Clasici

Un autoportret extrem de personal al ascensiunii şi decăderii unui mare scriitor, marcat de amestecul de romanţios şi realism ce reprezintă trăsătura distinctivă a lui F. Scott Fitzgerald, Prăbuşirea urmează povestea declinului său subit, la vîrsta de treizeci şi cinci de ani, de la succesul eclatant la disperarea pustie, precum şi a recuperării sale îndîrjite. Această antologie revelatoare, care include cele mai viscerale eseuri ale lui Fitzgerald – laolaltă cu scrisorile expediate sau primite de la prietenii săi Gertrude Stein, Edith Wharton, T.S. Eliot, John Dos Passos şi Edmund Wilson (cel care a elaborat acest volum la puţin timp după moartea lui Fitzgerald) –, ne vorbeşte despre un bărbat plin de farmec şi talent, pe care exuberanţa şi geniul l-au făcut să devină un simbol al Epocii Jazzului, iar nesăbuinţa l-a doborît.

„Nu poţi pretinde că l-ai citit pe Fitzgerald dacă nu ai citit Prăbuşirea.” (The New Leader)

„Scînteietor şi tragic... Fitzgerald îşi explică decăderea de la rangul de romancier de primă mînă la cel de scribălău holly-woodian. Rezultatul este un extraordinar studiu de caracter, complet lipsit de reţineri sau muşamalizări.” (Time)

„Epuizarea fizică şi spirituală a lui Fitzgerald este descrisă scli-pitor, iar eseurile au o francheţe uluitoare.” (The New York Review of Books)

„Începem să înţelegem afecţiunea noastră neobişnuită pentru acest scriitor. El nu avea nici un fel de armură... Plonja direct în inima nesăbuită a tuturor lucrurilor, la fel cum a plonjat în fîntîna arteziană de la Plaza.” (E.L. Doctorow)

„Dureroasă, revelatoare, nepreţuită pentru aceia dintre noi că-rora le pasă de arta scrisului.” (The Saturday Review)

Newland Archer, tânăr avocat de succes, duce o viață modelată de obiceiurile și așteptările societății din clasa superioară a New Yorkului anilor 1870. Apropiata căsătorie cu May Welland, o fată de familie bună, care nu-și dorește altceva decât să fie o soție devotată și o mamă iubitoare, corespunde pe deplin așteptărilor familiei și societății.

Când în familia logodnicei sale apare atrăgătoarea și nonconformista contesă Ellen Olenska, aflată în pragul divorțului, Newland își reconsideră adevăratele aspirații sociale și sentimentale. Este împărțit între imperativele societății newyorkeze, care îl leagă de o logodnică inocentă și întru totul previzibilă, și sentimentele tot mai puternice pentru femeia independentă, emancipată, dar blamată și respinsă de societate.

Deși romanul pune sub semnul întrebării principiile și moravurile societății newyorkeze de la sfârșitul secolului al XIX-lea, nu le respinge și nu le condamnă categoric, ci doar depune mărturie despre felul în care dramele individuale sădesc sămânța schimbării. Romanul Vârsta inocenței a fost adaptat pentru marile ecrane, în regia lui Martin Scorsese, cu Daniel Day-Lewis, Michelle Pfeiffer și Winona Ryder în rolurile principale

Există doar trei sau patru romancieri americani care pot fi considerați importanți, iar Edith Wharton este unul dintre ei. Gore Vidal Unul dintre cele mai bune romane ale secolului XX. New York Times Book Review

În 4 ianuarie 1960, pe drumul de întoarcere la Paris dinspre casa din Lourmarin, maşina în care se afla Albert Camus se izbeşte de un platan, iar scriitorul moare pe loc. Pe scaunul din spate al automobilului este găsită o geantă cu un manuscris intitulat Primul om. Ultimul roman al scriitorului a rămas neterminat: o probă originală a geniului său, care permite cititorului să se apropie de personalitatea lui şi să-i savureze din plin scriitura, mai exaltată şi pasionantă aici decît în alte cărţi. Inspirat din propria viaţă şi din copilăria petrecută în Algeria, Camus îşi propunea, ambiţios, un roman în trei părţi: numai prima a fost scrisă, în vreme ce a doua este doar schiţată, iar ultima lipseşte cu totul. Scriitorul se întoarce, aici, spre lucrurile pe care le iubeşte cel mai mult: tatăl, mama, învăţătorul, străzile Algerului. Şi, din mijlocul sărăciei, al muncii din copilărie şi-al războiului, răzbate, totuşi, fericirea tinereţii.

„Citi pe mormînt data naşterii tatălui său, pe care des-coperi cu prilejul acela că n-o cunoştea. […] Brusc, îl izbi un gînd care-l zgudui aproape fizic. Avea patruzeci de ani. Omul înmormîntat sub lespedea aceea şi care fusese tatăl său era mai tînăr decît el. Şi valul de tandreţe şi de milă care-i umplu brusc inima nu era mişcarea sufletească ce-l poartă pe fiu spre amintirea tatălui dispărut, ci compasiunea emoţionată pe care un om matur o resimte în faţa copilului pe nedrept asasinat – ceva nu era aici în ordinea firească a lucrurilor şi, la drept vorbind, nu exista nici o ordine, ci doar nebunie şi haos acolo unde fiul era mai în vîrstă decît tatăl. Înşiruirea timpului însuşi se sfărîma în jurul lui, nemişcat între acele morminte pe care nu le mai vedea, iar anii încetau să se mai orînduiască urmînd acel mare fluviu care curge spre propriul capăt.” (Albert Camus)

Crimele din Rue Morgue și alte povestiri cuprinde cele mai cunoscute nuvele și povestiri ale lui Edgar Allan Poe, unul dintre cei mai provocatori scriitori ai secolului al XIX-lea. Poe este considerat inventatorul literaturii polițiste și a contribuit, de asemenea, la cristalizarea genurilor științifico-fantastic și horror.

Printre povestirile incluse în acest volum se numără Manuscris găsit într-o sticlă, Prăbușirea casei Usher, Crimele din Rue Morgue, O pogorâre în Maelström, Masca Morții Roșii, Misterul Mariei Rogêt, Cărăbușul de aur și Scrisoarea furată, adevărate capodopere ale genului scurt, care i-au consolidat autorului reputația atât în Statele Unite, cât și în Europa.

Poe își alege cea mai neobișnuită realitate, își plasează eroul în cea mai inedită situație, fizică sau psihologică, iar apoi descrie starea lăuntrică a acestui personaj cu o rară acuitate și cu un remarcabil realism... Edgar Poe prezintă, în cel mai mic amănunt, întreg tabloul închipuit, ori evenimentele, cu o plasticitate uluitoare, încât ajungi să crezi în realitatea sau posibilitatea unui fapt care nu s-a întâmplat niciodată, și nici nu s-ar putea întâmpla. F.M. Dostoievski

Cu acțiunea plasată în America secolului al XVII‑lea, într‑o colonie puritană din împrejurimile orașului Boston, Massachusetts, Litera stacojie spune povestea lui Hester Prynne, care rămâne însărcinată în urma unei aventuri extraconjugale și dă naștere unei fiice, Pearl, fapt pentru care este condamnată de comunitate la moarte, iar ulterior să poarte litera „A“ – de la adulter – ţesută pe veșminte în culoarea stacojie.

De-a lungul cărții, considerată capodopera sa și unul dintre cele mai bune romane americane ale secolului al XIX-lea, Hawthorne explorează temele păcatului, vinovăţiei, pedepsei, căinţei și ispășirii.

Litera stacojie nu e un simplu roman istoric bine informat; într-o proiecţie complexă ce păstrează cu desăvârşită ştiinţă echilibrul între trecut şi prezent, este o analiză subtilă a sufletului bântuit de mari chinuri. Litera stacojie A, stigmatizând un trup de femeie, nu e doar un semn al unei epoci sălbatice, ci şi al unei permanente suferinţe a fiinţei trăind tragedia pasiunii, în căutarea zadarnică a fericirii. Dan Grigorescu

Peredonov este profesor într-un orășel de provincie din Rusia țaristă. Lipsit de calități morale și de merite intelectuale, în timp ce este vânat de familiile care au fete de măritat, Peredonov își stabilește obiectivul absurd de a fi numit inspector. Mașinațiile nu mai puțin imoralei sale concubine sunt menite să-i dea de înțeles că doar căsătoria cu ea ar putea să-i asigure aspirantului accesul la funcția râvnită.

Mizantrop și oportunist, narcisist și corupt, antieroul romanului devine paranoic până la delir și până la crimă. Alături de personajul principal, evoluează o varietate de figuri tipice din societatea măruntă a vremii, îmbogățite, însă, cu caracteristici inedite care dau fiecăreia individualitate. Demonul meschin a fost perceput ca un rechizitoriu al societății ruse a vremii, o combinație între tendințele simboliste și tradiția marelui realism rus.

O conștiință torturată de „blestematele probleme“ ale vieții, aspirând spre perfecțiune și veșnic dezamăgită de imperfecțiunea naturii umane, sfâșiată de propriile sale antinomii, ca și de vulgaritatea mediului înconjurător. Acesta este portretul spiritual al lui Feodor Sologub – o conștiință tragică a literaturii ruse, așa cum ne apare în capodopera sa, Demonul meschin. Tamara Gane

În colecția Lecturi școlare se regăsesc cele mai importante opere din literatura română și universală, selectate în conformitate cu cerințele programei școlare de limba și literatura română.

Astfel, elevii vor avea la îndemână, în formă integrală, creațiile cele mai cunoscute și mai îndrăgite ale scriitorilor clasici și moderni, însoțite de o scurtă prezentare a vieții și a operei autorului.

Cărţile de neuitat ale copilăriei, capodoperele literaturii din toate timpurile reprezintă repere obligatorii în formarea gustului pentru lectură și în educația cititorilor mai mici și mai mari.

Fascinat de natură și de traiul simplu de la țară, Werther pare să fie mulțumit, pe moment, de viața lui. Dar liniștea îi este grav zdruncinată când se îndrăgostește de o femeie la care nu are dreptul nici să viseze. Sensibilitatea ieșită din comun a tânărului Werther îl face vulnerabil și inadaptabil la viață și societate, iar acesta este un constant izvor de depresie.

Roman epistolar scris la vârsta de douăzeci și cinci de ani, Suferințele tânărului Werther constituie debutul în proză al lui Goethe. Abordarea din punctul de vedere al individului unic și imperfect, critica valorilor materiale și sociale puse în antiteză cu cele umane și spirituale – toate acestea, către finele secolului al XVIII-lea – prefigurau parcursul creativ temerar al unuia dintre cei mai mari scriitori ai literaturii germane și universale.

În timp ce contemplarea solitară și meditativă a naturii, a religiei și a sinelui în care se cufundă Werther anticipează măiestria lingvistică din Faust, opera de mai târziu a lui Goethe, lupta autorului de a reflecta în creație propriul trecut tulburat își pune amprenta asupra romanului. Scrisorile lui Werther devin din ce în ce mai introvertite și egocentrice, pe măsură ce suferința lui se intensifică. The Guardian

Inima întunericului spune povestea călătoriei lui Charlie Marlow din lumea civilizată a Europei în miezul primitiv al Congoului african.

În calitate de director al unei companii belgiene de colectare a fildeșului, Marlow călătorește în interiorul Africii, pe fluviul Congo, pentru a se întâlni cu Kurtz, un agent al companiei.

Adânc în inima Africii, Marlow îl găsește pe Kurtz trăind printre băștinașii sălbatici care îl venerează ca pe un Dumnezeu.

Inima întunericului este o dramă psihologică și etică intensă care expune însăși natura binelui și a răului.

Prin intermediul acestui miniroman, Conrad prezintă contrastul puternic dintre lumea „civilizată“ și cea „necivilizată“, făcând un comentariu plin de forță legat de sălbăticia malefică aflată în centrul existenței umane.

Capodopera lui Joseph Conrad îi poartă pe narator și pe cititor într-o călătorie transformatoare în adâncul Africii. Inima întunericului are simplitatea viscerală a marilor mituri. The Guardian

Cărțile lui Conrad sunt pline de momente vizionare. Ele revelează întreaga complexitate a unui personaj într-o clipită... N-ar putea să scrie prost nici dacă s-ar strădui. Virginia Woolf

Fie că este un bărbier mocăit, cicălit de nevastă, care intră în bucluc din cauza unui nas găsit în pâine, sau un funcționar pasionat de litere care își cheltuiește averea pe o manta, eroul scrierilor lui Gogol este un om al exceselor. Cuprinzând cele mai reprezentative nuvele ale autorului – „Nevski Prospekt“, „Nasul“, „Portretul“, „Mantaua“, „Caleașca“ și „Însemnările unui nebun“ –, volumul Povestiri din Petersburg este dovada geniului unui scriitor care urmărește să redea adevărul vieții, realizând o frescă necruțătoare a societății birocratice a timpului său.

Pricina acelei veselii care s-a făcut remarcată în primele mele scrieri se explică printr-o anume necesitate sufletească. Mă încercau accese de deprimare, inexplicabile chiar pentru mine însumi, care proveneau probabil din starea mea bolnăvicioasă. Ca să mă distrez, născoceam toate lucrurile comice de care eram în stare. N.V. Gogol

Marianne Dashwood nu face un secret din sentimentele ei, iar atunci când se îndrăgostește de John Willoughby, un tânăr galant, dar nepotrivit pentru ea, ignoră avertismentul surorii sale, Elinor, care îi atrage atenția că purtarea ei impulsivă o face vulnerabilă la bârfe și calomnii.

Între timp, Elinor, întotdeauna sensibilă la convențiile sociale, se străduiește să-și ascundă propria dezamăgire în dragoste, chiar și de cei apropiați.

Trăindu-și fiecare experiența de iubire – și riscul de-a o pierde –, cele două surori învață că trebuie să combine rațiunea cu sensibilitatea dacă vor să găsească fericirea personală într-o lume în care statutul social și banii guvernează regulile iubirii.

Câtă gingăşie în zugrăvirea sentimentelor! Nici un demon superior nu o bântuie pe Jane Austen; în schimb, o înţelegere a altuia, niciodată greşită, niciodată slăbită. Partea de satiră e excelentă şi dintre cele mai fin nuanţate. Totul se desfăşoară în dialoguri, iar acestea sunt cât se poate de bune. Unele capitole sunt de o artă desăvârşită. André Gide

Într-o nefastă noapte de vineri, la șase luni după moartea tatălui său, vine pe lume David Copperfield. Dacă ar fi fost fată, ar fi beneficiat de protecția autoritară a mătușii tatălui său, Miss Betsey Trotwood.

Însă, decepționată de venirea pe lume a unui băiat, mătușa a dispărut, aparent pentru totdeauna, din viața mamei și a copilului. Primii ani ai copilăriei David i-a petrecut în liniștea și căldura căminului, în dragostea și ocrotirea tinerei sale mame și a bunei dădace Peggotty.

Însă fericirea celor trei este definitiv zdruncinată atunci când mama acceptă să se recăsătorească, de data aceasta cu un om ticălos și perfid care are, în plus, o soră la fel de ticăloasă și de perfidă.

Narat la persoana întâi, romanul este o cronică a vieții lui David Copperfield, o cronică a trecerii prin viața dură, plină de lovituri crude și nedrepte, dar și a izbăvirii prin dragoste și încredere în puterea binelui de a învinge. Prezintă, totodată, o galerie fabuloasă de personaje complexe și o frescă socială desăvârșită a Angliei din secolul al XIX-lea.

Întotdeauna simt o părere de rău la despărțirea de atâția vechi prieteni născuți în paginile mele... Nu se îndoiește nimeni că mă port ca un părinte drăgăstos cu toți copiii fante - ziei mele. Dar, la fel ca mulți părinți drăgăstoși, port în adâncul sufletului chipul copilului meu preferat. Și numele acestuia este David Copperfield. Charles Dickens

Cel mai desăvârșit dintre toate romanele lui Dickens. Virginia Woolf

Cu acțiunea plasată în Roma anului 64 d.Hr., în timpul domniei împăratului Nero, romanul Quo vadis are în centrul său povestea de dragoste dintre Ligia, o tânără creștină, și Marcus Vinicius, un patrician roman. În ciuda tuturor vicisitudinilor, într-o epocă violentă și coruptă, dragostea îl duce pe tânărul roman pe calea blândeții și a înălțării spirituale. Pentru a-și putea uni soarta cu aleasa inimii lui, sub oblăduirea Sfântului Apostol Pavel, devine el însuși creștin. Alături de personajele fictive, în carte evoluează o serie de figuri istorice reale, începând cu însuși împăratul despre care se spune că a dat foc Romei. Persecuțiile și cruzimile împotriva primilor creștini, concomitent cu descompunerea morală a societății romane a vremii constituie fundalul istoric al desfășurării acțiunii.

Personalitate marcantă a literaturii polone și universale, Henryk Sienkiewicz a primit Premiul Nobel „pentru meritele sale excepționale ca scriitor epic“.

Sigur, am citit Quo vadis, iar mai târziu am recitit-o de mai multe ori. […] Este o carte care a făcut și va face mult bine. Mi se spune că se tipărește iarăși și se vinde bine în toate limbile. Mă bucur ca polonez, dar și ca bun creștin. Papa Ioan Paul al II-lea

Nu mică i-a fost mirarea lui Paul Pennyfeather când, dat afară de la Oxford pentru comportament indecent după o petrecere, s-a găsit angajat pe post de dascăl la o școală din Țara Galilor. Colegii săi profesori sunt o gașcă de aiuriți, unii bețivi (precum Căpitanul Grimes), alții mitomani (ca Philbrick) sau bântuiți de îndoieli religioase (precum Pendy). Apoi sosește ziua întrecerilor sportive, la care-și face apariția minunata Margot Beste-Chetwynde. Viața lui Paul e pe cale de a se schimba pentru totdeauna. Numai că femeile n-aduc mereu numai fericire...

Romanul "Licean… odinioară", cu un pronunțat caracter autobiografic, constituie, după opinia profesorului și criticului literar Ion Buzași, „una dintre cele mai celebre cărți despre Școlile Blajului și o lectură prin care vestitul orășel de «credință și tărie românească» poate fi cunoscut și îndrăgit; vedem în aceste pagini lupta Blajului pentru unitate națională, cultul pentru latinitate, atmosfera școlară de studiu temeinic, formarea unor caractere «pe stânca tare a credinței», gata să-și dea viața pentru idealul național.” Ilie Rad

Francois Rabelais s-a nascut in jurul anului 1494, in tinutul Turena, din Franta centrala, la Deviniera, o ferma de langa Chinon, a tatalui sau, avocatul Antoine Rabelais. Omul asta simplu, voios si deschis, care se-apropia de patruzeci de ani, era la data aceea o personalitate cunoscuta printre savantii si printre literatii umanisti din Europa. Se numea Francois Rabelais, si istoria literaturii universale avea sa-i ofere locul cuvenit unuia dintre cele mai stralucitoare condeie scriitoricesti ale lumii. La urma urmei, Gargantua & Pantagruel e, intr-o anume masura, un fel de autobiografie nemarturisita, autobiografie in care amintiri din copilarie si din tinerete sunt transfigurate, in alt fel decat la Creanga, si strecurate dibaci, sub pretextul fantasticului si-al fabulosului. Gargantua & Pantagruel este in primul rand produsul unei fantezii nesecate, uriasa ca eroii pe care-i inventeaza si pe care-i utilizeaza, o fantezie exprimandu-se-ntr-o limba de-o bogatie fabuloasa, croita pe masura personajelor si a faptelor relatate. - Romulus Vulpescu

Masina Timpului, primul roman al lui H.G. Wells, a fost publicat in 1895 si a cunoscut numeroase adaptari pentru cinematograf si televiziune. Protagonistul cartii este un Calator in Timp care creeaza Masina Timpului, si care se incumeta sa o si foloseasca. Astfel, ajunge in anul 802701, descoperind omenirea involuata si dramatic divizata. Exista o Lume de Sus, care traieste un bine inselator, si o Lume Subterana, care vietuieste pe seama creaturilor terestre. Eloii, fiintele pamantene, si-au pierdut vigoarea si identitatea. Seamana atat de mult intre ei, incat pana si diferentele de gen sunt estompate. Vietuiesc laolalta, intr-o tihna suspecta. Sunt limitati din punct de vedere intelectual. Par inofensivi si fericiti, dar, in tot acest timp, Morlocii subterani ii pandesc. Calatorul ramane prizonier o vreme in aceasta lume. Partea luminoasa a experientei sale de aici este prietenia cu Weena, o tanara din Lumea de Sus.

45 de clasici răstălmăciți în românește de Octavian Soviany: Compiuta Donzella Fiorentina, Dante Aligheri, Charles d’Orléans, François Villon, Clément Marot, Garcilaso de la Vega, Joachim du Bellay, Pierre Ronsard, Louise Labé, François de Malherbe, Luis de Góngora y Argote, Tristan L’Hermite, Pierre Corneille, Jean de La Fontaine, Molière, Marceline Deborde-Valmore, Alphonse de Lamartine, Alfred de Vigny, Heinrich Heine, Victor Hugo, Gérard de Nerval, Alfred de Musset, Théophile Gautier, Charles-Marie Leconte de Lisle, Charles Baudelaire, Théodore de Banville, Catulle Mendès, José Maria de Heredia, Stéphane Mallarmé, Charles Cros, Paul Verlaine, Arthur Rimbaud, Jean Moréas, Albert Samain, Jules Laforgue, Tristan Corbière, Pierre-Jean Toulet, Paul Claudel, Francis Jammes, André Gide, Paul Valéry, Alfred Jarry, H. J.- M. Levet, Guillaume Apollinaire, Delmira Agustini.

La Travnik se instalează noul vizir, un tiran anonim, însetat de sînge. Curînd, paşa îşi aduce, de pe tărîmuri îndepărtate, un elefant. Un animal neastîmpărat, care face prăpăd prin tarabele tîrgului, şi un simbol al puterii vizirului, care vrea să-i vadă pe locuitori îngenuncheaţi dinaintea lui. Povestea cu elefantul vizirului, care dă şi titlul volumului, nu este doar o parabolă despre rădăcina răutăţii omeneşti, ci o întreagă istorie a suferinţei popoarelor iugoslave aflate sub stăpînire otomană. Sub masca unor snoave spuse la gura focului, povestirile din volumul lui Ivo Andrić abordează trecutul şi spiritualitatea comunităţii iugoslave, fie că discută despre temerile din preajma celui de-al Doilea Război Mondial, despre primele răbufniri de revoltă în rîndul unor ţesătoare de covoare, despre corupţia autorităţilor sau meditează la îmbătrînire, la destinul tragic al femeii ori la micimea vieţii de artist. „Marile poveşti istorice – şi nu există multe – nu sînt citite, în general, ca şi cum ar fi istorice. Simţi, citindu-le, că te afli în timpul şi spaţiul lor. Cît de uimitor, aşadar, să descoperi pe neaşteptate un maestru al genului, şi încă unul care se afla în văzul lumii de aproape şaizeci de ani: era 1961 cînd Ivo Andrić primea Premiul Nobel pentru Literatură.” (The New York Review of Books) „Povestirile lui Andrić par simple, nişte fantezii distractive; însă, întocmai ca basmele bosniace, ele sînt deseori «mai adevărate decît adevărul însuşi»; iată cum ni se dezvăluie vasta înţelegere umană şi psihologică a autorului. O abordare luminoasă – şi încîntătoare – a unor teme serioase.” (Kirkus Reviews)

„Ţi s-a întîmplat, cititorule, ca, într-un anumit moment al vieţii, să îţi dai deodată seama că ţi s-a schimbat cu totul felul de a privi lucrurile, ca şi cum toate cele pe care le văzuseşi pînă atunci s-au întors deodată spre tine cu o altă parte, pe care nu le-o ştiai încă? O astfel de prefacere morală a avut loc în mine pentru prima dată în timpul călătoriei noastre, pe care o şi socot începutul adolescenţei mele. Pentru prima dată mi-a venit în minte, clar, ideea că nu numai noi, adică familia noastră, trăim pe lume, că nu toate interesele se învîrtesc în jurul nostru şi că există şi un alt fel de viaţă, al unor oameni care nu au nimic comun cu noi, pe care noi nu numai că nu îi interesăm, dar care nici măcar nu au idee că noi existăm. Fără îndoială că ştiusem şi înainte toate astea; dar nu ştiusem în felul cum le aflasem acum, nu fusesem conştient de ele, nu le simţisem.”

De peste 150 de ani cititorii sunt îndrăgostiți de surorile March, iar acum adaptarea cinematografică a Gretei Gerwig aduce pe marile ecrane o carte clasică, spre încântarea unei noi generații de fani. Îmbogățită cu imagini din filmul scris și regizat de Greta Gerwig și în care joacă Timothée Chalamet, Chris Cooper, Laura Dern, Louis Garrel, James Norton, Bob Odenkirk, Florence Pugh, Saoirse Ronan, Eliza Scanlen, Meryl Streep și Emma Watson, Micuțele doamne este povestea mereu seducătoare a patru surori din orășelul Concord, Massachusetts, Meg, Jo, Beth și Amy, care trec prin aventurile și greutățile epocii de după încheierea Războiului Civil din SUA.

Deziluzionat dupa un mariaj esuat, Lavretki, eroul romanului Un cuib de nobili, se intoarce din peregrinarile prin Europa la mosia sa, doar ca sa aiba surpriza de a se indragosti din nou de o tanara care nu este altcineva decat fiica verisoarei sale.

Rudin, personajul principal din romanul omonim al lui Turgheniev, este un intelectual idealist, bun orator, care incearca fara succes sa depaseasca discutiile filosofice inutile si sa realizeze ceva concret, util societatii.

Scriitor plin de sensibilitate si romantism, Turgheniev a fost, de asemenea, preocupat de ideile progresiste ale vremii sale, influentand, prin opera lui, nu doar literatura rusa, ci si pe cea universala. 

La răscruce de vânturi, singurul roman al lui Emily Brontë, descrie dragostea intensă și aproape demonică dintre Catherine Earnshaw și Heathcliff, un copil de țigan găsit și crescut de tatăl ei. După moartea domnului Earnshaw, Heathcliff este umilit de Hindley, fratele lui Catherine, gelos pe afecțiunea pe care părintele său i-o purtase orfanului, în ciuda lipsei de educație și de maniere a acestuia. Între timp, Catherine se descoperă atrasă de Edgar Linton, fiul unui mic nobil vecin, care o impresionează prin blândețea și comportamentul său aristocratic. Crezând că iubita lui nu-i împărtășește sentimentele, Heathcliff părăsește Wuthering Heights, reședința izolată a familiei, și revine câțiva ani mai târziu ca un om bogat și rafinat, nerăbdător să se răzbune pentru fostele sale suferințe.

Structura narativă complexă, emoțiile violente, descrierile evocatoare ale ținuturilor mlăștinoase singuratice și măreția poetică a viziunii autoarei fac din acest roman unic o capodoperă a literaturii engleze.

Intors la Sankt-Petersburg dupa un tratament de patru ani la un sanatoriu din Elvetia, printul Lev Nikolaevici Miskin este luat in ras de inalta societate a orasului, care il considera sarac cu duhul. Miskin este mereu sincer, atitudinea lui fiind luata de majoritatea oamenilor drept prostie. In candoarea lui, Miskin se simte atras de doua femei de conditii foarte diferite: Aglaia Ivanovna, femeia cinstita, de familie buna, de care e indragostit, si Nastasia Filippovna, femeia compromisa, de care printul se simte legat prin compasiunea pe care i-o inspira. Roman in care umanitatii personajului principal Ii este opusa violenta unei societati lipsite de toleranta, Idiotul este una dintre cele mai remarcabile scrieri ale lui Dostoievski si o capodopera a literaturii universale. 

Se spune că istoria a fost scrisă și o cunoaștem de la învingători. Însă cum ar fi să poți călători în tenebrele istoriei, având în rolul călăuzei un personaj care a văzut și a participat direct la unele dintre cele mai mari atrocități cunoscute de omenire? Memoriile lui Henri Sanson, ultimul călău al unei familii care a însângerat eșafodurile Parisului 169 de ani, ne arată istoria din perspectiva unor martori „blestemați” să execute sau să tortureze cele mai controversate personalități ale vremii: de la simpli criminali, tâlhari, trădători, până la regi și marii revoluționari ai Franței; de la spânzurări, decapitări sau arderi pe rug, până la perfecționarea ghilotinei.

Cartea lui Henri Sanson ne arată pe de o parte barbarismul fără limite al unor timpuri crude, cu injustițiile lor sociale, cu credințe învechite care au decimat destine, însă descoperă și o lume plină de sensibilitate, de aventuri, de adevărată cultură și umanitate, atunci când aceste valori par să se pierdut de tot.

Primul volum al Istoriei familiei Sanson ne prezintă povestea de dragoste tragică a lui Charles Sanson de Longval, cel de la care pornește „blestemul” sumbru al urmașilor săi, și ne poartă prin intrigile, procesele și execuțiile misterioasei doamne Ticquet, răzbunarea lui Larcher, abominabila tortură a lui Damiens, care a făcut înconjurul lumii prin vulgaritatea ei, sau sfârșitul neașteptat al locotenentului general Lally-Tolendal. Alerte și pline de suspans, aceste istorisiri nu sunt cu nimic mai prejos decât marile romane ale vremii, iar talentul de povestitor al lui H. Sanson poate rivaliza oricând cu „un” Dumas, Hugo sau Balzac.

În 1932, Banda trunchiului, roman postum al lui Paul van Ostaijen, stîrneşte scandal încă de la apariţia sa, nu numai din cauza scenelor scabroase, considerate pornografice, ci şi din cauza faptului că în scrierea sa puteau fi recunoscute multe dintre persoanele de vază. Nucleul groteştii îl reprezintă amestecarea lumii criminalilor cu aceea a aristocraţilor. Aici, Van Ostaijen ne arată un univers „de-a-ndoaselea”. Dacă subtitlul acestei groteşti este „o poveste romantică despre briganzi şi dragoste”, găsim o seamă de briganzi, dar puţină dragoste şi deloc romantism. Niciun subiect sacru al burgheziei tradiţionale nu scapă de critica tăioasă a lui Van Ostaijen, fie că e vorba de societate, de căsătorie, de drepturile conjugale sau dragostea romantică. „Un ton satiric este de un impact mai direct în politică şi în faţa maselor decît o demonstraţie logică”, afirmă Van Ostaijen. Reacţiile de ostilitate virulentă la apariţia cărţii sunt, într-adevăr, dovada că autorul a intuit bine. Astăzi, suntem moştenitorii unei povestiri groteşti care nu şi-a pierdut deloc seva. – Jan H. Mysjkin