Clasici

Edna Pontellier, soția unui prosper om de afaceri din New Orleans, se conformează rolului tradițional de mamă și soție, fără a fi însă fericită. Aflată în vacanță în Grand Isle, într-un hotel de pe țărmul Golfului Mexic, Edna îl întâlnește pe Robert Lebrun, un tânăr fermecător și onest care face totul ca să-i atragă atenția și afecțiunea. Cum între ei se nasc sentimente incompatibile cu condiția ei de femeie căsătorită, Robert pleacă sub pretextul unei călătorii de afaceri. Din acest punct, Edna începe să-și permită libertăți care o apropie de sine, de propriile nevoi și aspirații, dar o îndepărtează de societatea conservatoare și de familie.

În anul 1899, când a apărut Trezirea la viață, franchețea cu care aborda sexualitatea, precum și tendința de a justifica infidelitatea feminină au șocat în asemenea măsură, încât romanul a fost oprit de la publicare vreme de zeci de ani, urmând să fie redescoperit și apreciat abia șase decenii mai târziu.

Un roman dezinhibat și frumos scris, care îl anticipează pe D.H. Lawrence în maniera de a trata infidelitatea. Edmund Wilson

Unele dintre scrierile lui Chopin sunt egale ca valoare cu cele mai bune cărți apărute în Franța sau chiar în America. Are o aptitudine nativă pentru narațiune, care aproape atinge geniul. Fred Lewis Pattee

Într-o noapte de iarnă, protagonistul, numit K., sosește în sat cu însărcinări oficiale a căror natură și întindere urmează să i se comunice. Din acest punct, pentru K. începe o luptă de uzură ca să capete acces la autoritățile de la Castel, care l-au chemat, dar care acum sunt inaccesibile. Alianțele pe care K. și le face se transformă în atitudini de ostilitate după un mecanism care îi scapă.

Relația cu Frieda este mai întâi avantajoasă, dar, în cele din urmă, este aproape să-l distrugă. Ordinea socială, normele morale, sistemul relațiilor din sat se desfășoară după reguli neînțelese de K., dar care se raportează toate la același ocult, misterios, inaccesibil Castel. În timp ce K. face eforturi zadarnice să pătrundă tiparul de gândire și funcționare al micii societăți, iar cititorul simte frustrare și se revoltă în fața evoluției absurde a situației, sătenii sunt netulburați, convinși că totul merge exact așa cum trebuie să meargă.

Lupta lui K. cu birocrația este doar suprafața unei povești care plonjează în adâncurile suferinței, singurătății și nevoii de companie. Castelul este cea mai frumoasă și, probabil, cea mai emoționantă carte scrisă de Kafka. The Guardian

Peciorin este un tânăr ofițer egocentric și cinic, care nu crede în nimic. Cu nepăsare, se joacă cu sentimentele femeilor și cu buna-credință a bărbaților. În chip emblematic, Peciorin ajunge să se dueleze cu Grușnițki, cel care îi fusese până nu demult prieten și confident. După ce călcase în picioare sentimentele acestuia și pe ale femeii de care prietenul lui era îndrăgostit, concepe un plan diabolic, folosindu-se de slăbiciunea pe care adversarul o are, încă, pentru el. Iar acest duel pare să îl prevestească pe acela în care, la un an de la publicarea romanului, va fi ucis, la nici douăzeci și șapte de ani, însuși Lermontov, urmându-i astfel în poezie, dar și în destin lui Pușkin.

În ultima parte, ni se oferă o posibilă cheie de înțelegere a romanului, sub forma unei întrebări finale. Ce ne guvernează viața: destinul sau liberul-arbitru? Este Peciorin definitiv condamnat, prin firea lui înnăscută, să aducă doar suferință celor din jur și lui însuși?

Unii au fost insultați în mod îngrozitor și destul de serios de faptul că au servit ca model pentru un personaj atât de imoral precum cel din Un erou al timpului nostru; alții au observat perspicace că autorul s-a înfățișat pe sine și pe cunoscuții săi. Un erou al timpului nostru, domnilor, este de fapt un portret, dar nu al unui individ; este agregatul viciilor întregii noastre generații în expresia lor cea mai deplină. Albert Camus

Premiul Nobel pentru Literatură 1962

Sînt 77 de ani de cînd Steinbeck a urcat pe un transportor naval de trupe cu destinaţia Anglia, urmînd să transmită către New York Herald Tribune relatări de la faţa locului despre războiul ce înghiţise Europa. Decupajele realizate de el măsoară nu pulsul comandanţilor, al celor cu acces la săli de şedinţă în care se stabileau strategii, ci pe al maselor participante la război: superstiţii, preconcepţii, anecdote despre războiul legumelor anglo‑american sau despre asul oportuniştilor din întregul ansamblu al forţele aliate, neobositul Bob Hope şi prada de război Lili Marlene. Într‑o completă indiferenţă faţă de canonul jurnalistic, toate acestea se scaldă copios în stilul deja consacrat, la acel moment, al scriitorului John Ernst Steinbeck. Pe cînd Steinbeck se înnoroia pe plajele europene, rubrica lui din NYHT devenea rapid una dintre cele mai mari atracţii ale presei cotidiene şi începea să‑şi lărgească difuzarea pe tot teritoriul SUA şi mai departe, în spaţiu şi timp, pînă în contemporaneitate. Introducerea semnată de autor oferă o nepreţuită cheie de lectură.

„Reportajele de război ale lui Steinbeck sînt memorabile nu atît datorită valorii lor istorice, cît puternicei note personale, profund umane, vitalității cu care e surprins efectul războiului asupra celor aflați fie pe un transportor de trupe, fie pe un aerodrom din Anglia, fie în spatele frontului. Decorul se schimbă, e cînd Anglia, cînd Africa de Nord, cînd Italia, dar din toate relatările răzbat același discernămînt, aceeași compasiune și înțelegere a omului de rînd ce caracterizează și ficțiunea lui Steinbeck. […] Aceste reportaje sînt niște povestiri la prima mînă despre tînăra Americă în război, istorisite de un povestitor inegalabil. Jurnalism de calitate, da, dar și literatură de calitate.” (Kirkus Reviews)

„Dacă ați uitat cum a fost războiul, Steinbeck vă va reîmprospăta memoria. Genul acesta de scriitură este mereu actual.” (Chicago Tribune )

„Locotenentul urca încet dealul către pozițiile ocupate de germani. Ținea steagul alb deasupra capului, iar steagul era un prosop de baie. Mergea și se gîndea la cît e de fraier. Practic, își pusese pielea-n băț. Seara trecută, cînd pledase pentru privilegiul
de-a urca dealul ca să încerce să-i păcălească pe friți să se predea, nu știuse cum urma să se întîmple treaba. Nu știuse cît de singur și expus avea să fie.” (John Steinbeck)

„Încordarea și altitudinea exercită efecte ciudate asupra omului. La peste 9.000 de metri, organismul e supus unor condiții la care nu e făcut să reziste. Omul respiră oxigen printr-un tub, iar ochii și urechile îi funcționează la presiune redusă. Nici nu-i de mirare, așadar, că uneori vede lucruri care nu există și nu vede lucruri care se află în fața lui. Au fost cazuri de mitraliori care au atacat nave de-ale lor sau care au tras rafale impresionante în văzduhul gol, crezînd că au zărit o svastică.” (John Steinbeck)

Nu noi suntem stăpânii limbii, ci limba e stăpâna noastră. Mihai Eminescu

Trăiască frumoasa şi cumintea limbă românească! Fie în veci păstrată această scumpă Carte de boierie a unui neam călit de focul atâtor încercări de pierzanie! I. L. Caragiale

A promova sub orice formă o limbă moldovenească deosebită de limba română este, din orice punct de vedere strict lingvistic, ori o greşeală naivă, ori o fraudă ştiinţifică; din punct de vedere istoric şi practic e o absurditate şi o utopie; iar din punct de vedere politic e o anulare a identităţii etnice şi culturale a unui popor şi, prin urmare, un act de genocid etnico-cultural. Eugeniu Coşeriu

Românii şi-au putut menţine identitatea fiindcă şi-au preţuit mai mult limba decât viaţa! Ce elogiu mai frumos poate fi adus limbii noastre şi, odată cu aceasta, poporului care a creat-o şi a conservat-o ca pe o „comoară”?! Românii sunt români în primul rând datorită limbii lor. Ioan-Aurel Pop

,,Iar pe când soarele‑i sus,
Pe când șoimul sta ascuns,
Pe când umbra e scăzută
Și se face nevăzută,
Ghiță popa se oprea
Și pe rând el poposea
În mijlocul codrului,
Unde‑i larg voinicului.
În poiana înflorită
Cu frunzar acoperită,
Unde iarba se-mpletește
Și în vârf se-ngălbenește.
Vidra masa că-ntindea
Și la masă că ședea
Cu Ghiță alăturea.
Ei prânzea și veselea,
De nimeni grijă n‑avea.
Dar păcatul mi‑i păzea.“
Panait MACRI

Între 1868 și 1912, seria Iancu Jianu crește în complexitate și dimensiune. Practic, dintr-o nuvelă de aproximativ 50 de pagini crește un roman de 500! Complexitatea structurală, tematică și simbolică are în spate un motor istoricist: dorind să demonstreze că personajul a existat cu adevărat, prozatorul integrează, la fiecare nouă ediție, izvoarele publicate de C.D. Aricescu, Gr. Tocilescu ș.a. Parcă în ciuda teoriei lui D. Caracostea, conținuturile etnografice sunt puse în oglindă cu cele istoriografice. Efectul căutat, acela de verosimilitate a narațiunii (și, de fapt, de întemeiere istorică a mitului), nu-i reușește prozatorului și, paradoxal, cu cât se furnizează mai multe mărturii, cu atât personajul se îndepărtează mai mult de propria sa biografie. (…) Precum Luceafărului, lui Iancu Jianu i se refuză moartea și este „condamnat” la o perpetuă regenerare. A șasea ediție întărește structura hagiografică, în prima parte inserându-se aproape 100 de pagini despre istoria familiei Jianu-Cesianu. Dincolo de orice modificare survenită de la o ediție la alta, putem zări dominanta: efortul de cizelare a formei potrivite mitului haiducului național. Într-adevăr, caracterul de work-in-progress imprimat de N.D. Popescu romanului Iancu Jianu va asigura legea de repetiție proprie oricărui mit. Roxana PATRAȘ

„Plăcerea lecturii acestui volum va veni din confruntarea cititorului cu simplitatea în forma ei cea mai rafinată. Cum se poate ca atât de puţine cuvinte să spună atât de mult? se va întreba cititorul. Nimic nu e mai greu decât să obţii epura lumii reducând vastitatea ei la dimensiunile unui bob de înţelepciune. Sfatul de viaţă oferit fără pedanterie, calmul și siguranţa cu care maestrul își conduce interlocutorul până la punctul iluminării, radiografierea subtilă a firii umane, tenacitatea cu care voinţa e cultivată până acolo unde spiritul ajunge să înfrângă legea naturii, estomparea raportului realitate–vis, care generează naraţiuni construite pe efectul mise en abîme, umorul rafinat, fabula sofisticată, povești ca Arcașul fără arc și Cocorul serii, pe care cine le citește nu le mai uită niciodată – toate aceste pagini minunate m-au făcut fericit la gândul că, traducându-le, pot să le pun și la îndemâna altora.“ — ŞTEFAN LIICEANU

Ji Chang l-a întrebat pe Gan Ying unde îi este arcul.

― Arc? Ce arc? a răspuns bătrânul maestru râzând. Atâta timp cât ai nevoie de arc și de săgeată încă tragi cu arcul. Când tragi cu arcul fără arc, nu ai nevoie nici de arc, nici de săgeată. Tocmai atunci, în înaltul cerului se rotea în zbor lin un uliu. Era atât de departe, încât părea a fi doar o sămânţă de susan. Gan Ying l-a privit un timp, apoi l-a ochit, făcând gestul de a pune o săgeată în arc. Numai că nu avea nici arc și nici săgeată. Pe urmă a întins arcul nevăzut la maximum, ca o lună plină, și, deodată, a slobozit săgeata, și ea nevăzută. Fulgerat, uliul nici măcar nu a mai apucat să zvâcnească din aripi și a căzut ca o piatră din cer. Ji Chang a rămas trăsnit. Pentru prima oară a văzut cu ochii lui măiestria desăvârșită a trasului cu arcul. — Arcașul fără arc

Pe copertă: Koyama Shokei, Peisaj de iarnă (detaliu), cca 1890

O poveste care a îmblânzit cititori de toate vârstele, din toate colțurile lumii.

„A fost odată ca niciodată un mic prinț care locuia pe o planetă abia cu un pic mai mare decât el și care avea nevoie de un prieten...» Pentru cei care înțeleg viața, asta ar fi părut mult mai adevărat. Fiindcă nu-mi place să mi se citească superficial cartea. E atât de dureros pentru mine să povestesc amintirile astea. Sunt șase ani deja de când prietenul meu a plecat, împreună cu oaia lui. Dacă mă străduiesc să-l descriu aici este ca să nu-l uit. E trist să-ți uiți un prieten. Nu toată lumea a avut un prieten.“

Antoine de Saint-Exupéry

„Să reimaginez Micul Prinț a fost una dintre cele mai mari și mai frumoase provocări de care am avut parte până acum. Tocmai pentru că autorul lui a făcut-o desăvârșit de bine. Prințul meu este un copil cu o coroană de carton pe cap, care încearcă să înțeleagă lumile înconjurătoare. Doar asta fac toți copiii, cu sinceritate, uimire și curiozitate. Să fii prinț nu înseamnă să porți haine și bijuterii, sau să stai pe un tron. Noblețea vine din interior și cred că la micul prinț este vizibilă.“

Dan Ungureanu

Nastratin era un hogea (dascăl sau învățător)

Care a rămas de basmu, până astăzi tuturor,

Pentru că era din fire cam pe-o ureche, năzdrăvan,

Nu-l găsești însă în faptă să fi fost vreun viclean; 

Această ediție Arthur retro reproduce fidel ediția originală apărută la Editura Tineretului în anul 1955.

O splendidă ediție de lux sărbătorind 200 de ani de la apariția acestui clasic absolut al genului horror, reimaginat pentru secolul XXI într-o interpretare vizuală unică și proaspătă. 

Vă invităm într-o călătorie întunecată care va fi o încântare atât pentru iubitorii de literatură, cât și pentru cei mai pretențioși iubitori de artă.

"Într-o lume în care știința își confruntă limitele cu chestionări etice din ce în ce mai complexe, povestea lui Victor Frankenstein, omul de știință  care nu mai poate controla consecințele acțiunilor sale, e de o actualitate frapantă. Cum actual a fost și rămâne  sentimentul de alienare și de abandon resimțite de ⹂monstruˮ, imaginea supradimensionată și îngroșată a inadaptării ultime".

O serie de povestiri realiste, verosimile, despre felul în care se manifestă energia spirituală în univers.

"Voiculescu concepe o serie de povestiri despre întâmplări stranii, extraordinare, care să capteze atenţia, interesul, participarea cititorului, transmiţându-i concomitent acestuia şi mesajul ascuns. Pentru cititorul contemporan obişnuit, acestea sunt povestiri fantastice, omul ezitând între explicaţia raţională şi recunoaşterea unei forţe deocamdată iraţionale; pentru autorul lor, ele sunt povestiri realiste, verosimile, despre felul în care se manifestă energia spirituală în univers." Roxana Sorescu

Kaștanka, o corcitură între șoricar și cotarlă, frumoasă ca o vulpiță și simțitoare cum doar un suflet de câine poate fi, se pierde de stăpânul ei, un tâmplar cu patima beției, și rătăcește singură pe străzile ninse. Și cum o cățelușă ca ea nu poate trece neobservată, pierderea stăpânului devine prilej de aventură. Un motan, un gânsac și un porc îi devin prieteni și motive să cugete asupra vieții și a firii confraților ei.

Numărându-se printre primele povestiri ale lui Cehov, Kaștanka este o introducere superbă în opera faimosului scriitor rus. 

Înainte de a pleca într-o călătorie prin Europa, funcționarul rus Ivan Matveici și soția lui Elena Ivanovna merg să vadă crocodilul expus în menajeria unui neamț. Nu se știe cum, Matveici este înghițit de animal, dar, spre surprinderea tuturor, începe să-i placă acolo. Susținând că „abia aici, în burta crocodilului, vezi parcă mai limpede totul“, el începe să debiteze planuri pentru a crea un „paradis pentru întreaga omenire“.

Începutul anului 1665 - două morți suspecte sunt raportate deja într-o suburbie săracă a Londrei, dar nimeni nu le ia cu adevărat în seamă, fiindcă cine și-ar fi putut închipui că vesteau Marea Ciumă care avea să nimicească, în optsprezece luni, un sfert din populația Londrei, aproximativ o sută de mii de oameni.

Daniel Defoe avea doar cinci ani când izbucnea al doilea mare val de ciumă neagră din Anglia, însă amintirea morților de pe străzile orașului pustiu, a mirosurilor pestilențiale ale bolii și a urletelor de durere nu l-a părăsit niciodată. Folosindu-se de sursele scrise ale vremii, de abilitățile lui de jurnalist și de talentul literar, Defoe reînvie ororile acelui an în ficțiunea istorică Jurnal din Anul Ciumei, carte publicată în 1722 și considerată de critici cea mai detaliată și bine documentată cronică a epidemiei.

Personajul ficțional al lui Defoe este martorul evoluției devastatoare a bolii, dar și cel care ascultă poveștile terifiante ale supraviețuitorilor pe care îi întâlnește în cale.

„În Jurnal din Anul Ciumei, Londra este asemenea unei fiinţe sfâşiate de suferinţă." Peter Ackroyd

„O iscusită operă de artă, un aplomb al imaginaţiei."  Anthony Burgess

"Acceptat ca ficţiune, Jurnalul lui Defoe are totuşi valoare de document istoric, constituind cea mai cuprinzătoare şi mai convingătoare relatare asupra Marii Ciume din Anglia. Ca document artistic, Jurnalul, împreună cu Robinson Crusoe, constituie prototipuri ale operelor care arată încleştarea omului – ca entitate individuală sau colectivă – cu forţele tiranice, cu despotismul absurdului, cu primejdia şi spaima de necunoscut." 

Defoe e unul dintre cei mai mari prozatori moderni și, după 300 de ani, lumea încă se întreabă ce-a vrut să facă cu cartea asta.

L. Frank Baum (1856−1919)
S-a nascut pe 15 mai, 1856, in Chittenango, New York, SUA. A fost un important scriitor american de carti pentru copii, celebru in special pentru cartea Vrajitorul din Oz (1900) si alte 13 continuarea acesteia, cu actiunea tot pe Taramul din Oz. Tatal sau, un prosper om de afaceri, i-a cumparat o tipografie pe cand avea 14 ani. A inceput sa editeze propria revista, The Roselawn Home Journal. 
Pe la varsta majoratului, a devenit interesat de teatru si a jucat Hamlet la teatrul detinut de tatal sau. 
A debutat ca romancier in 1897, cu cartea pentru copii Mother Goose, apoi a scris peste 60 de carti, cele mai multe adresate celor mici. 
A adaptat povestea Vrajitorului din Oz pentru scena impreuna cu regizorul Julian Mitchell si au realizat pe Broadway un spectacol muzical care, timp de 9 ani, a fost prezent in turnee. 
In seria de carti despre taramul din Oz a mai scris: The Marvelous Land of Oz (1904), Queer Vizitatorii din landul Mi­nunatele din Oz (1905, benzi desenate), Dorothy and the Wizard in Oz (1908), The Road to Oz (1909) The Emerald City of Oz (1910), Patchwork Girl of Oz (1913), Little Wizard Stories of Oz (1913), Tik-Tok of Oz (1914), The Scarecrow of Oz (1915), Rinkitink in Oz (1916), The Lost Princess of Oz (1917), The Tin Woodman of Oz (1918). 
Se stinge din viata, pe 06 mai, 1919, la Hollywood, Cali­fornia.

Pinocchio - este un roman pentru copii scris de autorul italian Carlo Collodi.
Prima jumatate a cartii a aparut in serial intre 1881 si 1883, si ulterior a fost asamblata si completata ca o carte pentru copii in februarie 1883.
Cartea povesteste aventurile unui personaj numit Pinocchio, o marioneta care a prins viata, si ale saracului sau tata, un tamplar pe nume Geppetto.
Romanul este considerat un clasic al literaturii pentru copii si sta la baza multor opere de arta derivate, cum ar fi filmul casei Disney din 1940, cu titlul Pinocchio.
Aceasta carte este un roman de aventura pentru copii care are rol educativ, defaimand minciuna si neascultarea de parinti. Povestea prezinta viata unui baietel de lemn care nu vrea sa mearga la scoala, ajunge intr-un balci muzical, este pacalit de Vulpe si Motan (personaje negative) si trece prin cate alte aventuri fascinante care ii formeaza caracterul. Ajutat de Zana cea Buna (care ii este ca o mama), se dezvata de mintit si reuseste sa devina un baietel adevarat asa cum a visat!

„Demult, cu multi ani in urma, intr-un orasel de pe muntele Marii Mediterane, traia un tamplar batran, poreclit Nas-Vanat.
Odata, ii cazu la indemana o bucata de lemn, un lemn obisnuit, ca acela de incalzit soba in timpul iernii.
«Nu e de aruncat, isi spuse Giuseppe; se poate face din el ceva, bunaoara un picior de masa...»
Si punandu-si ochelarii legati cu sfoara, fiindca erau cam de aceeasi varsta cu dansul, invarti lemnul in mana si incepu a-l ciopli cu un toporas.“
Aleksei Tolstoi

Morcoveata este un roman despre copilarie, simplitate. Este un roman despre acea perioada a copilariei cand fiecare are un mecanism de aparare in fata adultilor atunci cand vine vorba despre rautati.

I.L Caragiale a venit pe lume in anul 1852 in satul Haimanale, judetul Prahova.
A fost  dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, director de teatru, comentator politic si ziarist roman.
Caragiale este considerat a fi cel mai mare dramaturg roman si unul dintre cei mai importanti scriitori romani.  A fost ales membru post-mortem al Academiei Romane.
Caragiale s-a bucurat de recunoasterea operei sale pe perioada vietii sale, insa a fost si criticat si desconsiderat.

Opera lui Ion Luca Caragiale cuprinde teatru (opt comedii si o drama), nuvele si povestiri, momente si schite, publicistica, parodii, poezii. Caragiale nu este numai intemeietorul teatrului comic din Romania, ci si unul dintre principalii fondatori ai teatrului national. Operele sale, in special comediile sunt exemple excelente ale realismului critic romanesc.
Desi a scris doar noua piese, Ion Luca Caragiale este considerat cel mai bun dramaturg roman din toate timpurile.

Un inel misterios de aur ornat cu un agat superb, un dar regal furat de pe degetul unui mort, trezeste pasiuni, dorinte si lacomie, atata imaginatia si provoaca o serie de nenorociri si crime. Fantoma generalului va urmari cu inversunare, generatii dupa generatii, atat pe faptuitori, cat si pe cei care au ghinionul sa fie in posesia inelului fara sa stie.

„Ulita copilariei“ este prima carte tiparita de Ionel Teodoreanu (1897-1954) si cuprinde cateva texte: „Bunicii“, „Ulita copilariei“, „Vacanta cea mare“ si „Cel din urma basm“. Cartea s-a bucurat de aprecieri dintre cele mai elogioase, in care se subliniaza „intimitabila capacitate de evocare si retraire a varstei infantile“. „In casa bunicilor“ cuprinde o suita de note lirico-epice fermecatoare, inspirate din propria copilarie, si un ciclu de nuvele si povestiri. Ionel Teodoreanu este, in aceste carti de amintiri, un „poet al starilor nelamurite ale adolescentei“, urmarind neintrerupt „vibratiile nuantate ale sufletului copilaresc“. Descrierile de o caldura si de o sensibilitate aparte a anturajului si a personajelor te indeamna sa te cufunzi in lectura cat mai rapida a acestor pagini.

Capodoperă a literaturii medievale europene, Romanul trandafirului este opera a doi scriitori din generații diferite: Guillaume de Lorris și Jean de Meun. Dacă Guillaume compune un poem care se înscrie în tradiția literară a iubirii curtenești, Jean ne pune în fața unei adevărate mappa mundi a lumii medievale. Poemul care fascinează și astăzi a supraviețuit în peste 300 de manuscrise și a fost venerat, criticat, rescris, moralizat pînă spre sfîrșitul secolului al XVI-lea, editat și reeditat din 1735 încoace. A fost subiectul unui excepțional efort de exegeză critică și a declanșat prima polemică literară importantă din istoria culturii europene — la querelle de la Rose.

Romanul trandafirului este un poem proteic, greu de interpretat și susceptibil de metamorfozări. Plăcerea textului e mereu prelungită: efect al digresiunii, al continuei amînări a finalului, al promisiunii reînnoite de a da o semnificație unificatoare întregului. În ciuda multor încercări de a delimita aria lui hermeneutică, nu putem identifica un singur discurs totalizant, ceea ce face din el, cum memorabil spunea Minnis, „un poem incorigibil de plural”.

Cu ironia sa plină de rafinament, cu inegalabila sa măiestrie artistică,
Thomas Mann imaginează o posibilă întâlnire între iubita din tinereţe a
lui Goethe, neuitata Lotte a lui Werther, şi cel care, cincizeci de ani
mai târziu, devenise patriarhul literaturii germane. Câtă emoţie
reprimată, câte sentimente contradictorii, ce jocuri subtile cu miturile
unei epoci încap între copertele acestei cărţi fermecătoare.

Educatia sentimentala este un roman de dragoste sub semnul paradoxului:
nimeni nu iubeste pe nimeni, dar toti se pretind indragostiti; nimeni nu
se enerveaza, dar nici nu se declara multumit.
Desi considerat de critici imoral, la publicarea sa, in 1869, a fost
aparat de prietenii autorului. "Suntem cu totii d aceeasi parere, e o
carte frumoasa, cu forta celor mai bune carti ale lui Balzac, si mai
reala, adica mai fidela adevarului de la un capat la altul." (George
Sand)

Nuvelele lui Rebreanu compun un „continent“ important al – sa acceptam pentru o clipa comparatia – „planetei“ care este opera marelui prozator. „Continent“ bogat, cu forme de relief variate si nu rareori atragatoare – si totusi unul putin frecventat. Exploratorii nu se grabesc sa-l bata in lung si-n lat, „hartile“ pe care le avem sunt aproximative, datand dintr-o epoca mai veche a cartografiei.