de magie… Marian Coman reușește să creeze un univers fantastic unic în literatura română. Cu trimiteri la miturile tracice, dar și la folclorul românesc, în care regăsim supereroi și personaje (mai ales cele negative) impecabil conturate, trilogia nu este doar o bijuterie a genului, dar și cărți minunat scrise, care conțin nu doar povești și perspective care se suprapun, într-o țesătură narativă complexă, dar și multă poezie și filozofie. Cele trei romane se adresează tuturor vârstelor și oferă cititorilor, dincolo de Poveste, o parabolă tulburătoare a lumii în care trăim.“ Adina Popescu

„Marian Coman are o apetență ieșită din comun de a construi universuri întregi care nu seamănă cu nimic altceva, care rup bariere, care reimaginează lumile cu care am putea fi familiarizați. O face și-n cărțile lui anterioare (vă amintesc doar de Omulețul din perete și alte povestiri fantastice și Ultima carte, piese dintr-un puzzle care va căpăta alte și alte interpretări odată ce vom avea acces la el integral), dar și în trilogia de față. Seria Haiganu, începută în benzile desenate HAC!, înconjurată deja de propria mitologie, întinsă pe aproape o decadă și jumătate, este, fără tăgadă, încă o demonstrație în acest sens. Pentru că, pe o fundație solidă, desprinsă din scrierile lui Creangă, Marian Coman topește mituri și folclor, rugăciuni, bocete și letopisețe, toarnă erudiție și livresc, țese multiple planuri, se joacă cu limitele (sub)genurilor, mută basmul în secolul XXI, aduce în prim-plan personaje în straie noi, vine cu ritmuri alerte și dileme mai vechi decât timpul, adaugă nuanțe peste nuanțe. Și-și creează astfel un univers cu totul și cu totul al său. Și, deși atipice în parcursul scriitorului, cele trei romane care pot fi încadrate, la rigoare, în subgenul grimdark fantasy, se supun aceluiași crez nestrămutat în puterea poveștilor de a ne salva. Și sunt literatură în adevăratul sens al cuvântului.“ Eli Bădică, coordonatoarea imprintului n’autor

Cu ilustrații de Andrei Moldovan

Sfârșitul lumii vine cu o șoaptă.

La capătul lumii, când zeii au obosit de oameni și oamenii au uitat de zei, rămâne doar tăcerea. Iar când liniștea poate fi obținută doar prin distrugere, alegerea devine imposibilă.

Haiganu, zeul osândit să trăiască printre oameni, pășește printre ruine, ritualuri crude și jocuri divine. Un rău mai vechi decât zeii înșiși se strecoară în mintea lui, iar granița dintre protector și distrugător se șterge. Alături de el, Zourazi, un om transformat în ceva ce nu mai are nume, și Păi, o regină-copil cu un popor în pribegie.

În Tristețea Zeilor, romanul care încheie trilogia Haiganu, zeii se întorc unii împotriva altora, oamenii devin doar o monedă de schimb, iar lumea se apropie de o nouă cădere. Uneori, tăcerea nu înseamnă pace, ci sfârșit.

„Zei uitați și pribegi, magi și vrăjitoare, pietre vii, grifoni care dețin toată înțelepciunea lumii, cei mărunți, un război și o oaste zombi de copii-orfani, un tărâm imaginar plin de magie… Marian Coman reușește să creeze un univers fantastic unic în literatura română. Cu trimiteri la miturile tracice, dar și la folclorul românesc, în care regăsim supereroi și personaje (mai ales cele negative) impecabil conturate, trilogia nu este doar o bijuterie a genului, dar și cărți minunat scrise, care conțin nu doar povești și perspective care se suprapun, într-o țesătură narativă complexă, dar și multă poezie și filozofie. Cele trei romane se adresează tuturor vârstelor și oferă cititorilor, dincolo de Poveste, o parabolă tulburătoare a lumii în care trăim.“ Adina Popescu

„Marian Coman are o apetență ieșită din comun de a construi universuri întregi care nu seamănă cu nimic altceva, care rup bariere, care reimaginează lumile cu care am putea fi familiarizați. O face și-n cărțile lui anterioare (vă amintesc doar de Omulețul din perete și alte povestiri fantastice și Ultima carte, piese dintr-un puzzle care va căpăta alte și alte interpretări odată ce vom avea acces la el integral), dar și în trilogia de față. Seria Haiganu, începută în benzile desenate HAC!, înconjurată deja de propria mitologie, întinsă pe aproape o decadă și jumătate, este, fără tăgadă, încă o demonstrație în acest sens. Pentru că, pe o fundație solidă, desprinsă din scrierile lui Creangă, Marian Coman topește mituri și folclor, rugăciuni, bocete și letopisețe, toarnă erudiție și livresc, țese multiple planuri, se joacă cu limitele (sub)genurilor, mută basmul în secolul XXI, aduce în prim-plan personaje în straie noi, vine cu ritmuri alerte și dileme mai vechi decât timpul, adaugă nuanțe peste nuanțe. Și-și creează astfel un univers cu totul și cu totul al său. Și, deși atipice în parcursul scriitorului, cele trei romane care pot fi încadrate, la rigoare, în subgenul grimdark fantasy, se supun aceluiași crez nestrămutat în puterea poveștilor de a ne salva. Și sunt literatură în adevăratul sens al cuvântului.“ Eli Bădică, coordonatoarea imprintului n’autor

„Sunt secvențe narative a căror relativă autonomie nu anulează impresia că fac parte din același întreg. Îi revine cititorului menirea de a reconstitui coerența epică, umplând golurile și refăcând legăturile latente dintre episoade și personaje, și de a descoperi «desenul din covor», dincolo de fragmentarea structurii de suprafață. Gabriela Adameșteanu construiește astfel un roman latent – formulă narativă hibridă, utilizată, printre alții, și de Milan Kundera în Ridicole iubiri...“ (Carmen Mușat)

Povestea unui poem pierdut, a două mari fluvii şi a trei vieţi remarcabile — toate legate între ele de o singură picătură de apă. În ruinele din Ninive, oraşul antic al Mesopotamiei, zac ascunse în nisip fragmentele unui poem de mult uitat, Epopeea lui Ghilgameş. În Londra victoriană, un copil excepţional se naşte pe malurile Tamisei celei negre de murdărie. Când memoria lui strălucită îi aduce o slujbă ca ucenic la o tipografie, lumea i se deschide în faţă şi călătoreşte dincolo de mahalaua unde locuieşte, peste mări şi ţări. În Turcia anului 2014, Narin, o fată yazidită care trăieşte pe malurile Tigrului, aşteaptă să fie botezată. Ceremonia este întreruptă însă cu cruzime, iar ea şi bunica ei pornesc curând într-o călătorie prin ţinuturi devastate de război, în speranţa de-a ajunge în valea sacră a poporului lor.

Există cărți care se citesc și există cărți care rămân cu tine pentru totdeauna. Povești de Ion Creangă face parte din acea categorie rară care dăinuie peste generații și continuă să fascineze prin umor, inteligență și farmec autentic românesc. În paginile acestui volum, lumea satului prinde viață prin personaje memorabile, întâmplări savuroase și povești care ascund, dincolo de haz, adevărate lecții despre viață, curaj, lăcomie, bunătate și dreptate.

În paginile acestui volum, Ion Creangă readuce la viață lumea satului românesc de altădată, cu umorul ei sănătos, personajele pitorești și întâmplările care au traversat generații fără să-și piardă farmecul. Povestirile și anecdotele sale păstrează savoarea limbii române autentice și bucuria povestitului spus cu har, transformând fiecare text într-o experiență vie, plină de culoare și emoție.

Amintiri din copilărie este una dintre acele cărți care nu doar se citesc, ci rămân cu tine o viață. Ion Creangă reușește să transforme lumea satului românesc într-un univers viu, plin de culoare, umor și emoție autentică.

Idiotul de Feodor M. Dostoievski este unul dintre acele romane rare care nu doar se citesc, ci se traiesc. Considerata una dintre marile capodopere ale literaturii universale, aceasta opera impresioneaza prin profunzimea psihologica, intensitatea emotionala si modul tulburator in care exploreaza fragilitatea sufletului uman.

The International Dublin Literary Award 2024

Los Angeles Times Book Prize for Fiction 2023

Roman nominalizat la International Booker Prize 2025

„Primul meu gând, odată-ncheiată lectura, a fost să-mi scriu pe cartea de vizită «Eu am citit Solenoid». E un eveniment care-ți taie oarecum viața în două: cine va citi cartea va înceta să mai fie un cititor de rând.“ — GABRIEL LIICEANU

Melanie Benjamin, autoarea bestsellerelor internaționale Lebedele de pe Fifth Avenue, Soția aviatorului, Femei de Oscar și Doamna de la Ritz, recreează, în California Golden, începuturile euforice ale culturii surfingului, printr-o saga despre ambiție, sacrificiu și maternitate.

În California anilor ’50–’60, Mindy și Ginger Donnelly cresc într-o lume în care surfingul e religie, și traficul de droguri înflorește. Carol, mama lor, este o legendă a plajelor, dar și absența permanentă din viața fiicelor ei. Mindy îi moștenește ambiția nemăsurată, Ginger, frumusețea, otrăvită însă de o copleșitoare nevoie de a fi iubită. În copilărie, pentru a nu fi abandonate de Carol, surorile își făcuseră un plan: să învețe să înoate, să reziste cât mai mult sub apă, să cucerească valurile și să intre în lumea surferilor. Însă viața le va da peste cap deciziile de atunci: una din fete se va lăsa purtată de strălucirea trecătoare a studiourilor de film, cealaltă, de farmecul înșelător al unui bărbat fără de care nu mai știe cum să trăiască. Un roman electrizant despre tenacitate, despre legătura indestructibilă dintre surori, dar și despre visul californian și dependența emoțională.

„Un roman scaldat în soare, impregnat de muzica, televiziunea si moda anilor ’60, dar si de contracultură.“  — Kirkus Reviews

„Melanie Benjamin îmbină cultura surfingului promovată de The Beach Boys cu sexul, drogurile și rock-and-rollul din Daisy Jones & the Six… Romanul California Golden este deopotrivă portretul a trei femei pe fundalul schimbărilor culturale și o redare strălucită a promisiunilor și dezamăgirilor Californiei de Sud.“ — EW.com

„Melanie Benjamin urmărește viețile divergente ale femeilor Donnelly, trecând în goană de la petreceri de la Hollywood la operațiuni periculoase de trafic de droguri și la limitările sufocante ale maternității. Cu farmec și nostalgie, California Golden arată și ceea ce montajele idilice, scăldate însoare, omit atât de des.“ — Booklist

După succesul internațional al romanului Apa lacului nu e niciodată dulce, Giulia Caminito publică un nou bestseller, vândut deja în cincisprezece țări, Durerea nevăzută: un roman febril și contemporan, care transformă fragilitatea psihică într-o aventură aproape fantastică, fiind în același timp o poveste emoționantă despre relația dintre bunici și nepoți, despre oamenii care ne învață, pe nesimțite, cum să rezistăm furtunilor vieții actuale și cum să trăim într-un ritm mai lent și mai profund.

Loris are treizeci de ani, lucrează într-o editură aflată în pragul colapsului și trăiește cu senzația că propriul trup se pregătește să-l trădeze. O durere banală, apoi o alta și o alta se transformă în mintea lui în diagnostic fatal, care îi pulverizează existența. Loris, acaparat exclusiv de căutarea compulsivă pe Google a unor simptome și a unor povești medicale sumbre, fraude pure de cele mai multe ori, se simte tot mai înstrăinat de iubita lui, Jo, și de părinți. În viața lui se strecoară o prezență stranie: Catastrofă, angoasa devenită personaj, luând când chipul unei adolescente acvatice seducătoare, când pe cel al unei creaturi sălbatice, care-i șoptește neîncetat că în interiorul lui este o bombă gata să explodeze. Cu intensitate hipnotică, Giulia Caminito scrie despre corp și obsesie, despre anxietatea unei generații crescute între singurătatea internetului și teama permanentă că totul se poate prăbuși în orice clipă.

„Un roman despre vulnerabilitate profesională și alienare, dar și despre prezent, despre ceea ce trăim și înfruntăm acum.“ — La Repubblica Torino

„Romanul Giuliei Caminito încredințează literaturii o posibilă cale de evadare din durere.“ — Corriere della Sera

„Un portret tăios și original al epocii noastre, un roman în care căutarea stării de bine riscă să devină ea însăși o boală.“  — Marie Claire

In primavara anului 1924, aflat in ultimele zile de viata, Franz Kafka corecteaza spalturile volumului „Un artist al foamei“, carte care avea sa apara la scurt timp dupa moartea sa si este considerata astazi una dintre expresiile decisive ale modernitatii literare europene. Gestul are o puternica valoare simbolica: scriitorul confruntat cu propria disparitie revizuieste pana in ultima clipa texte despre infometare, debilitate corporala, izolare, arta si disolutie a identitatii. Rareori, in istoria culturii, biografia si opera au atins un asemenea punct de convergenta.

În Romagna interbelică, plouă peste podgorii și fetele se nasc cu nume scurte, cât să încapă pe piatra de mormânt. Este o lume de o frumusețe brutală, cu războiul și dominația masculină, în care femeile poartă propriile lupte pentru dreptate. Aici trăiesc Redenta, soția tăcută a unui comandant fascist, și Iris, partizana din munți și amanta aceluiași bărbat, ajunsă în casa Redentei cu o misiune secretă. Între ele se află Vetro, monstru și om, soț și amant. Două femei, două Italii și o epocă care le va apropia una de cealaltă.

Magia nu se trezește pentru toți. Doar pentru cei care îndrăznesc să o asculte.

Luna și Salcia sunt două surori pisici rămase singure în inima unui oraș nemilos, după ce mama lor a fost ucisă. Când un incendiu misterios le distruge ultimul adăpost, descoperă o lume secretă, ascunsă printre străzi și parcuri: animale în armonie cu natura care vorbesc, canalizează anima și luptă împotriva vrăjitorilor umani ce vor să le „lege” pentru totdeauna ca familiari.

Luna se aprinde — la propriu — și se alătură Renegaților, clanul rebel hotărât să elibereze animalele înrobite. Salcia alege un drum opus, formând o legătură profundă cu Violet, o tânără vrăjitoare cu inimă bună, dar dintr-o familie periculoasă. Pentru prima oară în viața lor, surorile se află de părți diferite ale aceluiași război — iar soarta întregului oraș este în labele lor.

De la Erin Hunter, autoarea-fenomen a seriei Pisicile Războinice — cu peste 80 de milioane de exemplare vândute, tradusă în peste 30 de limbi, prezență constantă pe lista New York Times Bestseller —, sosește Renegații, o nouă tetralogie captivantă și emoționantă, pentru cititorii curajoși de 9–14 ani.

O carte despre surori, magie urbană și curajul de a-ți alege singur destinul.

 „Fanii Erin Hunter vor găsi multe de vânat în acest debut dramatic și, totodată, emoționant." — Publishers Weekly

Ideea acestui volum s-a născut din dorința de a mă încadra, și eu, cu modestie, dar fără a reuși a mă dezbăra complet și de o oarece semeţie, în rândul celor care au încercat să răspundă cât mai personalizat la atât de notoriile întrebări: „cine suntem?”, „de unde venim?”, dar mai ales... „unde oare ne ducem?”.

Nu vă entuziasmați prea tare, pentru că, până la urmă, nici eu nu am găsit suficiente resurse, rămânând, spre rușinea mea, tot la faza aceea de... a-mi da cu presupusu’. Nădăjduiesc totuși că poate istorioarele personajelor acestei cărți vor avea în ele suficiente pilde și provocări pentru a vă trezi interesul şi de a vă remodela sau reorienta anumite principii sau crezuri pe care le-ați avut până acum, sau poate, în aceeaşi măsură, doar pentru a vi le consolida.

Dacă inițial am avut intenția să intitulez acest volum: Trei canalii, scrisul, dar și mersul acțiunii, m-au făcut să renunț și să rămân la ideea „anonimatului”. Asta și pentru că, printre cele peste opt miliarde de oameni care încă mai populează astăzi Pământul, dar și printre cele alte zeci de miliarde care s-au retras în veșnicie până acum, oricât de mari vedete sau notorietăți s-ar crede unii, tot nu ne-am putea considera altfel decât nişte simpli „pacienţi” anonimi, suferinzi de viaţă, o boală paradoxală, cu un sfârşit previzibil şi totuşi foarte incert.

Această carte mi-am dorit să fie şi o scurtă monografie a trei epoci care se suprapun, şi prin care, ţărişoara noastră dragă, România, a trecut şi, din păcate, încă se mai chinuie să iasă... vie. Personajele mele, cele mai multe negative, sunt desigur imaginare, și tot imaginare sunt și poziţiile lor în societate.
Celor mai multe le-am atribuit câteva din cele mai întâlnite vicii, gesturi și întâmplări, care ar părea la prima vedere greu de imaginat, dar cu care, în mod direct sau indirect, ne-am întâlnit cu toţii în viața de zi cu zi. Nici orașele sau satele în care se petrec acțiunile nu pot fi considerate ca fiind întru totul reale, chiar dacă, după denumiri sau descrieri, pe unele le-am putea identifica pe vreo hartă. Pe unul dintre cele trei personaje principale l-am preluat dintr-o nuvelă a unui alt volum al meu, și i-am continuat povestea vieţii, considerându-l, pentru epoca lui, un caz foarte reprezentativ.

O altă epocă este reprezentată de un simplu țăran, iar cea de a treia de un politician. Pentru o mai corectă percepţie, și o încadrare cât mai reală în atmosfera, anturajul, dar și educaţia personajelor, am folosit un limbaj, poate, nu chiar întotdeauna academic. Asta şi pentru că, așa după cum veţi constata, nici personajele mele nu sunt chiar nişte... academicieni. Uneori, chiar în momentele celor mai încrâncenate, triste sau chiar monstruoase acţiuni, am strecurat printre rânduri şi firimituri de ironie sau umor de situaţie, încercând să detensionez starea cititorului şi să-l readuc în lumea reală.

Dacă am reuşit sau nu, rămâne de verificat. Una peste alta, dacă veți avea bunăvoinţa să deosebiți realitatea de ficțiune, dar și fabulosul de fabulație, atunci, negreșit, vă veți bucura de o lectură plăcută, dar și interesantă.

„Alexei Marinat este un scriitor-simbol al scriitorilor români din Basarabia.” (Maria ȘLEAHTIȚCHI) „A rămas în istoria literaturii române din Republica Moldova, așa cum spun criticii de pe ambele malurile ale Prutului, un Soljenițîn.” (Ion HADÂRCĂ)

„Acum când se dă lupta cu nostalgia, populația noastră, care duce dorul regimului și al trecutului, să vadă ce barbar a fost acel trecut, cum a distrus suflete, cum a distrus destine, cum a distrus oameni de mare cultură și demnitate.” (Vladimir BEȘLEAGĂ)

„Întreaga creaţie a scriitorului (…) pledează contra pierderii de suflet. Romanele sale ţintesc anume în această direcţie. Dacă am încerca să completăm o fișă a personajelor, ne-am convinge că cei mai mulţi sunt purtătorii unui mesaj etic bogat, în care grija pentru suflet ocupă un loc esenţial. Toate împreună, romane le (în continuarea poeziei) devin o veritabilă profesiune de credinţă a artistului şi cetăţeanului.” (Stela LUCA)

De la autoarea bestsellerului #1 The New York Times Mă bucur că mama a murit, un roman trist, amuzant și totodată captivant despre sex, consumerism, clase sociale, dorință, singurătate, internet, furie, intimitate, putere și despre extremele (adesea greșite) până la care suntem dispuși să mergem pentru a obține ceea ce ne dorim.

Waldo nu se satură niciodată. E horny. Directă. Naivă. Isteață. Impulsivă. Singură. Furioasă. Convingătoare. Rănită. Perspicace. Mereu vrea câte ceva. Mai mult decât orice pe lume, îl vrea pe domnul Korgy, profesorul ei de scriere creativă cu soție și copil și ipotecă și facturi, cu visurile lui eșuate și aspectul lui de bărbat vlăguit, cu burtă. Nu știe de ce-l vrea. Pentru pasiunea lui? Sau experiența lui de viață? Sau pentru faptul că știe lucruri despre cărți, filme și altele, ce ei îi sunt necunoscute? Sau să fie mai mult de atât, ceva înrădăcinat în legătura lor improbabilă, în spiritele lor înrudite, în filtrul similar prin care amândoi percep lumea? Sau, poate, tot ce contează e că el o vede cu adevărat, spre deosebire de toți ceilalți.

„În Jumătate din vârsta lui, Jennette McCurdy transformă ceea ce ar fi putut fi o simplă poveste moralizatoare în ceva mult mai complicat și infinit mai interesant – o examinare captivantă a dorinței și a autoiluzionării, amintindu-ne în același timp, într-un mod subtil, că cele mai mari greșeli pot uneori să ne ghideze pașii împleticiți spre lumină. McCurdy e o scriitoare neînfricată, cu un umor întunecat și un ochi abil pentru redarea detaliilor celor mai stânjenitoare.” - Tom Perrotta

„Jennette McCurdy scrie fraze strălucitoare și tăioase ca o lamă de cuțit. Jumătate din vârsta lui e o poveste extrem de profundă și plină de umor despre primejdiile tinereții și ale dorinței. Avem de-a face cu un roman incomod, imprevizibil și pe care nu-l poți lăsa din mână.” - Aria Aber

JENNETTE MCCURDY este autoarea romanului Jumătate din vârsta lui și a memoriilor Mă bucur că mama a murit, ambele bestsellere New York Times. Cea din urmă a câștigat American Library Association Alex Award și Goodreads Choice Award pentru Memorii și Autobiografie. Mă bucur că mama a murit a ocupat primul loc în topul New York Times, unde a fost prezentă mai mult de o sută de săptămâni, vânzările volumului depășind patru milioane de exemplare. Romanul ei de debut, Jumătate din vârsta lui, foarte bine primit de critica literară și la rândul său bestseller internațional, a ajuns pe locul doi în topul New York Times, publicație care a scris despre această carte „încrezătoare și provocatoare” că „cimentează reputația talentului de scriitoare al lui McCurdy, articulând vulnerabilitatea cu tupeu și umor, dar și cu un strop de căldură”, în timp ce Washington Post a caracterizat-o ca fiind „amuzantă, scârboasă, incomodă și pătrunzătoare”. Cărțile sale au fost publicate în peste treizeci de limbi. McCurdy a adaptat Jumătate din vârsta lui pentru marele ecran și urmează să regizeze filmul.

Carte cu autograf

Au trecut douăzeci de ani nu doar din viaţa muschetarilor lui Dumas, ci şi din cea a nesimţitului român. Timpul scurs între Ghidul din 2006 şi cel de astăzi poate fi rezumat într-o spusă a unui politruc de pe vremuri: „Situaţia s-a ameliorat din ce în ce mai rău“. Formele nesimţirii s-au diversificat, canalele împrăştierii ei în spaţiul public sunt mai multe ca altădată. Au apărut reţelele sociale, s-a consolidat atacul la persoană, s-a înteţit viforul şovin şi xenofob. Plăcerea de-a insulta şi de-a mânji e la aceleaşi cote ca acum două decenii, semn că „România educată“ a fost şi rămâne un slogan fără acoperire.

Cartea de faţă e un (nou) tur ghidat al nesimţirii, care conţine o serie de probe ale virtuozităţii în domeniu. Uneori pitorescul se îneacă în abjecţie, alteori râsul îngheaţă pe buze. Radu Paraschivescu îşi plimbă cititorii prin câteva zone şi spaţii din care bunele maniere au fost evacuate şi unde domneşte mârlănia. În politică şi în fotbal, în sala de spectacole şi în studioul de televiziune, în metrou sau pe stradă, nesimţirea nu e doar un colorant vremelnic. Zgomotoasă şi agresivă, ea vorbeşte despre o lume în care înjurătura dizolvă argumentul, iar paharul cu apă aruncat în figură ţine loc de răspuns la întrebare.

Noul ghid al nesimţitului e cronica unei vieţi punctate de răcnete, scandări obscene, găselniţe rasiste, gesturi revoltătoare şi dispreţ.

E sfârșitul anilor ’40. Un fost sublocotenent de artilerie trăiește ascuns într-un pod, complet izolat, fiind căutat și de trupele ruse aflate în București, și de noua poliție politică. Dacă ar ieși de acolo un singur minut, și-ar pune viața în pericol și, foarte probabil, le-ar provoca destul de mult rău și tuturor celor pe care îi iubește. Privește lumea de afară fie printr-o deschizătură îngustă din chepengul cel mare al podului, fie prin chepengul cel mic din acoperiș. În această temniță în care domnesc doar frigul, praful și încremenirea, singurul lucru pe care poate să-l facă este să scrie. E leacul lui. E un antidot împotriva disperării și a nebuniei. Pune pe hârtie trăiri mai vechi și mai noi, asistă la un prezent mutilant, descrie întâmplări de pe frontul din vest și de pe frontul din est, își amintește fel și fel de povești din interbelicul bucureștean și din trecutul familiei, totul țesut pe urzeala unor cifre și numere care dau iluzia că absurdul lumii are un sens.

„Rareori se întâmplă ca un volum de povestiri să fie atât de omogen, de inteligent și de atent construit în jurul a trei mari teme, tratate uneori foarte subtil: exilul, familia, timpul. Scrise cu multă maturitate, de o prozatoare venită târziu în literatură, aceste povestiri spun câteva istorii memorabile ale primei generații de emigranți de după Revoluție, prinși între două lumi imposibile: România comunistă și America de azi. Umorul și tragicul, suspansul și domesticul, familiarul și diferitul, inocența și cruzimea, dragostea și boala, alienarea și nostalgia se împletesc fermecător în căutarea deopotrivă a unui trecut promis și a unui prezent compromis. Placebo de Adriana Neagoe este unul dintre foarte puținele volume de proză scurtă cu adevărat inedite apărute la noi în ultimul deceniu.” (Marius Chivu)