Roman istoric
-
Campia de foc37.00 LEI
Roman istoric, de actiune si de spionaj, "Campia de foc" ne duce inapoi in timp intr-o calatorie in vremea primului razboi mondial, continuand actiunea din "Trecatoarea de fier" de acelasi autor.
Ion Arama merge la tinta - si la inima cititorului - cu o sinceritate dezarmanta. Romanele sale par acum ca niste fotografii sepia ale unei epoci revolute. Se constituie intr-o fresca de crampei social. Acest lucru da perenitate si soliditate operei lui lon Arama, unul dintre cei mai de seama scriitori care, cu onoare, au purtat uniforma militara. - col. Constantin Struna, revista Viata Armatei, 1997 -
Etruscul31.66 LEIEpuizat din stoc
Etruscul – bestsellerul international al lui Mika Waltari, autorul romanelor Egipteanul si Amantii din Bizant
Etruscul este o aventura mistica, fascinanta, care se petrece intre 520 si 450 i.Chr. pe tarmurile Mediteranei. Ales de zei sa indeplineasca o misiune misterioasa, Turms devine eroul unei adevarate odisee care-l poarta de la Delfi la Roma. Bintuit de o ciudata amnezie, eroul pleaca in cautarea propriei identitati. Dupa numeroase peripetii, descopera Tarquinia, orasul sfint al etruscilor, si, totodata, motivele pentru care zeii l-au ales in acel moment in care puterea etruscilor se inclina in fata Romei. Etruscul evoca destinul exemplar al unui erou, destin care se intrepatrunde cu legenda intr-o epopee extraordinara desfasurata in decorul magnific al Mediteranei. -
Regele Arthur 1: Sabia din stancaPreț special 30.43 LEI Preț standard 40.57 LEIEpuizat din stoc
Au fost odată un băiat curios, Wart, și un vrăjitor bătrân și simpatic, Merlyn. Transformat de Merlyn potrivit planurilor sale fantastice, Wart învață de la o știucă ce înseamnă puterea, de la un uliu află ce este curajul și de la un bursuc deprinde valoarea cunoașterii. Copilul trece prin toate treptele inițierii, primește o formație de cavaler și se pregătește, fără să știe, să devină marele Rege Arthur.
Premiată în 2014 cu Retro-Hugo Award pentru cel mai bun roman, Sabia din stâncă este un fantasy în care tradiția și modernitatea se întâlnesc cu umorul și înțelepciunea, creând personaje de neuitat, de la pătrunzătorul Merlyn la eroicul Robin Wood și la Regele Pellinore, cel cu inima caldă.
„Plină de imaginație și nesfârșit de elocventă: o carte de un farmec veșnic și universal.“ Booklist
„Intensitate și bogăție, revelații și arabescuri uimitoare.“ The Guardian
-
Trecatoarea de fier37.00 LEI
Romanul Trecatoarea de fier are toate ingredientele necesare pentru a captiva cititorul – actiune, spionaj, intrigi politice, povesti de dragoste. Scriitorul Ion Arama, unul dintre cei mai prolifici scriitori militari de la sfarsitul secolului trecut, a realizat in Trecatoarea de fier si in Campia de foc o cronica literara a primului razboi mondial, avand in prim-plan eroismul poporului roman.
Publicate initial la Editura Militara in anii 1977‑1978, cele doua romane au fost foarte iubite de cititori. Reeditarea lor de catre Editura Univers reprezinta un omagiu adus eroismului poporului roman in prima conflagratie mondiala, la implinirea a 100 de ani de la celebrele lupte de la Marasesti, Marasti si Oituz. -
Trei surori, trei regine58.09 LEIEpuizat din stoc
Trei surori, trei regine deapana povestea celor doua surori ale lui Henric al VIII-lea, Margaret si Mary, si a cumnatei acestora, Caterina de Aragon, dezvaluind rolul important pe care l-au jucat in Anglia acelor vremuri, caci soarta le pune intr-o situatie unica pentru niste surori: aceea de a fi toate regine – Caterina in Anglia, Margaret in Scotia si Mary in Franta. Unite de loialitatea familiala si de afectiune, cele trei femei se pomenesc uneori aruncate in tabere adverse. Trecind prin tradari, primejdii, pierderi si pasiuni, cele trei surori descopera ca singura constanta in viata lor periculoasa este legatura speciala dintre ele, mai puternica decit orice barbat, fie el si rege. „Exista o singura legatura in care am incredere, aceea dintre o femeie si surorile ei. Noi trei sintem nedespartite si nu ne scapam niciodata din ochi. In dragoste si rivalitate, ne gindim mereu una la alta.” „O poveste tot atit de adincita in istorie pe cit e de plina de intrigi si de neintelegeri in familia regala. Philippa Gregory e maestra in a lua femeile din planul secund al scenei lumii reale si a le plasa in centrul atentiei, in roluri celebre.” (Booklist) „Cel mai bun job in secolele trecute era acela de a conduce o tara. O adevarata cunoscatoare a fictiunii istorice, Philippa Gregory reuseste sa aduca in povestea ei trei femei, toate parte a lumii regelui Henric al VIII-lea, si le pune in ipostaza de regine pe trei tronuri diferite: al Angliei, al Frantei si al Scotiei.” (Library Journal)
-
Irod11.09 LEIEpuizat din stoc
Traducere din limba finlandeză şi note de Sigrid Crasnean şi Andreea Niţă
Această carte a fost publicată cu sprijinul FILI – Finnish Literature Exchange.
„Un Mika Waltari al secolului XXI.” (Helsingin Sanomat)
Irod Antipa, conducătorul Galileei şi Pereei, încearcă să-şi înţeleagă rolul în contextul evenimentelor violente ce îi marchează existenţa: conspiraţii, lupte pentru putere, războiul, povestea sa de dragoste cu Irodiada, precum şi apariţia creştinismului. Iosafat, cel mai de încredere servitor şi prieten al lui, este otrăvit, iar comandantul său militar, Beria, primeşte ordin să-i găsească şi să-i pedepsească pe vinovaţi. Însă laţul investigaţiilor începe să se strîngă în jurul lui Irod însuşi. Oamenii devin simpli pioni în jocurile pentru putere ale familiilor bogate şi influente, iar tetrarhul ajunge încet-încet să nu mai aibă încredere în nimeni, nici măcar în rude şi prietenii apropiaţi. În rîndul poporului domneşte o agitaţie necontenită, iar învăţăturile profeţilor creştini ucişi continuă să se răspîndească prin intermediul grupărilor secrete şi să pricinuiască schimbări neaşteptate. De-a lungul deceniilor, educaţia tînărului Irod Antipa, conturată în spiritul hedonist specific aristocraţiei romane, devine treptat o amintire palidă: puterea, responsabilitatea şi suspiciunile îl macină, în timp ce profetul Ioan Botezătorul, a cărui moarte ar fi trebuit să-l elimine din viaţa tot mai bătrînului prinţ, continuă să-i tulbure liniştea. Rod al unei documentări temeinice care a durat zece ani, romanul lui Asko Sahlberg, adesea comparat cu romanele istorice ale lui Mika Waltari, este o călătorie în timp care înfăţişează lumea antică într-o manieră atît de elaborată, încît poate fi asemănat cu o experienţă cinematografică.
-
Stânca lui Tanios24.26 LEI
Romanul Stînca lui Tanios a fost distins cu Premiul Goncourt în anul 1993.
"Stînca lui Tanios" este un roman al căutării identităţii în fabuloasa lume a Orientului Mijlociu din preajma jumătăţii secolului al XIX-lea. Întreaga carte stă sub semnul fatalităţii. În lumea Munţilor Libanului, unde istoria şi legenda îşi dau mîna, Tanios, a cărui naştere este învăluită în mister, evoluează de la candoarea copilăriei la cunoaşterea şi asumarea unui destin ieşit din comun. Adevărat erou tragic, devenit străin printre ai săi, Tanios are de ales între acceptarea fatalităţii şi exil, care reprezintă o modalitate de a se regăsi pe sine, rămînînd în acelaşi timp fidel inimii sale.
-
Augustus10.56 LEIEpuizat din stoc
Cel de-al treilea roman al lui John Williams, Augustus, este o rescriere ficţională a vieţii împăratului Caius Octavius, din anii primei tinereţi pînă la bătrîneţe. Construită într-o manieră originală, din scrisori, rapoarte oficiale şi declaraţii ce refac pas cu pas destinul acestui personaj fascinant, cartea reprezintă un adevărat tur de forţă şi virtuozitate narativă. De la inteligenta şi promiscua fiică a împăratului, Iulia, pînă la conducători militari faimoşi, precum Marcus Antonius, sau cărturari şi poeţi ca Strabon, Horaţiu şi Ovidiu, fiecare personaj îşi păstrează individualitatea şi se povesteşte în acelaşi timp pe sine însuşi. Departe de a fi un simplu roman istoric, Augustus este o naraţiune complexă a devenirii şi transformării unei fiinţe umane remarcabile. În acelaşi timp, cartea reface o epocă şi o lume, cu intrigi şi lupte pentru putere, patriotism şi loialitate, comploturi şi libertinism.
„Romanul lui John Williams are două calităţi: amplitudinea şi o extraordinară atenţie asupra detaliului; nici una dintre ele nu este sacrificată pentru valorizarea celeilalte.” (Financial Times)
„John Williams a alcătuit o operă de ficţiune atrăgătoare, convingătoare psihologic, un portret elocvent şi bine închegat.” (The New York Times)
„Geniul acestui uluitor scriitor american stă în faptul că ne arată cum nişte vieţi ce par complet străine pot semăna foarte bine cu propriile noastre vieţi.” (New Statesman)
„Redescoperirea creaţiei lui Williams este ceva absolut încîntător: dă senzaţia că mai există un dram de dreptate într-o lume grav lipsită de aşa ceva – dreptate pentru un romancier profund, erudit, inteligent, care aproape că nu era în stare să scrie vreo propoziţie şchioapă.” (The Los Angeles Review of Books)
-
Kosem11.09 LEIEpuizat din stoc
Aceasta carte a fost publicata cu sprijinul Ministerului Culturii si Turismului din Turcia, in cadrul programului TEDA.
Din lanturile robiei in iatacul unui sultan, mai frumoasa decit sultana Hurrem, mai abila decit Soliman Magnificul
Anul 1603. Moartea lui Mehmed al III-lea aduce noi schimbari in linia conducatorilor otomani. Sultana valide Safiye, in speranta ca va reusi sa ramina la palat si nu va fi izolata la Vechiul Serai, hotaraste, ca strategie de supravietuire, sa sprijine inscaunarea nepotului ei Ahmed I. Kosem, nascuta in insula Tinos si primind numele de Anastasia, ajunge la curtea sultanului ca roaba la virsta de treisprezece ani. Curind devine favorita sultanului Ahmed I, caruia ii va darui mai multi mostenitori la tron. Expresia aleasa ca subtitlu al cartii, Serbetul puterii are gust de singe, este semnificativa pentru descrierea vietii din haremul otoman, pentru lupta dusa de sultana valide si de doamnele din suita sultanului pentru a-si impune si a-si asigura prin copiii lor pozitia si continuitatea in dinastia otomana. Ea ilustreaza perfect viata tumultuoasa a sultanei Kosem, una plina de lupte, sacrificii, ambitii de nestavilit. Romanul reconstituie stralucit, intr-un stil apropiat cititorului contemporan, atmosfera fascinanta a vietii private si a vietii cotidiene din palatul otoman de secol XVII.
„Cind haremul isi deschide portile, toate acele personaje ascunse ale istoriei ne devin accesibile. Le percepem existenta umana, plina de temeri, de furie, de pasiune.” (Reuters)
„In rafinatul sau roman istoric, Solmaz Kamuran deapana extraordinara poveste a transformarii unei tinere nevinovate intr-un conducator puternic si influent.” (historia.org)
„Este fascinant sa patrunzi intr-o lume inchisa, labirintica, o lume ferecata cu gratii… plina de mistere, de intrigi, de spaime si unde nimeni nu se afla in siguranta.” (Calin Felezeu) -
Poporul cartii10.56 LEIEpuizat din stoc
O aventura fascinanta, o poveste de dragoste, un manuscris pierdut ...
Poporul cartii povesteste periplul unui vechi manuscris cu anluminuri, care a supravietuit de-a lungul citorva secole de exil, epurari si razboaie gratie devotamentului si sacrificiului unor oameni de toate confesiunile – evrei, musulmani si crestini. O fericita impletire de fapte reale si de fictiune duce cartea, din miinile Hannei Heath, restauratoare contemporana de manuscrise medievale, inapoi in timp, la creatorul anluminurilor. Putem urmari astfel parcursul ei din Sevilla anului 1480 in bagajul evreilor expulzati din Spania in 1492, apoi in miinile inchizitorului Venetiei, care a salvat-o in 1609, in ale celui care i-a refacut legaturile in Viena anului 1894 si asistam la disparitia ei in perioada ocupatiei naziste din Sarajevo si la reaparitia in acelasi oras, brazdat acum de cicatricele conflictelor interetnice.
„Relatia lui Geraldine Brooks cu lumea in care traieste e ca o poveste de dragoste, iar scrisul ei este pe cit de dinamic, pe atit de inteligent si rational.” (The Boston Globe)
„Inteligent, scris cu gratie si original… Geraldine Brooks spune o poveste credibila si antrenanta.” (The Washington Post)
„Poporul cartii, precum March, romanul lui Geraldine Brooks laureat cu Premiul Pulitzer, este un tur de forta, o lectie pe care istoria ne-o da prin suferinta.” (San Francisco Chronicle)
„Un roman in care minunatul discurs narativ e ca un labirint cu un capat legat de lumea contemporana si cu celalalt prins in itele incilcite ale framintatei istorii a Europei, cu razboaie si urzelile Inchizitiei, cu tragedia marilor familii nobiliare, totul ajutind la constructia unei aventuri pline de suspans, minunat povestita.” (The Dallas Morning News) -
Renegatul (seria Rebeliunea, partea a II-a)10.57 LEIEpuizat din stoc
Al doilea volum din seria REBELIUNEA
Regele Edward al Angliei se indreapta spre Scotia, hotarat sa o cucereasca.
Un singur om ii sta in cale.
Robert Bruce e hotarat sa ajunga el insusi pe tronul Scotiei. Dar si altii ravnesc la coroana si se coalizeaza impotriva lui. El e oricand gata sa moara pe campul de lupta. Si totusi, ce sacrificii trebuie sa mai faca pentru a-si atinge scopul?
„Cele mai bune romane istorice nu doar recreeaza trecutul, ci sunt relevante pentru prezent. Robyn Young are talentul de a gasi teme de rezonanta.” - The Big Issue -
Agonie si extaz52.80 LEIEpuizat din stoc
“Agonie si extaz” a dat in 1965 titlul unei ecranizari celebre, in regia lui Carol Reed, cu Charlton Heston si Rex Harrison in rolurile principale.
Romanul isi brodeaza povestea pe marginea vietii unui personaj celebru al artei europene: Michelangelo Buonarroti. Ca sa duca la bun sfirsit aceasta neobisnuita biografie, Irving Stone a trait o vreme in Italia, unde s-a documentat pentru a crea fundalul unei epoci infloritoare, Renasterea. Asa aflam cum s-a scolit tinarul Michelangelo, cum a inceput sa lucreze in marmura, cum a devenit apoi interesat de arhitectura si pictura. Biograful american nu ocoleste nici detaliile amoroase ale vietii marelui sculptor renascentist, amanuntele despre legaturile sale cu familia Medici sau relatiile, uneori conflictuale, cu contemporanii sai in ale artei – da Vinci, Donatello, Botticelli, Rafael –, religiei si vietii de stat – papa Iulius al II-lea, papa Leon al X-lea.„Irving Stone a schitat portretul artistului suprem. “Agonie si extaz” este imaginea uneia dintre cele mai uimitoare epoci ale omenirii.” (The New York Times) -
Regina rosie31.66 LEI
"Regina rosie", al doilea roman din ciclul dedicat Razboiului celor Doua Roze, imbogateste galeria de femei puternice si influente creata de Philippa Gregory cu o figura emblematica pentru istoria Angliei: lady Margaret Beaufort, femeia ale carei ambitie, inteligenta si curaj au dus la intemeierea dinastiei Tudor. Romanul urmareste cu fidelitate transformarea ei uluitoare dintr-o tinara inocenta si pioasa de noua ani, silita sa se supuna fara proteste dorintelor familiei pentru a incheia o casatorie lipsita de iubire, intr-o curteana abila si hotarita. Ea nu se da in laturi de la cele mai primejdioase uneltiri, de la cele mai indoielnice aliante sau cele mai avantajoase casatorii pentru a-si implini visul cel mai fierbinte: acela de a-si vedea fiul pe tronul Angliei. Philippa Gregory zugraveste in culori vii perioada adolescentei si maturitatii sale intr-o Anglie sfisiata de rivalitatile dintre Casa de Lancaster si Casa de York si devastata de bataliile singeroase din Razboiul celor Doua Roze.
-
Enigma Rikyū39.12 LEIEpuizat din stoc
„Acest elegant roman istoric al lui Kenichi Yamamoto îmbinǎ un talent literar impresionant cu o intrigǎ clasicǎ. Sub pretextul seppuku-ului marelui maestru de ceai Sen no Rikyū din februarie 1591, ordonat de cǎtre Toyotomi Hideyoshi (1536-1598), scriitorul reuşeşte o compoziţie savantǎ şi atractivǎ. Nǎscut în 1956, el se înscrie, într-o manierǎ proprie, în continuitatea unor mari contemporani ai literaturii, precum Yasushi Inoue (Maestrul de ceai), sau ai cinematografului, precum Kei Kumai (Moartea unui maestru de ceai, 1989). Cu multǎ abilitate, textul trece de la un personaj la altul, menţinîndu-se în sfera ceremoniei ceaiului şi oferindu-şi misterul mai mult simţirii decât înţelegerii. Dincolo de reconstituirea vechii Japonii, cititorul va putea aprecia personajele feminine, cronologia fluidǎ, alternanţa între lentoare aerianǎ şi intensitate.“ (Le monde)
Enigma seppuku ului lui Sen no Rikyū, cu substraturile sale politice, economice, estetice, dar şi de relaţii interpersonale, a frǎmîntat de secole mediile culturale japoneze, fǎrǎ a-şi gǎsi pânǎ acum un rǎspuns definitiv. Din lista mult mai lungǎ a celor care au încercat în epoca noastrǎ sǎ ofere ipoteze în literatura lor, putem menţiona pe Kaionji Chōgorō cu romanele Tenshō onna gassen (1936, premiul Naoki) şi Chadō Taikōki (1941), pe Kon Tōkō cu O-Gin-sama (1957, ecranizat în 1962 de Tanaka Kinuyo), pe Nogami Yaeko cu Hideyoshi to Rikyū (1964, ecranizat în 1989 de Teshigahara Hiroshi sub titlul Rikyū) sau pe Inoue Yasushi cu Honkakubō ibun (1981, tradus în românǎ ca Maestrul de ceai, ecranizat în 1989 cu titlul Rikyū – Honkakubō ibun de cǎtre Kumai Kei). La acestea putem adǎuga şi filmul independent O-Gin-sama regizat în 1978 de Kumai Kei.
-
Fratii Jderi50.22 LEIEpuizat din stoc
Trilogia Fratii Jderi este o epopee care reconstituie timpul si atmosfera din epoca de stralucire a domniei lui Stefan cel Mare, cuprinsa in perioada 1469 - 1475, dar in acelasi timp o cronica, o legenda, un poem folcloric, un roman realist, un roman de aventura, un roman de dragoste, un roman de familie, un roman social.
-
Neamul Soimarestilor31.19 LEIEpuizat din stoc
Este unul dintre putinele romane istorice ale literaturii romane care ne ofera o fresca a vremurilor de demult. Profund cunoscator al trecutului poporului sau, scriitorul a creat chipuri de tarani liberi, razesi darji si neinfricati, insufletiti in actiunile lor de spiritul de dreptate, demnitate si curaj. in realizarea acestor chipuri, Mihail Sadoveanu (1880-1961) a pus o parte din fiinta sa. Ni i-a infatisat pe razesi asa cum i-a inteles el, apropiati inimii sale, fapt care imprima si un caracter profund liric operei sadoveniene.
-
Regina alba26.37 LEIEpuizat din stoc
Philippa Gregory este una dintre cele mai renumite scriitoare britanice contemporane de fictiune istorica, autoarea bestsellerurilor Surorile Boleyn si Mostenirea Boleyn.
Inaugurind un nou ciclu de romane dedicat de asta data dinastiei Plantagenetilor, Regina alba zugraveste cu o fidelitate impresionanta una dintre cele mai intunecate si mai framintate perioade din istoria Angliei – Razboiul celor Doua Roze. Mizind pe aceeasi combinatie fascinanta intre legenda si biografie, fictiune si adevar istoric, cu care si-a obisnuit cititorii, Philippa Gregory readuce la viata una dintre figurile feminine marcante ale perioadei – regina Elizabeth Woodville – si urmareste destinul uimitor al acestei femei de o neasemuita frumusete care ajunge peste noapte, dintr-o vaduva saraca din mica nobilime, insasi regina Angliei, prin casatoria secreta cu Edward al IV-lea. O adevarata cronica de epoca, romanul reconstituie rivalitatile permanente dintre cele doua ramuri ale dinastiei Plantagenetilor, Casa de Lancaster si Casa de York, razboaiele violente pentru suprematie dintre Henric al VI-lea si Edward al IV-lea, intrigile complicate si tradarile infame, aliantele indoielnice si crimele pline de cruzime nelipsite din jocul puterii, atmosfera de teroare si nesiguranta care domneste pretutindeni in Anglia secolului XV. -
Pasărea furtunii (seria Războiul celor două roze, partea I)49.94 LEIEpuizat din stoc
In 1437, la ani buni dupa domnia bravului Henric al V-lea, urca pe tron fiul sau, Henric al VI-lea, renumit pentru blandetea lui. Sanatatea subreda il face un monarh slab, care nu poate conduce decat cu ajutorul apropiatilor. Exista insa destui ca ducele de York, convinsi ca Anglia trebuie guvernata cu mana de fier pentru a supravietui. Teritoriile ei din Franta sunt amenintate si umbla vorba ca se pune la cale o razmerita. Se raspandesc temerile ca Anglia nu va rezista, cu atat mai mult cu cat Henric al VI-lea vrea sa o ia de sotie pe Margareta de Anjou. Se aduna nori grei. Cine sau ce poate salva regatul inainte sa fie prea tarziu?
„Scris in traditia marilor romane istorice, Pasarea furtunii ii va face pe cititori nerabdatori sa citeasca volumele urmatoare din serie si, de asemenea, sa se documenteze despre Razboiul celor Doua Roze.“- The Washington Independent Review of Books
„Descrierile alcatuiesc o tapiserie ampla si insufletita, iar povestea spusa strategic, intr-un ritm rapid, va fi o placere si pentru cunoscatorii de istorie, si pentru incepatori, dar poate nu si pentru cei slabi de inger.“- Express -
Fiica Papei26.43 LEIEpuizat din stoc
Romanul lui Dario Fo "Fiica Papei" face dreptate uneia dintre cele mai hulite figuri ale istoriei: Lucrezia Borgia. Cel mai vândut roman al anului 2014 în Italia.
Dario Fo, iconoclastul autor al "Misterului buf" și a multe alte piese de teatru ce reînvie tradiția commediei dell’arte – laureat al Premiului Nobel pentru literatură în 1997 –, a publicat în 2014 primul său roman Fiica papei, dedicat vieții uneia dintre figurile remarcabile ale Renașterii italiene: Lucrezia Borgia. Fascinat de ideea lumii ca spectacol, Dario Fo reconstituie în cheie sarcastică societatea italiană din vremea Renașterii, propunându-ne totodată o suită de portrete desenate de el după originalele timpului. Din acest cadru desprinde povestea familiei Borgia care alcătuiește o adevărată saga, plină de înfruntări și crime sângeroase, săvârșite deopotrivă prin fier și prin otravă. Pe Lucrezia însă, fiica lui Rodrigo Borgia, devenit papă în 1492 sub numele Alessandro VI, Dario Fo o prezintă, în acord cu cercetările cele mai recente, drept o victimă a mașinațiilor tatălui și ale fratelui său, celebrul Cesare Borgia, ea fiind în realitate o făptură sensibilă, iubita unor bărbați cu nume răsunătoare în epocă, protectoare a artelor, artiștilor și umaniștilor vremii, care a dovedit totodată un curaj bărbătesc în înfruntările armate dintre cetățile italiene.
„Desprinzând istoria papei Alessandro VI Borgia și a rudelor sale din Renașterea italiană, obținem o saga tulburătoare, în care personajele se poartă fără pic de respect cu adversarii lor și adesea chiar între ele. Victima menită sacrificiului e, fără îndoială, de fiecare dată, încă din copilărie, Lucrezia, aruncată cu orice prilej și fără pic de milă, atât de tată, cât și de frate, în vâltoarea intereselor financiare și politice. Ce credea dulcea copilă despre asta nu-i păsa absolut nimănui. De altfel, e femeie – motiv suficient chiar și pentru un tată viitor papă și pentru un frate pe cale de-a deveni cardinal. Ba, câteodată, Lucrezia nu-i nimic altceva decât un colet cu sâni plinuți și fese trăsnet. Ah, era să uit, până și ochii îi sunt plini de vrajă.“ (Dario FO)
-
Portile de foc. Epopeea unui supravietuitor al bataliei de la Termopile47.46 LEI
Roman istoric. „Porțile de foc. Epopeea unui supraviețuitor al bătăliei de la Termopile” oferă cititorului o poveste irezistibilă și o perspectivă unică asupra lumii antice.
În anul 480 î.H., două milioane de soldați persani conduși de regele Xerxes au construit un pod de corăbii peste Hellespont pentru a debarca în Grecia și a o cuceri. Într-o încercare disperată de a-i bloca pe invadatori, trei sute de spartani aleși au fost trimiși la trecătoarea Termopile. Steven Pressfield aduce la viață bătălia de la Termopile într-un roman monumental, foarte bine documentat, cu acțiune încinsă și analize psihologice fine. Soldații spartani și aliații lor au ținut cotropitorii pe loc șapte zile, dar, în cele din urmă, au fost copleșiți.
Romanul dă glas, chip și viață unora dintre spartanii care au luptat la Termopile, printre care regele Leonidas, campionul olimpic Polinikes, un tânăr luptător spartan pe nume Alexandros și comandantul Dienekes. Autorul explorează societatea spartană și eroismul luptătorilor săi, recreând un moment din istorie sub forma unei opere incredibil de captivante, inteligente și emoționante. Accentul cade pe destin, onoare, datorie și loialitate.
„Plin de viață și captivant… Pressfield oferă cititorului o perspectivă pe care niciun istoric al lumii antice nu o dă, viziunea unui ochi de soldat… Remarcabil.“ - New York Times Book Review
„Romanul lui Pressfield, puternic și riguros din punct de vedere istoric, explorează societatea spartană și natura curajului fără să-și piardă vreo clipă elanul.“ - New Yorker
„Maiestuos… monumental… epic… odată ce l-ai început, e aproape imposibil să lași acest roman din mână.“ - New York Daily News
„Palpitant și îndrăzneț... O poveste cumplită, emoționantă, care îți dă fiori.” – The New York Times -
Ultimul vis al Cleopatrei49.84 LEIEpuizat din stoc
Christian Jacq, cel mai citit scriitor francez din întreaga lume, cu milioane de exemplare vândute și traduceri în 28 de limbi, spune povestea Cleopatrei, cea mai fascinantă regină a Egiptului.
Acțiunea se desfășoară în perioada în care dinastia Ptolemeilor a guvernat Egiptul Antic. Cleopatra a VII-a, suverana „tărâmului iubit al zeilor”, a fost ultima și cea mai celebră reprezentantă a neamului său. Ea și-a ales titlul de „Cea care își iubește patria“, referindu-se la acel Egipt cu trecut glorios, obiect al tuturor visurilor ei. Departe de a se mulțumi cu o viată luxoasă în Alexandria, regina concepe planul nebunesc de a-i reda patriei sale forța și măreția. Fără Cezar, însă, Cleopatra n-ar fi putut recuceri Egiptul. Fără Cleopatra, Cezar n-ar fi putut stabili o pace durabilă în Orient. Povestea de dragoste pasională se împletește cu realitatea acelor vremuri, iar romanul lui Christian Jacq ne poartă pe urmele incredibilei epopei amoroase și politice pe care o trăiesc cei doi.
„Christian Jacq este unul dintre cei mai populari scriitori francezi contemporani.” – Le Figaro
De același autor: "Crima Mumiei"; "Ramses, vol. III – Bătălia de la Kadesh".
-
Imblanzirea reginei50.69 LEIEpuizat din stocAutoarea bestsellerurilor "Surorile Boleyn" si "Mostenirea Boleyn""Imblinzirea reginei" este povestea frumoasei Kateryn Parr, ultima sotie a regelui Henric al VIII-lea si una dintre cele mai complexe figuri feminine din Anglia secolului al XVI-lea. Ramasa vaduva pentru a doua oara la doar treizeci de ani, Kateryn este curtata de rege si trebuie sa-l accepte drept sot, caci cine ar refuza un suveran capricios, care are putere de viata si de moarte asupra intregii tari? Noua regina este nevoita sa isi invinga repulsia fata de acest barbat batrin si bolnav, sa faca fata intrigilor de la curte si, in acelasi timp, sa lupte pentru impunerea religiei anglicane. Odata cu trecerea timpului, Kateryn se dovedeste a fi mai puternica si mai inteligenta decit pare, iar personalitatea ei il cucereste treptat pe Henric. Insa ea trebuie sa-si ascunda adevarata iubire, fata de lordul Thomas Seymour, caci descoperirea acestei taine le-ar aduce amindurora moartea. Dragostea, credinta, simtul datoriei, teama si tandretea domina firea reginei erudite, care trebuie sa indure toanele unui rege crud si imprevizibil, inconjurat de curteni vicleni si uneltitori, intr-o epoca in care viata unei femei – fie ea si cea mai importanta femeie din regat – nu inseamna nimic, iar cea mai mica suspiciune poate aduce moartea.„Prin povestea superba a lui Kateryn Parr, regina care i-a supravietuit lui Henric al VIII-lea, Philippa Gregory continua istoria dinastiei Tudor. Autoarea descrie foarte amanuntit detaliile intime ale relatiei celor doi si vadeste o cunoastere profunda a tensiunilor religioase si politice din Anglia acelor vremuri.” (The Times)„Un roman doldora de detalii cuceritoare si strabatut de tensiunea necontenita ce stapineste o curte regala condusa de un nebun...” (Library Journal)„Portretele pe care le face Gregory monarhului imbatrinit si nestatornic, dar si sotiei sale erudite si senzuale ii vor incinta pe toti cei pasionati de istoria Tudorilor.” (Publishers Weekly)
-
Rebeliunea (seria Rebeliunea, partea I)66.49 LEIEpuizat din stoc
Regele Scotiei a murit. Nobilii se lupta pentru putere, fara sa stie ca Edward al Angliei are planurile lui. Inspirat de o straveche profetie, viseaza de ani intregi la o cucerire nemiloasa, care va schimba soarta englezilor pentru totdeauna. Pe acest teritoriu divizat, intr-o familie macinata de ambitii si tradari, traieste un baiat care se indreapta in forta spre maturitate. Drumul lui nu va fi niciodata simplu: va sluji dusmanul si-si va trada prietenul inainte de a-si gasi propria cale. Dar Destinul i-a pregatit ceva. Il cheama Robert Bruce si povestea lui incepe in "Rebeliunea".
„Robert Bruce este conturat cu mare versatilitate, personajul indepartandu-se de portretul consemnat in istorie. "Rebeliunea" e o lectura extraordinara.“ Fantastic Book Review
„Scenele de lupta sunt senzationale.“ Daily Telegraph
-
Seri antice10.56 LEIEpuizat din stoc
O capodopera despre moarte si viata, despre reincarnare, vraji si erotism in Egiptul antic.
Menenhetet, copilul de taran care devine general in armata lui Ramses al II-lea, care ajunge supraveghetorul haremului si insotitor al Reginei Nefertiri, se viseaza pe tronul Faraonului. Un batrin evreu i-a dezvaluit cum orice barbat poate sa renasca daca, inainte sa-si dea sufletul, lasa grea o femeie; pruncul nascut astfel isi va intrupa tatal mort, cu toate visurile si cunostintele acestuia. Menenhetet trebuie doar sa-si aleaga femeia si momentul potrivite pentru realizarea visului. Ceea ce si incearca sa faca, in ultima noapte a Marelui Festival al Faraonului Ramses al II-lea, alegindu-si-o ca iubita si poate viitoare mama pe Regina, de care este indragostit. Despre toate acestea povesteste chiar Menenhetet, la curtea lui Ramses al IX-lea, intr-o alta noapte de pomina, Noaptea Porcului, cind totul este permis deopotriva muritorilor de rind, faraonilor si zeilor. De la acel moment au trecut… 150 de ani, intre timp s-au perindat faraoni la tron, regine in paturile lor, s-au distrus si s-au construit orase, piramide si morminte au fost inaltate si devastate, alte batalii au fost purtate, Nilul s-a revarsat si s-a retras in matca lui. De toate da seama Menenhetet, martor si protagonist.
„Norman Mailer face sa revina la viata fapte de mult uitate, aducind in fata noastra ritmurile, imaginile si senzualitatea unei epoci pierdute in memoria trecutului.” (The New York Times)
„Seri antice este un roman luxuriant, exhibind o sexualitate dincolo de orice inchipuire. Cu fiecare pagina, romanul ne dezvaluie misterele sacre si profane.” (Vogue)
„Un roman gigantic precum piramidele, amintind de Curcubeul gravitatiei al lui Thomas Pynchon.” (Los Angeles Herald Examiner) -
Strigatul pasarii Kiwi (trilogia In tara norului alb, partea a III-a)66.59 LEIEpuizat din stoc
O saga de familie plină de culoare în minunatele ţinuturi din Noua Zeelandă. Povestea continuă în acest al treilea volum al seriei începute de Sarah Lark odată cu romanul În ţara norului alb. Finalul trilogiei se anunţă a fi unul palpitant, în care Gloria, strănepoata Gwynerei McKenzie, trebuie să lase în urmă ţinuturile familiare ale Noii Zeelande şi să călătorească... în jurul lumii, în zorii secolului XX. O poveste pasionantă despre dragoste, război, maturizare, pierdere, umilinţă şi izbăvire.
-
Secretul imparatiei36.95 LEI
Secretul imparatiei relateaza evenimentele cuprinse in Noul Testament din perspectiva unui erudit roman aflat in cautarea lui Mesia. Povestea lui Marcus Mezentius Manilianus se dezvaluie de-a lungul a unsprezece epistole pe care acesta i le scrie iubitei, Tullia, o nobila romana. Se suprapun in ele lumi si culturi, adevaruri istorice, mituri si invataminte care ofera un raspuns surprinzator la cautarile protagonistului. Tema religioasa a romanului este mai degraba un pretext pentru o epopee istorica si de aventuri, scrisa in acelasi stil accesibil deja cunoscut cititorilor.
-
Nobila doamna din Yodo39.12 LEIEpuizat din stoc
Publicat în 1955 în foileton într-un supliment al prestigioasei reviste Bungeishunjū, romanul Nobila doamnă din Yodo (Yodo-dono nikki) este o capodoperă care, îmbinând realismul sever cu lirismul dramatic, surprinde cu acuitate psihologică parcursul spectaculos și totodată tragic al concubinei seniorului Hideyoshi, personaj real, intrat în legendă.
Chacha, eroina din Castelul Yodo, a ajuns, din victimă aruncată într-o mizerie lucie, a doua soție a comandantului Hideyoshi, unul dintre cei mai curajoși seniori din Japonia. În ambele ipostaze, ea și-a rămas întotdeauna fidelă sieși, respectând parcă un cod personal al samurailor. Ecranizat în 2007 în regia lui Hajime Hashimoto, romanul vorbește despre Japonia zbuciumată a secolului al XVI-lea, despre bătălii și campanii militare, castele impunătoare și incendii magnifice, dueluri și seppuku, banchete fastuoase, intrigi, trădări și iubiri imposibile – toate zugrăvite de Inoue cu un veritabil talent de pictor care, dincolo de amplele panorame, cu mii de figuranți, așterne pe pânză, cu delicatețe, destine.
-
Blestemul regelui53.41 LEIEpuizat din stocCurtea regelui Henric al VII-lea al Angliei este un loc dur, primejdios si nimeni nu stie asta mai bine decit Margaret Pole, tinara mostenitoare a Plantagenetilor. Fratele ei a fost intemnitat si executat din porunca monarhului, iar ea s-a casatorit, impotriva vointei sale, cu un nobil modest, sustinator al Tudorilor. Margaret pare sortita sa ramina in umbra pentru tot restul vietii, dar intimplarea o aduce la rangul de protectoare si apoi doamna de companie a reginei Caterina de Aragon, prima sotie a legendarului Henric al VIII-lea. Din aceasta ipostaza, Margaret trebuie sa infrunte o tripla provocare: sa-si apere regina, careia ii este loiala, sa-si protejeze interesele si familia la curtea Angliei si sa se fereasca de suspiciunea crescinda a unui rege vanitos. Mai mult decit orice, Henric isi doreste cu disperare un mostenitor, pe care Caterina pare incapabila sa i-l ofere. Cu cit deznadejdea lui creste, cu atit dusmania i se indreapta mai mult impotriva lui Margaret, de al carei nume ilustru Henric se simte amenintat.„Marele atu al acestui roman este perspectiva impresionanta asupra transformarii lui Henric al VIII-lea dintr-un tinar fascinant intr-un tiran inspaimintator. Philippa Gregory depaseste capcanele frumusetii din detaliul istoric si te face sa simti teroarea vietii din acea perioada.” (Miami Herald)„Blestemul regelui reuseste sa te tina tot timpul in tensiune, caci nu stii niciodata ce se va intimpla cu personajele sale. Sub vraja acestui roman, aproape ca speri ca istoria sa nu-si repete marile greseli.” (Kirkus Reviews)„Romanul Philippei Gregory se misca plin de incredere prin miezul de intrigi, razbunari si tiranie, catre socul unei tradari infioratoare.” (Publishers Weekly)
-
Moartea la DeptfordPreț special 8.91 LEI Preț standard 35.64 LEI
Scris de Anthony Burgess în ultimul său an de viață, 1993, romanul Moartea la Deptford este un pandant la Ochii doamnei mele (dedicat Marelui Will) și reconstituie, pe fundalul Angliei elisabetane, viața tumultuoasă a lui Christopher Marlowe, dramaturg, poet și traducător adulat de Shakespeare și de mulți dintre contemporanii săi, dar și agent secret al Coroanei.
Provenit din modesta familie a unui ciubotar din Canterbury, Kit Marlin ajunge student bursier la Cambridge, este recrutat ca agent secret al Coroanei și duce o existentă dublă, pendulând între lumea teatrului și a poeziei și nenumăratele misiuni primejdioase pe care se vede silit să le îndeplinească. Devenit membru al faimoasei Școli a Nopții, prezidate de Sir Walter Raleigh (în realitate un grup de rafinați intelectuali care încearcă să armonizeze dogma religioasă cu descoperirile știintei), suspectat de ateism și homosexualitate, de practici oculte și satanism și, în ultimă instantă, de trădare, Kit se trezește prins în menghina fortelor politice antagoniste ale epocii elisabetane, sfârșind în împrejurări dubioase.
-
Lustrum36.90 LEIEpuizat din stoc
Al doilea volum al trilogiei lui Cicero, dupa bestsellerul Imperium.
Totul incepe in anul 63 i.H., cu sacrificiul unui copil, si continua cu un complot asasin, a carui victima trebuie sa fie consulul Marcus Tullius Cicero.
Cum va impiedica un om propria moarte, pusa la cale in Senatul Romei? Cum va opri el incendierea orasului si distrugerea Republicii romane? Iata doua dintre intrebarile capitale ale romanului Lustrum - un melanj de intrigi politice, actiuni detectivistice demne de Numele trandafirului, voluptati incestuoase interzise poporului, finaluri fericite si discursuri geniale, care pot salva viata unui om sau pot hotari soarta unui imperiu. Toate acestea vin pe fundalul unei Republici in plina ascensiune, iar povestitorul lor este Tiro, sclavul-confident al diabolicului Cicero.