Clasici

Introducere de Mihaela Anghelescu Irimia

În momentul apariției (1890), „Portretul lui Dorian Gray” a fost un succes însoțit de un uriaș scandal. Scopul romanului, un strălucit puzzle, era să epateze mințile convenționale prin explorarea infinitelor relații dintre viață și artă. Analiză subtilă a societății victoriene târzii, dublată de o afirmare a principiilor estetismului și a teoriei frumosului ca valoare absolută, combinând elementele gotice cu cele ale prozei franceze decadente, „Portretul lui Dorian Gray” este unul dintre marile romane ale lumii, care a însemnat un punct de cotitură în istoria literaturii.

Subjugat de farmecul propriului portret, pictat de prietenul său Basil Hallward, Dorian Gray face un pact faustic, vânzându-și sufletul în schimbul frumuseții și tinereții veșnice. Sub influența lui Lord Henry Wotton, el ajunge să ducă o viață dublă, dedicându-se tuturor plăcerilor interzise, dar păstrând aparențele unei vieți respectabile. În timp ce se afundă în această existență promiscuă, Dorian rămâne neatins de semnele degradării fizice și morale, care însă încep să se ivească pe chipul său zugrăvit în tabloul lui Basil.

„Romanul meu e otrăvitor, dacă vreți, dar nu puteți nega că este perfect, iar perfecțiunea este ceea ce căutăm noi, artiștii.“ — OSCAR WILDE

În aceste 12 povestiri, Cehov se dovedește, cu inefabilul său amestec de luciditate tristă și umor lipsit de sarcasm, un maestru al nuanțelor și subtilităților dulci-amare ale sufletului, fără a scrie propriu-zis proză psihologică sau de idei.

Pentru Cehov, dragostea adevărată e departe de a fi ideală și lipsită de contradicții, deși inevitabil idealizează. În mod esențial, ea se întemeiază pe o comuniune – fie și iluzorie, în cazul celor amăgiți – de simțire și valori, pe sinceritate, constanță și devotament. Scriitorul are un ochi ager și infailibil pentru diferitele ipostaze ale iubirii – de la dragostea împărtășită la cea disprețuită, la neputința sau lipsa curajului de a iubi, la dragostea frustrată ori care nu rezistă încercărilor vieții, dar și la dragostea platonică, admiratoare – și pentru diferitele surogate ale iubirii – simpla atracție fizică, senzualitatea rece, mila, condescendența, rutina, nevoia egoistă de a plăcea, de siguranță ori statut. Nimic din ceea ce e omenesc nu scapă observației sale chirurgicale, și totuși profund înțelegătoare. În cele din urmă, în spiritul lui umanist, dragostea între un bărbat și o femeie este legată de un caracter bun și de credința în artă, știință ori în profesie – cu alte cuvinte, în latura nobilă a naturii umane.

„Proust a ştiut să adapteze puterile unei vieţi interioare deosebit de bogate şi meșteșugit lucrate la expresia unei mici societăţi care vrea să fie şi trebuie să fie superficială. Prin actul său, imaginea unei societăţi superficiale reprezintă o lucrare profundă. Ar trebui folosit atât de mult spirit acolo? Merita obiectul atât de multă grijă şi o atât de neobosită. atenţie? – Merită din plin să fie luat in considerare.” (PAUL VALERY)

„Proust a ştiut să adapteze puterile unei vieţi interioare deosebit de bogate şi meșteșugit lucrate la expresia unei mici societăţi care vrea să fie şi trebuie să fie superficială. Prin actul său, imaginea unei societăţi superficiale reprezintă o lucrare profundă. Ar trebui folosit atât de mult spirit acolo? Merita obiectul atât de multă grijă şi o atât de neobosită. atenţie? – Merită din plin să fie luat in considerare.” (PAUL VALERY)

Scris cu extraordinară măiestrie, romanul „Moscova cea fericită” este o satiră ce surprinde efectele pe care le poate avea ideologia „omului nou” asupra oamenilor în carne şi oase, dar şi totala nepotrivire dintre retorică şi realitate. Moscova Cestnova, o tânără care debordează de entuziasm, s-a născut şi a copilărit în vremurile tulburi ale Revoluţiei bolşevice. Însă acum lumea s-a schimbat. Tovarăşul Stalin a declarat că „Viaţa a devenit mai bună! Viaţa e plină de voioşie!”, iar Moscova e pregătită să se alăture şi ea elitei sovietice. Dar visurile îi sunt curmate tragic de câteva accidente care o lasă invalidă. Din acest moment, începe o nouă viaţă: una ciudată, plină de necunoscute şi în opoziţie cu speranţele de până atunci. În ciuda tuturor nenorocirilor, fata îşi caută fericirea cu fervoare, încercând parcă să ducă la îndeplinire promisiunile noii lumi sovietice. În „Marea din adâncuri”, cititorul regăseşte multe dintre temele predilecte ale lui Platonov, unicitatea stilului său straniu, personaje fascinante şi o lume care abia se năştea şi, încă de pe atunci, îşi dezamăgea locuitorii.

Golemul... e pamantul cu toate framantarile lui, cu putreziciunea lui, cu energia lui, cu radacinile copacilor. Dar el nu merge fara piatra infipta in frunte, fara ea nu poate pleca, nu se misca. Insasi materia isi revendica dreptul de a fi frumoasa, de a fi recunoscuta ca frumoasa. Stefan Caltia

Printre manuscrisele céliniene recent descoperite se află și două sute cincizeci de file conținând prima formă a unui roman care se petrece în Flandra, în timpul Primului Război Mondial. La intersecția dintre autobiografie și ficțiune, romanul dezvăluie experiența care se află de atunci în centrul existenței autorului: traumatismul fizic și psihic provocat de front, de „abatorul internațional de nebunie".

Elizabeth Bennet este întruchiparea perfectă a eroinei tipice pentru Jane Austen: inteligentă, generoasă, sensibilă, incapabilă de gelozie sau de orice alt păcat major. Am putea crede că asta o face o mironosiță insuportabilă, dar adevărul e că Lizzy este o tânără modernă și sofisticată, care, la nevoie, știe să dea o replică spirituală și politicoasă, însă mustind de sarcasm. Ocazia i se ivește din plin când îl cunoaște pe arogantul, dar onestul burlac Fitzwilliam Darcy, prototipul eroului romantic distant și intens masculin, care o tratează inițial cu superioritate și chiar cu grosolănie. Căci, fără îndoială, miza romanului Mândrie și prejudecată, întrebarea care a făcut și face generații de cititori să întoarcă filă după filă până în ziua de azi este: vor ajunge Elizabeth și domnul Darcy, în ciuda diferențelor care îi fac aparent incompatibili, să fie împreună? Descoperiți răspunsul în această carte devenită clasică, savurând o poveste de dragoste scrisă după toate regulile artei și lăsându-vă fermecați de personajele ei memorabile!

În Moscova anilor ’30, diavolul, sub înfățișarea magicianului Woland, însoțit de acoliții săi – printre care Koroviev, Azazello și motanul negru Behemot –, se amuză să pună pe jar orașul. Retras într-un sanatoriu, maestrul, autorul unui roman monumental, acum ars, despre viața în vremea lui Pilat din Pont, încearcă să-și retrăiască iubirea pentru frumoasa Margareta care, la rândul ei, este în stare să-și vândă sufletul diavolului pentru a-și revedea iubitul. Într-un alt plan temporal, în Ierusalimul din urmă cu două mii de ani, Pilat din Pont îngăduie execuția lui Iisus Hristos.

Crimă și pedeapsă, capodopera lui Dostoievski, prezintă în prim-plan drama lui Raskolnikov, un fost student sărac și idealist care pune la cale o crimă cumplită, ce va zgudui orașul Sankt-Petersburg, atât pentru a-și rezolva problemele financiare, cât și din dorința de a-și demonstra sieși că este îndreptățit să o facă. Deși se consideră o persoană înzestrată cu calități deosebite și simte că decizia de a ucide este justificată, imediat după săvârșirea crimei, protagonistul se îmbolnăvește și are remușcări cu privire la acțiunile sale. Dostoievski analizează cauzele crimei, dilemele personajului său, felul în care Raskolnikov realizează treptat grozăvia comisă și dorința lui crescândă de a se confesa, pentru a scăpa de remușcări și a se mântui prin iubire și jertfă de sine. Profund și tulburător, romanul Crimă și pedeapsă a avut o influență hotărâtoare asupra ficțiunii secolului XX.

"Un port la răsărit rămâne unul dintre cele mai frumoase romane de iubire din literatura noastră. Radu Tudoran se vădește deopotrivă psiholog și narator, poet al inimii și poet al apelor, în zugrăvirea cărora folosește un stil dintre cele mai epurate. Un port la răsărit consacră un romancier de mare clasă."  Perpessicius 1942

"Radu Tudoran a fost unul dintre puținii profesioniști ai scrisului de la noi. În timpul comunismului, s-a manifestat, în continuare, ca un profesionist. [...] În 1977, numărul total al exemplarelor din cărțile sale - aproape fiecare reeditată de mai mai multe ori - depășea 1 400 000." Alex. Ștefănescu 2010

Faimoasa poveste a lui A. J. Cronin este un roman emoționant al mândriei și lăcomiei și a răzbunării sale teribile. Când tatăl ei o forțează să părăsească școala și îi întrerupe orice contact cu trecutul și viitorul, întreaga viață a lui Mary Brodie se învârte în jurul casei reci și lipsite de confort a familiei ei într-un mic oraș scoțian. Tatăl ei, rău și ambițios, își tiranizează soția timidă, fiica mai mică înfricoșată și suprasolicitată și pe fiul său. Patru oameni au fost ținuți în strânsoarea nemiloasă a lui Brodie până când, ca o briză din lumea exterioară atât de disprețuită de Brodie, își face apariția tânărul irlandez cu care Mary găsește o libertate interzisă și care îi aduce mamei și surorii ei eliberarea atât de necesară...

Ascuns în măruntaiele Secției Documente din cadrul uriașului Minister al Adevărului, Winston Smith rescrie cu pricepere trecutul pentru a servi nevoilor Partidului. Totuși, el se revoltă în sinea lui împotriva lumii totalitare în care trăiește, ce pretinde ascultare absolută și îl controlează prin intermediul tele-ecranelor, care transmit și recepționează totul simultan, și al ochiului atent al Fratelui cel Mare, conducătorul simbolic al Partidului.

Apărută în 1949, capodopera distopică 1984 a lui George Orwell este probabil cea mai influentă carte din ultimii șaptezeci de ani, fiind inclusă de revista Time în lista celor mai bune 100 de romane în limba engleză ale secolului XX.

„E aproape imposibil să vorbim despre propagandă, supraveghere, politici autoritare sau denaturări ale adevărului fără a cita din 1984... Este nu doar un eseu politic profund, ci și o operă de artă șocantă, sfâșietoare.“ The Atlantic

Când animalele asuprite de la ferma „Conacul” se revoltă împotriva stăpânului lor, domnul Jones, și preiau conducerea fermei, își imaginează că este începutul unei vieți de libertate și egalitate. Însă din rândul lor se ridică o elită vicleană și nemiloasă, condusă de porcii Napoleon și Snowball, care începe să preia controlul. Astfel, celelalte animale se găsesc prinse, fără speranță, în capcană, pe măsură ce o formă de tiranie este înlocuită cu alta.

„Ferma Animalelor este o fabulă politică plină de înțelepciune, de compasiune și de învățăminte pentru vremurile pe care le trăim.“ The New York Times

Coordonare, note şi postfaţă de Ion Vartic

Ediţie îngrijită de Ioan Cristescu şi Ion Vartic

„Concepția despre artă a Cercului Literar al Universității «Regele Ferdinand I» din Cluj în exil la Sibiu s-a cristalizat în patru pași. Pasul 1: «Manifestul», scris de Negoițescu, cu un fond de idei și principii stabilite în mod colectiv; pasul 2: «De la stilul istoric la stilul filosofic» de Radu Stanca; pașii 3 și 4: ideea complexității interioare a operei de artă, susținută pe filieră germană de Victor Iancu, a trecut ca «furaj axiologic complex» în eseul «Resurecția baladei», la Radu Stanca. Acest ideal estetic complex a intrat în patrimoniul comun al Cercului, iar I. Negoițescu i-a schimbat numele în «euphorionism».” (Marta Petreu)

„Un roman epistolar participă, împreună cu numeroase alte cărți – În căutarea timpului pierdut, Călătorie la capătul nopții, Privește, înger, către casă, Tropicul Capricornului, Viața ca o pradă etc. –, la una dintre marile orientări ale secolului: a desființa frontiera dintre viață și literatură prin manifestarea în spațiul fiecăreia a potențelor amândurora. Un roman epistolar este viață și creație în aceeași măsură.” (Livius Ciocârlie)

„I. Negoițescu a dorit ca romanul său epistolar cu Radu Stanca să aibă, ca ilustrație de copertă, gravura colorată a lui J. Hoeg Düsseldorf, care reprezintă emblematica Fleischergasse, cu amestecul său de gotic și baroc tipic Sibiului. Totodată, pentru că a locuit pe această stradă (astăzi a Mitropoliei) în vremea studenției sale și pentru că aici, în casa cu numărul 12, a avut loc, în 13 iunie 1943, într-o atmosferă euforică, primul cenaclu al Cercului Literar. În fine, pentru că gravura însăși i se părea a fi germenele unei balade a prietenului său.” (Ion Vartic)

Cuprins de entuziasmul de a deveni soldat, Paul Baumer vrea să lupte alături de prietenii săi pe frontul Primului Război Mondial. Pentru generaţia lui, războiul e glorie, e şcoala vieţii unde băieţii devin bărbaţi, e eroism. Odată cu începutul înfruntării şi cu intrarea în tranşeele morţii, iluziile tinerilor se destramă. Pe măsură ce războiul se prelungeşte, văzându-şi apropiaţii doborâți de gloanţe unul câte unul, Paul încearcă să supravieţuiască, îmboldit de un singur gând: trebuie să lupte împotriva unui principiu distructiv, care conduce la moarte tineri de aceeaşi vârstă, îmbrăcaţi în uniformele unor armate potrivnice.

„Autobuzul rătăcitor” este unul dintre cele mai populare romane scrise de John Steinbeck, cartea fiind tipărită în milioane de exemplare. Conceput ca pseudodramă de moravuri, romanul ne înfăţişează o suită de personaje prinse în capcana propriilor ipocrizii şi afundate în noroiul lipsei de libertate. Aceşti oameni vor să ajungă din California în Mexic, în Sudul aproape mitic al libertăţii virginale, sacre (căci totul acolo, ni se spune, se află sub ocrotirea Fecioarei din Guadalupe). Nevoiţi să parcurgă acest drum într-un autobuz rablagit botezat „Iubita”, ce seamănă izbitor de mult cu chitul care l-a înghiţit pe Iona, protagoniştii îşi dau arama pe faţă, exhibându-şi diferitele forme de minciună existenţială pe care le întrupează – căsnicia mincinoasă, falsa etică în afaceri, mirajul traiului confortabil, sexualitatea reprimată, prostia şi răutatea de sub masca inocenţei. Drumul le este întrerupt de tot felul de obstacole ce par să îndeplinească funcţia de „vămi ale văzduhului”: căci Mexicul, Sudul paradiziac în care vor toţi să ajungă, nu le permite accesul ipocriţilor şi celor care-şi trăiesc vieţile în minciună. Mai mult, ne sugerează romanul, pe tărâmul libertăţii nu pot păşi cei care nu ştiu să-şi găsească singuri fericirea şi lâncezesc în balta milei de sine.

Cea mai cuprinzătoare antologie de narațiuni populare antice de până acum, „Cartea poveștilor, legendelor și miturilor greco-romane” reunește aproape 400 de fragmente din texte ilustrând toate tipurile de teme, genuri și specii literare. O atenție specială este acordată formelor mai puțin convenționale, precum legendele – eroice, istorice, religioase, supranaturale și urbane –, novellele și poveștile milesiene, anecdotele, glumele, poveștile gogonate, fabulele, basmele, poveștile în lanț, poveștile cu clenci și aretalogia. Dincolo de miturile clasice cu zei și eroi, putem găsi în acest volum povestiri inspirate de existența cotidiană, cu protagoniști din toate straturile sociale – regi și atleți, filozofi și soldați, preoți și negustori, dramaturgi și războinici, prințese și curtezane, legiuitori și actori, taumaturgi și țărani –, care evoluează într-o lume populată de zei și spirite ale naturii (satiri, centauri, nimfe), fiinţe polimorfe (lamii, vârcolaci), fantome și strigoi. Aceste povești alcătuiesc ceea ce clasicistul și folcloristul William Hansen, editorul cărții, numește Cealaltă Mitologie, mai puțin cunoscută cititorilor de rând, ba chiar și specialiștilor.

„Fericire clandestină. Proză scurtă 1971–1977” este cel de-al doilea volum din integrala prozei scurte lispectoriene, apărută pentru prima dată în limba română la Editura Humanitas Fiction. Cele optzeci și cinci de povestiri reunite în două volume – cel dintâi a văzut lumina tiparului în 2021, sub titlul „Cea mai mică femeie din lume. Proză scurtă 1940–1964” – constituie un eveniment editorial, înscriindu-se într-un adevărat boom al redescoperirii scriitoarei braziliene Clarice Lispector, din a cărei operă s-au publicat în ultimul deceniu peste 300 de ediții internaționale.

Fetițe, adolescente, femei tinere, mature și bătrâne, femei care își așteaptă ma­rea dragoste sau sfârșitul, femei care dau viață sau aduc moartea... Poveștile lor, adunate în acest volum, sugerează un prelungit jurnal intim, sinuos, labirintic, o întreagă parabolă poetică și biografică a Claricei Lispector, cel mai mare nume al intimismului în literatura braziliană, care, prin călătoria ei insolită în labirintul subconștientului, a adus experiența interioară în prim-planul creației.

Volumul „Moartea la Veneția. Povestiri 1893‒1912”, apărut la Editura Humanitas Fiction în 2021, împreună cu cel de față, „Mario și vrăjitorul. Povestiri 1919‒1953”, alcătuesc integrala prozei scurte a lui Thomas Mann. Primul volum reunește povestirile de la debutul scriitorului până la capodopera „Moartea la Veneția”, iar în cel de-al doilea figurează textele de maturitate, între care și hipnotica „Mario și vrăjitorul”.

Deși scris în germană, romanul „Întuneric la amiază” este cunoscut în lume prin versiunea în limba engleză. Astfel, el ocupă poziția a opta pe lista realizată de Modern Library a celor mai bune 100 de romane de limbă engleză ale secolului XX. Reeditat constant și tradus în peste 30 de limbi, „Întuneric la amiază” rămâne portretul ficțional inegalabil al coșmarului mașinii totalitare.

Fie că este citit ca jurnal de închisoare sau ca literatură, „Întuneric la amiază” este unul dintre romanele care pătrunde adânc în inima sistemului concentraționar comunist, aruncând o lumină crudă asupra mecanismelor sale infernale, menite să zdrobească trupuri, dar mai cu seamă conștiințe. Sub fardul generos al utopiei, se ascunde aproape fără excepție răul în cea mai pură formă a sa, și despre acesta depune mărturie romanul lui Arthur Koestler.

Ōba Yōzō, naratorul romanului „Dezumanizat”, la o vârstă mult mai fragedă însă, este internat la un sanatoriu de pe malul mării, după o tentativă eșuată de suicid. Cât timp este în convalescență, prietenii și rudele sale îl vizitează, iar prin salonul lui se perindă alți pacienți și asistente. Pe acest fundal demoralizant, toată lumea încearcă să întrețină o atmosferă de voie bună, ba chiar de bufonerie: joacă cărți, fumează, fac glume și caută fiecare să se remarce.

În vreme ce „Dezumanizat” studiază colțurile cele mai întunecate ale conștiinței umane, „Florile bufoneriei” ridiculizează nebuniile și greutățile tinereții și iubirii, ura de sine și depresia, totul cu un umor negru amețitor.

Plasat în primii ani de după al Doilea Război Mondial, romanul explorează efectele distructive ale războiului și tranziția de la o Japonie feudală, tradițională la o societate industrială, aflată sub ocupația forțelor americane și aliate. Eroina lui Dazai, Kazuko, o tânără aristocrată dintr-o familie căzută pradă sărăciei, care își abandonează voit clasa, este simbolul haosului ce pune stăpânire pe o bună parte din lumea modernă, într-o perioadă când numeroase familii sunt nevoite să lase totul în urmă și să o ia de la capăt.

Prin elaborare (1929-1931), Orasul cu salcami este un roman poetic, cu modelui indepartat in Paul et Virginie de Bernardin de Saint-Pierre, si cucereste prin farmec liric. Romanul Accidentul pare sa fi fost scris doar din ambitia lui Sebastian de a demonstra ca era in stare sa faca si proza realista, scotand elemente de epos din cenusiul vieti cotidiene. Daca aceasta ii va fi fost chiar intentia, si-a infaptuit-o. Nicio carte a sa nu a avut o "presa" mai buna. - Demitra Micu

A te interesa de aceste basme feerice este un lucru natural; a le feri de nimicirea la care ar fi expuse cu timpul este o dorinta patriotica; insa a sti de a le pastra naivitatea poetica a graiului povestitorilor de la sezatori este o opera din cele mai meritorii. Acest merit l-ai avut d-ta, domnule Ispirescu, si eu te felicit cu toata sinceritatea unui admirator al poeziei poporului nostru pentru modelul iscusit cu care ai cules si ai publicat importanta colectie ce ai intreprins cu multa osteneala si mari sacrificii. - Vasile Alecsandri

Romanul Adolescentul a fost publicat pentru prima data in anul 1875 si, cu o tehnica romanesca solida, prezinta povestea unui tanar confruntat cu primele alegeri cu adevarat importante din viata lui. Pornit spre Sankt Petersburg, pentru a-si intalni tatal, un iubitor al placerilor care nu l-a recunoscut ca fiu legitim, el traieste o experienta initiatica, pe parcursul careia i se dezvaluie murdaria vietii de adult, schimbandu-i total viziunea asupra lumii.

Inspirată de jurnalul unei eleve de 19 ani, Ariake Shizu, pe care aceasta i-l trimite prin poștă lui Osamu Dazai în toamna anului 1938, Școlărița îmbină temele familiare ale autorului, melancolia, alienarea și disperarea, cu frivolitate și umor. Prin lentila mereu schimbătoare a gândurilor naratoarei, suntem martorii scurgerii unei zile obișnuite în Japonia antebelică, la Tōkyō, într-o perioadă de patriotism pentru populația generală. Puținele momente triviale din viața școlăriței care ne sunt împărtășite – călătoria cu trenul la școală, la un coafor, pregătirea cinei pentru oaspeți – constituie o evocare vie a unei Japonii pierdute, o lume recognoscibilă, dar inaccesibilă.

Zugrăvindu-se ca pe un ratat, protagonistul romanului Dezumanizat de Osamu Dazai narează o viaţă aparent normală, cu toate că se simte incapabil să înţeleagă fiinţele umane. Încercările lui Oba Yozo de a se reconcilia cu lumea din jurul său încep din copilărie, continuă pe durata liceului, când devine un „clovn” pentru a-şi masca înstrăinarea, iar în cele din urmă conduc la o tentativă eşuată de suicid la maturitate. Fără pic de sentimentalism, eroul consemnează cruzimile obişnuite ale vieţii şi clipele ei trecătoare de tandreţe şi conexiune umană. Semiautobiografic, Dezumanizat a ajuns să „dea glas sentimentelor tineretului” (Hiroshi Ando, The Mainichi Daily News) din Japonia postbelică până în societatea tehnologică postmodernă, fiind o explorare puternică a înstrăinării unui individ de societate.

Povestirile din acest volum descriu cei zece ani petrecuți de Dazai la Tokyo și surprind cele două căsnicii, tentativele sale de suicid, arestul din motive politice, infidelitatea soției, boala și dependența de morfină, urmate de internarea forțată într-un spital de psihiatrie, precum și singurătatea scriitorului, bârfit și ocolit de toți. Human Lost descrie experiența de o lună a lui Osamu Dazai într-un spital de psihiatrie, în toamna anului 1936, din cauza dependenței sale de Pabinal, un anestezic pe bază de morfină. Aici, are crize de sevraj violente, își rupe hainele de pe el, sparge ferestrele salonului, delirează, țipă la medici și la asistente, însă, chiar și așa, continuă să scrie pe bucățile mici de hârtie în care îi sunt date medicamentele și scrijelește pe pereții salonului.

Dazai își zugrăvește în acest volum, cu o sinceritate absolut dezarmantă, pubertatea și primele experiențe sexuale, căsnicia zbuciumată, cu trei copii de crescut, problemele de sănătate cauzate de băutură și morfină, tentativele de suicid, relația cu frații și tatăl care l-a dezmoștenit, dar și nemulțumirile sale ca scriitor și preferințele vestimentare. Sunt zile tulburi, când merge la Ueno și fumează împreună cu copiii străzii sau își lasă soția gravidă acasă cu copilul, în timp ce el merge la băut cu altă femeie, zile de suferință, după moartea tatălui și a fratelui, zile de dezmăț, egoism și neputință în fața sărăciei, înecată mereu în alcool.