Literatură

O poveste neașteptată despre iubire și curajul de a gândi liber umple paginile acestui jurnal emoționant și provocator, care pune și astăzi sub semnul întrebării viziunea predominantă despre femei în societate și își păstrează intactă relevanța.

Alba de Céspedes explorează, cu o sensibilitate rară, speranțele și dilemele unei femei care își descoperă propria voce într-o lume a compromisului. Publicat pentru prima dată în 1952, Caietul interzis nu e doar portretul marcant al unei vieți de familie din Roma postbelică, ci și o oglindă pentru femeile care vor să-și afirme autenticitatea, dincolo de prejudecățile și constrângerile societății. Valeria Cossati, o soție devotată și mamă, își împlinește nevoia de intimitate și de asumare a identității grație unui caiet negru în care își dezvăluie secretele și frământările. De-a lungul acestei introspecții, se ivesc treptat toate dorințele reprimate și aspirațiile ei. Caietul interzis e o călătorie profundă și sensibilă în adâncurile sufletului feminin.

„O romancieră de succes și activistă politică în Italia natală, a fost admirată pentru portretele extraordinare ale femeilor, cu provocările lor. Redescoperită recent, opera ei are aceeași forță subversivă.“ — The New York Times

„Apreciat de Elena Ferrante, clasicul neorealist al Albei de Céspedes, Caietul interzis, este republicat la mai bine de 70 de ani de la prima sa apariție. Cartea rămâne relevantă pentru viața femeilor și astăzi.“ — The Guardian

„Un roman inteligent, captivant și irezistibil.“ — Los Angeles Review of Books 

Prefață de Dinu Flămând

De-a lungul a peste patruzeci de ani de viață literară, António Lobo Antunes și-a construit un spațiu psihogeografic singular, inimitabil, pe care îl scrie și rescrie neîncetat. Romanul Fado Alexandrino, apărut în 1983, este o capodoberă bântuită de declin, culpabilitate și pesimism istoric, o antiepopee cu accente burlești care demitizează evenimentul cel mai important al istoriei portugheze din secolul XX – Revoluția Garoafelor din 25 aprilie 1974.

La zece ani de la sfârșitul războiului colonial, cinci foști combatanți de pe frontul din Mozambic se revăd pentru o noapte de beție într-o cârciumă din Lisabona, iar această întâlnire devine prilej pentru un soi de lungă spovedanie labirintică, polifonică, răscolitoare. Cei patru foști camarazi care se confesează căpitanului lor, unic oficiant al acestei agape, rămân mereu, în poveștile relatate sau monologate interior, soldatul, sublocotenentul, ofițerul de transmisiuni și locotenent-colonelul. Pentru ei, existența a devenit un simulacru: sunt bântuiți nu numai de trecutul militar, ci și de propriile lașități și iluzii ratate. Revoluția lor a fost una de mucava, de bâlci, un fals simptom de trezire din letargie al unei societăți învinse. Fado Alexandrino devine astfel cronica unei lumi lipsite de glorie, care trăiește în amăgire, și tocmai juxtapunerea vocilor leagă în modul cel mai neașteptat violența și nostalgia, suferința și deriziunea, cruzimea și vulnerabilitatea.

„Destrămarea tuturor iluziilor este adevăratul final al cărții, dar în subtext figurează și întrebarea dacă tranziția spre normalitate e posibilă după decesul imperiilor și al ideologiilor, în acest peisaj de culori sumbre peste ruinele societăților tradiționale. Cu precizarea obligatorie că Fado Alexandrino nu este nici o oglindă deformată a societății portugheze într-un deceniu de răscruce, nici o fabulă ficțională despre moartea vechilor ideologii la orizontul încețoșat și imprecis al actualității, și nici măcar o carte despre condiția omului; ci este în primul rând o voce puternică de scriitor cu o excepțională capacitate de a investiga existența noastră prin magia limbajului.“ — DINU FLĂMÂND

„Fado Alexandrino este un roman colosal, excesiv, în care observația și descrierea sunt mereu bulversate de un instinct vizionar, adesea fulgurant, și de un imens suflu poetic.“ — Le Monde

„Lobo Antunes, unul dintre cei mai abili realizatori de portret pshologic din lume, redă turpitudinea unei întregi societăți printr-un amestec de voci individuale de o teribilă intensitate.“ — The New Yorker

„Îl consider pe António Lobo Antunes unul dintre cei mai mari scriitori, din toate limbile, ai vremii noastre.“ — Bernard-Henri Lévy

David Copperfield, pe care autorul îl considera „copilul preferat”, este un Bildungsroman cu valențe autobiografice. Scris între 1849 și 1850, David Copperfield marchează un moment de cotitură în evoluția creativă a lui Charles Dickens. Un ager observator al societății engleze de secol XIX, Dickens creează, la fel ca în toate celelalte romane ale sale, numeroase personaje memorabile: pe lângă protagonist, David Copperfield, a cărui viață, din copilărie și până la maturitate, ni se dezvăluie aproape cinematografic, într-o înlănțuire de întâmplări și emoții, îi cunoaștem și pe Clara Peggotty, James Steerforth și Uriah Heep.

„Ca mulți părinți afectuoși, am un copil preferat în adâncurile sufletului. Iar numele lui este David Copperfield.” Charles Dickens

„Ma încânta și ma uimește genialitatea domnului Dickens.” William Makepeace Thackeray

„Cel mai bun dintre toate romanele lui Charles Dickens.” Virginia Woolf

„Puțini romancieri au redat mai emoționant suflul copilăriei, strălucirea, vraja și teroarea lumii surprinse prin ochii unui copil și nuanțate de primele lui trairi.” Edgar Johnson

Acum dau peste Weston, care pregătește micul-dejun fără cămașă pe el – arătând nemaipomenit de bine la bustul gol – în bucătăria comună a duplexului pentru angajați în care locuiesc.

Având în vedere șocul de pe chipurile noastre, nici el nu se aștepta probabil să aibă o colegă de apartament, darămite două.

Pilotul morocănos este acasă doar pentru a începe noua afacere cu elicoptere a familiei. Mă descurc să fiu colega lui temporară de apartament, nu?

Pasiunea și atracția nu sunt imposibil de ignorat atunci când stabilești reguli de bază. În plus, chiar și cu minunații lui ochi căprui, tipul este un nor de furtună… Mă rog, asta până când fiica mea, Sutton, îl face să râdă, iar el îmi zâmbește. Apoi totul se schimbă. Iar inima mi-o ia la galop.

„O poveste splendidă despre vindecare, iertare și dragoste, cu un final care nu va dezamăgi!” Totally Addicted To Reading

„Yarros a creat personaje pe care le-am iubit și de care îți este foarte ușor să te legi.” Girl Plus Books

„N-am mai putut să las cartea asta din mână, atât de bună a fost!” Shh Moms Reading

Înarmată cu un inel fermecat care îi dă posibilitatea de a oferi sărutul morții, Jas s-a strecurat noaptea din palat pentru a-și asasina dușmanii.

Felicity, cea înzestrată cu puterea de a lua forma altora, are nevoie de un miracol. Soarta i-a hărăzit să-și omoare tatăl magic, iar ea se folosește de această abilitate unică pentru a nu împlini fatala profeție.

Când zvonurile despre învierea maleficului rege Mordeus se răspândesc la curtea umbrelor, Jasalyn decide să-l ucidă pe suveran odată pentru totdeauna. Felicity este de acord să ia forma prințesei, permițându-i lui Jas să-l vâneze în taină pe Mordeus – și pornind pe calea care ar putea să o ducă în sfârșit acasă.

În timp ce Jasalyn face echipă cu fermecătorul și chipeșul Kendrick, Felicity își propune să se apropie de Misha, regele Făpturilor Fermecate Sălbatice. Kendrick o ajută pe Jasalyn să simtă și altceva în afară de furie pentru prima dată în trei ani, iar Misha o face pe Felicity să-și dorească o lume în care să fie liberă să fie ea cea adevărată. Curând, misiunile fetelor ajung să le pună în pericol nu doar viețile, ci și inimile.

Viitorul tărâmului uman și al zânelor atârnă de un fir de păr pe măsură ce destinele se împletesc. Între îndatoriri periculoase, secrete sumbre și povești de iubire interzise, Jasalyn și Felicity descoperă că stelele sub care s-au născut ar putea fi cele mai blestemate dintre toate.

O poveste de dragoste înduioșătoare între doi iubitori de cărți, pentru iubitorii de cărți.

Această poveste de dragoste amuzantă și emoționantă se înfiripă printr-o serie de scrisori între Helene Hanff, o scriitoare care locuiește la New York, și angajatul unui anticariat situat la Londra, pe strada Charing Cross nr. 84. De-a lungul anilor, deși nu se întâlnesc niciodată și sunt separați atât geografic, cât și cultural, cei doi leagă o prietenie fermecătoare, întemeiată pe dragostea comună pentru cărți. Descoperiți relația care a atins inimile a mii de cititori din întreaga lume și a stat la baza unui film cu Anthony Hopkins și Anne Bancroft în rolurile principale.

„Omul binecuvântat care mi-a vândut toate aceste cărți a murit acum câteva luni. Dar Marks & Co. e încă acolo. Dacă treci cumva pe Charing Cross, la numărul 84, te rog, sărută clădirea din partea mea. Îi datorez atâtea.” Helene

„Cea mai frumoasă carte despre librării scrisă vreodată.” Jorge Carrión

„Citind cartea lui Helene Hanff, îți faci un nou prieten – unul fermecător, înțelept și amuzant.” Betty Rollin

„O poveste de dragoste din viața de zi cu zi. O mărturie atemporală. Vă îndemn să o citiți.” The Wall Street Journal

„Cei care au citit Scrisori din insula Guernsey, un roman alcătuit doar din scrisori între personaje, vor observa cât de mult îi datorează acest bestseller cărții Str. Charing Cross nr. 84.” Medium.com

„[Str. Charing Cross nr. 84] vă va readuce în armonie cu umanitatea. Va acționa ca un balsam pentru spirit și un înveliș protector pentru nervul expus.” The New York Times

„Această carte este povestea de dragoste cât se poate de simplă dintre domnișoara Helene Hanff din New York și domnii Marks & Co., vânzători de cărți rare și la mâna a doua, situați pe Str. Charing Cross nr. 84, la Londra.” Daily Telegraph (Londra)

Una dintre cele mai bune cărți ale anului 2022 (The New Yorker)

Drumuri lăturalnice urmărește un bărbat uigur anonim care, în încercarea de a scăpa de suferința și sărăcia din mediul rural, sosește în capitala Regiunii Uigure Autonome Xinjiang. Deși își găsește o slujbă temporară într-un birou guvernamental, nu întâlnește decât priviri bănuitoare și respingere peste tot, astfel încât, învăluit în ceața amară a poluării, nu îi rămâne decât să hoinărească pe străzi, în timp ce recită un monolog compus din numere și mirosuri, dorințe și repulsie, amintiri și nebunie. Romanul este o fabulă dezolantă despre izolare urbană, violență socială și dezumanizare.

„Tânărul protagonist al lui Perhat Tursun ne oferă o mărturie poetică și sumbră a luptei pentru înțelegerea mecanismelor oprimării. O carte curajoasă și sfâșietoare.” J.M. Coetzee, laureat al Premiului Nobel

„Un document literar cutremurător privind alienarea urbană.” The New Yorker

„Drumuri lăturalnice este un roman emoționant, cu o puternică încărcătură politică, despre impactul prejudecăților, al vieții urbane industriale și însingurării asupra poporului uigur. Un eveniment literar major și un portret fidel al oprimării.” Monica Carter

„Drumuri lăturalnice se citește ca o combinație de Kafka și David Lynch.” Tom Bowden

Perhat Tursun este scriitor, poet și critic social uigur din Regiunea Uigură Autonomă Xinjiang. Un model literar și cultural printre uiguri și considerat de unii drept cel mai important scriitor uigur modernist, a publicat numeroase poezii și povestiri, precum și trei romane. Perhat Tursun a dispărut la începutul anului 2018, iar în 2020 s-a relatat că, pe baza unor acuzații neclare, a fost condamnat la 16 ani de închisoare. În 2022 a fost laureat al Swedish PEN Tucholsky Prize, premiu acordat în trecut unor scriitori ca Salman Rushdie și Svetlana Aleksievici, pentru susținerea puternică a literaturii libere, indiferent de tabuurile culturale sau reprimarea etno-politică și pentru ilustrarea emoționantă a experienței umane din perspectiva unei minorități.

Roman câștigător al Writer’s Prize for Fiction 2024, finalist la Women’s Prize for Fiction în 2024, desemnat drept una dintre cele mai bune cărți ale anului 2023 de publicațiile The New Yorker, Washington Post, Time, Kirkus Reviews, Harper’s Bazaar, New Statesman și Publishers Weekly, ales de NPR 2023 în „Books We Love“.

Roman despre frumusețe și fragilitate, Pitulicea este povestea unei familii irlandeze ale cărei traume se transmit, se alimentează și se metamorfozează de-a lungul a trei generații: Phil McDaragh, băiatul sensibil născut într-un cătun, ajuns vedetă literară în Irlanda, apoi monument osificat în Statele Unite, unde o nouă soție, bogată, și aura de scriitor din Lumea Veche îl propulsează în grațiile sistemului academic; Carmel și Imelda, fiicele lui, scindate între iubirea filială și respectul impus de statutul excepțional al tatălui, pe de-o parte, și, pe de altă parte, durerea de a fi fost când spectatoare, când victime ale egoismului monstruos al unui bărbat care nu își poate vindeca rănile decât rănindu-i pe ceilalți; și Nell, fata lui Carmel, o tânără din Gen Z, rătăcind în lumea virtuală și în cea reală și neputând să adere la nici una.

„Anne Enright recurge la voci multiple, orchestrând ecouri și juxtapoziții prin care obține profunzime psihologică și frumusețe stilistică.“ — The Spectator

„Un roman puternic preocupat de relațiile de familie, scris de una dintre marile personalități literare de astăzi.“ — New York Times

„De o ironie mușcătoare, narațiunea emoționantă și sclipitoare a lui Enright converge în final spre o notă luminoasă de speranță.“ — Publishers Weekly

„Curajoasă, tristă și ingenioasă, Pitulicea nu iartă nimic – nici pe poeții irlandezi, nici relațiile de familie, nici sexul bun sau dezastruos –, totul într-un stil absolut efervescent.“ — Margaret Atwood

O viziune nuanțată și empatică asupra vulnerabilității umane face ca povestea imaginată de Anthony Marra să capete suflul vieții reale, să emoționeze și să capteze atenția cititorului de la prima la ultima pagină.

Într-un carusel de emoții, cu imagini fulgurante și puncte de reflecție strecurate cu umor, ironie, sarcasm sau tristețe, redescoperim arta cinematografică în contextul propagandei de război și lupta continuă pentru succesul de pe marile ecrane în vreme ce, în prim-plan, reflectorul se oprește asupra unor protagoniști de neînvins în confruntarea pe care o au de dus cu fantoma vinovăției și propriul trecut. O traumă din copilăria petrecută în Italia lui Mussolini, în atmosfera de teroare instituită de raidurile Cămășilor Negre, dublată de sentimentul de culpabilitate pentru un gest imatur care a condus la condamnarea tatălui disident într-o colonie de confino din Calabria și, în final, la destrămarea familiei, tulbură cursul firesc al vieții Mariei Lagana. Povara trecutului o urmărește și în exilul de peste ocean, la Los Angeles, unde, cu multă tenacitate, reușește să își contruiască o carieră în lumea hollywoodiană a bărbaților și a jocurilor de putere, la studioul cinematografic Mercury Pictures International, punct de convergență și loc de refugiu pentru un grup eterogen de imigranți europeni.

„Un roman inteligent și satiric despre Hollywoodul anilor ’40, război, fascism și dramă personală.“ — Isabel Allende

„Amuzant, inventiv din punct de vedere lingvistic și, mai presus de toate,  emoționant, Mercury Pictures prezintă este un roman strălucit.“ — Sunday Times

„Veți râde și veți plânge în minunatul Mercury Pictures prezintă.“ — San Francisco Chronicle

 În aceste douăsprezece proze scurte magnetice Chimamanda Ngozi Adichie explorează legăturile umane dintre iubiți, copii și părinți, prieteni și continente. Intense, infuzate cu frumusețe, suferință și dor, aceste povestiri cartografiază, cu sensibilitatea tipică a lui Adichie, coliziunea dintre culturi și lupta profund umană de a le reconcilia.

„Africa descrisă în prozele lui Adichie nu este Africa cu care suntem familiarizați de la TV sau din ziare. Poveștile ei nu sunt despre războaie civile, despre corupția guvernului, sau despre boli mortale. Scriitoarea este interesată de felul în care ciocnirile dintre tradiție și modernitate, dintre așteptările familiale și visurile importate afectează relațiile dintre soți, relațiile dintre părinți și copii. În aceste povestiri care se petrec în Nigeria și în SUA, problema loialității și a dorinței de a aparține este amplificată major. Personajele ei, majoritatea născute în Nigeria, care apoi emigrează (sau își văd rudele emigrând) în America sunt neancorate și adesea derutate sau în pericol. În loc să ajungă membri cosmopoliți ai unei lumi globalizate, tind să se simtă dislocați pe două continente, blocați la periferia a două culturi profund fluctuante.” Michiko Kakutani, The New York Times