Clasici

Grilă Listă
Setați descendent

Articolele 31-60 din 1470

  • Zorba Grecul
    59.00 LEI

    Anthony Quinn este protagonistul filmului Zorba Grecul, după celebrul roman Viaţa şi peripeţiile lui Alexis Zorbas al lui Nikos Kazantzakis. Realizat în 1964 de regizorul Mihalis Kakoyannis, filmul a fost încununat cu 3 premii Oscar. Romanul a fost publicat în peste 100 de ţări.

    Zorba Grecul – de la filmul realizat în 1964 de Mihalis Kakoyannis –, cu acest titlu a intrat în conştiinţa publicului de pretutindeni romanul lui Nikos Kazantzakis Viaţa şi peripeţiile lui Alexis Zorbas. Cartea porneşte de la o întâmplare reală – în tinereţe, Kazantzakis deschisese, în tovărăşia unui aventurier, o mină de lignit în Pelopones. Pentru tânărul narator intelectual, întâlnirea cu Zorbas, într-o dimineaţă ceţoasă, pe ţărmul Greciei continentale, se dovedeşte providenţială: călăuzit de noul său prieten, acesta descoperă atât frumuseţea aspră a unei umanităţi atemporale, cât şi răspunsul la întrebările metafizice care îl condamnau la inacţiune. Asemenea lui Falstaff sau lui Sancho Panza, Zorbas îi oferă o nouă cheie a înţelegerii lumii. Datorită lui, naratorul îndrăzneşte să caute dragostea; alături de el, asistă neputincios la spectacolul violenţei şi al morţii. Publicat la Atena în 1946 şi în anul urmă-tor la Paris, romanul începe să fie tradus rapid încă din timpul vieţii scriitorului, popularitatea lui sporind după lansarea filmului lui Kakoyannis.

    „Alexis Zorbas este omul primitiv, acea forţă a naturii care spulberă, uneori brutal, dilemele intelectualului, eliberându-i sufletul de neliniştile otrăvitoare.“ (Petros HARIS)

    „O călătorie palpitantă în universul însorit al spiritului omenesc. O capodoperă fără vârstă, asemenea Odiseei.“ (The New York Times)

    „Pe lângă vitalul Zorbas, toţi eroii literaturii moderne pălesc.“ (Time)

    „Romanul debordează de bucuria de a trăi.“ (Times Literary Supplement)

  • Dragostea. 12 povestiri
    49.00 LEI

    În aceste 12 povestiri, Cehov se dovedește, cu inefabilul său amestec de luciditate tristă și umor lipsit de sarcasm, un maestru al nuanțelor și subtilităților dulci-amare ale sufletului, fără a scrie propriu-zis proză psihologică sau de idei. 

    Pentru Cehov, dragostea adevărată e departe de a fi ideală și lipsită de contradicții, deși inevitabil idealizează. În mod esențial, ea se întemeiază pe o comuniune – fie și iluzorie, în cazul celor amăgiți – de simțire și valori, pe sinceritate, constanță și devotament. Scriitorul are un ochi ager și infailibil pentru diferitele ipostaze ale iubirii – de la dragostea împărtășită la cea disprețuită, la neputința sau lipsa curajului de a iubi, la dragostea frustrată ori care nu rezistă încercărilor vieții, dar și la dragostea platonică, admiratoare – și pentru diferitele surogate ale iubirii – simpla atracție fizică, senzualitatea rece, mila, condescendența, rutina, nevoia egoistă de a plăcea, de siguranță ori statut. Nimic din ceea ce e omenesc nu scapă observației sale chirurgicale, și totuși profund înțelegătoare. În cele din urmă, în spiritul lui umanist, dragostea între un bărbat și o femeie este legată de un caracter bun și de credința în artă, știință ori în profesie – cu alte cuvinte, în latura nobilă a naturii umane.

    „Cehov are o manieră aparte, ca la impresioniști. Vezi că pictorul aruncă tușele de culoare la întâm­plare și crezi că nu există nici un fel de legătură între aceste pete cromatice, dar este de ajuns să te îndepărtezi cu câțiva pași de șevalet, pentru a avea o impresie a întregului: în față îți apare un tablou al naturii, viu colorat și plin de farmec.“ — Lev Tolstoi

    „Am citit Doamna [cu cățelul] dumitale. Știi ce faci dumneata? Ucizi realismul. Și ai să-l dai gata curând – de tot și pentru multă vreme. [...] Mai departe decât dumneata nimeni nu poate merge pe această cărare, nimeni nu se pricepe să scrie atât de simplu despre lucruri atât de simple, cum te pricepi dumneata.“ — Maxim Gorki, într-o scrisoare din ianuarie 1900 către Cehov

    „Intelectualul lui Cehov îmbină cea mai profundă decență de care e în stare omul cu o incapacitate aproape ridicolă de a-și pune idealurile și principiile în practică; un om devotat frumuseții morale, bunăstării poporului său, bunăstării universului, dar incapabil să facă ceva util în viața sa privată [...], nefericit în dragoste, ineficient fără speranță în toate – un om bun, care nu poate face bine. Acesta e personajul care trece – sub masca doctorului, a studentului, a profesorului de țară, a multor altor profesii – prin toate povestirile lui Cehov. [...] Vă recomand cu căldură să luați cât mai des cărțile lui Cehov și să vă lăsați purtați de visuri citindu-le, așa cum sunt menite să fie citite.“ — Vladimir Nabokov, „Despre Cehov“, 1981

  • Invitaţia la vals
    48.00 LEI

    O poveste de dragoste devoratoare și autodistructivă

    Invitația la vals este unul dintre cele mai apreciate romane ale literaturii interbelice, iar în cei aproape nouăzeci de ani scurși de la prima sa apariție, în 1936, a fost publicat în zeci de ediții. Drumeș spune povestea de dragoste dintre Tudor și Micaela, o experiență măcinată de excese emoționale, gelozie și jocuri ale seducției. 

    Tudor, pentru care femeile nu mai reprezintă un mister, este intrigat de lipsa de interes a Micaelei și vrea cu orice preț să o seducă. Tânăra studentă, aparent neclintită în fața declarațiilor acestuia, se lasă atrasă într-un joc al voluptății ale cărui reguli îi sunt necunoscute. Dragostea celor doi protagoniști, prinși în vâltoarea pasiunii, este o continuă luptă de cucerire, devoratoare și autodistructivă.

  • Elevul Dima dintr-a șaptea
    58.00 LEI

    Una dintre cele mai bine vândute cărţi de literatură română din toate timpurile

    Publicat pentru prima dată în 1946, Elevul Dima dintr-a șaptea nu și-a pierdut niciun moment farmecul. Povestea de dragoste dintre Grig și Lotte, spiritul aventuros, idealismul, impertinența, naivitatea și entuziasmul tinerilor din romanul lui Drumeș rămân la fel de actuale.

    Asemenea tuturor adolescenților, Dima, Tarzan, Magotu, Basu și toți ceilalți visează și trăiesc totul la intensitate maximă. Planuri pentru o expediție spectaculoasă, conflicte cu profesorii, drame interioare, iubiri pasionale, toate acestea sunt suprinse și descrise de Mihail Drumeș cu naturalețe și talent, fascinând generații întregi de cititori.

  • La răscruce de vânturi
    34.90 LEI

    Creatia unei tinere prozatoare provenind dintr-o familie de provincie, Romanul este publicat initial sub pseudo­nimul Ellis Bell, la finele anului 1847, socandu-si cititorii prin violenta simbolica a picturilor morale si prin detasarea de conven­tionalismul unei lumi conservatoare. Fara indoiala ca tragismul interior al povestii este trasatura care a facut posibila comparatia cu Hamlet si a condus spre un succes de public postum, consacrand-o pe Emily Brontë drept unul dintre cei mai mari scriitori englezi. Lucian Pricop

  • Fefeleaga si alte povestiri
    29.90 LEI

    Contine un dosar critic si o fisa biobibliografica

    Maiestria narativa a lui Agarbiceanu se manifesta cu deosebire in nuvelele si schitele care cuprind o vasta galerie de figure reprezentand, pe cat de variat, pe atat de pregnant, lumea satului, romanesc de la inceputul veacului nostrum. Scriitorul este foarte inegal, subminat adeseori de didacticism, de neglijente stilistice inadmisibile, dar cine parcurge prozele sale scurte […] descopera in masa lor epica, pe langa pagini de mare poezie naturistica, pe langa portretele rurale emotionante in inocenta lor existentiala, chiar capodopere in stare sa ridice, ca de putine ori, literature narativa romaneasca la nivelul universalitatii. In concentrarea beletristica si in profunzimea ei umana, Fefeleaga (1908) este esentiala ca o fabula de Eso psi problematica precum Moartea lui Ivan Ilici. Caci exista la Agarbiceanu un realism elementar si sintetic, ce da viziunilor sale epice o densitate pe care nu o au decat ideile poetice si care este de fapt propriu naratiunii populare. - Ion Nenitescu

    Istoria literaturii romane

    Cuprins:

    • Proză scurtă (1902-1910) – Badea Nicolae, Mătușa Stana, Mistrețul, Hoțul, Bunica, Popa Vasile, Moș Viron, Cula Mereuț, Dan Jitarul, Bunica Iova, Omul cu viață scurtă, Doi bătrâni, Doamna Catalina, Fefeleaga, Luminița, Vârvoara, Vâlva-băilor, Ursitul, La o nuntă, Sănduța, Angheluș, Duhul Băilor, Valea-Dracului, Oana Precupeața, Gura satului, Lada, Melentea, Vedenii, Străinul.
    • Din viața preoțească (1916) – Darul lui Moș Miron.
    • Zilele din urmă ale căpitanului Pârvu (1921) – Dura lex.
  • Padurea spanzuratilor
    54.39 LEI

    Mica Romă XXI, Serie nouă.

    Cu o interpretare teologică de Cristian Bădiliţă.

    Volumul reproduce ediția din 1940, ultima revăzută de romancier.

  • Fiesta
    39.95 LEI

    Premiul Nobel pentru Literatură 1954

    Romanul emblematic al Generaţiei pierdute, Fiesta este prima dintre capodoperele lui Hemingway şi o exemplificare clasică a stilului literar al acestuia. Cartea are în centru povestea a două dintre cele mai memorabile personaje ale autorului american: nefericitul Jake Barnes, veteran din Primul Război Mondial, şi sofisticata, extravaganta şi irezistibil de frumoasa Brett Ashley. Alături de un grup pestriţ de americani expatriaţi care se distrează în Parisul anilor 1920 pe banii veniţi de acasă, cei doi ajung în Spania, unde relaţia le este pusă la încercare de noi pasiuni şi noi gelozii, iar Jake trebuie să accepte, în cele din urmă, că nu o va avea niciodată în adevăratul sens al cuvântului pe femeia pe care o iubeşte. Fiesta este, de asemenea, şi un roman à clef, personajele principale fiind portrete deghizate ale prietenilor şi cunoştinţelor autorului. Această carte l-a consacrat pe Hemingway drept unul dintre cei mai mari scriitori ai secolului XX.

    Ernest Miller HEMINGWAY (1899‑1961) este unul dintre marii prozatori americani ai secolului XX şi un clasic al literaturii universale. Scrierile lui s‑au bucurat de un succes imediat încă din timpul vieţii autorului. Hemingway a primit în 1953 Premiul Pulitzer, în 1954 Premiul Nobel, iar multe dintre cărţile lui au fost ecranizate la scurt timp după apariţie. A avut o viaţă extrem de tumultuoasă: s‑a căsătorit de patru ori, a fost un vânător şi un pescar pasionat, a participat la ambele conflagraţii mondiale şi la Războiul Civil din Spania. În Primul Război Mondial a lucrat ca şofer pe ambulanţă, a fost rănit pe frontul italian, iar guvernul Italiei i‑a acordat Medaglia d’argento pentru eroism. După război devine corespondent al ziarului Toronto Star, iar în 1921 se mută la Paris, unde o cunoaşte pe Gertrude Stein şi intră în cercul intelectualilor americani expatriaţi ce va fi cunoscut ulterior sub numele de „Generaţia pierdută”. Printre apropiaţii săi din acea epocă se numără Ezra Pound şi F. Scott Fitzgerald. În aceeaşi perioadă (1926) îi apare şi primul roman de succes, The Sun Also Rises (tradus în română cu titlul Fiesta; Polirom, 2008, 2015), o carte cu tentă autobiografică ce descrie, printre altele, viaţa comunităţii americane din Europa. În timpul Războiului Civil din Spania a lucrat ca jurnalist. Simpatizant al republicanilor de stânga, rupe prietenia cu John Dos Passos din pricina reportajelor acestuia despre atrocităţile comise de ambele tabere implicate în război. Propria viaţă agitată a reprezentat o sursă de inspiraţie pentru multe din cărţile sale. Printre ele se numără şi romanele care l‑au făcut cunoscut lumii întregi, cum sunt A Farewell to Arms (Adio, arme, 1929; Polirom, 2009, 2014) sau For Whom the Bell Tolls (Pentru cine bat clopotele, 1940, Polirom, 2008, 2014), dar şi numeroasele povestiri şi nuvele publicate de‑a lungul vieţii: Zăpezile de pe Kilimanjaro şi alte povestiri (Polirom, 2007, 2014), respectiv Noaptea dinaintea bătăliei şi alte povestiri (Polirom, 2008). Hemingway atinge culmea gloriei literare după apariţia, în 1952, a microromanului The Old Man and the Sea (Bătrânul şi marea; Polirom, 2007, 2014). Prozatorul s‑a sinucis în casa lui din Ketchum, Idaho, la 2 iulie 1961.

  • Grădina Raiului
    39.95 LEI

    Premiul Nobel pentru Literatură 1954

    Publicat pentru prima oară în 1986, la 25 de ani după moartea scriitorului, romanul Grădina Raiului s-a bucurat de un succes senzaţional, ajungând aproape imediat pe lista bestsellerurilor din acea perioadă. Îmbinând într-o manieră încântătoare scenele încărcate de erotism, pasajele descriptive şi reflecţiile asupra artei scriiturii, Grădina Raiului abordează una dintre temele predilecte ale literaturii universale: pierderea inocenţei. Romanul relatează experienţele dezastruoase ale unui tânăr cuplu american din anii 1920, scriitorul David Bourne şi soţia sa, Catherine, aflat într-o lună de miere prelungită pe Riviera franceză. Căsnicia lor se destramă treptat pe măsură ce comportamentul lui Catherine devine tot mai excentric şi jocurile erotice practicate de cei doi, tot mai periculoase, culminând cu crearea unui triunghi sexual împreună cu Marita, o tânără bogată întâlnită într-o cafenea, de care ambii soţi se simt atraşi. Profilat pe fundalul discursului cultural contemporan, acest roman, în care scriitorul se arată interesat de personaje androgine şi de inversarea rolurilor de gen, este poate una dintre cele mai actuale cărţi ale lui Hemingway.

    Ernest Miller HEMINGWAY (1899‑1961) este unul dintre marii prozatori americani ai secolului XX şi un clasic al literaturii universale. Scrierile lui s‑au bucurat de un succes imediat încă din timpul vieţii autorului. Hemingway a primit în 1953 Premiul Pulitzer, în 1954 Premiul Nobel, iar multe dintre cărţile lui au fost ecranizate la scurt timp după apariţie. A avut o viaţă extrem de tumultuoasă: s‑a căsătorit de patru ori, a fost un vânător şi un pescar pasionat, a participat la ambele conflagraţii mondiale şi la Războiul Civil din Spania. În Primul Război Mondial a lucrat ca şofer pe ambulanţă, a fost rănit pe frontul italian, iar guvernul Italiei i‑a acordat Medaglia d’argento pentru eroism. După război devine corespondent al ziarului Toronto Star, iar în 1921 se mută la Paris, unde o cunoaşte pe Gertrude Stein şi intră în cercul intelectualilor americani expatriaţi ce va fi cunoscut ulterior sub numele de „Generaţia pierdută”. Printre apropiaţii săi din acea epocă se numără Ezra Pound şi F. Scott Fitzgerald. În aceeaşi perioadă (1926) îi apare şi primul roman de succes, The Sun Also Rises (tradus în română cu titlul Fiesta; Polirom, 2008, 2015), o carte cu tentă autobiografică ce descrie, printre altele, viaţa comunităţii americane din Europa. În timpul Războiului Civil din Spania a lucrat ca jurnalist. Simpatizant al republicanilor de stânga, rupe prietenia cu John Dos Passos din pricina reportajelor acestuia despre atrocităţile comise de ambele tabere implicate în război. Propria viaţă agitată a reprezentat o sursă de inspiraţie pentru multe din cărţile sale. Printre ele se numără şi romanele care l‑au făcut cunoscut lumii întregi, cum sunt A Farewell to Arms (Adio, arme, 1929; Polirom, 2009, 2014) sau For Whom the Bell Tolls (Pentru cine bat clopotele, 1940, Polirom, 2008, 2014), dar şi numeroasele povestiri şi nuvele publicate de‑a lungul vieţii: Zăpezile de pe Kilimanjaro şi alte povestiri (Polirom, 2007, 2014), respectiv Noaptea dinaintea bătăliei şi alte povestiri (Polirom, 2008). Hemingway atinge culmea gloriei literare după apariţia, în 1952, a microromanului The Old Man and the Sea (Bătrânul şi marea; Polirom, 2007, 2014). Prozatorul s‑a sinucis în casa lui din Ketchum, Idaho, la 2 iulie 1961.

  • Anna Karenina
    129.00 LEI

    O poveste de dragoste care fascinează de aproape un secol și jumătate; o examinare pătrunzătoare atât a legăturilor de familie, a fericirii conjugale și iubirii – erotice și spirituale –, cât și a marilor evenimente sociale; o frescă a decăderii și reînnoirii sufletului rus; o meditație asupra credinței, a lumii seculare și singurătății primordiale a ființei.

    Editura Humanitas Fiction oferă cititorilor o nouă traducere a acestui „roman perfect“, așa cum a socotit  Amos Oz Anna Karenina. Fluidă, lucrată cu sensibilitate și inteligență, redând sonoritățile tolstoiene, poartă semnătura Adrianei Liciu.

    „Tocmai am recitit Anna Karenina, carte pe care atât de mult am iubit-o în tinerețe. Admirația mea rămâne neschimbată. S-a spus că operele lui Shakespeare, Balzac și Tolstoi sunt cele trei mari monumente închinate umanității de umanitate. Sunt din ce în ce mai sigur că așa este. [...] Tolstoi se mișcă printre ființe cu o simplicitate, o naturalețe pe care nici un alt scriitor nu o atinge. Balzac rămâne înainte de toate romancier, Dostoievski deformează. Tolstoi, oglindă desăvârșită, reflectă imensa existență. Suntem atrași în curgerea unui fluviu liniștit. E viața care trece.“ — ANDRÉ MAUROIS

  • Pânza de păianjen
    59.00 LEI

    „În vitrina librăriei, luminată a giorno, Pânza de păianjen, în multe exemplare! Fotografia mea în prim-plan și lume adunată în fața vitrinei. Printre trecătorii curioși, mă aflam și eu, ca o cenușăreasă. Nu mă recunoștea nimeni. Aveam aerul meu de școlăriță slabă, după examen, cu fața verzuie, nesigură de rezultat, prăpădită, obosită.” (Cella Serghi, Pe firul de păianjen al memoriei)

    Carte de referință atât în literatura română modernă, cât și în opera Cellei Serghi, Pânza de păianjen își păstrează prospețimea și farmecul prin portretul plin de culoare al protagonistei Diana Slavu, prinsă în tumultul tinereții și al propriei vieți ca într-o pânză de păianjen din care nu poate evada. Pe fondul perioadei interbelice marcate de nenumărate frământări, căutările eroinei sunt o zbatere continuă între speranță și deznădejde, între curaj și iluzie și, mai presus de toate, între mai multe moduri de a trăi dragostea.

    „Mi-e rușine că am stat atâta timp departe de tot ce se întâmplă pe lume. Parcă am trăit singură într-o odaie cu toți pereții de oglindă și m-am văzut pe mine, numai pe mine și iar pe mine în mii de exemplare. În timpul ăsta s-au chinuit oameni în închisori pentru idei generoase și condiții de viață mai demne, au muncit, în laboratoare, zi și noapte, pentru a înainta cu o fracțiune de pas în neînțelesul vieții. Eu ce-am făcut?”

    Cella Serghi, una dintre cele mai importante scriitoare din literatura română, s-a născut în 1907 la Constanța, într-o casă aflată la malul mării. A debutat în zorii celui de-Al Doilea Război Mondial cu romanul Pânză de păianjen, căruia i-au urmat, printre altele, Cartea MironeiGențiane sau Această dulce povară, tinerețea. În tinerețe, perioadă evocată în însemnările sale publicate în 1977 sub titlul Pe firul de păianjen al memoriei, a fost foarte apropiată de numeroase personalități ale lumii literare românești, printre care și Camil Petrescu, cu care a avut o lungă și copleșitoare idilă.

  • Cutia Pandorei
    39.90 LEI

    În Japonia din primii ani de după război, într-o țară învinsă și devastată și într-o societate depravată și coruptă, un tânăr artist pe nume Risuke ajunge într-un sanatoriu pentru bolnavi de tuberculoză. Aflat în căutarea sensului vieții, pe care simte că l-a pierdut, și încercând să fie un „bărbat nou”, în ton cu noua epocă în care intră țara sa, Risuke se confruntă cu o comunitate cu reguli diferite, înconjurat de pacienți, asistente și angajați care mai de care mai interesanți și mai excentrici.

    Printre rândurile relatării aparent simple a vieții din sanatoriu, pe care protagonistul o face într-o serie de scrisori trimise unui prieten, transpar unele teme majore, printre care căutarea sinelui, singurătatea sau angoasa existențială.

    Cutia Pandorei, a cărei apariție a fost împiedicată mai întâi de bombardarea tipografiei chiar în timp ce era imprimată cartea, apoi de cenzură, este una dintre operele care reflectă cel mai bine criza identitară care a dominat societatea japoneză postbelică.

  • Legende sau basmele romanilor
    27.91 LEI

    Prefata (Poporul roman nu vorbea "nici asa de frumos, nici asa de bine" pana la Ispirescu), fisa biobliografica, referinte critice si nota asupra editiei de Lucian Pricop

    Legende sau basmele romanilor (1882) – Tinerete fara batranete si viat afara de moarte, Ileana Simziana, Broasca testoasa cea fermecata, Aleodor imparat, Insir-te margaritari, Praslea cel voinic si merele de aur, Fata saracului cea isteata, Balaurul cel cu sapte capete, Zana zanelor, Greuceanu, Cele douasprezece fete de imparat si palatul cel fermecat, Ciobanasul cel istet sau turloaiele blendei, Pasarea maiastra, Gainareasa, Fata mosului cea cuminte, Cele trei rodii aurite.

    Din periodice – Sarea in bucate.

    Cuprinsul acestui volum a fost dictat de prezenta basmelor lui Ispirescu în bibliografia scolara de ciclu primar si gimnazial. […} Pentru ca multe dintre basme sunt într-o circulatie libera dar, imperfecta editorial, am ales sa reluam la finalul fiecarui text inclusiv elementele de atribuire pe care le face culegatorul Ispirescu si le completeaza îngrijitorul editiei.

    Lucian Pricop

  • Faust
    34.90 LEI

    De ce versiunea lui Ion Gorun si de ce doar „Faust I“? Pentru ca, stand alaturi de cele ale lui Lucian Blaga sau, mai recent, Mihail Nemes, traducerea poetului si prozatorului Ion Gorun (pseudonim al lui Alexandru I. Hodos, 1863-1929) ni se ofera intr-o limba romana poetica si nepoetizata si, poate mai presus de toate, un tip de entuziasm romantic irepetabil.

    Alegerea lui Gorun pentru marele Faust si nu pentru o editie integrala (care sa fi cuprins si Faust II) are cel putin un argument axiologic: „Faust I“ este capodopera. Fara artificialitatea traductologiei, dar intuind ca o cultura inalta este prin natura ei posesoarea universalitatii. De altfel, termenul „literatura universala“ a fost inventat de Goethe. El sugereaza o schema istorica a evolutiei literaturilor nationale conform careia acestea se vor amesteca pentru a se contopi intr-o mare sinteza.

    Atunci cand il foloseste pentru prima data, intr-un articol despre o adaptare franceza a lui „Torquato Tasso“ (1827), Goethe isi exprima convingerea ca se afla in curs de constituire „o literatura universala, in care un rol de cinste ne este rezervat noua, germanilor“.

    Articolul, comentat de ziarul parizian „Le Globe“, il entuziasmeaza pe Goethe, care se arata deosebit de bucuros ca „vecinii nostri de la apus au imbratisat aceasta idee“. Faptul ca dupa razboaiele napoleoniene lumea era satula de lupta a dus la intensificarea relatiilor literare dintre natiuni, crede ganditorul german.

    Literatura universala se pregateste printr-un permanent schimb de idei si de forme; dar acest schimb nu constituie, in sine, literatura universala. „Ea reprezinta mai degraba un ideal, acela al unificarii tuturor literaturilor intr-o singura literatura, intr-un concert universal in care sa se auda vocea fiecarei natiuni. Orice literatura care nu e reimprospatata printr-un aport din afara ajunge pana la urma la stagnare“, sustine Goethe. Asta credem si noi si a crezut si Ion Gorun asumandu-si si implinind o traducere memorabila a poemului dramatic goethean. (Lucian Pricop)

  • Cei trei muschetari (include jurnal de lectura)
    29.00 LEI
    Descoperă aventurile uimitoare ale tânărului d'Artagnan și ale curajoșilor săi prieteni, Athos, Porthos și Aramis, în timp ce înfruntă primejdii și își riscă viețile în slujba dreptății și onoarei, sub deviza „Toți pentru unul și unul pentru toți!”. Cartea este disponibilă acum într-un format atractiv, cu text scurtat și adaptat și ilustrații sugestive, fiind însoțită și de un jurnal de lectură, oferit gratuit.
  • Moby Dick (include jurnal de lectura)
    29.00 LEI

    Romanul descrie aventura lui Ishmael, care pornește într-o călătorie palpitantă pe mare, dar ajunge să fie prins, alături toți ceilalți membri ai echipajului de pe vasul Pequod, într-o urmărire obsesivă a misterioasei balene albe Moby Dick. Cartea este disponibilă acum într-un format atractiv, cu text scurtat și adaptat și ilustrații sugestive, fiind însoțită și de un jurnal de lectură, oferit gratuit.

  • Heidi, fetita muntilor (include jurnal de lectura)
    29.00 LEI

    Viața lui Heidi, o fetiță orfană, care merge să locuiască în Alpi, alături de bunicul ei, se schimbă brusc și, odată cu ea, viețile celor din jur devin mai colorate, mai vesele și mai pline de sens. Cartea este disponibilă acum într-un format atractiv, cu text scurtat și adaptat și ilustrații sugestive, fiind însoțită și de un jurnal de lectură, oferit gratuit.

  • Insula comorilor (include jurnal de lectura)
    29.00 LEI

    O adevărată comoară literară, din care nu lipsesc aventurile palpitante pe mare, pirații, comorile și intrigile care te țin cu sufletul la gură, romanul relatează întâmplările prin care trece un tânăr adolescent a cărui viață este schimbată din momentul în care la hanul familiei sale poposește un bătrân lup de mare. Cartea este disponibilă acum într-un format atractiv, cu text scurtat și adaptat și ilustrații sugestive, fiind însoțită și de un jurnal de lectură, oferit gratuit.

  • Calatoriile lui Gulliver (include jurnal de lectura)
    29.00 LEI
    Setul contine o carte care combina celebra lucrare a lui Jonathan Swift cu un jurnal de lectura interactiv. Calatoriile lui Gulliver este un roman satiric care urmareste aventurile lui Lemuel Gulliver in diverse tinuturi fantastice, cum ar fi Lilliput si Brobdingnag, unde intalneste fiinte de dimensiuni extreme. Jurnalul de lectura ii ofera cititorului ocazia sa isi noteze impresiile, sa reflecteze asupra temelor principale si sa urmareasca evolutia personajelor, imbogatind astfel experienta de lectura.
  • Aventurile lui Huckleberry Finn (include jurnal de lectura)
    25.00 LEI
    Descoperă aventurile lui Huckleberry Finn și însoțește-l în călătoria sa palpitantă, plină de peripeții și de surprize, în care își face prieteni noi, dar învață și cum să supraviețuiască și să rămână fidel principiilor sale.
  • Ocolul Pământului în 80 de zile (include jurnal de lectură)
    25.00 LEI
    Aventurează-te într-o inedită și plină de suspans călătorie în jurul lumii, alături de Phileas Fogg și devotatul său servitor, Passepartout, și descoperă lumea dintr-o altă perspectivă. Cartea este disponibilă acum într-un format atractiv, cu text scurtat și adaptat și ilustrații sugestive, fiind însoțită și de un jurnal de lectură.
  • 20.000 de leghe sub mări (include jurnal de lectură)
    25.00 LEI
    20.000 de leghe sub mari + Jurnal de lectura este o editie care combina aventura subacvatica fascinanta a capitanului Nemo si a echipajului sau la bordul submarinului Nautilus cu un jurnal de lectura destinat cititorilor. Aceasta aditie permite cititorilor sa-si noteze impresiile, reflectiile si sa analizeze in profunzime temele cartii, cum ar fi explorarea necunoscutului, tehnologia si natura umana. Este o experienta captivanta care invita la descoperirea lumilor subacvatice si la o lectura interactiva a clasicului lui Jules Verne.
  • Nopti albe
    24.90 LEI

    Farmecul acestei opere, evocand acea stranie luminozitate de clar-obscur a “noptilor albe” petersburgheze, este inca un moment care i-a asigurat durabilitatea de-a lungul deceniilor. Pentru Dostoievski a fost un climat necesar visatorului care nu traieste cu adevarat decat in aceste “nopti albe”, ziua, cu atmosfera ei cotidiana si cu preocuparile ei marunte, fiind ucigatoare pentru un fauritor de visuri si apare intotdeauna, nin scurte notatii, Trista, monotona, cu ploaie si ceata sau cu un asfintit de soare (momentul preferat in intreaga lui creatie), in consonanta cu starea sufleteasca a eroului.

    Hieratismul viziunii lirice se asociaza cu perceperea sensibila a naturii umanizate, personificate (“Intaia noapte”). In ansamblu, acest scurt roman suna ca un poem in proza, amintind de Povestirile venetiene ale lui George Sand, pe care Dostoievski le denumise “adevarate poeme scrise intr-o forma de un farmec ireprosabil”. - Tamara Gane

  • Diabolicele
    45.00 LEI
    La data apariției, în 1874, celebrul volum conținând șase povestiri despre fapte violente sau vindicative comise de femei i-a adus autorului un proces pentru ultraj la adresa moralei publice. D’Aurevilly, dandy post-romantic cu condei extrem de ascuțit, declara în prima prefață a acestei opere că n-a inventat nimic. Sufletul omenesc este tratat aici fără condescendență, iar cele șase „autopsii” pe care autorul le oferă dezvăluie o scriitură flamboaiantă și un simț pronunțat pentru mister.
  • Concert din muzică de Bach
    30.00 LEI
    Concert din muzică de Bach este unul dintre romanele fundamentale ale literaturii române interbelice și o capodoperă a prozei moderne. Cartea surprinde cu finețe lumea aristocrației și a burgheziei românești din perioada interbelică, dezvăluind tensiunile ascunse, ambițiile sociale și fragilitatea relațiilor umane.
  • Bal mascat
    35.00 LEI
    Romanul a însoţit paşii eroului său până la acest din urmă prag - al apoteozei ieşene - de la care începe balul mascat al istoriei contemporane. Marelui, lucidului şi solitarului meu prieten, domnului G. Ibrăileanu, omagiul acestei răzvrătiri.
  • De doua mii de ani…
    34.90 LEI
    Eroii lui Sebastian stiu si ne spun ca sunt parte intr-o paiaterie exceptionalista prin insasi faptul ca-si verbalizeaza trairea. Romanul ca agregat literar este un act politic, manuit abil de un estet. Este o estetica a razboiului in toata afacerea „De doua mii de ani…“ Desi pare o strategie de distantare fata de interpretarile mai mult sau mai putin aderente la ideea de scriitor nedreptatit de contemporani si de istorie, nu cautam decat o demantelare a iluziei tragice, in favoarea unei lecturi intertextuale.
  • Micul Print
    27.00 LEI
    O poveste clasica, tradusa in sute de limbi si citita de milioane de oameni, Micul Print este una dintre acele carti care nu imbatranesc niciodata. Scrisa cu o simplitate dezarmanta si o profunzime tulburatoare, cartea lui Antoine de Saint-Exupéry spune povestea unei intalniri neasteptate in desert, intre un aviator si un copil venit de pe o planeta minuscula.
  • Simple povestiri
    18.00 LEI
    Micule cititor,
    Printre cele mai frumoase amintiri ale unui copil sunt momentele de seară în care unul dintre părinţi, sau un bunic, sau un frate ori o soră mai mare îi citeşte dintr-o carte mare de poveşti, cu ilustrații. Acum, tu te afli la vârsta la care poţi citi singur şi te felicit. Mă bucur de fiecare dată când deschizi o carte, pentru că iată ce ai de câștigat:
    • îți dezvolți vocabularul şi imaginația;
    • te poţi concentra mai bine şi poţi înțelege diverse mesaje;
    • te poţi refugia în lumea personajelor şi îți poți crea propriile aventuri...și multe altele.

    În Simple povestiri, Rudyard Kipling ne invită într-o lume plină de imaginație, umor şi farmec, unde animalele prind viață, vorbesc, se joacă şi descoperă, în felul lor nǎstruşnic, cum au ajuns să fie aşa cum le cunoaştem astăzi.
    Fiecare poveste este o aventură fabuloasă, spusă cu multă căldură şi ritm, asemenea unei poveşti de seară.

    O colecție clasică şi fermecătoare, una dintre cele mai îndrăgite cărți pentru copii şi o invitație la curiozitate, visare şi plăcerea de a asculta poveşti fără vârstă.
  • Ozma din Oz
    22.00 LEI

    Ozma din Oz este al treilea volum din seria Vrăjitorul din Oz și continuă aventurile lui Dorothy într-o lume plină de magie, personaje neobișnuite și situații pline de suspans. După un naufragiu, Dorothy ajunge în țara Ev, unde o întâlnește pe găina vorbitoare Billina. Curând, drumul ei se intersectează din nou cu lumea Ozului, iar împreună cu Ozma și alți prieteni pornește într-o misiune periculoasă: salvarea familiei regale a Evului, transformată în ornamente de către Prințul Nome. Povestea îmbină aventurile fantastice cu momente tensionate și soluții ingenioase, punând accent pe curaj, prietenie și responsabilitate. Personajele trebuie să ia decizii dificile, să colaboreze și să înfrunte pericole pentru a readuce ordinea și pacea. Scris într-un limbaj clar și accesibil, volumul este potrivit pentru copiii care citesc independent și oferă o continuare coerentă și captivantă a universului Oz, păstrând farmecul poveștilor clasice.

Filter by

Preț

Voce audiobook

Editura