Literatură

„Operatiunea Shylock, un roman subtil, comic si nervos, nu este o simpla antologie a subiectelor favorite ale romancierului, ci o enciclopedie cuprinzatoare. Din miinile pricepute ale lui Roth nimic nu iese mai bine ca excesul.” (The Observer)

Titlul original, in limba franceza, al romanului lui Jules Verne Steaua Sudului este L’Étoile du Sud. Initial, a aparut in foileton intre 1 ianuarie si 15 octombrie 1884 in Magasin d’éducation et de récréation, apoi in volum in acelasi an.
Actiunea cartii se petrece in Griqualand, in Africa de Sud, unde inginerul minier Cyprien Méré conduce unele cercetari de chimie organica asupra diamantelor. Cyprien este indragostit de Miss Alice Watkins, cu care planuieste sa se casatoreasca, „proiect“ caruia i se opune tatal acesteia, John Watkins. Prin urmare, Méré trece in exploatarea miniera, alaturi de un quaker din Statele Unite. Exploatarea miniera constituind o amanare a studiilor sale si o pierdere de timp din punctul de vedere al cercetarilor stiintifice pe care le face cu mare pasiune, Cyprien incepe fabricarea unui diamant artificial cu ajutorul caruia sa obtina mana lui Alice. In urma unei experiente norocoase, el obtine un enorm diamant negru, supranumit „Steaua Sudului“, dar piatra dispare la putina vreme dupa taiere.[…]
Jules Verne a prezentat in mai multe ocazii goana dupa imbogatire, cu toate efectele negative pe care aceasta le aduce. De-a lungul istoriei, teritoriul Africii de Sud a fost o continua scena a luptei pentru inavutire intre cautatorii de diamante. […] In romanele lui Jules Verne, justitia divina, conform careia binele trebuie sa invinga intotdeauna, este o parte importanta din rezolvarea povestii. […]
Descoperirea de catre Cyprien Méré a unui procedeu chimic destinat crearii diamantelor de sinteza i-a permis lui Jules Verne sa sublinieze valoarea relativa a posesiunilor materiale, care isi pierd importanta odata cu anihilarea bogatiei de catre abundenta. In felul acesta, fericirea poate fi obtinuta prin sinteza chimica, adica prin vointa individuala, independenta de elemente biografice adverse.
Lucian Pricop

"Pentru epoca in care a aparut, Mara trebuia sa insemne un eveniment, si astazi, privind inapoi, romanul acesta apare ca un pas mare in istoria genului. 

Si totusi el a trecut in tacere, toata lumea ramanand incredintata ca scrierea este neizbutita. Cu mult inaintea lui Rebreanu, Slavici zugravise puternic sufletul taranesc de peste munti si cu atata dramatism, incat romanul este aproape o capodopera." (George Calinescu)

Aflat în pragul vîrstei a treia sau chiar în mijlocul ei, fiecare narator din volumul de povestiri al Ioanei Scoruș face o confesiune, fie autoironic, fie cinic, deseori înflăcărat, dar mereu însoțit de o mult mai tînără femeie, căci nedreptatea îmbătrînirii poate fi amăgită doar alături de o parteneră în floarea vîrstei. Uneori, totul se face țăndări, precum cupa de cleștar a unui împărat al Japoniei, păstrată într‑un muzeu londonez și furată pentru a‑i oferi iubitei un ceai verde japonez. Alteori, viața continuă chiar și în urma unei tragedii: din disperarea morții soției însărcinate se naște o carte semnată de autor cu un pseudonim feminin. Dar ce te faci cînd pseudonimul prinde viață și afli că femeia respectivă chiar există? Și ce te faci cînd știi totul despre Pound, cînd regizezi un mare spectacol pentru a‑ți impresiona iubita, ea însăși scriitoare, dar nu ai reușit să‑i înțelegi cartea? Povestire cu povestire, Freud Museum explorează relația de unu la unu, singura capabilă să revitalizeze interesul pentru viață.

Vladimir Vladimirovici Nabokov s‑a născut în 23 aprilie 1899 la Sankt-Petersburg, într‑o familie foarte cultivată, astfel încît stăpînea impecabil franceza şi engleza încă din copilărie. În 1919, Nabokovii sînt nevoiţi să emigreze, iar în 1922 tatăl scriitorului este ucis de un fanatic rus la Berlin. Nabokov a studiat limbile slave şi romanice la Trinity College din Cambridge pînă în 1922. Apoi a locuit la Berlin (1923‑1937) şi Paris (1937‑1940), scriind cu fervoare, în rusă, mai multe romane, zeci de povestiri, sute de poeme şi cîteva drame. În 1925 s‑a căsătorit cu Vera Slonim. În perioada respectivă, şi‑a întreţinut familia din traduceri, lecţii de engleză şi tenis, precum şi ca autor de cuvinte încrucişate în rusă şi analist de şah. În 1940 a plecat în America, împreună cu soţia şi fiul lui, de teamă să nu fie trimis într‑un lagăr de concentrare. A predat la universităţile Wellesley, Harvard şi Stanford. Între 1948 şi 1959 a fost profesor de literatură rusă la Cornell University. Pasionat de entomologie, Nabokov a descoperit în 1944 o (sub)specie de fluture care‑i va purta numele: Lycaeides melissa samuelis Nabokov. A tradus în engleză Evgheni Oneghin de Puşkin şi Un erou al timpului nostru de Lermontov. Este autorul mai multor lucrări de critică literară, dintre care studiul despre Gogol (1944) este foarte important pentru înţelegerea artei acestuia. Din seria rusă a scrierilor lui Nabokov, publicate sub pseudonimul V. Sirin, fac parte romanele Maşenka (1926), Rege, damă, valet (1928), Apărarea Lujin (1930), Ochiul (1930), Glorie (1932), Un hohot în beznă (1932), Disperare (1934), Invitaţie la eşafod (1936), Darul (1937-1938). După stabilirea în Statele Unite, începe strălucita sa carieră de romancier în limba engleză. Publică Adevărata viaţă a lui Sebastian Knight (1941), Blazon de bastard (1947), Lolita (1955), Pnin (1957), Foc palid (1962, roman în versuri, cu adnotări), Ada sau ardoarea (1969), Lucruri transparente (1972) şi Priveşte-i pe arlechini! (1974). În 1967 îi apare volumul autobiografic Vorbeşte, memorie. Pentru activitatea sa literară, Nabokov a fost distins cu National Book Foundation Medal. S‑a stins din viaţă la Montreux, în 1977.

Continuare a poemului-roman Aleea Zorilor, volumul Si fericirea era obligatorie navigheaza, in stilul deja consacrat al lui Andrei Craciun, pe marea memoriei. In carte ii intilnim pe sotii Ceausescu in caleasca Reginei Angliei, cu consecinte neprevazute, sint prezenti intunecatii ani ’80, apar securistii si primii imbogatiti ai tranzitiei, dar si alte personaje extraordinare, precum tiganul intelept si orb care are puterea sa vada viitorul sau tinara dintr-o familie de mafioti din sudul Italiei. Povestitorul este un ziarist care colinda pamintul in cautarea adevarului din spatele unei vechi balade maghiare ce avea forta sa-i aduca pe oameni in pragul suicidului. Calator care umbla prin porturi si pe strazi laturalnice, el cauta neincetat subiecte de reportaj in locuri aflate la marginile lumii, chinuit fiind de o ingrozitoare melancolie dupa paradisul pierdut de pe Aleea Zorilor, strada copilariei. Si fericirea era obligatorie este o carte despre promisiunile inceputurilor, despre comunism si postcomunism, ziare si inimi zdrobite, dragoste si moarte.

Ce se întîmplă cînd într-un sat din vecinătatea Bucureştiului un pădurar organizează orgii în dricul bisericii, un interlop sîngeros deschide un salon de masaj erotic şi un copil hermafrodit atrage în jurul lui roiuri de lăcuste? Cum devine un preot de ţară un as al resuscitării? Poate un copil crescut printre găinile şi gunoaiele din bătătură, urît şi timid, să devină un mare afacerist, cu mult succes la femei? Cum poţi omorî zeci de oameni şi tot ce se alege de ei să fie un cîmp cultivat cu tutun? Ce legătură există între deschiderea unei fabrici elveţiene pe un islaz şi creşterea apetitului sexual al angajatelor de acolo? Răspunsurile la întrebările de mai sus le puteţi găsi în 8, roman ce inventariază păcatele disfuncţionalei familii Mocoiu şi care se sprijină pe o alegorie biblică scrisă într-un registru realist-noir.

Andrei Makine completeaza prin cel mai recent roman al sau portretul Rusiei natale. Naratorul, plecat in regiunea Arhanghelsk, pe malul Marii Albe, pentru un reportaj despre obiceiurile locale, spera sa afle acolo un concentrat caricatural al epocii sovietice. Se trezeste insa proiectat intr-un tinut atemporal, plin de amintiri si de rituri de neinteles. Nu in ultimul rind, tinarul descopera ruinele marelui vis colectivist, dar si germenii prabusirii imperiului. Personajul cel mai pregnant in acest tinut de dincolo de timp este Vera, o Penelopa prizoniera a juramintului fata de iubitul plecat la razboi in 1945 si niciodata revenit la logodnica sa. Intre Vera, care pentru vesnica sa asteptare abandonase o stralucita cariera universitara, si narator se leaga o relatie pura si luminoasa, bazata pe acelasi imbold: asteptarea celuilalt.

Roman distins cu Premiul Campiello și Premiul Napoli

Al treilea roman al scriitoarei italiene Donatella Di Pietrantonio, Cea care se întoarce a avut un succes dincolo de orice aşteptări, fiind vîndut în scurt timp de la apariţie în peste 20 de ţări de pe toate continentele. Este povestea unei adolescente traumatizate de un dublu abandon şi de căutarea dureroasă a adevărului la o vîrstă ce ar trebui să fie a visurilor şi a speranţei. O fată se trezeşte, peste noapte şi fără explicaţii, catapultată într-o familie nouă, într-o lume nouă, aparent la antipozii celei anterioare. Ambele au însă în comun aceeaşi incapacitate de accesare a propriilor emoţii. Or, tocmai emoţia şi sentimentele exprimate vor aduce salvarea. Autoarea foloseşte un limbaj simplu, esenţial, tăios uneori, la fel ca ţinutul natal de pe fundal, regiunea Abruzzo, un pămînt neprietenos, dar pe care, pe neaşteptate, marea îl iluminează. Însuşi titlul cărţii, L`Arminuta, „cea care se întoarce”, aparţine dialectului local.

„Într-un stil sobru, absolut memorabil, Donatella Di Pietrantonio înfăţişează o adolescentă care se luptă nu doar să înţeleagă, ci şi să supravieţuiască şi să se integreze. Inegalitatea dintre clasele sociale, misoginismul şi sexismul îşi fac şi ele simţită prezenţa. Un roman de formare a personalităţii captivant, profund şi emoţionant.” (Kirkus Reviews)

„Di Pietrantonio nu dă voie nici o clipă poveştii să se lase copleşită de disperare. Are mai mult curaj de-atît şi nu doar în vioiciunea frazelor. Ştie exact cînd şi unde să-şi îmbine piesele jocului de puzzle, lăsînd în tot acest timp goluri emoţionale, răni psihologice care nu se pot vindeca nicicînd.” (The Washington Post)

„Cea care se întoarce s-a născut din amintirile mele din copilărie.” (Donatella Di Pietrantonio)

 Din cuprins:

• O crima in Olanda;


• Umbra chinezeasca;


• Maigret si flamanzii;


• Maigret;


• Maigret la ministru;


• Maigret si cadavrul fara cap;


• Esecul lui Maigret;


• Maigret se apara;


• Maigret si cazul Nahour.

Luanda, 1975. Ludovica, sau Ludo, personajul fascinant imaginat de Jose Eduardo Agualusa, isi zideste un perete in fata usii, separindu-si apartamentul de restul cladirii in care locuieste. Ea da astfel nastere unei povesti in care simtul umorului serveste drept antidot pentru tragica istorie a Angolei. Izolata de restul lumii, inconjurata de carti, in compania unui ciine, Ludo se trezeste asediata de intimplari aparent fara legatura unele cu altele, dar care mai tirziu vor ajunge sa-i bata la usa, personaje in carne si oase, desi ar putea la fel de bine sa vina dintr-un vis. Considerat unul dintre cele mai bune romane ale lui Jose Eduardo Agualusa, Teoria generala a uitarii vorbeste despre frica de celalalt, despre absurdul rasismului, despre iubire si capacitatea de a ne salva sufletele.

Luanda este personajul principal in Teoria generala a uitarii. Celalalt este o batrina doamna portugheza, Ludovica, cea inspaimintata de oras si de locuitorii lui, care se zideste in interiorul unui apartament. Tema romanului este frica de celalalt. Mi se pare, din nefericire, o tema mai de actualitate azi decit in vremea in care am scris cartea. In timpurile confuze pe care le traim, intr-o lume in cautarea unei gindiri politice noi si a unor noi idei, frica de celalalt e un fel de incendiu care ameninta sa ne devoreze pe toti. In romanul meu, Ludo e salvata de un baiat care o face sa vada ceea ce este evident – nu exista Celalalt. Celalalt sintem tot noi. Fiecare om este intreaga omenire. - Jose Eduardo Agualusa

Precum scriitorul portughez Fernando Pessoa, precum argentinianul Jorge Luis Borges, portughez-angolezul Jose Eduardo Agualusa e un trickster literar care copleseste cu constructele lui fictionale. Agualusa este un maestru al dialogului intre genurile literare, care se distreaza schimbind registrul de la romanul de spionaj la proza pastorala sau la fluxul constiintei, este un autor care tine la personajele lui. - Star Tribune

Un povestitor innascut. - Washington Independent Review of Books

Traducere din limba portugheza de Simina Popa

Note de Simina Popa si Iolanda Vasile

Roman laureat al International IMPAC Dublin Literary Award 2017

Roman finalist in 2012 al Man Booker International Prize

Roman a carui ecranizare a fost premiata cu Palme d’Or la Festivalul de la Cannes

Parintele Donissan slujeste intr-o mica parohie din Artois, in nordul Frantei. In jurul lui se aduna fiinte nefericite supuse greselii, in cautarea mintuirii. Obsedat de pacat si indoindu-se de vocatia lui ecleziastica, el traieste in rugaciune si asceza, mortificindu-se cu salbaticie, angajat intr-o lupta miraculoasa, violenta si disperata impotriva diavolului. Prada ideala pentru Satan, intilnirea lor este iminenta si pregateste confruntarea viitorului Sfint din Lumbres cu esenta raului, intrupata in adolescenta vicioasa si criminala Mouchette, devotata ingerului cazut. Aceasta intilnire memorabila, intr-o lume inghetata, irationala si haotica, in care tinarul preot, ratacit in noapte, este supus ispitei si sarutului luciferic, este o marturie despre puterea si ajutorul credintei in lupta cu fortele raului. Sub soarele lui Satan, „carte nascuta din razboi”, cum o numeste Bernanos, este un roman intens mistic in care diavolul gotic, detronat din postura romantica de print al intunericului, este transformat in print al lumii, al unei lumi pe cale de a pierde teama de sacrilegiu si sentimentul divinitatii.

Noutatea prozei lui Bernanos tine de impetuozitatea unei simfonii: glorificarea furibunda a lui Dumnezeu, exorcizarea furibunda a unui Rau inepuizabil. Bernanos incearca sa scrie poemul sacerdotiului, deci al supranaturalului. Subiectul nu se schimba, insa personajul dispare. Chiar si ce mai pastrase din el Dostoievski. - Andre Malraux

O voce strapunge, trece magnifica, ne loveste direct in inima. Patetismul, elocventa naturala ale acestei voci nu sint contestate de nimeni. Dar unii se mira de audienta pe care o inregistreaza. Asta fiindca autoritatea lui Bernanos a depasit cu mult tema credintei religioase sau pe cea a politicii, teme carora le-a fost mesager. Faptul ca Bernanos a fost ascultat chiar si de cei care nu-i impartaseau nici credinta supranaturala in mintuire, nici nostalgia dupa un trecut idilic, dar care uneori au facut-o mai mult decit altii, la fel si faptul ca, fara efort, cuvintul sau s-a inaltat, capatind un soi de autoritate fundamentala si universala: iata misterul, iata scandalul. - Gaetan Picon

Traducere din limba franceza si note de Madalina Ghiu

Poveste de dragoste plasata in ultimul deceniu de comunism, In apele facerii reda atmosfera acelui timp fara ostentatie, prin existenta unor tineri intelectuali prinsi in capcana istoriei. Povestea unui erou fara nume este completata de trei voci diferite care preiau alternativ firul narativ, ilustrind realitatea cruda, visurile si utopiile protagonistilor. Simtindu-se intr-o inchisoare existentiala, antieroul acestei carti decide ca nu s-a nascut inca. Nu s-a nascut pentru ca inca nu a facut nimic important, nu are la ce sa priveasca in viitor si ce sa lase in urma. Parabola este insa si o fronda impotriva sistemului, o forma de rezistenta la alienarea politica in speranta gasirii unui sens al vietii. Tabloul Bucurestiului din anii ’80 este condimentat cu relatii amoroase, cu scene din viata nomenclaturistilor, dar si a boemei artistice, cu o buna observatie a realitatii si o analiza lucida, fara incrincenare, a acelor vremuri.

Continuarea bestsellerului internaţional Proiectul Rosie

Al doilea roman al „trilogiei Rosie”, în care Don Tillman află că oamenii trebuie să se adapteze împrejurărilor ca să supravieţuiască.

Don şi Rosie sunt de-acum împreună. Proiectul Soţia a luat sfîrşit cu rezultatul aşteptat şi cei doi trăiesc fericiţi în New York, cînd o surpriză le întrerupe ritmul atît de exact al vieţii împreună: Rosie e însărcinată. Încercînd să treacă peste piedicile puse de boala lui genetică, Don caută febril informaţii despre „ce face un tată” şi se-ncurcă în detalii despre hrănire raţională, îngrijire postnatală şi comportamentul copiilor. Din fericire, Gene, vechiul lui prieten, îi e aproape, căci şi-a părăsit soţia şi s-a mutat alături de Don şi Rosie. Şi, în vreme ce Don încă se obişnuieşte cu ideea paternităţii – şi în acelaşi timp face eforturi să-i împace pe Gene şi Claudia, repară frigiderul imens ce-i ocupă jumătate de apartament şi se fereşte de Lydia, asistenta socială cu obsesii nebănuite –, îşi dă seama că e pe cale să rateze tot ce a reuşit să obţină pînă atunci, căci aproape uită de Rosie chiar cînd ea are atîta nevoie de ajutorul lui.