Literatură

Asezarea lui Hogas in aceasta filiera nu ne poate impiedica sa-i remarcam originalitatea prozei sale de calatorie. Entuziasmul lui Ibraileanu (mai mult o acolada prieteneasca) sau al lui Lovinescu si Streinu odata trecut, ne ramane sa vedem in Hogas un scriitor atractiv, care te imbie nu numai la drumetie, dar si la citit. El se afla undeva la mijloc intre clasicismul lui Odobescu si barocul lui Bogza.

Într-un acces de furie, Puiu Faranga își sugrumă soția. Ultimul descendent al unei familii de vază, crescut în răsfăț și educat la școli înalte din Occident, Puiu nu pare să-și fi găsit vreun rost în viață, în afara petrecerilor și aventurilor galante. Este sau nu responsabil Puiu Faranga de uciderea Mădălinei? Este întrebarea la care se caută răspuns de-a lungul întregii construcții narative.

Consecvent tematicii întregii sale opere – prăpastia dintre stările sociale și felul în care cei care au avere și poziție privilegiată dispun de cei umili după bunul plac –, Rebreanu concentrează în acest roman de mici dimensiuni acțiune, caractere, psihologie în evoluție, critică socială și unghiuri de abordare care fac din Ciuleandra o culme a măiestriei sale artistice.

 

Când Liviu Rebreanu trece la romanul orăşenesc, el eludează pe cât se poate înfăţişarea de indivizi şi se refugiază în monografia unei pasiuni, a unei porniri, adică în romanul psihologic, conştient sau nu de lipsa putinţei de a intui personaje. Ciuleandra e un astfel de roman analitic. [...] Materia romanului o formează această trecere treptată de la logica aparent normală la conduita şi ţinuta demenţială... G. Călinescu

Ocolul Pamantului in 80 de zile (in limba franceza Le tour du monde en quatre-vingts jours) este unul din romanele de aventuri ale lui Jules Verne care s-a bucurat de mare succes de public. Publicat pentru prima data sub forma de serial in Les Temps, intre 6 noiembrie si 22 decembrie 1872, romanul a fost tiparit in volum in 1873. In poveste, londonezul Phileas Fogg, care si-a angajat recent un nou valet, pe francezul Passepartout, face un pariu cu prietenii sai din Reform Club ca poate sa faca ocolul pamantului in 80 de zile.

Aceasta calatorie extraordinara are la baza revolutionarea transporturilor, eveniment care marcheaza secolul al XIX-lea si inceputul revolutiei industriale. Aparitia noilor modalitati de transport (calea ferata, vaporul cu aburi) si deschiderea canalului Suez in 1869 au scurtat distantele, timpul necesar parcurgerii lor. [...]
Mai tarziu, in aceeasi zi, la Reform Club, Fogg poarta o discutie cu privire la un articol din Daily Telegraph, care prevede faptul ca deschiderea unui nou tronson de cale ferata in India face posibila calatoria in jurul lumii in 80 de zile. El face pariu pe 20000 lire cu colegii sai de la Reform Club ca va face ocolul lumii in acest interval de timp.

Insotit de valetul Passepartout, pleaca cu trenul din Londra la 8:45 PM, pe 2 octombrie 1872, intoarcerea la Reform Club fiind stabilita pentru 21 decembrie 1872.
Dupa multe peripetii in jurul lumii, ajunge inapoi in Londra, impreuna cu Passepartout si Aouda, o tanara parsi pe care a salvat-o de la arderea pe rug, Phileas Fogg se indragosteste de Aouda, un sentiment impartasit si de ea, si decid sa se casatoreasca, dupa ce o anunta ca a pierdut pariul care l-a dus in jurul lumii.

Passpartout afla de la preotul care trebuia sa oficieze casatoria ca datorita faptului ca au calatorit spre est au castigat o zi intreaga: acum nu e duminica, asa cum credeau ei, ci sambata.
Passepartout ii comunica lui Fogg acest lucru si pornesc imediat spre Reform Club, ajungand tocmai la timp pentru a castiga pariul.

Zak Ebrahim s-a născut în Pittsburgh, Pennsylvania, pe 24 martie 1983, fiul unui inginer industrial egiptean şi al unei învăţătoare americane. Când Ebrahim avea şapte ani, tatăl lui l-a împuşcat şi omorât pe fondatorul Ligii de Apărare a Evreilor, rabinul Meir Kahane. Din spatele gratiilor, tatăl lui Ebrahim, El-Sayyid Nosair, a fost unul dintre cei care au pus la cale atentatul cu bombă asupra World Trade Center din 1993. Ebrahim şi-a petrecut restul copilăriei mutându-se din oraş în oraş, ascunzându-şi identitatea. Şi-a dedicat viaţa denunţării terorismului şi răspândirii mesajului său de pace şi non-violență. În 2013, a participat la selecţia de talente organizată de TED în New York City şi a fost ales să vorbească la Conferinţa principală TED din următorul an. Acel discurs a servit drept inspiraţie pentru această carte.

O parte din câştigurile primite de autor pentru scrierea acestei cărţi au fost donate organizaţiei non-profit Tuesday’s Children, care ajută comunităţile afectate de terorism din întreaga lume.

Jeff Giles este un jurnalist şi romancier stabilit în New York. A colaborat cu The New York Times Book Review, Rolling Stone și Newsweek şi a ocupat postul de redactor-șef la Entertainment Weekly.

Cartea este structurata in doua parti. In prima, Daniel Eyssete este prezentat traind cu parintii sai, cu tatal – un industrias – cei doi frati si o batrana bucatareasa, Annou, intr-un oras din Languedoc. Escrocata de un client, afacerea de familie se prabuseste, iar familia Eyssette este constransa sa se mute la Lyon, intr-un mic apartament modest.

Revista iocan încheie cel de-al treilea an al existenței sale cu o colecție de proze semnate de autori mai vechi și mai noi - Primo Levi, Vintilă Mihăilescu, Bogdan Răileanu, Lavinia Braniște, Anca Vieru și Liviu Rebreanu, ca să-i amintim doar pe o parte dintre ei.

Începem cu rețeta rujului care lasă urme fără cusur, continuăm cu emoțiile unei amante care trage cu urechea la cearta dintre soți, aflăm ce rol poate avea un cablu HDMI în debutul unei relații extraconjugale, trăim cu emoție momentele tensionate din timpul traversării Dunării cu bacul și încheiem cu bijuteria literară „Proștii”, de Liviu Rebreanu. Copertă și fotografii de Vlad Eftenie.

Iocan, revista de proză scurtă, a pornit din capul unor scriitori. Au complotat la alcătuirea ei Cristian Teodorescu, Marius Chivu și Florin Iaru.

Revista Iocan numărul 8 apare cu sprijinul AFCN.

Unul dintre romanele-cult ale secolului XX, 1984 figureaza si azi intre bestsellerurile internationale, iar aceasta constanta se datoreaza legaturii intre povestea distopica imaginata de Orwell si mutatiile din organizarea societatii umane in ultimul veac, iar statisticile de vanzare valideaza o teorie de filosofia limbajului: puterea asupra cuvintelor poate fi folosita de politic pentru a mentine oamenii intr-o stare de precaritate culturala. Falsificarea, exagerarea, dramatizarea sunt toate metode pe care guvernele le folosesc, dupa niste reguli pe care le-a intuit Orwell, pentru a manipula. Lucian Pricop

Cu Adam si Eva (1925), romancierul anticipeaza o alta linie a prozei moderne, evidentiata mai cu seama in anii de dupa al Doilea Razboi Mondial: transfigurarea mitului, structura romanului-parabola. Ca in cazul altor opere, si aici avem de-a face cu un proces complex al genezei, ale carei radacini coboara - dupa marturisirile autorului - pana in 1918, intr-o intamplare aparent anodina, complicata cu drama conjugala a poetului St. O. Iosif, coleg si prieten cu Liviu Rebreanu. De la schema primitiva a unui roman nescris, Sarpele, ideea fatalitatii erotice isi incorporeaza doua alte motive, al "cuplului etern" si al "vesnicei reintoarceri". - Mircea Zaciu

Acest mic roman (sau volum de proze) ofera o experienta agreabila atat celor care il citesc pentru prima data, cat si celor care il recitesc. Felul in care Sebastian reprezinta femeile aici poate sustine acuzatia de misoginism. Ele apar de regula in ipostaze pasive, avand un statut aproximat prin cel al plantelor sau al obiectelor, sau fi ind identifi cate ca simple anexe ale barbatilor.Toate aceste amanunte trebuie citite, desigur, in contextul intelectual al epocii. Era curent in acea perioada un misoginism care opunea „pasivitatea“ femeii (creditata cu capacitatea de a crea doar in plan biologic, dar nu si in cultura) energiei creatoare in plan intelectual prin care erau legitimati barbatii. (Mihai Iovanel)

Brienna a devenit, în sfârșit, maestră a cunoașterii și se străduiește să facă față provocărilor pe care le presupune noua ei viață, ca fiica adoptivă a lui Davin MacQuinn, un lord căzut în dizgrație, care a trăit în pribegie vreme de douăzeci și cinci de ani. Abia întoarsă de pe câmpul de luptă, fermecătoarea războinică este hotărâtă să o ajute pe Isolde Kavanagh să urce pe tron. Misiunea se dovedește a nu fi tocmai ușoară, căci mulți din clanul MacQuinn nu o acceptă, privind-o cu suspiciune. Brienna îl are însă alături pe Cartier, fostul ei profesor, lord al Casei Morgane. Împreună trebuie să zădărnicească planurile dușmanilor, să încheie noi alianțe și să se asigure că nimic nu va pune în pericol marea încoronare. Forțele răului pândesc din umbră, iar Brienna și Cartier descoperă că dragostea nu te face mai puternic, ci mai vulnerabil.

„A doua parte a seriei se îndepărtează oarecum de povestea de dragoste și aduce în prim plan mai multă acțiune, mai multe uneltiri și mai multă violență pe un tărâm fantastic, fără să lipsească și un strop de magie.” Common Sense Media

Mara, romanul cel mai citit al lui Ioan Slavici, a fost publicat pentru prima data in revista Vatra, in 1894, iar in volum, la Budapesta, la Editura Institutului de Arte Grafice Luceafarul, in 1096. La aparitia in revista purta subtitlul «nuvela».

Peciorin este un tânăr ofițer egocentric și cinic, care nu crede în nimic. Cu nepăsare, se joacă cu sentimentele femeilor și cu buna-credință a bărbaților. În chip emblematic, Peciorin ajunge să se dueleze cu Grușnițki, cel care îi fusese până nu demult prieten și confident. După ce călcase în picioare sentimentele acestuia și pe ale femeii de care prietenul lui era îndrăgostit, concepe un plan diabolic, folosindu-se de slăbiciunea pe care adversarul o are, încă, pentru el. Iar acest duel pare să îl prevestească pe acela în care, la un an de la publicarea romanului, va fi ucis, la nici douăzeci și șapte de ani, însuși Lermontov, urmându-i astfel în poezie, dar și în destin lui Pușkin.

În ultima parte, ni se oferă o posibilă cheie de înțelegere a romanului, sub forma unei întrebări finale. Ce ne guvernează viața: destinul sau liberul-arbitru? Este Peciorin definitiv condamnat, prin firea lui înnăscută, să aducă doar suferință celor din jur și lui însuși?

 

Unii au fost insultați în mod îngrozitor și destul de serios de faptul că au servit ca model pentru un personaj atât de imoral precum cel din Un erou al timpului nostru; alții au observat perspicace că autorul s-a înfățișat pe sine și pe cunoscuții săi. Un erou al timpului nostru, domnilor, este de fapt un portret, dar nu al unui individ; este agregatul viciilor întregii noastre generații în expresia lor cea mai deplină. Albert Camus

Romanul Craii de Curtea-Veche apartinand lui Mateiu I. Caragiale, fiul cel mare al lui Ion Luca Caragiale, este una din acele carti rare care i-au pus in mare incurcatura pe criticii literari. Doua au fost dificultatile principale. Cea dintai priveste natura insasi a romanului, care nu intra in formula romanului realist, asa cum cerea traditia genului, de la Mara la Ion.

Compus din mai multe naratiuni paralele, romanul sfida toate cliseele genului asa cum il interpreta critica interbelica. A fost nevoie de o mai mare toleranta pentru ca romanul lui Mateiu I. Caragiale sa fie omologat. Cealalta dificultate a fost legata de titlu: cine (ce) sunt Craii si cati la numar sunt ei. Cum se stie, asa ii boteaza Pena Corcodusa, cand ii intalneste in dreptul Curtii-Vechi, la doi pasi de strada Lipscani din Bucuresti. - Nicolae Manolescu

Cuprins:
Craii de Curtea-Veche – Întâmpinarea crailor, Cele trei hagialâcuri, Spovedanii, Asfințitul crailor.
Referinte critice din Nicolae Manolescu, Ion Negoițescu, Mihai Zamfir, Matei Călinescu.

Kio Stark a cercetat extensiv dimensiunile emoționale și politice ale interacțiunilor dintre necunoscuți și complexa dinamică a relațiilor interumane în spațiile publice. Este autoarea romanului Follow Me Down și a lucrării de învățare independentă Don’t Go Back to School. Scrie, predă, oferă consultanță și ține conferințe în întreaga lume despre relaționarea cu necunoscuți, despre învățarea autonomă și despre felul în care ne raportăm la tehnologie.

Acest volum este o antologie a celor mai inspirate texte poetice ale lui Bolintineanu. Florile Bosforului reprezinta punctul suprem la care a ajuns creatia scriitorului. Legendele istorice transforma epicul in discurs poetic si traduc idealul national in formule memorabile ale idealului cavaleresc. Basme este unul dintre cele mai incantatoare volume, unde autorul isi creeaza un „folclor” de uz personal, mai degraba inventat decat inspirat de anumite surse. Ciclul Macedonele a fost apreciat si continua sa fie iubit de aromani (subiectii acestor poezii).

Horia Tecuceanu s-a nascut la Iasi, pe 30 mai 1929. Dupa liceu, a lucrat ca lacatus si, intre 1950 si 1951, a urmat cursurile unei scoli militare de aviatie. O perioada a fost si economist. A debutat in 1969 cu romanul Capitanul Apostolescu ancheteaza, care a avut un mare succes de public, fi ind bine receptat si de critica literara. A continuat sa scrie romane politiste, dezvoltandu-si si rafi nandu-si personajul de-a lungul a peste cincisprezece volume. A murit pe 2 noiembrie 1997, la Bucuresti. Cartile lui Horia Tecuceanu sunt si valoroase documente de epoca. Volumele sale documenteaza literar diferite aspecte ale perioadei comuniste – uneori spunand adevarul, alteori falsifi cand lucrurile (cel mai probabil la presiunile cenzurii) –, oferindu-ne o imagine destul de cuprinzatoare a unei epoci care, incet-incet, se estompeaza in memoria noastra. De aceea, Editura Publisol a ales sa publice aceste carti fara sa elimine nimic din ele si fara sa le adapteze, considerand ca astfel s-ar pierde elementul documentar al textelor.

Scriitorul rus Aleksei Nikolaevici Tolstoi (1882–1945) este unul dintre maeştrii descrierii plastice. A scris romane istorice (Petru I) şi epopeice (Calvarul), nuvele autobiografice cu accente lirice (Copilăria lui Nikita), dar şi proză science-fiction (Revolta maşinilor).

A.N. Tolstoi nu i-a uitat nici pe cei mai mici cititori, lor le este dedicată cartea Aventurile lui Buratino sau Cheiţa de aur, în care scriitorul rus repovesteşte, cu umor şi vervă, păţaniile binecunoscutului Pinocchio. De altfel, chiar Tolstoi mărturiseşte cum le relata copiilor povestea păpuşii de lemn, scornind mereu aventuri, care mai de care mai haioase şi pline de învăţăminte.

Incredibila poveste a faimosului Buratino vă este oferită acum de editura Corint, însoţită de minunate ilustraţii.

Caragiale este astazi un bun de consum aproape cotidian. II evocam zilnic, uzand pana la slogan un repertoriu de fraze, replici si idei. Uneori ne pare ca viata noastra se desfasoara pentru a valida formularile personajelor lui Caragiale; in acelasi timp, opera lui Caragiale pare creata pentru a ne valida setul de armonii ideal-paremiologice. In vreme ce, noi, cei care-I recitam incantatoriu, suntem din ce in ce mai putin dispusi sa detabuizam sloganuri pseudo-critice. Lucian Pricop

Jocurile Daniei este, inainte de toate, unul dintre cele mai moderniste romane ale epocii, unul dintre varfurile unui subgen care, abia dupa 1930, se manifesta cu toata forta in spatiul romanesc – romanul de dragoste.Eroina acestui roman este un construct, un obiect a carui voce se face auzita doar pentru a-si confi rma propriile limitari arhitecturale. Dania este cea mai autentica golden girl a literaturii romane, iar tragedia ei este aceea de a aparea cu cateva decenii mai tarziu, cand neadecvarea ei la contextul istoric si literar poate duce la interpretari reductioniste.Dania este primul personaj feminin pe care naratorul nu-l mai educa, prima femeie care rastoarna raporturile dintre naratorul-barbat si eroina si are avantajul unei pozitii superioare. (Daiana Gardan)

In vremuri in care traditia si datoria sunt mai presus de orice, printesa Lia duce o viata in care surprizele si dragostea nu isi au locul. Prima Fiica din Casa Morrighan nu se poate impaca insa cu soarta, asa ca hotaraste sa fuga de acasa chiar inainte de incheierea unei aliante matrimoniale care ar trebui sa asigure pacea la hotare. Impreuna cu prietena ei cea mai buna, Lia isi gaseste adapost intr-un orasel pescaresc unde se crede in siguranta. Inima fugarei incepe sa bata mai tare atunci cand intalneste doi tineri misteriosi. Habar nu are Lia ca unul dintre ei este printul pe care l-a dispretuit, iar celalalt, un asasin platit sa o ucida. Minciunile se inlantuie, secretele se dezvaluie si, pentru prima oara in viata, printesa nu stie ce cale sa aleaga.

 

Aventurile lui Huckleberry Finn, acest roman care s-a bucurat si se bucura inca de interesul publicului, pare scris in joaca. Avem insa, fara indoiala, prima epopee autentica a sudului american si, cu siguranta, cea mai cunoscuta, de un umor extraordinar si de o profunzime a observatiei experimentata mult mai tarziu de adeptii realismului.

Finalul trilogiei „Octopussy”

Moartea tragica a surorii sale i-a schimbat complet viata Hyenei. Ajunsa in pragul maturitatii, tanara fata este nevoita sa isi reconsidere toate principiile care au ghidat-o pana atunci, aflata fiind in mijlocul fragmentatei familii Sugar.

La implinirea a 18 ani, petrecerile nebune, experientele sexuale libertine si trairile intense si aproape de limita sunt parte din cotidian. Insa a venit momentul de a invata sa faca diferenta intre adevaratele prietenii si simplul joc al celor care nu merita. Astfel, boala Octopussy se dovedeste a fi doar un pas peste care trebuie sa treaca pentru a-si regasi adevarata sa identitate. 

Primul volum de povestiri al celebrului romancier britanic David Lodge 

„Povestirile realiste ale lui David Lodge imbina cu eleganța rafinamentul si ingeniozitatea.” (The Sunday Times)

„Un volum de povestiri debordind de prospețime si extrem de actual, dovedind un acut simț al observației, un volum pe care l-am dori de doua ori mai mare!” (Financial Times)

„Povestirile lui David Lodge sint la fel de pline de duh si de neasteptate precum sint si romanele sale.” (The Times)

In Hollywood, Bukowski isi povesteste experientele de scenarist din vremea cind, in anul 1987, lucra la turnarea unui film. Henry Chinaski, celebrul alter ego al lui Bukowski, revine de data aceasta cu un scenariu hollywoodian: Dansul lui Jim Beam. Filmul este inspirat din experientele de betiv scandalagiu ale tinarului Chinaski, pe cind acesta nu era inca un scriitor cunoscut. Pe masura ce protagonistul, alaturi de iubita lui, Sarah, este prins in virtejul experientelor hollywoodiene, Bukowski agata cu ironie in firul parodic al evenimentelor si nume cunoscute din lumea culturala, transformindu-le doar pe alocuri rezonanta: Jon-Luc Modard, filozoful Jean-Paul Sanrah, Frances Ford Lopalla si un anume Victor Norman ce aminteste de Norman Mailer. Prin reaparitia lui Henry Chinaski, cu pasiunile sale explozive pentru bautura, femei si curse de cai, prin ireverentiozitatea portretelor pe care le face, Hollywood marcheaza inca un moment in evolutia romanelor autobiografice ale lui Charles Bukowski.

Premiul Nobel pentru Literatura 1962

Poneiul rosu reuneste patru nuvele scrise de John Steinbeck intre 1933 si 1936. Textele il au ca protagonist pe Jody Tiflin, un baiat de zece ani, a carui viata la ferma parintilor sai de la poalele muntilor Gabilan sta sub semnul tensiunii dintre severitatea paterna si dorinta de aventura. Jody are parte de o serie de experiente ce il pun in contact nemijlocit cu naserea si moartea, la care asista fara sa vrea si care il marcheaza. Steinbeck nu se inscrie insa in traditia unui roman al formarii – oricit de traumatice sint momentele prin care trece Jody, ele nu par sa ajute la maturizarea protagonistului. Intr-o proza lipsita de sentimentalitate, dar de o frumusete tulburatoare, la fel ca natura ce il inconjoara pe Jody, Steinbeck reuseste sa surprinda tocmai intensitatea prezentului, suspendat intre un trecut epuizat si un viitor amenintator, reprezentat de muntii cei mari, inspre care nu se indreapta nimeni.
 
„Poneiul rosu subliniaza o idee importanta, aceea ca omul nu trebuie rupt de mediul sau natural... Aici se arata marile calitati de prozator ale lui Steinbeck, care utilizeaza tehnica realista si socul dramatic ca sa-si ilustreze ideile.” (The Nation)
 
„Scrise de o alta mina, aceste povestiri rafinate si delicate ar fi putut parea terne si neinteresante, insa, iesite din miinile lui Steinbeck, ele sint aur curat…” (The New York Times Book Review)
 
„In Poneiul rosu se remarca finetea artei lui Steinbeck, iar valoarea cartii sale se datoreaza in mare masura si faptului evident ca autorul cunoaste in detaliu locul despre care scrie. E un bun cunoscator al cailor, stie toate amanuntele despre ei, stie ce se intimpla in mintea acestora – si e cu certitudine si un bun cunoscator al copiilor, e incintat de ei, altfel n-ar fi reusit sa-l descrie pe Jody asa cum a facut-o.” (The New York Sun)
 
„Poti sa pierzi daca n-ai incotro, dar macar risca. Sa risti nu inseamna sa pierzi.” (John Steinbeck)

„Deci am iesit si-am fost la un show de striptease, am baut si-am chiuit si ne-am ris. Nu stiu cine era cu banii, dar cred ca el avea cea mai mare parte, ceea ce era placut ca variatie, si eu tot rideam si-o pipaiam pe fata pe cur si pe tite si-o pupam, dar nu-i pasa nimanui. Cit tineau banii, tineai si tu. M-au condus inapoi si el a plecat cu ea. Am mers la usa, mi-am luat la revedere, am deschis radioul, am gasit un sfert de scotch, am baut, rizind, simtindu-ma bine, in sfirsit relaxat, liber, arzindu-mi degetele cu chistoace de tigara, pe urma am reusit s-ajung pina la pat, pina la margine, m-am impiedicat, am cazut pe saltea, am dormit, dormit, dormit... Dimineata era dimineata si eram inca viu. Poate-o sa scriu un roman, mi-am zis. Si apoi am facut-o.”

Un roman in roman, Viata unui barbat necunoscut se constituie ca o meditatie asupra istoriei si memoriei, oferind cititorului o perspectiva inedita asupra Rusiei de ieri si de azi. Aflat intr-un impas existential in urma destramarii relatiei sale cu o femeie mult mai tinara si a revelatiei ca celebritatea sa nu mai e decit o amintire, Ivan Sutov, un scriitor de cincizeci de ani exilat in Franta, hotaraste sa-si paraseasca tara de adoptie si sa plece la Sankt Petersburg, in cautarea unei vechi iubiri din tinerete. Calatoria sa il poarta in inima unei Rusii transfigurate de o modernitate deliranta si ii ofera sansa unei intilniri providentiale, cea cu batrinul Volski, in mintea caruia experientele traumatizante ale epocii comuniste au ramas impregnate pentru totdeauna si a carui poveste pare emblematica pentru miile de oameni obisnuiti, anonimi, „necunoscuti” ale caror vieti au fost zdrobite de sistemul totalitar.

Traducere din limba franceza de Vlad Stroescu

Fragment din roman:

"Sutov se intoarce in camera lui, tarandu-si picioarele in ritmul argumentelor care i se invalmasesc in cap. Spiritul de scara... Trebuia sa-i spuna lui Vlad ca, altadata, o culegere de poezii iti putea schimba viata, dar in acelasi timp un poem putea sa-l coste viata pe autor. Strofele aveau greutatea lungilor condamnari dincolo de cercul polar, unde au disparut atatia poeti...
Isi imagineaza replica sfidatoare a lui Vlad: si asta vi se pare un lucru bun?". O intrebare de genul asta, de o naivitate greu de parat. De ce ar fi gulagul criteriul unei literaturi bune? Iar suferinta, garantul autenticitatii? Dar, mai ales, cine ar putea sa judece valoarea vietilor, a cartilor? De ce existenta lui Vlad ar fi mai lipsita de sens decat a amaratului care-si cumpara cu ultimele copeici opusculul unui poet proscris, imprimat pe hartie de impachetat? Nici o carte nu le mai e interzisa tinerilor rusi. Colinda lumea (Vlad tocmai s-a intors de la Boston), sunt bine hraniti, instruiti, fara complexe... Totusi ceva le lipseste.
Sutov incearca sa nu gandeasca exact ca un mos inacrit. Nu, Vlad nu are ce sa invidieze Ia tinerimea sovietica de acum treizeci de ani. N-avea nimic care sa-l faca sa viseze. Nimic. Poate doar un volum de poezii cu pagini cenusii, strofe luminate de poleiala transparenta a frunzelor dintr-un parc... ,Ar fi trebuit sa-i spun", se gandeste Sutov si stie ca n-ar fi avut cuvinte: un spasm vocal care nu l-ar fi lasat sa explice bogatia acelui trecut mizerabil."