Literatură

„O mamă singură încearcă să crească doi copii. E, deja, o propoziție care descrie ceva dur. Dar realității îi place să testeze câtă realitate poate suporta specia. Așa încât complică lucrurile cât poate de tare. Copilul cel mic e autist. Mama e poetă. Țara e România. Iată trei complicații majore. Cartea de față e una dintre cele mai emoționante & puternice pe care le-am citit eu vreodată. Fiindcă arată că, oricât de dur ar complica realitatea lucrurile, iubirea poate face față. Copilul autist spune, în cartea asta, că și-­a inventat un limbaj secret (cunoscut doar de mama & sora lui) care l­-a ajutat să facă față când totul devenea prea insuportabil. Să nu vă îndoiți: ce aveți sub ochi e o carte esențială scrisă în acel limbaj secret. Ni se explică cum a făcut față acea familie. Și ni se explică, bineînțeles, cum vom face noi, ceilalți, față. E o carte pe care o veți iubi. Și de care veți avea nevoie.“ Radu Vancu

„Povestea Anei, a Ariei și, în primul rând, povestea lui Sașa, băiețelul autist atât de fascinant, de fermecător, de talentat, e una reală. Este povestea unei femei singure, care crește doi copii, dintre care unul are nevoi speciale, și face toate astea muncind pe rupte în timpul zilei, studiind boala în timpul nopții, fără a o lua razna (sau poate o ia câteodată, dar asta nu reiese decât vag din anumite replici strecurate în carte). (…) Există în carte un (…) sentiment, copleșitor: e o duioșie care se ascunde în cele mai mici gesturi ale personajelor (persoanelor), în setea lor de normalitate, în felul cum aplică o hermeneutică constantă fiecărui gest al Darului care se numește Sașa. O duioșie contagioasă care scoate cuplul din izolare și, în cele din urmă, creează o mică și fidelă comunitate de inițiați în jurul său.“ Bogdan-Alexandru Stănescu

„Îmi doream enorm, când Sașa era mic, să fie transparent. Să văd ce se petrece fizic în creierul lui. Să văd totul și înaintea tuturor. Aveam senzația că, dacă aș ști ce anume îl face autist, aș primi la pachet cu cunoașterea realității și soluția. Azi subscriu doar la a doua jumătate a propoziției. Un dar. Un dar care pare mai normal când face febră. Un dar care pune cele mai neașteptate întrebări și dă cele mai pertinente răspunsuri, dotat cu cele mai bizare gesturi și cele mai rafinate observații.“ Ana Dragu

„Am aflat că am autism pe la șapte ani, când mi­-am dat seama cât de diferit gândesc, iar mama mi-­a explicat de ce. La început nu am înțeles prea bine, dar pe măsură ce am crescut, am înțeles tot mai mult. Totuși eu nu sunt doar un om cu autism, eu sunt unic! Am calități foarte avansate, cum ar fi auzul absolut care mă ajută, dar mă și încurcă. De exemplu, când eram mic eram sensibil la oameni cu voci agitate și temperamente necalme.“ Eduard Dragu

Ana Dragu (n. 1976, Bistrița) este scriitoare, doctor în psihologie și fondatoarea Centrului de Resurse și Referință în Autism „Micul Prinț“ din Bistrița. A debutat cu volumul de poezii Iarbă pentru fiare (2004), urmat de Păpușa de ceară (2008), Păzitoarea (2012) și Borderline (2017), toate apreciate pentru profunzimea și sensibilitatea lor.

Eduard Dragu (n. 2004, Bistrița) este pianist și muzician, student în anul I la Academia de Muzică „Gheorghe Dima“, Cluj­-Napoca. Eduard a fost diagnosticat cu autism la vârsta de doi ani, însă este primul care recunoaște că acest lucru nu îl definește. Este pasionat de scuba diving, trenuri, avioane și sisteme de operare. Eduard este terapeut muzical în cadrul Centrului de Resurse și Referință în Autism „Micul Prinț“.

La cincizeci de ani, Adam suferă un accident cerebral care îi distruge aproape în totalitate memoria. Redus la inteligența unui copil de zece ani, trăind cu teroarea de a fi veșnic supus la teste, el devine cu totul dependent de soția lui. Care este secretul acestui cuplu, secret ce zace ascuns sub aparența unei familii fericite? Accidentul lui Adam nu este oare un pretext pentru a se scăpa de obsesia trecutului?

Publicat pentru prima oară în engleză, acest roman reprezintă o adevărată frescă a comunității românești din Canada, unde orice poveste de succes ascunde adesea un teribil secret. Un roman despre iubire și iertare.

Elogii în presa canadiană:

"O Robinson de mâna întâi — Vrem să-i mulțumim Feliciei Mihali pentru ideea de a se stabili aici după ce a părăsit România natală.” Robert Chartrand, Le Devoir, 2002

"Acest al șaptelea roman al Feliciei Mihali, publicat mai întâi în engleză, reprezintă o contribuție majoră la ceea ce poate fi considerată a treia singurătate, cea reprezentată de imigranți.” Caroline Jarry, Le Devoir, 2016

"Parcursul Feliciei Mihali este unul dintre cele mai interesante de pe planetă.” Raymond Desmarteau, RDI International, 2018

O meditație profundă şi emoționantă asupra feminității și condiției de mamă

Roman ecranizat în 2021, în regia lui Maggie Gyllenhaal, cu Olivia Colman, Jessie Buckley și Dakota Johnson în distribuție. Filmul a fost de trei ori nominalizat la Oscar și a câștigat numeroase premii de prestigiu.

Leda, o profesoară de literatură engleză divorțată de multă vreme, rămâne pentru prima oară singură după ce fetele sale, de-acum mari, pleacă în Canada să locuiască împreună cu tatăl lor.

Convinsă că va fi copleşită de singurătate şi de un sentiment de inutilitate, Leda găseşte în schimb o libertate la care nu îndrăznise să se gândească. Dar această libertate se transformă într-o necruțătoare introspecție provocată de întâlnirea cu o familie gălăgioasă într-un sătuc din sudul Italiei, unde Leda pleacă într-o mică vacanță. Astfel, povestea unei femei care se redescoperă devine povestea unei confruntări nemiloase cu trecutul.

Rima este o fată din Damasc care nu se poate opri din mers. Mama ei o leagă de pat, iar sfoara îi este îndeajuns de lungă încât să-i permită să exploreze camera, dar prea scurtă ca să poată ieși din casă.

Rima citește enorm, însă refuză să vorbească. Ea desenează și-și scrie povestea, însă asta nu poate ține decât atâta vreme cât singurul pix, albastru, va mai avea pastă. Rima trăiește într-un oraș sfâșiat de război, scufundat în teroare, într-o țară, Siria, căzută pradă nebuniei.

Vocea naratoarei, a unei fetițe care nu se poate opri din mers, dar care nici nu vorbește, devine cea mai lucidă expresie a ororilor războiului.

Philippe are patruzeci de ani, este director de vânzări, căsătorit și tată a doi copii. Ambre are douăzeci de ani, nu se ocupă cu nimic și n-are pe nimeni. În afară de el. Dar în curând viața ajunge să i se pară goală și insuportabilă. După o tentativă de sinucidere, Philippe o trimite departe, într-un sat de munte, pentru a-și reveni și a învăța să trăiască fără el. Dar și pentru a-și salva familia. 

Un soi de fericire este povestea unui nou început. Povestea unui hotel în care lucrează o echipă de sezonieri, cu toții marcați de experiențe triste de viață. Povestea relațiilor dintre ei, a îndoielilor, a suferințelor, dar și a iubirii pe care o descoperă. Un roman despre ceilalți, despre cei pe care îi lăsăm să intre în viața noastră, despre cei care ne distrug, dar mai ales despre cei care ne vindecă.

„La drept vorbind, Un soi de fericire este cea mai bună carte a autoarei.“ – Lire-Le Magazine littéraire

„O carte emoționantă, o odă închinată puterii de a nu te lăsa doborât. O lectură obligatorie.“ – Le Progrès

„Un soi de fericire este un roman foarte frumos care ne amintește cu luciditate și inteligență că ființa umană își găsește întotdeauna forța și grandoarea în privirea și capacitatea de a asculta a celorlalți.“ - L' Avenir

Mélissa Da Costa s-a născut pe 7 august 1990. După studii de economie și management, s-a ocupat de comunicare în domeniul energetic și al mediului. De asemenea, s-a specializat în aromaterapie, naturopatie și sofrologie. Lectura face parte din viața ei de zi cu zi, pe lângă scris și sport. După Tot albastrul cerului, romanul său de debut, care a cunoscut un succes impresionant, au urmat Zilele ce vor veni, Un soi de fericire, Les douleurs fantômes, La doublure, toate bestsellere și figurând în Top 10 cele mai bine vândute cărți din Franța. La Editura Trei, de aceeași autoare, au mai apărut Tot albastrul cerului și Zilele ce vor veni.

Prizonierul cerului, cel de-al treilea volum din ciclul de romane din care mai fac parte Umbra vântului, Jocul îngerului şi Labirintul spiritelor, revine la misterioasa şi fascinanta lume din Cimitirul Cărţilor Uitate, în centrul vechi al Barcelonei. În dimineaţa de Crăciun a anului 1957, Daniel Sempere, cunoscutul protagonist, se află singur în anticariatul tatălui său, când apare un personaj misterios. Acesta îşi manifestă interesul faţă de unul dintre cele mai preţioase volume din magazin, ţinut sub cheie, o ediţie frumoasă, cu ilustraţii unice, din Contele de Monte-Cristo. Deşi nu pare să aibă o pasiune aparte pentru cărţi, străinul insistă să cumpere această ediţie scumpă şi să i-o dăruiască celui mai bun prieten al lui Daniel, împreună cu o dedicaţie stranie. Vizita sa declanşează o serie de aventuri uluitoare, presărate cu urmăriri, trădări, poveşti de iubire, evadări spectaculoase din temniţă, schimbări de identitate şi întoarceri din morţi care schimbă destinele tuturor şi la care cititorii fideli vor lua parte cu sufletul la gură.

Într-o dimineaţă, grădinarul newyorkez Geronimo descoperă uluit că nu mai poate atinge pământul, că a început să leviteze. Jimmy Kapoor, un tânăr contabil ce-şi doreşte să devină autor de romane grafice, e vizitat în miez de noapte de figura fantastică a unui supererou imaginat chiar de el. Tânăra mondenă Teresa Saca dobândeşte puterea de a lansa fulgere ucigătoare şi o foloseşte din plin. Toate astea se întâmplă după o furtună devastatoare, care mătură Coasta de Est a Americii şi deschide porţile ce leagă lumea oamenilor de cea a basmelor, de Tărâmul Fermecat. Astfel se prefigurează un nemaivăzut Război al Lumilor, o luptă între jinnii întunecaţi din lumea de sus şi fiinţele umane, aparent neputincioase, de pe pământ.

Publicat în 1970 și ecranizat în 1971, în regia lui Stanley Kramer, acest bestseller devenit clasic despre maturizare și inadaptare, considerat de critică un răspuns american la Împăratul muștelor de William Golding, continuă să fie de o acută actualitate, aducând în discuție teme precum cultura violenței, supraviețuirea într-un mediu ostil și drepturile animalelor. Nominalizată la Premiul Pulitzer, cartea a marcat, alături de film și de melodia cu același titlu, înregistrată de grupul The Carpenters, o întreagă generație care a contestat legea celui mai puternic.

„Trimiteți-ne un băiat și vă vom trimite un cowboy!“ – nu contează dacă lui îi e frică de cai sau face pipi în pat. Pentru o mie șase sute de dolari, tabăra de băieți Box Canyon îi va transforma în bărbați, iuți la mânie și zgârciți la vorbă. Părinților ocupați (să călătorească, să divorțeze și să se recăsătorească sau pur și simplu să aibă succes) din suburbiile bogate, soluția nici nu li se pare scumpă, așa încât șase puști care se aleg cu porecla Pișăcioșii, „cea mai grozavă adunătură de nasoi“ pe care a văzut-o tabăra, își unesc improbabilele lor forțe pentru o misiune nocturnă de salvare a bizonilor și totodată a lor înșiși. Dar, pe măsură ce răsare soarele roșu și crud al Arizonei, ei vor descoperi prețul singurului lor moment de glorie.

„Trecerea de la adolescență la maturitate a fost o temă predilectă pentru scriitori precum Salinger, Conroy, James Kirkwood și William Bradford. Dar nici unul dintre ei nu a tratat tema cu atâta căldură, bucurie și înțelegere ca Glendon Swarthout. Nu-i veți uita prea curând pe Pișăcioși sau bestiile magnifice, bizonii, care fac parte din aventura lor.“ — Minneapolis Tribune

„Binecuvântați animalele și copiii este un roman și amuzant, și usturător, și tulburător, și sensibil. Dar nu este deloc sentimental; bufoneria aparentă a eroilor săi nu ascunde cruzimea care le-a modelat existența. Asemenea bizonilor pe care sunt hotărâți să-i salveze, ei trebuie să se confrunte cu propria libertate. Dar cu ce cost...“ — National Observer

A fost odata... Biblioteca pentru copii cuprinde cele mai citite carti din lume, povesti care au facut milioane de copii si de oameni mari din intreaga lume sa viseze, sa zambeasca, sa creasca pe taramurile fanteziei.

Mowgli, puiul de om, este crescut de lupi în jungla indiană. Noua lui familie și prietenii Bagheera și Baloo îl învață să facă față încercărilor vieții. La 130 de ani de la publicare, poveștile scrise de Rudyard Kipling despre Mowgli, despre Shere-Khan, despre șarpele Kaa, foca albă Kotick și mangusta Rikki-Tikki-Tavi continuă să încânte nu doar prin frumusețea lor, ci și prin ceea ce ne învață despre abandon și regăsire, despre puterea prieteniei, devotament și libertate. Rudyard Kipling a primit Premiul Nobel pentru Literatură în 1907.

Dorothy se crede pierdută pentru totdeauna atunci când o tornadă cumplită îi duce pe ea și pe câinele ei Toto departe de casă, pe tărâmul magic din Oz. Pentru a găsi drumul înapoi, fetița trebuie să urmeze calea pietruită cu cărămizi galbene spre Orașul Smaraldelor și să-l întâlnească pe minunatul și misteriosul Vrăjitor din Oz. Descoperă una dintre cele mai faimoase călătorii magice din lume și una dintre cele mai iubite cărți pentru copii ale secolului XX!

A fost odată… Biblioteca pentru copii cuprinde cele mai citite cărți din lume, povești care au făcut milioane de copii și de oameni mari din întreaga lume să viseze, să zâmbească, să crească pe tărâmurile fanteziei.

A fost odată… Biblioteca pentru copii cuprinde cele mai citite cărți din lume, povești care au făcut milioane de copii și de oameni mari din întreaga lume să viseze, să zâmbească, să crească pe tărâmurile fanteziei.

Ea este o studentă eminentă cu planuri ambițioase... El este un sportiv care se gândește doar la hochei... Dar odată ce lumile lor se ciocnesc, legătura dintre ei devine suficient de fierbinte pentru a topi un patinoar. Un ultimatum legat de lucrarea pentru admiterea la masterat o aruncă pe Summer Preston într-o întâlnire neașteptată cu căpitanul echipei de hochei, Aiden Crawford. Prinsă între dorințele contradictorii de a-și îndeplini visul de a deveni psiholog sportiv și de a sta cât mai departe de acest sport îngrozitor, întâlnirea cu Aiden doar îi confirmă cele mai rele presupuneri legate de jucătorii de hochei.

Autoportretul scriitorului ca alergător de cursă lungă este un volum alcătuit din fragmente de jurnal adaptate, eseuri mai vechi şi amintiri, surprinzătoare prin tonul neaşteptat de vesel şi totuşi intim, în care autorul îşi concentrează atenţia asupra unui subiect deosebit: alergarea pe distanţe foarte lungi, un stil de viaţă pe care Murakami însuşi l-a adoptat. Cartea e radical diferită de cele cu care cititorii fideli s-au obişnuit, fiind lipsită de accentele fabuloase sau suprarealiste. Este, dimpotrivă, un text despre încrâncenarea extremă a unui spirit uman care îşi înfrânge sistematic slăbiciunile şi îşi exersează voinţa dincolo de limite.

Al treilea volum din seria Empyrean.

Acum, Violet trebuie să călătorească dincolo de scuturile aretiene de protecție, din ce în ce mai vulnerabile, pentru a căuta aliați din ținuturi necunoscute care să lupte de partea Navarrei. Misiunea îi va pune la încercare inteligența, norocul și puterea, dar, în numele iubirii, va face orice pentru a-și apăra dragonii, familia, casa – și pentru a-l salva pe el.

Chiar și cu prețul păstrării unui secret atât de mare, încât ar putea distruge totul.

Au nevoie de o armată. Au nevoie de putere. Au nevoie de magie. Și au nevoie de singurul lucru pe care numai Violet îl poate găsi – adevărul.Dar se apropie o furtună... și nu toți pot supraviețui urgiei.

 

Jurnalist cultural de cursă lungă, Diana Popescu a lucrat la cotidianele Adevărul și Gândul și a fost, vreme de 7 ani, producătorul emisiunii DIGICULT de la Digi24. Moderează podcastul CRONICARI DIGITALI din 2020, an în care a publicat și prima carte de literatură pentru copii: „Aventurile Lunei în lumea cuvintelor sucite”. Lista ei scurtă de priorități include bătutul lumii în lung și-n lat, arhitectura, arta modernă și gastronomia.

„Nu vă lăsați păcăliți: niciunul dintre autobuzele, troleibuzele ori tramvaiele care circulă prin București nu e doar un autobuz, un troleibuz sau un tramvai. Parcul auto al STB e, de fapt, o colecție de teatre neconvenționale, mereu în mișcare. Fiecare mijloc de transport circulă prin oraș echipat cu propria lui scenă atipică, pe care actori încă anonimi participă la un festival al tragicomediei. Sunt o mare consumatoare de teatru, în toate formele lui, deci nu mi-aș putea refuza deliciile acestor reprezentații. Drumurile zilnice alături de protagoniști și spectatori necunoscuți sunt o <>, utilă și cât se poate de instructivă. ăcere>

Nu doar că ajung unde am nevoie, dar fac și un exercițiu necesar oricăruia dintre noi: o ieșire din bulă, un plonjon în realitatea uneori crudă, alteori de-o blândețe înduioșătoare. Mi s-a părut nedrept să țin doar pentru mine toate întâmplările, dialogurile, glumele, tristețile, îndoielile, tandrețile la care asist, în <> mele bucureștene. Fiindcă ele merită o scenă mai mare și-un public numeros. ările>

Ba, uneori, chiar aplauze. Așa se face c-a apărut această carte: un jurnal mobil, un <> agitat și colorat ca orașul însuși. O dare de seamă plină de furie, entuziasm, resemnare, delicatețe, vorbe de duh și absurd antologic. Un maraton savuros de râsu’-plânsu’ căruia vă invit să-i fiți martori. Și, de ce nu, participanți.”

Un nou chiriaș ocupă Palatul Élysée, un outsider mai degrabă venit din lumea start-up-urilor decât din clasicul cerc politic. În Tsunami urmărim reflecțiile unui președinte atipic în ritmul frenetic al întâlnirilor sale publice și private și trăim alături de el descoperirea exercitării dificile și solitare a puterii, abandonând rapid idealismul pentru o realitate adesea cinică.

Ce este aceasta calatorie, daca nu o experienta simultan biografica, naturala, culturala, istorica? Drumetia lui Hogas e banala in ordinea lumii reale, a celei conventionale, e in esenta un pretext pentru odiseea neconventionala a cuvantului. Imaginati-va Muntii Neamtului nu ca pe un obiectiv turistic, de calatorie incercata, ci ca pe “o grupare de semne lingvistice”. Iar tinta calatorului nu este de a escalada sau campa intr-un areal pitoresc, ci de a se expune unor paradoxale cautari de semnificatii. - Lucian Pricop

Cuprins:
Amintiri dintr-o calatorie – Spre manastiri, De la Varatic la Sacu, La Agapia, Spre Pipirig, Halauca, In valea Sabasei, Pe Sestina, Jupaneasa Zamfira, Ion Rusu, Un popas.
In Muntii Neamtului – Floricica, Spre Nichit, Parintele Ghermanuta, Singur, La Tazlau.
Referinte critice din Eugen Lovinescu, G. Calinescu, Tudor Vianu, Al. Piru, I. Negoitescu, Nicolae Manolescu.

Ethan Grieg , student la scenaristică, este îndrăgostit de Amber Deering, prietenă apropiată și activistă de mediu care locuiește la ferma de cai a familiei sale. Amber ține la Ethan, dar nu așa cum își dorește el. În schimb, bărbatul pe care tânăra îl alege ca iubit este văduvul Stuart Reeds, un investitor britanic șarmant și rafinat, mult mai vârstnic decât ea. Veteran de război, Stuart este pregătit mental să ducă o luptă îndelungată și subtilă cu tânărul său rival pentru inima lui Amber. Când secrete ies la iveală, fiecare va reacționa așa cum nu și-ar fi imaginat vreodată. O poveste puternică și palpitantă, care te îndeamnă să meditezi la natura complexă a iubirii, a structurii sociale, a politicii internaționale și a noțiunilor fundamentale de bine și rău.

Publicat în 1953, după ce a apărut în foileton între anii 1951 și 1953 în revistele literare japoneze Gunzō și Bungakukai, Culorile interzise, considerat astăzi una dintre capodoperele lui Yukio Mishima, a suscitat mult timp controverse prin temele explorate: iubirea interzisă, sexualitatea, normele sociale și latura întunecată a esteticii.

Într-o Japonie postbelică, bătrânul scriitor Shunsuke, cu o operă prolifică, binecunoscută, dar deja încheiată, care și-a dedicat întreaga viață spiritului și creației, este fascinat de frumusețea excepțională a lui Yūichi, un tânăr homosexual. Punându-și în minte să facă din acesta ultima sa capodoperă – vie –, îi propune lui Yūichi un pact diabolic: să o ia pe soție pe Yasuko, ultima mare iubire a bătrânului scriitor, urmând ca el să îi asigure tânărului deopotrivă sprijinul financiar și sfaturile neprețuite pentru a deveni arma perfectă împotriva femeilor. Misoginia declarată a lui Shunsuke și resentimentul față de femeile care l-au făcut să sufere întreaga viață își găsesc astfel o crudă satisfacție, iar Yūichi devine întruparea monstruoasă a răzbunării bătrânului și ultima sa operă. O operă care își va depăși și, într-un fel, ucide maestrul.

„Personajele lui Mishima sunt memorabile, narațiunea ‒ care abundă în reflecții complexe și labirintice asupra moralei ‒ este impecabilă, iar imaginile vizuale sunt uluitoare.“ — Kirkus Reviews

„Precum Vladimir Nabokov cu Lolita sau Oscar Wilde cu Dorian Gray, Mishima a riscat cu romanul Culorile interzise și, împăcând așteptările cititorilor cu cerințele artei sale, a câștigat.” — The Japan Times

O dimineaţă de decembrie din anul 1957. O crimă înspăimântătoare a avut loc la conacul familiei Osborne. Victima este părintele Tom Lawless, obişnuit al casei, care a fost înjunghiat în gât şi apoi castrat.

Inspectorul St John Strafford, un protestant nu tocmai acceptat în Irlanda catolică, şi ajutorul său, Jenkins, încearcă să dezlege misterul care învăluie crima, dar şi secretele de familie ce ies la iveală rând pe rând. În plus, Biserica, prin persoana arhiepiscopului John Charles McQuaid, se dă peste cap să ascundă detaliile înfiorătoare ale crimei şi să evite scandalul pe care aceasta l-ar declanşa.

Zăpadă este un portret tulburător al victimelor abuzurilor, Banville descriind fidel epoca actuală, în care silniciile la cel mai înalt nivel încă sunt muşamalizate.

La şaptezeci şi şase de ani, Martin este devotat vieţii de familie alături de soţia lui mai tânără şi de fiul în vârstă de şase ani, până într-o zi, când află că mai are doar câteva luni de trăit. Şocat, caută răspunsuri, se luptă cu sentimentele şi cu întrebări existenţiale despre ceea ce lasă în urmă, despre semnificaţia iubirii sale şi despre ce se poate obţine în scurtul timp care i-a mai rămas.

Martin vrea să facă totul aşa cum trebuie, dar apusul vieţii se dovedeşte plin de surprize şi de provocări neprevăzute care se cer înfruntate.

Cartea Femeia cu ochi de șoim este o colecție de nuvele cu o tematică diversă, dar în majoritatea predomină „ochiul”, organ care îndeplinește nu doar un rol important în organismul nostru, dar și simbol al iluminării și înțelepciunii interioare. Metaforic, ochiul este ca un caleidoscop, în care se reflectă trecerea vieții, ca un binoclu, prin care poți privi în depărtare, spre viitor. Toate personajele sunt optimiste și cred cu toată certitudinea că, într-o zi, visul lor se va realiza, fiindcă nimic în lume nu este întâmplător: nici aventurile de dragoste, nici misterele. În viață totul are un rost cu început și sfârșit.

„… narațiunea se remarcă printr-o inconfundabilă interiorizare modernă a scriiturii, cu prevalența căreia în proza lui Ioviță își face loc și o distinctă urbanitate intelectuală. Specificitatea habitatului rural și semnele particulare ale provenienței sociale a personajelor sunt estompate de complexitatea perspectivei auctoriale și punctelor de vedere narative.

Eseu despre orbire este un roman cutremurător, o mărturie a neîncrederii autorului în societatea contemporană, incapabilă să‑şi gestioneze şi să‑şi rezolve crizele.

Într‑un oraş anonim, populat de personaje fără nume, izbucneşte o epidemie de orbire. Fără o cauză aparentă, în afară de cea morală, oamenii îşi pierd rând pe rând vederea şi barbaria se instalează. Structurile politice nu pot reacţiona decât prin represiune şi curând apar lagărele. Din motive necunoscute, o singură persoană scapă de flagel – soţia medicului, cum va fi ea numită de‑a lungul romanului, cea care îi va conduce pe oameni spre lumină.

„Vie, curgătoare (ca râul din carte, pe malul căruia Doina Ruști își construiește propriul Macondo, un loc în care nimeni n-are voie să se uite la ceas), povestea din Ferenike cucerește prin culoare și ingeniozitate. Întâmplările și locurile, casa și moara, fântâna, lucrurile (oricât de mari, oricât de mici), pământul, apa, deși pare că au corespondent autobiografic unic, fixat în real, se deschid toate înspre simbol și (uneori) fantastic. Iar personajele, cu nume de la pitorești la stranii, sunt o galerie de tablouri pictate față-spate, realitate și ficțiune. În mijlocul lor, privindu-i cu ochii de atunci și de-acum, e o fetiță care poartă rochii pe poalele cărora sunt scrise toate numele care i-ar fi plăcut în locul celui primit.“ — LIDIA BODEA

„Ferenike reconfirmă instinctul infailibil de povestitoare al Doinei Ruști. O proză cinematografică, formidabilă, cu rezonanțe mitologice, în care scenele ni se desfășoară în fața ochilor, iar câteva rulează chiar în buclă, continuu, obsedant, ca un memento al suferințelor lumii trecute, privite nu cu detașare, ci cu o limpezime totală, fără breșe.“ — ROXANA DUMITRACHE

Micul Print este o carte simpla si profunda in acelasi timp, o carte care se citeste cu emotie si cu inima deschisa. Omuletul cu fular auriu venit de pe asteroidul B 612 te imblanzeste, te face sa zambesti si te pune pe ganduri.

„Marea petrecere este în fapt un roman al tranziției noastre bezmetice, cu imersiuni în trecutul nostru nu mai puțin bezmetic, deși, în alt sens, un roman al urii și reconcilierii, un roman al bolii secolului trecut, care se dovedește a fi și a secolului nostru, un roman al dăruirii, adesea neînțelese, aș spune «un roman total», dacă aș înțelege cât de cât sensul formulei. Nu în ultimul rând, un roman construit după regulile artei compoziției, cu intersectări de planuri, cu contrapuncte excelente între tonurile grave, violente, macabre și cele, cumva lirice, oricum blânde. Sunt mai multe pasaje atroce la modul absolut – nu doar dintre cele legate de suferințele provocate de cancer, ci și altele de violență fizică aproape imposibilă, dar extrem de credibil redactate. Sunt și altele de un funambulesc nebun, cum sunt toate cele care îl au drept protagonist pe Iulian Bolozan, fost secretar UTC, cu propaganda, pe județ, ajuns mare afacerist de tranziție, unul din cei doi stăpâni ai orașului de la Dunăre.” - Liviu Antonesei

Măştile timpului poate fi unul dintre romanele semnificative ale anului de proză 2024. E un roman care îşi respectă titlul. Fiecare capitol poate purta o mască sau poate purta un dialog despre ziua de azi: «Masca trecutului», «Omul care ura pe toată lumea», «Datoria trebuia plătită», «Apariţia fantomei» sau «De ce dispare pe nesimţite o mare iubire», „În mijlocul vulcanului» sau «Ştie cineva cum se va sfârşi povestea?