Literatură

„Berlin, Berlin“ este un volum de nuvele extinse, microromane, puse sub semnul unei teme obsedante in literatura lui Bedros Horasangian, vinovatia. Istorica, politica, umana… Cele trei texte („Berlin, Berlin“; „Atena Fishta“; „Rita“) scriu de fapt povestea unei jumatati de secol XX prin firescul tragediei umane, nationale, est-europene din inter‑ si postbelic. Germani din Est, albanezi stabiliti la Paris, cehi emigrati in Suedia – personaje in acest volum – traiesc impreuna intr‑o existenta obisnuita, multiplicata prin diferentele de tonuri, de scris, de povestile si interesele care se impletesc fara ca niciodata sa piarda cititorul. Horasangian echilibreaza genurile, stapaneste, inoveaza, ramanand neclasificabil, imposibil de pus intr-un singur capitol de istorie literara. Fictiune politica, psihologica, tratat de istorie orala, „Berlin, Berlin“ este mai mult decat atat, este proba inzestrarii de a recrea anxietate, tensiune si firescul fragil al fericirii. (Lucian Pricop)

Cartea cuprinde opere reprezentative ale marilor scriitori, recomandate pentru lectura elevilor din clasele primare si gimnaziale, conform programei scolare. Ea mai cuprinde si fise de portofoliu.

Împrumutând elemente din tradiția biblică, din folclorul idiș și din legendele europene, povestirea inițiatică „Deodată în adâncul pădurii” oferă o parabolă magistrală despre toleranță, compasiune șI speranță.

Un sat pierdut între munți, înconjurat de păduri sumbre și stăpânit de teamă și tristețe. Cândva, demult, un blestem pare să-l fi lovit: toate vietățile — insecte, păsări, câini, pisici, chiar și peștii din râu — l-au părăsit. Înspăimântați de o creatură misterioasă pe care o numesc Nehi, oamenii se închid în case, seară de seară, și nu le dau voie copiilor să intre în pădure. Mai ales tăcerea bântuie mica așezare, căci nimeni nu vrea să-și amintească, nici să vorbească de animalele pierdute și de viața de dinainte. Însă doi copii curajoși, Mati si Maia, sunt atrași de taina întunericului și se hotărăsc să afle ce se ascunde în adâncul pădurii și în inimile oamenilor.

Ochiul american e un roman de actiune si suspans. Autorul ne poarta intr-un port abandonat de mare, dintr-o tara subdezvoltata, unde locuitorii traiesc, precum somnambulii, sub ochiul vigilent al unui vapor-spion, ancorat in larg. In apropierea portului, intr-o insula din delta, are loc o drama. Angoasa face inimile tuturor cat un purice: Cine a ucis-o pe frumoasa Akantha? Locuitorii si autoritatile locale habar nu au de crima, dar Ochiul american a vazut asasinul turnand otrava in paharul victimei. Aventura teologica a umanitatii s-a incheiat. Ochiul american a inlocuit Ochiul lui Dumnezeu. Niciodata autorul Orei 25 n-a demonstrat, nici denuntat cu mai multa acuitate mecanismele si ororile universului materialist-stiintific, opunandu-le lumea tainei, a dragostei si spiritualitatii. Virgil Gheorghiu ramane, fara doar si poate, asa cum critica l-a prezentat inca de la fabulosul sau debut literar in Occident, "martorul cel mai incrancenat, dar in acelasi timp lucid al epocii noastre".

„Într-o dimineață mohorâtă de noiembrie, Monica, fetița mea, care pe atunci avea patru ani, a desenat chipul unui om supărat, conturându-l însă din creion doar pe jumătate. Am întrebat-o atunci de ce i-a desenat fața așa. Mi-a răspuns senin: «Pentru că pe acolo, unde nu e nimic, intră gândurile lui rele și triste...» Așa s-a născut Inspiră adânc! Expiră!, din desenul unui copil minunat. Câțiva ani mai târziu, în luna decembrie, când am scris cartea, cel care mi-a alimentat în permanență energia, fiind susținătorul meu necondiționat, a fost David, băiatul meu. Lor, acestor copii magici, le este dedicată cartea mea.” Ciprian Albu

Dacă textul lui Godwin a fost un răspuns literar la întrebările filozofice aduse de dezvoltarea științifică a perioadei – undeva la expierea scolasticii, la intersecția dintre noua geografie a pământului și non plures mundi sunt – sau într-adevăr a fost programul spațial al englezilor din anii 1600, dacă prin asta se înțelege că „născocirea unei lumi pe Lună a fost poate un răspuns la o lume schimbată, o lume cu susul în jos, în care sistemele ierarhice, autoritatea, religia și sexul, precum și mișcările corpurilor cerești erau puse sub semnul întrebării” rămâne în mare parte o întrebare cu final incert, la fel ca și gloria pe care o căuta Domingo Gonsales. Toma Sava

Cel mai citit roman al lui Eric-Emmanuel Schmitt, adaptat de autor atât pentru scenă, cât şi pentru marele ecran.

Oscar are zece ani şi trăieşte într-un spital. Chiar dacă nimeni nu are curajul să i-o spună în faţă, băiatul, bolnav de leucemie, ştie că va muri, iar războiul lui împotriva tuturor izbucneşte inocent, pătimaş şi deznădăjduit. Singura care-i intră în voie este Tanti Roz, o infirmieră bătrână, neîntrecută în născocit poveşti moderne, adevărate lecţii de viaţă, în care nici binele, nici răul nu sunt absolute şi nimic nu e aşa cum pare la prima vedere. Ea îi dă copilului ideea să trăiască fiecare zi ca şi cum ar fi zece ani şi-l învaţă să-i scrie epistole lui Dumnezeu ca să se simtă mai puţin singur. Cu Tanti Roz pe post de ghid într-o viaţă trăită fast-forward, Oscar parcurge, printre râsete şi lacrimi, itinerarul emoţionant al tuturor vârstelor şi experienţelor umane îmbogăţite de imaginaţia lui, care umple spaţiile albe şi îmbracă realitatea în veşmântul miracolului. Astfel, băiatul ajunge să-şi trăiască adolescenţa alături de prieteni, să se îndrăgostească la tinereţe, să se căsătorească la maturitate cu prima iubire, să o piardă şi, în cele din urmă, să regăsească dragostea la apusul unei vieţi ca o lumânare care arde la ambele capete.

O proză poetică devenită clasică, de o intensitate emoțională extremă, în care însingurarea orientală nu poate fi atinsă nici de iubire și nici de moarte. Publicată în 1949, nuvela „Pușca de vânătoare” își păstrează intactă forța de seducție, în 2023 fiind adaptată pentru scenă de Serge Lamothe, avându-i ca protagoniști pe Miki Nakatani și Mihail Barîșnikov, într-un spectacol semnat de François Girard.

Este oare cu putință ca o pușcă de vânătoare dintr-un poem apărut într-o revistă cinegetică să lege patru destine? Poate să ucidă o pușcă pe trăgaciul căreia nu apasă nimeni? De ce moare altcineva decât femeia luată în cătarea armei? Cine e vânatul și cine vânătorul? Cum poate fi apărată cu pușca o amintire? Ce se întâmplă când un jurnal nu este aruncat în foc? Dar atunci când scrisorile rănesc mai tare decât gloanțele? Cititorul nu trebuie să îmbrace un chimono ca să poată răspunde la toate aceste întrebări. E suficient să-și lase deoparte ochelarii de european și să pătrundă liniștit în această nespus de frumoasă lume a sugestiilor.

Dragostea vine pe nepregătite în adolescență – ei, na, dar când oare ne prinde pregătiți? – și cu atâta forță, încât ne poate convinge că e unica, singura, neasemuita, povestea poveștilor. Ne poate aduce bucurie, suferință, ba chiar pe amândouă deodată, dar, cel mai important, ne ajută să descoperim cine suntem. Valentina, adolescenta pasionată de filozofie din acest roman, este fascinată de mitul androginului, pe care l-a desco­perit la Platon. Pornind în căutarea perechii, ajunge la una dintre cele mai importante lecții ale dragostei: iubirea de sine.

Diana Geacăr

Recreatia mare reuneste multe dintre povestirile lui Mircea Santimbreanu. Personajele cartii sunt de doua feluri: pozitive si negative. Avem pe de o parte galeria celor care sunt harnici, care sar in ajutor, invata bine, la plantatul pomilor fructiferi etc. De cealalta parte sunt corigentii, chiulangii, indisciplinatii care soptesc, copiaza, deranjeaza lectia, distrug natura, isi mint parintii.

Adriana Maria Moț (n. 1984) este absolventă a Universității de Vest din Timișoara, secția Jurnalism-Engleză. A colaborat cu revista Autentic și a semnat articole în cadrul ziarului Evenimentul Zilei, ediția de Vest. ,,Sub semnul clepsidrei” este romanul de debut al autoarei. ,, Deși în momentul de față activez într-un domeniu care nu are nicio legătură cu lumea cărților, scrisul a făcut parte întotdeauna din viața mea. Am început munca la acest roman în anul 2011, dar abia în anul 2020 a văzut lumina tiparului. Sper să reușesc să transmit prin cărțile mele, alături de emoție, mesaje care să-și pună amprenta în mod pozitiv asupra vieții cititorilor mei.” (Adriana Moț)

Domnul Ibrahim şi florile din Coran a fost adaptat pentru marele ecran în 2003, filmul avându-i în distribuţie pe Omar Sharif şi Isabelle Adjani. Nominalizată la Golden Globe, pelicula a fost distinsă cu Premiul César şi Premiul Publicului la Festivalul de film de la Veneţia.

Accidentul pare astfel o aparitie natural-tematica… Tot un roman sentimental, asa cum erau privite fictiunile moderne cu personaje ce traiesc experienta dragostei fara inhibitii de atasare la categoriile populare (usoare). Eroii lui Sebastian cauta vindecarea in evaziune din modern, iar partia de schi, concertele, expozitiile plastice sunt toate refugii, compensari pentru „dificultatile“ de adaptare. (Lucian Pricop)

Dacă mă întrebi de unde aceste frici, nu știu să-ți răspund. Ne era teamă că de fapt nu existăm, poate. Ne era frică să nu fim în realitate și mai neînsemnați decât știam cu toții că eram deja. Știi ce face o astfel de frică în pieptul și mintea unui copil? E ca acidul ăla sulfuric (glumeam când îi auzeam pe unii ascultând tare, de la geamuri, muzică populară, că iar ascultă acid folcloric) (cam așa era pe atunci – trebuia neapărat să știi să râzi de tot ce era în fapt trist și greu de suportat, trebuia să știi să dezvolți un simț al umorului, mai mult decât o filozofie de viață, pentru că fără el ți se aprindeau plămânii). Oricum, cam așa stăteau lucrurile pe atunci. - Marius Pădurean

Dar Egeea e de un albastru intens, rascolitor. E de ajuns sa o privesti cat dureaza voiajul si serotonina iti alunga nihilismul. Dopamina iti elimina deznadejdea. Delfinii inoata paralel cu voi si sar instagramabil - clar c-au evadat din animatiile lui Miyazaki. Exista insule gentrificate. Mutilate de peisagistica, limuzine si iahturi.

Capitan la 15 ani (1878) este un roman de aventuri, poves­tea lui Dick Sand, un adolescent curajos si inteligent. In urma unei intamplari tragice, tanarul ramane singurul marinar la bordul bricului Pilgrim, alaturi de sotia armatorului, doamna Weldon, fiul ei, Jack, varul Benedict, bucatarul Negoro, negrii salvati de pe epava unui vas si cainele Dingo. Intreaga calato­rie de intoarcere va constitui o ocazie pentru Dick Sand de a-si dovedi priceperea si cunostintele, caci Negoro a schimbat pe ascuns coordonatele vasului, conducandu-l nu spre Statele Unite, ci spre coastele Africii.

Vodca rosie. O dusca de necurat - scurte povestiri horror Volumul Vodca rosie. O dusca de necurat este a doua parte a unei antologii de povestiri gandita sa poarte cititorul intr-un tur complet in "tunelul spaimei", prin Balcani, dupa Expresul negru, cu povestiri publicate inclusiv intr-una dintre marile antologii de horror din SUA.

Cartea cuprinde opere reprezentative ale marilor scriitori, recomandate pentru lectura elevilor din clasele primare si gimnaziale, conform programei scolare. Ea mai cuprinde si fise de portofoliu.

Pregateste-te sa intri in lumea magica a somnicuticanilor, o lume amuzanta, plina de aventuri si bunatate, cu imaginatie multa si voie buna. Nimeni nu plange, parola e buna dispozitie, asa ca intra, totul e posibil!

Cele mai simpatice, amuzante sau percutante citate din vasta operă a lui Boris Vian, autorul iconoclast al cărui centenar a fost sărbătorit de curând. Dușman al seriozității rigide și al vorbelor goale, Vian a dat poate cea mai frumoasă definiție a umorului: „Umorul e politețea disperării.”

Volumul este structurat în trei părți. Prima partea cuprinde proze scurte precum: Crevasa, platoul de filmare şi luna plină, Povestire romanţioasă sau Avatar. În cea de-a doua parte regăsim o piestă de teatru într-un act și evocări ale autorului. Menționăm faptul că piesa– Evadarea nereuşită - a intrată în repetiţie la teatrul Nottara din Bucureşti, în 1969, cu Ştefan Iordache în rolul principal; Ştefan Iordache care era atunci la începutul carierii şi jucase „Viziuni flamande” după Ghelderode; fost scoasă de pe afiş, tot în 1969, de cenzura din acele timpuri. Ultima parte a lucrării, intitulată sugestiv The end, cuprinde fragmente de roman.

In inconstienta acelei perioade - fiindca aveam senzatia ca trupul mi-o ia inainte, cu vointa proprie, ignorand comenzile cerebrale - mi se parea ca nu mai pot scapa din turbionul acela al vietii care trecea violent prin mine. Schimbarile erau prea rapide, corpul devenise o sursa insatiabila de pofte si dorinte, carora nu le puteam face fata decat printr-un autoerotism vinovat si prin tot felul de excese. Voiam intr-adevar sa ies din mine, sa scap de viermele negru care-mi scurta noptile si care ma facea sa traiesc un perpetuu sentiment de culpabilitate. - Gelu Diaconu

Uneori ni se pare că niciodată nu vom înțelege ce-a fost, cum a fost, de unde a apărut și unde a dispărut prima dragoste. Vârsta la care o experimentăm este, de obicei, una extrem de complicată. Lumea se deschide dintr-odată foarte mult și ne copleșește, ne solicită de urgență toată atenția. Cu toate acestea, Eva este hotărâtă să își trăiască în primul rând această experiență. Și e foarte posibil să aibă dreptate.

 Cristina Ispas

Grigore Bajenaru (1907-1986)

Nascut la 13 decembrie 1907, Cocioc-Snagov, judetul Ilfov, absolva succesiv liceul bucurestean "Gheorghe Lazar" (1926) si Facultatea de Litere si Filozofie a Universitatii din Bucuresti (1930), dupa care incepe o cariera didactica ca profesor la Scoala primara de baieti nr. 17 "Marele Voevod Mihai", initial numita "Principele Mihai", unde tatal sau era director, in paralel publicand studii critice despre operele lui N. Filimon, Delavrancea si Mihai Eminescu. Debutul literar se va produce in 1923, in paginile revistei Lumea copiilor, iar in volum in 1924, cu o serie de povestiri intitulata Din tara basmelor. Colaborator constant al revistei Universul copiilor inca de la primul numar. Devine celebru cu romanul dedicat vietii de liceu Cismigiu et comp., succes atins ulterior cu Buna dimineata, baieti! cu aceeasi tematica liceana, dar din perspectiva de profesor. Scrise intr-o maniera alerta, pigmentate de un limbaj tipic scolar, reliefand evenimente si comportamente tipice unei varstei rebele, Grigore Bajenaru si-a gasit rapid publicul sa-i savureze, pe buna dreptate, anecdotica stilistica. Cronologic editorial, intre cele doua romane se intercaleaza o serie de povestiri istorice, construite pe un filon fictional si tributare unui conformism stilistic. A incetat din viata la 5 februarie 1986, la Bucuresti.

Într-o lume perfectă, prima iubire ar fi și ultima. Dar lumea nu este perfectă. Din fericire, ea, prima dragoste, rămâne totuși cu tine până la sfârșit, ca amintire.

Amintirile sunt importante. Desigur, s-ar putea să nu fie nici așa. Mai depinde și de noroc. Viața rămâne, dintotdeauna și pretutindeni,
și o loterie.

Andrei Crăciun

Prin oras, o caruta ticsita cu robi se taraste ca un vierme; ma strecor printre aldani, strachini, inele, cosciuge, miros de zahar si de smirna, de obraji si spinari, rasucindu-mi pasii spre esafodul iluziilor. Ciungi, orbi, invinsi, murdari pe la gura, ma privesc sau ma miros pofticiosi, de parca ar vrea sa-mi despice teasta, sa-mi smulga creierii si sa-i prajeasca. la te uita, le strig, unde mergeti, nebunilor? Mergem sa murim, mergem sa murim, striga-n cor, cu aceeasi voce. Ma opresc in loc. Hai si tu, hai si tu, sa murim, sa murim, suiera ei prelung, de parca sunt iesiti din mare, sapati in crisalide, cu buze prinse intre valve; cand o scoica e inca vie, daca incerci sa o vezi, trupul ei prins de pereti se destrama; miroase a crud si a albastru, te condamna la stupoare; trupul bivalv geme si scrasneste mareic.

Ioana Scoruș (n. 1968) este psiholog, psihanalist cu practică privată, scriitor. Este absolventă a Universității Petrol și Gaze, Ploiești și a Universității „Titu Maiorescu”, București. A semnat rubrica „Cititorincul” din suplimentul literar LA&I și numeroase articole și cronici în revistele „Dilema veche”, „România literară”, „Convorbiri literare”, „Apostrof”, „Timpul”, „Orizont” etc. În prezent, semnează rubrica „Psiho” din revista ,,Viața Românească”. Pe lângă un volum de dialoguri cu șapte psihanaliști care au practicat psihanaliza în România în clandestinitate, înainte de 1989 (,,Paradoxurile psihanalizei în România”, Paralela 45, 2007), Ioana Scoruș a publicat versuri (,,Iubiri imperfecte”, Premier, 2004), romane (,,Povestea unei sinucideri”, Albatros, 2006; ,,Un an din viața Liubei B.”, Trei, 2017; ,,Freud Museum”, Polirom, 2019), un volum de convorbiri cu Ion Vianu (,,În definitiv”, Polirom, 2018) și ,,Aventuri în Țara lui Strolyx. Prima mea carte despre emoții” (Humanitas Junior, 2020), cea dintâi carte pentru copii a autoarei. A mai publicat în volumele colective ,,Cazuri clinice de psihiatrie ”(Editura Universitară, 2011), coordonat de Simona Trifu și Camelia Petcu, și ,,De taină” (Editura Universității de Vest, 2020), coordonat de Cristian Pătrășconiu.

Micule cititor, Printre cele mai frumoase amintiri ale unui copil sunt momentele de seara in care unul dintre parinti, sau un bunic, sau un frate ori o sora mai mare ii citeste dintr-o carte mare de povesti, cu ilustratii. Acum, tu te afli la varsta la care poti citi singur si te felicit. Ma bucur de fiecare data cand deschizi o carte, pentru ca iata ce ai de castigat: • iti dezvolti vocabularul si imaginatia • te poti concentra mai bine si poti intelege diverse mesaje • te poti refugia in lumea personajelor si iti poti crea propriile aventuri...si multe altele.

In aceste pagini de proza fantastica, de imaginatie, Eliade da o forma memorabila axiomei fundamentale a viziunii lui asupra lumii, conform careia orice hierofanie are drept consecinta revelarea sacrului ascuns in profan. Gratie amprentei inconfundabile a stilului sau, in aceste nuvele el reuseste sa neutralizeze frontiera dintre real si fantastic, pana intr-acolo incat sa le transforme in categorii indistincte si intersanjabile. Acest miracol se infaptuieste prin mijlocirea simbolului, mediator intre sacru (domeniu al ininteligibilului si al arhetipalului) si experienta umana (limitata la sfera perceptibilului si empiricului). Giovanni Casadio