Literatură

Romanul Mara, de Ioan Slavici, face parte din colectia de Bibliografie scolara recomandata, coordonata de prof. Mariana Badea. Utila pentru cunoasterea principalelor opere literare studiate la scoala, colectia se remarca printr-o atenta ingrijire a textelor, astfel incat copiii carora li se adreseaza aceste titluri sa beneficieze de o experienta a lecturii folositoare, menita sa accentueze aplecarea spre literatura romana si scriitorii care au marcat diversele perioade si curente.

Utila pentru cunoasterea principalelor opere literare studiate la scoala, colectia se remarca printr-o atenta ingrijire a textului, astfel incat copiii carora li se adreseaza aceste titluri sa beneficieze de o experienta a lecturii folositoare, menita sa accentueze aplecarea spre literatura romana si scriitorii care au marcat diversele perioade si curente. Romanul Amintiri din copilarie, considerat de critici capodopera lui Creanga, are ca tema evocarea vietii satului romanesc din a doua jumatate a secolului al XIX-lea, si anume a satului Humulesti, cu oamenii sai, „gospodari tot unul si unul”, mediu social in care personajul Nica evolueaza de la copilarie la adolescenta. Intamplarile si evenimentele nu sunt relatate in ordine cronologica, ci sunt selectate fapte ce devin momente de referinta in conturarea eroului, a "copilariei copilului universal". - George Calinescu Textul este remarcabil prin utilizarea unui vocabular caracteristic, bogat in particularitati dialectale din zona Moldovei. Asa eram eu la varsta cea fericita, si asa cred ca au fost toti copiii, de cand e lumea asta si pamantul. - Ion Creanga

A fost o aventură secretă. Până când a devenit un scandal public. Beth avea șaptesprezece ani când l-a cunoscut pe Gabriel. În timpul acelei veri amețitoare, intense, el a făcut-o să gândească și să simtă cu totul altfel decât până atunci. Ea a crezut că e începutul unei mari povești de iubire, ce nu avea să se sfârșească nicicând. Însă când Gabriel a plecat de acasă, pentru a împlini așteptările familiei lui, Beth a fost distrusă.

Evadează într-o poveste fermecătoare, de o strălucire întunecată, despre suferință, obsesie, răzbunare și o iubire nepieritoare. Paris, 1900. Bântuit de moartea tragică a soției și a fiului său, constructorul de carusele Gilbert Cloutier lucrează neobosit ca să-și termine capodopera la timp pentru Expoziția de la Paris. Pe măsură ce se apropie de finalizarea creației sale, o idee primejdioasă prinde contur în mintea lui Gilbert.

Biblia pierdută e un roman grafic incredibil, care combină într-o manieră originală suspansul, atmosfera gotică, estetica filmului noir și recursul la istorie, într-o orgie vizuală fără precedent.

Sloane Caraway este o mincinoasă. Spune minciuni inofensive, de cele mai multe ori, pentru a-și face un pic mai interesantă viața pe care o resimte tristă și măruntă. Așa că, atunci când Sloane vede o fetiță în lacrimi într-o după-amiază în parc, nu se poate abține: îi spune tatălui (foarte chipeș) al fetei că este asistentă medicală și îl ajută să scoată un ac de albină din piciorul fetei.

Prozele Alinei Cobzac încep în realitatea cotidiană și alunecă, încet-încet, înspre straniu. Motorul îl reprezintă fenomene psihologice sau sociale bine-cunoscute – de la relații de familie subtil disfuncționale, la corupție sau senzaționalismul crimei – forțe ce deformează limitele posibilului, uneori discret, alteori (când realitatea în sine e șocantă) aproape imperceptibil. O familie rămâne să aibă grijă de morți după ce tot satul pleacă în Italia, un copil se împrietenește cu puiul crescut pentru supă, o studentă în anul I la Litere încearcă să salveze oameni bătrâni invizibili, un director de centru de plasament din provincie încearcă să-l distreze pe deputatul venit de la București. Într-un univers cu accente patologice, Alina Cobzac reușește să arate duioșie, compasiune și o sete de dreptate. Un volum bine scris, cu o voce narativă inconfundabilă. – Cristina Chira

Alina Cobzac scrie despre o realitate ascunsă. Poveștile ei curg molcom sau vioi, țin tonul și ritmul la cântec și dau impresia cititorului că undeva, cândva, a mai văzut / auzit / trăit întâmplările ei. Până și personajele îi par cunoscute: vecinul, mătușa, colegul, părintele. Dacă s-ar strădui, chiar ar putea să le numească pe numele lor adevărat, care îi stă pe limbă din debutul fiecărei povestiri. „Unde am mai întâlnit eu asta?“ Numai că, înaintând printre atîtea figuri familiare, deodată, de nu se știe unde și nici cum, pătrunde printre rânduri un fior de gheață. E realitatea cealaltă, cea despre care nu vorbim niciodată. Intimitatea crimei, răsfățul vinovăției, rușinea nerușinată. Alina deschide trusa cu efecte speciale și operează în liniște, fără să-i tremure mâna. Un volum fermecător și neliniștitor. – Florin Iaru

Alina Cobzac (n. 1981) a urmat cursurile Facultății de Litere din București și a lucrat ca producător TV pentru diferite case de producție. A participat la atelierele Creative Writing Sundays organizate de Revista de Povestiri și la cursul de scriere creativă sub îndrumarea lui Florin Iaru și a lui Marius Chivu. Textele ei au apărut în iocan, Revista de Povestiri, Nesemnate și Liternautica.

Condiții noi este cartea sa de debut.

Clementine Haas își pierde toate amintirile după un accident aviatic din care doar ea a supraviețuit. Străină de propriul trecut și copleșită de atenția presei, are o singură certitudine: trebuie să fugă… Ajutată de Kieran, un irlandez cu un farmec aparte, se refugiază într-un orășel liniștit, unde încearcă să își construiască o nouă identitate.

România anilor ’50. Pe câmpul din apropierea casei sale, în Câmpia Bărăganului, Tavi, un băiat de treisprezece ani, face o descoperire misterioasă: o fată sălbăticită, mută și fără identitate. Cel puțin, astfel o percepe Tavi inițial. Tot mai intrigat de enigmatica fată, Tavi vrea să-i afle trecutul. Va putea însă băiatul să facă față adevărului tulburător care va ieși la iveală?

Arsène Lupin încă nu a împlinit șaptesprezece ani, dar deja are un talent aparte pentru aventură, mister și, desigur, pentru a pune mâna pe ceea ce nu-i aparține.

Jason, un băiat de zece ani cu o afecțiune cardiacă gravă și o listă de dorințe de îndeplinit, nu se lasă doborât de greutățile vieții. Când îl întâlnește pe domnul Murray McBride, un bătrân care pare că a pierdut orice speranță, totul se schimbă. Împreună, pornesc într-o aventură plină de momente emoționante și de umor.

Roland, ultimul pistolar, și ceata lui de prieteni au scăpat ca prin urechile acului dintr-o lume pentru a pătrunde într-o alta – o versiune apocaliptică a orașului Topeka, Kansas. Odată ajunși acolo, în drumul prin deșert spre un palat de cristal, Roland le povestește cum și-a câștigat pistoalele, în urmă cu mulți ani, pe vremea când o iubea pe frumoasa și curajoasa Susan Delgado.

Pe acest drum plin de peripeții, cu toții atrași într-un vechi mister unde magia și pericolul sunt la tot pasul, povestea lui Roland adaugă noi straturi mitologiei Turnului Întunecat.

Plasat într-un decor de-o măreție legendară, plin de răsturnări de situație, presărat cu imagini fermecătoare și personaje memorabile, Vrăjitorul și globul de cristal atinge noi culmi ale rafinamentului, care fac din seria TURNUL ÎNTUNECAT o epopee de neegalat.

Armada reia seria emblematică „Turnul întunecat”, într-o ediție de colecție, o adevărată experiență vizuală și tactilă menită să transporte cititorii în lumea misterioasă imaginată de Stephen King. Designul unic, realizat de graficianul Adnan Vasile, și tehnica sprayed edges construiesc vizual colecția asemenea unui puzzle a cărui imagine se dezvăluie cu fiecare volum.

Ediție bilingvă engleză-română. Însetată de aventură, tânăra Emma Edmonds se deghizează în bărbat pentru a se înrola în armata Uniunii, în timpul Războiului Civil din America.

O mamă va face orice pentru a-și salva copilul. Orice.

„Băiatul dispărut este Alfie Risby, în vârstă de 10 ani, și, ca să fiu complet sinceră cu tine, e un mic ticălos.“

Florence Grimes, în vârstă de treizeci și unu de ani, alege întotdeauna calea ușoară. Singură, falită și neîmplinită după sfârșitul umilitor al carierei ei într-o trupă de fete, are un singur motiv să se dea jos din pat în fiecare dimineață: fiul ei de zece ani, Dylan. Dar când Alfie Risby, bătăușul fiului ei și moștenitorul unui vast imperiu de produse congelate, dispare în mod misterios în timpul unei excursii școlare, Dylan devine principalul suspect. Florence se confruntă, pentru prima dată, cu o provocare de care nu poate să fugă: trebuie să-l găsească pe Alfie și să demonstreze nevinovăția lui Dylan, altfel riscă să-l piardă pentru totdeauna. Și toate astea în ciuda faptului că nu are nicio abilitate utilă (cu atât mai puțin abilități de investigator) și că toate celelalte mame de la școală o detestă. Ah, și mai există și suspiciunea că Dylan s-ar putea să nu fie chiar atât de inocent pe cât și-ar dori să creadă.

HEIM HOCHLAND, BAVARIA, 1944

În prima maternitate nazistă, zvonurile despre război ajung cu greu. Totul e menit să ofere un cadru armonios nou-născuților din ordinul SS și mamelor lor de „rasă pură“.

Tânăra Renée, o franțuzoaică repudiată de familie după ce s-a îndrăgostit de un soldat german, își găsește refugiul acolo, în așteptarea unei nașteri nedorite. Helga, o infirmieră responsabilă cu îngrijirea femeilor însărcinate și a bebelușilor, e martora destinelor tragice ale unora dintre locatare și ale copiilor respinși atunci când nu îndeplinesc criteriile cerute. În fața acestei cruzimi, convingerile ei ajung să se clatine.

Pe măsură ce Aliații se apropie, organizarea bine pusă la punct a maternităților Lebensborn se năruie, iar adăpostul devine o capcană. Ce se va întâmpla cu ei când vor sosi soldații americani? Care vor fi opțiunile lor?

Heidi, fetita muntilor este un roman clasic pentru copii, care urmareste povestea unei fetite orfane si pline de viata, trimisa sa locuiasca cu bunicul ei retras intr-un sat din Alpii elvetieni. Desi la inceput pare o situatie dificila, Heidi ajunge sa se indragosteasca de natura, munti si de oamenii din jur. Cand este dusa la oras pentru a fi tovarasa unei fete bolnave, dorul de munti si libertate o copleseste. Cartea este o oda adusa simplitatii, iubirii de natura si bunatatii sufletesti.

Mihai Eminescu a fost un poet, prozator si jurnalist roman, socotit de cititorii romani si de critica literara postuma drept cea mai importanta voce poetica din literatura romana. Receptiv la romantismele europene de secol XVIII si XIX, si-a asimilat viziunile poetice occidentale, creatia sa apartinand unui romantism literar relativ intarziat.

Ce ai face dacă, dintr-odată, mama și tata n-ar mai fi lângă tine să-ți poarte de grijă? E întrebarea care îi frământă pe Kryštof, Ema, Kristýna și Samuel în dimineața când descoperă că părinții lor au căzut într-un somn adânc. Un fenomen ciudat face ca toți adulții care au avut vreodată copii să doarmă profund. Curând, lumea e cuprinsă de haos: electricitatea se întrerupe, străzile devin periculoase, orașul se umple de personaje bizare care încearcă să profite de situație și, treptat, se instalează anarhia. Lipsiți de ocrotire, cei patru frați trebuie să găsească o cale de a supraviețui. Mai ales când mezinul e răpit, iar ceilalți trei pornesc într-o călătorie prin necunoscut pentru a-l salva.

În povestirile din volumul Dragoste…, Irina Forgo se joacă cu dragostea cu o libertate molipsitoare. Surpriza cea mai mare este că tensiunea apare mai mereu din însăși bucuria autoarei de a scrie – o plăcere care se simte în detalii, în dialoguri, în schimbările amuzante de ton. E o bucurie necăutată, dar atât de prezentă, care te ține prins. Uneori, când te-aștepți mai puțin, râzi sau te trezești păcălit, la fel ca-n dragoste. Cât despre …și alte imperfecțiuni, momentul meu preferat este un dialog dintre un puști care își desenează familia și bunicul său, care nu încape, la propriu, în desen. O imperfecțiune marca Irina Forgo. - Bogdan Munteanu

Satiric, palpitant și înfricoșător, romanul Rău trupesc cartografiază cursul năvalnic și întunecat al setei pentru putere – atât sexuală, cât și politică, un crescendo, care ne conduce spre un deznodământ devastator. 

O carte puternică și remarcabil construită, Rău trupesc este povestea lui Rennie Wilford, o tânără jurnalistă a cărei viață începe să se destrame sub amenințarea bolii. În convalescență, protagonista caută refugiu în St. Antoine, o insulă din Caraibe. Aici, Rennie descoperă o lume sfâșiată de conflicte, în care propriile reguli de supraviețuire nu o mai pot ajuta. Acest roman este mai mult decât o poveste de iubire dintre doi oameni. Necruțător și ironic, romanul lui Margaret Atwood explorează, în esență, lupta pentru putere și acea nevoie de compasiune care depășește ceea ce înțelegem de obicei prin „iubire”.
 

„M-a lăsat fără grai. Margaret Atwood pare capabilă să creeze orice: oameni, locuri, conflicte; o ureche muzicală impecabilă, o voce ireproșabil redată – și, pe lângă toate acestea, presară cu nonșalanță printre pagini scene remarcabile, care te iau prin surprindere, captivându-te și copleșindu-te.” - ANATOLE BROYARD, THE NEW YORK TIMES

„Un roman sofisticat, splendid construit – cartea cea mai bogată, cea mai complexă a lui Atwood.” - SATURDAY REVIEW

„Îmbină în mod desăvârșit o importantă doză de umor [...] cu tenebrele periculoase ale politicii și ale istoriei.” - THE BOSTON GLOBE

„[Rău trupesc] îi consolidează locul în galeria celor mai importanți romancieri.” - COSMOPOLITAN

 

Pactul rozei este una dintre acele cărți fantasy, care schimbă felul în care ai gândit până în acel moment.

Orice locuitor din Anglia are dreptul să încheie un pact cu regina nemuritoare a elfilor.

De la tinerele din înalta societate se așteaptă că ceară calități care le vor ajuta să pună mâna pe pretendenți de soi: un talent incredibil la pian în schimbul uneia dintre cele mai fericite amintiri din copilărie. Un zâmbet perfect în schimbul abilității de a simți gustul.

Debutul în societate al lui Ivy sosește cu o neașteptată provocare: o competiție la finalul căreia norocoasa se va mărita cu fiul elf al reginei, prințul Bram. Este un premiu cu ajutorul căruia tânăra și-ar putea salva familia de la ruină și și‑ar putea elibera sora mai mare de pactul care a distrus-o.

Totuși, în fiecare înțelegere cu elfii există ceva putred. Prinsă în mijlocul balurilor strălucitoare, al concurenței feroce și al unei alianțe periculoase cu desfrânatul prinț Emmett, fratele mai tânăr al lui Bram, Ivy își dă seama că în centrul acestui concurs se află un complot întunecat care ar putea să distrugă întreaga Anglie și să-i frângă inima.

„Dacă Bridgerton și Prințul nemilos ar avea un copil, ar fi această carte. Pactul rozei este un început de serie fantastic de captivant care creează dependență și care sigur îi va pune pe cititorii săi pe jar. Cu o scriitură iscusită și un fir narativ irezistibil, am devorat acest roman ca pe o bomboană. Dacă ești în căutarea următoarei senzații YA, iat-o!” - ADALYN GRACE, autoare seriei „Beladona”

„Luxuriantă și periculoasă precum petalele unei flori stropite cu otravă. Cu răsturnări de situație, secrete și săruturi furate, m-a ținut cu sufletul la gură până la ultima pagină; Pactul rozei pășește magistral în lumea romanelor fantasy clasice.” - AVA REID, autoarea bestsellerului Povești spuse pe limba apei

„Să citești Pactul rozei este ca și cum ai mușca dintr-un fruct perfect al elfilor – întunecat și delicios de dulce.”  - SHELBY MAHURIN, autoarea bestsellerului Vălul stacojiu și a seriei „Șarpe & porumbel”

„Una dintre cele mai reușite povești romantice fantasy ale anului! Cu personaje fermecătoare, jocuri întunecate și înșelătoare ale elfilor, precum și cu o poveste de dragoste arzătoare care răspunde tuturor dorințelor tale, Pactul rozei se va bucura cu siguranță de un mare succes. Fără îndoială, pactul meu cu regina elfilor ar fi pentru a primi imediat continuarea.”  - KERRI MANISCALCO, autoarea seriei-fenomen „Anchetele lui Audrey Rose”

O poveste copleșitoare și de neuitat despre cel de-Al Doilea Război Mondial. Una dintre cărți de ficțiune istorică în care pe fundalul evenimentelor acelor vremuri se conturează o poveste de dragoste care pare imposibilă.

Auschwitz, 1941: Meseria tatălui ei era să salveze viețile ofițerilor SS. Ea însă alege să riște totul pentru a salva viețile prizonierilor.

În Polonia ocupată de naziști, Sofia nu își mai poate privi tatăl în ochi. Mama ei, mult iubita soție a bărbatului, este evreică – cum de îndrăznește tata să lucreze ca medic pentru ofițerii SS? Tânăra nu îl poate ierta, chiar dacă bărbatul a făcut acest compromis pentru a le salva viețile.

În puterea nopții, Isaac coboară, alături de alte sute de prizonieri, din trenul plin până la refuz. Dincolo de sârma ghimpată de la Auschwitz, soldații îi împresoară, iar sunetele împușcăturilor răsună de pretutindeni. Naziștii hotărăsc soarta deținuților pe loc, iar Isaac este ales să muncească, nu să moară.

În fiecare zi, Isaac și colegii lui sunt trimiși la o fermă din apropiere. De la răsăritul și până la apusul soarelui, deținuții muncesc pământul, aproape fără să mănânce nimic. Isaac simte că fiecare gură de aer ar putea fi ultima, așa încât, atunci când vede o fată frumoasă cu părul castaniu-roșcat care îl spionează de la una dintre ferestrele casei, i se pare că visează…

Sofia refuză să accepte ceea ce vede. Tânăra ignoră sfatul tatălui și, evitând gărzile, își riscă viața pentru a-i strecura o scrisoare băiatului cu ochi verzi din grădină. În câteva rânduri, îi explică faptul că a ascuns mâncare pentru deținuți și că va face tot ce îi stă în putere să îi salveze.

Aceste schimburi secrete reprezintă începutul unei evadări care ar fi trebuit să fie imposibile – și al unei povești de neuitat. Este însă dragostea suficientă pentru a ține piept răului? 

Unul dintre acele romane istorice în care cititorul se întreabă dacă Sofia și Isaac vor supraviețui, în acele momente când se ascund sub pământ. Pot ei să-și țină respirația și să reziste în timp ce naziștii îi vânează?

„Ficțiune istorică despre cel de-Al Doilea Război Mondial la cel mai înalt nivel. Romanul ilustrează modul în care războiul, convingerile politice și chiar concepțiile greșite pot duce la rupturi în familie.” - Suanne Schafer

„Genială! Recomand din tot sufletul această carte și abia aștept să descopăr ce a mai scris autoarea!” - Rachel Bustin

„O meditație profundă asupra celor care au luptat, au refuzat cu încăpățânare să cedeze și nu au renunțat la speranță nici măcar atunci când părea o misiune imposibilă. O lectură care te va tulbura, dar pe care este indicat să o parcurgi.” - Rosepoint Publishing

„Fiica doctorului de la Auschwitz rezonează cu cititorii care caută o poveste clară și directă plasată în vremea naziștilor.”  - Historical Novel Society

Supraviețuitoarea este prinsă într-o minciună.

Presa transformă nenorocirea în spectacol.

Cei din afara comunității susțin că evenimentul nici nu a avut loc.

Ce s-a întâmplat cu adevărat în Ziua 1?

Un individ înarmat atacă o școală dintr-un orășel englez de la malul mării, declanșând un șir de evenimente care aruncă întreaga comunitate în haos. Rănile nu se închid niciodată, pentru că locuitorii sunt hăituiți și de presă, și de conspiraționiști.

Însă nici între ei nu mai există acea înțelegere care făcea din Stonesmere un spațiu aproape idilic.

Fiecare are propria versiune asupra evenimentelor din Ziua 1, secretele sunt îngropate prea adânc, suspiciunile sunt înrădăcinate prea puternic. Indiciile despre adevăr sunt ascunse în spatele unor fațade șubrede, care ar putea dărâma întregul oraș.

Un roman psihologic care arde mocnit, jucându-se cu mintea cititorului și a personajelor, și care descrie conflictul dintre adevăr și interpretare personală, dintre experiența directă și teoriile conspirației, dintre goana după senzațional și încercarea de a depăși o tragedie.

„O carte excepțional de ingenioasă.” Clare Mackintosh 

„O lectură provocatoare, care îți dă fiori.” Shari Lapena 

„O carte emoționantă, pe care n-o poți lăsa din mână, plină de șocuri năucitoare și amănunte sfâșietoare. Un roman memorabil.” The Wall Street Journal

Romanul Insula de apoi completează ciclul început cu Efectele secundare ale vieții și continuat cu Șapte Octombrie și Supraviețuire. Vlad Zografi îmbină observația lucidă, ironia și fantasticul într-o imagine pregnantă a obsesiilor, temerilor și speranțelor care însuflețesc spectacolul lumii de azi. Spiritul romanului e exprimat sintetic prin cuvintele unuia dintre personaje:

„Multe poate accepta sau îndura omul, le acceptă și le îndură uneori resemnat, alteori furios, dar există o limită absolută: n-ai voie să-i răpești speranța vieții de apoi. Dacă s-ar convinge că viața de apoi e un basm, toate suferințele prin care trece ar deveni absurde, toate eforturile – inutile, toate idealurile – derizorii. Ar cădea într-o depresie cumplită, s-ar revolta fără să aibă împotriva cui, n-ar mai munci, n-ar mai face copii, n-ar mai respecta legile și ordinea socială. Viitorul colectiv al unei omeniri lipsite de viața de apoi e un stimulent prea slab ca să ne lăsăm purtați de inerție și să funcționăm docili în continuare, din disperare s-ar dezlănțui haosul sau, tot din disperare, o disperare mocnită, am asista la sinucideri în masă, la apatie generală și la stingerea lentă a civilizației. Numai că nimeni nu e sigur că viața de apoi nu există. Ai vreo dovadă? Ateii cei mai înverșunați, indiferent ce declară și oricât de sincere ar fi convingerile lor, păstrează în zonele obscure ale minții un germene rezistent de îndoială, care ar putea să nu iasă niciodată la suprafață sub o formă coerentă.

Dan Petru Cristea scrie bine, are simțul umorului și o imaginație plină  de nuanțe. (MARIUS MIHEȚ)

Purtând un titlu ce sugerează ideea de frumusețe a vârstelor, dar și de efemer al acestora în zborul lor prin viață, acest roman se așază, structural, sub semnul unui bildungsroman, trimițând spre tiparul narativ din Portret al artistului la tinerețe al lui Joyce. Autorul transpune un indelebil timp alipit primelor vârste, copilăria și adolescența, până în pragul primei tinereți, cu zăbovire asupra specificului fiecăreia și utilizând amalgamul vocilor narative redate prin toate cele trei persoane ale narației. „Seria noastră de întrupări”, cum le numește naratorul, devine echivalentul unor veritabile exuvii ale vârstelor, cu marcarea unor momente decisive, portrete și descrieri încărcate de o afectivitate pregnantă, ori întâmplări memorabile redate sub paleta umorului sau cu modulații la limita dramaticului.  (ȘTEFAN MELANCU)

Dan Petru Cristea este un autor insolit din multe puncte de vedere, revelând  un talent autentic, cu totul neconvențional ca formulă, precum neobișnuită este și substanța reflexivă, plină de vigoare și originală. (RODICA MARIAN)

Un stil fastuos, când calm, când dramatic, când narativ și grandios, când  colorat și poetic. Se poate vorbi despre două trăsături definitorii ale acestuia: o bogăție a vocabularului, care conduce la o bogăție a ideilor, precum și o perfectă aranjare a cuvintelor în fraze, uneori de lungimi surprinzătoare, care imprimă patos și creează sentimentul unei participări afective la lumea din jur. (CRISTINA POPESCU)

Stăpânirea limbajului în condiții de excelență, supunerea acestuia unor  anumite intenții de comunicare, nu constituie decât una din căile, ce-i drept regală, de seducere a cititorului. (MARIA CARPOV)

Suntem în fața unui roman existențialist recrudescent, care explorează  sensul și scopul existenței umane prin prisma experienței individuale și cu instrumentarul conjugat al percepției subiective, sondării psihologice și analizei filosofice. Scrisul său are funcție revelatorie și eugenetică, de descoperire și răsfrângere a identității peste marginile biografismului. (ALINA HUCAI)

Fragmente din roman:

Ai învățat oare ceva în acele veri de indecise atingeri și de abia ghicite alinturi? Ai înțeles poate că plecările nu sunt bune și că ziua trebuie terminată cu un fel de concluzie bine conturată, pentru că incertitudinile care abia scot capul, dacă nu sunt lămurite la timp, se pot croniciza în mistere fără rezolvare. Chiar și eu, cel de acum, aș vrea să-i pun câteva întrebări acelei fetițe meteorice, dar, vezi tu, eu nu mai am de unde s-o iau. Lumea largă a înghițit-o și cu ea musai trebuie să se fi petrecut același gen de transformări pe care le-am îndurat noi, dragul meu predecesor, căci nici ea nu mai poate fi cea de care te-ai atins tu atunci, cum nici eu nu mai sunt cel care încă ești tu acolo, lăsat atât de departe în urma timpului meu. (...)

În fiecare dintre noi trăiesc mai multe întrupări, la câțiva ani un alter ego de-al nostru se trezește din cel ce eram mai deunăzi, celălalt rămânând în urmă, transferându-se într-un alt timp, pe un tărâm de care uneori ne aducem aminte, alteori nu reușim, ori poate chiar am voi să-l dăm cu totul uitării. Toate aceste ipostaze ale noastre continuă să trăiască în timpul lor, pe trasee care sunt paralele cu eul actual, niciodată însă nemaifiind în stare să-l intersecteze.

O poveste de dragoste spusa din doua perspective, plina de duiosie, intelepciune si umor, despre ce ne aduce laolalta si ce ne desparte si despre eforturile maturizarii, care face din Dolly Alderton ecoul perfect al noilor generatii.

Postfață de Victor Cubleșan

Ilustrații de Flavius Lucăcel

Roman publicat în Franța, Ungaria, Cehia și Serbia. În curs de traducere și publicare în limba engleză în Canada

Pe coperta I: Compoziție cu detaliu dintr-o lucrare a artistului Flavius Lucăcel  și singura fotografie a mameibătrâne realizată de Radu Țuculescu.

Prin performanțele sale, Radu Țuculescu se alătură plutonului fruntaș al generației sale. (Radu G. Țeposu)

Excepțional prozator, Radu Țuculescu e o prezență impunătoare în literatura română actuală, un scriitor european. Povestirile mameibătrâne este o extraordinară recuperare a unui spațiu și a unei lumi multiculturale româno-maghiare din Transilvania, mixaj de ruralitate frustă și urbanitate livrescă, de trecut tradițional și ironie contemporană, de pastă epică și experimentalism formal. Acest roman este o capodoperă, una dintre cărțile mari ale literaturii române de după 1990 și dintotdeauna. (Ion Bogdan Lefter)

Poate că despre Povestirile mameibătrâne s-ar putea spune că este un fals roman polițist, un fals roman de dragoste, un fals roman social sau un fals roman cu cheie. Cu siguranță însă este un foarte viu roman al măruntului semnificativ care construiește viața satului românesc. La fel ca orice carte remarcabilă, Povestirile mameibătrâne nu a îmbătrânit deloc. Se așază, cu naturalețe, pe primul raft al literaturii noastre contemporane, unde și-a găsit deja locul. (Victor Cubleșan)

Imposibil de țintuit într-o formulă oarecare, Radu Țuculescu se lasă greu sedus de programe sau rețete în vogă. Chiar atunci când aparent o face, nu cedează niciodată definitiv, continuând să se miște, neliniștit, între opțiuni divergente... făcând echilibristică pe lama fină de cuțit între normal și anormal, grav și hilar, patetic și zeflemitor, real și fantastic, umorul negru și cel bonom... (Monica Spiridon)

Acest roman este o combinație originală de realism magic „transilvan” și metaficțiune rurală foarte fin lucrată, un adevărat regal fabulatoriu plin de umor, mister, suspense și poezie. Din tot acest amestec de real și fantasmatic, de magie fabulatorie și „reportaj”, de halucinație și falsă memorie, de livresc și oralitate „tradițională”, prozatorul reușește să creeze o lume vie, cu personaje pe care nu le uiți, o narațiune din a cărei lectură te trezești ca dintr-un vis colorat intens. Cartea este, realmente, extraordinară. (Paul Cernat)

Cred că m-am născut cu pana de gâscă în mână... De atunci până azi, inspirația mea vine din frumusețile și mizeriile lumii... Eu nu am făcut parte, poate „din fericire”, cum spunea bunul meu prieten Petru Poantă, cel care m-a şi încurajat să scriu, din niciun fel de cercuri literare. Eu am fost violonist. M-au cooptat ’80-iştii, iar pe câțiva dintre ei îi iubesc şi îmi sunt foarte apropiați şi vorbim, dar, în esență, sunt un singuratic. Dar cred că asta este un câștig, pentru că eu nu scriu într-un anumit șablon, nu urmăresc un curent anume, scriu așa cum simt. Ascult muzică clasică, jazz și, în special, blues. Ore-n șir. De fapt, așa scriu, pe aceste fonduri muzicale. Sunt aproape „posedat” când scriu, intru în transă. Am mereu carnețele de diferite mărimi prin geantă și, dacă mă opresc la o cafea ori un pahar de vin, notez în ele replici ori idei. Se întâmplă să mă întâlnesc cu prieteni pe stradă și... să nu-i observ. Cei care mă cunosc, nu se supără... Eu scriu absolut tot, mai întâi, cu mâna! Cu pixul, unul negru! Scriu doar pe pagina dreaptă, stânga rămâne pentru corecturi. Scriu greu, dar am în sânge, ca să zic așa, studiul la... vioară. Scrisul este cea mai bună armă împotriva uitării. Nu am teme predilecte. Nu mă repet în romanele mele. Temele se nasc din întâmplările mele, din poveștile pe care le ascult în diverse medii, din notițele mele, din ceea ce mă surprinde, mă emoționează, mă șochează. Simt că aș lua-o încă o dată de la început. Visul meu din copilărie este să fac ocolul Pământului. Sunt obsedat de apă, de mare, de ocean, de corăbii. Doresc cititori pentru toți scriitorii, ca să nu simțim că scriem degeaba. (Radu Țuculescu)

Satul Petra (Petrinzel) este cel mai straniu, mai fantastic, mai încărcat de mister, de alcool şi de... sex loc pe care l-am cunoscut prin bunica soției, adică mamabătrână din romanul Povestirile mameibătrâne. Ea e de „vină” că s-a născut acest roman, că s-a născut un ținut de poveste care înseamnă o altă Transilvanie decât cea prea mult știută, de deal-vale, deal-vale... Alte mitologii, alte sensuri ale vieții, altă viziune asupra dragostei şi a morții, asupra relațiilor dintre bărbat şi femeie, o altă raportare la diavol şi la Dumnezeu... N-am inventat aproape niciun personaj (în afară de Margolili, dar a existat şi pentru ea un model), iar întâmplările sunt, în marea lor majoritate, reale... (Radu Țuculescu)

Fragment din carte:

La început a existat un Om. Imaginația acestui Om a creat alți oameni care, la rândul lor, având imaginație, au creat alți oameni... Mereu alunec, de câte ori mă aflu în satul mameibătrâne, pe pârtia invizibilă care face slalom printre realitate și fantezie. Ținutul fanteziei este bântuit de realitate și, invers, fără măsuri clare, precise. E un amestec doar în aparență haotic. Din realitate se naște fantezia, dar și fantezia prinde consistență în realitate. (...) Mamabătrână privește prin clădirea zbârcită de timp, ca printr-o sticlă fumurie. Undeva departe, într-alte zile, afumate și ele. Dita tace. Nu mă uit în oglinda retrovizoare să văd dacă mai există. Persoana ei înseamnă, acum, cel mult un spectator. Dar persoana mea, ce naiba înseamnă!? Dita aici a copilărit, satul acesta a fost și i-a rămas cel mai frumos vis. Eu exist pentru acest ținut de câțiva ani. Din când în când, o vizitez pe mamabătrână ca să-mi povestească. Sunt un străin, un intrus. Sunt un hoț de povești!

Antologie gândită și alcătuită de Radu Constantinescu

Anii au trecut, criticii au comentat pozitiv lirica mea, dar ecourile literare ale tinereții nu îmi dădeau pace. Am continuat să scriu proză, mai ales povestiri pentru copii, primul text publicându-l chiar în „Tribuna” lui D.R.P., cel care nu apucase să-mi citească textul cu care intenționam să debutez. La 20 de ani de la debutul poetic, în 1988, am publicat primul volum de povestiri pentru copii, urmat de altele, pentru ca în 2002 să obțin Premiul Uniunii Scriitorilor la categoria literatură pentru copii. Dacă mă uit cu atenție în bibliotecă, observ că în ultimii ani am scris mai multă proză decât poezie, proză scurtă, care pornește aparent din realitate pentru a aluneca ușor în fantastic. Probabil, mă gândesc, ca o compensare pentru anii când vocea lirică pusese surdină tonalităților epice. Ca scriitor, am parcurs, așadar, etape diferite, mai liniare sau mai dificile, traseul meu literar a cunoscut meandre neașteptate, cum spuneam la început. Acum nu mă mai gândesc la ele, au fost, au trecut, poate vor mai veni și altele. Mi-a rămas bucuria simplă a fiecărui poem sau text în proză pe care reușesc să îl scriu. Cât voi mai putea... (aprilie 2021)

DOINA CETEA (25 noiembrie 1942, Cetea, Bihor – 9 februarie 2024, Cluj-Napoca). Pseudonimul Doinei Bendorfeanu, poetă și prozatoare. Absolventă a Institutului Tehnic de Drumuri și Poduri Cluj (1963). Debut cu versuri în revista Steaua (1965). Din 1984, referent de specialitate la Filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor, iar, între 2009 și 2013, vicepreședinte al Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor.

Volume: Culorile începutului (versuri), Ed. Dacia, 1968; Cutremurul albastru (versuri), Ed. Dacia, 1973; Ziua și noaptea cuvintelor (versuri), Ed. Dacia, 1977; În fața luminii (versuri), Ed. Dacia, 1981; Agave (versuri), Ed. Dacia, 1985; Corabia de cristal (versuri), Ed. Dacia, 1987; Iataganul și alte povestiri, Ed. Ion Creangă, 1988; Magica întâlnire (versuri), Ed. Dacia, 1988; Misterul din lacul nuferilor (povestiri pentru copii), Ed. Ion Creangă, 1990; Triunghiul Bermudelor (versuri), Ed. Dacia, 1992; Poiana nălucilor (povestiri pentru copii), Ed. Clusium, 1997; Fantoma corăbiei stea, ediție bilingvă, română-engleză, Ed. Cogito, 1999; Taximetrul roșu (proză scurtă), Ed. Casa Cărții de Știință, 2002; Binoclul motanului Potifar: povești de dimineață, Ed. Societatea Culturală „Lucian Blaga”, 2002; Vremea lui Gelu (nuvelă istorică), Ed. Casa Cărții de Știință, 2003; Casa iluziilor (versuri), Ed. Dacia, 2004; Ierboaia (proză scurtă), Ed. Casa Cărții de Știință, 2010; Ziua și noaptea cuvintelor, antologie, Ed. TipoMoldova, 2012; Voievodul Gelu. O poveste, Ed. Eikon, 2014; Istorii (versuri), Ed. Școala Ardeleană, 2017; O sută și una de poezii, (antologie), Ed. Academiei, 2020; Dincolo (proză scurtă), Ed. Școala Ardeleană, 2022.

Prezentă cu poeme și proză în antologii din țară și din străinătate. Membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1973, stagiar, și, din 1978, membru plin. Membru în Consiliul Uniunii Scriitorilor în perioada 2000-2013 și în Comitetul Director în perioada 2009-2010. Nominalizată la Premiul Uniunii Scriitorilor în 1997. Distinsă cu Premiul Uniunii Scriitorilor pentru volumul Binoclul motanului Potifar (2002) și Premiul Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor în 1992, 1999, 2003 și 2018; Meritul Cultural în grad de Ofițer, 2004; Meritul Cultural în grad de Comandor, 2010. Membru fondator al Societății Culturale „Lucian Blaga” Cluj-Napoca, 1990.

Constantin Virgil Gheorghiu (1916‑1992) ne propune prin Tinerețea doctorului Luther un adevărat roman al Veșniciei, în care timpul pare a fi ignorat complet. Deloc autonom, mecanic și independent de om, timpul ca viață are drept unitate de măsură Veșnicia. În Orbis Christianus, creștinul nu are conștiința timpului, clopotele bisericilor invitându‑l să‑l ignore, să se ridice deasupra lui, să ia aminte la Împărăția cea fără de sfârșit.