Literatură

Grilă Listă
Setați descendent

Articolele 151-180 din 12750

  • Intoarcerea din rai. Huliganii
    39.99 LEI
    Intoarcerea din rai se numără printre romanele pe care Eliade le-a dedicat generației sale și frământărilor ei. Neliniștile, dezamăgirile și criza de repere care au marcat „Generația ’27“, adică tânăra elită intelectuală interbelică, sunt fermentul unui „rău de epocă“ ce face ca personajele cărții să-și dorească înnoirea, schimbarea cu orice preț, mergând până la redefinirea omului însuși. Însă născută, parcă, sub zodia fatalității, generația care credea că i se refuzase „raiul“ se afla la un pas de căderea în abis.
  • Romanul adolescentului miop. Gaudeamus
    39.99 LEI
    Romanul adolescentului miop poate fi socotit drept fila de început a cronicii vieții, operei și sistemului de gândire ale lui Mircea Eliade, cea dintâi înregistrare în scris, transfigurată prin literaturizare, a construirii de sine fără de care nici o personalitate nu rămâne în conștiința lumii și nici un creator nu e cu adevărat mare. Contradicțiile, frământările și incertitudinile de tot felul nu sunt niciodată mai puternice decât în adolescență. Să le învingi, să faci din ele trepte ale cunoașterii și autocunoașterii – iată o dovadă de eroism autentic, de triumf al voinței, prevestind omul excepțional de mai târziu.
  • La tiganci. Pe strada Mantuleasa. In curte la Dionis
    39.99 LEI
    Definind literatura drept „fiică a mitologiei“, Mircea Eliade și-a conceput nuvelele de factură fantastică drept spații în care cotidianul și mitul converg, cele două rămânând, totuși, opuse unul celuilalt. O astfel de proză învestește realul cu un întreit mesaj: estetic, mitologic și fantastic, iar cititorul, deopotrivă cu personajele, ajunge să cunoască o altă experiență a timpului și spațiului. În nuvele precum La țigănci, Pe strada Mântuleasa sau În curte la Dionis, Bucureștiul interbelic e conceput ca spațiu mitic, în care fantasticul impregnează cotidianul. Drumul inițiatic e presărat cu labirinturi care condiționează prin probe accesul neofitului la porțile spațio-temporale (La țigănci) și cu personaje a căror identitate mundană e dublată de una fabuloasă (Pe strada Mântuleasa), pentru ca eroi precum Leana și Adrian – de fapt, încarnări ale cuplului mitologic Orfeu–Euridice (În curte la Dionis) – să se regăsească, supuși imuabilei coerciții a mitului eternei reîntoarceri.
  • Repetitii pentru iubire
    59.99 LEI
    Annie Walker își dorește să-și găsească sufletul-pereche – cineva care să-i completeze viața simplă și liniștită pe care o duce în micuțul orășel Roma din Kentucky. Dar să găsească bărbatul ideal ar putea fi mai greu decât și-a imaginat. După ce, la prima întâlnire după câțiva ani buni, își aude partenerul spunând că e „prea plictisitoare“, Annie începe să creadă că problema ar putea fi chiar ea. Este prea târziu să devină cochetă și amuzantă ca personajul feminin din filmul ei preferat? Poate că are nevoie doar de un pic de practică... iar ea are în minte persoana perfectă pentru a o instrui: Will Griffin.
  • Tarina
    59.99 LEI
    Sankt Petersburg, 1725. Petru cel Mare este pe moarte, în minunatul său Palat de Iarnă. Slăbiciunea și trădarea unicului fiu l-au determinat la fapte de o cruzime îngrozitoare, iar imperiul a fost lăsat fără moștenitor. Rusia riscă să alunece în haos. Dar, ca să acopere vidul de putere, intervine femeia care i-a fost alături zeci de ani – cea de-a doua soție, Ecaterina Alexeevna, la fel de ambițioasă, de lipsită de scrupule și de pasională ca Petru însuși.
  • Biblia pierduta #2 (roman grafic)
    129.99 LEI
    „Biblia pierdută e un roman grafic incredibil, care combină într-o manieră originală suspansul, atmosfera gotică, estetica filmului noir și recursul la istorie, într-o orgie vizuală fără precedent. Imaginile care compun această reprezentare aproape cinematografică a hiperbestsellerului lui Igor Bergler sunt fiecare minuscule opere de artă uimitoare. Povestea, spectaculozitatea imaginilor – fie că vorbim de crime macabre sau de secvențe erotice – ne fac să credem că viciul n-a fost niciodată atât de virtuos. O carte de colecție care nu poate lipsi din biblioteca nici unui cititor din secolul XXI.“ Milo Temesvar
  • Setea
    69.00 LEI
    Pe străzi a mai apărut un ucigaș și e DEOSEBIT DE FEROCE.
    Prima victimă este o dependentă de Tinder. Singurul indiciu clar – fragmente de rugină și vopsea în rănile ei – lasă echipa de investigație nedumerită. Două zile mai târziu, are loc o a doua crimă: o femeie de aceeași vârstă, tot utilizatoare Tinder, găsită într-o postură ciudat de asemănătoare.
    Șeful poliției știe că există un singur om care ar putea rezolva acest caz. Dar Harry Hole nu mai este în poliție. I-a promis femeii iubite și și-a promis sieși că nu se va întoarce niciodată: nu după ultimul său caz, care i-a pus într-un real pericol pe cei apropiați lui.
    Dar în aceste crime îi atrag atenția detalii pe care anchetatorii le-au omis. Pentru Harry, este ca și cum ar auzi „vocea unui bărbat de care încearcă să nu-și mai amintească". Acum, în ciuda promisiunilor sale, în ciuda a tot ceea ce riscă, Harry se aruncă înapoi în vânătoarea unei umbre care îl bântuie – monstrul care i-a scăpat.
  • Când vin străinii
    49.00 LEI
    Iuno trăiește, din copilărie, în izolare totală, în adâncul pădurilor din Țara de Nord, pe o insuliță, împreună cu părinții și fratele ei, Boy.
    Își petrec timpul pescuind, făcând plăcinte și jucând duminica jocuri de societate. Dar trăiesc într-o frică permanentă. Fiindcă pe celălalt mal pândește pericolul: Străinii sunt pe urmele lor. Vor să se răzbune pentru ceva ce, chipurile, le făcuse odinioară tatăl. Și nu vor să-l ucidă doar pe el. Străinii vor să nimicească întreaga familie. Dar tata a săpat un adăpost secret. Acolo se pot simți în siguranță. Deocamdată…
    Rareori s-a insinuat răul într-un mod atât de perfid idilic ca în acest roman de debut: un thriller grandios, emoționant.

    "Leon Menger reușește să dea totul, punând în scenă o piesă captivantă pe o insulă." – Wiener Journal
     
    „Scriu povești care merg la inimă. Până când o fac să stea în loc." – Ivar Leon Menger

    "Un roman de debut genial, salutat în egală măsură de critici și de cititori." – Kronberger Bote

    "Autorul știe cum să construiască tensiunea și să ajungă la punctul culminant." – Ego Trip

    "Menger a reușit să scrie o carte cu ritm alert și un suspans bine construit, cu răsturnări de situație rapide și un limbaj clar și simplu." – Passauer Neue Presse

    IVAR LEON MENGER, născut în 1973 la Darmstadt, este autorul și regizorul mai multor serii de teatru radiofonic. „Monster 1983" și „Ghostbox" se numără printre producțiile cele mai de succes din Germania. În calitate de copywriter și graphic designer și-a descoperit curând dragostea pentru film, care-i caracterizează toate poveștile. Când vin Străinii este romanul lui de debut și a fost urmat de Angst (2023).
  • Noi, carnivorii
    49.00 LEI
    La abatorul local, Marcos este un foarte eficient manager-adjunct în branșa sacrificării oamenilor – deși nimeni nu le mai spune așa. Soția l-a părăsit, tatăl piere în ghearele demenței, iar el depune eforturi supraomenești să nu se gândească la felul în care-și câștigă existența. După ce animalele, infectate de un virus otrăvitor, au fost omorâte, și după o perioadă de Tranziție plină de ipocrizie, consumul de carne umană — „carne specială" — a devenit legal. Într-o zi, Marcos primește în dar un exemplar de „calitate superioară", pe care, în ciuda interdicțiilor, îl tratează ca pe o ființă umană. De aici și până la a-și pune întrebarea dacă nu cumva am renunțat la umanitate în schimbul proteinei animale nu mai e decât un pas.
  • Furtuna pe care am dezlănțuit-o
    55.00 LEI

    MALAYA BRITANICĂ,
    ANII 1930


    Cecily, o casnică veșnic nemulțumită, este sedusă de generalul japonez Fujiwara și de viitorul glorios promis de el: o Malaya „independentă", eliberată de sub stăpânirea britanică. Pe măsură ce se adâncește în rolul de spioană personală a generalului, Cecily schimbă fără să vrea destinul propriei țări, întâmpinând cu brațele deschise o formă distrugătoare de dictatură japoneză, în timpul Celui de-Al Doilea Război Mondial.

    MALAYA OCUPATĂ
    DE JAPONEZI, 1945


    Cecily și familia ei supraviețuiesc cu greu. Copiii săi, Jujube, Abel și Jasmin, sunt înconjurați de tot felul de
    amenințări și se bazează pe mama lor ca să rămână la adăpost de pericole. Însă Cecily nu le poate vorbi despre implicarea sa în război și nici nu știe cum să îi mai protejeze după instalarea noului regim. Oare poate Cecily să-și înfrunte trecutul pentru a-și salva copiii? Sau e deja prea târziu?

  • Nicio slujba nu-i usoara
    54.95 LEI
    Considerat o revelație în momentul publicării, romanul explorează, printre altele, traumele emoționale pe care le poate provoca munca indivizilor într-un sistem capitalist hiperconsumerist.Protagonista se duce la o agenție de ocupare a forței de muncă în căutarea unei slujbe care să o solicite cât mai puțin posibil. Este trimisă într-o clădire unde urmărește înregistrările cu camera ascunsă ale unui scriitor bănuit că tăinuiește mărfuri de contrabandă. Dar să ții sub observație pe cineva ore întregi fără să te ia somnul nu e treabă ușoară. În plus, ea începe să se întrebe cum de a ajuns în această situație.Pe măsură ce se mută de la o slujbă la alta, devine limpede că nu caută tocmai serviciul cel mai ușor, ci ceva mult mai important.
  • Picioare de lotus
    39.95 LEI

    „Proza scurtă a lui Bogdan Răileanu are ceva din Wells Tower, iar despre Wells Tower s-a scris că e cea mai bună dovadă că America nu are nevoie de un au-delà suprarealist, America e deja au-delà, trebuie doar să o descrii în amănunțime. În Picioare de lotus această impresie înșelătoare vine dintr-o tehnică subtilă, a colajului.

    Lumea văzută de Ion B. ar putea fi aici Viața vă-zută de Bogdan R. Abil și inteligent, autorul decupează și lipește detaliile unei lumi care e tot timpul cu câteva minute înainte de dezintegrare. Și în această tornadă de nume, locuri și lucruri uluitoare se întâmplă să ai parte și de câte o minune. Fie că e vorba de un Iisus care seamănă cu Vincent Gallo, fie doar de un colț de balcon spre plajă în Spania, la Tarifa, unde poți să stai seara târziu și să adulmeci vântul.” (Augustin Cupșa)

  • Repetitie pentru o lume mai buna
    29.95 LEI

    Realitatea adulților este complet diferită de realitatea copiilor – la asta se gândește Paul în ultima zi din noiembrie, în timp ce-și așteaptă tatăl în fața azilului „Conacul Speranței”, care urmează să fie închis. Faptul că este nevoit să-l ia acasă pe bătrânul diagnosticat cu demență nu este decât o altă provocare dintr-un lung șir: divorțul de Mădălina, pierderea mamei, legătura stranie cu fiica sa plecată în străinătate, relația paradoxală cu fosta lui soție, care îl roagă să-i recupereze cățelul ținut ostatic de iubitul pe care chiar ea l-a trădat.

    Peste toate acestea, odată cu moartea tatălui său, Paul dezvăluie un secret din trecut care a tulburat viețile tuturor. Protagonistul încearcă din răsputeri să facă față tuturor acestor provocări, reușind în final să evadeze din capcana propriei moralități. Un roman sinuos, ce urmărește complexitățile interioare ale omului care își simte viața trecând pe lângă el, cu efecte profunde asupra cititorului.

  • Ochii Monei
    69.90 LEI

    Roman cu un succes fulminant, în curs de traducere în 60 de țări, însoțit de splendide reproduceri ale unor capodopere din trei muzee celebre pariziene, Ochii Monei este povestea emoționantă a relației solare dintre o fetiță și bunicul ei și, în același timp, o explorare a artei și a nevoii fundamentale de frumos.

    Un singur an: atât îi rămâne Monei pentru a descoperi frumusețea lumii. Acesta este verdictul medicilor, neputincioși în fața bolii misterioase a fetiței care își pierde vederea. În fiecare dintre cele 52 de săptămâni, bunicul ei, un om erudit și înțelept, o ajută să descopere esențialul: 52 de capodopere. Cei doi vor străbate galeriile marilor muzee ale Parisului – Luvru, Orsay, Beaubourg –, încredințându-se lui Botticelli, Vermeer, Goya, Courbet, Brâncuși, Kahlo sau Basquiat. Vor plonja împreună în fiece operă comentată de bunic, pentru ca Monei să i se înscrie în memorie frumusețea intrinsecă și lecția de filozofie emanate de aceasta. Contemplând capodopere, fetița va înțelege de asemenea ce înseamnă generozitatea, spiritualul, melancolia sau revolta și va aplica aceste mici învă­țături în viața sa cotidiană. Un roman despre salvarea prin artă, unic în felul său, pasionant, atașant.

    THOMAS SCHLESSER este istoric al artei, scriitor, directorul Fundației Hartung-Bergman, profesor la École polytechnique și autor al unor importante lucrări despre artă. S-a născut la Paris, în 1977. După studii de istoria artei la Haute école d’études en sciences sociales, încheiate în 2006 cu o teză despre opera lui Gustave Courbet, devine profesor și participă la elaborarea unor volume colective, semnând, în același timp, numeroase volume de istorie a artei, între care Une histoire indécente du nu féminin (2010), Cent enigmes de la peinture: la beauté (2010), L’art face à la censure (2011), Faire rêver: De l’art des Lumières au cauchemar publicitaire (2019), Anna-Eva Bergman – Vies lumineuses (2022). În 2017, l’Académie de Beaux-Arts îi acordă Premiul Bernier pentru eseul L’univers sans l’homme (2016). În 2014, devine directorul Fundației Hartung-Bergman, care administrează operele artiștilor Hans Hartung și Anna-Eva Bergman. În prezent, este profesor la École polytechnique. În 2003, Thomas Schlesser publică primul lui roman, La vierge maculée, iar în 2024 vede lumina tiparului Ochii Monei (Les yeux de Mona), fenomen internațional, în curs de apariție în 60 de țări.

  • Scrisoare de dragoste
    49.00 LEI

    Una dintre cele mai impresionante poveşti de iubire

    Impresionanta poveste de iubire cu aer interbelic imaginată de Drumeș în Scrisoare de dragoste a trecut testul timpului devenind una dintre cele mai apreciate scrieri ale autorului. Anda şi Dinu, doi tineri care par sortiți unul altuia, trăiesc o aventură tulburătoare și trec prin spectaculoase răsturnări de situație, totul în numele dragostei ideale. Însă viața, cu implacabilitatea ei tăioasă, îi va pune la încercare și le va tulbura visele.

    "În Scrisoare de dragoste Mihail Drumeș spune o poveste veche de când lumea: de la dragoste la război nu e decât un singur pas."

  • Metro 2035
    59.00 LEI

    Volumul 3 din seria de succes Metro

    Moscova era ca o femeie care murise deja, însă copiii

    din pântecul ei mumificat erau încă în viață.

    La douăzeci de ani după ce al Treilea Război Mondial a șters omenirea de pe fața pământului, lumea e un cimitir uriaș din care se hrănește rugina.

    Încercând să se ferească de radiațiile bombelor atomice, supraviețuitorii ai rasei umane se târăsc prin tunelurile metroului din Moscova.

    Artiom însă refuză să creadă că lumea e cu adevărat pustie. Și dacă, totuși, nu sunt singuri?

  • Metro 2033
    59.00 LEI

    Metro 2033 nu este doar o călătorie presărată cu întâmplări ieșite din comun, ci este o incursiune în psihicul uman, o călătorie ce explorează cele mai adânc înrădăcinate frici ale omului.“ Fantasy Book Review

    „Doar lucrătorii de la metrou au fost pentru toți ceilalți un fel de ghizi băștinași ai unor expediții științifice în junglă.

    Erau crezuți cu sfințenie și toți se bazau integral pe ei, iar de cunoștințele și de abilităţile lor depindea supraviețuirea celorlalți. Mulţi dintre ei au devenit conducători ai staţiilor după căderea sistemului unic de administrație, iar metroul, din obiectiv complex al apărării civile – uriaș adăpost antiatomic destinat salvării unei părți a populației în caz de atac nuclear –, se transformase într‑o aglomerare de stații care nu se supuneau unei singure puteri, cufundându-se în haos și anarhie.

    Stațiile au devenit independente și de sine stătătoare, niște state pitice originale, cu ideologiile și regimurile lor, cu liderii și armatele lor.”

  • Băiatul sclipitor
    119.00 LEI

    „Mai mult decât un roman, mai mult decât o biografie... O operă literară de mare însemnătate." Russell Banks

    Stephen Crane, scriitorul care a transformat literatura americană de la începutul secolului trecut, este protagonistul cărții lui Paul Auster. Băiatul sclipitor urmărește aventura tânărului care, ca să‑și scrie reportajele ce‑i țin spiritul în viață, povestirile, nuvelele, poemele și romanele, trăiește fiecare zi ca pe o călătorie nebunească în necunoscut: se amestecă printre muncitorii și vagabonzii de pe chei ca să le învețe purtările și vorba, ia, donquijotesc, apărarea unei prostituate într‑un celebru proces care a împărțit presa vremii în două tabere, schimbă cursul alegerilor prezidențiale printr‑un articol scris în focul vârstei de douăzeci de ani, se lasă torturat de dragostea fără șansă care‑și găsește împlinirea la bordel, supraviețuiește eroic unui naufragiu răsunător ca să emigreze până la urmă în Anglia, unde se împrietenește cu Joseph Conrad. Băiatul sclipitor oferă nu doar imaginea pasionantă a unei vieți trăite cu îndrăzneală, ci și biografia unui scriitor genial.

    „Cea mai bună carte a anului 2021." The Boston Globe

    „Un băiat sclipitor de o precocitate rară, care n‑a avut parte de plenitudinea vârstei adulte, a fost replica Americii la Keats și Shelley, la Schubert și Mozart — iar dacă, asemeni lor, continuă să trăiască și azi, asta se întâmplă pentru că opera lui n‑a îmbătrânit niciodată. La o sută douăzeci de ani după moarte, Stephen Crane strălucește în continuare." Paul Auster

    „Spre finalul Băiatului sclipitor, Auster crede că viața lui Stephen Crane e abia la început și se întreabă ce‑ar fi devenit dacă ar fi trăit mai mult. Un alt Céline, poate. Ce ar fi fost dacă Crane ar fi scris despre războiul din Europa din 1914? Ar fi devenit, poate, marele reporter pe care războiul nu l‑a avut niciodată." The New York Times

  • Din copilarie si alte povestiri
    19.90 LEI
    Povestirile din această colecție explorează diverse teme, inclusiv viața de zi cu zi în America rurală, aventurile și peripețiile personajelor și satira socială. Autorul Mark Twain este cunoscut pentru abilitatea sa de a combina umorul său inteligent cu observațiile asupra naturii umane și societății.
  • Ochi pentru ochi
    59.00 LEI

    CEI MAI CUNOSCUȚI CRIMINALI S-AU ASCUNS LA VEDERE.

    PÂNĂ ACUM…

    „Emily“ este o mamă singură devotată.
    „Jack“ are o slujbă nouă, într-un oraș nou.
    „Russell“ e pe punctul să se îndrăgostească.
    Toți au același secret: niciunul dintre ei nu e cine spune că ar fi. Se numără printre cei doar nouă criminali din Marea Britanie cărora li s-a acordat dreptul la anonimat după ispășirea pedepsei, din cauza crimelor atroce pe care le-au comis.
    Dar dacă familiile victimelor află adevărata identitate a criminalilor?
    Consiliera de probațiune Olivia Campbell e prinsă într-un foc încrucișat când sunt căutați atât cel care a divulgat identitățile secrete, cât și justițiarii ucigași dezlănțuiți de scurgerile de informații…

  • Gambitul hoților
    Preț special 39.93 LEI Preț standard 49.91 LEI

    Nominalizată la Best Young Adult Fiction în Goodreads Choice Awards 2023

    O competiție destinată celor mai iscusiți tâlhari de pe tot mapamondul, cu un singur câștigător. O serie de jafuri internaționale, cu mize tot mai mari. O tânără dintr-o familie celebră de hoți, care luptă pentru cel mai important premiu: viața mamei ei. În competiție cu propria inimă (și străinul misterios care încearcă să i-o fure), eroina acestui roman îți va arăta cum să spargi încuietori și să fii mereu cu un pas in fața celorlalți. Este un roman enemies to lovers perfect pentru fanii Jocurilor Moștenirii, Jocurile Foamei și Now You See Me. Nu uita să îți ții garda sus!

  • Jocul Ripper
    42.00 LEI
    Amanda Martín e o adolescentă precoce, obsedată de Ripper, un joc pe Internet care presupune dezlegarea unor crime și mistere. Face parte dintr-un grup de jucători în care ceilalți patru participanți sunt, asemenea ei, adolescenți retrași, cu minți strălucite, din diferite colțuri ale lumii. Lor li se alătură bunicul Amandei, de care aceasta se apropiase mai mult după divorțul părinților ei. Mama fetei, Indiana, e specialistă în aromoterapie și oscilează între cele două relații pe care le are – cu Alan, descendentul uneia dintre cele mai bogate familii din San Francisco, și cu Ryan, un fost membru al marinei militare. Când în oraș sunt semnalate mai multe crime misterioase, care par să nu aibă legătură între ele, Amanda se adâncește în dezlegarea lor, fără să bănuiască însă vreo clipă că în scurtă vreme chiar mama sa va fi în pericol de moarte. Ea va trebui să dezlege, alături de prieteni și de bunicul său, un puzzle diabolic, care depășește granița ficțiunii și invadează realitatea, rezultat al unei minți feroce și necruțătoare.
  • Prizonierul
    33.00 LEI

    „În perioada cât am fost student am scris jurnalul Eu și lumea, în care m-am arătat a fi în contradicție cu regimul dictatorial al puterii sovietice și al Partidului Comunist. În aceste jurnale intime am descris copilăria mea zbuciumată, foametea din 1946-`47 din RSSM, mi-am declarat atitudinea mea față de conducătorii regimului comunist.

    Fiind urmărit, am fost arestat la 27 mai 1947, împreună cu jurnalul Eu și lumea. După un an de cercetări și torturi, am fost judecat la 22 iunie 1948 de către Tribunalul militar al forțelor de interne din regiunea Odesa, conform articolului 54-1a din Codul penal al Ucrainei „pentru înaltă trădare”, la 10 ani de închisoare cu regim sever. Am fost internat în lagărul nr. 7, codificat „Ozerlag”, din regiunea Irkutsk, cu sediul la Taișet. Am muncit la construcția căii ferate Taișet–Lena în componența coloniilor 010 (la kilometrul 150 ), 03 (la kilometrul 173) și 048 (în orașul Taișet). După moartea lui Stalin, în urma unor demersuri către redacția ziarului Pravda și Procuratura supremă militară din Moscova, s-a făcut o revizuire a dosarului de către Tribunalul militar al districtului militar Odesa și la 15 octombrie 1954 am fost reabilitat și eliberat din lagăr.

    M-am întors la Chișinău și m-am angajat la redacția ziarului Tinerimea Moldovei în calitate de lucrător literar, apoi, din 1958 – șef al Secției literare la revista umoristică Chipăruș. Mi-a fost restituit jurnalul Eu și lumea.” (Alexei Marinat, Autobiografie)

  • Pagini bizare
    23.00 LEI

    „Este Urmuz un suprarealist autentic? Poate că, deoarece nu părăsește niciodată luciditatea sa ironică, e numai un caraghios, un frate spiritual al lui Jarry? Sau încă, dacă vrem să descoperim oarecare implicații, poate fi considerat un fel de Kafka mai mecanic și mai grotesc? Suprarealiștii din România îl revendică șef de coloană. În orice caz, Urmuz este într-adevăr unul din premergătorii revoltei literare universale, unul din profeții dislocării formelor sociale, ale gândirii și ale limbajului din lumea asta, care, astăzi, sub ochii noștri, se dezagregă, absurdă ca și eroii autorului nostru.” (Eugen Ionescu)

  • Zei americani
    69.00 LEI
    La fel ca într-o epopee greacă, Neil Gaiman evocă dragostea şi sacrificiul de sine, prietenia statornică şi războiul. Captivant încă de la primele pagini prin calităţile sale stilistice – care i-au asigurat deja un loc pe rafturile de literatură clasică –, romanul lui Neil Gaiman ne poartă într-o călătorie iniţiatică de-a lungul şi de-a latul Americii, acolo unde zeii tuturor mitologiilor se regăsesc sub aparenţa oamenilor obişnuiţi şi se amestecă în existenţa acestora.
  • Strada Zambila
    Preț special 28.78 LEI Preț standard 38.38 LEI
    Carte finalistă la Premiul UNICEF 2018 „Trebuiseră, așadar, să aleagă: fie rămâneau la București și continuau să nu poată să le ofere celor două fiice viața și educația pe care se juraseră să le‑o dea și nici să‑și ajute părinții, a căror pensie de o sută de euro nu le ajungea; fie plecau în străinătate. Aleseseră străinătatea... dar una «pe moment», cum spunea mama ca să mă liniștească.“
  • Balada necunoscutului
    59.00 LEI

    Dacă orice călătorie este, până la urmă, o coborâre în infernul lăuntric, nu multe povești încep în bardo, limbul fragil dintre moarte și reîntrupare. După ce alegi etajul 8 dintr-un cartier mărginaș al Bucureștiului, urmează o inerentă cumpănire. Nostalgiilor și neputințelor le contrapui izbânzile și amintirile luminoase. Ce cântărește mai greu: un tată generos, care vrea să arate Occidentul, mult timp interzis, fiicei sale de 12 ani? O traumatizantă preumblare prin Cartierul Roșu, sau alaiul sărbătoresc al prințeselor Disney? Figura tatălui oscilează între un Lear tiran și un Lear suferind. Care ipostază luminează mai tare după o lungă explorare în necunoscut?

  • Acolo unde urlă șacalii
    49.90 LEI

    În cartea sa de debut, Acolo unde urlă șacalii, Amos Oz își adună laolaltă primele zece povestiri pline de forță, scrise între 1962 și 1964, și nimic din ele nu trădează o operă de început.

    „Descoperim cu stupefacție siguranța și sobrietatea frazelor, precizia incisivă a scrisului, ironia caustică a unei critici severe a timpului, contraste brutale între pământul pietros al deșertului, cu turmele beduinilor, și verdele luminos al livezilor kibbutzurilor, dezamăgirea sfâșietoare până la moarte a fondatorilor kibbutzului – simbol al tânărului-bătrân Israel –, totul copleșit de râsul sarcastic al șacalilor, urcând din văile încețoșate, râs crud, batjocoritor. Sau poate nu e decât un plâns disperat, care destramă toate alegoriile pentru a le țese din nou pe același splendid război de țesut literar cunoscut nouă din IudaAceeași mareSă nu pronunți: noapteOdihnă desăvârșită – toate formând tulburătoarea Poveste despre dragoste și întuneric.“ — MARLENA BRAESTER

  • Nume de cod: Vânătorul
    79.91 LEI

    Iarna se prelungește în Shanghai în 1932, iar amenințarea invaziei japoneze e mai reală ca niciodată.

     Rosalind Lang a suferit cea mai rea soartă posibilă pentru un spion: a fost dată în vileag. Hăituită de jurnaliști hotărâți să afle mai multe despre celebra Lady Fortune, Rosalind abia și-a părăsit dormitorul în ultimele câteva săptămâni, calculându-și următoarele mișcări după ce Orion a fost luat, iar amintirile despre ea i-au fost șterse. Deși căsătoria lor a fost falsă, absența lui o doare mai mult decât orice rană fizică, așa că Rosalind jură că nu-și va găsi odihna până nu-l va recupera.

    Cum însă identitatea ei nu mai e niciun secret pentru nimeni, sarcina este aproape imposibilă. Singura modalitate de a părăsi orașul și de a-l salva pe Orion este sub pretextul unui turneu național. Tinerei îi este ușor să-și convingă superiorii că mediul rural are nevoie de unitate mai mult ca oricând, și cine să fie mai potrivit pentru această misiune decât o nemuritoare? Doar ea ar putea să stârnească în sufletele oamenilor de rând sentimentul mândriei naționale și dorința de a rezista în fața dușmanilor!

    Când turul capătă o turnură greșită, tot ceea ce știa cândva Rosalind este aruncat în aer. Refugiind-se în afara Shanghaiului, spioana constată că vechi fantome ies la iveală, iar adversarii caută să îi prindă în mreje pe aliați. Pentru a-l salva pe Orion, tânăra trebuie să găsească rapid un remediu pentru invenția mamei lui și să ferească această armă chimică periculoasă de mâinile invadatorilor. Timpul se scurge prea repede însă, iar dacă Rosalind dă greș, atunci va pierde tot ce contează pentru ea – pe Orion, dar și China.

  • Legământ de sânge (seria Un regat întrețesut, vol. 3)
    74.90 LEI

    În calitatea sa de moștenitoare a străvechiului regat al djinnilor, Alizeh și-a regăsit, în sfârșit, supușii, și poate chiar și coroana. Cyrus, imprevizibilul rege din Tulan, i-a oferit propriul regat în cadrul unui schimb năucitor: unul care ar începe cu nunta lor și s-ar încheia cu uciderea lui.

    Reputația lui Cyrus este bine-cunoscută: toată lumea știe despre trecutul lui sângeros, așa încât uciderea sa ar trebui să fie ușoară – iar acceptarea ofertei pe care i-a făcut-o el ar putea fi singura modalitate prin care Alizeh să își împlinească destinul și să-și salveze supușii. Dar cu cât tânăra află mai multe detalii despre Cyrus, cu atât ajunge să se întrebe mai des dacă poveștile groaznice despre el chiar sunt adevărate.

    Plin de secrete, suveranul din Tulan a tânjit după Alizeh de când aceasta i-a apărut pentru prima dată în vise, în urmă cu multe luni. Aflând că acele viziuni au fost, de fapt, opera diavolului, Cyrus cu greu poate suporta să o privească pe Alizeh și cu atât mai puțin să o știe prin preajmă. Totuși, în ciuda eforturilor lor de a se disprețui reciproc, Alizeh și Cyrus sunt atrași unul de celălalt cu o patimă mistuitoare care amenință să-i distrugă pe amândoi.

    Între timp, prințul Kamran a sosit în Tulan, gata să se răzbune…

Filter by

Categorie

Voce audiobook

Preț

Editura