Clasici

CHRIS CANDER a absolvit Honors College, University of Houston, în orașul în care a crescut și unde trăiește în prezent, împreună cu soțul, fiica și fiul ei. De șapte ani este writer-in-residence pentru programul Writers in the Schools din Houston. Face parte din comitetul consultativ Inprint și administrează mai multe biblioteci din comunitatea ei, în cadrul mișcării Little Free Library. A debutat cu romanul 11 Stories (2013), care a câștigat Independent Publisher Gold Medal la secțiunea Popular Fiction și a fost finalist la USA Best Book Awards – General Fiction 2014. Al doilea ei roman, Whisper Hollow (2015), a fost inclus pe lista lungă pentru Great Santini Fiction Prize de către Southern Independent Booksellers Alliance și a fost nominalizat pentru Kirkus Prize – Fiction 2015. În 2019 îi apare romanul Greutatea unui pian (The Weight of a Piano; Humanitas Fiction, 2021), publicat în peste cincisprezece țări, ajuns bestseller USA Today și inclus de American Booksellers Association în Indie Next Great Reads List și November 2019 Indie Next List Now. Un nou roman care-i poartă semnătura, A Gracious Neighbor, este anunțat pentru 2022. Chris Cander a scris și o carte pentru copii, The Word Burglar, care a câștigat, în 2014, Moonbeam Children’s Book Award (argint).

CHRIS CANDER a absolvit Honors College, University of Houston, în orașul în care a crescut și unde trăiește în prezent, împreună cu soțul, fiica și fiul ei. De șapte ani este writer-in-residence pentru programul Writers in the Schools din Houston. Face parte din comitetul consultativ Inprint și administrează mai multe biblioteci din comunitatea ei, în cadrul mișcării Little Free Library. A debutat cu romanul 11 Stories (2013), care a câștigat Independent Publisher Gold Medal la secțiunea Popular Fiction și a fost finalist la USA Best Book Awards – General Fiction 2014. Al doilea ei roman, Whisper Hollow (2015), a fost inclus pe lista lungă pentru Great Santini Fiction Prize de către Southern Independent Booksellers Alliance și a fost nominalizat pentru Kirkus Prize – Fiction 2015. În 2019 îi apare romanul Greutatea unui pian (The Weight of a Piano; Humanitas Fiction, 2021), publicat în peste cincisprezece țări, ajuns bestseller USA Today și inclus de American Booksellers Association în Indie Next Great Reads List și November 2019 Indie Next List Now. Un nou roman care-i poartă semnătura, A Gracious Neighbor, este anunțat pentru 2022. Chris Cander a scris și o carte pentru copii, The Word Burglar, care a câștigat, în 2014, Moonbeam Children’s Book Award (argint).

Ultimul Mohican, romanul istoric al lui James Fenimore Cooper, a fost publicat pentru intaia data in ianuarie 1826 sub titlul Last of the Mohicans, a Narrative of 1757. Este o opera romantica cu puternice elemente realiste, iar valoarea artistica si reprezentativa a acestei opere este data de fresca veridica a colonizarii continentului american in a doua jumatate a secolului al XVIII-lea, zugravita de un maestru al construirii intrigii si desfasurarii dramatice a actiunii. Cooper a fost un creator al romanului istoric de aventuri si unul dintre principalii peisagisti epici din literatura universala. Romanul Ultimul mohican este un exemplu de povestire palpitanta intr-un cadru natural splendid. I s-au reprosat deseori unele defecte de stil, afirmandu-se ca limba lui nu-i suficient de clara si ordonata, dar influenta lui asupra romanului de aventuri este considerabila si binefacatoare prin latura originala si educativa a scrisului sau. In ciuda tuturor imperfectiunilor de forma, generatii intregi au fost si inca vor fi incantate de lectura operei marelui romancier. Mihnea Gheorghiu

Copil fiind, am citit cu pasiune cartile lui Jules Verne. Unul dintre romanele sale, Doi ani de vacanta, scris in 1888, a avut chiar destinul unei lecturi multiple. Nu revolta impotriva scolii, ci aventura ca scoala mi s-a parut ca raspunde mai corect formarii mele. Atmosfera de grup in cautarea unui ideal, fraternitatea din interiorul comunitatii adolescentine sunt tentatiile pe care Jules Verne le-a plasat corect intre 8 si 15 ani… Adica, tocmai plaja de varsta a lectorilor sai de azi. Cincisprezece adolescenti si preadolescenti sunt surprinsi de furtuna in timp ce dormeau in portul Auckland. Naufragiaza pe o insula pustie, precum in povestea lui Robinson. Doar ca sunt copii si sunt multi. Acest context este prilej pentru scriitor sa-si puna in valoare talentul de analist al formarii relatiilor de dragoste intre foarte tinerii eroi. In plus, enciclopedismul sfarsitului de secol, elogiul pozitivismului si patriotismul specific veacului al XIX-lea dau savoare povestii.

Panait Istrati (1884–1935), scriitor român de limbă română şi franceză, a fost supranumit de Romain Rolland „Gorki al Balcanilor”. Printre operele sale se numără: Chira Chiralina (1923), Codin (1925), Trecut şi viitor, Pagini autobiografice (1925) şi Ciulinii Bărăganului (1928).

Considerat cel mai profund și mai nuanțat roman al lui Charlotte Brontë, Villette, apărut în 1853,este totodată și ultimul pe care scriitoarea îl vede publicat în decursul scurtei sale vieți. Naratoarea Lucy Snowe (reflectare parțial autobiografică – autoarea, la rândul său, știa prea bine ce înseamnă durerea umană și fusese și ea studentă la un pensionat în Bruxelles) părăsește Anglia, în încercarea de a se elibera de trecutul nefericit, de a-și găsi locul în lume, dar și de a-și câștiga singură existența. Destinul o poartă către capitala cosmopolită Villette, unde devine profesoară la un pensionat francez. Aici, dorința ei de a fi independentă și ferită de suferință este confruntată cu sentimente pe care nu credea să le cunoască vreodată – gelozia, iubirea, prietenia. Neobișnuita eroină victoriană Lucy Snowe, surprinzător de actuală și astăzi prin frământările ei, prin cinismul rațional care o guvernează, dar și prin imaginația de care dă dovadă, trebuie să decidă cum va împăca rolul pe care soarta i l-a hărăzit – de femeie, lipsită de venituri, obligată să își poarte singură de grijă­ ­– cu propriile aspirații. 

Atât forța psihologică a romanului, cât și modul revoluționar în care prezintă conștiința feminină au făcut ca Villette să fie chiar mai apreciat de critică decât Jane Eyre. Virginia Woolf decreta că este „[...] cel mai bun roman al lui Charlotte Brontë”.

Volumul apărut sub cupola imprintului Clasici ai literaturii beneficiază de traducerea Adinei Ihora și a lui Lucian Popa și este prefațat de Dragoș Zetu.

Singur pe lume este povestea micului orfan Rémi. Este un roman de iniţiere prin excelenţă, căci eroul creşte şi se maturizează dând piept cu viaţa plină de privaţiuni şi confruntându-se cu adevărate drame.
Hector Malot ne poartă, alături de Rémi şi Vitalis, de căţeii Capi, Dolce şi Zerbino şi de maimuţa Sufleţel, prin Franţa şi Anglia din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. În tot acest timp, Rémi nu-şi pierde speranţa că într-o bună zi îşi va regăsi adevărata familie. Povestea are un final fericit: eroul îşi întâlneşte mama şi fratele şi descoperă că este moştenitorul unei mari averi.

ION LUCA CARAGIALE (1852, Haimanale, jud. Dâmboviţa – 1912, Berlin) a încetat de mult să fie doar „cel mai mare dramaturg român" sau „Molière al românilor". A devenit emblemă naţională, categorie etnopsihologică, „chipul diurn al fiinţei naţionale", cel nocturn fiind, desigur, Eminescu. Aşa stând lucrurile, a fost adulat, contestat şi discreditat deopotrivă. „Cel mai sociabil scriitor al românilor", marele epicureu „campion al colaţiunilor bucureştene" şi „marele zugrav de moravuri" a fost fluierat la premiere pentru incom patibilitate cu high life-ul epocii, a fost refuzat de două ori la premiul Academiei, i s-au înscenat procese de plagiat, i s-a decretat perisabilitatea operei ş.a., „grecul genial" fiind considerat când „arhicanalie", când „ultimul ocupant fanariot" al României. Era fatal, aşadar, ca, în relaţie cu societatea autohtonă, scriitorul să practice constant „jocuri cu mai multe strategii", iar omul să-şi plănuiască tenace „exilul voluntar" dinspre Regat către Apus, fie la Braşov, Sibiu, Cluj, fie, în final, la Berlin. A fost gazetar, sufleur, revizor şcolar, copist, profesor, corector, registrator, director general al Teatrelor, patron de berării falimentare ş.a., iar în politică a slujit nonşalant, cu pragmatic sarcasm, cameleonismul, trecând pe la conservatori şi socialişti, la liberali, junimişti şi radicali, pentru a campa – sexagenar jovial, dar nu doar ludic – în „takismul" conservator-democrat. Un clasic provocator, de redescoperit şi recalibrat cu fiecare generaţie.

Erich Maria Remarque s-a născut la 22 iunie 1898 în Germania, la Osnabrück. În vremea studenţiei la Universitatea din Münster, Remarque s-a înrolat în armata germană. A luptat în Primul Război Mondial şi a fost rănit de cinci ori. După război, a început să scrie la primul său roman, încercând în acelaşi timp să se întreţină. A fost, pe rând, profesor, pietrar, şofer de maşini de curse, jurnalist sportiv. În 1929 a publicat Pe frontul de vest nimic nou, cartea care va deveni, „fără îndoială, cea mai bună poveste despre Primul Război Mondial”. În numai un an, romanul s-a vândut în peste un milion de exemplare, fiind tradus aproape imediat în douăsprezece limbi şi inspirând în 1930 un film de succes, câştigător a două Premii Oscar. După nici trei ani, cartea şi filmul au fost interzise de regimul nazist, sub pretextul că ar aduce prejudicii naţiunii germane, iar Remarque a părăsit ţara, stabilindu-se iniţial în Elveţia, apoi în America. A mai scris nouă romane, toate inspirate de ororile războiului. S-a stins din viaţă în 1970, la Locarno (Elveţia), vegheat de soţia lui, actriţa Paulette Goddard. La Editura Polirom au apărut: Pe frontul de vest nimic nou (2016, 2017), Noapte la Lisabona (2016, 2019), Soroc de viaţă şi soroc de moarte (2016, 2020), Obeliscul negru (2017), Trei camarazi (2020) şi „Spune-mi că mă iubeşti…” Erich Maria Remarque – Marlene Dietrich: Mărturii ale unei patimi (2021).

Lev Nikolaevici Tolstoi (1828-1910) este autorul unei opere în care individualul şi naţionalul capătă dimensiuni universale. Începând cu trilogia autobiografică scrisă în perioada 1852-1857 şi alcătuită din romanele Copilăria, Adolescenţa şi Tinereţea, sondarea „fluidităţii” universului interior şi a temeiurilor morale ale omului a devenit principala temă a operelor sale. În nuvela Cazacii, eroul, un tânăr aristocrat, redescoperă bucuria comunicării cu natura, viaţa firească şi integră a omului simplu. Capodopera Război şi pace zugrăveşte viaţa întregii societăţi ruse în perioada războaielor napoleoniene; evenimentele istorice şi interesele personale, căile de autodefinire a personalităţii şi spontaneitatea vieţii populare sunt prezentate drept componente echivalente ale existenţei natural-istorice. La sfârşitul anilor 1870, scriitorul a trecut printr-o criză spirituală amplificată ulterior de ideea desăvârşirii morale şi a „simplificării” (care a dat naştere doctrinei şi mişcării „tolstoismului”) şi a întreprins în operele sale o critică din ce în ce mai accentuată a instituţiilor birocratice, a statului, a Bisericii (în 1901 a fost excomunicat din Biserica Ortodoxă Rusă), a civilizaţiei şi culturii, a întregului mod de viaţă specific „claselor cultivate”, ilustrată în romanul Învierea, nuvela Sonata Kreutzer sau dramele Puterea întunericului şi Cadavrul viu. De asemenea, interesul său s-a îndreptat spre temele morţii, păcatului, căinţei şi renaşterii morale, precum în nuvelele Moartea lui Ivan Ilici, Părintele Serghi, Hagi Murad. La Editura Polirom au apărut: Anna Karenina, Război şi pace, Învierea, Sonata Kreutzer şi alte povestiri, Povestiri din Sevastopol, Copilăria, Adolescenţa. Tinereţea.

Singuratic fiu al unui pictor peisagist, WILKIE COLLINS (1824-1889) avea sa se indrepte catre scris dupa finalizarea studiilor de Drept si pastrand gustul pentru procesele criminalilor si pentru dizertatiile judiciare. Din 1855 scrie la revista Household Words, si la fel ca in cazul lui Arthur Conan Doyle, succesul sau nu se va datora, la inceput, romanelor, ci foiletoanelor publicate in ziare bine vandute unui public sedus de sensation novel, intr-o Anglie in care tema crimei e la moda. Din noiembrie 1859 pana in octombrie 1860, publicul isi smulge din mana The Woman in White, urmat de romane ca No Name (1862) sau Armadale (1866). In 1868, cand apare, tot in forma de foileton, Piatra Lunii ii aduce confirmarea definitiva si va servi, se pare, lui Charles Dickens drept sursa de inspiratie pentru romanul neterminat The Mystery of Edwin Drood.

Adelbert von Chamisso (1781‑1838), pe numele său complet Louis Charles Adélaïde de Chamissot de Boncourt, a fost un poet, prozator şi botanist german de origine franceză, devenit faimos mai ales pentru nuvela sa Extraordinara poveste a lui Peter Schlemihl. Născut în Champagne, a fost nevoit să emigreze la vîrsta de nouă ani, cu întreaga familie, ca urmare a Revoluţiei din 1789, stabilindu‑se la Berlin. A frecventat cercurile literare berlineze, fiind unul din reprezentanţii de seamă ai romantismului german, dar şi cercul literar condus de Madame de Staël. Ciclul său de poeme Frauenliebe und ‑leben („Dragoste şi viaţă de femeie”) a stat la baza ciclului de lieduri cu acelaşi titlu compus de Robert Schumann. Din 1829 a fost coeditor al Deutscher Musenalmanach. Între 1815 şi 1819 întreprinde o călătorie pe mare în scopuri ştiinţifice, editîndu‑şi apoi jurnalul sub titlul Reise um die Welt (1836, „Călătorie în jurul lumii”). A fost cercetător şi custode al Grădinii Botanice din Berlin şi a publicat studii în domeniul ştiinţelor naturale şi al limbilor austroneziene.

Moses Herzog, personajul central din romanul lui Saul Bellow, este un om suferind, un glumeț, un seducător. Deși constată că întreaga sa viață se dezintegrează – este un scriitor, profesor și tată ratat, părăsit de soție și trădat de cel mai bun prieten –, Herzog se consideră un supraviețuitor atât al dezastrelor personale, cât și al epocii în care trăiește. Concepe scrisori – pe care însă nu le trimite niciodată – către prieteni și dusmani, către colegi si personalități ale vremii, comunicându-le părerea lui despre lume și dezvăluindu-le cele mai intime secrete ale vieții sale.

Roman distins cu NATIONAL BOOK AWARD

 

O capodoperă! Vocea lui Herzog, furioasă, stranie și absurdă, este vocea civilizației noastre. The New York Times Book Review

 

O carte spectaculoasă… cu siguranță cel mai bun roman al lui Bellow. Malcolm Bradbury

În conștiința marelui public, Dostoievski este creatorul acelor romane care marchează repere fundamentale, transformatoare în evoluția literaturii universale. Însă masa operei dostoievskiene are o textură mult mai densă și mai compactă de atât, constituită din scrieri de întindere mai redusă, dar de aceeași profunzime. Nopți albe este o nuvelă de tinerețe în care locul central îl ocupă visătorul, ca tip uman care își întâmpină cu seninătate nefericirea, considerând-o ceva de la sine înțeles. Visul de dragoste se năruie în clipa în care pare împlinit, iar visătorul acceptă și iartă pentru că fericirea imaginară, absolută și neîntinată, este tot ce i se cuvine de la viață. Prin contrast, Smerita, scrisă la câteva decenii distanță, este un amplu monolog în care personajul, un bărbat egocentric, incapabil de empatie și de comunicare, își consolidează justificările pentru tragedia pe care o provoacă și o trăiește. Ceea ce au în comun cele două nuvele este drama omului captiv în temnița labirintică a propriei minți.

 

Nimeni nu a analizat complicata structură umană așa cum a făcut-o Dostoievski. Intuiția lui psihologică este copleșitoare și vizionară. Knut Hamsun

 

Dostoievski este singurul psiholog de la care am avut ceva de învățat; este unul dintre cele mai frumoase daruri ale providenței din viața mea. Friedrich Nietzsche

 

 

Narat de către un tânăr romancier, Ivan Petrovici, care tocmai și-a lansat primul roman, Umiliți și obidiți se desfășoară pe două planuri care converg treptat. Primul plan o are în centru pe prietena apropiată a lui Vanea, Natașa, care și-a părăsit familia pentru a locui împreună cu noul ei iubit, Alioșa. Acesta este fiul prințului Valkovski, care speră să câștige financiar prin căsătoria lui Alioșa cu o moștenitoare bogată, Katia.

Crudele mașinații ale lui Valkovski pentru a-i despărți pe Alioșa și Natașa îl transformă într-unul dintre marii „prădători“ creați de Dostoievski. Cel de-al doilea plan al cărții se concentrează asupra unei orfane de treisprezece ani, Nelli, pe care Vanea o salvează de la un destin nefast. La fel ca în celelalte romane ale sale, Dostoievski vădește în Umiliți și obidiți o profundă cunoaștere a psihologiei umane, dar și o fină înțelegere a crizei societății ruse din acea vreme.

 

Adâncimea și precizia cunoașterii sale psihologice, intensitatea zguduitoare a situațiilor evocate de el, însemnătatea dobândită pentru fiecare din cititorii lui de analizele sale morale au dat operelor lui Dostoievski caracterul unor mari evenimente ale secolului. Numeroșii lor cititori, în toate părțile lumii, s-au simțit răscoliți și modificați. Omul modern a dobândit o nouă adâncime a conștiinței de sine prin operele lui Dostoievski. Tudor Vianu

Cunoscut mai ales pentru romanele sale istorice, printre care celebrul Quo vadis, Henryk Sienkiewicz a scris și romane pe teme contemporane, unul dintre acestea fiind Familia Połaniecki, în care scriitorul înfățișează cu o simpatie vizibilă profilul unui „afacerist“ energic care, îmbogățindu-se, răscumpără moșia soției, reintră în rândurile proprietarilor funciari și își regăsește sensul vieții în ambianța fericirii familiale. Modul de a prezenta dragostea este departe de maniera obișnuită în literatura polonă din secolul al XIX-lea. Personajul principal, Stanisław Połaniecki, este implicat în relații emoționale cu mai multe femei, ceea ce, totuși, nu-i provoacă mari conflicte interioare. Roman social și de moravuri, cu profunde introspecții psihologice, Familia Połaniecki este o scriere importantă a lui Henryk Sienkiewicz, autor distins cu Premiul Nobel „pentru meritele sale excepționale ca scriitor epic“.

 

… Romancierul împlinește cu mijloace discrete în roman o atmosferă bogată în tensiuni emoționale, sugerând totodată magistral imaginea societății varșoviene cu ajutorul personajelor satirice. Aceste valori, la care se adaugă cunoscuta îndemânare stilistică a lui Sienkiewicz, plasează Familia Połaniecki cu mult deasupra unei banale narațiuni moralizatoare. Henryk Markiewicz

„Diabolica papusa ruseasca, cu numeroase fatete care se imbina perfect, Maestrul si Margareta nu inceteaza sa-i sfideze si sa-i incante pe critici. […] Deschideti prima papusa si va veti trezi cu 2000 de ani in urma, din Moscova la Ierusalim.“ (Serghei Ermolinski, prefata la prima traducere in limba franceza a romanului, 1968)  „Bulgakov se alatura traditiei literare celei mai profunde a tarii sale, vanei aceleia mesianice pe care o gasim in anumite personaje ale lui Gogol si Dostoievski si in acel «nebun intru Domnul» care este protagonistul aproape inevitabil al oricarei mari melodrame rusesti.“ (Eugenio Montale, cronica la prima traducere in limba italiana a romanului, 1967) „O opera clasica a literaturii secolului al XX-lea.“ (The New York Times Book Review)

Născut, după propria-i mărturisire dintr-un fragment de biografie, la 1 martie 1837 (sau la 10 iunie 1839, după un înscris oficial), ION CREANGĂ a fost primul dintre cei opt copii ai lui Ştefan a lui Petrea Ciubotariul din Humuleşti, Neamţ, şi ai soţiei sale Smaranda, născută Creangă. După ce urmează, pe rând, cursurile şcolilor din Humuleşti, Broşteni şi Târgu-Neamţ (1846–1853), apoi pe ale Şcolii Catihetice din Fălticeni (1854–1855), ajunge să studieze la Seminarul de la Socola (Iaşi). În 1859 se căsătoreşte cu Ileana Grigoriu şi este hirotonisit diacon. Un an mai târziu se naşte unicul său fiu, Constantin. După un parcurs întortocheat, care include printre altele înscrierea la Facultatea de Teologie, curând abandonată, şi la Şcoala Normală Vasiliană de la Trei Ierarhi, al cărei director era Titu Maiorescu, ocupă prin concurs, în 1864, postul de institutor la Şcoala primară de la Trei Ierarhi. În 1865 absolvă Şcoala Normală. Este apoi institutor şi diacon. Alcătuieşte manuale şcolare. În 1871, refuză să mai respecte cutuma şi apare în biserică tuns şi cu pălărie. Publică Învăţătoriul copiilor – carte de cetit în clasele primare de ambele sexe cu litere, slove şi buchi, cuprinzând învăţături morale şi instructive, alături de C. Grigorescu şi V. Răceanu; manualul avea să primească patru ani mai târziu, alături de Metoda noua de scriere şi cetire pentru uzul clasei I primare, avizul ministrului Titu Maiorescu pentru studierea în şcoli. În 1873 semnează câteva articole despre care se consideră că ar aduce atingere preoţimii şi este destituit din cler, pierzând totodată şi slujba de institutor. În acelaşi an obţine divorţul, după ce se retrăsese la „bojdeuca din Ţicău", împreună cu Tinca Vartic, alături de care îşi va petrece întreaga viaţă. În 1874 îşi primeşte înapoi postul de institutor. Îi sunt publicate câteva povestiri şi poezii. În 1875, îl cunoaşte pe Mihai Eminescu, numit într-o comisie de examinare a cărţilor didactice din Iaşi. Cu ajutorul lui ajunge în cercul Junimii şi începe să publice constant poveşti şi povestiri în Convorbiri Literare. Din 1880, la sfatul bunului său prieten Eminescu, începe să pună pe hârtie Amintiri din copilărie. În anii următori se implică în diverse proiecte de manuale, îşi vede tipărite primele trei părţi din Amintiri. Starea sa de sănătate se înrăutăţeşte. Vestea morţii lui Eminescu îl afectează foarte mult. După ani de suferinţă şi numeroase concedii de boală, Creangă se stinge în noaptea de 31 decembrie 1889, în urma unui atac cerebral. Partea a IV-a din Amintiri din copilărie va fi publicată postum, în anul 1892.

Mark Twain (pe numele adevărat Samuel Clemens; 1835-1910), unul dintre cei mai îndrăgiţi scriitori americani ai tuturor timpurilor, s-a născut şi a copilărit în Florida, Missouri. După moartea tatălui, la doar doisprezece ani, a fost nevoit să abandoneze şcoala şi să-şi caute de lucru pentru a se putea întreţine. A muncit ca tipograf, prospector de aur, pilot de vapor şi a călătorit prin întreaga lume. A luptat pentru o scurtă perioadă în Războiul Civil american. La sfîrşitul războiului şi-a încercat mîna la scris articole pentru jurnale şi a ajuns rapid un jurnalist de succes. A început să folosească pseudonimul Mark Twain. Nostalgia după vremurile şi locurile copilăriei l-a făcut să publice în 1876 romanul Aventurile lui Tom Sawyer, bazat pe propriile experienţe din copilărie, care a fost extrem de apreciat. Romanul s-a bucurat de o continuare, Aventurile lui Huckleberry Finn (1884), despre care Ernest Hemingway spunea: „Întreaga literatură modernă izvorăşte din această carte”. Mark Twain a mai publicat celebrele romane Prinţ şi cerşetor (1881), Un yankeu la curtea regelui Arthur (1889), Tom Sawyer în străinătate (1894), Pretendentul american (1892), Tom Sawyer detectiv (1896) şi numeroase volume de povestiri şi eseuri. Impulsiv şi temperamental, a devenit faimos în întreaga lume şi a făcut de mai multe ori avere din scris, ca să o piardă apoi din cauza invenţiilor neinspirate şi proastelor investiţii. Scriitor, jurnalist, umorist inegalabil, Mark Twain a scris opere care au încîntat şi au amuzat cititori de toate vîrstele din toate generaţiile.

Martin Eden este un tânăr autodidact, fost marinar, care își urmărește în mod obsesiv visul de a deveni un om educat și un scriitor de succes. Martin se îndrăgostește de Ruth Morse, dar știe că nu are nici o șansă de a fi acceptat de familia ei burgheză. Tot ce poate deocamdată să spere este că ea îl va aștepta până când va deveni un om înstărit, iar faima literară îi va asigura un loc privilegiat în societate. Tot acest parcurs este însă îngreunat de originile sale umile și de sărăcie.

Gândit de London ca o aspră condamnare a prejudecăților, ca o critică la adresa ambițiilor de parvenire în dauna idealurilor înalte, romanul, în mare parte autobiografic, este plin de încredere în capacitatea artei de a transforma viețile și a inspirat nenumărați tineri scriitori și artiști să-și urmeze visurile.

 

Jack London rămâne unul dintre cei mai semnificativi scriitori ai Americii, pentru că era preocupat de problemele vremii lui… Spiritul oamenilor de rând din America eroică, mândră, va trăi de-a pururi în paginile povestirilor, romanelor și eseurilor acestui rebel. Philip S. Foner, Jack London: American Rebel

 

Martin Eden este, fără îndoială, una dintre operele majore ale lui Jack London. Upton Sinclair

Traducere, cronologie, note și îngrijirea ediției de Aurora Firța-MarinPrefață de Forenza Ceragioli

Campana comunică permanent cu tradiţia literară şi culturală, hrănindu-şi versurile şi prozele, pe de o parte, cu numeroase citate oculte, perfect integrate în noile opere inclusiv prin intermediul rafinatei tehnici cinematografice, şi, pe de altă parte, cu fragmente de ekphrasis ce creează un mozaic rafinat care individualizează stilul campanian în cadrul poeziei italiene din secolul trecut. Probabil că cititorul acestor Cânturi orfice, care conţin experienţele vieţii rătăcitoare şi tulburate a autorului lor – spirit itinerant şi european –, va dezvolta cu aceste creaţii o relaţie de tipul „dragoste şi ură“, asemănătoare cu cea pe care Campana a avut-o întotdeauna şi cu contemporanii săi, fapt care ar confirma rezistenţa acestei opere peste veacuri şi capacitatea ei de a dialoga cu prezentul. (FIORENZA CERAGIOLI)

Volumul 1

Seria Regii blestemați readuce la viață secolul al XIV-lea, între procesul cavalerilor templieri și debutul Războiului de 100 de Ani. Filip al IV-lea cel Frumos, sub a cărui domnie Franța s-a întărit ca stat, a pus ochii pe imensa avere a cavalerilor templieri și, cu complicitatea papei Clément al V-lea și a lui Guillaume de Nogaret, păstrătorul sigiliilor regale, i-a scos în afara legii, arestându-i, torturându-i și executându-i pe cei mai mulți dintre ei. Relațiile dintre Franța și Anglia s-au răcit mai mult ca niciodată. Nevoia disperată de bani a lui Filip pentru a-și plăti imensele datorii a adus țara în pragul falimentului. Condamnat la moarte prin arderea pe rug, marele maestru al Ordinului Templierilor, Jacques de Molay, aruncă un blestem asupra celor vinovați de condamnarea lui și a urmașilor acestora, până la a treisprezecea generație.

Tradusă în întreaga lume, seria Regii blestemați este considerată unul dintre modelele contemporane ale romanului istoric.

Regii blestemaţi are de toate: regi de fier şi regine sugrumate, războaie şi trădări, minciuni şi senzualitate, înşelătorii, rivalităţi de familie, blestemul cavalerilor templieri, bebeluşi schimbaţi la naştere, femei-lup, prăbuşirea unei mari dinastii, iar toate acestea (sau mare parte din ele) sunt luate direct din paginile de istorie. George R.R. Martin

 

Volumul 2

Seria Regii blestemați readuce la viață secolul al XIV-lea, între procesul cavalerilor templieri și debutul Războiului de 100 de Ani. Romanele relatează istoria succesiunii lui Filip cel Frumos la tronul Franței: frământările lui Ludovic al X-lea Arțăgosul, Filip al V-lea cel Lung, Carol al IV-lea cel Frumos și ale primilor regi din dinastia Valois, ale anturajului lor de vasali, consilieri și bancheri. Descoperirea adulterului nurorilor lui Filip cel Frumos a declanșat un lanț de evenimente care a lăsat familia regală fără moștenitori, iar revendicarea tronului de către regele Eduard al III-lea al Angliei și intrigile membrilor familiei regale sfârșesc prin a declanșa Războiul de 100 de Ani. Tradusă în întreaga lume, seria Regii blestemați nu trebuie să lipsească din biblioteca nici unui iubitor de romane istorice.

Sălbatice, senzuale, pline de viaţă, bogat documentate..., printre cele mai bune romane istorice scrise vreodată. The Times Literary Supplement

Maurice Druon este cel mai bun scriitor francez de romane istorice de la Alexandre Dumas încoace. George R.R. Martin

Marcus Sedgwick are mai multe nominalizări la Medalia Carnegie, Premiul Costa și Premiul The Guardian, categoria Literatură pentru Copii.

William Makepeace Thackeray (născut în 1811 la Calcutta, India; decedat la 24 decembrie 1863, Londra, Anglia) a fost considerat de către contemporanii săi singurul scriitor comparabil cu Charles Dickens. După rătăciri prin mai multe școli britanice, unde beneficiază de o educație de gentleman în concordanță cu statutul cu care se născuse, după studii lăsate neîncheiate, după ani petrecuți călătorind pe continent și risipind moștenirea primită de la tatăl său, tânărul W.M. Thackeray începe să lucreze ca jurnalist, pentru a-și întreține familia de curând alcătuită. În perioada următoare, va deveni un prolific autor de eseuri, proze scurte, satire și schițe, piese de teatru, jurnale de călătorie, lucrări de nonficțiune și romane – unele publicate în foileton –, cel mai cunoscut dintre acestea rămânând până în prezent Bâlciul deșertăciunilor. De asemenea, Thackeray s-a făcut remarcat și prin ilustrațiile sale care îi însoțeau multe dintre scrieri. Astăzi, este considerat unul dintre cei mai importanți scriitori de origine engleză, operele sale satirice oferind atât o perspectivă asupra societății britanice, cât și o analiză profundă asupra caracterelor și naturii umane.

N. 17/30 sept. 1909, Botosani - m. 30 mai 1938, Roman. Prozator si poet. Fiul unui negustor. Gimnaziul „Roman-Voda” din Roman. Urmeaza medicina la Paris; in 1928 se imbolnaveste de tuberculoza osoasa (morbul lui Pott). Internat in diferite sanatorii din Franta, Elvetia si Romania, dar tratamentele sunt ineficiente. Spre sfarsit, se retrage la Roman unde se stinge din viata la numai douazeci si noua de ani. Debuteaza cu schite in Bilete de papagal (1930). Simpatizeaza cu suprarealismul, fara sa adere la vreo grupare anume, si cu filosofia existentialista. Corespondeaza, printre altii, cu Geo Bogza, M. Sebastian, André Gide, M. Heidegger, I. Voronca. Bolnav fiind, a fost ajutat de Geo Bogza si S. Pana. Colaboreaza sporadic si nesistematic la reviste pariziene Le Surrealisme au service de la revolution, Les Feuilles inutiles si la Bilete de papagal, Adam, Azi, Frize, Vremea, Viata Romaneasca s. a. cu proza scurta, cronici plastice, recenzii si trad. Semneaza si cu pseudonimele Mihail Bera, In-Interim. In proza sa (Intamplari in irealitatea imediata, 1936; Inimi cicatrizate, 1937), Blecher amplifica un accident clinic personal la rang de experienta ontologica, ridicand sentimentul la viziune, fiziologia la filosofie.