Bibliografie şcolară

Toată lumea se bulucește la reprezentațiile Circului Struțki, vrând să-l vadă pe Fram, ursul polar.

Fram era numai un urs alb, însă un urs adesea mai omenos decât unii oameni.Aceasta nu i-o iertau nici urșii, nu o înțelegeau nici mulți oameni.

Toată lumea, cu mic, cu mare, se bulucește la reprezentațiile Circului Struțki, vrând să-l vadă pe Fram, ursul polar. Or fi bune și celelalte numere cu tigri, maimuțe și clovni, dar tot Fram e răsfățatul publicului. Ghiduș, blând și deștept, mergând pe bicicletă și boxând sau împărțind bomboane copiilor, îi cucerește pe spectatori și circul întreg răsună de strigătele lor: „Vrem Fram! Vrem Fram! Vrem Fram!“

Într-o seară, ursul iese în uralele publicului, se așază în mijlocul scenei și își pune capul în mâini. Nu știe ce se petrece cu el și ce l-a apucat, dar știe că de la o vreme are un vis care nu-i dă pace: vede în somn întinderi nesfârșite de gheață, cerul cu aurora boreală, sloiuri plutitoare, un urs alb care-l cheamă la el... Și chemarea aceea e mai puternică decât toate râsetele pe care le stârnește cu giumbușlucurile lui.

„Am bătut galerii de imagini în lung și în lat: am căutat costume de circ și afișe, sănii, ghețari, am urmărit drumul lui Nansen, străzi din vechiul București, caravane de circ: m-am întors în trecut ca să pot reda cât mai bine pentru cititorii de azi cele două lumi ale lui Fram. De la galbenul-ocru strălucitor al lumii circului, la albastrul-gri rece al nordului, imaginile și-au făcut apariția firesc, deodată cu textul.

Fram se transformă odată cu povestea, căutându-și locul, fiind urs și om în același timp fără a-și pierde credibilitatea. Nu te întâlnești foarte des cu așa o carte.“ - Dan Ungureanu

Toate operele lui Lewis Carroll ar trebui canonizate. Lewis Carroll, aș crede, mai mult decât oricare alt autor de limbă engleză. Și Alice în Țara Oglinzilor mai mult decât celelalte opere ale sale. Cred că este capodopera lui. M-a captivat în copilărie. (Harold Bloom)
Întotdeauna l-am iubit. Mi-ar fi plăcut să-i fi fost filmate picnicurile. Cel mai mare scriitor de povestiri pentru copii din toate timpurile. (Vladimir Nabokov)
Din anumite motive, nu le cunoaștem, copilăria lui a fost brusc întreruptă. S-a încuibat în el de-a binelea și pe de-a-ntregul. Nu a putut-o risipi. (Virginia Woolf)
Nu copiii sunt cei care ar trebui să citească scrierile lui Lewis Carroll; ei se descurcă mult mai bine la făcut turte de noroi. (Gilbert Keith Chesterton)

Lewis CAROLL (pseudonimul lui Charles Lutwidge Dodgson; n. 27 ianuarie 1832, Daresbury, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei - d. 14 ianuarie 1998, The Chestnuts, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei), prozator, matematician, cleric și fotograf englez. Născut într-o familie cu 11 copii, cu toții stângaci și având probleme de vorbire, a crescut într-un mediu anglican și conservator, dând dovadă de la cea mai fragedă vârstă de o inteligență ieșită din comun. Primii ani de școală îi face acasă, iar de la 12 ani urmează o școală particulară. În 1849, se înscrie la Universitatea Oxford. Ulterior, va ține cursuri de matematică la Oxford, scriind tratate de algebră și geometrie. Totodată a introdus logica implicației simple în matematică și a descoperit două paradoxuri logice. Autor a numeroase articole dedicate matematicii recreative, a compus acrostihuri, ghicitori, șarade, iar în 1877, cu ocazia Crăciunului, a inventat pentru două fetițe care nu știau cu ce să-și umple timpul, jocul Dubleții. Dintre lucrările științifice, se remarcă Symbolic Logic and the Game of Logic (1896). Faima i-au adus-o cele două povești, Alice în Țara Minunilor (Alice`s Adventures in Wonderland; 1865) și Alice în Țara Oglinzilor (Through the Looking Glass; 1872). Opera sa literară cuprinde și un poem, The hunting of the Snark (1876), precum și un roman SF, Sylvie and Bruno (1893).

 

De la telegrame și clavir la caterincă, fotografie, telefon sau poate cinematograf, o preocupare pentru gadgeturi ale comunicării străbate lumea lui Caragiale... Dezinteresat de cinematograf, la ale cărui prime proiecții va fi asistat, fie la Bucureşti, fie la Berlin, Caragiale are un deosebit simț al vizualului (chiar cinematografic), identificat ocazional de critică. Apariția celei de-a şaptea arte poate oferi o altfel de lectură a lui Caragiale, urmărindu-se atât unele ocurențe ale scriitorului cu „marele ecran", cât și ecranizarea unor opere caragialiene. Dan Gulea

Opera caragialiană oferă un orizont de lectură inepuizabil. Clasicismul ei este util interpretărilor de manual prin identificări facile ale unor tipologii și prin delectabilul satiric. Modernismul ei este recuperabil pentru utilizatorii rafinați, capabili să-l scoată din context pentru a-l plimba în contextele lor. Localismul său îi bucură până la un punct pe iubitorii de specific național, fie el compozit, iar europeismul său cu bătaie lungă îi încântă pe cei care-l prețuiesc pe autorul care a ales calea exilului, sătul poate de autohtonism. Mai toți știu câteva citate pe de rost, evident cele care reflectă inepția: Caragiale al nostru e vechi, domnule! Angelo Mitchievici

Romania pitoreasca este intaia tentativa reusita de constructie prozastica bazata pe o calatorie nationala. Alexandru Vlahuta are propria lectura a imaginilor, o lectura meditativa cu accente de basm. - Lucian Pricop

In Chira Chiralina, scriitorul infatiseaza, pe de o parte, lumea amestecata si straina din porturile dunarene, de odinioara, mai amestecata si mai straina decat cea de azi; iar pe de alta, Asia neamurilor, Orientul cu splendorile naturii si turpitudinile omenesti. Vitiile si mizeriile morale ale bietului pumn de tarana, Istrati le infatiseaza c-o iertatoare cumpanire, cu acelasi sentiment pe care trebuie sa-l aiba omul in fata diformitatilor fizice. Si unele, si altele, la urma urmei, sunt tot fiziologice. - Mihail Sadoveanu

Baietelul de lemn, cunoscut in lumea occidentala sub numele de Pinocchio, are un frate geaman in Rusia pe nume Buratino. Aventurile sale, captivante, comice, infioratoare, sunt declansate nu numai de cheita sa de aur, ci si de inzestrarea cu har literar a creatorului sau, Alexei Tolstoi. De fapt, in profunzimile copilului universal, exista acelasi mecanism care il activeaza si pe Buratino, adica ludicul.

"Vremea se dezmortea. Iarna, istovita ca o baba rautacioasa, se zgarcea mereu, simtind apropierea primaverii din ce in ce mai dezmierdatoare. Haina de zapada se zdrentuia dezvelind trupul negru al campurilor... Ion de-abia asteptase zilele acestea. Acum, stapan al tuturor pamanturilor, ravnea sa le vaza, sa le mangaie ca pe niste ibovnice credincioase. Ascunse sub troienele de omat, degeaba le cercetase. Dragostea lui avea nevoie de inima mosiei. Dorea sa simta lutul sub picioare, sa i se agate de opinci, sa-i soarba mirosul, sa-si umple ochii de culoarea lui imbatatoare... Iesi singur, cu mana goala, in straie de sarbatoare, intr-o luni. Sui drept in Lunci, unde era porumbistea cea mai mare si mai buna, pe spinarea dealului... Cu cat se apropia, cu atat vedea mai bine cum s-a dezbracat de zapada locul, ca o fata frumoasa care si-ar fi lepadat camasa aratandu-si corpul gol, ispititor... Sufletul ii era patruns de fericire. Parca nu mai ravnea nimic si nici nu mai era nimic in lume afara de fericirea lui. Pamantul se inchina in fata lui, tot pamantul... Si tot era al lui, numai al lui acum... Se opri in mijlocul delnitei. Lutul negru, lipicios ii tintuia picioarele, ingreundandu-le, atragandu-l ca bratele unei iubite patimase. Ii radeau ochii, iar fata toata ii era scaldata intr-o sudoare calda de patima. Il cuprinse o pofta salbatica sa imbratiseze huma, sa crampoteasca in sarutari, intinse mainile spre brazdele drepte, zgrunturoase si umede. Mirosul acru, proaspat si roditor ii aprindea sangele.Se apleca, lua in maini un bulgare si-l sfarama intre degete cu o placere infricosata. Mainile ii ramasera unse cu lutul cleios ca niste manusi de doliu. Sorbi mirosul, frecandu-si palmele."

In colectia Cartile elevului smart, cititorul - elev de scoala primara, gimnaziala, liceala - are dreptul sa-si alcatuiasca propriul text, sa patrunda in poveste, sa ia la intrebari personajele. De aici vor aparea si satisfactiile, din defrisarea cararilor labirintului literaturii de raftul intai.

In colectia Cartile elevului smart, cititorul - elev de scoala primara, gimnaziala, liceala - are dreptul sa-si alcatuiasca propriul text, sa patrunda in poveste, sa ia la intrebari personajele. De aici vor aparea si satisfactiile, din defrisarea cararilor labirintului literaturii de raftul intai.

p>Prefață de Lucian Pricop

„Nuvelistica lui Delavrancea exprima permanenta oscilatie a scriitorului, cum singur a numit-o fara intentie, „intre vis si viata”, intre taramul fermecat al basmului si infatisarile uneori crude ale existentei, intre natura salbatica si civilizatie, intre evul ferice si patriarhal de „odinioara” si decaderea unui prezent miselnic si respingator. Atitudinea este in esenta eminesciana si ea a fost observata inca din epoca.” Al. Săndulescu

Naturalismul in spiritul prozelor lui Emile Zola este noutatea stilistica pe care o aduc Nuvelele lui Delavrancea. Confruntarile psihofiziologice cu care opereaza prozatorul sunt nucleul generativ de semnificatie, fabula contand prea putin. In felul acesta, empatia cititorului tine de capacitatea acestuia de a se impresiona in vecinatatea unor paradoxuri comportamentale. Este memorabila exclamatia oximonoronica a unei rude a avarului Hagi-Tudose: „Saracu’, ce bogat este!“ Lucian Pricop

Prefață de Lucian Pricop

„Aceasta carte pentru copii incepe cu un semn (sau ceva de felul acesta) adresat adultilor, ceea ce explica de ce critici importanti au scris atat de mult despre ea, incercand sa o interpreteze din diverse puncte de vedere: psihanalitic, antropologic, mitologic, filosofic s.a.m.d. Cu toate acestea, chiar daca este scrisa intr-o limba simpla, Pinocchio nu este o carte simpla. Sunt tentat sa spun ca nu este nici macar o poveste, dat fiind ca nu are indiferenta acesteia fata de realitatea de zi cu zi si nu ramane doar la o morala de baza, ci mai degraba propune altceva. La drept vorbind are aerul – si nu ezit sa folosesc acest termen – unui bildungsroman.” Umberto Eco

„Toata lumea stie povestea bucatii de lemn sculptat devenit o marioneta rebela fata de autoritatea adultilor, al carei nas creste atunci cand minte si care, dupa multe peripetii, se transforma intr-un baiat adevarat. […]

Clasic recunoscut, adaptat si reinterpretat in nenumarate limbi si pentru diferite medii (muzica, cinema, radio, televiziune si publicitate), povestea lui Collodi trece dincolo de teritoriul literaturii italiene pentru copii si-si face loc in cadrul culturii universale. […] Precum eroii clasici ai miturilor greco-romane, Pinocchio trece prin incercari care ii dezvaluie natura eroica si divina. Sufera mai multe transformari, precum cea in magar, o preschimbare raspandita in mitologiile occidentale si orientale. […]

Metamorfoza finala din papusa de lemn intr-un baiat incheie parabola si-l face pe Pinocchio o fiinta umana de sine statatoare. Cultural icon internationala si atemporala, Pinocchio isi gaseste o noua viata cu fiecare noua traducere si cu fiecare noua interpretare.” Lucian Pricop

Ion Luca Caragiale (1852–1912) a fost dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, director de teatru, profesor, comentator politic, ziarist, dar și sufleur, revizor școlar, corector, registrator, copist sau patron de berărie. Este considerat cel mai mare dramaturg român al tuturor timpurilor și unul dintre cei patru mari clasici ai literaturii române.

Opera lui Ion Luca Caragiale cuprinde teatru, nuvele și povestiri, momente și schițe, publicistică, parodii și poezii. Caragiale este considerat atât întemeietorul teatrului comic din România, cât și unul dintre principalii fondatori ai teatrului național. Majoritatea scrierilor sale exemplifică elocvent realismul critic românesc.

Volume publicate în timpul vieții: Schițe (Traduceri și originale) (1897), Momente (1901), 1907, din primăvară până-n toamnă. Cîteva note (1907), Novele, povestiri (1908), Teatru. Opere complete (1908), Momente, schițe, amintiri (1908), Schițe noue (1910). Deopotrivă adulat și contestat, lui Caragiale i s-au decernat numeroase premii pentru piesele sale ingenioase, fiind ales, post-mortem, membru al Academiei Române.

 

Tradusă în hexametri, cu o postfaţă, bibliografie şi indici de Dan Sluşanschi şi ilustrată de Mihail Coşuleţu

„Binevoitorul nostru cititor se va întreba, poate, cum de ne-am asumat curajul de a ne avânta într-o atât de temerară întreprindere, cum este aceea a unei noi traduceri a poemelor homerice, şi, mai cu seamă, a uneia dorite în hexametri. Vom mărturisi, prin urmare, deschis că am ajuns treptat să simţim această înclinare nu ca pe o îndrăzneală, ci ca pe o necesitate de neocolit: nimeni nu poate tăgădui faptul că orice lume civilizată, orice naţiune cultivată şi cu respect pentru sine are îndatorirea de a-şi regândi marii autori odată cu fiecare nouă generaţie şi de a-i traduce iarăşi, măcar tot la două generaţii, căutând să se apropie mereu mai mult de spiritul şi de expresia acestora.“  — DAN SLUŞANSCHI

Aventurile lui Huckleberry Finn, acest roman care s-a bucurat si se bucura inca de interesul publicului, pare scris in joaca. Avem insa, fara indoiala, prima epopee autentica a sudului american si, cu siguranta, cea mai cunoscuta, de un umor extraordinar si de o profunzime a observatiei experimentata mult mai tarziu de adeptii realismului.

„În Creangă, fiecare român se recunoaşte ca atare, cu tot ce are mai de preţ al lui. În Creangă, fiecare se simte crescut om întreg, la statul fiinţei lui adevărate.Vorbirea lui e graiul pe care simţi c-ar trebui să-l vorbeşti, simţirea lui e simţirea cea dintâi care te cuprinde, înainte de a te potrivi lăuntric altor calapoade sufleteşti. Liniştea lui, echilibrul lui intern, seninătatea în rezistenţă împotriva încercărilor, gluma sunt însuşirile românului din balade şi poveşti. Prin Creangă, românul intră în universalitate.“ — MIRCEA VULCĂNESCU

Comedia este genul predominant in opera lui Caragiale. Umorul imbraca cele mai variate forme: de la comicul de limbaj la comicul de situatie; de la ironia comentariilor si a naratiunii la constructia personajelor desuete sau grotesti. Ceea ce este specific lui Caragiale este pozitia fals neutra, fals echidistanta pe care o adopta fata de personajele sale.

Intoarcerea din rai se numără printre romanele pe care Eliade le-a dedicat generației sale și frământărilor ei. Neliniștile, dezamăgirile și criza de repere care au marcat „Generația ’27“, adică tânăra elită intelectuală interbelică, sunt fermentul unui „rău de epocă“ ce face ca personajele cărții să-și dorească înnoirea, schimbarea cu orice preț, mergând până la redefinirea omului însuși. Însă născută, parcă, sub zodia fatalității, generația care credea că i se refuzase „raiul“ se afla la un pas de căderea în abis.

Romanul adolescentului miop poate fi socotit drept fila de început a cronicii vieții, operei și sistemului de gândire ale lui Mircea Eliade, cea dintâi înregistrare în scris, transfigurată prin literaturizare, a construirii de sine fără de care nici o personalitate nu rămâne în conștiința lumii și nici un creator nu e cu adevărat mare. Contradicțiile, frământările și incertitudinile de tot felul nu sunt niciodată mai puternice decât în adolescență. Să le învingi, să faci din ele trepte ale cunoașterii și autocunoașterii – iată o dovadă de eroism autentic, de triumf al voinței, prevestind omul excepțional de mai târziu.

Definind literatura drept „fiică a mitologiei“, Mircea Eliade și-a conceput nuvelele de factură fantastică drept spații în care cotidianul și mitul converg, cele două rămânând, totuși, opuse unul celuilalt. O astfel de proză învestește realul cu un întreit mesaj: estetic, mitologic și fantastic, iar cititorul, deopotrivă cu personajele, ajunge să cunoască o altă experiență a timpului și spațiului. În nuvele precum La țigănci, Pe strada Mântuleasa sau În curte la Dionis, Bucureștiul interbelic e conceput ca spațiu mitic, în care fantasticul impregnează cotidianul. Drumul inițiatic e presărat cu labirinturi care condiționează prin probe accesul neofitului la porțile spațio-temporale (La țigănci) și cu personaje a căror identitate mundană e dublată de una fabuloasă (Pe strada Mântuleasa), pentru ca eroi precum Leana și Adrian – de fapt, încarnări ale cuplului mitologic Orfeu–Euridice (În curte la Dionis) – să se regăsească, supuși imuabilei coerciții a mitului eternei reîntoarceri.

Povestirile din această colecție explorează diverse teme, inclusiv viața de zi cu zi în America rurală, aventurile și peripețiile personajelor și satira socială. Autorul Mark Twain este cunoscut pentru abilitatea sa de a combina umorul său inteligent cu observațiile asupra naturii umane și societății.

„Din lumea celor care nu cuvântă” este o carte de schiţe şi de povestiri scrise de Emil Gârleanu (1878-1914), apărută la Editura Corint şi recomandată elevilor pentru lectură. Prima ediţie a volumului a apărut în anul 1910. „Din lumea celor care nu cuvântă” este un volum de scrieri despre natură, despre fiinţele necuvântătoare, Emil Gârleanu reuşind să dea viaţă animalelor, păsărilor şi tuturor plantelor din natură.

Ion Luca Caragiale (1852–1912) a fost dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, director de teatru, profesor, comentator politic, ziarist, dar și sufleur, revizor școlar, corector, registrator, copist sau patron de berărie. Este considerat cel mai mare dramaturg român al tuturor timpurilor și unul dintre cei patru mari clasici ai literaturii române.

Anton Pann s-a născut în jurul anilor 1796-1798[8] în localitatea Sliven, Imperiul Otoman (astăzi în Bulgaria), un târg însemnat așezat la poalele versantului sudic al munților Balcani, pe malul stâng al râului Tundja. Tatăl său era de meserie căldărar. El avea ca nume de familie Petrov și purta prenumele Pantelimon, uneori transcris „Pandele”, „Pantoleon” sau „Pantaleon”, cum afirmă într-un studiu Tudor Vianu.

Ioan Slavici (1848-1925) este considerat, alături de Eminescu, Caragiale şi Creangă, cel de-al patrulea clasic al literaturii române. Celebru pentru nuvelele sale, printre care se numără Moara cu noroc şi Pădureanca, Slavici a jucat un rol esenţial în istoria romanului autohton, cel mai cunoscut roman al său fiind Mara (1870).

Mara este romanul socialitatii invingatoare pe toate planurile, in confruntarea cu indivizii pe care natura si varsta ii imping vremelnic la nesupunere. Colectivitatea face legea pe care individul e tinut s-o respecte; el nu simte deocamdata, in aceasta necesitate individuala caracterul opresiv. O primeste ca si cum legea tuturor ar fi buna si pentru el. - N. Manolescu

Cuprins: • Tabel cronologic de Al. Piru • Nota asupra editiei

Recreatia mare reuneste multe dintre povestirile lui Mircea Santimbreanu. Personajele cartii sunt de doua feluri: pozitive si negative. Avem pe de o parte galeria celor care sunt harnici, care sar in ajutor, invata bine, la plantatul pomilor fructiferi etc. De cealalta parte sunt corigentii, chiulangii, indisciplinatii care soptesc, copiaza, deranjeaza lectia, distrug natura, isi mint parintii.

Minunata lume a cartilor va asteapta s-o descoperiti si s-o indragiti, sub indrumarea dascalilor si a parintilor vostri! In paginile acestei carti veti gasi o sumedenie de personaje dintre cele mai diverse, de la sugubatul Pacala si amuzantul prichindel Habarnam la viteazul Praslea, poznasul Pinocchio si inteleapta furnicuta din celebra fabula a lui La Fontaine. De la fiecare dintre ele veti avea cate ceva interesant si folositor de invatat, iar daca veti parcurge cu constiinciozitate acest volum, veti putea sa luati cele mai mari note din clasa la disciplina limba si literatura romana!