Clasici

"Pentru a-l integra pe imensul Dante în cultura noastră e nevoie de trei lucruri: o traducere clară, elegantă și fidelă; o destindere teologică, bazată pe o receptare istorică și critică a tuturor tradițiilor creștine – Dante nu are nimic de pierdut dacă ortodocșii nu-l citesc, aceștia din urmă însă au enorm de pierdut; o bună familiarizare cu epoca și cultura din epoca lui Dante, începutul naționalismelor europene și a Renașterii. Claritate, ritm, fidelitate au fost criteriile traducerii de față. Am renunțat la rime – așa cum se procedează în multe culturi majore – pentru a reda cât mai limpede și exact conținutul poemei. Mi-am impus un ritm, factor de constrângere, dar element poetic indispensabil. Dante e un poet teolog, un poet mistic, un poet filozof. Conținutul generează forma, nu invers. Am accentuat, în note, aspecte de ordin teologic și spiritual ignorate sau minimalizate în Comentariile recente."

Cristian Bădiliță

LEV NIKOLAEVICI TOLSTOI (1828–1910) s-a născut la Iasnaia Poliana, în gubernia Tula, într-o veche familie nobiliară. Și-a pierdut de timpuriu părinții, apoi și alte rude apropiate în grija cărora se găsea. Ajuns la începutul adolescenței sub tutela unei mătuși paterne, Tolstoi a locuit o vreme la Kazan, unde s-a înscris la universitate pentru a studia limbile orientale, dar după un an a decis să renunțe în favoarea științelor juridice. În 1847 și-a abandonat studiile universitare și s-a întors la Iasnaia Poliana, iar în 1851 l-a urmat pe unul dintre frații săi în Caucaz și s-a înrolat în armată. Aceasta este perioada în care a început să scrie și să-i fie publicate primele cărți; în anul 1852 a apărut romanul Copilăria, primul dintr-o trilogie autobiografică, urmat de Adolescența (1854) și Tinerețea (1856), ce i-au adus de la bun început un imens succes. După Războiul Crimeii a renunțat la viața militară, a călătorit în Occident, s-a preocupat intens de problemele sociale și politice ale timpului său. În 1862 s-a căsătorit cu Sofia Andreevna Berg, care i-a dăruit treisprezece copii și care i-a rămas alături patruzeci și opt de ani, în ciuda unei vieți de familie cu multe greutăți și suferințe. Capodoperele epice ale lui Tolstoi, Război și pace (1865–1869) și Anna Karenina (1875–1877; Humanitas Fiction, 2021), au avut o influență hotărâtoare asupra dezvoltării romanului, iar credințele și ideile sale filozofice, sociale, politice, teologice și estetice, propovăduite de-a lungul vieții prin celelalte scrieri, sunt cunoscute sub denumirea de „tolstoism“. Proza și dramaturgia sa constituie o vastă frescă a Rusiei secolului al XIX-lea, în care reconstrucția sociografică, meditația istorică și analiza psihologică se combină exemplar cu reflecția asupra unei lumi ideale. Tolstoi s-a manifestat totodată ca reformator în domeniul educației și, spre sfârșitul vieții, ca fervent comentator al învățăturilor cristice. Dintre operele sale cele mai cunoscute, mai menționăm romanul Învierea (1899), nuvelele și povestirile Amintiri din Sevastopol (1855–1856), Trei morți(1859), Cazacii (1863), Prizonierul din Caucaz (1872), Moartea lui Ivan Ilici (1884–1886; Humanitas, 2002, 2010), Ivan Prostul (1886), Sonata Kreutzer (1889–1891), Stăpân și slugă (1895), Cuponul fals (1911; scris în perioada 1896–1904; Humanitas, 2009), Hagi Murad (1912; scris în perioada 1902–1904), lucrările dramaturgice Puterea întunericului(1887), Cadavrul viu (1911; scris în 1900), scrierile filozofice Religia mea (1883), Evanghelia pe scurt (1890; Humanitas, 2017), Împărăția lui Dumnezeu este cu tine (1894), Ce este arta (1897), Calendarul înțelepciunii (1910), Despre Dumnezeu și om. Fragmente din jurnalul ultimilor ani (1907–1910; Humanitas, 2005, 2017).

Spre deosebire de perioada interbelică, în care s-a remarcat ca un răsfățat al lumii culturale, în anii de după al doilea război mondial Păstorel a fost mai puțin agreat de regimul comunist, pe seama căruia scrisese anumite epigrame devenite repede folclor. Se refugiază în traduceri și în celebrele gastronomice, dar nu va scăpa de represalii, de vreme ce niciunui regim totalitar nu i-a convenit vreodată libertatea râsului. Chiar dacă unele texte subversive pe seama realităților socio-politice au fost puse în mod eronat sub semnătura sa, va fi condamnat în celebrul lot de intelectuali Noica-Pillat, suportând detenția politică în ultima parte a vieții sale. Ironizând prin supralicitare convențiile literare (de pildă, cea a manuscrisului găsit sau autoritatea criticii) și convențiile istoriografice (…), Al.O. Teodoreanu construiește în Hronicul măscăriciului Vălătuc una dintre cele mai provocatoare lumi ficționale din interbelicul românesc. O lume în care „blagosloviții ieșeni” și semenii lor de peste Milcov trăiesc pasional și chefuiesc neobosit, iar fericitul cititor nu poate fi decât contaminat de religia sănătoasă a seninătății și râsului.
Loredana CUZMICI

Înainte de a se cunoaște efectiv, Ionel Teodoreanu și viitoarea soție se citesc unul pe celălalt și constată uimiți cât de mult le seamănă încercările literare. În volumul memorialistic Ursitul, autoarea Ștefana Velisar Teodoreanu povestește acest moment al întâlnirii sub semnul literaturii exersate timid, dar asiduu și cu pasiune de amândoi. Puține cărți au o istorie atât de frumoasă ca această creație de debut a lui Ionel Teodoreanu, Jucării pentru Lily, operă născută din dragoste, din tinerețe (autorul avea 22 de ani când începe să le publice în Însemnări literare) și din plăcerea de a scrie.
Loredana CUZMICI

În ciuda rezervelor exprimate de unii dintre cei mai importanţi critici ai epocii, succesul la marele public al romanului Lorelei a fost de la început unul imens. Iar numărul mare de reeditări, în tiraje substanţiale, din deceniile următoare demonstrează cu asupra de măsură faptul că atuurile sale majore – atmosfera apăsătoare, lirismul aproape baroc și tristeţea sfâșietoare a (totuși) neverosimilei povești de iubire ţesute pe o canava romantică lesne recognoscibilă – au reprezentat, practic, veritabile arme de seducţie cu bătaie lungă, în faţa cărora niciun scut exegetic nu s-ar fi dovedit oricum prea eficient.
Emanuela ILIE

Samuel Langhorne Clemens (n. 1835-1910) , cunoscut sub pseudonimul literar Mark Twain, a fost un scriitor, satirist şi umorist american, autorul romanelor "Aventurile lui Tom Sawyer", "Prinţ şi cerşetor", "Aventurile lui Huckleberry Finn" şi "Un yankeu la curtea regelui Arthur".

În ciuda problemelor sale financiare, Twain a fost renumit pentru umorul şi buna sa dispoziţie, datorită cărora s-a bucurat de o popularitate imensă în întreaga lume. La apogeu, el a fost probabil cel mai popular american din acea vreme.

Charles John Huffam Dickens (1812 – 1870), unul dintre cei mai importanţi  romancieri englezi ai perioadei victoriene, a lăsat în urmă unele dintre cele mai reprezentative personaje ale literaturii. Preocupat, prin filtrul propriei biografii, care nu a dus lipsă de episoade întunecate, de reformele sociale şi de clasele defavorizate, Dickens şi-a publicat textele în ziare şi reviste.

Printre cele mai importante volume ale sale se numără „Aventurile lui Oliver Twist” (1837-1839), „David Copperfield“ (1849-1850) şi „Marile speranţe“ (1860-1861).

Antologia de față se adresează tuturor liceenilor, dar mai cu seamă celor din clasa a XI-a, întrucât structura sa urmărește principiul cronologic al fenomelului literar/cultural, conform indicațiilor programei de limba și literatura română pentru această clasă. Sunt ilustrate trei mari curente literare - romantismul, realismul și simbolismul -, o parte distinctă fiind dedicată perioadei 1900 - 1945.

Fiecare secțiune a volumului de față include atât scriitori români, cât și scriitori aparținând literaturii universale. Cititorii se vor putea întâlni cu opere adecvate vârstei, căutărilor și intereselor lor și vor descoperi, sperăm, autori ale căror creații să le stârnească interesul și dorința de cunoaștere, noutatea și diversitatea fiind criterii fundamentale în alegerea textelor.

— Frate dragă, ce să‑ţi spun? a răspuns Abu‑Hasan. Mie, cel puţin până acum, dragostea mi s‑a părut un fel de robie; uite, să‑ţi mărturisesc drept, mie atâta mi‑a plăcut în viaţa mea: să mănânc, nu ceva scump, dar bun şi curat, şi mai ales să beau un vinişor cum ştiu eu, dar nu singur; mi‑a plăcut să petrec totdeauna cu prietenii, mai ales cu un om deştept. La dragoste nu m‑am prea gândit. Dar iar nu pot zice că sunt de tot neştiutor… Dacă s‑ar întâmpla să dau peste o femeie frumoasă şi veselă ca una dintre acelea din visul meu, de care‑ţi povestii; să văd eu că şi ea mă face haz aşa cum sunt, că mi‑e urât serile cu mine; să‑mi cânte frumos şi să mă ţină de vorbă căutând în toate chipurile să mă facă s‑o plac şi eu pe ea – de, parcă‑parcă n‑aş zice ba… Poate chiar dimpotrivă, m‑aş lipi de ea cu tot sufletul şi m‑aş simţi fericit să‑i robesc. Ei! Dar unde să găsesc eu aşa femeie?

Această ediție Arthur retro reproduce fidel ediția originală apărută la Editura Tineretului în anul 1966.

Paris, 1926. David Golder, un om de afaceri prosper, care a realizat totul prin forțe proprii, refuză să-l ajute pe Simon Marcus, prietenul său de o viață. Ca urmare, acesta se sinucide. După înmormântare, Golder călătorește spre Biarritz, unde are o casă imensă, opulentă. Acolo se află soția lui, Gloria, și fiica sa, Joyce, care îi cheltuiesc averea cu mână largă. În tren, Golder suferă un atac de cord. Cu sănătatea distrusă și viața în pericol, se vede forțat să-și reevalueze existența.

Bolnav, trădat și abandonat de familie, David ar putea accepta ruina băncii sale. Dar pentru fiica lui, frivolă și cheltuitoare, în legătură cu care nu-și face iluzii, bătrânul decide să-și reconstruiască imperiul și începe această luptă finală cu o energie aprigă... David Golder este un roman despre lăcomie și singurătate, despre raportul inegal dintre avere și fericire, al unei tinere romanciere de origine rusă, salutată ca o scriitoare de primă mărime.

O tragedie sordidă care ne face să punem la îndoială pentru a mia oară valoarea existenței umane. Impresia cu care rămâne cititorul este că e opera unei femei care are forța unor maeștri precum Balzac sau Dostoievski. The New York Times

Extraordinar! Némirovsky își realizează introspecțiile pătrunzătoare cu obiectivitatea lui Flaubert. The Washington Post

Franța anilor 1920. Yves Harteloup este un tânăr dezamăgit, marcat încă de trauma războiului. Pentru câteva săptămâni, peste vară, merge în stațiunea în care a petrecut vacanțe minunate în copilărie. Cu greu își poate permite această escapadă care îi îngăduie, pentru scurt timp, să trăiască mirajul bunăstării. Denise Jessaint este întruchiparea eleganței și a senzualității, dar, dincolo de toate acestea, e o femeie căsătorită și plictisită, de care Yves se îndrăgostește fulgerător.

Amețită de vraja nopților de vară și de intensitatea sentimentelor lui Yves, Denise se îndrăgostește, la rândul ei, pasional. Dar idila trebuie să ia sfârșit, iar Yves să se întoarcă la munca lui plictisitoare de birou. Toamna, în Parisul mohorât, dragostea lor este măcinată de neînțelegeri, iar Denise, mânată de gelozie, ia decizii pe care s-ar putea să le regrete veșnic.

Neînțelegerea arată o cunoaștere remarcabilă a misterelor sufletului omenesc și a presiunilor sociale, familiale și economice care despart doi îndrăgostiți, chiar atunci când pasiunea îi apropie. Daily Mail

Un minunat tablou de epocă ce redă frământările dureroase ale iubirii și presiunile sociale care apasă asupra indivizilor. The Guardian

Bonom și guraliv, Švejk devine cel mai loial soldat ceh al armatei austro-ungare când este încorporat la izbucnirea Primului Război Mondial. Deși pare că singura sa dorință este să ajungă pe front, descurcărețul Švejk se folosește de toate subterfugiile posibile în relația cu medicii, polițiștii, preoții și ofițerii care îl bat la cap ca să intre în luptă, țelul său fiind să se țină cât mai departe de front.

Povestea unui „om mărunt“ prins într-o uriașă mașinărie birocratică, Peripețiile bravului soldat Švejk este una dintre cele mai amuzante și subversive satire despre inutilitatea războiului din literatura universală.

Genial… Poate cel mai amuzant roman scris vreodată. The Guardian

Hašek a fost un geniu al comicului. Sunday Times

Georges Rodenbach (1855–1898) a fost primul autor belgian care a cunoscut succesul la Paris, și pe bună dreptate. Poet simbolist și romancier, prieten cu Mallarmé, fraţii Goncourt și alte personalităţi ale vremii, a fost primul care a folosit fotografia integrată într-un roman (Bruges-la-Morte, 1892), procedeu reluat apoi de André Breton în Nadja. Opera sa a contribuit la crearea renumelui internaţional al orașului Bruges, denumit „Veneţia Nordului“.

Spunem frecvent despre Aventurile lui Alice (Alice în Tara Minunilor, publicata pentru întaia oara în 1865, si Dincolo de oglinda si ce a gasit Alice acolo, din 1871) ca sunt unele dintre cele mai cunoscute texte ale literaturii pentru copii. Totusi, Lewis Carroll, autorul acestor carti de fictiune cu adresabilitate initial juvenila, a reusit sa seduca si cititori adulti. Imaginatiei scriito­rului britanic i se recunosc de catre istoria literaturii universale paternitatea pentru absurdul scenelor de fictiune si fertilitatea acesteia pe teritoriul culturii moderne si contemporane.
Copiii care vor citi textul lui Lewis Carroll pentru prima data vor fi surprinsi sa afle ca multe dintre elementele din desenul animat creat de Walt Disney în 1951 provin din acest al doilea roman si nu din primul: întalnirea cu florile, Ciripoi si Ciripici, oul Humpty Dumpty etc.

Titlul original, in limba franceza, al romanului lui Jules Verne Steaua Sudului este L’Étoile du Sud. Initial, a aparut in foileton intre 1 ianuarie si 15 octombrie 1884 in Magasin d’éducation et de récréation, apoi in volum in acelasi an.
Actiunea cartii se petrece in Griqualand, in Africa de Sud, unde inginerul minier Cyprien Méré conduce unele cercetari de chimie organica asupra diamantelor. Cyprien este indragostit de Miss Alice Watkins, cu care planuieste sa se casatoreasca, „proiect“ caruia i se opune tatal acesteia, John Watkins. Prin urmare, Méré trece in exploatarea miniera, alaturi de un quaker din Statele Unite. Exploatarea miniera constituind o amanare a studiilor sale si o pierdere de timp din punctul de vedere al cercetarilor stiintifice pe care le face cu mare pasiune, Cyprien incepe fabricarea unui diamant artificial cu ajutorul caruia sa obtina mana lui Alice. In urma unei experiente norocoase, el obtine un enorm diamant negru, supranumit „Steaua Sudului“, dar piatra dispare la putina vreme dupa taiere.[…]
Jules Verne a prezentat in mai multe ocazii goana dupa imbogatire, cu toate efectele negative pe care aceasta le aduce. De-a lungul istoriei, teritoriul Africii de Sud a fost o continua scena a luptei pentru inavutire intre cautatorii de diamante. […] In romanele lui Jules Verne, justitia divina, conform careia binele trebuie sa invinga intotdeauna, este o parte importanta din rezolvarea povestii. […]
Descoperirea de catre Cyprien Méré a unui procedeu chimic destinat crearii diamantelor de sinteza i-a permis lui Jules Verne sa sublinieze valoarea relativa a posesiunilor materiale, care isi pierd importanta odata cu anihilarea bogatiei de catre abundenta. In felul acesta, fericirea poate fi obtinuta prin sinteza chimica, adica prin vointa individuala, independenta de elemente biografice adverse.
Lucian Pricop

Pana la intoarcerea acasa, eroii vor trece prin situatii deo­sebit de periculoase, numeroase primejdii, capcane si experi­ente uluitoare.

Roman definitoriu pentru existențialismul filosofic transpus în literatură, scris sub forma unui jurnal găsit întâmplător de un editor și publicat în 1938, Greaţa ne relatează o perioadă din viața tânărului Antoine Roquentin petrecută în imaginarul port francez Bouville, considerat de critici a fi Le Havre, unde Sartre a predat filosofie la liceu înainte de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial. Acolo, după o îndelungată călătorie în Indochina, Roquentin se retrage pentru a finaliza biografia unui anume marchiz de Rollebon, aristocrat implicat în politică în epoca Revoluției franceze. Roquentin începe să scrie acest jurnal pentru a înțelege mai bine starea de anxietate şi greaţă care-l acaparează uneori, întinzându-se şi cucerind totul în jurul său, inclusiv lucrurile în care obişnuia să găsească în trecut liniște ori plăcere. Cuvintele este lucrarea autobiografică prin care Jean-Paul Sartre renunța în mod declarat la literatură, în 1964, același an în care refuza Premiul Nobel, considerând că aceasta este un surogat burghez al unei implicări reale în viață; Cuvintele a avut un succes imediat și răsunător.

Profesor la Şcoala de Artă Dramatică a prietenului său Charles Dullin în 1942-1943, Sartre extrage din teatrul clasic grec şi din Estetica lui Hegel propria concepţie despre un teatru auster, moral, mitic, aducând cu un ritual. Propune, aşadar, un teatru ce transpune într-o ambianță mitică marile probleme ale epocii contemporane, care vizează culpabilitatea individuală sau colectivă și la care ne îngăduie să reflectăm, în timp ce împrejurări deosebite şi situaţii critice forţează personajele la o alegere vitală, adesea în spații claustrale – închisori, camere închise, orașe asediate, infern. Acestui conţinut moral, dar nu şi moralizator, i se potrivesc o acţiune scurtă şi violentă, o montare austeră, o exprimare limpede, tensionată, sobră, păstrând ceva din pompa antică şi transformând reprezentaţia într-o adevărată ceremonie.

Volumul este rodul travaliului infatigabilului  magistru, Ilie DAN, care ne propune un Nicolae GANE în ipostază de junimist devotat, de demnitar vertical (primar, prefect, parlamentar, ministru, magistrat), de memorialist expresiv, pilduitor pentru zilele noastre, de reașezare în albia uitatelor și bunelor tradiții.

Lucian VASILIU

Traducere, repere biobibliografice, postfață şi note de Mihai Banciu

Important prozator italian al secolului XX, Italo Svevo a avut o lungă prietenie cu James Joyce, fiind de notorietate faptul că i-a inspirat personajul Leopold Bloom din Ulise. Cele mai multe traduse pentru prima dată în limba română, povestirile cuprinse în volumul de față oferă o privire caleidoscopică asupra obsesiilor lumii europene în urmă cu o sută de ani. Surprinzător sau nu, ele coincid în mare parte cu cele ale omului contemporan. Povestirea care dă titlul acestei selecții ilustrează o temă ce amprentează întreaga operă a lui Italo Svevo, și anume în ce fel „acțiunea memoriei se poate mișca în timp asemenea evenimentelor înseși“.

Preocuparea pentru evoluțiile din tehnică și medicină, fenomenul îmbătrânirii pus în relație cu suferința și moartea, atât din perspectivă individuală, cât și socială, literatura ca vehicul al supraviețuirii, memoria și visul, spațiul și timpul în geografia personală, erosul și, nu în ultimul rând, exploatarea unor elementele camuflate de autobiografie situează proza scurtă sveviană la nivelul marilor sale romane.

„Nu putem face abstracție, iar aceasta cu referire la toate operele lui Svevo, de ceea ce constituie însăși calitatea lui esențială: pasiunea pentru adevărul uman, dorința lui continuă de a sonda, dincolo de aparențele fenomenale ale ființei, în acea zonă subterană și întunecată a conștiinței în care oscilează și se tulbură evidențele cele mai consacrate.“ — EUGENIO MONTALE

Pe copertă: Piero Marussig, Seară la Trieste (detaliu)