Literatură

Volum câştigător al Concursului de Debut Literar UniCredit (proză scurtă), ediţia a IV-a, 2011

"Reportajele din această carte vorbesc despre aspecte din istoria recentă, cum ar fi migrația, corupția, viața în penitenciare sau problemele minorităților, închiderea spitalelor sau stresul care schimbă vieți, crizele din sănătate, povești ale unor oameni obișnuiți, care fac lucruri speciale. Regăsim, însă, și povești de demult, cum e cazul reportajelor despre luptătorii anticomuniști din munți, despre tezaurul de la Pietroasele sau istoriile din satele săsești. 
Reportajele surprind realități dintr-o Românie aflată în continuă schimbare, cu enorme discrepanțe. Sunt ca o fotografie a realității. Cine le citește află cum se trăia sau cum se trăiește în anumite locuri. Cum se schimbă sau de ce nu se schimbă lucrurile și mentalitățile. 
Cartea cuprinde 30 de reportaje publicate în revista Dilema veche, dar și adaptări după reportaje sau documentare radio difuzate la Europa FM și Radio România Actualități. 
Reportajul e un gen mai rar întâlnit astăzi în presa din România. Dar asta nu se întâmplă din cauza lipsei de interes a publicului, ci din pricina lipsei de bani şi de investiţii într-o presă de calitate. De fiecare dată când totuşi apar reportaje bine făcute, se constată că publicul le urmăreşte cu interes, tot aşa cum urmăreşte reportajele şi documentarele oferite de televiziunile străine. Asta fiindcă oamenii au nevoie de poveşti. Un reportaj bine făcut este de fapt o poveste adevărată. Până la urmă, și această carte este o carte cu povești adevărate." (Liliana Nicolae)

Povestirile lui Iulian Popa au un aer de stranietate și melancolie, indiferent că vorbesc despre criza din cuplu, singurătatea și debusolarea bătrâneții, despre lipsa de comunicare dintr-o lume alienată, uneori lipsită de speranță. Personajele lui traversează fantasmatic un spațiu bucureștean, în principal, a cărui imagine se recompune în jurul unor evenimente mărunte, trăite, din cauza unor sensibilități exacerbate dramatic și cu consecințe majore. În Guadalajara, gãsim o prozã a observației infinitezimale, uneori preocupată de surprinderea celor mai fine articulații sufletești și morale, alteori de schițarea unor tablouri pline de umor (mai degrabă întunecat), scrise alert, cu dialoguri vii.

Sub aparența unui scriitor veleitar, în prezent pensionar inofensiv, retras într-o existență banală, Septimiu Făcăleanu ascunde un trecut întunecat, de milițian și paznic la penitenciarul din orașul S. Prins în mașinăria cinică, necruțătoare a presei, acceptă să-şi dezvăluie adevărata poveste, participând la o discuție televizată cu câțiva foști deținuți politici. Confesiunea lui va declanșa o avalanșă de reacții a unor foști torționari, care vor fi exploatate pe larg de întreaga presă românească, adâncind criza morală a celui care, din vanitate, acceptase șarada jurnalistică.

„Cu mulți ani în urmă, am avut o discuție pasionantă cu un cunoscut istoric al comunismului despre un fel de maladie misterioasă, pe care, iată, o definesc abia acum, în titlul unui roman, drept «sin¬dro¬mul Stavroghin». Acest personaj din Demonii lui Dostoievski m-a fascinat și, într-un fel, mă obseda de multă vreme. Stavroghin cel măcinat de propria luptă interioară, incapabil să se decidă între extazul binelui și hăul înspăimântător al răului satanic, chinuit de imposibilitatea unui echilibru între bine și rău. Azi, cred că știu ce îl înfricoșa pe Stavroghin: nu neputința lumii de a empatiza cu remușcarea lui, ci propria neputință de a traversa deșertul mântuirii. Dacă ai practicat răul până la un punct, întoarcerea la bine nu poate fi altceva decât parcurgerea în sens invers a aceluiași drum demonic. Nu te poți mântui pe căi lăturalnice. A căuta drumuri lăturalnice pentru mântuire e o lașitate la fel de mare ca aceea de a refuza să te pocăiești. Dacă aș fi torționar pocăit în căutarea mântuirii, aș fugi mai ales din calea celor dispuși să mă ierte prea ușor și m-aș ascunde mai ales de aceia care mă aplaudă pentru curajul meu.“ – Alina Pavelescu

Romanul Câinele iubirii e o poveste de familie neconvențional spusă, despre o lume deopotrivă dură, întunecată și plină de tandrețe. Privită prin ochii copilului-narator, existența cenușie dintr-un oraș de provincie comunist, cândva la sfârșitul anilor ’70, capătă dimensiuni fabuloase: un tată ofițer, autarhic și închis în sine, a cărui boală îl reduce treptat la stadiul de invalid, o mamă puternică, în ciuda fragilității ei fizice, o istorie complicată de familie, care îl are în centru pe bunicul patern, sunt elementele poveștii.

„La început a fost o fotografie găsită întâmplător, care m-a făcut să scriu despre ce mă frământă. Despre cicatricele care nu se vindecă, istoria în care suntem aruncați și căreia nu vrem să-i aparținem, boala căreia nici ei nu vrem să-i aparținem. Am vrut să disting fețele colective ale vinovăției, chipurile individuale ale mărturisirii, mecanismele prin care, împreună, devenim o înfățișare, o imagine. Ce ne umanizează? Ce ne dezumanizează? Până unde suntem noi înșine? Ficțiunea m-a ajutat întotdeauna să decupez teritorii aparent nelocuibile, pentru că lumile mele au granițe fine, permeabile, ușor de străpuns. Am scris cartea aceasta cu teama că, uneori, le-am lăsat personajelor mele prea multă libertate, și cu neliniștea că, alteori, le-am abandonat când aveau mai mare nevoie.“

Ana Blandiana - Despre sentințele ÎCCJ în cazul Ghorghe Ursu Alex Visarion - Impertinența- statutul privilegiat al imposturii Poeme indedite de Liviu Georgescu Proză de Maia Levantini Ion Godan Lefter - Viața literaturii Un eseu despre femeinism de Grete Tartler Liviu Bordaș - Din ineditele lui Eliade Ioan Scoruș - Prostia și adaptarea la rău Alina Gherasim - Stil Hanna Bota - Mens Liviu Capșa - ,,Incorporarea monstrului”

-

-

-

Revista Viata Romaneasca nr. 10/2019

-

-

-

Stranii, uneori întunecate, alteori exotice, întâmplările din povestirile lui Andrei Panțu conduc cititorul într-o lume fantastică, populată deopotrivă de animale vorbitoare, făpturi mitologice sau personaje aparent banale, care se trezesc angrenate în evenimente neobișnuite. Fie că e vorba despre dispariții misterioase, inexplicabile alunecări în timp sau intervenții ale unor entități supranaturale, că întâmplările sunt povestite în cheie ironică, macabră sau au intrigă polițistă, universul acestora e perfect conturat, având, de obicei, în centru o enigmă pe care trebuie să o dezlege cititorul.

„Am încercat să tratez mai multe teme care m-au obsedat întotdeauna – singurătatea, nevoia de perfecțiune, dorința de a avea succes, cinismul, gelozia. Am abordat povestirile din perspectivă fantastică, pentru că e registrul de care mă simt cel mai apropiat, şi pe care îl şi stăpânesc cel mai bine. Cu ajutorul fantasticului, am vrut să arunc o lumină nouă asupra acestor teme.“ – ANDREI PANȚU

ANA BLANDIANA (nume literar al Otiliei-Valeria Coman, căsătorită Rusan) s-a născut la Timişoara, la 25 martie 1942. Studii de filologie romanică, licenţiată a Facultăţii de Filologie a Universităţii din Cluj. Burse de studii la Iowa University (SUA), Heidelberg Universität, DAAD Berlin. Cărţi de poezie: Persoana întâi plural, 1964; Călcâiul vulnerabil, 1966; A treia taină, 1969; 50 de poeme, 1970; Octombrie, noiembrie, decembrie, 1972; Poeme, 1974; Somnul din somn, 1977; Întâmplări din grădina mea, 1980; Ochiul de greier, 1981; Ora de nisip, 1984; Stea de pradă, 1986; Alte întâmplări din grădina mea, 1987; Întâmplări de pe strada mea, 1988; Poezii, 1988; Arhitectura valurilor, 1990; 100 de poeme, 1991; În dimineaţa de după moarte, 1996; La cules îngeri, 1997, 2003, 2004; Cartea albă a lui Arpagic, 1998; Balanţa cu un singur talger, 1998; Soarele de apoi, 2000; Refluxul sensurilor, 2004; Poeme, 2005, Întoarcerea lui Arpagic, 2008; Patria mea A4, 2010; Pleoape de apă, 2010; Orologiul fără ore, 2016; Variațiuni pe o temă dată, 2018; Integrala poemelor (2019). Cărţi de eseuri: Calitatea de martor, 1970, 2003; Eu scriu, tu scrii, el/ea scrie, 1975; Cea mai frumoasă dintre lumile posibile, 1978; Coridoare de oglinzi, 1983; Autoportret cu palimpsest, 1985; Oraşe de silabe, 1987; Geniul de a fi, 1998; Ghicitul în mulţimi, 2000; Cine sunt eu?, 2001; A fi sau a privi, 2005; O silabisire a lumii, 2006; Spaima de literatură, 2004, 2010; Fals tratat de manipulare, 2013; Istoria ca viitor, 2017. Cărţi de proză: Cele patru anotimpuri, 1977, 2001, 2011 – nuvele; Proiecte de trecut, 1982, 2011 – nuvele; Sertarul cu aplauze, 1992, 1998, 2002, 2004 – roman; Imitaţie de coşmar, 1995 – nuvele; Oraşul topit şi alte povestiri fantastice, 2004 – nuvele; Povestiri fantastice, 2016 - nuvele. Cărţile sale de poezie şi de proză au apărut în traducere, începând din 1982, la prestigioase edituri din Polonia, Germania, Italia, Marea Britanie, Spania, Estonia, Suedia, Norvegia, Ungaria, Franţa, Olanda, Bulgaria, Letonia, Albania, Serbia, Slovenia, Macedonia, China, Coreea de Sud. Premii literare: Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din România, 1969; Premiul pentru poezie al Academiei Române, 1970; Premiul pentru proză al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, 1982; Premiul Internaţional „Gottfried von Herder“, Viena, 1982; Premiul Naţional de Poezie, 1997; Premiul „Opera Omnia“, 2001; Premiul Internaţional „Vilenica“, 2002; Premiul Internaţional „Camaiore“, 2005; Premiul Special „Acerbi“, 2005; Premiul „Poetul European al libertăţii“, 2016, Premiul Canadian pentru Poezie „Griffin", 2018. Interdicţii de publicare: 1959–1964, 1985, 1988–1989. În 1990, Ana Blandiana reînfiinţează PEN Clubul Român, al cărui preşedinte devine. Este unul dintre iniţiatorii Alianţei Civice, pe care o conduce între 1991 şi 2001. Fondator şi preşedinte al Academiei Civice, care realizează, sub egida Consiliului Europei, Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, de la Sighet. Membră a Academiei Europene de Poezie, a Academiei de Poezie „Stéphane Mallarmé“ şi a Academiei Mondiale de Poezie (UNESCO).

Afectat de o stare de insomnie prelungită, un tânăr pasionat de matematică experimentează stări la limita halucinației, în care câteva elemente revin obsesiv: liftul din blocul în care locuiește împreună cu mama lui, câinii pe care un bizar dresor îi pune să facă salturi sinucigașe, o fată de care se îndrăgostește și care apare în cele mai neașteptate locuri. Când după mai multe încercări reușește să se angajeze, instituția se dovedește una aproape kafkiană, iar colegii de serviciu și șefii par să facă parte dintr-o conspirație secretă. Senzația că nici mașina de dormit pe care începe să o folosească la sfatul medicilor nu e altceva decât o modalitate de a-l controla îl face să se afunde într-o lume a obsesiei și nebuniei. Investigarea realității, survolarea limitei dintre vis, halucinație și ceea ce se petrece cu adevărat sunt de fapt pretexte care camuflează adevăratele frământări ale personajului, legate de traume nedepățite, dezamăgire, obsesia fericirii complete, teama de sfârșit.

„Liftul este un roman care s-a așternut aproape singur pe hârtie în intervalul unui an. Ideea mi-a venit aflând că cei doi colegi cu care lucrez într-un laborator de fiabilitate (facem teste pentru produse Huawei) au primit amândoi câte o mașină de dormit concepută pentru persoanele care suferă de apnee (blocaje respiratorii în timpul somnului). Aparatul costă câteva mii de dolari, dar cheltuiala este rambursată aproape în totalitate de guvern (după ce în prealabil pacienților li se face o polisomnografie, o investigație complexă într-un laborator în care pacienții sunt monitorizați în timp ce dorm). Există o mască făcută la comandă pentru configurația feței tale, un tub cu oxigen, senzori de presiune, un motor silențios care asistă pacientul cu un influx de aer numai atunci când e necesar. Mi s-a părut fantastică opțiunea de a conecta mașina wireless pentru trimiterea datelor de evoluție a somnului către baza de date a doctorului specialist în tulburări de somn. Tot ce mi-a rămas de făcut a fost să mă privez intenționat de somn timp de un an, să-mi fac și eu rost de o mașină de dormit și să scriu.“

„Ce mă interesează, de fapt? Ce caut? Un singur lucru: fragilitatea.“

„Minciuna e mai sexy decât adevărul, tu știi foarte bine, ești scriitor.“

„M-am născut fără certificat de garanție și fără mod de întrebuințare.“

„Nu putem judeca trecutul, s-a depus prea adânc în noi, ca un sediment dur, o piatră la rinichi, uneori doare, alteori nici n-o simți, de evacuat nu poți s-o evacuezi orice ai face.“

Un roman încărcat de erotism și observații sarcastice, cu aventuri care țin de lumea literară și de lumea subteranei interlope. Dar mai presus de toate, un tandru roman de dragoste.

VLAD ZOGRAFI s‑a născut la Bucureşti în 1960. A studiat fizica la Universitatea din Bucureşti, iar în 1994 a obținut un doctorat în fizică atomică la Universitatea Paris XI, Orsay. A debutat în februarie 1990 în România literară, cu o povestire. A publicat proză (Genunchiul stâng sau genunchiul drept, 1993 şi Omul nou, 1994), apoi teatru: Isabela, dragostea mea (1996, Premiul Uniunii Scriitorilor), Oedip la Delphi (1997), Regele şi cadavrul (1998), Viitorul e maculatură (1999, Premiul Uniunii Scriitorilor), America şi acustica ( 2007, Premiul Uniunii Scriitorilor), Petru (2007, conținând variante revăzute ale unor piese publicate anterior), Toate minţile tale (2011). Petru a fost prima piesă de teatru românească pusă în scenă după 1989 la Teatrul Bulandra, iar spectacolul (regizat de Cătălina Buzoianu) a fost invitat la Bienala de la Bonn în 1998. În 2012 a publicat eseul Infinitul dinăuntru. Șase povestiri despre om, societate și istorie. În 2016 a publicat romanul Efectele secundare ale vieții (Premiul Observator Lyceum, 2017), apărut în limba cehă (traducere de Jiři Našinec, Editura Havran, Praga, 2019) și în limba sârbă (traducere de Ðura Miočinović, Editura Knjževna radionica Rašić, Belgrad, 2020). În 2018 a publicat romanul Șapte Octombrie.

"Acest grup de patru romane («Justine», «Balthazar», «Mountolive» si «Clea») este menit sa fie citit ca o opera unica, sub titlul colectiv de Cvartetul din Alexandria: un titlu sugestiv si adecvat ar putea fi «un continuum de cuvinte». In incercarea de a gasi forma cea mai potrivita, am adoptat, ca pe o analogie de principiu, perspectiva relativista. Primele trei carti s-au legat intr-o maniera intercalata, fiecare «inrudita» cu celelalte si nu «derivata» din ele; doar ultimul dintre romane este gindit ca urmarea logica a celorlalte, el dind cheia dimensiunii temporale. Intregul a fost conceput ca o manusa aruncata formei seriale a romanului conventional: romanul saturat de timp al zilelor noastre." (Lawrence Durrell)

„In Hot Line, actiunea politista se transforma intr-o aventura a cunoasterii, intr-o revelatie a ororii, a universului torturii si asasinatelor politice, cu un deznodamint spectaculos, demn de acest mare roman.” ABC Cultural

Pe Pixi îl recunoașteți după căciulița roșie, tunica verde și cizmulițele roșii. Cel mai simpatic spiriduș are o mare poftă de aventură. Astăzi, ne prezintă povestea puișorilor Pip, Pedro și Pina.

"I. este un copil căruia îi place să citească și să înregistreze poveștile de pe uliță și din satul lui, un premiant cu o mamă care „râcâie pământul” și un tată invalid de război, amândoi semianalfabeți. Într-o zi, un „tovarăș” vine la școală să-i întrebe pe elevi dacă au părinți care au luptat în război și până unde au ajuns. I. îi spune adevărul, doar tovarășul îi rugase să răspundă sincer. Mai târziu, în liceu, în timpul orelor de atelier, se strică menghina la care lucrase I. Nu avea importanță că la ea mai lucrase încă un coleg, I. este cel care va suporta consecințele și o va face fără să crâcnească pentru că a învățat că, odată ce ești considerat vinovat, vinovat rămâi. Se pregătește apoi să dea examenul de admitere la Facultatea de Litere din București, unde va avea un șoc: profesorii îi cer să-și spună părerea personală despre opera literară care îi picase pe biletul de la examenul oral, el știe doar comentariile care îi fuseseră predate la școală, în spiritul comunist. Este înrolat în armată, va avea un conflict cu un colonel, apoi, după terminarea stagiului, se angajează la o fabrică de frigidere ca să strângă bani pentru că își dorește să dea iar admiterea la facultate. Scrie poezii, frecventează un cenaclu literar și ajunge să fie anchetat de securitate. Sunt evenimente cheie în facerea acestui personaj aparte, opusul lui Holden Caulfield, pentru că, inadaptat fiind, nu simte niciun strop de revoltă, nu urmărește să repare nedreptatea, doar înaintează în viață, trăind în minte, în imaginație, așa cum a făcut-o încă din copilărie, când a învățat că lucrurile nu sunt așa cum par și că nu trebuie să ai încredere în nimeni."  (Diana Geacăr)

Emil Mladin a scris o incredibilă poveste de dragoste, care depăşeşte toate graniţele imaginaţiei, încălcînd tabuuri şi vindecînd prejudecăţi.

Resentimentul surd, furia greu de îmblânzit şi ranchiuna frustă sunt materia primă care, prelucrată cum trebuie, poate să producă giuvaieruri pe placul semenilor noştri vindicativi. În fond, asta e şi reţeta prescrisă de Robert Kennedy, fost Procuror General al SUA: „Nu te enerva. Răzbună-te!“

Romanul Mihaelei Petculescu este de fapt o prezentare în «pildă». Pentru cei care sunt comozi, el va fi doar o fascinantă reconstrucţie istorică, făcută cu o ieşită din comun acribie. Reconstrucţia unei epoci agitate, fără milă, fără şovăieli sentimentale. S-ar mai putea zice că a fost o «epocă de tranziţie». Iar aici cred că poate fi
aflată cheia romanului. Anecdotic se spune că după alungarea din Rai, Adam ar fi spus Evei, «trebuie sa fim prudenţi căci ne aflăm intr-o perioadă de tranziţie».

Crupier la un cazinou cu vedere spre Canalul Mânecii, singuraticul Patrick visează: va lăsa totul baltă şi va pleca departe.

Când e altoită pe umor, curiozitatea lasă urme apăsate.

Când ai bani pentru care nu trebuie să munceşti (iar filozofia lui Carton aşază la loc de cinste trândăveala perpetuă), e simplu să devii simpatic, chiar generos.

În tradiţia arabă, porumbiţa apare ca simbol al iubirii, iar colierul ca simbol al măiestriei stilistice, elocvenţa fiind deseori comparată cu un şirag de mărgăritare; colierul împodobeşte porumbiţa aşa cum Ibn Hazm a urmărit „meşteşugirea modului de a înţelege iubirea“. (...) Cartea, scrisă la tinereţe, are o prospeţime care îl înfăţişează pe autor cu toate virtuţile şi defectele unui om obişnuit, care nu ocoleşte – sau n-a ocolit o vreme – bucuriile şi încercările lumii („Împrospătaţi-vă sufletele cu câte ceva din cele trecătoare, ca să vă fie de ajutor întru desluşirea adevărului“).

Volum câştigător al Concursului de Debut Literar UniCredit (proză scurtă), ediţia a V-a, 2012

„Volumul O junglă ca toate celelalte cuprinde o duzină de povestiri bine strunite, care evoluează, cu o anumită graţie a schimbării de sens, între parabola şi anecdota politică, între fabula livrescă şi falsa biografie, între schiţă şi poemul oniric. Toate aceste istorii stranii aparţin unui miniaturist al prozei scurte, celui care poate spune multe folosind foarte puţin.“ (Marius CHIVU)