Acțiune & Aventură

Grilă Listă
Setați ascendent

Articolele 211-240 din 473

  • Nume de cod: JET
    30.66 LEI

    Jet este primul volum al seriei cu acelaşi nume, în care Russell Blake relatează aventurile lui Maya. Personajul are numele de cod Jet şi este cel mai dur agent al Mossadului. După un timp, îşi regizează propria moarte pentru a scăpa de viaţa ei instituţională. Dar trecutul nu o iartă, şi nici duşmanii ei. Când noua ei viaţă pe o insulă liniştită este tulburată de un atac violent, Jet trebuie să se întoarcă la o existenţă clandestină de sălbăticie pentru a se salva pe ea şi pe cei pe care îi iubeşte.

  • Cei uitati
    37.00 LEI

    Cartea a doua din seria John Puller

    Noi aventuri ale personajului John Puller, agentul special din Comandamentul Armatei SUA, care este implicat într-un caz complicat cu legături personale. Este unul dintre cei mai buni soldaţi pentru soluţionarea unor cazuri deosebit de spinoase, dar de această dată va trebui să se confrunte cu o anchetă care priveşte moartea unei rude. Mătuşa lui Puller moare în Paradise, un orăşel din Florida plin de turişti şi de localnici în vârstă. Poliţia locală a clasificat cazul ca un accident, însă mătuşa îi scrisese tatălui lui John, cu puţin timp înainte de a muri, mărturisind că în Paradise nu era totul liniştit şi plăcut şi că oraşul ascundea mai multe secrete.

  • Destinul unei vrajitoare
    37.74 LEI
    Epuizat din stoc

    <p "="">Este anul 1577. După ce mama sa este arsă pe rug, pentru vrăjitorie, Alice se hotărăşte să fugă în Londra. Aici îşi dă seama că vânătorii de vrăjitoare nu sunt singurii de care ar trebui să se ferească. Forţe politice extrem de puternice sunt, de asemenea, pe urmele ei în încercarea de a o atrage în disputa dintre regina Elisabeta I şi Mary, regina Scoţiei. În timp ce Alice se chinuieşte să înţeleagă puterile pe care tocmai şi le-a descoperit, este atrasă într- un hăţiş de secrete, minciuni şi magie neagră, care vor schimba, laolaltă, soarta Angliei.


  • In gura lupului
    38.05 LEI

    În ce s-a imortalizat prietenia? Ce înseamnă onoarea? Dar camaraderia? Al Doilea Război Mondial. Aliații și Axa... Ei au trăit totul în mod adevărat. Au văzut încercarea de salvare, viitorul s-a stins în ochii lor odată cu amintirile gloanțelor și bombardamentelor, ale trupurilor sfârtecate și tuturor tragediilor întâmplate. Perfecțiunea solitudinii și amintirea iubirii s-au transformat în virtuți; Situată în Sicilia, acțiunea cărții În gura lupului - scrisă de britanicul Adam Foulds - amintește de tentaculele mafiei și simultan despre un timp al inocenței, asfixiat prin violențele războiului. Râsetele se sting, jocurile se sfârșesc brutal, decorațiile stau mărturie brutalităților, evenimentele vieții succed, fără posibilitatea de a mai evalua ce merită și ce nu. Amintirile dureroase ale luptelor sunt trăite ca pe experiențe individuale, ale căror particularități rămân în definitiv nemiloase. Acestea recheamă forța prieteniei. Dincolo de corupție, și război: mai există totuși : devotament, prietenie, triumf și sensibilitate. Timpul se contractă. Există un preț al salvării. Numeroasele povești își află cheia dincolo de momentele istorice....

  • Ultima pictura a Sarei de Vos
    40.17 LEI

    In centrul romanului se afla o pictura tulburatoare, provenita din secolul al XVII-lea. Este vorba de unica lucrare a Sarei de Vos, o pictorita olandeza de exceptie din Epoca de Aur, una dintre putinele femei care au reusit sa fie acceptate intr-o lume a barbatilor, recunoscuta ca membra a breslei pictorilor din Olanda. Trei sute de ani ai tarziu, pictura ei ravaseste vietile celor cu care intra in contact. Binecuvantarile si blestemele ce par a fi ascunse intre straturile vopselelor asezate cu durere de autoare in scena coplesitoare de iarna se infiltreaza in sufletele fiecarui proprietar al tabloului.

  • Ochii intunericului
    41.23 LEI
    Un thriller scris în 1981, care pare să fi fost inspirat din realitatea anului 2020. Să fie oare încă o dovadă a faptului că viața reală poate fi mai șocantă decât ficțiunea, sau ceva mai mult decât atât? Citiți și decideți!

    <p "="">Tina Evans, o mamă îndurerată de pierderea fiului ei într-un nefericit accident rutier, primește ceea ce par a fi mesaje de pe lumea cealaltă. Însă când o misterioasă agenție federală face tot posibilul pentru a o împiedica să afle adevărul în privința lor, Tina pornește într-o adevărată cruciadă pentru a înțelege ce s-a întâmplat de fapt cu băiețelul ei. Iar adevărul, pe care îl descoperă împreună cu Elliot, un fost agent de informații devenit avocat, într-un laborator secret din munții High Sierra, e mai teribil decât și-ar fi putut imagina ea vreodată. Fiindcă atunci când omul devine armă biologică, cine mai poate fi în siguranță?


    DESPRE AUTOR

    Dean Koontz s-a născut în 1945 în Pennsylvania și, după ce a lucrat ca profesor de limba engleză

    și s-a ocupat de copiii defavorizați, și-a împlinit visul de a scrie odată cu primul său roman,

    publicat în 1968. De atunci a scris mai mult de 105 romane, nuvele și culegeri de povestiri, care

    au fost traduse în 38 de limbi și au fost publicate în peste 450 de milioane de exemplare.

    APRECIERI

    „O proză care curge vijelios, halucinant... Scriitorii «serioși» ar face bine să-i studieze tehnica.“ The New York Times Book Review

    „Koontz a avut întotdeauna abilități narative aproape de nivel dickensian și o pricepere de a ne purta de la o pagină la alta pe care puțini romancieri o pot egala.“ Los Angeles Times

    „Koontz stăpânește arta de a-l face pe cititor să creadă imposibilul... să se relaxeze și să-l savureze...“ Sunday Telegraph
  • America uber alles
    51.80 LEI

    Este decembrie 1776. Armata lui George Washington, alcătuită din civili voluntari prost echipaţi, slab instruiţi şi cuprinşi de dor de casă, dă piept cu o armată britanică proaspăt sporită de mercenari germani, cei mai experimentaţi soldaţi din lume. Cu toate astea, aceşti soldaţi nu sunt din secolul al XVIII-lea, ci din 1945 – din Germania nazistă. Când nemţii îi trădează pe britanici şi îşi oferă expertiza tactică şi tehnologia superioară Washingtonului, acest lucru schimbă soarta războiului. Dar ajutorul oferit are un preţ. Germanii au o viziune foarte diferită cu privire la cum ar trebui să se dezvolte noua naţiune americană, şi, în scurt timp, ideologia părinţilor fondatori, care are la bază libertatea, este contestată.

  • Orasul pierdut
    50.75 LEI

    Orasul pierdut face parte din seria Dosarele Numa.

    Descoperirea unui cadavru inghetat timp de 90 de ani intr-un ghetar din Alpii Francezi nu pare a fi de competenta NUMA si a lui Kurt Austin.
    Dar cand cei aflati la fata locului sunt blocati in tunelurile alpine inundate de apele ghetarului in curs de topire, Austin nu poate ignora strigatele lor dupa ajutor. Iar aceasta tragedie pe cale de a se intampla se dovedeste a nu fi un simplu accident. Caci cadavrul ascunde un secret. Un secret pentru care cineva este gata sa ucida. Curand Austin este antrenat intr-un mister care implica invazia unor alge virulente pe cale de a distruge zona cunoscuta drept Orasul pierdut din Atlanticul de Nord, in timp ce el si echipa sa infrunta o familie de o nemaipomenita lacomie, care nu s-ar da in laturi de la nimic pentru a obtine ceea ce doreste.

    Maestrul s-a intors... Cussler este in cea mai buna forma cu aceasta poveste ultrarapida, plina de provocari, despre o cursa pentru dominatie globala. - Sunday Express

  • Tura de noapte
    54.97 LEI

    Detectiva Renée Ballard a fost mutată disciplinar în tura de noapte, după ce a înaintat o plângere de hărțuire sexuală împotriva șefului ei. Într-o noapte, Ballard are parte de trei cazuri aparent fără legătură: un furt de card de credit, o prostituată transgender, bătută, băgată în comă și abandonată într-o parcare, și cinci oameni uciși într-un atac armat dintr-un club de noapte. Nu mult după aceea, fostul ei partener, care nu a spijinit-o atunci când a înaintat plângerea, este ucis în propriul garaj. În pofida faptului că întreg departamentul din care a plecat este împotriva ei și o vrea exclusă, Renee nu se lasă și încearcă prin toate mijloacele să rezolve cele trei cazuri ce se împletesc în mod ciudat și vor scoate la lumină demonii din trecut.


    APRECIERI CRITICE: „Prin Bosch și Haller, Connelly a creat personaje minunate, însă Ballard este o forță care va fi cu ușurință îndrăgită la fel de mult de la primul roman. Nu există nicio îndoială, Connely este un maestru al ficțiunii polițiste iar Tura de noapte îi întărește această reputație.” Associted Press


    „Un început senzațional al unei serii noi a unui adevărat maestru.” Crime Watch

  • In umbra arborelui Kauri (trilogia Kauri, vol. 2)
    72.95 LEI
    Epuizat din stoc

    Noua Zeelandă, 1875: Viaţa liniştită a lui Lizzie şi Michael Drury, fericiţii posesori ai unei mari ferme de ovine, este tulburată când fiica lor, Matariki, este răpită de tatăl ei biologic, Kahu Heke, o căpetenie răzvrătită a maorilor. În timp ce soţii Drury sunt îngrijoraţi pentru fiica lor, familia Burton se reuneşte, fiul lui Kathleen, Colin, întorcându-se în Noua Zeelandă. Nimeni nu bănuieşte însă ce evenimente va declanşa acest lucru.

  • In tara norului alb (trilogia In tara norului alb, partea I)
    68.71 LEI

    O saga de familie plina de culoare in minunatele tinuturi din Noua Zeelanda. Londra, anul 1852: Doua tinere femei pornesc la drum spre Noua Zeelanda. Pentru ele, calatoria reprezinta inceputul unei vieti noi - ca viitoare sotii ale unor barbati pe care nu-i cunosc. Nobila Gwyneira a fost promisa fiului unui bogat 'baron al oilor' si tanara guvernanta Helen a acceptat sa se marite cu un fermier. Destinul lor se va implini



    In aceasta tara straina, care le-a fost descrisa ca un paradis. Oare isi vor gasi fericirea si dragostea la celalalt capat al lumii? Un roman fascinant despre dragostea si ura, increderea si dusmania a doua familii ale caror destine se intrepatrund.


    DESPRE AUTOARE: Aceasta s-a nascut la Bochum in 1958, iar numele, Sarah Lark este unul dintre pseudonimele folosite de Christiane Gohl (alte pseudonime - Ricarda Jordan, Elisabeth Rotenberg). A fost ghid de turism, profesor de gimnaziu, scriitor de reclame. Este autoarea a numeroase carti pentru copii si adulti. Pe cand lucra ca ghid, a descoperit Noua Zeelanda, pe care o descrie uimitor in romanele sale.
  • Stâlpii pământului (seria Kingsbridge, partea I)
    90.92 LEI

    "Stâlpii Pămantului" este un bestseller internaţional, cu vânzari record; romanul istoric semnat de Ken Follet a fost tradus în peste 30 de limbi, cumulând mai mult de 150 de milioane de exemplare vândute în
    întreaga lume. Cartea este apreciată deopotrivă de critici, cât şi de publicul larg, devenind rapid o lectură obligatorie a vremurilor noastre - ca dovada, a fost aleasa de Oprah Winfrey ca lectură propusă în ediţia cu numarul 60 a Oprah's Book Club şi a fost inclusă în selecţia facută de Exclusive Books în lucrarea "1001 de cărţi de citit într-o viaţă" (Editura RAO, 2010). Mai mult, cartea a fost adaptată într-o miniserie de succes realizată de BBC, nominalizată la premiile Golden Globe.

  • Assegai (saga familiei Courtney, vol. 13)
    48.63 LEI

    Premiatul autor Wilbur Smith ne surprinde din nou cu un spectaculos şi hipnotizant roman de aventuri, o poveste despre curaj, pericol, pasiune şi suspans, care recreează cu acurateţe şi măiestrie o epocă rareori evocată.



    Saga familiei Courtney continuă în acest al treisprezecelea roman, incluzându-l încă pe deja celebrul Penrod Ballantyne, personaj crucial nu doar din punct de vedere al intrigii, ci şi din perspectiva relaţiei cu personajul principal, Leon Courtney. În Assegai, Penrod Ballantyne este nu numai un general iscusit în armata regelui din Africa de Est britanică, ci şi un spion talentat şi manipulator, exercitându-şi controlul asupra agenţilor săi cu o mare pricepere


    Despre autor:


    Wilbur Smith s-a născut în Rhodesia de Nord (actualmente Zambia), la 9 ianuarie 1933. După studii strălucite în Africa de Sud (la Michaelhouse și la Universitatea Rhodes), a devenit om de afaceri, apoi, după publicarea în 1964 a romanului Festinul leilor, s-a dedicat exclusiv scrisului, devenind un autor de succes.


    Wilbur Smith este considerat un maestru incontestabil al romanelor de aventuri, fiind numit de Stephen King „cel mai bun scriitor de romane istorice din toate timpurile“.

  • Orizontul albastru (saga familiei Courtney, vol. 11)
    48.62 LEI

    Bravura, romantismul și lăcomia sunt ingredientele acestei povești istorice din Africa secolului al XVIII-lea marca Wilbur Smith, care îi va fascina atât pe fanii existenţi, cât și pe cititorii nou-veniţi în această fascinantă călătorie. Saga Familiei Courtney continuă în acest al unsprezecelea roman cu aventurile fiilor lui Dorian și Tom Courtney, Jim și Mansur, care pornesc în explorarea sudului Africii, într-o călătorie captivantă și riscantă deopotrivă, care le dezvăluie teritorii virgine de o frumuseţe fără egal, locuite de triburi războinice și de animale sălbatice, dar care îi și aduce în faţa unor pericole de
    neimaginat. Când Jim se îndrăgostește pe neașteptate de o tânără și frumoasă prizonieră, aflată captivă pe un vas, viaţa lui ia brusc o turnură neobișnuită: el promite să o elibereze și să îi ofere libertatea, chiar dacă acţiunea lui temerară înseamnă să-și părăsească
    familia și casa și, urmărit de autorităţi, să fugă spre orizonul albastru. Când membrii familiei se reunesc, ei reușesc laolaltă să îi înlăture pe cei care le doresc moartea, obţinând astfel stabilitate și o libertate deplină.

  • Batalion de mars
    47.56 LEI
    Cand lupta nu se mai termina, oamenii devin animalele.

     

    In infernul de pe Frontul de Est, soldatii din batalioanele de mars ale lui Hitler erau considerati doar carne de tun, barbati ale caror vieti nu valorau absolut nimic. Si pentru ca erau tratati ca niste animale, acestia au invatat sa traiasca la fel. Furau si trisau ca niste bestii, mureau brutal, se luptau cu inamicii, dar si unii cu altii. Drumul din Siberia inghetata pana la Marea Neagra pare sa nu mai aiba sfarsit.
  • Imperiul iadului
    47.56 LEI
    Trupele SS in fata rezistentei eroice a polonezilor.

     

    Regimentele lui Hitler avanseaza prin Polonia. Himmler a dat ordin ca Varsovia sa fie rasa de pe fata continentului. Dar polonezii nu cedeaza deloc usor. Peste orasul in flacari se lasa tacerea. Se aud doar focurile mocnind. Sven si camarazii sai se trezesc prinsi intre sadismul SS-ului si apararea de gherila a Rezistentei Poloneze.
  • Lichidați Parisul!
    47.56 LEI
    Epuizat din stoc
    Cand nu poti sa cuceresti, alegi sa distrugi.

     

    E ultima sansa a lui Hitler sa salveze Al Treilea Reich. Milioane de trupe aliate au debarcat in Normandia. Ordinele sunt clare: Sven si camarazii sai, deja intariti de razboiul salbatic dus in stepele de pe frontul de Est si la Monte Cassino, trebuie sa se retraga din Strasburg si sa distruga Parisul. Au 12 zile pentru a lichida Parisul. 
  • Romanul
    36.95 LEI

    Publicat în anul 1964, Romanul este ultima din seria marilor opere istorice ale lui Mika Waltari, încheind trilogia din care mai fac parte Egipteanul (1945) şi Etruscul (1955). Cartea zugrăveşte destinul lui Minutus Lausus Manilianus, fiul lui Marcus Mezentius din romanul Secretul împărăţiei. Ajuns la vîrsta maturităţii, Minutus îşi scrie memoriile pentru folosul fiului său, reconstituind astfel universul Romei antice din perioada împăraţilor Claudius şi Nero. Minutus îşi începe călătoria la vîrsta de cincisprezece ani şi străbate Imperiul Roman din oraşul natal, Antiohia, pînă în Roma, Britania, Corint şi Ierusalim, trecînd prin numeroase aventuri. Minutus aleargă după faimă, avere şi statut social, însă ajunge să plătească pentru lăcomia lui. Pe lîngă personajele faimoase din istoria Romei, povestea aduce în prim-plan şi începuturile creştinismului, urmărind soarta apostolilor Petru şi Pavel, dar şi persecuţiile împotriva adepţilor noii „superstiţii”.


  • Tânărul Ioannis
    58.14 LEI

    Publicat postum, Tînărul Ioannis (1981) relatează uimitoarea tinereţe a protagonistului din Amanţii din Bizanţ. Hoinar liber de orice îndatoriri, Ioannis porneşte într‑un periplu din dorinţa de a‑şi potoli setea de cunoaştere. Pe drum, el va fi martorul şi, uneori, actorul invizibil al unor episoade istorice de mare intensitate: luptele politice dintre Biserica orientală şi cea occidentală în preajma încercării de unificare din secolul al XV‑lea, epidemia de ciumă şi cruciada încheiată cu înfrîngerea creştinilor la Varna, în 1444. Căzut apoi în mîinile sultanului Mahomed al II‑lea, bărbatul asistă la amplele pregătiri ale turcilor pentru cucerirea Constantinopolului. Evenimentele istorice descrise cu umor se împletesc cu destinul lui Ioannis. Oscilînd între lumesc şi spiritual, incapabil să iubească, el se modelează intrînd în dezbateri teologice şi filosofice cu înţelepţii vremii şi asistă la începutul unei ere marcate de o violenţă nemaivăzută.


    „Cel mai citit scriitor finlandez din lume, Mika Waltari este protagonistul unei vieți agitate și autorul unei opere colosale, în aceeași măsură erudită și accesibilă. O operă ce s-a hrănit din bogăția istoriei și a teologiei. O operă melancolică, stranie și rebelă, care traversează spațiul și timpul, explorînd Antichitatea, tragismul shakespearian și trăirea autentică. O veritabilă «piatră filosofală», ce amintește de Marguerite Yourcenar, dar în stilul propriu al lui Waltari: o alchimie ce îmbină, fără a dilua, onoarea și deziluzia, iubirea și moartea, plăcerea și fatalitatea, frumusețea și sufletul rănit.” (France Culture)

  • Războiul lupilor (seria Ultimul regat, vol. XI)
    44.29 LEI
    Epuizat din stoc

    RĂZBOIUL LUPILOR este al unsprezecelea roman din seria de succes Ultimul regat scrisă de Bernard Cornwell, o cronică a istoriei Angliei de la începuturile sale, „la fel de captivantă ca Urzeala tronurilor, dar inspirată din evenimente reale“ (The Observer), serie care a stat la baza unui excepţional serial de televiziune realizat de BBC.


    DEŞI ŞI-A RECĂPĂTAT ofortăreaţa familiei, Uhtred nu poate avea parte de o viaţă paşnică, fiind ameninţat atât de un vechi inamic, cât şi de un nou duşman. Vechiul inamic vine din Wessex, unde o luptă dinastică va determina cine va fi următorul rege. Noul duşman este Sköll, un nordic, a cărui ambiţie este să devină rege al Northumbriei şi care conduce o armată înspăimântătoare de războinici-lupi, bărbaţi care luptă cu credinţa că sunt cu adevărat lupi...


    BERNARD CORNWELL scrie un roman istoric şi de aventuri excepţional, un roman despre curaj, trădare, datorie, devotament, dragoste şi luptă, aşa cum se văd prin ochii unui războinic a cărui loialitate este împărţită între două lumi.


     


    Cornwell trece cu uşurinţă de la o bătălie spectaculoasă o la alta, împletind politica şi moravurile sociale ale vremii şi plasându-şi cu măiestrie acţiunea în contextul istoric.“ Booklist


     


     


    BERNARD CORNWELL s-a născut la Londra și a lucrat în televiziune până când a întâlnit-o pe viitoarea sa soție, cetățeană americană, și s-a mutat în Statele Unite. A refuzat permisul de muncă, a scris un roman și de atunci scrie încontinuu. Cornwell este un povestitor înnăscut pasionat de istorie, seria sa intitulată Ultimul regat fiind centrată pe întemeierea regatului Angliei. Este, de asemenea, autorul seriei În căutarea Graalului, cu acțiunea plasată în vremea Războiului de 100 de Ani, al seriei Sharpe, cu care a debutat, și al mai multor romane de sine stătătoare.

  • Moartea regilor (seria Ultimul regat, vol. VI)
    44.29 LEI
    Epuizat din stoc

    MOARTEA REGILOR este al şaselea roman din seria de succes Ultimul regat scrisă de Bernard Cornwell, o cronică a istoriei Angliei de la începuturile sale, „la fel de captivantă ca Urzeala tronurilor, dar inspirată din evenimente reale“ (The Observer), serie care a stat la baza unui excepţional serial de televiziune realizat de BBC.


    REGELE ALFRED este pe moarte. Rivalii la succesiune sunt pe punctul să distrugă regatul. Ţara pe care Alfred s-a străduit timp de treizeci de ani să o clădească este pe cale să se dezintegreze. Uhtred, omul de încredere al regelui, născut northumbrian, dar crescut de saxoni, vrea mai mult decât orice să lupte pentru a-şi recăpăta moştenirea pierdută. Dar ştie că, dacă va abandona cauza regelui, visul lui Alfred – şi viitorul naţiunii engleze – e foarte probabil să dispară.


     


    BERNARD CORNWELL scrie un roman istoric şi de aventuri excepţional, un roman despre curaj, trădare, datorie, devotament, dragoste şi luptă, aşa cum se văd prin ochii unui războinic a cărui loialitate este împărţită între două lumi.


     


    „Cel mai mare scriitor de romane istorice din zilele noastre.“ Washington Post

  • Regii blestemați. Legea bărbaților (vol. 4)
    33.19 LEI
    Epuizat din stoc

    Ludovic al X-lea tocmai a murit, otrăvit de Mahaut d’Artois. Planul ei este simplu: să-i pregătească drumul spre tron ginerelui său Filip. Dar mai are de depășit un obstacol, copilul nenăscut al reginei Clémence. Confruntat cu o țară cuprinsă de revolte și cu nobili nesupuși, cu un conclav de cardinali care amână la nesfârșit alegerea unui papă și cu încă doi pretendenți la rolul de regent, Filip trebuie să folosească toate mijloacele necesare pentru a salva Franța de la anarhie. Totuși, cât de departe va fi dispus să meargă pentru a deveni rege?


     


    "Sălbatic, senzual, plin de viaţă, bogat documentat..., printre cele mai bune romane istorice."        (The Times Literary Supplement)


     


    "Regii blestemaţi are de toate: regi de fier şi regine sugrumate, războaie şi trădări, minciuni şi senzualitate, înşelătorii, rivalităţi de familie, blestemul cavalerilor templieri, bebeluşi schimbaţi la naştere, femei-lup, prăbuşirea unei mari dinastii, iar toate acestea (sau mare parte din ele) sunt luate direct din paginile de istorie. Şi, credeţi-mă, familiile Stark şi Lannister nu sunt mai interesante decât Capeţienii şi Plantageneţii. Fie că eşti pasionat de istorie sau de literatura fantasy, nu vei putea lăsa din mână romanele lui Druon: este Urzeala tronurilor în original."        (George R.R. Martin)

  • Quo vadis
    47.46 LEI
    Epuizat din stoc

    Cu acțiunea plasată în Roma anului 64 d.Hr., în timpul domniei împăratului Nero, romanul Quo vadis are în centrul său povestea de dragoste dintre Ligia, o tânără creștină, și Marcus Vinicius, un patrician roman. În ciuda tuturor vicisitudinilor, într-o epocă violentă și coruptă, dragostea îl duce pe tânărul roman pe calea blândeții și a înălțării spirituale. Pentru a-și putea uni soarta cu aleasa inimii lui, sub oblăduirea Sfântului Apostol Pavel, devine el însuși creștin. Alături de personajele fictive, în carte evoluează o serie de figuri istorice reale, începând cu însuși împăratul despre care se spune că a dat foc Romei. Persecuțiile și cruzimile împotriva primilor creștini, concomitent cu descompunerea morală a societății romane a vremii constituie fundalul istoric al desfășurării acțiunii.


    Personalitate marcantă a literaturii polone și universale, Henryk Sienkiewicz a primit Premiul Nobel „pentru meritele sale excepționale ca scriitor epic“.


     


    Sigur, am citit Quo vadis, iar mai târziu am recitit-o de mai multe ori. […] Este o carte care a făcut și va face mult bine. Mi se spune că se tipărește iarăși și se vinde bine în toate limbile. Mă bucur ca polonez, dar și ca bun creștinPapa Ioan Paul al II-lea

  • Legiunea Blestemaților
    49.94 LEI
    Epuizat din stoc

    În război, omul ajunge carne de tun.


    Condamnat pentru dezertare din armata germană, Sven Hassel e trimis într-o cazarmă-închisoare pe Frontul de Est, unde el și ceilalți camarazi sunt considerați carne de tun în fața implacabilei Armate Roșii.


    Puțini și prost înarmați, ei vor descoperi limitele la care se poate ajunge pentru supraviețuirea în stepele siberiene. Al Doilea Război Mondial devine teatrul celor mai sângeroase bătălii, iar oamenii, simple animale de povară sacrificate în tumultul istoriei.


    „Când simți că fiecare secundă ar putea fi ultima, ai tot timpul să gândești, vă asigur. Și pentru prima dată, de-o veșnicie, redobândisem conștiința de a fi cineva. De la o vreme încetasem să mai am despre mine însumi cea mai neînsemnată părere; personalitatea îmi fusese comprimată, strivită în fel și chip, dar reînviase, supraviețuind umilințelor și degradărilor zilnice. Te salut, conștiință! Mai exiști, totuși. Și ai rămas tu însăți. Privește-te: ești pe cale să faci un lucru pe care ceilalți n-ar îndrăzni să-l facă. Mai ești încă în stare de ceva. Ceva indispensabil.“

  • Monte Cassino
    47.56 LEI
    Epuizat din stoc

    Un tur de fortă violent si realist.


    După ce au supraviețuit ororilor de pe Frontul de Est, Sven și camarazii săi din Regimentul 27 sunt trimiși în Italia. Hitler nu vrea să piardă niciun metru pătrat de teritoriu, chiar dacă asta înseamnă ca soldații germani să moară până la unul.


    Peste mănăstirea fortificată Monte Cassino plouă cu obuzele Aliaților, iar menținerea poziției este echivalentă cu supraviețuirea.


    „Ne-am pomenit cu «ei» la asfințit, pe când soarele cobora orbindu-ne dinspre orizont: o mulțime de șalande speciale de debarcare, răspândindu-și peste plajă pușcașii marini. Marinari veterani, ostași de meserie, dar și tineri recruți speriați, chemați sub arme în urmă cu două luni. Noroc că mamele lor nu-i puteau vedea în clipa aceea. Infernul lui Dante ar fi fost un parc de distracții pe lângă ceea ce îi aștepta.“

  • Secretele pe care nu le-am spus
    51.80 LEI
    In 1956, un important autor rus termina o carte, Doctor Jivago, care ar putea sa puna Uniunea Sovietica intr-o lumina nefavorabila. Temandu-se de puterea ei subversiva, sovieticii hotarasc sa-i blocheze publicarea, dar in restul lumii cartea devine curand un adevarat fenomen.

    Un roman care a schimbat istoria

    CIA planuieste sa foloseasca acest roman pentru a inclina in favoarea Statelor Unite balanta de putere a Razboiului Rece. Nu va fi usor, fiindca exista oameni dispusi sa moara pentru aceasta carte si spioni gata sa omoare pentru ea.
  • Regele Arthur 4: O lumanare in bataia vantului
    Preț special 31.96 LEI Preț standard 42.60 LEI
    Epuizat din stoc
    In viclenia lui, Mordred e capabil sa se foloseasca de lege spre a-si atinge intunecatele teluri. Fiul ilegitim al lui Arthur planuieste sa faca publica legatura dintre Guenever si Lancelot – vrea sa loveasca astfel in rege pentru a-l rasturna de pe tron. Mordred starneste o furtuna in Camelot. Masa Rotunda si intregul mod de a gandi al lui Arthur sunt pe cale sa se stinga precum o lumanare in bataia vantului. Dupa intalnirea cu Regele Arthur, Tom Malory ii va spune mai departe povestea, iar aceasta va lumina peste veacuri, ca un exemplu pentru viitorii cavaleri care vor lupta sa apere ce este drept impotriva fortei brute.

     

    O lumanare in bataia vantului este o tragedie captivanta ce culmineaza cu un puternic discurs impotriva razboiului, a tuturor razboaielor, care nu par sa tina seama de nenumaratele incercari ale umanitatii de a le eradica.

     

    Mitul lui Arthur, povestea mea preferata, in haine moderne ce-mi taie rasuflarea. Relatat cu o asemenea maiestrie incat mi se pare ca nu l-am mai auzit niciodata inainte. - Cornelia Funke
  • Regele Arthur 3: Cavalerul strâmb croit
    Preț special 33.33 LEI Preț standard 44.44 LEI
    Lancelot este cel mai iscusit cavaler al Mesei Rotunde. Inca din copilarie, el simte o dragoste netarmurita pentru Regele Arthur si se pregateste sa lupte de partea lui impotriva Puterii. Nefiind chipes, se hotaraste sa-si ia un titlu melancolic, atunci cand o sa fie innobilat: Cavalerul Stramb Croit. Odata ajuns in Camelot, lupta de partea Dreptatii. Dar si impotriva lui insusi: pentru dragoste, onoare si idealuri greu de atins.

     

    Trei ani de disciplina l-au construit pe Lancelot, nu o inima usoara sau un talent la strunit lira. Dintr-o viata care la varsta aceea va fi parut nu mai lunga de-o saptamana, tanarul si-a inchinat treizeci si sase de luni ideii altuia, fiindca se indragostise de ea. In rastimpul acesta s-a hranit cu visuri. Voia sa fie cel mai bun cavaler din lume, pentru ca si Arthur sa-l iubeasca. Si mai voia ceva, un lucru care inca mai era cu putinta in zilele acelea. Voia ca, prin neprihanire si desavarsire, sa infaptuiasca un miracol oarecare.

     

    Regele Arthur este cartea pe care as lua-o pe o insula, cartea pe care as vrea s-o fi scris eu. - Cornelia Funke

     
  • Vector de atac
    72.95 LEI

    Pentru Jack Ryan Jr. şi colegii lui din organizaţia secretă cunoscută drept Campusul, lupta împotriva inamicilor Americii nu se termină niciodată. Dar o nouă ameninţare apare de unde nu se aşteptau... Campusul a fost deconspirat, iar cine ştie de existenţa organizaţiei ştie şi că poate fi distrusă. Între timp, preşedintele Jack Ryan s-a întors în Biroul Oval, iar curajul şi înţelepciunea lui sunt mai necesare ca niciodată. Luptele politice interne şi problemele economice au adus conducerea Chinei în pragul unui dezastru, din care încearcă să-şi revină atacând mult-doritul Taiwan şi pe americanii care protejează micuţa naţiune. Pe măsură ce cele două superputeri se apropie de o confruntare directă, preşedintele Ryan este nevoit să folosească singurul atu pe care îl mai are – Campusul.

  • Camera soaptelor
    44.40 LEI

    Camera soaptelor. Al doilea volum al seriei Jane Hawk


    Jan Hawk nu inceteaza sa duca de una singura un razboi impotriva unei conspiratii ucigase in aceasta continuare palpitanta a romanului Zona invizibila.


    "Nu e timp pentru amanari. Fa ce te-ai nascut sa faci apoi vei deveni faimoasa." Acestea sunt cuvintele pe care amabila si indragita profesoara Cora Gundersun le aude repetandu-i-se in cap chiar inainte de a se sinucide - dupa ce a curmat multe alte vieti intr-un socant carnagiu. Cand jurnalul ei secret este descoperit, pare evident ca femeia fusese nebuna. Dar Jane Hawk nu crede asta. Dupa ce sotul ei s-a sinucis in mod inexplicabil - iar multi alti oameni de stiinta au murit misterios Jane da de urma unei cabale care se crede deasupra legii. Dar acesti actori puternici care si-au propus sa distruga viitorul Americii pentru propriile scopuri monstruoase nu au luat in calcul faptul ca o agenta FBI de prima clasa va porni pe cont propriu pe urmele lor.


    Un thriller complex care ofera multe satisfactii, greu de lasat din mana, cu un personaj principal atent conturat... Camera soaptelor nu pierde din vedere niciun moment elementele-cheie ale unui thriller politic/SF care-l fac atat de distractiv. - Bookreporter

Filter by

Categorie

Preț

Editura