Literatură

Adevăratul meu nume, cea mai recentă carte semnată de Ludmila Ulițkaia, reunește exerciții lirice, autobiografice sau pur ficționale, pe lângă șapte povestiri cu tentă angeologică a căror legătură cu partea autobiografică devine limpede privind volumul ca pe un întreg: ele distilează experiența de viață și reflecțiile autoarei. Pornind adesea din situații la limita absurdului, chiar a fantasticului, istoriile își găsesc de fiecare dată echilibrul, fie printr-o intervenție „nevăzută“, fie urmând ordinea firească a lucrurilor. Chiar și în cele șapte scenarii de tip apocaliptic care încheie cartea, lumea capătă un sens și găsește o formă de împăcare. Ludmila Ulițkaia ne propune până la urmă o viziune luminoasă și liniștitoare: dincolo de haosul aparent, totul se așază, iar această ordine nu poate fi zădărnicită de nimic omenesc.

Roman câștigător al premiilor Strega și Strega Giovanni, 2025  •  Aflat pe lista celor mai bune zece cărți ale anului 2025, conform revistei Il Libraio  •  Inclus între cele mai bune zece cărți ale aceluiași an pe platforma Libreriamo și în publicațiile El Cultural (Spania) și Trouw (Olanda)  •  În curs de publicare în treizeci de țări.

La zece ani după ce a tăiat orice legătură cu părinții săi, un bărbat rememorează motivele acestei decizii. O familie oarecare, un cămin ca atâtea altele, un orășel cu nimic deosebit. Și totuși, atmosfera e una de tensiune constantă, alimentată de agresivitate și manipulare. Dominația tatălui, pretenția lui de a fi iubit se împletesc toxic cu pasivitatea mamei, incapabilă să trăiască în afara granițelor trasate de soțul ei. Din această dinamică se naște un veritabil microcosmos concentraționar, din care ieșirea nu poate lua decât forma unei rupturi radicale. Amintind de Franz Kafka și a sa Scrisoare către tata, Aniversarea este un bildungsroman al supraviețuirii, dureros prin onestitate și dezarmant prin tonul confesiv.

„Romanul lui Bajani este unul de excepție și încalcă un autentic tabu: în primele pagini ale cărții facem cunoștință cu protagonistul, care ne povestește ultima vizită făcută părinților săi, înainte de a se rupe definitiv de propria familie, dezagregată din pricina violenței tatălui tiranic și a supunerii mute și disperate a mamei. Pentru a contura o imagine credibilă a unui atare infern domestic și a fugii fără de întoarcere a protagonistului, naratorul recurge la sursele romanului spre a pune în ordine datele experienței, făcând acel salt mortal care să-l conducă din informitatea «realului» către consistența și lizibilitatea «adevărului». Numai în acest fel un fapt de viață individual izbutește să devină o oglindă în care toți cititorii pot întrezări ceva ce nu cunosc poate direct, dar care îi privește personal. Aniversarea este un roman original și impresionant, care îl izbește pe cititor ca un pumn în față sau în stomac. Bajani nu simte nevoia nici să condamne, nici să ierte, ci ne povestește despre cât de anevoioasă, dar și cât de necesară este calea spre eliberare.“ — Motivația juriului Strega

 

Nu suntem singuri fiule, nu te teme! Trupul nu e decât un recipient, el conține sufletul pentru o clipă în drumul nostru spre desăvârșire. Calea e lungă, însă în cele din urmă, obstacolele, oricât de dificile, nu vor opri izvorul infinit al iubirii din care s-au născut universul și viața. Dacă nu ai ochi cu care să vezi... roagă-te, iar Dumnezeu îți va zidi ochi și vei vedea dincolo de simțuri. Dacă nu ai putere, Dumnezeu îți va da puterea cu care să privești în oameni. Dacă nu ai urechi, roagă-te, fiule, iar Dumnezeu îți va sculpta urechi cu care să auzi cântecul și bătăile inimii divine. Dacă nu ai picioare și mâini, roagă-te, iar Dumnezeu îți va oferi aripi cu care să te înalți tu însuți, totodată înălțându-i și pe ceilalți. Roagă-te mereu și vei înțelege!

National Jewish Book Award for Fiction 2024

Ayelet Tsabari ne propune o carte singulară despre iubire, identitate, recuperarea memoriei și cât se poate de curajoasă despre integrarea evreilor yemeniți în Țara Făgăduinței. Roman marcat de o sensibilitate lirică profundă, Cântece pentru cei cu inima frântă este și o meditație asupra apartenenței și a felului în care trecutul, oricât de dureros, continuă să ne modeleze.

Un telefon primit de la un funcționar al ambasadei îi anunță Zoharei moartea mamei sale, Saida, în Israel. Amintirile revin în viața ei ase­menea unor cioburi de oglindă violent împrăștiate: dispariția fratelui în tabăra de primire pentru evreii yemeniți, moartea tatălui pe când era doar o adolescentă, anii petrecuți la un internat prestigios, care au îndepărtat-o de rădăcini, plecarea din Israel și iubirile lăsate în urmă. Toate aceste fragmente ale vieții sale trebuie adunate și înțelese, pentru ca Zohara să-și poată privi adevăratul chip, așa cum Saida a făcut cândva, demult, în avionul care o ducea acasă.

„Un roman superb despre secrete de familie, pierdere, iubire și trădare.“ — World Literature Today

„Cântece pentru cei cu inima frântă este o carte captivantă, scoasă în evi­dență de stilul său incisiv și nervos. Iar când vine vorba de a da mărturie despre istoria și cultura vibrantă a generațiilor de grupuri marginalizate din Israel, romanul este un triumf fără egal.“ — Jewish Book Council

A fost odată o fată care a chemat întunericul, iar întunericul i-a răspuns frumos. Și au trăit adânc, periculos și deloc cuminți. O studentă a stârnit interesul unei irezistibile forțe întunecate, un demon flămând de suflete, care s-ar putea dovedi singura ei șansă de supraviețuire, în seria dark romance semnată de senzația TikTokului, Harley Laroux.

În sala de operație nr. 4, etica e un lux pe care David Evans nu și-l mai permite. Cel mai bun neurochirurg din Washington are de făcut o alegere imposibilă: salvează viața celui mai puternic om de pe planetă sau își vede fiica de șase ani murind. Savurează o execuție pe viu, fără anestezie, pe care o vei simți sub piele până la ultima pagină. Iar dacă ai devorat seria Regina Roșie, înseamnă că ești gata să cunoști monstrul care a început totul: Mr. White. Operația începe acum. Tu ce alegi?

BOOKER PRIZE 2019 Au trecut mai bine de cincisprezece ani de la evenimentele din Povestea Slujitoarei, iar regimul teocratic al Republicii Galaad încă ţine frâiele puterii cu o mână de fier. Dar apar primele semne că Galaadul începe să se erodeze din interior. Exact în acest moment de răscruce, vieţile a trei femei complet diferite se întrepătrund în mod neaşteptat. Urmările pot fi dezastruoase sau pot duce la un viitor mai bun, dar cu siguranţă vor cutremura zidurile lumii care le ţine captive. Rămâne de văzut dacă aceste ziduri se vor şi prăbuşi.

O COLECȚIE DE TREIZECI DE POVESTIRI SUPRAREALISTE ASEMĂNĂTOARE UNOR PIESE DE TEATRU ABSURD Proza lui Ende este o experiență de lectură unică – seamănă cu imersiunea într-o realitate augmentată, populată de ființe angelice și demonice, în care ești invitat să accesezi și să pui cap la cap senzații și imagini. În fiecare poveste există o ușă, iar dincolo de ea este o lume nevăzută care sperie, dar care devine irezistibilă și inevitabilă – iar când această ușă se deschide, începe jocul căutării sinelui și al reflectării lui, ca și cum te-ai vedea într-o oglindă din oglindă labirintică. Din acest joc, cititorul se întoarce la realitate un pic răvășit, pentru că tocmai și-a recunoscut chipul: uneori schimonosit de frică, vulnerabil și labil, alteori capabil de atrocități, funest, malefic.

„Enigme stranii și detalii ce înfioară... O lectură tulburătoare ce reliefează legătura unică dintre gemeni.“ (Woman’s World) Cu bune și cu rele, surorile sunt singurele din lume cu care împarți experiențe, cu care relaționezi mai mult decât cu orice prietene sau iubiți, care te înțeleg pentru că au fost martorele directe ale primilor ani în care te-ai format.

N-am fost niciodată tânăr. Indiferent cine am fost cândva, omul ăla e mort acum. Într-o noapte liniștită, un necunoscut dezvăluie pe trupul său povești care prind viață și ard ca viziunile unui oracol. Fiecare scenă te aruncă în lumi neliniștitoare: coloniști pierduți pe Marte, copii ce-și întorc furia împotriva părinților, călătorii prin timp sfâșiate de dor, un apus al lumii prins într-o singură clipă. Între vis și coșmar, între fascinație și groază, aceste istorii luminează fragilitatea și forța umană. Nu e doar o colecție de povestiri, ci o călătorie prin imaginație, spațiu și destin, care lasă cititorului amprente adânci și imposibil de uitat.

Răspunsurile dor, însă liniștea ucide. Toată lumea urăște zilele de luni. Cel mai nașpa moment al săptămânii e luni dimineață, când sună ceasul și afară e încă întuneric și știi că trebuie să te târăști din pat și s-o iei de la capăt.

În lumea sclipitoare și luxoasă a înaltei societăți, toată lumea minte, scandalurile și dezmoștenirile întețesc bârfele, iar sângele pătează renumele familiilor bogate, care ar face orice pentru a-și proteja secretele. Ai grijă unde îți îngropi secretele! Fără tragere de inimă, debutanta Sawyer Taft s-a alăturat înaltei societăți din Sud dintr-un singur motiv: pentru a-și găsi tatăl biologic. Dar răspunsurile primite nu au făcut decât să o lase cu și mai multe întrebări, iar o dezvăluire tulburătoare ar putea distruge viețile tuturor.

Intrigați de legendele locale pe care le află în explorările lor, trei călători americani descoperă în vârful unui munte o mică țară misterioasă care, spre uimirea lor, e locuită doar de femei. Ei sunt primii bărbați care vizitează Țara Femeilor în ultimii aproape două mii de ani. Asigurându-și reproducerea prin partenogeneză, locuitoarele acestui tărâm au pus bazele unei societăți pașnice, solidare, fondate pe principiile absolute ale

maternității și educației.

Utopie feministă apărută în 1915, Țara Femeilor s-a bucurat de succes la momentul publicării, însă romanul a căzut pradă uitării preț de câteva decenii. Redescoperit de noua generație feministă a anilor 1960, volumul reprezintă un roman cult al feminismului american și o lectură cât se poate de necesară astăzi.

 Charlotte Perkins Gilman (1860-1935), scriitoare americană, feministă, reformistă socială și apărătoare a drepturilor femeilor și a independenței economice a acestora. Născută în Hartford, Connecticut, Gilman a abordat adesea inegalitatea de gen și efectele înăbușitoare ale rolurilor tradiționale atribuite femeilor în societate.

Moștenirea lui Gilman ca scriitoare și gânditoare feministă este celebrată și astăzi, operele sale rămânând relevante atât în discu­țiile despre egalitatea de gen, cât și în cele despre sănătatea min­tală și reforma socială. Explorând chestiuni precum lipsa unei vieți în afara casei și forțele opresive ale societății patriarhale, Gilman a analizat rolul femeilor în America acelei epoci, deschi­zând, prin opera sa, calea unor scriitoare precum Alice Walker și Sylvia Plath.

La Alice Books i-a mai apărut volumul Tapetul galben, o explo­rare fascinantă și tulburătoare a psihicului feminin și a constrân­gerilor sufocante ale societății secolului al XIX-lea.

Paginile acestea au fost gândite ca un insectar al proastei exprimări. De aceea, miza lor este doar în primă instanţă râsul. Dacă e adevărat că în spatele fiecărei intenţii comice trebuie să stea o nelinişte, Noi vorbim, nu gândim va ieşi din perimetrul cărţilor bune de citit doar în tren, în avion sau pe plajă. După ce se va stinge hohotul, va trebui să-şi facă apariţia îngrijorarea. Şi asta, în principal, din două motive. Fiindcă e foarte greu ca, exprimându-te şleampăt, să gândeşti coerent. Şi fiindcă majoritatea celor antologaţi aici sunt persoane publice. Oameni care imprimă stiluri de viaţă, conduc instituţii sau partide, emit legi şi populează studiourile de televiziune. Oameni care, din nefericire, pot fi preluaţi ca modele de viaţă. Iar asta fără ca agresiunea lor asupra limbii române şi asupra logicii să fie pedepsită în vreun fel.

„Am intrat în zodia «lacebunului»: la ce bun mersul la ore? La ce bun studiul? La ce bun cititul? La ce bun bibliotecile? Câtă şcoală are, în fond, liota de asistente TV şi manelişti care populează emisiunile de divertisment reambalate sub eticheta showului (late night or otherwise)? Ce rost are să citeşti, când o carieră de succes se poate clădi atât de uşor cu ajutorul unui chirurg plastician sau al unui taraf? Câte BMW-uri îţi poate oferi o catedră de istoria artei? Mai lăsaţi-ne cu barometrul de cultură, zău aşa.“ — RADU PARASCHIVESCU

RADU PARASCHIVESCU (n. 1960, Bucureşti) trăieşte în Balta Albă şi se visează la Roma. E mefient faţă de avioane, reptile şi sfaturile medicilor. Croieşte articole pentru ziare şi reviste, traduce romane, se ocupă cu hermeneutica ofsaidului în emisiuni de analiză fotbalistică şi – mai rar decât i-ar plăcea – scrie cărţi. Are câţiva prieteni francezi de nădejde (Millefeuilles, Plaisir Sucré, Macaron etc.), fără să-şi fi trădat prima iubită: ciocolata de casă. Se îmbată cu vocea lui David Gilmour şi chitara lui Mark Knopfler. Se îndrăgosteşte repede şi-i trece greu. Detestă clişeele, laptele şi broccoli. A scris despre nesimţiţi, Inès de Castro, Maradona şi Caravaggio.

Cărţi: Efemeriada (2000, Libra); Balul fantomelor (2000, RAO, reeditare Humanitas, 2009); Bazar bizar (2004, Maşina de scris, reeditare Humanitas, 2007); Fanionul roşu (2005, Humanitas, Premiul Ioan Chirilă pentru cea mai bună carte de sport a anului); Ghidul nesimţitului (Humanitas, 2006); Fie-ne tranziţia uşoară. Mici rostiri cu tâlc (Humanitas, 2006); Mi-e rău la cap, mă doare mintea. Noi perle de tranziţie (Humanitas, 2007); Cu inima smulsă din piept (Humanitas, 2008); Răcani, pifani şi veterani (coord., Humanitas, 2008); Dintre sute de clişee. Aşchii dintr-o limbă tare (Humanitas, 2009); Fluturele negru (Humanitas, 2010); Toamna decanei. Convorbiri cu Antoaneta Ralian (Humanitas, 2011), Astăzi este mâinele de care te-ai temut ieri (Humanitas, 2012), Maimuţa carpatină (Humanitas, 2013), Muşte pe parbrizul vieţii. Nou catalog de perle (Humanitas, 2014), Noi vorbim, nu gândim. Nouă colecţie de perle româneşti (Humanitas, 2015), Poveşti de dragoste la prima vedere (coautor, alături de Ioana Pârvulescu, Gabriel Liiceanu, Ana Blandiana şi Adriana Bittel – Humanitas, 2015), România în 7 gesturi (Humanitas, 2015), Aștept să crăpi (de astăzi, în prime-time) (Humanitas, 2016), Cum gândesc politicienii (Cum? Gândesc politicienii?) (Humanitas, 2016), Am fost cândva femeie de onoare și alte povestiri (Humanitas, 2017), Cartea râsului și a cercetării (Humanitas, 2017), Două mături stau de vorbă. Scene românești (Humanitas, 2018), Orice om îi este teamă (Humanitas, 2018), În lume nu-s mai multe Românii (planetei noastre asta i-ar lipsi) (Humanitas, 2019), Omul care mută norii (Humanitas, 2019), Recviem vesel pentru tata (Humanitas, 2020), Vitrina cu șarlatani (Humanitas, 2020); Acul de aur şi ochii Glorianei (Humanitas, 2021), Noi suntem români (nimeni nu-i perfect) (Humanitas, 2022), Podul Diavolului (Humanitas, 2022), Garoafe la bordel (Humanitas, 2023), Libertatea de depresie (Humanitas, 2024), Brățară pe glezna ta, (Humanitas, 2024), În virtutea inepției (Humanitas, 2025).

„A fost odată un om.“ Așa începe povestea omului care nu voia să moară. Și deși pare începutul unui basm, este o poveste țesută din ițele vieții de zi cu zi, asupra căreia planează umbra iminentă a morții.

Pe palierul comun al unui bloc, o poveste de prietenie trece prin bucurii împărtășite, afecțiune, sprijin și înțelegere, dar și confuzie, secrete, tristețe și disperare. Când apropiindu-se, când depărtându-se, vecinul misterios al naratoarei, obsedat de muncă și de călătorii, o pune față în față cu trecutul său – dezvăluindu-i imaginea unei alte lumi, a Ungariei comuniste de care s-a îndepărtat voit –, dar și cu prezentul bolii sale necruțătoare și implacabile.

Blândă, reținută și tolerantă, prietenia lor trece cu vederea nu doar diferențele dintre acțiunile, pasiunile, originea și copilăria lor, ci și opiniile politice și sociale divizate, perspectiva diferită asupra universului în care trăiesc. În patruzeci și cinci de capitole scurte, Catherine Lovey reflectă structura întâlnirilor dintre cei doi vecini: trecătoare, dar încărcate de semnificație, nu doar un portret, ci un întreg destin. O narațiune plină de tandrețe și lumină.

Premiul Michel-Dentan 2024

Premiul Alice Rivaz 2024

Premiul Elvețian pentru Literatură 2025

Autoarea știe foarte clar că distanța pe care încearcă să o surprindă – detașarea omului bolnav de tot ceea ce îl diferențiază de ceilalți – este fragilă și profund emoționantă. Dar o face într-un mod flexibil și schimbător, în secvențe scurte care dau impresia unor mișcări de dans sau a unor peisaje succesive văzute dintr-un tren. Le Monde

Cu temporalitatea sa disjunctă și anulând raportul dintre interior și exterior, această poveste sotto-voce despre agonie și negare ne învață că soarta își urmează cursul chiar dacă pare lipsită de sens. Libération

Rațională, lucidă și uneori incisivă, Catherine Lovey reușește să împletească strâns curajul și vulnerabilitatea. Le Courrier

Roman nominalizat la Women's Prize for Fiction 2023

„Unul dintre primele mari romane despre reţelele sociale.” (The Millions)

Sunt fană este deopotrivă povestea şi depoziţia unei naratoare anonime, prinsă într-o relaţie romantică ce pare profund inegală. Cu o privire lucidă şi nemiloasă, Sheena Patel face conexiuni surprinzătoare între luptele de putere ce stau la baza relaţiilor umane şi cele din lumea largă, oferind o critică necruţătoare a reţelelor sociale, a accesului în rândul privilegiaţilor şi a sistemelor patriarhale. În această carte memorabilă, Patel se impune ca o voce nouă, dinamică şi incisivă a literaturii contemporane, capabilă să pună în mişcare în sufletul cititorilor un adevărat carusel de emoţii. Sex, brutalitate, politică, muncă, artă, tandreţe, umor – Sheena Patel scrie despre toate şi o face cu o forţă literară uluitoare.

„În aceste vremuri în care trebuie să vorbim deschis despre violenţa rasială şi sexuală, romanul Sheenei Patel imploră cititorii să se trezească naibii odată.” (The Chicago Review of Books)

 „Pe cât de memorabil, pe atât de captivant. Vocea narativă este uimitor de puternică şi propulsează cititorul prin capitolele scurte şi tensionate, evocând în acelaşi timp teme atemporale ca puterea şi obsesia.” (Harper’s Bazaar)

 „Logica corozivă a relaţiilor unilaterale este tema acestui roman polemic şi amuzant, spus din perspectiva unei tinere obsedate de iubitul ei căsătorit şi de fosta lui iubită. Un amestec de repulsie şi dorinţă.” (The New Yorker)

 „Scris în părţi scurte, aforistice, ca nişte mini-bloguri sau postări pe Instagram, romanul descrie stările de spirit şi frustrările unei tinere nenumite, care se trezeşte la cheremul unui iubit mai în vârstă şi toxic.” (The Financial Times)

Sheena PATEL este poetă, romancieră şi regizor-asistent de film şi televiziune. Născută şi crescută în Londra, face parte dintr-o familie de imigranţi, tatăl fiind de origine kenyano-indiană, iar mama provenind din Mauritius. A studiat literatură engleză la Queen Mary University of London împreună cu Sharan Hunjan şi Roshni Goyate. Cele trei, alături de Sunnah Khan, au format, în 2017, 4 BROWN GIRLS WHO WRITE, iar în 2020 au publicat volumul This Is What Love Is. Romanul ei de debut, Sunt fană (I’m a Fan), a fost publicat în 2022 şi a fost primit foarte bine atât de cititori, cât şi de critică, fiind recompensat cu Discover Book of the Year la ediţia din 2023 a British Book Awards şi cu The Observer Best Debut Novel of 2022. În 2023, a fost finalist la Swansea University Dylan Thomas Prize şi nominalizat la Women’s Prize for Fiction şi la Republic of Consciousness Prize.

Într-un sat din nordul țării, în perioada comunistă, un copil este ucis în timpul „pușcăturilor” din seara de Înviere. Victima aparține însă comunității rome, în timp ce vinovatul provine dintr-o familie veche a satului, ceea ce complică lucrurile și le așază sub diverse semne de întrebare. Pe măsură ce trece timpul, adevărul capătă tot mai multe nuanțe, iar acestea, sub presiunea prejudecăților rasiste, tind chiar să-l înlocuiască în totalitate cu zvonuri și cu suspiciuni. Protagonistul, un copil de opt ani, și alți câțiva băieți care fac parte din aceeași gașcă sunt mai întâi martori inocenți ai nebuniei care cuprinde satul, însă psihoza colectivă a „oamenilor mari” n-are cum să nu-i afecteze, în cele din urmă, și pe ei. Un roman despre forța cuvintelor și a poveștilor, despre diferențele dintre adevăr și realitate, dar mai cu seamă despre cum rasismul nu are doar un caracter manifest, astfel încât să-l putem înțelege și izola, ci și unul lăuntric, transmis prin generații, care-l face dificil de recunoscut în noi înșine.

Lucian Dan TEODOROVICI s‑a născut pe 17 iunie 1975, la Rădăuți. Este scriitor, regizor de teatru și scenarist de film. Din 2017, director al Muzeului Național al Literaturii Române Iași și al FILIT Iași. În perioada 2002‑2006, a fost redactor‑șef al Editurii Polirom, unde a inițiat, în 2004, colecția „Ego. Proză”, pe care o coordonează și în prezent. A debutat editorial în 1999, cu romanul Cu puțin timp înaintea coborârii extratereștrilor printre noi, Editura OuTopos, Iași (reeditat la Editura Polirom în 2005 și 2022). La Editura Polirom a mai publicat: Circul nostru vă prezintă: (roman, 2002, 2007, 2020); Atunci i‑am ars două palme (povestiri, 2004, 2023); Celelalte povești de dragoste (roman, 2009, 2013); Matei Brunul (roman, 2011, 2014); Cel care cheamă câinii (roman, 2017); Silvestru și Marele Dictator (carte pentru copii, 2020); Mustața lui Dalí și alte culori (pictoroman, 2020, în colaborare cu Felix Aftene). A obținut diverse nominalizări și premii literare în țară și în străinătate, printre care: International Dublin Literary Award, 2020 (nominalizare); Premiul Literar al Europei Centrale ANGELUS, Polonia, 2015 (premiul cititorilor); Premiul pentru Proză al revistei Observator cultural, 2012; Premiul Național de Proză al Ziarului de Iași, 2012; Premiul Literar „Augustin Frățilă” (pentru cel mai bun roman al anului 2011) etc. Cărțile sale au fost traduse și publicate în SUA, Anglia, Franța, Germania, Spania, Italia, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Serbia și Macedonia. În 2025 i-a fost acordat titlul de „Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres” de către Republica Franceză, pentru „contribuția sa și angajamentul său în serviciul culturii”.

Protagoniştii romanului Oraşul şi zidurile sale incerte sunt doi adolescenţi, naratorul nenumit, în vârstă de 17 ani, şi o fată, care apare în carte doar cu pronumele cu care i se adresează naratorul, „tu“. Cei doi frecventează licee diferite, dar soarta îi aduce împreună cu ocazia unui concurs de eseuri. Fata îi explică faptul că adevăratul ei sine trăieşte într-un oraş împrejmuit de ziduri înalte. Dincolo de ziduri, există o pădure imensă de meri, dar singura poartă spre lumea exterioară este păzită de un uriaş, iar locuitorii nu pot trece de acesta. Doar turme de animale cu corn în frunte şi blană aurie pot călători în afara oraşului. Oamenii din oraş nu au umbre. Fata lucrează la bibliotecă, colecţionând vise vechi, şi singurul mod în care naratorul poate să-i găsească adevăratul sine este să pătrundă în oraş şi să devină cititor de vise. Dar unde se află acest oraş misterios şi cum poate intra în el? Pentru a deveni la rândul său locuitor, naratorului trebuie să i se îndepărteze umbra, care are o semnificaţie importantă în poveste. Numai că, într-o bună zi, fata dispare brusc din lumea reală, chiar sub ochii naratorului. Va putea oare acesta să-i găsească sinele până la final?

Premiul PEN România, ediţia 2024

Roman pentru care autorul a fost inclus pe lista scurtă a nominalizărilor la Premiul Uniunii Europene pentru Literatură, ediţia 2025

„Povestea de dragoste dintre voluntara, intransigenta, imprevizibila fiică a unui fost torționar și fiul fostei victime a acestuia îi oferă prozatorului Bogdan Crețu prilejul să facă în noul lui roman un portret al României din intervalul cuprins între anii ’50 (cu eflorescența temnițelor comuniste) și contemporaneitatea receptivă la mișcarea #metoo. Un portret relevant și foarte realist: torționarul e judecat doar de propriul copil, altfel rămânând prosper și liber până la moarte, viața deținutului politic e distrusă pentru totdeauna, iar urmașii lor direcți, marcați într-un fel sau altul de compromisurile și dramele familiale, nu se vor regăsi pe deplin niciodată. Întrețesute, cele două fire narative asigură tensiunea din Mai puțin decât dragostea, o carte densă, dramatică, puternică.” (Mariana Codruț)

Anii 1946-1947 au fost poate cei mai dureroși pentru Republica Moldova, o perioadă de foamete similară Holodomorului ucrainean, dar mult mai puțin cunoscută. Atunci s-au întâmplat lucruri de neconceput, părinți care se topeau pe picioare încercând să-și țină copiii în viață, fii și fiice care mureau de foame după o lungă agonie. Cartea Liliei Calancea urmărește povestea unei familii destrămate dintr-un sat de pe malul Nistrului, în acele vremuri fatidice, când cei trei copii au rămas singuri după ce tatăl i-a părăsit, iar mama s-a avântat în necunoscut pentru a face rost de hrană. Când nu mai au ce pune pe masă, iar nimeni nu mai poate ajuta cu nimic, oamenii își pierd umanitatea și devin capabili de cele mai mari atrocități, iar copiii sunt cei mai vulnerabili la această transformare. Foamea nu mai lasă loc de milă, de principii sau de altruism, nici măcar în sânul familiei, astfel încât cei doi băieți și sora lor mai mare nu se pot baza decât pe ei și trebuie să se ferească până și de cei care înainte le erau cei mai apropiați. Și totuși, lumina și bunătatea pot apărea de unde te aștepți mai puțin... Hora înfometaților pictează un tablou crud al uneia dintre cele mai mari tragedii ale secolului XX, o poveste despre reziliență și supraviețuire în timpuri în care moartea se plimba, la propriu, pe ulițe.

Premiul Nobel pentru Literatură 2018

Volum nominalizat la Premiile Uniunii Scriitorilor din România, categoria Traduceri din literatura universală, ediția 2024

Republica poloneză în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Un stat multicultural şi multietnic unde creştinismul, iudaismul şi islamul coexistă. Cărţile lui Iacob este în acelaşi timp o istorie universală a emancipării sociale şi religioase în mijlocul unei lumi feudale, pline de diviziuni, inegalităţi şi prejudecăţi şi o poveste despre incredibila rebeliune stârnită de Iacob Frank, un tânăr evreu chipeş şi carismatic ale cărui idei scindează curând comunitatea evreiască. Pentru unii eretic, pentru alţii Mesia mult aşteptat, Iacob Frank adună în jurul său, datorită învăţăturilor lui, un cerc de discipoli devotaţi şi schimbă cursul istoriei. Olga Tokarczuk surprinde cu mare atenţie la detalii realităţile epocii, arhitectura, hainele şi obiceiurile, vizitând conace nobiliare, parohii catolice şi case evreieşti cufundate în rugăciune şi în studiul unor scrieri ezoterice. Romanul a devenit un bestseller chiar din momentul apariţiei, fiind nominalizat la Prix Femina étranger şi International Booker Prize şi distins cu Premiul Nike şi Premiul Jan Michalski.

Prezent: Annie Adams abia începe să se obișnuiască cu viața în Castle Knoll când prezicătoarea locală, Peony Lane, îi transmite un mesaj enigmatic, cu doar câteva ore înainte de a fi găsită moartă, înăuntrul conacului Gravesdown. Annie nu are încotro și trebuie să pătrundă în secretele întunecate ale noului său cămin de la țară pentru a afla ce avertisment a încercat Peony să-i transmită, înainte ca noua ei viață să se prăbușească în jurul ei.

Primul roman al lui Dennis Lehane Bestseller New York Times Premiul Shamus pentru debut O cabală de politicieni influenți din Boston îi angajează cu bani mulți pe detectivii particulari Patrick Kenzie și Angela Gennaro ca să rezolve o chestiune în aparență măruntă: dispariția unei femei de serviciu care a furat, chipurile, niște documente secrete.

Nu exista barbat perfect, dar Xavier Rush se apropie periculos de mult de definitie. Un veterinar aratos, cu alura unui zeu grec — care, pe deasupra, leagana un pisoi minuscul? Da, te rog, pune-l la pachet. Pana in momentul in care Xavier deschide gura si dovedeste ca pana si zeii sculptati in piatra pot fi niste afurisiti morocanosi.

Si totusi, Samantha nu este genul de femeie care sa judece o persoana dupa prima greseala… sau dupa o prima impresie dezastruoasa. Dornic sa isi spele reputatia, Xavier o invita pe Sam la o intalnire incredibila si parca nesfarsita. Iar Sam se vede nevoita sa recunoasca adevarul: Xavier este barbatul pe care l-a asteptat dintotdeauna.

Doar ca familia Samanthei trece printr-o criza, iar orice fel de relatie ar fi acum un obstacol pentru ea. Asa ca il roaga pe Xavier sa o uite – sa pastreze intalnirea lor ca pe un moment perfect, oricat de sfasietor ar fi. Xavier insa stie ca nicio distanta nu este de ajuns ca sa stearga ce exista intre ei. Si singurul lucru mai frumos decat o amintire perfecta este sa iti construiesti o viata – si chiar o iubire – pe care merita sa ti-o amintesti.

„Nimeni nu scrie povesti de dragoste mai amuzante, emotionante si pline de viata ca Abby Jimenez. Pur si simplu se intrece pe sine de fiecare data.” — Emily Henry, autoarea bestsellerului #1 New York Times Intalniri in vacanta

„Abby Jimenez a dovedit in repetate randuri ca este una dintre scriitoarele pe care chiar trebuie sa le citesti.” — Cosmopolitan

„Cumva, Jimenez reuseste sa se autodepaseasca mereu, iar cu aceasta carte este la apogeul carierei sale. Sa iti amintesti de mine este distractiva si emotionanta, sfasietoare si satisfacatoare totodata. Este, intr-un cuvant, perfecta.” — Christina Lauren, autoarea bestsellerului New York Times Probleme in paradis

„Captivanta de la inceput si pana la final – daca vrei sa retraiesti bucuria pura si ametitoare a indragostirii, aceasta este cartea pe care trebuie sa o citesti.” — The Guardian

Foarte sugestiv titlul... autorul are harul tabloului de mediu social marginal (capitolul 1) și al dozei de straniu care dă sarea și piperul oricărei proze de un acut realism. Este o proză a periferiei, a drumului peste câmpurile și liniile ferate de la marginea orașelor, dar și a personajelor „altfel”, într-adevăr rănite de viață. Adolescenți buimaci, savanți în căutarea tinereții fără bătrânețe, interlopi, bătrâni cu program fix, refugiu în himere, presiunea istoriei (suntem în anii comunismului în multe texte, sau imediat după) deformează insesizabil realul. Oamenii sunt vulnerabili, e o „ciocnire a lumilor” care îi strivește pe cei slabi. Autorul are precizie descriptivă, ochi pictural, imaginație epică și acel simț special de înțelegere a oamenilor și a mediilor sociale diverse, fără de care nu poți fi un bun prozator. Există, se bănuiește, se insinuează în lucruri și oameni un fel de morb care le dă dimensiunea de plutire halucinantă, chiar când atmosfera este atroce (personajul dansatoarei). Rănile sunt vizibile sau, mai adesea, ascunse (o soție care pleacă) dar rămâne în aerul epic acel iz de mutilare lăuntrică. O excelentă proză de observație și atmosferă! - Christian Crăciun

Romanul Vânătorul de fluturi ne poartă spre Ada Kaleh insula scufundată sub apele Dunării, supranumită şi „Atlantida Dunăreană". Un loc cu o istorie fascinantă care, la începutul secolului trecut, pe când se afla sub stăpânirea sultanului, avea reputația unui paradis al contrabandiştilor şi a unui ideal împlinit al anarhiştilor, fiind un exemplu de despotism arbitrar.