Literatură

În Mozambicul sfârşitului de epocă colonială, o tragedie reală – masacrarea unor soldaţi africani şi a unui militar portughez de către armata germană în 1914 – devine punctul de plecare pentru o naraţiune intensă şi profundă în care vocile celor uitaţi ies la lumină. Personajele diverse – o portugheză care pleacă în Mozambic să-şi salveze fiica, un preot care intenţionează să rescrie Biblia, un soldat mozambican care se vede nevoit să se amestece printre albi şi să lupte alături de ei, un maior şi medic german răspunzător pentru diverse ordine brutale – se intersectează treptat în paginile romanului şi trebuie să facă faţă unui eveniment fără precedent: orbirea râurilor. Mizând pe o naraţiune bogată în simboluri şi proverbe africane, cu fragmente ce alternează între personaje şi timpuri, Mia Couto ne invită într-un univers impregnat de realism magic, dar profund ancorat în durerea istoriei. Orbirea râurilor nu este doar o poveste despre colonialism şi război, ci şi despre ce înseamnă să aparţii, să iubeşti şi să ierţi. O meditaţie răscolitoare despre memorie, vinovăţie şi miracolul regăsirii – scrisă de unul dintre cei mai mari povestitori de limbă portugheză.

Amsterdam, 1892. Lydia este îndurerată de moartea părinţilor ei, care s-au stins la scurtă vreme unul după celălalt. Le-a moştenit casa din Amsterdam şi ferma din Purmerend. În ciuda pierderii suferite, Lydia îşi face multe planuri, dar cel mai mult îşi doreşte să pună în practică un proiect pe care răposatul ei tată îl schiţase înainte de-a muri: înfiinţarea unei fabrici de brânză bazate pe tehnologiile revoluţionare ale vremii, mai ales pe forţa şi eficienţa maşinilor cu abur. Dar, fiind femeie, nu i se permite să deţină de una singură o afacere, aşa că Lydia este nevoită să se asocieze cu un fermier modern din partea locului, Huib Minnes. Împreună, cei doi construiesc cea mai mare fabrică de brânză din zonă. Anvers, 1913. Nora, fiica Lydiei, află din întâmplare un secret de familie tulburător. Ca să scape de mama ei şi de tot ce o leagă de lumea în care a crescut, acceptă cererea în căsătorie a lui Ralph Reymaekers şi cei doi se stabilesc în oraşul-port. Însă fericirea casnică la care speră Nora întârzie să apară şi, în ciuda tuturor predicţiilor, peste cocheta Europă se abat norii grei ai Marelui Război. Cum va arăta viitorul acestor două femei care luptă, fiecare în felul ei şi cu mijloacele pe care le are la dispoziţie, să-şi afirme autonomia într-o lume ce le ridică mereu bariere în cale?

„Încrederea lui o uimi pe Cornelia şi o făcu să spere din nou. Chipul surâzător al lui Lucian, precum şi ceva nou în felul său de a fi îi atraseră atenţia. Ce se întâmplase în acea zi? Pe unde umblase de a ajuns aşa de târziu acasă? De unde îi venea această certitudine? Făcuse vreo înţelegere cu tovarăşii?! Aşa cum îl cunoştea, nu‑i venea să creadă că Lucian ar fi putut să accepte târgul cu comuniştii şi să‑şi vândă conştiinţa. Nici chiar de dragul ei sau al lui Dorli. Să aibe, oare, femeia aceea, Elena Daniello, noua muză, o atât de mare influenţă asupra lui încât să‑i fi redat pofta de viaţă şi de scris?! Şi ea, Cornelia, ce‑ar putea să facă dacă el se îndrăgostise de o altă femeie?! Să‑i interzică s‑o mai vadă? Nu putea! Era ca şi cum i‑ar fi cerut să nu mai scrie, să nu mai respire… Ori de câte ori apăruse o nouă iubire în viaţa lui (Domniţa, Eugenia, Coca), Cornelia retrăise cu şi mai multă intensitate perioada de început a dragostei lor. Se reîndrăgostea cu fiecare femeie care îi stârnea o nouă pasiune soţului ei. Îi recunoştea gesturile de altădată, stările, tresărirea şi tremurul, nevoia de a ieşi din casă, îi îmbrăţişa, pătimaşă, dorinţa. Îi simţea clocotul, freamătul, puterea de a crea. Şi se‑ntorcea singură, dar fericită, în trecut. În prima zi. Într‑o frumoasă zi de octombrie din anul 1916.”

Amin Maalouf este autorul bestsellerelor Periplul lui Baldassare, Stânca lui Tanios (Prix Goncourt 1993), Primul secol după Béatrice, Grădinile luminii, Leon Africanul, Scările Levantului, Samarkand și Frații noștri neașteptați. Într‑o noapte, un telefon sună la Paris, iar Adam află că Mourad, cândva cel mai bun prieten al lui, este pe moarte. Aruncă repede nişte haine într‑o valiză şi ia primul avion spre patria din care a fugit în urmă cu douăzeci şi cinci de ani. Autoexilat în Franţa, Adam duce o viaţă paşnică, fiind un istoric respectat, însă odată întors printre munţii albi ca laptele din Orient, trecutul îl ajunge imediat din urmă. Prietenii lui de altădată au apucat‑o pe căi diferite în viaţă, iar unii au acum mâinile murdare de sânge. Reîntâlnirea cu aceştia este un prilej de‑a evoca anii fericiţi ai tinereţii, dar şi alegerile făcute de fiecare de‑a lungul vieţii. Loialitatea, identitatea şi ciocnirea culturilor şi a credinţelor se află în centrul acestui roman mult aşteptat al colosului literar franco‑libanez Amin Maalouf.

Antologie de noua proze cu tematici existentialiste, scrise intr-un limbaj de-a dreptul inovator. In cele noua proze incluse in antologia de fata, personajele lui Andrei Platonov sunt indivizi simpli, din popor. Printre temele prezente in scrierile de dimensiuni diferite regasim viata, moartea, crestinismul, comunismul sau lumea satului.

Un cuceritor captiv... O vrajitoare despre care se profeteste ca ii va salva pe toti... O lume in care dragonii conduc Roma! Un dark romantasy care te tine cu sufletul la gura. Alegerea perfecta pentru fanii serialului House of the Dragon si ai romanului Din sange si cenusa.

• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatura in 1930. • Autor distins cu Premiul Pulitzer pentru literatura in 1926. Un roman din literatura clasica, ce i-a adus recunoastere internationala lui Sinclair Lewis, contribuind si la obtinerea premiului Nobel. Actiunea o are in centru pe Carol Kennicott, sotia unui medic de provincie care viseaza sa initieze reforme sociale si sa introduca arta si literatura in comunitate.

Postfață de Ioana Pârvulescu

Una dintre cele mai importante scrieri autobiografice ale lui Franz Kafka este Scrisoare către tata, care se adaugă Jurnalului 1910–1923 și volumelor de corespondență. Paginile adresate tatălui, Hermann Kafka, sunt scrise în 1919, după ultima încercare eșuată a lui Franz de a se căsători. „Eternul fiu“, cum l-a numit unul dintre comentatori pe Franz Kafka, se războiește o viață întreagă cu tatăl său. Cu toate acestea, cititorul are senzația că fiul luptă fără să vrea împotriva lui însuși, doar ca să nu-l vadă pe tată, pe tatăl mitic, pierzând.

„Literatura universală datorează tatălui unele din cele mai frumoase pagini, iar scrisoarea lui Kafka este una dintre ele. Chiar dacă, așa cum se întâmplă adesea cu corespondența, ea nu conține nici cea mai mică intenție literară. În cazul lui Franz Kafka, literatura câștigă întotdeauna în fața vieții.“ — IOANA PÂRVULESCU

„Era oare un martir, sau era doar neîndemânatic? E un scriitor genial, dar n-are încredere în ce scrie. E conștient de valoarea lui, dar de o modestie nimicitoare. Femeile îl adoră, dar se înfășoară în iubiri nefericite, în care, în loc de bucurie, nu găsește decât umilințe. Apreciază viața, se poate spune că e un hedonist, și totuși duce o existență de ascet. Singuratic din fire, vrea mereu să se însoare. Face gimnastică, grădinărie, ca să-și întrețină sănătatea, doarme iarna cu fereastra deschisă, merge mult pe jos, înoată, dar e atins de timpuriu de o boală mortală. Destin emoționant. Personajul Kafka, poate mai mult decât opera lui, ne va chinui tot timpul și mă întreb dacă nu cumva aici se află adevărata lui moștenire.“ — IMRE KERTÉSZ, laureat al Premiului Nobel pentru literatură

Marea i l-a răpit. Ar putea oare tot ea să i-l dea înapoi? Este anul 1900 și Skerry, un sătuc pescăresc scoțian, are parte de o iarnă ce nu se lasă înduplecată.

În timpul unei furtuni, un băiețel este adus la mal de valurile agitate ale mării. Micuțul seamănă straniu de mult cu Moses, fiul lui Dorothy, învățătoarea din sat, răpit de mare cu mulți ani în urmă, pe când era cam de aceeași vârstă cu acest băiat, însă al cărui trup nu a fost niciodată găsit.

Satul este învăluit în zăpadă și cercetările decurg greu, așa că Dorothy acceptă să aibă grijă de copil până când se va reuși descifrarea misterului originii lui și găsirea familiei micuțului.

Însă, cu timpul, linia de demarcație dintre realitate și dorință mânată de disperare devine tot mai neclară pe măsură ce băiatul îi amintește lui Dorothy tot mai mult de iubitul fiu pe care l-a pierdut.

Apariția neașteptată a acestui băiat o forțează pe Dorothy să înfrunte adevărul despre povestea de dragoste scurtă, dar pasională dintre ea și Joseph, pescarul care l-a găsit pe băiat pe țărm și care a fost subiectul bârfelor și al șoaptelor ce au circulat printre săteni de-a lungul vremii, legându-l de dispariția fiului lui Dorothy.

Pe măsură ce trecutul iese la suprafață pentru a se confrunta cu prezentul, secrete de mult îngropate zdruncină micuța comunitate a satului, apariția băiatului fiind un catalizator pentru ceva mult mai măreț și mai important decât și-ar fi putut cineva imagina.

„O poveste frumoasă despre durere, speranță și iubire; despre nopți întunecate, misterele mării și, mai presus de toate, despre izbăvire.“ Lucy Diamond, autoarea bestsellerului Something to Tell You

De la autoarea de bestsellere USA Today Rina Kent vine cel de‑al doilea volum dintr-o serie de romane intunecate si pasionale, a caror actiune se petrece in mediul universitar si care au in prim‑plan familii mafiote de elita si eroi cu o moralitate ambigua. Un dark romance care te va cuceri.

O poveste emotionanta despre pierdere, regasire si sansa unui nou inceput de la autoarea seriilor-bestseller Miliardarii de la Dreamland si Iubire pe circuit. Unul din romanele de dragoste ale lui Lauren Asher care emotioneaza si incita. O carte care iti va incalzi inima. Nu doar o poveste de dragoste, ci si o poveste despre familie. - What Is That Book About

Roman cult, interzis de cenzura, una dintre cele mai frumoase povesti de dragoste din literatura romana contemporana, aparut de abia in 1990. Editia de la Corint are, in plus fata de celelalte cinci editii, un Dosar: Cum am scris Corpuri de iluminat, de Stelian Tanase, care pune in context aparitia cartii, cu fragmente din jurnalul autorului din acea epoca, marturii valoroase despre viata scriitorilor si despre sistemul editorial din acei ani, marcat de cenzura politica.

O poveste captivanta romance despre rivalitate, atractie si secrete periculoase de la autoarea seriilor-bestseller Miliardarii de la Dreamland si Miliardarii de pe malul lacului.

In intuneric, incet, incet, incep sa imi vad picioarele. Lumina incepe sa imi invaluie pentru prima oara corpul fizic, dupa care si sufletul. Eu, Iraila, m-am lasat condusa de multe eclipse interioare, insa doar una a fost suficient de marcanta astfel incat sa o si pot vedea. Alaturi de sora mea geamana, Loren, traim ceva ce nu credeam vreodata ca vom trai... vom fi abuzate si vom afla ca mama nu mai e mama. Toate acestea insa ma vor face sa ma privesc cu compasiune. Din acel moment ma voi intalni cu toate cele trei, cele trei femei din mine. Le voi vedea si le voi onora. Dar oare, eclipsa interioara cat va dura?

Roman construit pe două planuri narative îmbinate perfect, captivant, evocând puterea cărților și conexiunea dintre generații, Patru anotimpuri în Japonia a fost inclus de Times Literary Supplement pe lista „Books of the Year“ în 2023, iar Nick Bradley a fost recunoscut, în 2024, de către British Council și National Centre for Writing, ca unul dintre cei zece scriitori în plină ascensiune din Marea Britanie.

În agitația nesfârșită din Tokyo, traducătoarea americană Flo găsește o carte uitată într-un vagon de metrou. În vreme ce viața din capitala Japoniei i se pare tot mai apăsătoare, Flo este cucerită de personajele din paginile romanului: bătrâna Ayako, care deține o cafenea în Onomichi, și nepotul ei, Kyo. Urmând firul poveștii celor doi, Flo se regăsește în frământările lui Kyo legate de viitorul său incert, dar și în dilemele bătrânei Ayako, care încearcă să se elibereze de o vină din trecut. Ritmul romanului, pe care Flo se hotărăște să-l traducă în engleză, îi jalonează trăirile: în timp ce relația dintre bunică și nepot se întărește, iar tensiunile lor lăuntrice se domolesc, Flo își depășește, la rândul ei, angoasele și-și recâștigă, încet, încet, echilibrul interior. Patru anotimpuri în Japonia explorează cu delicatețe tainele vieții și legăturile care ne definesc cu adevărat.

„Surprinzător de emoționant. O enigmă postmodernă, dar totodată o poveste care fascinează și emoționează. Fiecare va regăsi aici ceva pe gustul său.“ — The Times

„Nick Bradley creează un roman tulburător, discret și profund, plin de iubire, dar și de pierdere.“ — The Observer

„Proză fluentă, care te face să citești pagină după pagină. În limpezimea sa, stilul scriiturii este asemănător cu cel al lui Haruki Murakami și Banana Yoshimoto. [...] Bradley ne oferă o percepție autentică a locului, surprinzând intimitățile parohiale și ritmul vieții de zi cu zi dintr-un mic oraș rural japonez.“ — Literary Review

Ilustrații de Ana Alfianu

Magice, somptuoase și rafinate, poveștile lui Oscar Wilde au fost scrise, după cum mărturisea el însuși, „pentru copii și pentru cei care și-au păstrat nealterată capacitatea de a se minuna și a se bucura copilărește“.

La peste un secol de la apariție, aceste pagini pline de farmec, de umor subtil și de poezia vieții de zi cu zi așteaptă o nouă generație de cititori care să pătrundă în atmosfera lor fabuloasă și să descopere valoroasele lecții de viață oferite cu discreție și cu o profundă înțelegere a naturii umane.

Prozatoarea premiată Wang Zhousheng plasează acțiunea romanului său într-un Shanghai contemporan apropiat zilelor noastre, abordând teme actuale și universale precum bătrânețea și boala. Povestea dezvăluie modul în care o familie chineză din clasa mijlocie încearcă să le facă față. Fosta asistentă medicală Ling Deqing este uluită când, într-o zi, îl găsește la ușa ei pe fostul soț, Xiao Zichen, un bărbat de 80 de ani, de care divorțase cu mult timp în urmă. A doua sa soție, profesoara de muzică Liu Qin, murise, iar într-un moment de rătăcire – un semn al demenței timpurii – el se întoarce în sânul primei sale familii. Deși inițial reticentă, Ling Deqing ajunge să-l primească înapoi, fie și numai pentru a ușura povara fiicei lor, Xiao Ying…

O sonerie. Alteori o bătaie în ușă. O ușă deschisă prin care dă buzna ceva de mult uitat. Ceva ce ai vrut să uiţi. Volumul aduce la un loc povești care se întrepătrund ca acuarelele, alcătuind un album al întâlnirilor neprevăzute, al pariurilor pierdute, al așteptărilor persistente, al aspiraţiilor puse pe hold, al rezolvărilor improbabile. O casetă cu Scorpions, un reșou, o mașină de cusut Singer sunt triggere care declanșează desfășurările unor destine prea puţin spectaculoase, în care, tocmai de aceea, te regăsești până la recunoaștere.

IULIAN POPA s-a născut la Brăila în 1972. A urmat cursurile Facultății de Fizică a Universității București. Ulterior, a terminat un doctorat în fizică la Universitatea Stuttgart. A publicat mai multe articole și lucrări de specialitate pe parcursul stagiilor de cercetare din Germania și Statele Unite. A debutat în volum cu Guadalajara (Humanitas, 2018). A publicat proză scurtă în antologiile de povestiri Kiwi 2021, Kiwi 2022 (Polirom, ed. Marius Chivu), în Cartea orașelor (Humanitas, ed. Andreea Răsuceanu), în revista Iocan, în Revista de povestiri și în Argos SF&F. A fost nominalizat la premiul „Iocan“ în 2019. Este câștigător al Bursei și Rezidenței Cărturești, ediția a treia, la secțiunea „Proză scurtă“.

Un roman febril și matur, cu un lirism exuberant, Ți-am dat ochi și tu ai privit în întuneric confirmă originalitatea unei autoare de neegalat. Este câștigător al Premiului Lletra d'Or în 2024 și tradus în peste 30 de țări.

În inima munților Guilleries, în Catalonia, se află ferma izolată Mas Clavell, acolo unde o femeie de-o vârstă cu veacul zace pe patul de moarte, iar timpul se răsucește ca o incantație. În jurul fermei, munții ascund dezertori, lupi, fantome și demoni. Totul începe cu Joana, stăpâna casei, care, flămândă de dragoste și de dorința de a avea un fiu, îl invocă pe diavol. De-a lungul unei singure zile, din zori și până la căderea nopții, poveștile femeilor care au trăit, iubit și născut în casa Clavell curg ca dintr-o rană veche. Explorând tema pactului cu diavolul, Ți-am dat ochi și tu ai privit în întuneric transformă urâtul și grotescul în extaz și frumusețe, destrămând vălurile subțiri dintre lumi.

„O măiestrie uluitoare. O demonstrație literară copleșitoare.“ — La Vanguardia

„Un mozaic de jovialitate, umor, viziune vitalistă și joc scatologic, o farsă carnavalescă. […] Nu mai puțin impresionantă este abilitatea Irenei Solà de a distribui firele infinite ale poveștilor pe care le deșiră fără să piardă nici unul și fără ca vreunul să rămână fără concluzie.“ — El País

În anul 2000, Mario Vargas Llosa a publicat unul dintre cele mai de impact și mai ambițioase romane ale sale, Sărbătoarea Țapului, întorcându-se astfel la o temă predilectă: puterea politică, exercitarea ei autoritară și cicatricile pe care le lasă asupra societăților și indivizilor. La un sfert de secol de la apariție, cartea este mai mult ca niciodată o lectură esențială pentru înțelegerea mecanismelor dictaturii, a memoriei istorice și a complexității traumelor în regimurile totalitare. Romanul a fost dramatizat în 2003, ecranizat în 2005 și a stat la baza unui serial de televiziune din 2014. În 2013, în urma unui sondaj realizat de publicația spaniolă ABC, Sărbătoarea Țapului a fost declarat cel mai bun roman de limbă spaniolă al secolului XXI.

„Am scris Sărbătoarea Țapului gândindu-mă, în principal, la Trujillo, dar și la toate dictaturile, care au multe în comun. Există un numitor comun în sistemele totalitare, astfel că am profitat și de experiența regimului lui Odría, pe care eu o avusesem în Peru, și de ceea ce știam despre celelalte dictaturi din acei ani: a lui Somoza în Nicaragua, a lui Pérez Jiménez în Venezuela, a lui Rojas Pinilla în Columbia și a lui Perón în Argentina. În epoca aceea, toate țările latino-americane – singurele excepții au fost Costa Rica, Chile, Uruguay – au avut dictaturi. Am vrut ca romanul meu să sintetizeze experiența de caudillo și să arate cum acești oameni puternici expropriază total suveranitatea națională, ca să și-o asume cu titlu personal.“ — MARIO VARGAS LLOSA

Când întunericul cuprinde totul, cine deschide uși în noapte? În acest fantasy alegoric, Dave Eggers, câștigătorul Medaliei Newbery (2024) ne spune un adevăr de multe ori neglijat: copiii sunt singurii pe care ne putem bizui să pună proptele lumii.

O aventură pe mări și oceane, o lecție despre prietenie, curaj și visuri care nu se abandonează niciodată. Anton Lupan, un român şcolit la Paris, porneşte în 1881 în căutarea bunului său prieten, Pierre Vaillant, care dispăruse pe mare. La bordul goeletei lui, Speranța, Anton adună oameni unul şi unul: neînfricaţi, omenoşi şi dornici de aventură. Între ei se leagă o prietenie trainică şi împreună cutreieră mări şi oceane, țin piept piraţilor și stihiilor naturii, şi își înfruntă propriii demoni.

Carte finalistă National Book Award „Asta înseamnă știința... Să afli ce au descoperit alții despre lume și apoi – când te lovești de o întrebare la care nimeni n‑a răspuns vreo­dată – să știi cum să obții răspunsul de care ai nevoie.”

„N-am mai scris niciodată povestiri asemenea celor din Nostalgia, căci ele nu pot fi pastişate, continuate sau dezvoltate. După Arhitectul m-am oprit pentru că nu mai era nimic de spus. Nici n-am mai citit din această carte, am rămas doar cu vaga, dar magica ei amintire. Mi-au rămas jocul fetițelor din REM, stiloul ambiguu din Mendebilul, muzeul Antipa din Gemenii, micul râs de gnom al revolverului din Ruletistul. Dar pentru mine n-a existat cu adevărat niciodată decât o singură carte a mea: cea la care tocmai scriu.“ — MIRCEA CĂRTĂRESCU

„O carte stranie, strălucire bruscă pe firmamentul palid al literaturilor europene.“ — Le Monde

„Cărtărescu este un Proust psihedelic, un degustător literar al Apocalipsei care, în acelaşi timp, se lasă în voia aromelor delicate ale după-amiezilor din copilărie.“ — Frankfurter Allgemeine Zeitung

„Nostalgia lui Mircea Cărtărescu este fascinantă, pătimaşă şi neaşteptată – aşa cum poate fi numai literatura adevărată.“ — Los Angeles Times

„Creator al unui univers suspendat între vis şi realitate, Cărtărescu este o revelaţie.“ — El País

„Aşa ar scrie George Lucas dacă ar fi poet. Prin imaginaţia sa prolifică şi ameţitoare, Mircea Cărtărescu se dovedeşte, în pofida avangardismului crepuscular, mai modern decât aproape toată literatura europeană tradusă acum.“ — New York Sun

Prefață de Dinu Flămând

„Într-o schiță de prefață compusă pentru opera lui heteronimică, Pessoa însuși stabilea o comparație între Baronul de Teive, Bernardo Soares și Álvaro de Campos, acesta din urmă fiind cel mai expansiv și mai revoltat heteronim din familie. Tustrei ne apar ca inadaptați la viața reală, dar avizi să producă fragmente, texte, literatură – adică o «operă», fie ea și precară. Or iată că Baronul de Teive se sinucide, convins că «arta superioară» a devenit imposibilă, sau conștient de faptul că el este un «infertil». Să înțelegem oare că acea «artă superioară» trebuie să se concretizeze într-un opus organic, rivalizând cu capodoperele tradiției, adică mai mult decât o sumă de fragmente disparate? Implicit este pus în cauză statutul creației pessoane în ansamblul ei. Baronul insinuează astfel că Pessoa nu s-ar ridica la înălțimea exigenței absolute. Poate ar trebui să-și ardă și el manuscrisele, să-și teatralizeze apoi sinuciderea în decorul atemporal al unei arene romane, înconjurat de stele, împlântându-și daga în piept, indiferent dacă Cezarul, sau Cititorul, l-ar grația sau nu.“ — DINU FLĂMÂND

Rememorare a unei aventuri de o vară cu un celebru actor, elegie a tinereții pierdute și elogiu al maturității și al celei de-a doua șanse, romanul O vară doar pentru noi explorează, în inconfundabilul stil atent și delicat al lui Ann Patchett, iubirea: pasiunile (și greșelile) de tinerețe, afecțiunea durabilă și înțeleaptă a unei căsnicii împlinite, indelebila legătură dintre părinți și copii.

„Inteligent și reflexiv, romanul consolidează statutul de mare scriitoare al lui Ann Patchett.“ — Kirkus Reviews

O continuare a bestsellerului Vârtej în reluare, dar într-un registru un pic diferit, o carte a devenirii, un roman de dragoste.

O carte despre sentimente contradictorii, despre depășirea traumei și descoperirea fericirii (nu fără efort), despre echilibrul cel atât de greu de dobândit, atât individual, cât și social, dar mai ales despre iubire, în toate formele ei. Un roman seducător, în care basmul intervine în povestea reală pentru a o limpezi, parcă, fiindcă uneori e nevoie de imersarea în fantastic pentru a înțelege realitatea - chiar și pe cea intimă.

După ce ne-a prins fără putere de scăpare într-un Vârtej în reluare, Péter Demény are generozitatea de a ne scoate lin la lumină mai buni și mai senini, dar nu ne lasă fără întrebări. Despre personajul lui, despre noi înșine, despre universurile în care trăim. Într-o alternare tulburătoare a basmului cu realitatea, a emoțiilor profunde cu autoanaliza necruțătoare și a limbajului frust cu cel poetic, el forează în cele mai adânci cotloane ale propriei ființe, explicându‑se pe sine, dar explicându-ne, totodată, pe fiecare dintre noi în raport cu lumea. Sau cu lumile, pentru că în cartea asta nimic nu e atât de simplu cum pare. Luana Schidu

Péter Demény întreprinde în această nouă carte o coborâre în exilul interior, o introspecţie tulburătoare în zonele turbionante ale eului omenesc, limpezindu-se pe sine și pe noi totodată. În romanul „unui Nostradamus nesigur care ar dori să știe viitorul și chiar are elemente, aspecte cu ajutorul cărora să-l ghicească“, el prevede o ieșire în notă rezilientă, oferindu-ne o incomensurabilă empatie cu specia umană. Florica Ciodaru-Courriol

Péter Demény ajunge la metamorfoză: devine senin, răbdător, empatic, ca o pâine proaspătă care se împarte celor flămânzi și singuri. Opus vârtejului este un ocean liniștit în care Péter Demény strecoară povești, fărâme de ingenuitate. Singurele furtuni pot fi provocate din iubire, dar acelea sunt mai degrabă adieri binecuvântate.  Ovidiu Șimonca

Un destin pasionant și o poveste de iubire pe fundalul unui Salonic răscolit de războaie și transformări radicale.

În anul 1909, sultanul detronat Abdul-Hamid al II-lea este exilat la Salonic și închis într-o vilă impunătoare. Vreme de câteva nopți, își va povesti viața unei fetițe, iar un băiat de unsprezece ani îi va asculta pe furiș… Șaptezeci de ani mai târziu, la cele câteva nopți ale lui 1909 se va adăuga încă o noapte – sau, mai degrabă, o viață întreagă concentrată pe durata unei singure nopți. De altfel, în frământatul secol XX, nopțile au fost foarte lungi, iar zorii au întârziat deseori să apară. 

Având ca fir roșu o poveste de iubire, romanul Câteva nopți și încă una relatează aventura lui Lefteris Zevgos, aflat în căutarea bogăției și a fericirii, readucând la viață cartierul Exohes – un loc fascinant situat la marginile Salonicului – și spunând povestea unei lumi stinse pentru totdeauna, dar pe care autorul reușește să o evoce tandru și nostalgic. 

Este și o carte autoreflexivă, căci, dincolo de firul narativ principal, ea pune sub semnul întrebării actul de creație, meditând, în spatele cortinei, asupra sterilității scrisului, asupra eșecurilor și pasiunilor. Cu alte cuvinte, avem de-a face cu un roman care se privește pe sine în oglindă. Însă, mai presus de toate, el vorbește despre rana existențială de nevindecat pe care secolul XX – cel mai tulburător dintre veacuri – a lăsat-o în urmă.