Literatură

Carte finalistă la Premiul UNICEF 2018 „Trebuiseră, așadar, să aleagă: fie rămâneau la București și continuau să nu poată să le ofere celor două fiice viața și educația pe care se juraseră să le‑o dea și nici să‑și ajute părinții, a căror pensie de o sută de euro nu le ajungea; fie plecau în străinătate. Aleseseră străinătatea... dar una «pe moment», cum spunea mama ca să mă liniștească.“

Dacă orice călătorie este, până la urmă, o coborâre în infernul lăuntric, nu multe povești încep în bardo, limbul fragil dintre moarte și reîntrupare. După ce alegi etajul 8 dintr-un cartier mărginaș al Bucureștiului, urmează o inerentă cumpănire. Nostalgiilor și neputințelor le contrapui izbânzile și amintirile luminoase. Ce cântărește mai greu: un tată generos, care vrea să arate Occidentul, mult timp interzis, fiicei sale de 12 ani? O traumatizantă preumblare prin Cartierul Roșu, sau alaiul sărbătoresc al prințeselor Disney? Figura tatălui oscilează între un Lear tiran și un Lear suferind. Care ipostază luminează mai tare după o lungă explorare în necunoscut?

În cartea sa de debut, Acolo unde urlă șacalii, Amos Oz își adună laolaltă primele zece povestiri pline de forță, scrise între 1962 și 1964, și nimic din ele nu trădează o operă de început.

„Descoperim cu stupefacție siguranța și sobrietatea frazelor, precizia incisivă a scrisului, ironia caustică a unei critici severe a timpului, contraste brutale între pământul pietros al deșertului, cu turmele beduinilor, și verdele luminos al livezilor kibbutzurilor, dezamăgirea sfâșietoare până la moarte a fondatorilor kibbutzului – simbol al tânărului-bătrân Israel –, totul copleșit de râsul sarcastic al șacalilor, urcând din văile încețoșate, râs crud, batjocoritor. Sau poate nu e decât un plâns disperat, care destramă toate alegoriile pentru a le țese din nou pe același splendid război de țesut literar cunoscut nouă din Iuda, Aceeași mare, Să nu pronunți: noapte, Odihnă desăvârșită – toate formând tulburătoarea Poveste despre dragoste și întuneric.“ — MARLENA BRAESTER

Iarna se prelungește în Shanghai în 1932, iar amenințarea invaziei japoneze e mai reală ca niciodată.

 Rosalind Lang a suferit cea mai rea soartă posibilă pentru un spion: a fost dată în vileag. Hăituită de jurnaliști hotărâți să afle mai multe despre celebra Lady Fortune, Rosalind abia și-a părăsit dormitorul în ultimele câteva săptămâni, calculându-și următoarele mișcări după ce Orion a fost luat, iar amintirile despre ea i-au fost șterse. Deși căsătoria lor a fost falsă, absența lui o doare mai mult decât orice rană fizică, așa că Rosalind jură că nu-și va găsi odihna până nu-l va recupera.

Cum însă identitatea ei nu mai e niciun secret pentru nimeni, sarcina este aproape imposibilă. Singura modalitate de a părăsi orașul și de a-l salva pe Orion este sub pretextul unui turneu național. Tinerei îi este ușor să-și convingă superiorii că mediul rural are nevoie de unitate mai mult ca oricând, și cine să fie mai potrivit pentru această misiune decât o nemuritoare? Doar ea ar putea să stârnească în sufletele oamenilor de rând sentimentul mândriei naționale și dorința de a rezista în fața dușmanilor!

Când turul capătă o turnură greșită, tot ceea ce știa cândva Rosalind este aruncat în aer. Refugiind-se în afara Shanghaiului, spioana constată că vechi fantome ies la iveală, iar adversarii caută să îi prindă în mreje pe aliați. Pentru a-l salva pe Orion, tânăra trebuie să găsească rapid un remediu pentru invenția mamei lui și să ferească această armă chimică periculoasă de mâinile invadatorilor. Timpul se scurge prea repede însă, iar dacă Rosalind dă greș, atunci va pierde tot ce contează pentru ea – pe Orion, dar și China.

În calitatea sa de moștenitoare a străvechiului regat al djinnilor, Alizeh și-a regăsit, în sfârșit, supușii, și poate chiar și coroana. Cyrus, imprevizibilul rege din Tulan, i-a oferit propriul regat în cadrul unui schimb năucitor: unul care ar începe cu nunta lor și s-ar încheia cu uciderea lui.

Reputația lui Cyrus este bine-cunoscută: toată lumea știe despre trecutul lui sângeros, așa încât uciderea sa ar trebui să fie ușoară – iar acceptarea ofertei pe care i-a făcut-o el ar putea fi singura modalitate prin care Alizeh să își împlinească destinul și să-și salveze supușii. Dar cu cât tânăra află mai multe detalii despre Cyrus, cu atât ajunge să se întrebe mai des dacă poveștile groaznice despre el chiar sunt adevărate.

Plin de secrete, suveranul din Tulan a tânjit după Alizeh de când aceasta i-a apărut pentru prima dată în vise, în urmă cu multe luni. Aflând că acele viziuni au fost, de fapt, opera diavolului, Cyrus cu greu poate suporta să o privească pe Alizeh și cu atât mai puțin să o știe prin preajmă. Totuși, în ciuda eforturilor lor de a se disprețui reciproc, Alizeh și Cyrus sunt atrași unul de celălalt cu o patimă mistuitoare care amenință să-i distrugă pe amândoi.

Între timp, prințul Kamran a sosit în Tulan, gata să se răzbune…

Paisprezece zile este un proiect filantropic, veniturile pe care le va aduce urmând să susțină cauzele Authors Guild Foundation. O odă închinată puterii pe care o au arta povestirii și conexiunea umană.

La o săptămână după intrarea în carantină împotriva epidemiei de Covid, în 2020, locatarii unei clădiri dărăpănate din Manhattan încep să se adune pe terasa de pe acoperiș în fiecare seară și să povestească. Pe zi ce trece, se strâng din ce în ce mai mulți vecini, aducându-și drept scaune navete și găleți pe care le întorc cu susul în jos. Treptat, locatarii – dintre care unii abia dacă au schimbat două vorbe până atunci – devin vecini în adevăratul sens al cuvântului.

Paisprezece zile este un roman colectiv de un dinamism irezistibil, cu o premisă neobișnuită: fiecare personaj din acest grup divers și excentric de vecini a fost creat în secret de un autor diferit, de la Margaret Atwood și Celeste Ng până la Tommy Orange și John Grisham. O narațiune uluitoare, înduioșătoare și, în ultimă instanță, surprinzătoare, Paisprezece zile este o odă închinată puterii pe care o au arta povestirii și conexiunea umană.

Sunt pretutindeni şi în fiecare. Sunt vecinul tău. Prietenul tău. Mama ta. Tatăl tău. Fiul tău. Fiica ta. Vrăjmașul tău.

Orașul a fost întemeiat pe un vârf de munte care se înalță, neverosimil, direct din mare. Este ultima așezare omenească de pe Pământ. Acum, mările s-au despărțit, deschizând un drum de la Insula Epavei la Orașul Vrăjmașului – zeul care a înecat lumea.

În timp ce Regina Kate, conducătoarea Insulei Epavei, se îndreaptă spre nord, în fruntea armatei, Orașul e cuprins de panică, iar Vrăjmașul devine tot mai puternic. Atunci când apele sunt despărțite, iese la iveală Motorul Eternității, o mașinărie îngrozitoare care poate reface lumea – sau o poate distruge pentru totdeauna… Cine e responsabil pentru haosul de pretutindeni? Și ce mai pune la cale acest misterios personaj?

Numai Ellie Lancaster şi prietenii ei orfani pot împiedica un război cumplit.

Pentru a sărbători sfârșitul liceului, Izzy Morales i se alătură celei mai bune prietene, Kassidy, și altor cinci colegi la o petrecere în stilul anilor ’20 găzduită de strălucitorul conac Ashwood. Acolo, adolescenții poartă veșminte de epocă și diamante neprețuite și se distrează – până când iubitul lui Kassidy este descoperit mort!

Detectivii sosiți la fața locului anunță că a fost ucis, iar toți invitații la petrecere sunt suspecți. Chiar și iubita îndrăgostită. Sau „cealaltă fată” disperată. Sau vechiul prieten uitat. Sau noul prieten tulburat. Misterele se adâncesc. Și apoi mai e și Izzy, fata care a adus cuțitul…

Pentru a-l găsi pe criminal, detectivii îi supun pe adolescenți unor interogatorii chinuitoare, în vreme ce îi țin captivi într-un conac unde, dintr-odată, cel mai mare lux este nevinovăția.

 

Knut Hamsun, unul dintre cei mai importanți și mai controversați scriitori ai secolului al XX-lea, câștigător al Premiului Nobel pentru Literatură în 1920, creează în Foamea portretul tulburător al unui tânăr scriitor norvegian strâmtorat, care rătăcește pe străzile din Christiania. Încercând să supraviețuiască cu puținii bani câștigați pentru articolele pe care le scrie ocazional, ajunge curând să recurgă la gesturi extreme; în pragul înfometării, pierde contactul cu realitatea. Deși alunecă înspre alienare mintală, protagonistul se agață de singurul lucru care i-a mai rămas: integritatea morală. Publicat în 1890, romanul cu nuanțe autobiografice al lui Hamsun rămâne o lucrare de referință în literatura universală.

Filomena este o refugiată de război inteligentă și descurcăreață, cu un secret din copilărie. Amie, o franțuzoaică frumoasă și visătoare din nordul statului New York, scapă de un soț abuziv pentru o nouă viață. Lucy, o irlandeză dură, fuge dintr-o casă strictă de fete pentru a deveni asistentă. Iar fermecatoarea Petrina, singura fiică a familiei, termină cu note mari Colegiul Barnard, în ciuda unei traume din trecut care aproape a provocat un scandal în familie. Toate cele patru femei devin nașe una pentru copiii altora, găsind speranță și adăpost în această familie prosperă și în somptuoasa lor casă din Greenwich Village. Dar trecutul secret al femeilor duce la consecințe neprevăzute și trădări care amenință să dezlege toate planurile făcute cu grijă. Și când trebuie să se lupte în mod neașteptat cu gangsteri notorii precum Frank Costello și Lucky Luciano, cele patru Nașe învață să lase deoparte diferendele pentru a putea lucra împreună, pentru a-i proteja pe cei dragi și pentru a-și găsi propriile căi spre viitorul pe care l-au visat întotdeauna.

Fredo şi Luigi sunt doi fraţi născuţi şi crescuţi în valea râului Sesia, în nordul Italiei. Seamănă mult, şi totuşi sunt extrem de diferiţi, precum copacii pe care i-a plantat tatăl lor când erau copii. Pentru Fredo, un brad: zdravăn, dar totodată înţepător şi umbros. Pentru Luigi, o zadă: tânjind după soare şi îndoindu-se în vânt. Venită din Milano, Elisabetta trece fugar prin viaţa lui Fredo, pentru a prinde apoi rădăcini lângă Luigi. Curând o să aibă o fetiţă. Fredo a părăsit de mult valea de-acasă, pentru a le străbate pe cele din Canada, unde lucrează ca şofer de camion. Întoarcerea lui în Italia este legată de moartea tatălui şi de casa cea veche, de-acum goală, aflată sus, pe munte, departe de orice. Şi de o încheiere a socotelilor. Un roman dens şi nuanţat, care aminteşte de albumul Nebraska al lui Bruce Springsteen: doar câteva note, numai instrumentele esenţiale şi forţa unei voci directe, vibrante. O lume întreagă cuprinsă în această carte, una care înseamnă sălbăticie pe de-o parte, iar pe de alta, un loc unde natura este din ce în ce mai deformată, mai ameninţată şi mai vânată de om şi de schimbare. Între timp, un foc mocneşte în cei care o populează, un foc întunecat şi niciodată domolit, pe care nicio zăpadă, nicio emoţie, nicio speranţă nu-l pot stinge.

2010. Maddi este doctoriţă în sudul Franţei, unde trăieşte fericită alături de Esteban, fiul ei în vârstă de zece ani. Dar în vara aceea, după ce pleacă de la plajă, băiatul se duce, ca de obicei, să cumpere o baghetă de la brutărie şi nu se mai întoarce.
2020. Maddi revine pe plaja pe care mergea cu fiul ei în urmă cu zece ani. La marginea apei, vede un băiat care seamănă cu Esteban până la cele mai mici detalii: şortul de baie, frizura, chipul. Se apropie. Timpul încremeneşte. Sosie... sau frate geamăn? Obsedată să descopere adevărata identitate a copilului, Maddi află că se numeşte Tom şi că locuieşte în Auvergne. Femeia decide să se mute acolo. Pe măsură ce-l studiază, asemănările dintre cei doi băieţi devin tot mai stranii. Maddi simte că băiatul acela care seamănă atât de mult cu Esteban se află în pericol şi e gata să facă orice ca să-l protejeze, dar va reuşi oare?

Trei prieteni merg in fiecare an in drumetii in nordul indepartat al Suediei. Annei si lui Henrik le e greu sa refuze atunci cand Milena isi doreste ca iubitul ei, Jacob, sa participe si el anul acesta. Anna e coplesita de sentimentul ca-l recunoaste de undeva, dar nu izbuteste sa-si dea seama de unde.

Dar nu trece mult timp si drumetia se transforma intr-un cosmar, atunci cand se dovedeste ca venirea lui Jacob a fost o decizie care le va schimba viata tuturor. Un thriller pe care nu-l poti lasa din mana, cu actiunea petrecandu-se pe culmile inzapezite ale unui munte pe cat de spectaculos, pe atat de necrutator.

Cu Beatles, John Lennon își depășește visele din tinerețe, atingând un nivel de faimă care sfidează normele.

„Am fost cea mai bună trupă care a existat vreodată", spune el. „Nu a fost nimeni care să ne ajungă din urmă." Nimeni în afară de originalul „om de nicăieri", Mark David Chapman. Chapman și-a admirat odată idolii de departe – dar acum nutrește ranchiună față de cei precum Lennon, care simte că l-au trădat. El este convins că Lennon a indus în eroare fanii cu mesajul său depre speranță și pace. Și Chapman nu mai stă deoparte.

În vara anului 1980, Lennon înregistrează muzică nouă pentru prima dată în ultimii ani, plină de energie și gata să fie „(La fel ca) Starting Over". Abia așteaptă să arate lumii ce va face. Dar nici Chapman nu renunță, plecând de la slujba lui de ofițer de securitate și îmbarcându-se într-un zbor spre New York, cu o armă și gloanțe ascunse în bagaj.

Țara brânzei a fost publicată în 1999, după o perioadă de gestație de doi ani. Mi-a fost greu să o scriu din cauza lucrurilor rele pe care le spuneam despre părinții mei, satul în care m-am născut și, nu în ultimul rând, despre femei. O carte în care făceam să răbufnească toate frustrările unei copilării și adolescențe petrecute în cele mai grele condiții. Viața la țară, comunismul, o adolescență petrecută în cămine cu dormitoare în care ne îngrămădeam 12 fete, apoi o viață de adult petrecută într-o atmosferă misogină de violență verbală și abuzuri la care consimțeam dintr-o lungă tradiție patriarhală.

25 de ani de la publicarea acestei cărți mi se pare un interval potrivit să o readuc la matcă, în țara care a creat-o. E timpul ca noua generație de cititori și cititoare formată între timp să ia cunoștință de ceea ce scria o femeie de 33 de ani, în secolul trecut.Țara brânzei a fost scrisă într-o vreme în care lumea nu era chiar pregătită pentru astfel de cărți. 25 de ani mai târziu, sunt fericită să constat că editurile și publicul sunt gata să le publice și să le citească. Iar femeile sunt gata să le scrie.

Felicia Mihali

„Fără îndoială, Cioran e o referință plauzibilă și pentru disperările personajelor, și pentru privirea cu care Ilinski, într-un amestec de scepticism, catastrofism jovial și bunăvoință caustică, sondează detaliile fine ale Apocalipsei. Împreună cu franco-polono-românocanadianul autor, ne delectăm sorbind vinurile din pivnița uriașă a lui Doppiatore, ne lăsăm zăpăciți de peisajul Marelui Nord yukonez, inhalăm parfumul antagonic al Montréal-ului și pătrundem în mințile unor români scoși în afara istoriei, care vor să instaureze altă istorie, după fantasmele lor. Povestirile anapoda sunt explozii de grotesc, grotescul autentic, palpabil, deloc exagerat, al lumii noastre, dar, așa cum Cioran e un îndulcitor amărui pentru pulsiunile suicidare, Ilinski ne invită să degustăm cu umor și rafinament din Apocalipsele care se înghesuie la orizont.“

Vlad Zografi

O bandită nu poate fi domesticită. Nu când și-a petrecut întreaga viață printre tâlhari și mercenari. Nu când amintirile ei de dinainte se risipesc asemenea grăunțelor de nisip pe drumurile prăfuite ale Trandafirului Albastru, orășelul în care mama ei a abandonat-o când avea cinci ani. Și, mai presus de toate, nu atunci când Domnu’ Jack, salvatorul ei, este la un pas de a fi închis pentru uciderea șerifului.

In secolul al XIV-lea, pe cand Barcelona este un oras aflat in plina ascensiune, cei care traiesc in Ribera, o mahala simpla de pescari, hotarasc sa ridice templul cel mai maret inchinat vreodata Fecioarei Maria, Santa Maria del Mar, Sfanta Maria a Marii.

In paralel se desfasoara povestea vietii tanarului Arnau, un serb care fuge de pe pamanturile lordului sau si se refugiaza in Barcelona, devenind un om liber si bogat. Dar, atragand invidia unui grup de aristocrati, va ajunge in cele din urma in mainile Inchizitiei.

Din aceasta lume marcata de intoleranta religioasa, ambitii materiale si diferente sociale se urzeste o intriga plina de suspans, violenta si pasiune care recreeaza clarobscurul perioadei feudale.

Primul roman din apreciata trilogie dedicată de Heather Morris lagărului de la Auschwitz, acum un nou serial numai pe SKYSHOWTIME.

În regia lui Tali Shalom-Ezer, cu Harvey Keitel,  Melanie Lynskey, Jonah Hauer-King, Anna Próchniak și Jonas Nay.

Peste 13 milioane de exemplare vândute în întreaga lume

Tatuatorul de la Auschwitz se bazează pe povestea din spatele unuia dintre cele mai puternice simboluri ale Holocaustului: numerele verzi-albăstrui tatuate pe brațele prizonierilor, femei și bărbați deopotrivă. Când lui Lale i se oferă ocazia de a fi Tätowierer, tânărul evreu slovac înțelege că aceasta poate fi șansa lui să supraviețuiască. De la masa la care lucrează, nici nu i se permite să ridice capul spre semenii săi, al căror destin îl pecetluiește astfel. Dar într-o zi reușește să surprindă privirea unei tinere al cărei nume îl află în cele din urmă: Gita.

John Grisham se întoarce în Mississippi cu povestea captivantă a doi fii ai unor familii de imigranți care cresc ca prieteni, dar, în cele din urmă, se trezesc de laturi opuse ale legii.

Întorsăturile de situații caracteristice lui Grisham vă vor face să citiți pe nerăsuflate până la ultima pagină..

În ultimii o sută de ani, orașul Biloxi a fost cunoscut pentru plajele, stațiunile și industria fructelor de mare. Dar orașul ascundea și o latură mai întunecată. Era, de asemenea, notoriu pentru corupție și vicii, de la jocuri de noroc, prostituție, băuturi ilegale și droguri până la crime prin contract. Toate acestea erau controlate de o mână de oameni, despre care se zvonea că ar fi membri ai Mafiei Dixie. Keith Rudy și Hugh Malco au crescut în Biloxi în anii ’60 și au fost prieteni din copilărie, precum și vedete ale Ligii Mici de baseball. Dar când au devenit adolescenți, viața lor i-a dus în direcții diferite.

Drumul lui Juan de la Cruz este un drum in noapte si este un drum de o noapte. El scrie pentru cei ce nu cunosc drumul, pentru cei ce l-au uitat sau nu l-au interiorizat. Scrie pentru cei ce vor sa ajunga repede la Dumnezeu (In doua luni, cum spune el intr-un loc, fara sa stim de ce).
Uneori acest drum se numeste camino sin camino, un drum fara drum, un drum nestiut, un drum caruia i s-a dat drumul in necunoscut. Fiind un drum, este ceva necesar, dar, totodata, nefiind pre-desenat, este si libertar, se inventeaza mergind pe el. Spusele, Scrisorile, Desenul Muntelui, Precautiile constituie un ghid pentru cineva pornit in aventura, pentru cineva ce-si croieste, totusi, singur drumul.
Dan Arsenie

Ramine doar sa ne intrebam ce a cautat si ce a gasit vulnerabilul roman de la cumpana de milenii la vulneratul carmelit spaniol din secolul al XVI-lea. Scriind despre acela: nu reformatorul religios, nu poetul mistic, ci Calauza celor dornici sa-l urmeze – Dan, care necalauzit i-a mers pe urme, si-a rascumparat cu asupra de masura risipa de sine. Destinul a facut ca pretul sa fie chiar obolul datorat luntrasului care ne trece in lumea umbrelor. Dar tot destinul a luat visla din miinile sumbrului Charon si a pus-o in acelea ale luminosului San Juan. Ma incumet sa cred ca acest psihopomp a fost cel cuvenit lui Dan Arsenie.

Victor Ivanovici

O carte despre sfârșitul copilăriei și alegerile importante care ne modelează destinul și lumea, despre fiorii primei iubiri și curajul de a lupta de partea binelui, romanul Un băiat ca toți ceilalți, inspirat din fapte reale, proiectează o lecție de viață în centrul căreia se află adevărul și valoarea cuvintelor. În 2018 a fost distins cu Premiul Giancarlo Siani. Împreună cu bestsellerurile Tentația de a fi fericit și Mâine poate am să rămân formează un fel de triptic dedicat orașului Napoli.

Mimì e un băiat de doisprezece ani, cu ochelari, rezultate excelente la școală și o pasiune pentru benzile desenate cu supereroi. Locuiește în cartierul Vomero, în Napoli, unde tatăl său lucrează ca portar al unui imobil elegant. Își petrece timpul pe stradă cu cel mai bun prieten, Sasà, care îl venerează, ca toți napolitanii, pe Maradona, sau în micul apartament pe care îl împarte cu părinții, sora adolescentă și bunicii. În 1985, anul care-i va accelera maturizarea, Mimì face experimente telepatice, visează să-și cumpere un costum de Spider-Man și caută o modalitate de a se împrieteni cu Viola, frumoasa adolescentă care locuiește în imobilul păzit de tatăl lui. Dar, mai presus de toate, îl cunoaște pe Giancarlo, supereroul său personal, nimeni altul decât Giancarlo Siani, tânărul jurnalist de la Il Mattino care avea să își piardă viața în numele adevărului. În lunile premergătoare zilei de 23 septembrie, ziua în care Giancarlo este ucis de Camorra, Mimì descoperă însemnătatea prieteniei, importanța cuvintelor și a curajului. Și află că este posibil ca supereroii să nu existe, dar că amintirea oamenilor curajoși și a faptelor lor mari nu pălește niciodată.

Bestseller internațional, tradus în peste 20 de limbi, Ce încredințăm vântului e o tulburătoare pledoarie pentru viață, inspirată din povestea adevărată a unui loc extraordinar din Japonia zilelor noastre, loc de pelerinaj și consolare după giganticul tsunami din 2011.

„Într-o zi cineva a instalat o cabină telefonică în grădina casei sale, la poalele muntelui Kujira-yama, adică Muntele Balenei, în imediata apropiere a orașului Otsuchi, unul dintre locurile cele mai grav lovite de tsunami-ul din 11 martie 2011. În interiorul ei se află un telefon vechi, negru, care însă nu este conectat și care poartă glasurile în văzduh. Mii de persoane merg în pelerinaj la el în fiecare an.“

Când un uragan violent lovește acea zonă, o femeie își riscă viața pentru a se asigura că grădina magică de pe Muntele Balenei nu va fi distrusă. Numele ei este Yui și pe data de 11 martie 2011, când marea a măturat coastele Japoniei, și-a pierdut mama și fiica în vârstă de trei ani. Până să afle din întâmplare, în timpul unei emisiuni la radio pe care o modera, de existența Telefonului Vântului, Yui nu mai avea nici o rațiune de a trăi. Dar călătoria spre Kujira-yama și întâlnirea cu Takeshi, medicul văduv a cărui fiică refuză să vorbească, și cu o întreagă galerie de ființe ale căror răni se vindecă au fost primii pași pe drumul regăsirii unui sens al vieții, reaprinderii speranței, redescoperirii iubirii.

Odinioara erau puternici. Pe timpul Izbavitorului au invins demonii. Dar vremurile acelea, daca au existat vreodata, au apus demult. Arlen Bales a crescut intr-o lume in care cosmarurile bantuiau oamenii, facandu-i sa se ascunda ca sobolanii. A ales sa lupte si astfel a devenit salvatorul neamului sau. Numai ca acela care apare din desert si-si spune Izbavitorul nu este Arlen. Ahmann Jardir poarta coroana Izbavitorului si a fost candva prietenul lui Arlen, insa acum isi conduce marea oaste spre nord, intr-un razboi sfant impotriva ciumei demonilor... si impotriva oricui ii sta in cale. Vechile aliante sunt puse la incercare, cele noi sunt masluite si o noua specie de demoni trece neobservata...

O poveste fermecătoare despre prietenie, iubire și singurătate în Japonia contemporană.

Sentarō a dat greș în viață. Are cazier, bea prea mult, iar visul său de a deveni scriitor este doar o amintire îndepărtată. Doar înflorirea cireșilor mai marchează scurgerea timpului, iar el își duce zilele într- o prăvălie unde se vând dorayaki, un tip de clătite umplute cu pastă de fasole dulce. Dar totul este pe cale să se schimbe.

În viața sa intră Tokue, o femeie în vârstă, cu mâinile strâmbe și un trecut tulbure. Tokue face cea mai bună pastă de fasole dulce din câte a gustat Sentarō vreodată. Începe să-l învețe meșteșugul ei, dar, în timp ce între ei se înfiripă o relație de prietenie, presiunile sociale devin imposibil de evitat, iar secretul întunecat al lui Tokue iese la iveală, cu urmări devastatoare.

ZANDERS. Hocheiul din Chicago nu este complet fără mine – sunt jucătorul preferat al tuturor, dar și personajul negativ urât de toată lumea. Îmi cunosc rolul și îl joc bine. De fapt, îmi place să-mi petrec cea mai mare parte a timpului de joc în careul de penalizare înainte de a părăsi arena cu altă fată în fiecare seară. Ceea ce nu îmi place este noua însoțitoare de bord din avionul privat al echipei noastre. Ea lucrează pentru mine, nu invers. Dar îi voi aminti asta de fiecare dată și sunt sigur că până la sfârșitul sezonului va dori să renunțe la slujbă. Totuși, cu fiecare zbor devin tot mai confuz și nu-mi dau seama dacă apelez la serviciile ei pentru a-i testa limitele sau dacă este mai mult decât atât.

„Ce roman splendid a scris Ioana Bâldea! Singurătatea genială a lui Johannes Schell, emigrat din România comunistă pentru a deveni un superstar academic mondial și un scriitor iubit pe toate continentele, contrage în ea o enormă forță umană. Însă admirabila artă a Ioanei Bâldea a știut să nu fie interesată atât de geniul lui Schell (deși atât de convingător expus), ci de nevoia lui disperată de a ieși din singurătate – de încercarea lui, întinsă pe o viață întreagă & mereu eșuată, de a aduce lângă el o altă ființă umană. Unica ființă care, pentru el, dă realitate lumii. Singurătatea lui & singurătatea ființei abandonate în România comunistă sunt cei doi poli electrici ai romanului. Iar între acești doi poli, frazele minunate, delectabile ca niște artefacte & totuși mereu atât de funcționale ale Ioanei Bâldea descarcă o tensiune electromagnetică în care încape totul: macroistoria secolelor 19 și 20, ba chiar și primele două decenii din 21, cu literatura & muzica lor, microistoria comunității săsești din Transilvania, microistoria cutremurului bucureștean din ʼ77, câini imaginari și păsări elefant, frați Grimm și neveste Grimm, basme germane și fabule chinezești. Și, peste toate, atât de multă frumusețe. O bucurie de carte.“ RADU VANCU

„Învăluită în mănușa de catifea a basmului, Istoria – o deloc hegeliană înșiruire de accidente, înșelătorii, meschinării și cupidități fără finalitate – aruncă încoace și-ncolo câteva generații de femei, a căror îndârjire și delicatețe fermă reușesc să le asigure o coeziune imposibilă. Aceeași delicatețe de sabie japoneză se găsește și în învelișul stilistic al romanului: în pendularea lui narativă între Lumea Veche și Lumea Nouă, reușește să ascundă duritatea Realpolitikului și cea a relației dintre bărbați și femei sub ceața magică a cadenței basmelor. Ioana Bâldea Constantinescu a scris un roman complex, poliedric, matur și de o sensibilitate asumată, cu totul atipic peisajului literar românesc.“ BOGDAN-ALEXANDRU STĂNESCU

În cartierul evreiesc al Bucureştiului, pe lângă un imobil galben, scorojit în eleganţa lui interbelică, se plimbă în fiecare zi un domn vârstnic şi cocker spanielul lui auriu. De peste drum, din spatele unei ferestre, drumurile lor sunt urmărite de micul Sebastian şi de părinţii lui. În jurul casei galbene, Castelul, cum e numită în cartier, anotimpurile, hortensiile, chipurile şi lumea se schimbă, iar promenada lui Hanno şi Spatzi rămâne singura ancoră de firesc într-un timp care nu mai este la fel. Una dintre legendele care explică prezenţa saşilor în Transilvania este Flautistul din Hamelin, culeasă şi transformată în basm de Fraţii Grimm. În Strasbourg-ul anului 1518, în mod inexplicabil, mai mulţi oameni dansează până mor de epuizare, într-o fervoare fatală, cunoscută drept „epidemia dansului“. Castelul galben din cartierul evreiesc le adună pe toate şi le leagă istoriile precum notele pe liniile unui portativ. Iar Hanno, Martha, Clara, Liese, Hanne, Sebastian şi chiar şi Spatzi se pun fiecare la locul lor, într-un „Bruder Jakob“ care curge ne încetat. Chiar şi când cartea s-a terminat de mult.

Max Costa are şaizeci şi patru de ani şi este şoferul unui doctor elveţian înstărit, care trăieşte pe coasta Mediteranei, în Sorrento, în liniştiţii ani 1960. Într-o zi, Max vede pe stradă o doamnă elegantă, mai în vârstă, care i se pare cunoscută. Din acest moment, trecutul năvăleşte peste bătrânul şofer, care în perioada interbelică fusese un rafinat şi viclean dansator monden în saloanele de lux ale înaltei societăţi. Femeia întâlnită seamănă cu o fostă iubită din tinereţea sa, Mecha, cu care, demult, în anii 1920, fostul dansator colindase mahalalele din Buenos Aires în căutarea tangoului autentic, originar. Acum, după atâta timp de la ultima lor întâlnire, Max Costa decide să revină pentru ultima oară la vechile sale îndeletniciri, fără să ştie că riscă să reînvie o poveste de iubire dramatică şi că se va trezi implicat, la fel ca în trecut, într-o încâlcită poveste de spionaj şi interese politice, declanşată de o banală partidă de şah.

Organizată pe două planuri, cartea lui Jean-Jacques Felstein „În orchestra de la Auschwitz. Secretul mamei mele” ne permite să simțim frământarea pe care autorul a trăit-o de-a lungul întregii sale vieți: căutarea adevărului și înțelegerea tăcerii mamei lui. Unul dintre planuri, plasat în zilele noastre, ne poartă pașii prin Europa, America, Israel în căutarea unor supraviețuitoare ale lagărelor de exterminarea naziste. Dincolo de vizitarea acestor locuri geografice, facem cunoștință cu membre ale orchestrei de la Auschwitz care au trăit boli și umilințe greu de înțeles astăzi. În celălalt plan, aflăm povestea Elsei Miller, mama autorului, membră și ea a orchestrei de la Auschwitz. Povestea aceasta se vrea a fi o eliberare. Autorul încearcă, prin așternerea pe hârtie a acestor rânduri, să o elibereze pe mama lui, dar și pe el însuși de durerea care a stat ascunsă ani întregi în familia lor. După eliberare, Elsa a păstrat tăcerea asupra anilor petrecuți la Auschwitz, iar fiul ei a ajuns să-și cunoască cu adevărat mama numai după ce a trecut mult timp de la moartea ei. Jean-Jacques Felstein reconstruiește viața mamei lui mergând pe urmele ei și încercând să găsească răspunsuri la întrebările care i-au marcat copilăria și tinerețea. După toată această căutare, el ajunge într-un final să spună: „În ceea ce acum pot numi încercarea mea de a te găsi, știu foarte bine că nu aș fi putut face altfel decât a-mi imagina viața ta în acel loc. Ți-am călcat acolo pe urme și am scris totul prin ochii tăi, ca să pot scăpa și eu de Birkenau. Și, într-un final, am înțeles că acest lucru se putea face, că era util și chiar vital pentru mine. ”