Clasici

De la telegrame și clavir la caterincă, fotografie, telefon sau poate cinematograf, o preocupare pentru gadgeturi ale comunicării străbate lumea lui Caragiale... Dezinteresat de cinematograf, la ale cărui prime proiecții va fi asistat, fie la Bucureşti, fie la Berlin, Caragiale are un deosebit simț al vizualului (chiar cinematografic), identificat ocazional de critică. Apariția celei de-a şaptea arte poate oferi o altfel de lectură a lui Caragiale, urmărindu-se atât unele ocurențe ale scriitorului cu „marele ecran", cât și ecranizarea unor opere caragialiene. Dan Gulea

Opera caragialiană oferă un orizont de lectură inepuizabil. Clasicismul ei este util interpretărilor de manual prin identificări facile ale unor tipologii și prin delectabilul satiric. Modernismul ei este recuperabil pentru utilizatorii rafinați, capabili să-l scoată din context pentru a-l plimba în contextele lor. Localismul său îi bucură până la un punct pe iubitorii de specific național, fie el compozit, iar europeismul său cu bătaie lungă îi încântă pe cei care-l prețuiesc pe autorul care a ales calea exilului, sătul poate de autohtonism. Mai toți știu câteva citate pe de rost, evident cele care reflectă inepția: Caragiale al nostru e vechi, domnule! Angelo Mitchievici

JANE AUSTEN s-a nascut pe data de 16 decembrie 1775 in localitatea Steventon din comitatul englez Hampshire. Incercarile sale literare timpurii s-au lovit de neincrederea editorilor, ea reusind sa-si publice primul roman, Ratiune si simtire, abia in 1811, dupa opt ani de cand spera zadarnic ca o alta lucrare, Northanger Abbey, sa vada lumina tiparului. Mandrie si prejudecata (1813) ii aduce consacrarea ca scriitoare, iar Mansfield Park (1814) si, mai ales, Emma (1815), consolideaza prestigiul de care se bucura. Succesul comercial avea sa vina mult mai tarziu, fiecare editie a romanului constituind un eveniment notabil. La varsta de doar 42 de ani si jumatate, Jane Austen parasea aceasta lume. Alte doua romane, Persuasion si mult-amanatul Northanger Abbey, aveau sa apara doar postum, la sfarsitul anului 1817.

Berlin Alexanderplatz (1929), cea mai cunoscută operă a lui Alfred Döblin, opera care i-a pecetluit succesul în epocă și recunoașterea din partea posterității – roman al orașului, se înscrie în tradiția unor volume precum Casa umbrelor de Charles Dickens, Manhattan Transfer de John Dos Passos, Ulise de James Joyce ș.a.m.d.

Acest „mare roman al Berlinului” – scriere atipică, experimentală – a fost interzis în perioada dictaturii naziste, iar autorul său, forțat să ia calea exilului.

La răscruce de vânturi (1847) este și astăzi o lectură obligatorie pentru orice cititor pasionat, în vreme ce personalitatea învăluită în mister a tinerei prozatoare și poete a devenit de asemenea subiect de interes pentru posteritate. Năvalnicul talent liric al lui Emily Brontë irupe și din unicul ei roman, în centrul căruia stă extraordinara po

Unicul roman al lui Emily Brontë, care are în centru extraordinara poveste de iubire dintre Catherine și Heathcliff.  

Ecranizări:  

Cartea lui Emily Brontë s-a bucurat de o mulțime de ecranizări de-a lungul timpului, printre care:  

• Cartea lui Emily Brontë s-a bucurat de o mulțime de ecranizări de-a lungul timpului, printre care:
• Wuthering Heights, film din 1939, în regia lui William Wyler;
• Wuthering Heights, film din 1992, regizat de Peter Kosminsky, cu Juliette Binoche și Ralph Fiennes;
• Wuthering Heights, serial din 2009, cu Tom Hardy și Charlotte Ridley în rolurile principale, în regia lui Coky Giedroyc.

În muzică:

• Piesa Wuthering Heights (1978) de Kate Bush; o versiune a aceleiași piese a oferit și trupa de heavy metal Angra (1993);
• Wind & Wuthering (1976), piesă și album eponim ale trupei Genesis;
• It’s All Coming Back to Me Now, piesă compusă de Jim Steinman, interpretată și de artistul Meat Loaf.

La răscruce de vânturi (1847) este și astăzi o lectură obligatorie pentru orice cititor pasionat, în vreme ce personalitatea învăluită în mister a tinerei prozatoare și poete a devenit de asemenea subiect de interes pentru posteritate. Năvalnicul talent liric al lui Emily Brontë irupe și din unicul ei roman, în centrul căruia stă extraordinara poveste de iubire dintre Catherine și Heathcliff. 
 
„Emily Brontë ne-a lăsat câteva poeme și una dintre cele mai frumoase cărți ale literaturii din toate timpurile. Poate cea mai frumoasă, cea mai profund violentă dintre toate poveștile de dragoste.” Georges Bataille

„Ea [Emily Brontë] a privit lumea sfâșiată de un imens haos și a simțit înăuntrul său puterea de a o uni într-o carte.”  Virginia Woolf 

veste de iubire dintre Catherine și Heathcliff.

Antoine Marie Jean-Baptise Roger, viconte de Saint-Exupery, pe numele sau complet, s-a nascut la 29 iunie 1900, la Lyon, in Franta, intr-o familie apartinand aristocratiei franceze, tatal sau fiind Jean de Saint-Exupery, iar mama, Marie de Fonscolombe. Scriitor, ziarist si aviator francez, Antoine a avut o viata plina de aventuri palpitante: a pilotat avioane in Razboiul Civil Spaniol, a fost reporter in Indochina si in Rusia, s-a inrolat in aviatia franceza in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, iar o parte dintre aceste experiente au fost consemnate in cateva dintre cartile sale (Curierul de Sud, 1929, Zbor de noapte, 1931, Pilot de razboi, 1942).

Romania pitoreasca este intaia tentativa reusita de constructie prozastica bazata pe o calatorie nationala. Alexandru Vlahuta are propria lectura a imaginilor, o lectura meditativa cu accente de basm. - Lucian Pricop

In Chira Chiralina, scriitorul infatiseaza, pe de o parte, lumea amestecata si straina din porturile dunarene, de odinioara, mai amestecata si mai straina decat cea de azi; iar pe de alta, Asia neamurilor, Orientul cu splendorile naturii si turpitudinile omenesti. Vitiile si mizeriile morale ale bietului pumn de tarana, Istrati le infatiseaza c-o iertatoare cumpanire, cu acelasi sentiment pe care trebuie sa-l aiba omul in fata diformitatilor fizice. Si unele, si altele, la urma urmei, sunt tot fiziologice. - Mihail Sadoveanu

„Biserica singurătății”, ultimul roman al Graziei Deledda, laureată a Premiului Nobel pentru Literatură, tradus pentru prima oară în limba română de cunoscutul italienist Ștefan Damian și publicat în Colecția „Longseller” a Editurii Școala Ardeleană.
„Concezione nu studiase, nu citea decât cartea ei de rugăciuni, dar era inteligentă, și singurătatea și atavismul dezvoltaseră în ea, zi de zi, tot mai mult, ca și în păstorii din munți, un concept filosofic primordial, de bun-simț, despre viață, aproape stoic. Înțelegea foarte bine că boala era, în raport cu iubirea, ca un fel de legătură, un legământ, o piedică asemenea multor altora, și că trebuia să lupte cu simțurile, cu visurile, tocmai cu instinctele deșteptate chiar de acea opreliște, dar încerca bucuria, gustul durerii, la fel ca multă lume rafinată.” (GRAZIA DELEDDA)

În Biserica Singurătății, protagonistă este boala, în dublul ei aspect: cel fizic și cel sufletesc; conjugate, acestea conduc la continue frământări, amânări, neparticipări. Lipsa de perspectivă reduce protagonista la rolul de vestală, de întreținere a focului sacru al trecutului măreț, al fidelității față de acesta, subminat de neputința societății moderne de a-l înțelege. (ȘTEFAN DAMIAN)

Ultimul și cel mai pregnant autobiografic roman al Graziei Deledda, Biserica singurătății, spune povestea Mariei Concezione, o frumoasă cusătoreasă dintr-un Nuoro îndepărtat al unei Sardinii arhaice, care trăiește drama unui diagnostic cumplit: cancer de sân, o boală fatală care îi schimbă atât propria viață, cât și destinele celor din jurul său. Un roman pus pe hârtie acum aproape o sută de ani, demonstrând însă o sensibilă acuitate vizionară, în care Cancerul și Singurătatea capătă carnația unor personaje cât se poate de reale. O poveste despre suferință, iubire și reprimarea sexualității, despre boală percepută ca răspuns divin la păcatele genealogice ori la propriile greșeli, despre vinovăție, depresie, frică de moarte și resemnare, despre curaj, credință și încredere în sine, despre onoare, calomnie, prejudecăți, misoginism și condiția femeii într-o societate patriarhală. (ALINA HUCAI)

„Primăvara este fatală pentru femei. Ca și pământul, și ele au nevoie, în acest anotimp, să înflorească, să se bucure, să încolțească. Iubirea este cel mai bun polen pentru ele. Totul merge strună când este iubire: altceva nu mai contează în viață, fiindcă viața însăși este esența și sfârșitul iubirii. Dacă tu, draga mea prietenă, te-ai fi măritat acum zece ani, azi ai avea în jurul tău trei sau patru copii, să stea în tovărășia florilor, păsărilor și, mai ales, a inimii tale. Dar poate că te-ai uitat la alte lucruri vane din viață și acum te distrugi, te consumi încet, ești ca o migdală care se usucă în coaja ei înainte de-a ajunge să se coacă.” (GRAZIA DELEDDA)

Grazia Maria Cosima Damiana Deledda (n. 27 septembrie 1871, Nuoro, Sardinia, Italia – d. 15 august 1936, Roma, Italia, reînhumată, în 1959, în Biserica-Muzeu La Chiesa della Madonna della Solitudine din Nuoro).

Laureată a Premiului Nobel pentru Literatură în 1926 „pentru scrierile sale de inspirație idealistă în care zugrăvește, cu claritate plastică, viața de pe insula sa natală [Sardinia], și pentru profunzimea și simpatia cu care se apropie de problemele existenței omenești.”

Totul pare să-i surâdă Iui Edmond Dantes: este pe cale să fie promovat căpitan de corabie și se vă căsători cu frumoasa Mercedes. Dar, chiar în ziua nunții, acuzat de trădare, de stat, este arestat și apoi trimis în sinistra închisoare a castelului. Atunci când iese în sprsit de acolo, paisprezece ani mai târziu, are un singur scop, să se răzbune.

Totul pare să-i surâdă lui Edmond Dantès: este pe cale să fie promovat căpitan de corabie şi se va căsători cu frumoasa Mercédès, de care e îndrăgostit nebune ște. Dar, chiar în ziua nunţii, victimă a unui complot, este acuzat de înaltă trădare, arestat, condamnat fără proces la detenție pe viaţă şi trimis în sinistra închisoare a castelului d’If.

Într-o seară de iarnă, cinci tineri petrec până târziu la jocul de cărți, apoi discută despre puterea misterioasă pe care o deține o bătrână contesă, bunica unuia dintre ei. Această femeie ar ști o combinație de trei cărți care este de fiecare dată câștigătoare. Nepotul ei povestește cum bunica sa, pe când era tânără și se afla în Franța, a pierdut într-o seară o sumă uriașă, iar soțul ei a fost furios. A găsit ajutor la faimosul conte de Saint-Germain, care i-a dezvăluit un secret ce i-a permis să-și recâștige banii.

În Gențiane, Cella Serghi spune povestea Radei Ionac, personaj asemănător din multe puncte de vedere cu Diana Slavu, eroina din Pânza de păianjen. Tânără de origine modestă, Rada muncește din greu – este asistentă medicală într-un spital, slujnică în casele unor doamne cu stare – ca să-și poată finaliza studiile și să devină regizor. Pentru a-și împlini visul, este nevoită să accepte compromisuri și să facă față prejudecăților celor din jur. Ca toate personajele feminine ale Cellei Serghi, Rada se îndrăgostește și suferă din iubire, îi admiră și îi disprețuiește pe bărbați. În final însă, fericirea nu vine din poveștile de dragoste pe care le trăiește, ci din împlinirea personală.

Romanul Amantul doamnei Chatterley a fost interzis la publicarea sa, stârnind o furtună de controverse. Lawrence explorează trăirile lui Constance Chatterley, prizonieră într-un mariaj steril cu Sir Clifford, un aristocrat intelectual paralizat de la brâu în jos în urma Primului Război Mondial. Disperat să capete un moștenitor, Clifford îi sugerează soției sale să încerce o aventură, și Constance se trezește implicată într-o relație pasională cu Oliver Mellors, paznicul de vânătoare de pe domeniul lor.

„Este cert că, luându-și ca alter ego pe Adrian Zograffi, Panait Istrati încerca să refacă pe Jean Cristophe al lui Romain Rolland. În Codin, în orice caz, el a izbutit să creeze un alt Colas Breugnon.” (Alexandru Piru)
„Panait Istrati nu este un romancier. Darurile lui epice țin mai curând de domeniul povestirii, înrudindu-se, sub acest raport, cu tonalitatea generală a operei sadoveniene. Este un povestitor, prin aluviunile orientale ale artei noastre, prin contactul mereu reînnoit și viu cu lumea halimalei, a cronicilor și a mitului popular. Și e un povestitor român, prin cele mai profunde accente ale scrisului său.” (Mircea Zaciu)

„Dragoste – prietenie (în înaltul înțeles emersonian al cuvântului) – moarte, iată realitățile morale ce punctează, cu semne de foc, fiecare pagină a acestui neliniștit. Tonurile sunt rând pe rând crude sau feerice, mustind de viață sau reduse la schemele unor simboluri etice înalte, ca în basmele populare. De unde, un adevărat suflu de epopee cutreieră toate aceste povestiri, răscumpărând unele asperități stilistice sau stângăcii compoziționale.” (Mircea Zaciu)
„Căci opera lui Panait Istrati întregește peisagiul literaturii românești din ultimii douăzeci de ani, deoarece, dimpreună cu Mihail Sadoveanu și cu Liviu Rebreanu, autorul Kirei Kiralina, alcătuiește treimea cea de o ființă a celei mai unitare substanțe epice. Ca și aceștia – și poate că nu strică să amintim cum câteșitrei purced la împlinirea operei lor, cam în același timp (întreg Sadoveanu de după Cocostârcul albastru, de la trecutul război începe) – ca și aceștia, Panait Istrati este, dintre toți ceilalți scriitori moderni ai noștri, acela care aduce cele mai multe probleme, cei mai mulți eroi și cea mai puternică individualitate…” (PERPESSICIUS)

"Vremea se dezmortea. Iarna, istovita ca o baba rautacioasa, se zgarcea mereu, simtind apropierea primaverii din ce in ce mai dezmierdatoare. Haina de zapada se zdrentuia dezvelind trupul negru al campurilor... Ion de-abia asteptase zilele acestea. Acum, stapan al tuturor pamanturilor, ravnea sa le vaza, sa le mangaie ca pe niste ibovnice credincioase. Ascunse sub troienele de omat, degeaba le cercetase. Dragostea lui avea nevoie de inima mosiei. Dorea sa simta lutul sub picioare, sa i se agate de opinci, sa-i soarba mirosul, sa-si umple ochii de culoarea lui imbatatoare... Iesi singur, cu mana goala, in straie de sarbatoare, intr-o luni. Sui drept in Lunci, unde era porumbistea cea mai mare si mai buna, pe spinarea dealului... Cu cat se apropia, cu atat vedea mai bine cum s-a dezbracat de zapada locul, ca o fata frumoasa care si-ar fi lepadat camasa aratandu-si corpul gol, ispititor... Sufletul ii era patruns de fericire. Parca nu mai ravnea nimic si nici nu mai era nimic in lume afara de fericirea lui. Pamantul se inchina in fata lui, tot pamantul... Si tot era al lui, numai al lui acum... Se opri in mijlocul delnitei. Lutul negru, lipicios ii tintuia picioarele, ingreundandu-le, atragandu-l ca bratele unei iubite patimase. Ii radeau ochii, iar fata toata ii era scaldata intr-o sudoare calda de patima. Il cuprinse o pofta salbatica sa imbratiseze huma, sa crampoteasca in sarutari, intinse mainile spre brazdele drepte, zgrunturoase si umede. Mirosul acru, proaspat si roditor ii aprindea sangele.Se apleca, lua in maini un bulgare si-l sfarama intre degete cu o placere infricosata. Mainile ii ramasera unse cu lutul cleios ca niste manusi de doliu. Sorbi mirosul, frecandu-si palmele."

Romanul a fost ecranizat în 1997, în regia lui Robert Bierman, avându-i în rolurile principale pe Richard E. Grant şi Helena Bonham Carter.

Romanul Aspidistra să trăiască!, publicat în 1936 şi presărat cu numeroase detalii autobiografice, este o satiră muşcătoare la adresa vieţii literare şi a societăţii capitaliste ce ridica banul la rang de religie. Proiectând naraţiunea pe fundalul Marii Crize Economice din anii ’30, Orwell realizează o cronică sumbră, emoţionantă, dar străbătută de puternice accente comice, a războiului personal purtat de Gordon Comstock, un mărunt poet londonez trecut de prima tinereţe, împotriva dominaţiei „zeului-ban” ce corupe toate aspectele existenţei şi a „decenţei meschine a clasei medii de jos”, al cărei simbol prin excelenţă este, în viziunea sa, aspidistra, planta ornamentală nelipsită din fereastra oricărei case din Anglia.

Un roman de o duiosie rara, iata ce va propune editura noastra, prin Motl, baiatul cantorului. Autorul, Salom Alehem, mai putin cunoscut cititorilor din Romania, s-a bucurat de un success imens, la inceput de secol XX, in Europa si Statele Unite. A fost comparat cu Mark Twain, si pe buna dreptate: aidoma celebrului scriitor american, Salom Alehem reuseste sa patrunda in lumea nevinovata a copilariei si sa ne povesteasca viata, asa cum se vede de acolo, prin ochii unui baietel istet si inimos!

Intr-o calatorie spre o noua viata, familia Robinson se trezeste naufragiata pe o insula pustie, in mijlocul unui ocean imens. Condusi de ingeniozitatea si curajul tatalui lor, membrii familiei isi unesc fortele pentru a supravietui si a preface insula intr-un adevarat paradis. Fiecare zi aduce noi provocari, descoperiri uimitoare si aventuri captivante, de la construirea unui adapost sigur pana la intalnirea cu animalele exotice ale insulei.

Jane Eyre, publicat în1847 de Charlotte Brontë sub pseudonimul Currer Bell, reprezintă unul dintre cele mai apreciate, mai citite și mai importante romane de dragoste din literatura universală. A revoluționat scrierea în proză atât prin conturarea personajului principal feminin atipic, redat în narațiunea la persoana I, cât și prin temele abordate: feminismul, singurătatea și iubirea, sărăcia și diferențele de clasă, spiritualitatea și religia, sexualitatea și datoria morală, importanța independenței femeilor – toate prezentate prin filtrul gotic caracteristic literaturii victoriene. Viața lui Jane Eyre – din copilărie până la vârsta maturizării – îi este înfățișată cititorului drept o autobiografie (așa cum se și subintitula romanul): anii chinuiți, de orfană, petrecuți de protagonistă alături de mătușa și de verii ei la reședința lor, Gateshead Hall; plecarea la pensionul Lowood, unde va cunoaște prietenia adevărată; slujba de guvernantă la conacul Thornfield, unde se îndrăgostește de misteriosul domn Edward Fairfax Rochester și unde are parte de câteva evenimente inexplicabile; timpul petrecut la Moor House, unde descoperă lucruri neprevăzute despre familia ei și despre ea însăși, dar are parte și de perspectiva unei noi iubiri; pentru ca, în final, tânăra Jane să își împlinească destinul.

În imprintul Clasici ai literaturii, cititorul român va descoperi romanul într-o traducere semnată de Mirella Acsente, cu o prefață de Cornel Mihai Ionescu.

„Felul cel mai concis de a defini importanta contribuie adusa de Charlotte Brontë literaturii mi se pare a fi următorul: ea a atins expresia celui mai elevat romantism prin mijlocirea celui mai frust realism.” G.K. Chesterton

„[Citind Jane Eyre,] entuziasmul pe care îl resimțim nu este de scurtă durată. Ne poartă prin tot volumul, fără să ne lase răgaz să analizăm, fără să ne dea voie să ridicăm ochii din pagină.” Virginia Woolf

Această ediţie cuprinde integrala prozei lui Ion Luca Caragiale. Selecţia a fost organizată pe principiul cronologic, pentru a oferi cititorului o imagine asupra diversităţii aspectelor sociale şi a putea identifica etapele creaţiei, revistele în care a publicat autorul care a conturat o epocă şi moravurile sale, o tipologie aparte prin comportament, limbaj şi onomastică.

Această ediţie cuprinde integrala prozei lui Ion Luca Caragiale. Selecţia a fost organizată pe principiul cronologic, pentru a oferi cititorului o imagine asupra diversităţii aspectelor sociale şi a putea identifica etapele creaţiei, revistele în care a publicat autorul care a conturat o epocă şi moravurile sale, o tipologie aparte prin comportament, limbaj şi onomastică.

Litera stacojie, capodopera lui Nathaniel Hawhtorne, redă povestea lui Hester Prynne, protagonista romanului, și situația critică în care se află: naște un copil după ce comite adulter, iar societatea puritană din secolul al XVII-lea (acțiunea se petrece între anii 1642–1649), din Boston, Massachusetts, o condamnă la o viață plină de rușine și regrete. Încolțită de societate și de umilirea publică, Prynne e obligată să poarte litera „A”, de un roșu-aprins, brodată pe corset, și se confruntă cu provocarea construirii unei noi vieți, cu demnitate. De-a lungul romanului, sunt explorate teme precum păcatul, pedeapsa și vinovăția.

„[…] o extraordinară operă a imaginației, din care irup, la fiecare pagină, o simplitate biblică și o claritate aproape cinematică. Litera stacojie este o carte uluitoare, încărcată de o puternică simbolistică, la fel de stranie și de tulburătoare precum orice a scris Edgar Allan Poe.” Robert McCrum, The Guardian

„Frumoasă, excelentă, neașteptată […], de o ingenuitate și o delicatețe a scriiturii de nedefinit… Posedă farmecul și misterul inepuizabil al marilor opere de artă.” Henry James

NATHANIEL HAWTHORNE s-a născut în Salem, Massachusetts, în 1804 şi a studiat la Colegiul Bowdoin, din Brunswick, Maine, unde a fost coleg cu viitorul preşedinte Franklin Pierce şi cu viitorul poet Longfellow. Şi-a publicat prima operă, Fanshawe, în 1828, urmată de mai multe nuvele, apărute în diferite periodice, pe care le-a reunit în 1837 sub titlul Twice-Told Tales (Basme spuse de două ori). Un alt volum de nuvele a fost Mosses from an Old Manse (Muşchi de pe un vechi prezbiteriu), apărut în 1846. În 1850 a publicat The Scarlet Letter (Litera stacojie), un an mai târziu The House of the Seven Gables (Casa cu şapte frontoane), iar în 1852 The Blithedale Romance (Poveste de dragoste la Blithedale).

În 1853 a fost numit consul la Liverpool şi Manchester. În 1858 s-a stabilit la Roma şi a început să lucreze la un roman de dragoste, pe care avea să îl rescrie în Anglia, unde s-a întors în 1859, The Marble Faun (Faunul de marmură), publicat în 1860. În 1863 a publicat Vechea noastră casă, o colecţie de eseuri despre Anglia.

O carte la fel de actuală și de surprinzătoare acum ca la apariția sa, în 1933, Condiția umană anticipează lumea contemporană și dă viață sensului profund al avântului revoluționar. Relatare ficțională a unui episod crucial de la începuturile Revoluției Chineze, romanul oferă o pătrunzătoare analiză psihologică asupra spiritului revoluției politice.

Încă din prima scenă, în care rebelul chinez Chen Ta-eul încearcă să-și depășească frământările sufletești pentru a duce la îndeplinire un asasinat, Malraux îmbină cu măiestrie acțiunile curajoase cu principiul existențial conform căruia schimbarea socială vine întotdeauna ca urmare a faptelor individuale. Ca studiu al conspirației și conspiratorilor, al oamenilor prinși în vâltoarea disperată a ideologiilor, trădării, oportunității și liberului-arbitru, romanul lui André Malraux rămâne o operă neegalată până în ziua de azi.

Oricât de importantă ar fi activitatea lui Malraux, totuși cărțile sale sunt acelea care ne emoționează și ne exaltă… Le redeschid deseori și întotdeauna pentru a afla acolo argumente frumoase de a iubi viața; și argumente de a prefera vieții renunțarea la viață; înnobilarea vieții prin dăruire și sacrificiu. În timp ce atâția alții sunt astăzi preocupați să înjosească umanismul, Malraux îl înalță în mod spontan, și cred că tinerii îi păstrează, ca și mine, recunoștință. André Gide

Roman epistolar, Legaturile primejdioase spune povestea marchizei de Merteuil și a vicontelui de Valmont, doi amanți amorali, deveniți rivali, care se distrează distrugându-i pe alții și care, în cele din urmă, se distrug reciproc.

Cartea ilustrează psihologia erotică a societății artificiale și rafinate a marii aristocrații din perioada anterioară Revoluției Franceze.

Acțiunea ultimului roman al lui Jane Austen, apărut postum, o urmărește pe Anne Elliot, o tânără a cărei familie se mută pentru a-și reduce cheltuielile și își închiriază casa unui amiral și soției acestuia.

Fratele soției amiralului, căpitanul de marină Frederick Wentworth, fusese logodit cu Anne în urmă cu aproape opt ani, și acum cei doi, singuri și fără obligații, se întâlnesc din nou.

O poveste de dragoste sortită împlinirii fericite, desfășurată pe fundalul societății engleze din prima jumătate a secolului al XIX-lea.

În vara anului 1859, tânărul Arkadi Nikolaevici Kirsanov revine la moșia tatălui său împreună cu noul lui prieten, Evgheni Vasilievici Bazarov, un tânăr medic cu maniere neglijente.

Bazarov este însă „omul nou“, „eroul timpului nostru“, trecut prin școala aspră a muncii și a sacrificiului.

Părinți și copii, considerat de critică cel mai reușit roman al lui Turgheniev, a provocat la apariție aprinse discuții contradictorii, legate de conflictul dintre generația părinților, care se inspiră din idealurile umaniste tradiționale, și cea rebelă a fiilor, materialistă, dezamăgită și lipsită de iluzii.

În afară de frumuseţea artistică, romanul lui Turgheniev e remarcabil şi prin faptul că stimulează mintea, dă de gândit […] deoarece de la început până la sfârşit e pătruns de o sinceritate absolută, emoţionantă. Tot ce este scris în el a fost simţit până în cele mai mici amănunte; şi simţirea aceasta nu-şi găseşte expresia în digresiunile lirice, ci iese la iveală fără voia autorului, fără ca el să fie conştient de asta, şi animă naraţiunea obiectivă. D.I. Pisarev

În centrul romanului clasic al lui Victor Hugo se află trei personaje extraordinare, prinse într-o rețea de obsesii fatale. Grotescul cocoșat Quasimodo, clopotarul de la Notre-Dame, îi datorează viața arhidiaconului auster Claude Frollo, care la rândul său este legat de o pasiune fără speranță de dansatoarea țigancă Esmeralda.

Între timp, ea este vrăjită de un ofițer chipeș, dar, printr-un act de bunătate nechibzuit, câștigă devotamentul dezinteresat al lui Quasimodo.

În spatele figurilor centrale se mișcă o mulțime de personaje pitorești din lumea interlopă a cerșetorilor și a micilor infractori, într-unul dintre marile romane ale literaturii romantice.

Tânărul provincial Frédéric Moreau, proaspăt absolvent de bacalaureat, sosit la Paris pentru a studia dreptul, este plin de visuri și de ambiții.

Când o întâlnește pe doamna Arnoux, pentru tânăr este o adevărată „apariție“ care îl va marca pentru totdeauna. Student ambițios, îndrăgostit fără speranță, aruncat de soartă într-un Paris aflat în pragul Revoluției de la 1848, el va trebui să-și croiască drum într-o societate mic-burgheză zugrăvită de narator cu toate imperfecţiunile și discrepanțele sale.

Educația sentimentală este un roman de inițiere, inspirat parțial din experiențele autorului, care a deschis calea mișcării literare a naturalismului, îndreptată către critica socială și politică.

Educația sentimentală e perversă nu ca educație, ci ca literatură. Toate scenele de amor, destule, sunt mentale, iar efectele trupești țin de stilul în care sunt redate. Un tânăr se îndrăgostește de o femeie măritată, care nu știe de iubirea lui. Soțul nu-l vede niciodată ca pe un rival, și nici nu are de ce. Soția e femeia perfectă, soțul e burghezul adevărat, lipsit de scrupule.

Dar iubirea romantică nu învinge. [...] Un roman despre vise, de o subtilitate care pe alocuri taie până la sânge, fără să poți spune de unde curge... Alexandru Matei

Într-o noapte de iarnă, protagonistul, numit K., sosește în sat cu însărcinări oficiale a căror natură și întindere urmează să i se comunice.

Din acest punct, pentru K. începe o luptă de uzură ca să capete acces la autoritățile de la Castel, care l-au chemat, dar care acum sunt inaccesibile. Alianțele pe care K. și le face se transformă în atitudini de ostilitate după un mecanism care îi scapă.

Relația cu Frieda este mai întâi avantajoasă, dar, în cele din urmă, este aproape să-l distrugă.

Ordinea socială, normele morale, sistemul relațiilor din sat se desfășoară după reguli neînțelese de K., dar care se raportează toate la același ocult, misterios, inaccesibil Castel.

În timp ce K. face eforturi zadarnice să pătrundă tiparul de gândire și funcționare al micii societăți, iar cititorul simte frustrare și se revoltă în fața evoluției absurde a situației, sătenii sunt netulburați, convinși că totul merge exact așa cum trebuie să meargă.