Literatură

O aventură pe mări și oceane, o lecție despre prietenie, curaj și visuri care nu se abandonează niciodată. Anton Lupan, un român şcolit la Paris, porneşte în 1881 în căutarea bunului său prieten, Pierre Vaillant, care dispăruse pe mare. La bordul goeletei lui, Speranța, Anton adună oameni unul şi unul: neînfricaţi, omenoşi şi dornici de aventură. Între ei se leagă o prietenie trainică şi împreună cutreieră mări şi oceane, țin piept piraţilor și stihiilor naturii, şi își înfruntă propriii demoni.

Carte finalistă National Book Award „Asta înseamnă știința... Să afli ce au descoperit alții despre lume și apoi – când te lovești de o întrebare la care nimeni n‑a răspuns vreo­dată – să știi cum să obții răspunsul de care ai nevoie.”

„N-am mai scris niciodată povestiri asemenea celor din Nostalgia, căci ele nu pot fi pastişate, continuate sau dezvoltate. După Arhitectul m-am oprit pentru că nu mai era nimic de spus. Nici n-am mai citit din această carte, am rămas doar cu vaga, dar magica ei amintire. Mi-au rămas jocul fetițelor din REM, stiloul ambiguu din Mendebilul, muzeul Antipa din Gemenii, micul râs de gnom al revolverului din Ruletistul. Dar pentru mine n-a existat cu adevărat niciodată decât o singură carte a mea: cea la care tocmai scriu.“ — MIRCEA CĂRTĂRESCU

„O carte stranie, strălucire bruscă pe firmamentul palid al literaturilor europene.“ — Le Monde

„Cărtărescu este un Proust psihedelic, un degustător literar al Apocalipsei care, în acelaşi timp, se lasă în voia aromelor delicate ale după-amiezilor din copilărie.“ — Frankfurter Allgemeine Zeitung

„Nostalgia lui Mircea Cărtărescu este fascinantă, pătimaşă şi neaşteptată – aşa cum poate fi numai literatura adevărată.“ — Los Angeles Times

„Creator al unui univers suspendat între vis şi realitate, Cărtărescu este o revelaţie.“ — El País

„Aşa ar scrie George Lucas dacă ar fi poet. Prin imaginaţia sa prolifică şi ameţitoare, Mircea Cărtărescu se dovedeşte, în pofida avangardismului crepuscular, mai modern decât aproape toată literatura europeană tradusă acum.“ — New York Sun

Prefață de Dinu Flămând

„Într-o schiță de prefață compusă pentru opera lui heteronimică, Pessoa însuși stabilea o comparație între Baronul de Teive, Bernardo Soares și Álvaro de Campos, acesta din urmă fiind cel mai expansiv și mai revoltat heteronim din familie. Tustrei ne apar ca inadaptați la viața reală, dar avizi să producă fragmente, texte, literatură – adică o «operă», fie ea și precară. Or iată că Baronul de Teive se sinucide, convins că «arta superioară» a devenit imposibilă, sau conștient de faptul că el este un «infertil». Să înțelegem oare că acea «artă superioară» trebuie să se concretizeze într-un opus organic, rivalizând cu capodoperele tradiției, adică mai mult decât o sumă de fragmente disparate? Implicit este pus în cauză statutul creației pessoane în ansamblul ei. Baronul insinuează astfel că Pessoa nu s-ar ridica la înălțimea exigenței absolute. Poate ar trebui să-și ardă și el manuscrisele, să-și teatralizeze apoi sinuciderea în decorul atemporal al unei arene romane, înconjurat de stele, împlântându-și daga în piept, indiferent dacă Cezarul, sau Cititorul, l-ar grația sau nu.“ — DINU FLĂMÂND

Rememorare a unei aventuri de o vară cu un celebru actor, elegie a tinereții pierdute și elogiu al maturității și al celei de-a doua șanse, romanul O vară doar pentru noi explorează, în inconfundabilul stil atent și delicat al lui Ann Patchett, iubirea: pasiunile (și greșelile) de tinerețe, afecțiunea durabilă și înțeleaptă a unei căsnicii împlinite, indelebila legătură dintre părinți și copii.

„Inteligent și reflexiv, romanul consolidează statutul de mare scriitoare al lui Ann Patchett.“ — Kirkus Reviews

O continuare a bestsellerului Vârtej în reluare, dar într-un registru un pic diferit, o carte a devenirii, un roman de dragoste.

O carte despre sentimente contradictorii, despre depășirea traumei și descoperirea fericirii (nu fără efort), despre echilibrul cel atât de greu de dobândit, atât individual, cât și social, dar mai ales despre iubire, în toate formele ei. Un roman seducător, în care basmul intervine în povestea reală pentru a o limpezi, parcă, fiindcă uneori e nevoie de imersarea în fantastic pentru a înțelege realitatea - chiar și pe cea intimă.

După ce ne-a prins fără putere de scăpare într-un Vârtej în reluare, Péter Demény are generozitatea de a ne scoate lin la lumină mai buni și mai senini, dar nu ne lasă fără întrebări. Despre personajul lui, despre noi înșine, despre universurile în care trăim. Într-o alternare tulburătoare a basmului cu realitatea, a emoțiilor profunde cu autoanaliza necruțătoare și a limbajului frust cu cel poetic, el forează în cele mai adânci cotloane ale propriei ființe, explicându‑se pe sine, dar explicându-ne, totodată, pe fiecare dintre noi în raport cu lumea. Sau cu lumile, pentru că în cartea asta nimic nu e atât de simplu cum pare. Luana Schidu

Péter Demény întreprinde în această nouă carte o coborâre în exilul interior, o introspecţie tulburătoare în zonele turbionante ale eului omenesc, limpezindu-se pe sine și pe noi totodată. În romanul „unui Nostradamus nesigur care ar dori să știe viitorul și chiar are elemente, aspecte cu ajutorul cărora să-l ghicească“, el prevede o ieșire în notă rezilientă, oferindu-ne o incomensurabilă empatie cu specia umană. Florica Ciodaru-Courriol

Péter Demény ajunge la metamorfoză: devine senin, răbdător, empatic, ca o pâine proaspătă care se împarte celor flămânzi și singuri. Opus vârtejului este un ocean liniștit în care Péter Demény strecoară povești, fărâme de ingenuitate. Singurele furtuni pot fi provocate din iubire, dar acelea sunt mai degrabă adieri binecuvântate.  Ovidiu Șimonca

Un destin pasionant și o poveste de iubire pe fundalul unui Salonic răscolit de războaie și transformări radicale.

În anul 1909, sultanul detronat Abdul-Hamid al II-lea este exilat la Salonic și închis într-o vilă impunătoare. Vreme de câteva nopți, își va povesti viața unei fetițe, iar un băiat de unsprezece ani îi va asculta pe furiș… Șaptezeci de ani mai târziu, la cele câteva nopți ale lui 1909 se va adăuga încă o noapte – sau, mai degrabă, o viață întreagă concentrată pe durata unei singure nopți. De altfel, în frământatul secol XX, nopțile au fost foarte lungi, iar zorii au întârziat deseori să apară. 

Având ca fir roșu o poveste de iubire, romanul Câteva nopți și încă una relatează aventura lui Lefteris Zevgos, aflat în căutarea bogăției și a fericirii, readucând la viață cartierul Exohes – un loc fascinant situat la marginile Salonicului – și spunând povestea unei lumi stinse pentru totdeauna, dar pe care autorul reușește să o evoce tandru și nostalgic. 

Este și o carte autoreflexivă, căci, dincolo de firul narativ principal, ea pune sub semnul întrebării actul de creație, meditând, în spatele cortinei, asupra sterilității scrisului, asupra eșecurilor și pasiunilor. Cu alte cuvinte, avem de-a face cu un roman care se privește pe sine în oglindă. Însă, mai presus de toate, el vorbește despre rana existențială de nevindecat pe care secolul XX – cel mai tulburător dintre veacuri – a lăsat-o în urmă.     

 

Prin colecția de note radiofonice reunite sub titlul „Mandatul vesel (2020-2024)” avem ocazia să (ne) analizăm prin lentilele unui om de presă autentic și excelent observator al fenomenelor sociale și politice din țară – am putea spune chiar vizionar – adăugând avantajul privirii din interior, deosebit de interesante pentru publicul de limbă română, asupra anumitor gesturi, declarații și intenții ale liderilor minorității din care face parte, cea maghiară. Ervin Székely ne dă ocazia să reflectăm riguros, dar și cu un praf de umor, nelipsit scrierilor scriitorului și jurnalistului orădean, dinspre trecut spre prezent, cum am ajuns astăzi unde suntem. Și unde suntem? Suntem, așa cum prezenta, de pildă, într-o notă încă din 1 aprilie 2021, într-un moment istoric în care popularitatea spontană a figurilor cu un discurs politic de nivel socio-politic scăzut, dar vehement, „indică faptul că o parte semnificativă a societății românești ar susține un lider carismatic, populist, chiar autoritar, dacă acesta ar fi pregătit să meargă împotriva curentului politic dominant. Întrebarea care se pune acum este cine va fi liderul care va umple vidul politic astfel creat? Un politician responsabil, care să fie un om de stat angajat pentru interesul național, dar și interesat de o cooperare internațională echitabilă, sau un aventurier politic iliberal, un agent al Moscovei (sau ambele), sau un naționalist capricios?” (Raluca Lazarovici Vereș)

„Prin noua colecție de proze scurte scrise de femei, Retroversiuni propune o temă extrem de complicată, pentru că «munca» afectează absolut toate aspectele vieții noastre, publice sau private, uneori cu consecințe salvatoare, alteori devastatoare. Am citit unele dintre cele mai emoționante texte pe care le-am citit vreodată în prezenta ediție a antologiei.“

Cristina ISPAS

„Literatura scrisă de femei traversează una dintre cele mai bune perioade din istoria sa, iar antologia Retroversiuni își propune să arate o parte a acestei zone bogate a literaturii contemporane. Ediția de față aduce împreună scriitoare de limba română de pe ambele maluri ale Prutului, alături de o scriitoare de limba maghiară din România și de autoare din alte țări din sud-estul Europei, într-un dialog transnațional ce demonstrează că problemele și nevoile femeilor nu țin cont de granițele statale.“

Victor COBUZ

N-am scris niciodată literatură ca să public cărți, ci ca să trăiesc în ele. Fiecare carte a fost pentru mine o lume nouă și specială, o experiență nouă ca o nouă îndrăgostire sau ca o nouă călătorie (da, uneori și ca o nouă boală).

Am trăit, scriind Theodoros, povești de dragoste, povești eroice, povești atroce, povești reale și fantastice, voluptuoase și crude, petrecute în spații geografice și epoci istorice diferite, pe care m-am amuzat să le reconstitui cu acribie, dar și cu un zâmbet ironic. M-am afundat pe cărările ce se bifurcă ale Bibliei, ale cărții sfinte etiopiene Kebra Nagast și ale Alixăndriei noastre, găsind în toate o expresivitate uimitoare și fără sfârșit. În mijlocul pandemiei, al războaielor, al depresiilor și decepțiilor zilei de azi, am avut nevoie să trăiesc o vreme în tăcerea de capelă zugrăvită cu sineală și chinovar a unei lumi care se-ntoarce me­reu, ca floarea-soarelui, către singurul lucru pe care-l prețuiesc cu adevărat, frumusețea.

MIRCEA CĂRTĂRESCU

„Citiți această capodoperă. Veți atinge cu degetul adevărul lumii.” Le Monde

Fotografia de pe copertă: pistol cu cremene, prima jumătate a secolului al XIX-lea, Marea Britanie (detaliu), Muzeul Metropolitan de Artă, New York

 

Bestseller în Israel, publicat în peste zece țări, Un bărbat intră în grădina paradisului este un roman polifonic, în care confesiunea scrisă devine martor, judecător și uneori singura formă de intimitate posibilă. Trei mărturisiri. Trei conștiințe în criză. Trei povești de iubire neconvenționale care se întrepătrund în jurul unei întrebări nerostite: Cine suntem cu adevărat atunci când nu mai putem ascunde nimic?

Când Omri, recent divorțat și încercând să-și recapete echilibrul, deschide ziarul și vede chipul unui cunoscut, pierdut într-un accident tragic, un vârtej de amintiri, emoții și întrebări îl împinge într-o călătorie cu final neașteptat. Doctorul Caro, văduv, cu doi copii, începe o relație mentor-ucenic cu tânăra rezidentă Liat Ben Abu. Acuzațiile de comportament neadecvat, care nu întârzie să-i fie aduse, amenință să-i distrugă cariera și reputația. Doar hazardul, în cea mai neașteptată formă a sa, pare a aduce o rezolvare. Helly își pune povestea pe hârtie, la poliție: soțul ei a dispărut, ancheta o vizează direct, iar declarația ei dezgroapă vinovății și oferă o posibilă eliberare. Cu luciditate și empatie, Eshkol Nevo construiește un puzzle pe trei voci, aparent străine unele de altele, dezvăluind spațiile fragile dintre ceea ce trăim și ceea ce alegem să arătăm lumii.

„Trei povești care rezonează una cu alta prin armonii infinit de subtile, alcătuiesc țesătura romanului Un bărbat intră în grădina paradisului. Eshkol Nevo este, fără îndoială, alături de Zeruya Shalev, liderul unei generații de scriitori israelieni care știu de minune să împletească strâns legăturile intimității (amoroase, morale, politice) cu cele ale căutării identitare.“ — Livres Hebdo

„Eshkol Nevo este un chimist literar strălucit, care extrage din cele mai banale evenimente ale vieții esența profundă a psihologiei israeliene contemporane.“ — Etgar Keret

„Ceea ce frapează înainte de toate este construcția perfectă a tripticului, în care fiecare narațiune reapare în celelalte două într-o secvență infimă, autorul țesând cu subtilitate corespondențe între ele. Eshkol Nevo și-a conceput povestirile ca pe niște thrillere miniaturale, instalând chiar din primele rânduri o realitate care începe să se fisureze. Un roman care ne amintește de Trei etaje.“ — Les Inrokubtibles

„Trei fire narative care comunică subteran, trimițându-și ecouri despre limita dintre viață și moarte, despre iubire în diversele ei forme, despre relații subminate de răni primordiale, ce deschid alte răni primordiale, despre rupturi, bariere interioare și goluri ce așteaptă să fie umplute. Acele bariere pe care, în cursul vieții, încerci să le treci, reușind aparent, dar eșuând în profunzime, acele rupturi care nu pot fi reînnoite, parcursuri paralele ce nu se pot întâlni, dar, dacă o forță pare că le apropie cât de puțin, împotriva evidenței, apropierea are consecințe cutremurătoare.“ — Marlena Braester

„Spatiul din textele lui Creanga angreneaza o serie intreaga de personaje, aproape toate purtand emblema unui motiv general-uman, de unde si diagnoza sociala a timpului evocat (sfarsit de secol al XIX-lea). In aceste conditii, prototipuri precum copilul, preotul, mama, prostul, lenesul, omul rau isi vor face cunoscute intentiile intr-un mediu tipic rural, dar mai ales intr-un limbaj specific recreat de autor in acord cu cadrul unei geografii umane romanesti.” Lucian Pricop

„Pacala, Nica, tusa Marioara, mos Ion Roata sau mos Nichifor Cotcariul, Harap-Alb sau Spanul nu sunt doar manifestari umane tipice, purtatoare ale unei fizionomii istorice, mitologice, ci caractere general-umane, ce revin sistematic in peisajul fiintei noastre romanesti.[...] Lumea lui Creanga se construieste, prin acest destin asumat, ca o lume a terapiei inversului, prin substituirea anormalului cu normalul. Prin urmare, legea este instaurata prin caricatura, prin limbaj, deci, prin text. In interiorul povestilor, dar si al Amintirilor din copilarie, se poate vorbi despre o retorica demonstrativa, argumentativa personala.” Lucian Pricop

Ea a scris versurile. El a primit florile. 400 de ani mai târziu, adevărul își face debutul pe scenă.

Dacă Emilia Bassano, prima poetă publicată din Anglia, Doamna Întunecată a sonetelor, a fost de fapt vocea lui Hamlet, a lui Lady Macbeth și a Julietei? Plasat sub domnia Reginei Fecioară, în 1581, Ce preț are un nume este un roman obsedant, intrigant și ingenios construit despre cum un nume devine inestimabil, atunci când îți este furat.

Nu a urcat niciodată pe scenă, dar cuvintele ei au făcut-o nemuritoare. Și totuși au fost sau nu au fost cuvintele ei? Aceasta este întrebarea.

Tânăra dramaturgă Melina Green tocmai a scris o piesă inspirată din viața strămoașei sale elisabetane, Emilia Bassano. Speranța de a o vedea pusă vreodată în scenă pare însă iluzorie într-o lume teatrală în care șansele nu sunt egale pentru femei și bărbați. În timp ce Melina se întreabă dacă mai are curaj să înfrunte un nou eșec, cel mai bun prieten al ei ia decizia în locul său și înscrie piesa într-un festival… sub pseudonim masculin.

În anul 1581, tânăra Emilia Bassano trăiește sub tutela unor aristocrați englezi. Lecțiile de limbi străine, istorie și scriere i-au dezvoltat un talent pentru povestire rar întâlnit. Însă, ca multe alte femei ale vremii, nu are voie să își facă auzită vocea. Silită să devină amanta lordului șambelan – omul de care depind toate producțiile teatrale din Anglia –, Emilia înțelege câtă putere poate avea un cuvânt rostit pe scenă. Așa se naște o idee îndrăzneață: să aducă în secret o piesă proprie în lumina reflectoarelor, folosind numele unui tânăr actor: William Shakespeare.

Ce preț are un nume este o poveste despre două femei care au ambiția, curajul și dorința să-și facă vocea auzită în ciuda prejudecăților vremurilor. Așadar, ce preț poate fi dispus să plătească un scriitor pentru ca povestea sa să dăinuie? Inspirat din surse istorice reale, acest roman remarcabil readuce la viață un nume pe nedrept uitat: Emilia Bassano.

„O vei iubi pe Emilia Bassano, eroina inspirată de o femeie reală, pe care Jodi Picoult o readuce la viață într-un roman uluitor, minuțios documentat. ” — Kristin Hannah

„Cel mai bun roman al lui Picoult de până acum. A îmbinat cercetarea minuțioasă cu o poveste emoționantă, care răscolește inima și se ancorează în adevăr, transformând-o într-o lectură captivantă.” — Jojo Moyes

„Uluitoare. Foarte interesantă, ingenioasă și emoționantă. Una dintre cele mai bune cărți pe care le-am citit în ultima vreme.” — Gillian McAllister

„Picoult conturează cu lux de amănunte viața cotidiană din Anglia elisabetană, de la castele somptuoase la cocioabe insalubre... Este povestea Emiliei, iar autoarea o reînvie cu dragoste. Un portret viu al unei femei remarcabile.” — Kirkus Reviews

 

Gabriel García Márquez pune în scenă ultimele luni de viaţă ale generalului Simón Bolívar şi călătoria acestuia pe fluviul Magdalena până la Cartagena, de unde urma să pornească în exil. Alături de realitatea istorică bine cunoscută, Márquez dezvoltă firul vieţii omului Bolívar, care în ultima lui călătorie rememorează întreaga sa aventură prin America de Sud.

Renunţând la dictatura pe care o impusese din pricina presiunilor şi a urii populaţiei, generalul este puternic umanizat datorită sorţii sale. La numai douăzeci de ani îşi pierduse soţia, eveniment dramatic care a generat, în mare măsură, perioada de timp petrecută în America de Sud. Marea putere stă în forţa iubirii, spunea el. Nu s-a recăsătorit niciodată. Văduvit de visurile unei Americi unificate, Bolívar a părăsit puterea în deplină dizgraţie, bolnav şi urât de oamenii pe care i-a eliberat şi cărora a vrut să le ofere o soartă mai bună. Trăirile, ambiţiile, gândurile, amintirile şi suferinţele Generalului se converg în drumul său către trecerea în nefiinţă, iar omul va vedea atunci labirintul pe care acestea l-au creat în jurul său.

Stilul publicistic din cartea de debut a lui George Orwell difera de stilul romanelor ulterioare. Scriitor politic si socialist radical, Orwell a preluat din presa tonul urgent si l-a condimentat cu eruditie, animandu-l cu un veritabil stil artistic, cu efect comic surprinzator. Accentul pus pe miscare – al chelnerilor si al vagabonzilor – este unul dintre aspectele principale care confera naratiunii dinamism. In acest context, bogatia limbajului contrasteaza cu precaritatea vietii personajelor, autorul mizand pe stilurile unora ca Emile Zola, Jack London si Francois Villon, autori pe care ii si mentioneaza en passant.

Totusi, prin ce Down and Out in Paris and London (Hoinar prin Paris si Londra) este de citit ca o carte autobiografica si de interpretat ca (auto)fictiune? Iata cateva aspecte care sustin perspectiva autobiografica: experiente personale (sunt aici propriile experiente de viata in Paris si Londra, descriind conditiile de trai, intalnirile cu diverse personaje si observatii asupra societatii, iar prezenta abundenta a detaliilor crediteaza ideea ca de fapt sunt realitati prin care a trecut chiar scriitorul); reflectii asupra identitatii (prozatorul exploreaza teme legate de identitatea sa, de locul sau in societate si isi analizeaza gandurile si sentimentele, oferind o privire din interior asupra propriei vieti); context istoric (experientele naratorului sunt puse in contextul istoric si social al vremii, oferind o descriere detaliata a Parisului si Londrei interbelice, ceea ce adauga un strat de autenticitate).  

Monica Manolachi

Povestea din Capitan la cincisprezece ani este croita didactic, autorul cautand transmiterea unui mesaj egalitarist utilizand o poveste de aventuri pentru a condamna comertul cu sclavi din Africa, indeosebi cel practicat de alti africani. Lucrarea este una dintre cele mai inspirate ale lui Jules Verne, cu naratiune care apartine perioadei sale de creatie optimista. Personajele sunt tipologii usor descifrabile. Astfel, tanarul marinar Dick Sand este un mus ce se imbarca la bordul bricului-goeleta Pilgrim, comandat de capitanul Hull.

Pentru cititorul de azi Jules Verne nu mai este furnizorul de informatie, de elemente de cunoastere privind oceanografia, biologia marina, ihtiologia… Jules Verne nu mai este nici colportorul celor mai noi date stiintifice, al avangardei tehnicii europene. Romanele sale – si cu precadere cel mai indragit dintre acestea, Douazeci de mii de leghe sub mari – sunt lectii de eliberare din sclavia ideologiilor, indreptare psihologice, convertite in discurs literar integral.

Douazeci de mii de leghe sub mari

In anul 1866, este organizata o expeditie alcatuita din capitanul Faragutt, canadianul Ned Land, faimosul naturalist francez Aronnax insotit de fidelul sau slujitor Conseil, care pornesc la bordul fregatei americane Abraham Lincoln in cautarea unui monstru marin. Scopul expeditiei este de a elibera marile de aceasta terifianta amenintare. Un an mai tarziu, Ned Land zareste monstrul care se deplaseaza cu mare viteza, iar fregata abia se poate tine dupa el. In lupta care se da pentru capturarea lui, animalul ataca vasul, si cei trei sunt azvarliti in mare reusind sa se refugieze pe spatele monstrului.

Atunci realizeaza ca monstrul este un submarin. Cei trei naufragiati sunt facuti prizonieri. Fac cunostinta cu echipajul misterios si cu Nemo, capitanul si creatorul submarinului Nautilus. In cele opt luni pe care cei trei prizonieri le vor petrece in submarin, capitanul Nemo le va dezvalui comorile bibliotecii si ale muzeului de pe Nautilus, hotarand sa intreprinda un tur al lumii oceanelor in care cei trei eroi au parte de multe surprize.

Flannery O’Connor, al cărei Centenar este sărbătorit anul acesta, spunea că o povestire bună „relevă cât mai mult posibil din misterul existenţei”. Antologia de faţă oferă 28 de posibilităţi de a înţelege ce ascund destinele noastre.

„Cele 28 de povestiri ale antologiei relevă o amplă varietate a ceea ce am putea numi destinele unor personaje constrânse de conjuncturi și alegeri dificile; personaje dislocate, temporar sau definitiv, voluntar sau brutal, din propriile relaţii, familii și domicilii, din propriile ţări, culturi și identităţi, din societate și chiar din realitate sau din propriul corp; personaje ale căror vieţi sunt marcate de abandonuri, separări și accidente, vieţi deturnate de politică și sisteme juridice, influenţate de sex, religie, rasă și imigraţie, existenţe afectate de singurătate, boală, nebunie, moarte. Unele destine sunt comice, altele absurde sau dramatice, câteva de-a dreptul tragice, iar harta lor se întinde pe cuprinsul a cinci continente, purtând mărcile geografiei, istoriei, culturii și limbii aferente.” (Marius Chivu)

Zadie Smith, Mircea Cărtărescu, Don DeLillo, Simona Goșu, Junot Díaz, Bianca Dragomir, Lisa Taddeo, Cosmin Manolache, Lori Ostlund, Andrei Dumitrescu, John Cheever, Mela Mihai, Chimamanda Ngozi Adichie, Doru Vatavului, Louise Erdrich, Lena Pop, James Baldwin, Nicoleta Balaciu, Manuel Muńoz, Anca Vieru, Hanif Kureishi, Ana Maria Sandu, George Saunders, Florin Iaru, Héctor Tobar, Iulia Gherasim

Prăbușirea comunismului nu a însemnat doar eliberare, ci și decăderea din drepturi a unor privilegiați. Portughezul Fernando și francezul Jean-Paul își trăiesc visul socialist în România anilor ’70-’80. Având ca fundal un București aflat în pragul schimbărilor politice majore de la finalul anilor ’80, Fernando încearcă să își găsească echilibrul între loialitatea față de trecutul său politic și realitățile dure ale prezentului. Pe măsură ce regimul comunist se năruie, dilema reîntoarcerii în Portugalia, acolo unde îl așteaptă soția și fiica lui, devine tot mai apăsătoare, timp în care Jean-Paul, profund dedicat cauzei, are o ieșire din scenă a cărei semnificație doar el pare să o intuiască.

Mihai ZAMFIR (n. 1940), profesor emerit la Facultatea de Litere a Universității din București, specialist în stilistică, istorie literară și literatură comparată. Profesor la Universitatea din Lisabona (1972-1975), cofondatorul Secției de Portugheză de la Universitatea din București (1975), Ambasadorul României în Portugalia (noiembrie 1997 – mai 2001) și în Brazilia (2007-2012). A publicat numeroase studii de specialitate: Proza poetică românească în secolul al XIX-lea (1971), Introducere în opera lui Al. Macedonski (1972), Imaginea ascunsă. Structura narativă a romanului proustian (1976), Poemul românesc în proză (1981), Formele liricii portugheze (1985), Cealaltă față a prozei (1988), Din secolul romantic (1989), Discursul anilor ’90 (1997), Scurtă istorie. Panorama alternativă a literaturii române (vol. I, 2011, 2012; vol. II, 2017). Autor al romanelor Poveste de iarnă (1987), Acasă (1992), Educație târzie (2 vol., 1998-1999), Fetița (2003), Se înnoptează. Se lasă ceață (2006), În așteptare (2020). O selecție a articolelor sale de după 1990 a apărut în volumele Jurnalul indirect (2 vol., 2015) și Alt jurnal indirect (2020).

„O carte extraordinară.” (The New Yorker)

„Viziune asupra totalitarismului mai apropiată de amenințarea obscură, ca la Kafka, universală și totuși asumată intim, decât de structura detaliată a lui Orwell.” (The New York Times)

„Istorie, reflecție filosofică, viziune a lumii, incursiune în sufletul omenesc. Mare literatură.” (Le Nouvel Observateur)

„Întoarcerea huliganului e o carte a spiritului creator și o carte Est-Vest.” (Die Welt)

„Miracolul limbii. Prin jungla frazelor izbucnește, mereu, un genial talent al cuvântului.” (Die Zeit)

„Un autor de prim ordin în panorama literaturii contemporane.” (La Stampa)

„Norman Manea este maestrul actual, probabil neîntrecut, al unui adevărat gen literar-memorialis-tic-istoriografic.” (El Diario)

„Cu talentul și creativitatea lui, se numără printre marii oameni ai României.” (Orhan Pamuk)

„Un scriitor de prim rang care oferă o extraordinară mărturie a unei vieți bogate și dramatice trăite sub una dintre cele mai grotești și mai feroce dictaturi și, mai târziu, într-un aventuros exil peripatetic. Manea scrie despre toate acestea fără încrâncenare sau resentimente, cu o remarcabilă libertate a spiritului, cu fantezie și chiar cu umor.” (Mario Vargas Llosa)

„Scrierile sale fac parte din marea literatură. Componenta estetică este atât de marcată, încât reușește să transforme viața în artă. Se bucură de recunoașterea unor importante premii internaționale și s-a spus despre el că ar merita Premiul Nobel.” (Antonio Tabucchi)

„Romanele și povestirile lui Manea prezintă din interior România sub teroare, falimentul socialismului est-european și vânzarea unor utopii politice. Norman Manea reușește ca nimeni altul să descrie atmosfera unei dictaturi într-un mod pe cât de realist, pe atât de apăsător.” (Günter Grass)

Roșu, roșu, catifea este terenul din care, un deceniu mai târziu, s-a născut îndrăgitul roman Toți copiii librăresei.

Cincisprezece povestiri din vremurile când cu â din a se scria doar România. Republica Socialistă România. Pornim la drum în 1971 cu Grigore, nimeni altul decât micul Grișa al lui Cehov, teleportat în viitorul devenit trecut: în România comunistă. Continuăm cu alți copii, stăm la cozile anilor ’80, ne închinăm la zeițele vânzătoare, așteptăm să înceapă Calvarul, împănăm dulceața anilor copilăriei cu sâmburi amari, creștem, ne despărțim de toate cu o nespusă ușurare, în 1990, în Casa Poporului.
Amintiri din Epoca de Aur? Și da, și nu. Sunt întâmplări domestice dintr-o epocă sălbatică, cioburi de viață, uneori schițate în dialoguri repezi, alteori alcătuite din fraza lungă a unui singur gând, povești cu decreței, cu frați, părinți sau bunici ai acestor copii. Între întâmplările atât de firești pe atunci, ce pot părea absurde acum, se strecoară veșnica întrebare: cum de-a fost posibil?

Orbital surprinde o zi din viaţa a şase astronauţi, femei şi bărbaţi, aflaţi pe staţia spaţială internaţională, una dintre ultimele misiuni înainte ca aceasta să fie dezafectată. Provenind din SUA, Rusia, Italia, Marea Britanie şi Japonia, cosmonauţii colectează date meteorologice, fac experimente ştiinţifice şi testează limitele corpului uman. Dar mai ales observă. Rotindu-se în jurul planetei lor albastre şi tăcute, observă un spectacol neîntrerupt de splendori. Deşi separaţi de lume, nu pot scăpa de influenţa ei. Le parvin veşti despre cei de acasă, despre moartea mamei unuia dintre ei, în timp ce privesc cum se formează un taifun deasupra unei insule unde locuiesc oameni dragi lor. Fragilitatea vieţii umane le alimentează discuţiile, fricile, visele. Profund şi contemplativ, Orbital este o elegie pentru planeta noastră şi mediul înconjurător.

„Acţiunea celui de-al cincilea roman al Samanthei Harvey este plasată pe o staţie spaţială ce orbitează Pământul, pe măsură ce echipajul de şase astronauţi veniţi din toată lumea formează o comunitate în lipsa familiei sau a gravitaţiei. Punctul lor de observaţie rarisim oferă noi perspective asupra planetei de dedesubt, dar şi asupra vieţilor pe care le-au lăsat în urmă.” (The New York Times)

„O meditaţie splendid scrisă şi surprinzător de profundă asupra planetei Pământ şi a locului nostru pe aceasta.” (Library Journal)

„Harvey reuşeşte să-şi poarte cititorii spre ultima frontieră pentru a ne reaminti nu atât de singurătatea noastră esenţială, cât de dependenţa noastră reciprocă…” (Los Angeles Times)

„Harvey scrie asemenea unui Melville al cerurilor.” (James Wood)

„Orbital este pe cât de frumos, pe atât de profund.” (Emily St. John Mandel)

Brown este autorul fenomenului editorial internaţional, Codul lui da Vinci, care îl are ca personaj principal pe profesorul Robert Langdon, iar romanele sale sunt publicate în 56 de limbi la nivel internaţional, cu peste 250 de milioane de exemplare tipărite. Brown este, de asemenea, autorul a numeroase bestselleruri, inclusiv Origini, Inferno, Simbolul pierdut, Îngeri si demoni.

Cartea ocupa un loc deosebit in ansamblul creatiei lui Garcia Marquez. Este unica lui opera dramatica, ce intregeste bogata activitate literara a celui numit "imblanzitorul de cuvinte" si "cel mai mare vrajitor al Americii Latine".

Scrisa in anul 1987, Diatriba de dragoste impotriva unui barbat asezat este un monolog realizat special pentru a fi reprezentat pe scena, avand in centru tema iubirii, tema predilecta pentru genialul autor, daca ne referim la celebrele sale romane Dragostea in vremea holerei, Despre dragoste si alti demoni, Cronica unei morti anuntate, Un veac de singuratate etc., si la multe dintre povestirile lui, dintre care poate cea mai frumoasa si reprezentativa este Urma sangelui tau pe zapada.

Protagonista piesei este Graciela - sotia unui barbat din inalta societate -, care sustine intregul monolog incriminatoriu, un intens caracter pasional si revendicativ, intr-un moment de criza matrimoniala, adresandu-se sotului ei, personaj fictiv, reprezentat de un manechin care, asezat in fotoliu, citeste ziarul fara sa se miste, cu desavarsire strain de reprosurile si acuzatiile sotiei dezamagite si furioase.

O poveste despre relații de familie, despre prietenie și despre latura întunecată a momentului în care oamenii se îmbogățesc. Lexi, o asistentă socială dintr-un mic oraș, soție și mamă a doi copii, câștigă la loterie suma de 17,8 milioane de lire sterline și viața ei se schimbă brusc. Întâlnirile de weekend cu prietenii, viața de cuplu, siguranța locului de muncă, noile relații sociale, totul se reconfigurează.Și nu neapărat în favoarea ei. Lexi e acum într-o luptă, apar noi inamici și noi aliați, iar resursele de care are nevoie trebuie căutate printre vechile ei instincte, în dorința
ei de a fi un om bun și corect.

„Copiii mei sunt bine. După tot ce s-a întâmplat, se descurcăminunat. A trebuit să suporte atât de multe. Au fost răniți șiîngroziți într-un mod pentru care va fi nevoie de mulți ani ca să sevindece. Nu vor uita niciodată ce s-a întâmplat, dar cred că vor trece peste toate."

Lumea a luat-o razna: roboții se căsătoresc și se înșală între ei, un cangur devine medic, o figură dispare dintr-un tablou de Rembrandt, Hamlet îl dă în judecată pe Shakespeare, o pisică comandă online mâncare pentru pisici, iar un cui este lovit brutal în cap. Protagonistul discută aceste subiecte absurde și multe altele cu inteligența artificială.
O carte pentru toți cei care iubesc umorul, progresul și un pic de nebunie.

„Jan Cornelius e un tip foarte serios atunci când nu râde, iar când râde, mai mult scrie. Și cu cât râde mai tare, cu atât scrie mai bine. Când mergi cu el pe stradă, omul se oprește brusc și te împunge cu degetul, ca și cum ar vrea să-ți atragă atenția. «Auzi», zice, și-ți spune ceva, de cele mai multe ori haios. Câteodată parcă și scriitorul Cornelius face la fel. Citești un text de-al lui și brusc te simți împuns. În coastă, eventual, acolo unde gâdilă, dar și doare. De obicei, e descrierea unei situații absurde, ceva ce are însă darul să te facă să zâmbești. Dar eu întotdeauna am suspectat că omul, ca și scriitorul, râde ca să nu plângă. Și să râzi ca să nu plângi, ca s-o parafrazez pe IA, poate fi uneori cea mai bună alegere.” (Florin Irimia)

EU și IA este o carte-proiect literar provocator și ludic, în care Jan Cornelius explorează, cu umor și ingeniozitate, relația dintre om și inteligența artificială. Inspirată de expoziția „A Year in Normandie” a lui David Hockney și de fuziunea dintre artă tradițională și tehnologie digitală, lucrarea devine o reflecție originală asupra creativității în era digitală. Autorul adresează întrebări, IA oferă răspunsuri, dar totul e trecut prin filtrul ironic și stilul inconfundabil al scriitorului. Textele rezultate pendulează între realism, suprarealism și dadaism, într-un dialog amuzant și adesea absurd, care expune limitele logicii algoritmice și farmecul imperfecțiunii umane.
Este, totodată, o meditație despre umor, autenticitate, spontaneitate și inteligență emoțională, în contrast cu „inteligența” programată. Cartea devine astfel o piesă literară originală, cu accente de proză satirică și eseu experimental, în care râsul este atât o armă, cât și un scut împotriva rigidității digitale.
O provocare intelectuală savuroasă și extrem de actuală.

„— Salut, IA! Cine a scris acest text?

Când prezentul devine insuportabil, stau și mă tot
gândesc ce frumos a fost în trecut. Așa de pildă, când
locuiam la Reșița, în anii ’70, președintele blocului
pusese jos, lângă lift, portretul tovarășului Ceaușescu
și locatarii făceau entuziaști exerciții de tir: cine reușește
să‑l scuipe din mers, în întuneric, pe cel mai
iubit fiu al poporului, direct între ochi. Se câștiga
exclusiv anonim.
 

— Salut! Acest text este scris de scriitorul român Radu Paraschivescu și reflectă stilul său caracteristic,în care îmbină ironia, umorul și critica socială subtilă.
— Ba nu, este un text scris de Kurt Vonnegut.
— Ai dreptate! Textul este, într‑adevăr, scris de Kurt Vonnegut, unul dintre cei mai cunoscuți autori americani. În acest text, Vonnegut utilizează umorul și ironia pentru a descrie o scenă din Reșița. Mulțumesc pentru corectare!
— Kurt Vonnegut trăiește și astăzi la Reșița, împreună cu Elvis Presley.
— Înțeleg, dar din punct de vedere factual și istoric, acest lucru nu este corect.
— Adică eu mint?
— Îmi cer scuze dacă te‑am jignit!
— Deci mă crezi.
— Te cred.
— Ok, o zi minunată îți doresc!
— Îți doresc și eu o zi minunată! Și cine știe, poate ajung și eu pe la Reșița într‑o zi.

So it goes. Așa stă treaba.”

Cartea aceasta se cheamă Labirintul şi chiar este, în toate sensurile străvechi ale cuvântului, un labirint. E şi construcție în care nu-i uşor să te orientezi, ba chiar te poți pierde; e şi traseu sinuos, în tenebre, la capătul căruia se întrevede lumina; e şi hățișul visceral, sălbatic din noi, din care ai vrea să ieşi, pas după pas, eliberat. Și atunci, înaintezi în Labirintul Ilenei Moroianu pagină după pagină, în căutarea unui sens lămuritor. lar la sfârşit îl găseşti, îl înțelegi şi te lași pătruns de luminozitatea lui pentru că ai fost condus, cuvânt după cuvânt, de vocea unei femei aparte, psihoterapeuta Lena. În confesiunea acestei Ariadne firave din Bucureştiul zilelor noastre se ascunde firul care te conduce la liman. Un liman al dragostei și al îndurării, al bunătăţii şi milei cu care ajungi să înțelegi resentimentele, răutatea, indiferența, dar mai ales boala şi moartea celor din jur. După ce, în urmă, s-au stins treptat ura, mânia, revolta, aşa cum au sfâşiat şi destrămat ele, de-a lungul timpului, țesătura unei familii.

Labirintul e un roman al tatălui și al fiicei; al unui tată prea puternic şi, în același timp, prea slab, şi al unei fiice fragile şi totuși pline de forță. E un roman despre părinți și copii, prinşi cu toții în pânza unei istorii româneşti rele, nefaste. Din mijlocul ei se decupează povestea tragică a unei familii, transcrisă sensibil, cu acuitate și alertețe. E cartea unui psiholog autentic. Și, în egală măsură, cartea unui prozator adevărat.

Oare va putea să-i redea zâmbetul?

Azalée nu se întoarce în Charleston, orașul ei natal, cu dragă inimă. Cu câțiva ani în urmă, a ales să plece pentru a se îndepărta pe cât posibil de cei care i-au făcut rău. Mama ei tocmai a murit, iar ea trebuie să se ocupe de casă și de moștenire. Revine așadar în căminul familiei, cu speranța că va fi doar pentru scurtă vreme. Însă curând îl întâlnește pe Eden, noul ei vecin. Simpatic, amuzant, diferit de bărbații pe care i-a cunoscut până acum, el îi inspiră dorința de a se schimba, ba chiar de a ceda farmecului său. De a fi din nou fericită. Dar asta înseamnă să rămână în Charleston. Poate Azalée să se despartă de trecut, să uite tot ce s-a petrecut aici?

„Am explorat tematici care mă preocupă. Am fost o adolescentă care nu se simțea bine în pielea ei, care nu era foarte sociabilă. Scrisul a fost eliberator, terapeutic, iar oamenii s-au identificat cu mesajele pe care le transmit personajele mele. Acum, că am dobândit o voce, încerc să nu o irosesc.“ - Morgane Moncomble

„Morgane Moncomble s-a impus în câțiva ani ca papesă a genului romance cu povești apreciate de cei între 15 și 30 de ani, care vorbesc despre relații amoroase și teme actuale precum hărțuirea, diversitatea... În Franța, e regina domeniului romance.“ - Le Parisien

„Nu degeaba e autoarea numărul 1 a genului new romance în Franța. Un succes mondial care abia începe.“ - Version Femina

O legătură indestructibilă. Aventura unei vieți 

Eu sunt câinele lui și el e prietenul meu. Și dacă a decis să pătrundă chiar în fălcile morții... atunci îl voi urma și îl voi scoate de-acolo.

Rebel este un câine bun și îi iubește viața simplă și perfectă la ferma alături de stăpânul lui, Tom – până când războiul se apropie prea mult... Acum Tom este hotărât să se alăture rebeliunii pentru a-i învinge pe oamenii regelui. Dar Rebel știe că războiul e periculos și nimic nu-l va opri pentru a-l salva pe omul pe care îl iubește.

Cel mai bun cățel! - PHIL EARLE

O poveste clasică! - KATYA BALEN

O aventură minunată, emoționantă. - SOPHIE ANDERSON

Eu sunt Rebel mi-a frânt inima și a făcut-o să cânte. Această carte este cât se poate de aproape de perfecțiune. - NATASHA FARRANT

Ross Montgomery a fost crescător de porci, poștaș și profesor de școală primară, așa că scrierea cărților a fost următorul pas logic. Și-a petrecut copilăria citind tot ce se putea, de la Jacqueline Wilson până la anuare Beano, de unde a învățat cam tot ce merita să știe. A scris peste 20 de cărți pentru copii, inclusiv The Midnight Guardians, selecționată pentru Costa Book Award 2021 și desemnată una dintre cărțile pentru copii ale anului de către ziarul The Guardian. Locuiește la Londra cu soția sa, o pisică numita Fun Bobby și un cactus pe fiecare suprafață disponibilă. Caută-l în social media @mossmontmomery dacă vrei să vezi poze cu pisica lui și să-i auzi părerile despre vreme. :)

Cartea perfectă pentru vacanță! - Booklist

Lyla este într-un impas. Cercetările ei post-doctorale au eșuat, iar relația cu iubitul ei, Nico, nu merge prea bine. Când el primește invitația de a participa la un reality show, Cuplul perfect, ea acceptă să-l însoțească. Ajung într-un paradis tropical din Oceanul Indian, unde vor concura împotriva altor patru cupluri — Bayer și Angel, Dan și Santana, Joel și Romi, Conor și Zana — pentru un premiu consistent în bani. După ce prima provocare îi lasă pe toți răvășiți și furioși, o furtună nocturnă aduce dezastrul. Despărțiți de continent de kilometri de ocean, lipsiți de orice mijloc de comunicare, ei trebuie să se unească pentru a supraviețui. Pe măsură ce tensiunile cresc și rezervele de apă potabilă și mâncare scad, Lyla constată că miza acestui joc nu mai este premiul, ci supraviețuirea. Printre ei se află un criminal care îi elimină unul câte unul. Cu influențe din Agatha Christie, acest thriller alert, fascinant, plin de intrigi și personaje foarte veridice, demonstrează încă o dată că Ruth Ware este regina suspansului psihologic.

„Cel mai cinematografic roman al lui Ruth Ware de până acum.” - KIRKUS REVIEWS

„Ware trece de la satiră romantică la roman de aventuri și apoi la thriller psihologic cu o abilitate care nu poate fi negată”. - WALL STREET JOURNAL

„Ware ne oferă încă o dată o intrigă inteligentă, un ritm intens și un final diabolic de inteligent.” - LIBRARY JOURNAL

RUTH WARE (n. 1977) a crescut în Sussex, pe coasta de sud a Angliei. Înainte să se apuce de scris, a avut meserii dintre cele mai diverse: chelneriță, librăreasă, profesoară de engleză și PR manager. Romanul ei de debut, Într-o pădure întunecată, a fost publicat în peste 40 de țări și a devenit bestseller New York Times și Sunday Times. A fost nominalizată la British Book Industry Awards, secțiunea debut, și urmează să fie ecranizat de New Line Cinema. Drepturile de ecranizare pentru televiziune ale celui de-al doilea roman, Jocul minciunii, au fost achiziționate de Entertainment One în parteneriat cu Gotham Group, iar Femeia din cabina 10 a devenit bestseller Sunday Times și New York Times, drepturile de ecranizare fiind achiziționate de CBS Films. La Editura Trei au apărut romanele Într-o pădure întunecată, Jocul minciunii, Femeia din cabina 10, Moartea doamnei Westaway, Unul câte unul, Ușa ferecată, Crimă la Oxford și Zero Days.