Literatură

Autoportretul scriitorului ca alergător de cursă lungă este un volum alcătuit din fragmente de jurnal adaptate, eseuri mai vechi şi amintiri, surprinzătoare prin tonul neaşteptat de vesel şi totuşi intim, în care autorul îşi concentrează atenţia asupra unui subiect deosebit: alergarea pe distanţe foarte lungi, un stil de viaţă pe care Murakami însuşi l-a adoptat. Cartea e radical diferită de cele cu care cititorii fideli s-au obişnuit, fiind lipsită de accentele fabuloase sau suprarealiste. Este, dimpotrivă, un text despre încrâncenarea extremă a unui spirit uman care îşi înfrânge sistematic slăbiciunile şi îşi exersează voinţa dincolo de limite.

Al treilea volum din seria Empyrean.

Acum, Violet trebuie să călătorească dincolo de scuturile aretiene de protecție, din ce în ce mai vulnerabile, pentru a căuta aliați din ținuturi necunoscute care să lupte de partea Navarrei. Misiunea îi va pune la încercare inteligența, norocul și puterea, dar, în numele iubirii, va face orice pentru a-și apăra dragonii, familia, casa – și pentru a-l salva pe el.

Chiar și cu prețul păstrării unui secret atât de mare, încât ar putea distruge totul.

Au nevoie de o armată. Au nevoie de putere. Au nevoie de magie. Și au nevoie de singurul lucru pe care numai Violet îl poate găsi – adevărul.Dar se apropie o furtună... și nu toți pot supraviețui urgiei.

 

Jurnalist cultural de cursă lungă, Diana Popescu a lucrat la cotidianele Adevărul și Gândul și a fost, vreme de 7 ani, producătorul emisiunii DIGICULT de la Digi24. Moderează podcastul CRONICARI DIGITALI din 2020, an în care a publicat și prima carte de literatură pentru copii: „Aventurile Lunei în lumea cuvintelor sucite”. Lista ei scurtă de priorități include bătutul lumii în lung și-n lat, arhitectura, arta modernă și gastronomia.

„Nu vă lăsați păcăliți: niciunul dintre autobuzele, troleibuzele ori tramvaiele care circulă prin București nu e doar un autobuz, un troleibuz sau un tramvai. Parcul auto al STB e, de fapt, o colecție de teatre neconvenționale, mereu în mișcare. Fiecare mijloc de transport circulă prin oraș echipat cu propria lui scenă atipică, pe care actori încă anonimi participă la un festival al tragicomediei. Sunt o mare consumatoare de teatru, în toate formele lui, deci nu mi-aș putea refuza deliciile acestor reprezentații. Drumurile zilnice alături de protagoniști și spectatori necunoscuți sunt o <>, utilă și cât se poate de instructivă. ăcere>

Nu doar că ajung unde am nevoie, dar fac și un exercițiu necesar oricăruia dintre noi: o ieșire din bulă, un plonjon în realitatea uneori crudă, alteori de-o blândețe înduioșătoare. Mi s-a părut nedrept să țin doar pentru mine toate întâmplările, dialogurile, glumele, tristețile, îndoielile, tandrețile la care asist, în <> mele bucureștene. Fiindcă ele merită o scenă mai mare și-un public numeros. ările>

Ba, uneori, chiar aplauze. Așa se face c-a apărut această carte: un jurnal mobil, un <> agitat și colorat ca orașul însuși. O dare de seamă plină de furie, entuziasm, resemnare, delicatețe, vorbe de duh și absurd antologic. Un maraton savuros de râsu’-plânsu’ căruia vă invit să-i fiți martori. Și, de ce nu, participanți.”

Un nou chiriaș ocupă Palatul Élysée, un outsider mai degrabă venit din lumea start-up-urilor decât din clasicul cerc politic. În Tsunami urmărim reflecțiile unui președinte atipic în ritmul frenetic al întâlnirilor sale publice și private și trăim alături de el descoperirea exercitării dificile și solitare a puterii, abandonând rapid idealismul pentru o realitate adesea cinică.

Ce este aceasta calatorie, daca nu o experienta simultan biografica, naturala, culturala, istorica? Drumetia lui Hogas e banala in ordinea lumii reale, a celei conventionale, e in esenta un pretext pentru odiseea neconventionala a cuvantului. Imaginati-va Muntii Neamtului nu ca pe un obiectiv turistic, de calatorie incercata, ci ca pe “o grupare de semne lingvistice”. Iar tinta calatorului nu este de a escalada sau campa intr-un areal pitoresc, ci de a se expune unor paradoxale cautari de semnificatii. - Lucian Pricop

Cuprins:
Amintiri dintr-o calatorie – Spre manastiri, De la Varatic la Sacu, La Agapia, Spre Pipirig, Halauca, In valea Sabasei, Pe Sestina, Jupaneasa Zamfira, Ion Rusu, Un popas.
In Muntii Neamtului – Floricica, Spre Nichit, Parintele Ghermanuta, Singur, La Tazlau.
Referinte critice din Eugen Lovinescu, G. Calinescu, Tudor Vianu, Al. Piru, I. Negoitescu, Nicolae Manolescu.

Ethan Grieg , student la scenaristică, este îndrăgostit de Amber Deering, prietenă apropiată și activistă de mediu care locuiește la ferma de cai a familiei sale. Amber ține la Ethan, dar nu așa cum își dorește el. În schimb, bărbatul pe care tânăra îl alege ca iubit este văduvul Stuart Reeds, un investitor britanic șarmant și rafinat, mult mai vârstnic decât ea. Veteran de război, Stuart este pregătit mental să ducă o luptă îndelungată și subtilă cu tânărul său rival pentru inima lui Amber. Când secrete ies la iveală, fiecare va reacționa așa cum nu și-ar fi imaginat vreodată. O poveste puternică și palpitantă, care te îndeamnă să meditezi la natura complexă a iubirii, a structurii sociale, a politicii internaționale și a noțiunilor fundamentale de bine și rău.

Publicat în 1953, după ce a apărut în foileton între anii 1951 și 1953 în revistele literare japoneze Gunzō și Bungakukai, Culorile interzise, considerat astăzi una dintre capodoperele lui Yukio Mishima, a suscitat mult timp controverse prin temele explorate: iubirea interzisă, sexualitatea, normele sociale și latura întunecată a esteticii.

Într-o Japonie postbelică, bătrânul scriitor Shunsuke, cu o operă prolifică, binecunoscută, dar deja încheiată, care și-a dedicat întreaga viață spiritului și creației, este fascinat de frumusețea excepțională a lui Yūichi, un tânăr homosexual. Punându-și în minte să facă din acesta ultima sa capodoperă – vie –, îi propune lui Yūichi un pact diabolic: să o ia pe soție pe Yasuko, ultima mare iubire a bătrânului scriitor, urmând ca el să îi asigure tânărului deopotrivă sprijinul financiar și sfaturile neprețuite pentru a deveni arma perfectă împotriva femeilor. Misoginia declarată a lui Shunsuke și resentimentul față de femeile care l-au făcut să sufere întreaga viață își găsesc astfel o crudă satisfacție, iar Yūichi devine întruparea monstruoasă a răzbunării bătrânului și ultima sa operă. O operă care își va depăși și, într-un fel, ucide maestrul.

„Personajele lui Mishima sunt memorabile, narațiunea ‒ care abundă în reflecții complexe și labirintice asupra moralei ‒ este impecabilă, iar imaginile vizuale sunt uluitoare.“ — Kirkus Reviews

„Precum Vladimir Nabokov cu Lolita sau Oscar Wilde cu Dorian Gray, Mishima a riscat cu romanul Culorile interzise și, împăcând așteptările cititorilor cu cerințele artei sale, a câștigat.” — The Japan Times

O dimineaţă de decembrie din anul 1957. O crimă înspăimântătoare a avut loc la conacul familiei Osborne. Victima este părintele Tom Lawless, obişnuit al casei, care a fost înjunghiat în gât şi apoi castrat.

Inspectorul St John Strafford, un protestant nu tocmai acceptat în Irlanda catolică, şi ajutorul său, Jenkins, încearcă să dezlege misterul care învăluie crima, dar şi secretele de familie ce ies la iveală rând pe rând. În plus, Biserica, prin persoana arhiepiscopului John Charles McQuaid, se dă peste cap să ascundă detaliile înfiorătoare ale crimei şi să evite scandalul pe care aceasta l-ar declanşa.

Zăpadă este un portret tulburător al victimelor abuzurilor, Banville descriind fidel epoca actuală, în care silniciile la cel mai înalt nivel încă sunt muşamalizate.

La şaptezeci şi şase de ani, Martin este devotat vieţii de familie alături de soţia lui mai tânără şi de fiul în vârstă de şase ani, până într-o zi, când află că mai are doar câteva luni de trăit. Şocat, caută răspunsuri, se luptă cu sentimentele şi cu întrebări existenţiale despre ceea ce lasă în urmă, despre semnificaţia iubirii sale şi despre ce se poate obţine în scurtul timp care i-a mai rămas.

Martin vrea să facă totul aşa cum trebuie, dar apusul vieţii se dovedeşte plin de surprize şi de provocări neprevăzute care se cer înfruntate.

Cartea Femeia cu ochi de șoim este o colecție de nuvele cu o tematică diversă, dar în majoritatea predomină „ochiul”, organ care îndeplinește nu doar un rol important în organismul nostru, dar și simbol al iluminării și înțelepciunii interioare. Metaforic, ochiul este ca un caleidoscop, în care se reflectă trecerea vieții, ca un binoclu, prin care poți privi în depărtare, spre viitor. Toate personajele sunt optimiste și cred cu toată certitudinea că, într-o zi, visul lor se va realiza, fiindcă nimic în lume nu este întâmplător: nici aventurile de dragoste, nici misterele. În viață totul are un rost cu început și sfârșit.

„… narațiunea se remarcă printr-o inconfundabilă interiorizare modernă a scriiturii, cu prevalența căreia în proza lui Ioviță își face loc și o distinctă urbanitate intelectuală. Specificitatea habitatului rural și semnele particulare ale provenienței sociale a personajelor sunt estompate de complexitatea perspectivei auctoriale și punctelor de vedere narative.

Eseu despre orbire este un roman cutremurător, o mărturie a neîncrederii autorului în societatea contemporană, incapabilă să‑şi gestioneze şi să‑şi rezolve crizele.

Într‑un oraş anonim, populat de personaje fără nume, izbucneşte o epidemie de orbire. Fără o cauză aparentă, în afară de cea morală, oamenii îşi pierd rând pe rând vederea şi barbaria se instalează. Structurile politice nu pot reacţiona decât prin represiune şi curând apar lagărele. Din motive necunoscute, o singură persoană scapă de flagel – soţia medicului, cum va fi ea numită de‑a lungul romanului, cea care îi va conduce pe oameni spre lumină.

„Vie, curgătoare (ca râul din carte, pe malul căruia Doina Ruști își construiește propriul Macondo, un loc în care nimeni n-are voie să se uite la ceas), povestea din Ferenike cucerește prin culoare și ingeniozitate. Întâmplările și locurile, casa și moara, fântâna, lucrurile (oricât de mari, oricât de mici), pământul, apa, deși pare că au corespondent autobiografic unic, fixat în real, se deschid toate înspre simbol și (uneori) fantastic. Iar personajele, cu nume de la pitorești la stranii, sunt o galerie de tablouri pictate față-spate, realitate și ficțiune. În mijlocul lor, privindu-i cu ochii de atunci și de-acum, e o fetiță care poartă rochii pe poalele cărora sunt scrise toate numele care i-ar fi plăcut în locul celui primit.“ — LIDIA BODEA

„Ferenike reconfirmă instinctul infailibil de povestitoare al Doinei Ruști. O proză cinematografică, formidabilă, cu rezonanțe mitologice, în care scenele ni se desfășoară în fața ochilor, iar câteva rulează chiar în buclă, continuu, obsedant, ca un memento al suferințelor lumii trecute, privite nu cu detașare, ci cu o limpezime totală, fără breșe.“ — ROXANA DUMITRACHE

Micul Print este o carte simpla si profunda in acelasi timp, o carte care se citeste cu emotie si cu inima deschisa. Omuletul cu fular auriu venit de pe asteroidul B 612 te imblanzeste, te face sa zambesti si te pune pe ganduri.

„Marea petrecere este în fapt un roman al tranziției noastre bezmetice, cu imersiuni în trecutul nostru nu mai puțin bezmetic, deși, în alt sens, un roman al urii și reconcilierii, un roman al bolii secolului trecut, care se dovedește a fi și a secolului nostru, un roman al dăruirii, adesea neînțelese, aș spune «un roman total», dacă aș înțelege cât de cât sensul formulei. Nu în ultimul rând, un roman construit după regulile artei compoziției, cu intersectări de planuri, cu contrapuncte excelente între tonurile grave, violente, macabre și cele, cumva lirice, oricum blânde. Sunt mai multe pasaje atroce la modul absolut – nu doar dintre cele legate de suferințele provocate de cancer, ci și altele de violență fizică aproape imposibilă, dar extrem de credibil redactate. Sunt și altele de un funambulesc nebun, cum sunt toate cele care îl au drept protagonist pe Iulian Bolozan, fost secretar UTC, cu propaganda, pe județ, ajuns mare afacerist de tranziție, unul din cei doi stăpâni ai orașului de la Dunăre.” - Liviu Antonesei

Măştile timpului poate fi unul dintre romanele semnificative ale anului de proză 2024. E un roman care îşi respectă titlul. Fiecare capitol poate purta o mască sau poate purta un dialog despre ziua de azi: «Masca trecutului», «Omul care ura pe toată lumea», «Datoria trebuia plătită», «Apariţia fantomei» sau «De ce dispare pe nesimţite o mare iubire», „În mijlocul vulcanului» sau «Ştie cineva cum se va sfârşi povestea?

Craig Gilner are 15 ani si ambitia l-a asezat pe drumul visat. Are tot ce-si poate dori un tanar de varsta lui - o familie iubitoare si un loc la unul dintre cele mai prestigioase licee din Manhattan, dar fericirea intarzie sa apara. Odata prins in caruselul competitiei si al temelor pentru scoala, viata devine pentru Craig un cosmar: se confrunta zi de zi cu tulburari de alimentatie si de somn, consuma marijuana, isi accentueaza starea de nefericire visand la iubita celui mai bun prieten al sau si se plimba de la psiholog la psiholog sperand la marea Schimbare, care sa-i faca viata suportabila. Dar schimbarea nu apare pana cand, in toiul unei crize, Craig ajunge sa-i cunoasca pe pacientii de la sectia de psihiatrie a unui spital din Manhattan. De la acestia tanarul invata cum sa-si infrunte temerile si sa priveasca viata cu mai multa ingaduinta.

El e dependent de alcool. Ea e dependenta de sex. Sa nu cedeze din nou tentatiei este doar o parte din lupta lor. Fara. Sex. Iata cuvintele de care Lily Calloway se teme cel mai mult. Insa Loren Hale e hotarat sa aiba o relatie cu Lily fara sa-i incurajeze pornirile compulsive. Avand in vedere noua situatie - cei doi sunt cu adevarat un cuplu si impart acelasi pat -, Lily va avea de infruntat noi provocari. De pilda, cum sa-si controleze dependenta. Loren are de gand sa nu mai bea niciun strop de alcool, ca sa nu mai repete greselile din trecut. Prin urmare, cand un necunoscut ameninta ca le va dezvalui tuturor scandalosul secret al lui Lily, despre care nici macar parintii ei nu stiu, Loren fagaduieste sa faca tot ce-i sta in putinta pentru a o apara. Atunci cand vechi dusmani reapar in peisaj, pentru Loren miza este mult mai mare decat depasirea propriei dependente.

Fram, Ursul polar este povestea unui pui de urs, luat de oameni din mediul sau natural si adus la circ. Intr-un timp scurt, el castiga inima spectatorilor cu numerele sale de acrobatie. La un moment dat, nu mai face fata spectacolului si este trimis, prin bunavointa directorului de circ, in locurile natale. La Polul Nord nu se poate adapta, deoarece nu era obisnuit cu vanatoarea si, fiind prietenos cu animalele, nu ar fi ucis pentru a trai. Petrece un timp in frig, in viscol si in gheturi, dar intelege ca nu poate trai decat alaturi de oameni si alege sa se intoarca printre ei.

O profeție a oracolului din Delphi, întâlnirea cu o tânără răpitoare... și soarta lui Noam este pecetluită atunci când ajunge în Atena secolului al V-lea î.Chr. La umbra Acropolei și a statuilor zeilor, pe urmele lui Aristofan și în preajma lui Socrate, îi întâlnește pe medicul Hipocrate, pe marele strateg Pericle și pe tulburătoarea Aspasia. Un roman fascinant în care Éric-Emmanuel Schmitt ne poartă, cu o erudiție dezinvoltă, la izvoarele civilizației europene.

„Opt volume, mii de pagini, o poveste care traversează milenii și mai multe civilizații, cu ambiția supremă de a nara istoria omenirii. Un pariu nebunesc? La jumătatea călătoriei, îndoielile s-au risipit și neîncrederea a făcut loc admirației.“ — Lire Magazine

„Jubilatoriu și solar, romanul Lumina fericirii nu își dezminte titlul. Citiți-l fără întârziere, pentru a înțelege de unde venim.“ — Le Pèlerin

Cum se intampla de regula in romanele atinse de harul vizionarismului, aceasta istorie personala tinde sa dea seama de istoria unei intregi generatii. - Radu Aldulescu Marea reusita a cartii e insa cea stilistica. Toata confuzia intretinuta la nivel epic, blurata adesea liric (e un lirism al tuselor groase), capata fluiditate prin solutia stilistica, aceea a unei proze adesea paroxistice, cu ruperi de ritm studiate, cu contraste abil manipulate si registre care se completeaza potrivit si dau o structura cartii. Combinind furia existential-narativa a lui Celine cu fantezismul etilic al lui Venedikt Erofeev, dar si cu cel al lui Ion Muresan, dislocarile semantice lautreamontiene sau formal-suprarealiste cu mizerabilismul, broderiile poetice cu literalitatea, Dan Ciupureanu reuseste un amplu poem vizionar. - Bogdan Cretu

O scrisoare pierdută este, fără îndoială, capodopera absolută a neegalatului Ion Luca Caragiale. Iar când este transpusă pentru teatru radiofonic de Sică Alexandrescu şi se bucură de o distribuţie de-a dreptul mitică, cu actori români de teatru care au făcut istorie, atunci pare, fără umbre, că genialul dramaturg şi-a întâlnit interpreţi pe măsură. O scrisoare pierdută poate fi ascultată în această transpunere radiofonică din 1952. Şi poate fi şi citită în volumul ce însoţeşte CD-ul. O restituire completă – audiţie şi lectură.

Printre titlurile dramaturgiei lui I. L. Caragiale – şi, lărgind cadrul, românească – D-ale carnavalului rămâne, peste timpuri, o referinţă clasică. Inspiraţia lui Caragiale îşi dă măsura şi în această piesă în mod strălucit. Textul clasic – aici reprodus în carte – îşi întâlneşte intrepretarea (ideală?) în montarea radiofonică a lui Sică Alexandrescu din 1951, unde actorii străluciţi ai scenei româneşti îşi dau întreaga măsură (pe CD).

O noapte furtunoasă, prima capodoperă dramaturgică a nemuritorului I. L. Caragiale, este reeditată pe CD de Editura Casa Radio, după fulminanta epuizare, în urmă cu ani, a tirajului primei ediţii. CD-ul este însoţit acum, la această nouă ediţie, şi de cartea cu textul comediei. Interpretarea actoricească este memorabilă, de legendă. În 1952, sub direcţia lui Sică Alexandrescu, o echipă extraordinară de actori se reunea spre a monta radiofonic O noapte furtunoasă: Alexandru Giugariu, Marcel Anghelescu, Niky Atanasiu, Radu Beligan, Silvia Dumitrescu-Timică, Victoria Mierlescu, Horia Şerbănescu, Ion Ciprian şi alţii. Caragiale însuşi, probabil, nu ar fi putut spera la mai mult.

Asezarea lui Hogas in aceasta filiera nu ne poate impiedica sa-i remarcam originalitatea prozei sale de calatorie. Entuziasmul lui Ibraileanu (mai mult o acolada prieteneasca) sau al lui Lovinescu si Streinu odata trecut, ne ramane sa vedem in Hogas un scriitor atractiv, care te imbie nu numai la drumetie, dar si la citit. El se afla undeva la mijloc intre clasicismul lui Odobescu si barocul lui Bogza.

Povestea unei mari iubiri imposibile, microromanul Ieri (1995) își extrage forța din stilul laconic, imaginarul oniric și reflecțiile sumbre ale lui Sandor Lester, un emigrant care lucrează într‑o fabrică, visează să devină scriitor și o așteaptă pe femeia ideală, pe nume Line; într‑o bună zi, aceasta se ivește chiar din trecutul lui, din vremea când purta un alt nume… Oscilând între absurd, lirism și tensiune de coșmar, povestirile din volumul Nu contează (2005) sunt impregnate de o atmosferă stranie și tulburătoare, care e probabil cea mai tainică parte a operei Ágotei Kristóf. „O concizie care o să vă taie răsuflarea.“ – Hugo Marsan, Le Monde des Livres

Ágota Kristóf (1935–2011) s‑a născut în Ungaria, pe care a părăsit‑o clandestin în 1956, refugiindu‑se la Neuchâtel, în Elveţia. A lucrat într‑o fabrică de ceasuri și a început să scrie în franceză, limba exilului său. Este autoarea Trilogiei gemenilor – Marele caiet (1986), Dovada (1988) și A treia minciună (1991) –, care i‑a adus celebritatea pe plan mondial.

A șasea carte din seria "Școala pentru Bine și Rău" Dincolo de Bine și de Rău. Dincolo de Om și Condei. Până la Sfârșitul Sfârșiturilor. Povestea noastră a schimbat însă regulile. Am făcut breșe în structura Binelui și Răului. Iar acum trăim o nouă poveste în care nu mai suficient să fii Bun. Povestașul vrea mai mult de la noi...

Distopie construită pe scheletul prezentului, Legăturile artificiale este un roman tulburător prin acuitatea cu care presează zone sensibile ale hărții noastre mentale. Diferențele de clasă, de educație și de șanse, agresivitatea mocnită care își găsește o supapă și se revarsă pe rețelele sociale online, apatia celor care și‑au pierdut speranțele în posibilitatea unor schimbări cu real impact în societate, dragostea, la fel de vulnerabilă în lumea veșnic conectată ca și pe vremea misivelor strecurate de după evantaie... Toate aceste aspecte ale post‑modernității noastre se împletesc în povestea unui avatar care cucerește Antilumea, perechea virtuală a planetei, un vast joc online, doar pentru a o pierde apoi.

Nathan Devers este un tânăr scriitor francez, născut în 1997, absolvent de Filosofie, autor de eseuri și romane foarte apreciate de critică și de public şi vedetă a unor emisiuni televizate care dezbat teme ale actualității. Romanul Legăturile artificiale
a fost pe lista pentru Premiul Goncourt 2022.

Autorul bestsellerului internațional Un bărbat pe nume Ove Un spărgător de bănci înarmat fuge de la locul faptei și ajunge într-un apartament scos la vânzare, unde are loc o vizionare. Pentru că poliția e pe urmele sale, se baricadează înăuntru și îi ia ostatici pe cei șapte potențiali cumpărători, aparent normali și inofensivi, printre care doi "rechini" imobiliari, un cuplu de lesbiene, o multimilionară cu tendințe suicidare și un sabotor de vizionări deghizat în iepure. Dar lucrurile o iau razna atunci când ostaticii și spărgătorul încep să-și dezvăluie dramele personale și anxietățile. Când spărgătorul le dă drumul ostaticilor și oamenii legii năvălesc înăuntru, nici urmă de infractor, iar depozițiile halucinante ale martorilor nu fac decât să-i bulverseze și mai mult pe polițiști: Unde e infractorul și ce nu-i în regulă cu oamenii ăștia?

Anul 1859: Brita Caisa Seipajærvi, o tânără dotată cu puteri vindecătoare dintr‑o mică așezare patriarhală din Finlanda, condamnată de biserică pentru libertinaj, pleacă pe schiuri în căutarea unei noi vieți împreună cu cei doi copii ai ei. Destinația: Pykeijä (Bugøynes), unde oceanul este plin de pești. Neconvenționala ei aventură prin sălbatica regiune de coastă Ruija (Finnmark), în nordul Norvegiei, se transformă într‑o poveste despre exil, nomadism și viața dură din micile comunități arctice, de la gospodării izolate și sate pescărești la siida, așezările sezoniere ale băștinașilor sami. Dar mai ales despre dragostea liberă care trebuie să înfrunte meschinele convenții instituite prin tradiție și lege.

Un roman de un pur realism magic pe fundal nordic, ce dezvăluie o lume aproape necunoscută chiar și cititorilor norvegieni, dar familiară autoarei, care s‑a inspirat atât din viața bunicilor ei, cât și din documente de arhivă.

INGEBORG ARVOLA s‑a născut în 1974 în Honningsvåg, a crescut în Tromsø, în nordul extrem al Norvegiei, iar în prezent locuiește în Oslo. A debutat în 1999 cu romanul Korellhuset, urmat de mai multe volume de povestiri și cărți pentru copii. Pentru romanul Cuțitul de foc, prima parte a trilogiei dedicate Cântecelor de la Oceanul Îngheţat, a primit în 2022 Premiul Brage, cea mai prestigioasă distincție literară din Norvegia.